Politici

Politicile şi sistemele de sănătate din Uniunea Europeană sunt din ce în ce mai interconectate, întrucât:

  • pacienţii solicită asistenţă medicală în afara ţării lor de origine
  • personalul medical lucrează în diferite ţări ale UE
  • aşteptările în domeniul asistenţei medicale sunt mai ridicate
  • se înregistrează noi evoluţii ale tehnologiilor medicale.

Provocări

Stabilirea de norme clare şi furnizarea de informaţii fiabile pentru pacienţi în ceea ce priveşte accesul la asistenţă medicală în alt stat al UE și posibilitățile de rambursare/compensare. Noile „puncte naționale de contact” au fost create tocmai în acest scop.

Îndeplinirea aşteptărilor pacienţilor, care doresc servicii de cea mai înaltă calitate, mai ales când acestea le sunt furnizate în altă ţară. Punctele naţionale de contact vor difuza informaţii privind calitatea serviciilor şi siguranţa pacienţilor, astfel încât aceştia să poată decide, în cunoștință de cauză, dacă să apeleze la serviciile medicale din alte ţări.

Îmbunătăţirea cooperării dintre ţările UE, în interesul pacienţilor

Înlăturarea oricăror incertitudini juridice. Noile norme asigură, de asemenea, un echilibru între menţinerea viabilităţii sistemelor de sănătate şi protejarea dreptului pacienţilor de a apela la servicii medicale în afara ţării lor de origine.

Legislația UE

Directiva 2011/24/UE privind drepturile pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontalierepdf clarifică normele cu privire la accesul la asistenţă medicală în alte ţări ale UE, inclusiv cele referitoare la rambursarea/compensarea costurilor.
Țările UE urmau să adopte, până la 25 octombrie 2013, propriile norme de punere în aplicare a directivei.

Informaţii suplimentare

Comunicate de presă
Declarația comisarului pentru sănătate, Tonio Borg, la intrarea în vigoare a directivei privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere

Întrebări și răspunsuri:
Întrebările dumneavoastră privind asistența medicală transfrontalieră

Puncte naționale de contact
Pentru informații despre cum să vă valorificați dreptul la asistență medicală în altă țară din UE, consultați portalul Europa ta - Cetățeni, secțiunea „Sănătate”.
Pentru informații detaliate, apelați la punctul național de contact Traducerile linkului anterior English (en) din țara dumneavoastră.

Videoclip

Urmăriți videoclipulmpeg-4v(19 MB) Traducerile linkului anterior български (bg) čeština (cs) dansk (da) Deutsch (de) eesti keel (et) ελληνικά (el) English (en) español (es) français (fr) hrvatski (hr) italiano (it) latviešu valoda (lv) lietuvių kalba (lt) magyar (hu) Malti (mt) Nederlands (nl) polski (pl) português (pt) slovenčina (sk) slovenščina (sl) suomi (fi) svenska (sv)

Pliant
„Ce trebuie să știți înainte de a pleca”pdf(4 MB) Traducerile linkului anterior български (bg) čeština (cs) dansk (da) Deutsch (de) eesti keel (et) ελληνικά (el) English (en) español (es) français (fr) hrvatski (hr) italiano (it) latviešu valoda (lv) lietuvių kalba (lt) magyar (hu) Malti (mt) Nederlands (nl) polski (pl) português (pt) slovenčina (sk) slovenščina (sl) suomi (fi) svenska (sv)