1. TERMENI ȘI CONDIȚII

Prezentul document stabilește termenii și condițiile în baza cărora entitățile juridice – promotori de proiecte, investitori sau alți utilizatori înregistrați ai site-ului (categorii denumite în continuare „utilizatori înregistrați”) – pot accesa, utiliza și contribui la Portalul InvestEU (Portalul). Înainte de a utiliza portalul, utilizatorii înregistrați trebuie să indice faptul că au citit și acceptat termenii și condițiile (inclusiv declarația de confidențialitate a portalului – a se vedea punctul 9 de mai jos) și că sunt de acord să îi/le respecte. Utilizarea portalului este condiționată de acceptarea explicită a termenilor și condițiilor de către utilizatorii înregistrați. Punctele 5-7 se aplică numai utilizatorilor înregistrați care furnizează materiale sau informații în vederea publicării lor pe portal.

2. DOMENIUL DE APLICARE AL PORTALULUI INVESTEU

Portalul InvestEU a fost creat de Comisia Europeană („administratorul site-ului”) în temeiul Regulamentului (UE) 2021/523 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 martie 2021 de instituire a Programului InvestEU și de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1017 (JO L 107/30, 26.3.2021). Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/626 a Comisiei din 14 aprilie 2021 (JO L 131, 16.4.2021, p. 183–186) stabilește specificațiile tehnice ale portalului ca bază de date transparentă a proiectelor de investiții actuale și potențiale din Uniunea Europeană.

Articolul 26 din regulament prevede că principalele obiective ale publicării proiectelor pe Portalul InvestEU sunt informarea și creșterea vizibilității în fața investitorilor. De asemenea, prevede că includerea proiectelor în Portalul InvestEU nu aduce atingere deciziilor cu privire la proiectele finale selectate pentru sprijin în temeiul regulamentului, din partea oricărui alt instrument al Uniunii ori pentru finanțare publică.

Utilizatorii înregistrați admit că publicarea proiectelor pe portal nu implică faptul că proiectul va beneficia de finanțare publică (din partea administratorului site-ului sau din orice altă sursă) în viitor și că, pentru a solicita finanțare publică, trebuie să urmeze procedurile specifice acestui scop.

Toate proiectele trimise administratorului site-ului spre publicare trebuie să respecte criteriile de admisie prevăzute la articolul 2 al deciziei.

3. ÎNREGISTRAREA ȘI IDENTIFICAREA

Pentru a putea trimite contribuții pe Portalul InvestEU și pentru a folosi serviciile sale de notificare, utilizatorii trebuie să se autoînregistreze, procedură în cadrul căreia transmit date de contact și informații despre ei ca entitate juridică. Administratorul site-ului nu este responsabil de o eventuală indisponibilitate a portalului, indiferent de motiv și de durată.

Ocazional, administratorul site-ului poate restricționa, parțial sau integral, accesul la portal, fără preaviz și fără justificare.

Se consideră că toate comunicările sau notificările pe care administratorul site-ului le adresează utilizatorilor înregistrați în legătură cu termenii și condițiile au fost primite de aceștia atunci când au fost trimise pe adresa de e-mail menționată în momentul înregistrării. Utilizatorii înregistrați trebuie să ia măsurile necesare pentru a permite recepționarea e-mailurilor la această adresă și să se asigure că ele sunt accesibile numai persoanelor autorizate. Prin urmare, se consideră că toate comunicările sau notificările adresate de utilizatorii înregistrați administratorului site-ului prin intermediul acestei adrese de e-mail au fost trimise de către utilizatorii înregistrați, care nu pot susține contrariul. Utilizatorii înregistrați pot contacta administratorul site-ului pentru orice informații, întrebări sau solicitări folosind un formular online pe site-ul sau, dacă respectivul formular nu este disponibil, scriind un e-mail pe adresa .

Utilizatorii înregistrați trebuie să ia măsuri de securitate adecvate pentru a preveni divulgarea neautorizată a numelui de utilizator și a parolei lor. Dacă parola este descoperită de un utilizator neautorizat, utilizatorul înregistrat trebuie să informeze imediat administratorul site-ului. Administratorul site-ului are dreptul de a dezactiva, în orice moment, codul de identificare și parola unui utilizator care, în opinia sa, a încălcat dispozițiile din prezentele condiții. Utilizatorii înregistrați pot fi trași la răspundere pentru divulgarea, intenționată sau din neglijență, a parolei sau a codului lor de identificare către un terț, prin nerespectarea acestor termeni și condiții sau pentru încălcarea acestora de către partea terță, ceea ce nu îi va scuti pe utilizatorii înregistrați de obligațiile care le revin în temeiul prezentelor condiții. Utilizatorii înregistrați au responsabilitatea de a se asigura că toate persoanele care accesează portalul cu numele de utilizator și parola lor cunosc și respectă termenii și condițiile de față.

4. EXONERAREA DE RĂSPUNDERE

Informațiile puse la dispoziție prin intermediul portalului sunt furnizate fără nicio condiție sau garanție cu privire la exactitatea acestora. Administratorul site-ului se limitează la a publica informațiile furnizate de utilizatorii înregistrați, cu condiția ca informațiile, exclusiv la discreția administratorului site-ului, să respecte standardele privind conținutul prezentate în secțiunea 5 de mai jos și nu are nicio altă obligație față de utilizatorii înregistrați. Prin urmare, administratorul site-ului renunță la orice responsabilitate rezultată din recurgerea la aceste informații de către utilizatorii înregistrați sau de către persoanele care pot fi informate cu privire la conținutul lor.

Administratorul site-ului exclude în mod expres orice responsabilitate pentru eventuale pierderi sau daune directe sau indirecte suportate de vreun utilizator în legătură cu portalul sau cu utilizarea, incapacitatea de a utiliza ori rezultatele utilizării portalului, a altor site-uri legate de aceasta și a oricărui material postat pe acestea, inclusiv, dar fără a se limita la aceasta, responsabilitatea pentru:

  • pierderea de venit sau de profit (inclusiv economiile estimate);
  • pierderea unor oportunități de afaceri;
  • pierderea de profituri sau de contracte;
  • pierderea de date;
  • pierderea fondului comercial;
  • alte pierderi sau prejudicii de orice natură, indiferent de cauza acestora și indiferent dacă sunt cauzate de un act ilicit (inclusiv neglijență), încălcarea contractului sau alte cauze, chiar previzibile

5. STANDARDELE PRIVIND CONȚINUTUL

Standardele privind conținutul se aplică pentru toate materialele sau informațiile pe care utilizatorii înregistrați le prezintă spre publicare pe portal (denumite în continuare „informațiile furnizate”), în integralitate. Este responsabilitatea exclusivă a utilizatorilor înregistrați să se asigure că informațiile furnizate respectă aceste standarde.

Informațiile furnizate trebuie:

  • să fie exacte (dacă acestea expun cifre), să fie furnizate cu bună credință (dacă acestea expun opinii) și să fie la zi în orice moment;
  • să fie furnizate de o persoană care are dreptul să o facă în numele și în contul unui utilizator înregistrat;
  • În măsura în care se leagă de includerea proiectelor pe Portalul InvestEU, se referă la proiecte care respectă următoarele criterii de admitere prevăzute la articolul 2 din decizie:- proiectul are o amploare a investițiilor necesare de minimum 500 000 EUR;- proiectul trebuie să se încadreze în domeniile eligibile pentru operațiuni de finanțare și de investiții, așa cum se prevede în anexa II la regulament;- promotorul trebuie să nu fi fost exclus de la contractele finanțate din bugetul Uniunii și să nu fi fost sancționat pentru abateri profesionale grave, activități infracționale sau deficiențe semnificative în ceea ce privește respectarea obligațiilor care îi revin în temeiul Regulamentului 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L193, 30.7.2018);- proiectul trebuie să nu constituie o activitate exclusă din categoria activităților enumerate la punctul B din anexa V la regulament;- proiectul trebuie să fie situat în Uniune sau într-o țară sau teritoriu de peste mări care are legături cu un stat membru, așa cum se prevede în anexa II la TFUE;- proiectul trebuie să nu afecteze reputația Comisiei;- implementarea proiectului trebuie să fi început sau să fie programat să înceapă în termen de trei ani de la data înscrierii pe Portalul InvestEU;- proiectul trebuie să fie descris în mod clar în cererea de înscriere ca fiind un proiect de investiții, iar informațiile furnizate în cerere trebuie să fie exacte și să precizeze valoarea finanțării necesare pentru realizarea proiectului; și - proiectul trebuie să respecte legislația și politicile Uniunii.
  • să fie conforme cu legislația aplicabilă.

Este interzis ca informațiile furnizate:

  • să conțină material defăimător, amenințător, care incită la ură, provocator și ofensator, care invadează viața privată a altcuiva;
  • să promoveze discriminarea sau orice activitate ilegală;
  • să încalce drepturile de proprietate intelectuală ale vreunei persoane, inclusiv, dar fără a se limita la, drepturile de autor, dreptul asupra bazelor de date sau asupra mărcii comerciale;
  • să fie furnizate prin încălcarea vreunei obligații juridice față de un terț, cum ar fi un drept contractual sau o obligație de încredere;
  • să se refere la proiecte care includ următoarele activități: arme, muniție și echipamente sau infrastructură militară/polițienească (inclusiv explozivi și arme sportive); comerțul sexual și infrastructura, serviciile și mijloacele de comunicare aferente; jocurile de noroc și echipamentul aferent, hoteluri cu cazinouri; tutunul (producție, fabricație, prelucrare și distribuție)
  • să fie utilizate pentru a uzurpa identitatea unei persoane sau pentru a reprezenta în mod greșit identitatea unui utilizator înregistrat sau afilierea cu vreo persoană;
  • să dea impresia că acestea provin de la administratorul site-ului, dacă nu este cazul.

6. PUBLICAREA, MODIFICAREA ȘI ELIMINAREA INFORMAȚIILOR FURNIZATE

Administratorul site-ului are toate drepturile de a publica informațiile furnizate (cu excepția celor introduse în câmpurile marcate ca „nepublicat”/„a nu se publica”) sau de a decide să nu publice, integral sau parțial, informațiile furnizate. În măsura în care informațiile furnizate sunt protejate integral sau parțial de drepturile de proprietate intelectuală ale unui utilizator înregistrat, respectivul utilizator înregistrat acordă administratorului site-ului o licență gratuită pentru publicarea lor. Administratorul site-ului poate refuza publicarea informațiilor furnizate din motive juridice, de reputație sau de alt tip, iar utilizatorii înregistrați nu au dreptul să solicite nicio justificare specifică sau personalizată.

Administratorul site-ului poate modifica structura și parametrii tehnici ai portalului în orice moment. Dacă este necesar, administratorul site-ului poate suspenda accesul la portal sau îl poate închide definitiv. Toate materialele publicate pe portal pot deveni perimate în orice moment, iar administratorul site-ului nu are obligația de a le actualiza.

7. TAXA DE PROCESARE

În prezent nu se percepe nicio taxă de procesare.

8. SUSPENDAREA ȘI RETRAGEREA MATERIALELOR

Nerespectarea acestor termeni și condiții poate conduce la retragerea imediată, temporară sau permanentă a dreptului de a utiliza portalul sau la ștergerea imediată, temporară sau permanentă a tuturor materialelor publicate sau încărcate pe portal de către respectivul utilizator înregistrat.

Dacă o terță persoană pretinde că au fost furnizate informații care încalcă standardele de conținut, administratorul site-ului poate, înainte de a întreprinde vreuna din acțiunile descrise mai sus, să se adreseze utilizatorului înregistrat pentru a-i solicita clarificări într-un anumit termen.

Administratorul site-ului exclude răspunderea pentru acțiunile întreprinse ca răspuns la încălcarea acestor termeni și condiții. Acțiunile descrise în cadrul acestor termeni și condiții nu sunt exhaustive, iar administratorul site-ului poate lua orice altă măsură adecvată, inclusiv divulgarea unor astfel de informații autoritățile de aplicare a legii sau declanșarea de proceduri juridice împotriva utilizatorului înregistrat.

9. PROTECȚIA INFORMAȚIILOR ȘI A DATELOR PERSONALE TRANSMISE

Informațiile colectate de la utilizatorii înregistrați sunt utilizate exclusiv în legătură cu portalul (inclusiv materialele promoționale legate de portal). Utilizatorii înregistrați pot accesa și șterge informațiile pe care le-au furnizat, în orice moment. Dacă portalul nu este disponibil (secțiunea 3 de mai sus), utilizatorii înregistrați îi pot solicita administratorului site-ului, prin e-mail, să șteargă informațiile cu privire la ei, iar administratorul site-ului va răspunde la această solicitare, fără întârzieri nejustificate. Administratorul site-ului păstrează drept confidențiale informațiile pe care utilizatorii înregistrați le-au înscris în câmpurile din formular marcate cu „nepublicat”/„a nu se publica”, le stochează în condiții de siguranță pe propriile servere și nu le divulgă în scopuri comerciale. Nu este afectat dreptul administratorului site-ului de a transfera informații către alte instituții ale UE, către Banca Europeană de Investiții, către partenerii de implementare ai InvestEU sau către statele membre ale UE, cu unicul scop de a susține și de a contribui la gestionarea portalului, în conformitate cu articolul 26 din regulament. Utilizând portalul, utilizatorii înregistrați acceptă acest tratament al informațiilor.

Portalul colectează și prelucrează foarte puține date personale ale persoanelor fizice. Acestea sunt protejate corespunzător, în conformitate cu legislația aplicabilă. Declarația de confidențialitate a portalului, care face parte din termeni și condiții, include detalii referitoare la protecția datelor.

10. DISPOZIȚII TEHNICE

Utilizatorii înregistrați pot crea linkuri către pagina de pornire a portalului, cu condiția să facă acest lucru în mod echitabil și legal și să nu aducă atingere renumelui administratorului site-ului sau să obțină prin el un avantaj comercial. Nu este permis ca aceste linkuri să sugereze existența vreunei forme de asociere, aprobare sau autorizare din partea administratorului site-ului.

Utilizatorii înregistrați nu trebuie să abuzeze de portal, recurgând în mod deliberat la introducerea unor viruși sau a altor materiale nocive din punct de vedere tehnologic. Utilizatorii înregistrați nu trebuie să încerce să obțină acces neautorizat la portal, la serverul pe care este stocat portalul sau la orice server, computer sau bază de date conectată la portal. Utilizatorilor înregistrați nu li se permite să lanseze un atac de tip refuz serviciu sau un atac DDoS împotriva portalului.

Administratorul site-ului nu este responsabil pentru eventualele pierderi sau daune cauzate de un atac DDoS, virusuri sau alt conținut tehnologic nociv care pot infecta echipamentele informatice, programele de calculator, datele ori materialele pe care le posedă utilizatorii înregistrați ca urmare a faptului că utilizează portalul sau că au descărcat materiale publicate pe acest portal sau pe orice site conectat la acesta.

11. MODIFICĂRI

Administratorul site-ului poate revizui termenii și condițiile în orice moment, modificând această pagină. În acest caz, utilizatorii înregistrați vor primi o notificare și se presupune că aceștia iau notă de modificările aduse, deoarece acestea sunt obligatorii. În același timp, anumite dispoziții din cadrul acestor termeni și condiții pot fi înlocuite cu alte dispoziții sau anunțuri publicate tot pe portal.