Acest site a fost arhivat la data de 18/07/2014
18/07/2014

Cale de navigare

Industrie şi antreprenoriat

Turism

Menținerea Europei pe primul loc în topul destinațiilor turistice

Turismul ne face viața mai frumoasă. Este un element-cheie în evaluarea calității vieții și ar trebui să devină accesibil unui număr cât mai mare de persoane. În același timp, turismul dă un impuls vital economiei noastre.

Comisia Europeană dorește ca sectorul turistic să capete o mai mare amploare și să își repartizeze cifra de afaceri mai uniform pe tot parcursul anului. Pentru ca aceste obiective să devină realitate, trebuie să îmbunătățim și să diversificăm ofertele turistice. Sprijinim dezvoltarea unor modele economice durabile, care să includă produse turistice transnaționale bazate pe circuite culturale și istorice, destinații europene de excelență mai puțin cunoscute, agroturism și turism termal. De asemenea, promovăm inovarea în subsectoare tradiționale, cum ar fi turismul la malul mării, care reprezintă de departe cea mai populară destinație în Europa, dar, din păcate, au un caracter sezonier pronunțat.

Pentru a-i atrage pe cei cărora nu li se oferă foarte des posibilitatea de a călători, Comisia a lansat inițiativa Calypso. Scopul acesteia este să deschidă turismul către toate categoriile sociale, încurajând schimburile turistice transnaționale în extrasezon pentru tineri, persoane cu dizabilități, familii cu venituri mici și persoane în vârstă. Este vorba aici atât despre egalitate, cât și despre rentabilitate economică. Potențialul neexploatat al industriei turismului este imens. Potrivit estimărilor, în UE, acest sector pierde anual 160 de miliarde de euro din cauza accesului limitat la serviciile sale. Pentru a acoperi acest deficit, nu este nevoie de investiții considerabile.

„Turismul este al treilea sector industrial al Europei în ceea ce privește cifra de afaceri și oferă locuri de muncă, direct sau indirect, pentru 12% din populația activă a UE. Trebuie să menținem această forță și să folosim potențialul său neexploatat pentru a crea noi locuri de muncă. În paralel, ar trebui să facem eforturi pentru ca numărul persoanelor care au acces la servicii turistice să crească, acesta fiind, în opinia mea, un excelent indicator al calității vieții.”

În acest moment, un european din patru are vârsta cuprinsă între 55 și 80 de ani. Doar 41% din cei incluși în această categorie călătoresc, deși majoritatea au și timp și resurse. Comisia speră să îi atragă prin intermediul inițiativei de promovare a turismului în rândul persoanelor în vârstă, care vizează, în același timp, și creșterea activității turistice în extrasezon.

Strategia noastră pune accent și pe atragerea turiștilor din afara UE. Europa este prima destinație turistică a lumii, deținând jumătate din piața mondială. Astăzi, la nivel global, se întregistrează 535 de milioane de sosiri ale turiștilor străini, dintre care 401,2 milioane pe teritoriul UE și se așteaptă ca numărul lor să crească semnificativ în anii următori. Dorim ca Europa să își mențină în continuare această poziție privilegiată.

Dar provocările care ne așteaptă sunt mari. Concurența din partea vechilor rivali și a economiilor emergente devine tot mai dură. În 2012, numărul vizitatorilor străini în UE a crescut cu 2,5%, în timp ce în regiunea Asia-Pacific creșterea a fost de 6,9%, în Africa de 5,4%, iar în America de 4,6%. UE a rămas în urma altor regiuni în ceea ce privește atragerea noilor turiști din țări din afara Uniunii, în special din cele cu economii emergente.

Pentru a remedia această situație, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să facilităm accesul turiștilor străini pe teritoriul UE. Până la sfârșitul anului 2013, Comisia intenționează să prezinte un cod al vizelor revizuit, care să le ofere cetățenilor provenind din țările cu economii emergente posibilitatea de a obține mai ușor vize pentru șederi de scurtă durată. 

Existența unor proceduri mai clare și mai simple va duce la creșterea semnificativă a numărului de turiști străini, ceea ce va contribui la creșterea economică și la intensificarea schimburilor culturale. În același timp, revizuirea codului nu va avea niciun impact asupra securității, aceasta rămânând principala prioritate a Uniunii Europene. Prin urmare, controalele de securitate nu vor suferi modificări.

Informații suplimentare

Menținerea Europei ca destinație principală pentru turiștii străini

Ultima actualizare: 18/07/2014 |  Începutul paginii