Libertatea de a se deplasa în interiorul Uniunii Europene cu scopul de a lucra, fără necesitatea de a deține un permis de muncă, este un drept al cetățenilor UE.

Cetățenii țărilor terțe pot avea uneori dreptul de a lucra într-un stat membru sau de a primi același tratament ca și cetățenii țării respective în ceea ce privește condițiile de muncă. Dacă au sau nu acest drept depinde de apartenența sau neapartenența lor la o familie de cetățeni ai UE și de propria cetățenie.

Islanda, Liechtenstein și Norvegia

Întrucât aceste state fac parte din Spațiul Economic European, deși nu sunt membre ale UE, cetățenii lor au aceleași drepturi de muncă pe teritoriul Uniunii ca și cetățenii UE.

Lucrătorii croați se pot confrunta cu restricții temporare în ceea ce privește munca în Liechtenstein.

În Liechtenstein se fixează cote care limitează numărul persoanelor care pot lucra și locui în această țară. Acest sistem de cote li se aplică cetățenilor provenind din toate statele UE, Norvegia și Islanda.

Elveția

În baza acordului dintre UE si Elveția privind libera circulație a persoanelor, cetățenii elvețieni au dreptul de a se stabili și de a lucra oriunde în UE.

Majoritatea cetățenilor UE nu au nevoie de permis de muncă pentru a lucra în Elveția. Doar cetățenii din Croația au în continuare de permis de muncă. Aflați mai multe despre dreptul cetățenilor europeni de a lucra în Elveția.

Dreptul cetățenilor turci de a se stabili într-un stat membru al UE în scop profesional depinde în întregime de legislația respectivei țări.

Lucrătorii de naționalitate turcă, angajați cu forme legale într-un stat membru al UE și înregistrați ca făcând parte din forța de muncă a țării respective, au următoarele drepturi:

• la împlinirea unui an de muncă cu forme legale, au dreptul de reînnoire a permisului de muncă la același angajator, dacă există un loc de muncă disponibil;
• la împlinirea a trei ani de muncă cu forme legale, au dreptul să își schimbe angajatorul și să răspundă altor oferte de muncă pentru aceeași meserie;
• la împlinirea a patru ani de muncă cu forme legale, beneficiază de acces liber la orice loc de muncă remunerat în statul membru respectiv.

De asemenea, cetățenii turci angajați cu forme legale într-un stat membru al Uniunii au dreptul la aceleași condiții de lucru ca și cetățenii respectivei țări.

În urma Brexitului, legislația UE privind libera circulație a cetățenilor UE a încetat să se aplice la 31 decembrie 2020 în ceea ce îi privește pe cetățenii UE aflați în Regatul Unit și pe resortisanții Regatului Unit aflați în UE. Drepturile cetățenilor Regatului Unit de a locui, de a munci sau de a studia în UE sunt în prezent reglementate de Acordul de retragere și/sau de normele naționale ale statelor membre ale UE.

Cetățenii britanici care își aveau reședința legală într-o țară din UE înainte de 1 ianuarie 2021 sunt protejați de Acordul de retragere. Ei continuă să aibă, în linii mari, aceleași drepturi de a locui, de a lucra, de a studia și de a avea acces la prestații și servicii ca înainte de Brexit în statul membru în care locuiau înainte de această dată. Același lucru este valabil și pentru cetățenii UE care își aveau reședința legală în Regatul Unit înainte de 1 ianuarie 2021 și care au obținut statutul de rezident în cadrul sistemului de înregistrare a cetățenilor UE în vederea obținerii noului statut de ședere în Regatul Unit.

Alte țări care au încheiat acorduri cu UE

Cetățenii acestor țări, care lucrează în mod legal în Uniunea Europeană, au dreptul la aceleași condiții de muncă ca și cetățenii țării-gazdă:

• Algeria, Maroc, Tunisia
• Rusia
• Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord
• Bosnia și Herțegovina, Kosovo*, Serbia, Ucraina
• Andorra, San Marino
• 79 de țări care fac parte din grupul statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific

*Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244/1999, precum și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a Kosovo.

Țări cu care nu s-au încheiat acorduri

Pentru cetățenii țărilor cu care nu s-au încheiat acorduri, dreptul de a lucra într-un stat membru al UE depinde în principal de legislația națională respectivă, cu excepția cazului în care sunt membri ai familiei unui cetățean UE.

Cu toate acestea, normele UE reglementează următoarele aspecte cu privire la lucrătorii din toate țările din afara UE:

• regulile pentru resortisanții țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung în UE
• dreptul la reîntregirea familiei
• dreptul de admisie pentru cercetătorii din țări terțe
• dreptul de admisie pentru cetățenii țărilor terțe care vin pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat
• drepturile lucrătorilor cu înaltă calificare din țările terțe (sistemul UE „Cartea albastră”)
• procedurile de intrare simplificate și drepturile pentru toți lucrătorii migranți provenind din țări terțe
• condițiile de intrare și de ședere a lucrătorilor sezonieri din țări din afara UE
• condițiile de intrare și de ședere a resortisanților din țări terțe în contextul unui transfer în cadrul aceleiași companii.