Statistics Explained

Statistici privind locuințele

Revision as of 17:12, 18 November 2015 by EXT-G-Albertone (talk | contribs)
Date din mai 2015. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Actualizare planificată a articolului: august 2016.
Figura 1: Distribuția populației în funcție de tipul de locuință, 2013
(% din populație)
Sursă: Eurostat (ilc_lvho01)
Figura 2: Populația în funcție de regimul de ocupare a locuințelor, 2013
(% din populație)
Sursă: Eurostat (ilc_lvho02)
Figura 3: Rata de supraaglomerare, 2013
(% din populația specificată)
Sursă: Eurostat (ilc_lvho05a)
Figura 4: Condiții precare de locuit, 2012-2013
(% din populație)
Sursă: Eurostat (ilc_mdho06a)
Tabelul 1: Rata costurilor suplimentare pentru locuințe în funcție de regimul de ocupare a locuințelor, 2013
(% din populație)
Sursă: Eurostat (ilc_lvho07c) și (ilc_lvho07a)

Acest articol oferă o imagine de ansamblu asupra statisticilor recente privind locuințele în Uniunea Europeană (UE) și țările AELS, axându-se pe tipurile de locuințe, pe regimul de ocupare a locuințelor (deținerea sau închirierea unei locuințe), pe calitatea și accesibilitatea locuințelor.

O locuință decentă, la un preț accesibil și într-un mediu sigur reprezintă o necesitate și un drept fundamental. Satisfacerea acestei necesități ar putea reduce sărăcia și excluziunea socială, însă continuă să fie o problemă considerabilă într-o serie de țări europene.

Principalele rezultate statistice

Tip de locuință

În 2013, 41,1 % din populația UE-28 locuia în apartamente, puțin peste o treime (34 %) în case unifamiliale și 24,1 % în case duplex. Procentajul persoanelor care locuiau în apartamente a fost cel mai ridicat din statele membre ale UE în Spania (65,4 %), Letonia (65,3 %) și Estonia (63,8 %). Procentajul persoanelor care locuiau în case unifamiliale a fost cel mai ridicat în Croația (70,9 %), Slovenia (66,5 %), Ungaria (64,0 %), România (60,1 %) și Danemarca (55,8 %); Norvegia (61,1 %) și Serbia (60,5 %) au raportat, de asemenea, procente ridicate ale populației care locuia în case unifamiliale. Cea mai mare tendință de a locui în case duplex a fost raportată în Țările de Jos (60,7 %), Regatul Unit (60,0 %) și Irlanda (58,3 %) — a se vedea figura 1.

Regimul de ocupare a locuințelor

În 2013, peste un sfert (27,3 %) din populația UE-28 locuia într-o locuință proprietate personală pentru care era în curs de rambursare un credit ipotecar sau un alt tip de credit, în timp ce peste două cincimi (42,7 %) din populație locuia în locuințe proprietate personală care nu erau grevate de niciun credit ipotecar sau de vreun alt tip de credit. Prin urmare, 7 din 10 (70,0 %) persoane din UE-28 locuiau în locuințe proprietate personală, în timp ce 19 % locuiau în locuințe închiriate la prețul pieței, iar 11,0 % locuiau în spații de locuit cu chirie redusă sau în folosință gratuită.

În 2013, peste jumătate din populația din fiecare stat membru al UE (a se vedea figura 2) locuia în locuințe proprietate personală, procentele variind între 52,6 % în Germania și 95,6 % în România. În Elveția, procentul persoanelor care locuiau în locuințe închiriate era mai mare decât cel al persoanelor care locuiau în locuințe proprietate personală, aproximativ 56,0 % din populație locuia în locuințe închiriate. În Suedia (61,4 %) și Țările de Jos (60,0 %), peste jumătate din populație locuia în locuințe proprietate personală pentru care era în curs de rambursare un credit ipotecar sau un altfel de credit; acesta era, de asemenea, cazul în Norvegia (64,9 %) și Islanda (62,9 %).

În 2013, procentul persoanelor care locuiau în locuințe închiriate la prețul pieței era sub 10,0 % în 10 state membre ale UE. În schimb, aproximativ două cincimi din populația Germaniei și a Danemarcei, aproximativ o treime din populația Țărilor de Jos, peste un sfert din populația Suediei și a Austriei și peste o cincime din populația Luxemburgului locuiau în locuințe închiriate la prețul pieței. Această proporție a fost chiar mai mare în Elveția, atingând 51,8 %. Ponderea populației care locuia într-o locuință cu chirie redusă sau în folosință gratuită a fost sub 20,0 % în toate statele membre ale UE.

Calitatea locuințelor

Unul dintre aspectele fundamentale luate în considerare la evaluarea calității condițiilor de locuit este disponibilitatea unui spațiu suficient. Rata de supraaglomerare descrie proporția populației care locuiește în locuințe supraaglomerate, definite prin numărul de camere de care dispune o gospodărie, prin mărimea gospodăriei, precum și prin vârstele și situația familială a membrilor acesteia.

În 2013, 17,3 % din populația UE-28 locuia în locuințe supraaglomerate (a se vedea figura 3); cele mai ridicate rate de supraaglomerare în rândul statelor membre ale UE s-au înregistrat în România (52,9 %), Ungaria (45,7 %), Polonia (44,8 %), Bulgaria (44,2 %) și Croația (42,8 %), în timp ce rate de peste 50 % au fost înregistrate, de asemenea, în Serbia și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei. În schimb, Belgia (2,0 %), Cipru (2.4 %) și Țările de Jos (2,6 %) au înregistrat cele mai scăzute rate de supraaglomerare, în timp ce alte nouă state membre ale UE (precum și Norvegia, Elveția și Islanda) au raportat toate că mai puțin de 10,0 % din populația lor locuia în locuințe supraaglomerate. Lituania și Estonia au raportat cea mai mare creștere din perioada 2012-2013 a procentului de populație care locuia în locuințe supraaglomerate, procentele acestora crescând cu 9,0 și, respectiv, 7,1 puncte procentuale.

În 2013, în cadrul populației expuse riscului de sărăcie (mai exact, persoanele care locuiau în gospodării în care venitul echivalent disponibil pe persoană era sub 60,0 % din venitul național mediu), rata supraaglomerării din UE-28 a fost de 30,2 %, cu aproximativ 12,9 puncte procentuale mai mare decât rata corespunzătoare întregii populații. Cele mai mari rate ale supraaglomerării în cadrul populației expuse riscului de sărăcie s-au înregistrat în Ungaria (70,1 %), România (65,1 %) și Polonia (61,9 %), în timp ce peste jumătate din numărul total al persoanelor expuse riscului de sărăcie din Slovacia și Bulgaria locuiau, de asemenea, în locuințe supraaglomerate; fosta Republică iugoslavă a Macedoniei (63,1 %) și Serbia (62,3 %) au raportat, de asemenea, rate ridicate de supraaglomerare în cadrul populației expuse riscului de sărăcie. La polul opus, cele mai scăzute rate ale supraaglomerării pentru persoanele expuse riscului de sărăcie au fost înregistrate în Cipru, Irlanda (ambele cu 4,9 %) Malta (6,3 %) și Belgia (8,4 %); acestea au fost singurele state membre ale UE care au raportat că mai puțin de una din 10 persoane expuse riscului de sărăcie locuia în condiții de supraaglomerare (a se vedea figura 3), aceeași situație existând și în Elveția.

Pe lângă supraaglomerare, anumite alte aspecte legate de condițiile precare de locuit – cum ar fi lipsa sălii de baie sau a toaletei, acoperișurile cu probleme de izolație sau iluminarea naturală insuficientă – sunt luate în considerare pentru crearea unui indicator mai complet al calității locuințelor. Rata privării severe de locuință se definește ca fiind proporția persoanelor care locuiesc într-o locuință considerată supraaglomerată, fiind afectate în același timp de cel puțin una dintre problemele sus-menționate legate de privarea de locuință. În 2013, pe teritoriul UE-28 în ansamblu, 5,2 % din populație era afectată de privarea severă de locuință (a se vedea figura 4). În 2013, în cinci state membre ale UE, mai mult de o persoană din 10 a fost afectată de privarea severă de locuință, această proporție ridicându-se la 17,6 % în Ungaria și ajungând la aproximativ una din patru persoane (23 %) în România. În schimb, sub 1,0 % din populația Finlandei, a Țărilor de Jos și a Belgiei a fost afectată de o privare severă de locuință în 2013. Proporția totală a persoanelor din UE-28 care au fost afectate de o privare severă de locuință a scăzut cu 0,1 puncte procentuale între 2012 și 2013. Cea mai mare scădere a proporției persoanelor care au fost afectate de o privare severă de locuință a fost raportată de Lituania, cu până la 2 puncte procentuale între 2012 și 2013. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Slovacia, Croația, Luxemburg (toate cu -0,6 puncte procentuale) și Slovenia (-1,6 puncte procentuale).

Accesibilitatea locuințelor

În 2013, un procent de 11,0 % din populația UE-28 locuia în gospodării care alocau 40 % sau mai mult din venitul lor disponibil echivalent cheltuielilor pentru locuință (a se vedea tabelul 1). Cel mai ridicat procent al populației ale cărei cheltuieli pentru locuință depășeau 40 % din venitul disponibil echivalent s-a înregistrat în cazul chiriașilor care plăteau chirie la prețul pieței (25,7 %), iar cel mai scăzut procent s-a înregistrat în cazul locuințelor proprietate personală și care nu erau grevate de niciun credit ipotecar sau de un alt tip de credit (6,8 %).

Media pentru UE-28 maschează diferențe semnificative între statele membre: la o extremitate, țări în care proporția populației care locuia în gospodării pentru care alocau peste 40 % din venitul lor disponibil era relativ mică, mai ales Malta (2,6 %), Cipru (3,3 %), Irlanda și Finlanda (ambele cu 4,9 %), Franța (5,0 %), Luxemburg (5,6 %) și Slovenia (6,0 %). La cealaltă extremitate, aproximativ o treime din populația Greciei (36,9 %) și aproximativ o cincime din populația Danemarcei (18,9 %) cheltuia peste 40 % din venitul disponibil echivalent pentru locuințe; aceste state membre erau urmate de Germania (16,4 %), Țările de Jos (15,7 %), România (15,4 %), Bulgaria (14,3 %) și Ungaria (12,7 %).

Sursele și disponibilitatea datelor

Datele utilizate în această secțiune sunt extrase în principal din microdatele existente în statisticile UE referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC). Populația de referință este alcătuită din toate gospodăriile private și membrii lor actuali rezidenți pe teritoriul unui stat membru al UE în momentul colectării datelor; persoanele care locuiesc în gospodării colective și în instituții sunt în general excluse din populația-țintă. Agregatul UE-28 este o medie ponderată a populației pe baza datelor naționale individuale.

Context

UE nu are responsabilități specifice în ceea ce privește locuințele; guvernele naționale sunt cele care elaborează propriile politici în acest domeniu. Cu toate acestea, multe dintre statele membre ale UE se confruntă cu provocări similare: de exemplu, cum ar trebui reînnoit fondul de locuințe, cum ar trebui planificată și combătută expansiunea urbană, cum ar trebui promovată dezvoltarea durabilă, cum ar trebui ajutați tinerii și grupurile defavorizate să pătrundă pe piața imobiliară sau cum ar trebui promovată eficiența energetică în rândul proprietarilor de locuințe.

Prin urmare, problemele legate de locuințele sociale, de lipsa unei locuințe sau de integrare se bucură de o atenție specială în cadrul agendei politicii sociale a UE. Carta drepturilor fundamentale prevede, la titlul IV articolul 34, următoarele: „Pentru a combate marginalizarea socială și sărăcia, Uniunea recunoaște și respectă dreptul la asistență socială și la asistență în ceea ce privește locuința, destinate să asigure o viață demnă tuturor celor care nu dispun de resurse suficiente, în conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii și de legislațiile și practicile naționale”. În acest context, în cadrul unei reuniuni a Consiliului European desfășurate la Nisa în 2000, s-a ajuns la un acord asupra unei serii de obiective comune pentru strategia UE de combatere a sărăciei și excluziunii sociale, incluzând două obiective privind locuințele, și anume „să se aplice politici având obiectivul de a garanta accesul tuturor la locuințe decente și igienice, precum și la serviciile de bază necesare pentru a duce o viață normală, în funcție de circumstanțele locale (electricitate, apă, încălzire etc.)” și „să se instituie politici care urmăresc să prevină crizele personale, care pot determina situații de excluziune socială precum îndatorarea, excluderea din sistemul de învățământ sau pierderea locuinței”. Această competență a fost extinsă în 2010, când Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale [COM(2010) 758 final] a instituit o serie de acțiuni care să contribuie la reducerea numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială cu cel puțin 20 de milioane de persoane până în 2020 (comparativ cu 2008) – a se vedea, de asemenea, articolul Statistici privind incluziunea socială.

A se vedea și

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

Income and living conditions (t_ilc) (în limba engleză), a se vedea:
Living conditions (t_ilc_lv) (în limba engleză)
Housing conditions (t_ilc_lvho) (în limba engleză)
Material deprivation (t_ilc_md) (în limba engleză)
Housing deprivation (t_ilc_mdho) (în limba engleză)

Bază de date

Income and living conditions (ilc) (în limba engleză), a se vedea:
Living conditions (ilc_lv) (în limba engleză)
Housing conditions (ilc_lvho) (în limba engleză)
Material deprivation (ilc_md) (în limba engleză)
Housing deprivation (ilc_mdho) (în limba engleză)
Environment of the dwelling (ilc_mddw) (în limba engleză)

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

Date-sursă pentru tabele și figuri (MS Excel)

Excel.jpg Housing statistics: tables and figures (în limba engleză)

Alte informații

  • Regulamentul (CE) nr. 1177/2003 din 16 iunie 2003 privind statisticile comunitare referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC)
  • Regulamentul (CE) nr. 1553/2005 din 7 septembrie 2005 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1177/2003 privind statisticile comunitare referitoare la venit și la condițiile de viață (EU-SILC)
  • Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 din 20 noiembrie 2006 de adaptare a anumitor regulamente și decizii adoptate în domeniile ... statisticii, ..., având în vedere aderarea Bulgariei și a României

Legături externe

(în limba engleză)
Retrieved from "https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Housing_statistics/ro&oldid=264931"