Industrie şi antreprenoriat
Industria siderurgică
Viitorul industriei siderurgice în Europa
Europa de astăzi s-a născut pornind de la ideea partajării resurselor de oțel. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a devenit primul nucleu care a stat la baza întemeierii actualei Uniuni Europene. De atunci lucrurile au evoluat mult, însă sectorul siderurgic rămâne important pentru economia UE, asigurând un loc de muncă pentru 360 000 de persoane din 23 de state membre. Oțelul este unul din principalele materiale din care ne construim lumea în care trăim, de la clădiri la frigidere.
Fără producția sa de oțel, industria europeană nu ar putea funcționa. Constructorii auto, șantierele navale, producătorii de mașini, sectorul apărării și cel al construcțiilor ar trebui să își achiziționeze materia primă de bază din străinătate, la prețuri mai mari.
„Începând din 1951, proiectul european se construiește pe resursele de oțel și cărbune. Însă, după expirarea Tratatului CECO în 2002, sectorul siderurgic a fost oarecum lăsat deoparte. Este momentul să ne îndreptăm din nou atenția asupra sa. Avem nevoie de oțel, nu numai pentru construcții și sectorul auto, ci și pentru a ne valorifica sursele de creștere economică durabilă. Sectorul siderurgic rămâne în continuare un sector strategic pentru Europa și trebuie să ne unim forțele pentru a depăși împreună criza actuală.”
În ciuda recentelor schimbări care se înregistrează la nivel mondial în acest domeniu, Comisia Europeană dorește și trebuie să mențină producția de oțel din Europa la un nivel satisfăcător.
UE rămâne al doilea cel mai mare producător din lume, deși cota pe care o deține în producția mondială de oțel a scăzut de la 22% în 2001, la 12% în 2011. Producția de oțel din UE a scăzut cu aproximativ 17% față de nivelul din 2007, în timp ce până la 25% din capacitatea noastră de producție rămâne neutilizată. În consecință, multe uzine au fost constrânse să își închidă porțile sau se apropie de faliment.
Pentru a inversa această tendință, trebuie să stimulăm cererea de oțel în Europa, în prezent foarte redusă ca urmare a crizei economice și financiare.
Trebuie să facem față crizei printr-o politică solidă de investiții, care le-ar putea da un nou impuls principalilor consumatori de oțel din Europa, și anume sectorul auto și cel al construcțiilor. Aceste sectoare absorb aproximativ 40 % din totalul producției de oțel. Comisia a propus o serie de măsuri concrete menite să le relanseze.
De asemenea, este foarte important să se revizuiască politica UE în domeniul schimbărilor climatice, în sensul flexibilizării acesteia. Europa este și trebuie să rămână în avangarda revoluției ecologice. Însă, dacă producătorii de oțel sunt forțați să își mute producția în afara UE pentru a evita normele de mediu prea stricte și impozitele prea mari, Europa nu va avea câștig de cauză în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Planeta suferă din cauza gazelor cu efect de seră, indiferent de locul în care acestea sunt produse. Având în vedere că producția de oțel la nivel mondial este în creștere, trebuie să stimulăm industria siderurgică în Europa, unde mediul este mai bine protejat decât în țări care nici măcar nu au semnat protocolul de la Kyoto privind schimbările climatice. Vom putea astfel să venim în ajutorul planetei și să contribuim la combaterea fenomenului șomajului în Europa.
Trebuie să reducem, de asemenea, factura la energie. Aceasta reprezintă până la 40% din costurile totale ale unei oțelării din Europa, mult mai mult decât în SUA, Rusia, Orientul Mijlociu sau China.
În iunie 2013, Comisia Europeană a publicat un plan de acțiune în domeniul siderurgiei care abordează toate aceste probleme și aplică treptat măsurile propuse.