Statistics Explained

Statistici privind locuințele

Revision as of 17:03, 23 June 2016 by EXT-S-Allen (talk | contribs)
Date extrase în noiembrie 2015. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Actualizare planificată a articolului: martie 2017.
Figura 1: Distribuția populației în funcție de tipul de locuință, 2014
(% din populație)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho01)
Figura 2: Distribuția populației în funcție de regimul de ocupare a locuințelor, 2014
(% din populație)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho02)
Figura 3: Rata de supraaglomerare, 2014
(% din populația specificată)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho05a)
Figura 4: Privarea severă de locuință, 2013 și 2014 (1)
(% din populație)
Sursa: Eurostat (ilc_mdho06a)
Tabelul 1: Rata costurilor suplimentare pentru locuințe în funcție de regimul de ocupare a locuințelor, 2014
(% din populație)
Sursa: Eurostat (ilc_lvho07c) și (ilc_lvho07a)


Acest articol oferă o imagine de ansamblu asupra statisticilor recente privind locuințele în Uniunea Europeană (UE) și țările AELS, axându-se pe tipurile de locuințe, pe regimul de ocupare a locuințelor (deținerea sau închirierea unei locuințe), pe calitatea și accesibilitatea locuințelor.

O locuință decentă, la un preț accesibil și într-un mediu sigur reprezintă o necesitate și un drept fundamental. Satisfacerea acestei necesități ar putea reduce sărăcia și excluziunea socială, însă continuă să fie o problemă considerabilă într-o serie de țări europene.

Principalele rezultate statistice

Tip de locuință

În 2014, 4 din 10 persoane din UE-28 au locuit în apartamente, puțin peste un sfert (25,6 %) în case duplex și puțin peste o treime (33,7 %) în case unifamiliale (a se vedea figura 1). Procentajul persoanelor care locuiau în apartamente a fost cel mai ridicat în statele membre ale UE și anume, în Spania (66,5 %), Letonia (65,1 %) și Estonia (63,8 %); date din 2013), în timp ce procentajele cele mai ridicate de persoane care locuiesc în case duplex au fost raportate în Țările de Jos (61,2 %), în Regatul Unit (60,0 %) și în Irlanda (58,3 %; date din 2013). Procentajul persoanelor care locuiesc în case unifamiliale a atins cele mai înalte niveluri în Croația (72,6 %), Slovenia (65,4 %) și Ungaria (63,0 %); Norvegia (62,4 %) și Serbia (60,5 %; date din 2013) au raportat, de asemenea, procentaje ridicate ale persoanelor care locuiesc în case unifamiliale.

Regimul de ocupare a locuințelor

În 2014, peste un sfert (27,1 %) din populația UE-28 locuia într-o locuință proprietate personală pentru care era în curs de rambursare un credit ipotecar sau un alt tip de credit, în timp ce peste două cincimi (43,0 %) din populație locuia în locuințe proprietate personală care nu erau grevate de niciun credit ipotecar sau de vreun alt tip de credit. Prin urmare, 7 din 10 (70,1 %) persoane din UE-28 locuiau în locuințe proprietate personală, în timp ce 19,1 % locuiau în locuințe închiriate la prețul pieței, iar 10,8 % erau chiriași în spații de locuit cu chirie redusă sau în folosință gratuită.

În 2014, peste jumătate din populația din fiecare stat membru al UE (a se vedea figura 2) locuia în locuințe proprietate personală, procentele variind între 52,4 % în Germania și 96,1 % în România. Ca atare, niciun stat membru al UE nu a înregistrat un procentaj de chiriași care a fost mai mare decât procentul persoanelor care locuiesc în locuințe proprietate personală. În schimb, în Elveția (date din 2013), procentajul persoanelor care locuiau în locuințe închiriate era mai mare decât cel al persoanelor care locuiau în locuințe proprietate personală, aproximativ 56,0 % din populație erau chiriași. În Suedia (61,3 %) și Țările de Jos (59,2 %), peste jumătate din populație locuia în locuințe proprietate personală pentru care era în curs de rambursare un credit ipotecar sau un alt fel de credit; acesta a fost și cazul Norvegiei (65,6 %) și al Islandei (62,9 %); date din 2013).

În 2014, procentajul persoanelor care locuiau în locuințe închiriate la prețul pieței era sub 10,0 % în 11 state membre ale UE (datele pentru Estonia sunt pentru anul 2013). În schimb, aproximativ două cincimi din populația Germaniei (39,6 %) locuia în locuințe închiriate plătind o chirie la prețul pieței, la fel ca în cazul unei treimi din populația Danemarcei (36,6 %), Țărilor de Jos (32,6 %) și Suediei (30,4 %), a peste un sfert din populația Austriei (27,2 %) și a unei cincimi sau mai mult din populația Luxemburgului (22,0 %) și a Greciei (20,0 %). Ponderea populației care locuia în locuințe închiriate cu o chirie la un preț de piață a fost chiar mai mare în Elveția unde a ajuns la 51,8 % (date din 2013). Ponderea populației care locuia într-o locuință cu chirie redusă sau în folosință gratuită a fost sub 20,0 % în toate statele membre ale UE.

Calitatea locuințelor

Unul dintre aspectele fundamentale luate în considerare la evaluarea calității locuințelor este disponibilitatea unui spațiu suficient. Rata de supraaglomerare descrie proporția populației care locuiește în locuințe supraaglomerate, definite prin numărul de camere de care dispune o gospodărie, prin mărimea gospodăriei, precum și prin vârstele și situația familială a membrilor acesteia.

În 2014, 17,1 % din populația UE-28 locuia în locuințe supraaglomerate (a se vedea figura 3); cele mai ridicate rate de supraaglomerare în rândul statelor membre ale UE s-au înregistrat în România (52,3 %), Ungaria (44,6 %), Polonia (44,2 %), Bulgaria (43,3 %) și Croația (42,1 %), în timp ce rate de peste 50 % au fost înregistrate, de asemenea, în Serbia și în fosta Republică iugoslavă a Macedoniei (date din 2013 pentru ambele). În schimb, Belgia (2,0 %), Cipru (2,2 %), Irlanda (2,8 %; date din 2013), Țările de Jos (3,5 %) și Malta (4,0 %) au înregistrat cele mai scăzute rate de supraaglomerare, în timp ce șapte alte state membre ale UE, precum și Norvegia, Elveția și Islanda (date din 2013 pentru ultimele două) au raportat că mai puțin de 10,0 % din populația lor locuia în locuințe supraaglomerate.

Letonia, Țările de Jos, Austria și Luxemburg au raportat cea mai mare creștere din perioada 2013-2014 a procentajului de populație care locuia în locuințe supraaglomerate, procentele acestora crescând cu cel puțin 0,5 puncte procentuale. În schimb, rata de supraaglomerare a scăzut în 15 din 26 de state membre ale UE pentru care sunt disponibile date (nu există date pentru Estonia sau Irlanda). Reducerile din perioada 2013-2014 au fost mai mari de 1,0 puncte procentuale în Portugalia, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia și Danemarca.

În 2014, în cadrul populației expuse riscului de sărăcie (mai exact, persoanele care locuiau în gospodării în care venitul echivalent disponibil pe persoană era sub 60 % din venitul național mediu), rata supraaglomerării din UE-28 a fost de 30,3 %, cu aproximativ 13,2 puncte procentuale mai mare decât rata corespunzătoare întregii populații. Cele mai mari rate ale supraaglomerării în cadrul populației expuse riscului de sărăcie s-au înregistrat în Ungaria (67,4 %), România (66,6 %) și Polonia (62,4 %), în timp ce peste jumătate din numărul total al persoanelor expuse riscului de sărăcie din Slovacia și Bulgaria locuiau, de asemenea, în locuințe supraaglomerate; în 2013, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei (63,1 %) și Serbia (62,3 %) au raportat, de asemenea, rate ridicate de supraaglomerare în cadrul populației expuse riscului de sărăcie. La polul opus, cele mai scăzute rate ale supraaglomerării pentru persoanele expuse riscului de sărăcie au fost înregistrate în Cipru (4,6 %), Irlanda (4,9 %; date din 2013), Malta (8,7 %) și Belgia (8,9 %); acestea au fost singurele state membre ale UE care au raportat că mai puțin de una din 10 persoane expuse riscului de sărăcie locuia în condiții de supraaglomerare (a se vedea figura 3), aceeași situație existând și în Elveția (9,5 %; date din 2013).

Pe lângă supraaglomerare, anumite alte aspecte legate de condițiile precare de locuit – cum ar fi lipsa sălii de baie sau a toaletei, acoperișurile cu probleme de izolație sau iluminarea naturală insuficientă – sunt luate în considerare pentru crearea unui indicator mai complet al calității locuințelor. Rata privării severe de locuințăse definește ca fiind proporția persoanelor care locuiesc într-o locuință considerată supraaglomerată, fiind afectate în același timp de cel puțin una dintre problemele sus-menționate legate de privarea de locuință.

În 2014, pe teritoriul UE-28 în ansamblu, 5,1 % din populație era afectată de privarea severă de locuință (a se vedea figura 4). În 2014, în cinci state membre ale UE, mai mult de o persoană din zece a fost afectată de privarea severă de locuință, această proporție ridicându-se la 16,6 % în Letonia, la 18,1 % în Ungaria și ajungând la un nivel ridicat de mai mult de o persoană din cinci (21,4 %) în România. În schimb, în 2014, sub 1,0 % din populația Belgiei, Finlandei și Țărilor de Jos, a fost afectată de o privare gravă de locuință. Proporția totală a persoanelor din UE-28 care au fost afectate de o privare severă de locuință a scăzut cu 0,1 puncte procentuale între 2013 și 2014. Cea mai mare creștere a proporției persoanelor care au fost afectate de o privare severă de locuință a fost raportată de Lituania, cu până la 1 punct procentual între 2013 și 2014. Cea mai mare scădere a avut loc în România, Croația, Polonia și Grecia, unde rata privării severe de locuință a scăzut cu cel puțin 1 punct procentual.

Accesibilitatea locuințelor

În 2014, un procentaj de 11,4 % din populația UE-28 locuia în gospodării care alocau cel puțin 40 % sau mai mult din venitul lor disponibil pe adult-echivalent cheltuielilor pentru locuință (a se vedea tabelul 1). Cel mai ridicat procentaj al populației ale cărei cheltuieli pentru locuință depășeau 40 % din venitul disponibil pe adult-echivalent s-a înregistrat în cazul chiriașilor care plăteau chirie la prețul pieței (27,1 %), iar cel mai scăzut procentaj s-a înregistrat în cazul locuințelor proprietate personală și care nu erau grevate de niciun credit ipotecar sau de un alt tip de credit (6,8 %).

Media pentru UE-28 maschează diferențe semnificative între statele membre: la o extremitate, țări în care proporția populației care locuia în gospodării pentru care alocau peste 40 % din venitul lor disponibil era relativ mică, mai ales Malta (1,6 %), Cipru (4,0 %), Irlanda (4,9 %; date din 2013), Finlanda și Franța (ambele 5,1 %). La cealaltă extremă, aproximativ peste două din fiecare cinci persoane (40,7 %) din Grecia și sub una din cinci persoane din populația Germaniei (15,9 %), Danemarcei (15,6 %) și a Țărilor de Jos (15,4 %) au cheltuit peste 40 % din venitul disponibil pe adult-echivalent pentru locuință.

Sursele și disponibilitatea datelor

Datele utilizate în acest articol sunt extrase în principal din microdatele existente în statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC). Populația de referință este alcătuită din toate gospodăriile private și membrii lor actuali rezidenți pe teritoriul unui stat membru al UE în momentul colectării datelor; persoanele care locuiesc în gospodării colective și în instituții sunt în general excluse din populația-țintă. Agregatul UE-28 este o medie ponderată a populației pe baza datelor naționale individuale.

Notă: la momentul extragerii datelor (noiembrie 2015), nu au existat informații disponibile pentru anul de referință 2014 pentru Estonia sau Irlanda. Prin urmare, UE și agregatele pentru zona euro care sunt prezentate pentru anul 2014 sunt estimări.

Context

UE nu are responsabilități specifice în ceea ce privește locuințele; guvernele naționale sunt cele care elaborează propriile politici în acest domeniu. Cu toate acestea, multe dintre statele membre ale UE se confruntă cu provocări similare: de exemplu, cum ar trebui reînnoit fondul de locuințe, cum ar trebui planificată și combătută expansiunea urbană, cum ar trebui promovată dezvoltarea durabilă, cum ar trebui ajutați tinerii și grupurile defavorizate să pătrundă pe piața imobiliară sau cum ar trebui promovată eficiența energetică în rândul proprietarilor de locuințe.

Prin urmare, problemele legate de locuințele sociale, de lipsa unei locuințe sau de integrare se bucură de o atenție specială în cadrul agendei politicii sociale a UE. Carta drepturilor fundamentale prevede, la titlul IV articolul 34, următoarele: „Pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, Uniunea recunoaște și respectă dreptul la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, destinate să asigure o viață demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale”. În acest context, în cadrul unei reuniuni a Consiliului European desfășurate la Nisa în 2000, s-a ajuns la un acord asupra unei serii de obiective comune pentru strategia UE de combatere a sărăciei și excluziunii sociale, incluzând două obiective privind locuințele, și anume „să se aplice politici având obiectivul de a garanta accesul tuturor la locuințe decente și igienice, precum și la serviciile de bază necesare pentru a duce o viață normală, în funcție de circumstanțele locale (electricitate, apă, încălzire etc.)” și „să se instituie politici care urmăresc să prevină crizele personale, care pot determina situații de excluziune socială precum îndatorarea, excluderea din sistemul de învățământ sau pierderea locuinței”. Această competență a fost extinsă în 2010, când Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale [COM(2010) 758 final] a instituit o serie de acțiuni care să contribuie la reducerea numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială cu cel puțin 20 de milioane de persoane până în 2020 (comparativ cu 2008) – a se vedea, de asemenea, articolul statistici privind incluziunea socială.

A se vedea și

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

Income and living conditions (t_ilc), a se vedea (în limba engleză)
Living conditions (t_ilc_lv)
Housing conditions (t_ilc_lvho)
Overcrowding rate (t_ilc_lvho_or)
Housing cost burden (t_ilc_lvho_hc)
Material deprivation (t_ilc_md)
Housing deprivation (t_ilc_mdho)

Bază de date

Income and living conditions (ilc), a se vedea (în limba engleză):
Living conditions (ilc_lv)
Housing conditions (ilc_lvho)
Overcrowding rate (ilc_lvho_or)
Under-occupied dwellings (ilc_lvho_uo)
Housing cost burden (ilc_lvho_hc)
Material deprivation (ilc_md)
Housing deprivation (ilc_mdho)

Secțiune specială

  • [

Income and living conditions (în limba engleză)

Metodologie/Metadate

Date-sursă pentru tabele și figuri (MS Excel)

Excel.jpg Housing statistics: tables and figures (în limba engleză)

Alte informații

  • Regulation 1177/2003 of 16 June 2003 concerning Community statistics on income and living conditions (EU-SILC) (în limba engleză)
  • Regulamentul (CE) nr. 1553/2005 din 7 septembrie 2005 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1177/2003 privind statisticile comunitare referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC)
  • Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 din 20 noiembrie 2006 de adaptare a anumitor regulamente și decizii adoptate în domeniile ... statisticii, ..., având în vedere aderarea Bulgariei și a României
  • Regulamentul (CE) nr. 1157/2010 din 9 decembrie 2010 de punere în aplicare a Regulamentului 1177/2003 privind statisticile comunitare referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC), în ceea ce privește lista din 2012 a variabilelor țintă secundare referitoare la condițiile de locuit

Linkuri externe


Retrieved from "https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Housing_statistics/ro&oldid=293366"