Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Sprijin pentru refugiații din Ucraina



Încă din prima zi a agresiunii fără precedent și nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei, Europa a rămas unită.

Le oferim sprijin celor care au nevoie de adăpost și îi ajutăm pe cei care caută o cale sigură de a se întoarce acasă. 

UE va continua să îi ofere Ucrainei asistență politică, financiară și umanitară masivă și să impună sancțiuni severe împotriva Rusiei și a complicilor săi în acest război.  

De asemenea, depunem eforturi pentru a asigura o integrare rapidă și eficace pe piața muncii a celor care au fugit din calea războiului. 

În plus, Comisia Europeană a mobilizat finanțare din partea UE pentru a sprijini statele membre care primesc refugiați din Ucraina

Finanțare pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina

CARE a introdus o flexibilitate maximă pentru a le permite statelor membre să utilizeze fondurile disponibile în baza politicii de coeziune pentru perioada 2014-2020 în vederea luării de măsuri de sprijinire a persoanelor care fug din calea invaziei ruse în Ucraina.

În plus, pachetul financiar din 2022 în valoare de 10 miliarde EUR din fondurile REACT-EU poate fi folosit imediat pentru a răspunde acestor nevoi noi. În plus, Comisia a majorat cu 3,5 miliarde EUR prefinanțarea în cadrul REACT-EU.

De asemenea, a simplificat și mai mult mobilizarea de fonduri pentru a acoperi nevoile imediate ale refugiaților, cum ar fi hrana, asistența materială de bază, precum și costurile de cazare și transport.

Aceștia sunt pași importanți în garantarea faptului că statele membre dispun de resurse suficiente pentru a răspunde nevoilor tot mai mari în materie de locuințe, educație și asistență medicală.

Accesul la locuri de muncă și la formare pentru refugiații din Ucraina

De la începutul războiului neprovocat al Rusiei împotriva Ucrainei și civililor ei, milioane de persoane au părăsit Ucraina și au ajuns în UE.

Până în prezent, doar un număr relativ mic de persoane de vârstă activă au intrat pe piața muncii din UE, deși se preconizează că numărul persoanelor care doresc să facă acest lucru va crește.

Asigurarea unei integrări rapide și eficace pe piața muncii este importantă atât pentru comunitățile-gazdă, cât și pentru persoanele care fug din calea războiului, astfel încât acestea să-și refacă viața, să-și dezvolte în continuare competențele și, în cele din urmă, să sprijine reconstrucția Ucrainei

În plus, îmbunătățirea competențelor existente și dobândirea unora noi sunt esențiale pentru participarea cu succes pe piața muncii și în societate.

Prin urmare, UE oferă o serie de instrumente care îi ajută pe oameni să își găsească un loc de muncă:

Comisia a pus la dispoziție o serie de instrumente în limba ucraineană în cadrul platformei Europass. Acest lucru îi va ajuta pe utilizatorii vorbitori de limba ucraineană să creeze CV-uri, să își testeze competențele digitale, să trimită candidaturi și să găsească oferte de locuri de muncă și de formare în UE.

Distribuiți pagina