de Xavier Prats Monné, director general al DG Sănătate și siguranță alimentară, Comisia Europeană
Obiectivul final al directivei privind asistența medicală transfrontalieră este să le ofere tuturor cetățenilor europeni acces egal la servicii medicale de calitate, adaptate la nevoile lor specifice. Fie că este vorba despre dorința de a cere o a doua opinie medicală în alt stat membru sau de transferul unui copil care suferă de o boală rară la un medic specialist în celălalt capăt al UE, cetățenii au nevoie de certitudinea că vor primi cea mai bună asistență posibilă și că nu vor fi lăsați să suporte singuri povara financiară.
După cum arată și un recent sondaj Eurobarometru, unul dintre lucrurile cele mai importante pe care va trebui să le facem în viitor este să ne asigurăm că pacienții sunt bine informați cu privire la opțiunile pe care le au și procedurile pe care trebuie să le urmeze pentru a beneficia de servicii de asistență medicală transfrontalieră. Cu toate acestea, în prezent, din zece europeni nici măcar unul singur nu știe unde pot fi găsite informațiile pertinente, iar patru din cinci spun că nu își cunosc drepturile la asistență medicală transfrontalieră.
Când îți propui să mergi la tratament în străinătate, se ivesc câteva întrebări importante: Este nevoie de trimitere sau de autorizație prealabilă? Costurile vor fi rambursate? Pacienții vor beneficia de îngrijiri ulterioare acasă sau în străinătate? Măsurile preventive sunt acoperite, mai ales dacă pacienții locuiesc într-o țară dar lucrează în alta?
Ne bucurăm că am făcut un pas important în acest sens: toate statele membre ale UE dispun acum de cel puțin un punct național de contact, care le poate oferi cetățenilor informații despre drepturile și opțiunile pe care le au ca pacienți, precum și răspunsuri la întrebări de genul celor de mai sus. Fiecare punct național de contact are propriul site, disponibil în mai multe limbi, iar Comisia Europeană oferă sprijin contribuind la clarificarea chestiunilor care țin de directivă și de reglementările privind securitatea socială.
Totodată, încurajăm punctele naționale de contact să lucreze în rețea și să facă schimb de cunoștințe și de expertiză, pentru a garanta transparența și pentru a se proteja împotriva celor care doresc să obțină foloase necuvenite de pe urma deschiderii posibilităților de asistență medicală transfrontalieră. În timp și ca răspuns la sugestiile societății civile, rolul punctelor naționale de contact ar putea fi extins, astfel încât acestea să fie în măsură să ofere informații mai concrete, de exemplu în ceea ce privește accesul la servicii corespunzătoare pentru pacienții care suferă de boli rare, tratamentele disponibile în țara pacientului sau facilitarea comunicării cu punctele naționale de contact din străinătate.
