Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

O Uniune a egalității: Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap (2021-2030)

În martie 2021, Comisia Europeană a adoptat Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap (2021-2030). Prin această strategie pe zece ani, Comisia Europeană dorește să îmbunătățească viața persoanelor cu handicap din Europa și din lume.

Strategia se bazează pe rezultatele precedentei Strategii europene pentru persoanele cu handicap (2010-2020), care a deschis calea către o Europă fără bariere și către creșterea autonomiei persoanelor cu handicap, astfel încât acestea să se bucure de drepturile lor și să participe pe deplin la viața socială și economică. În pofida progreselor înregistrate în ultimul deceniu, persoanele cu handicap se confruntă în continuare cu obstacole considerabile și prezintă un risc mai ridicat de sărăcie și excluziune socială.

Obiectivul acestei strategii este de a progresa în direcția garantării faptului că toate persoanele cu handicap din Europa, indiferent de sex, origine rasială sau etnică, religie sau convingeri, vârstă sau orientare sexuală:

  • se bucură de drepturile omului
  • beneficiază de șanse egale, de acces egal la viața socială și economică
  • sunt în măsură să decidă unde, cum și cu cine trăiesc
  • circulă liber în UE, indiferent de nevoile lor de sprijin
  • și nu se mai confruntă cu discriminarea.

Această nouă strategie consolidată ține seama de diversitatea tipurilor de handicap – deficiențe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale pe termen lung (în conformitate cu articolul 1 din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap) – unele din ele fiind adesea invizibile.

Abordând riscurile de dezavantaj multiplu cu care se confruntă femeile, copiii, persoanele în vârstă, refugiații cu handicap și persoanele cu dificultăți socioeconomice, strategia promovează o perspectivă intersecțională, în conformitate cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a Organizației Națiunilor Unite și cu obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD).

Prin urmare, noua strategie conține un set ambițios de acțiuni și inițiative emblematice în diverse domenii și are numeroase priorități, cum ar fi:

  • accesibilitatea: posibilitatea de a circula și de a locui liber, dar și de a participa la procesul democratic
  • o calitate decentă a vieții și șansa de a trăi independent: strategia se axează în special pe procesul de dezinstituționalizare, pe protecție socială și pe nediscriminare la locul de muncă
  • participarea egală: se vizează protejarea efectivă a persoanelor cu handicap împotriva oricărei forme de discriminare și violență, asigurarea egalității de șanse și a accesului la justiție, educație, cultură, sport și turism, precum și accesul egal la toate serviciile de sănătate
  • rolul UE de a conduce prin puterea exemplului
  • intenția UE de a pune în aplicare această strategie
  • promovarea la nivel mondial a drepturilor persoanelor cu handicap.

Inițiative majore

  1. AccessibleEU: o bază de cunoștințe care oferă informații și bune practici privind accesibilitatea în toate sectoarele (până la sfârșitul anului 2022)
  2. Cardul european pentru dizabilitate: Comisia Europeană va propune un card european pentru dizabilitate care să fie recunoscut în toate țările din UE. Cardul le va permite persoanelor cu handicap să beneficieze de sprijinul adecvat atunci când călătoresc sau se mută în altă țară din Uniunea Europeană. (până la sfârșitul anului 2023)
  3. Orientări care recomandă îmbunătățiri în ceea ce privește o viață independentă și incluziunea în comunitate. Acest lucru le va permite persoanelor cu handicap să trăiască în locuințe accesibile și în care pot beneficia de asistență în comunitate sau să trăiască în continuare la ele acasă (2023).
  4. Un cadru pentru serviciile sociale de excelență pentru persoanele cu handicap (2024)
  5. Un pachet de măsuri pentru îmbunătățirea perspectivelor persoanelor cu handicap pe piața forței de muncă (lansat în a doua jumătate a anului 2022)
  6. Platforma pentru persoanele cu handicap: reunește autoritățile naționale responsabile cu punerea în aplicare a Convenției, organizații ale persoanelor cu handicap și reprezentanți ai Comisiei. Platforma sprijină implementarea strategiei și consolidează cooperarea și schimburile cu privire la punerea în aplicare a Convenției.
  7. O strategie reînnoită în materie de resurse umane pentru Comisia Europeană, inclusiv acțiuni de promovare a diversității și incluziunii persoanelor cu handicap.

Implementarea strategiei: colaborarea strânsă cu țările UE

Comisia va ajuta statele membre să își elaboreze strategiile naționale și planurile de acțiune pentru a continua punerea în aplicare a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap și a legislației UE în domeniu.

Comisia Europeană invită statele membre să contribuie la această nouă strategie consolidată, concepută ca un cadru pentru acțiunile UE și pentru punerea în aplicare a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap.

Distribuiți pagina