Archive:Producția și importurile de energie

Date extrase în iunie 2017. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Următoarea actualizare a articolului: decembrie 2018. Versiunea în limba engleză este mai recentă.

Tabelul 1: Producția de energie, 2005 și 2015
(milioane de tone de echivalent petrol)
Sursa: Eurostat (nrg_100a)

Figura 1: Producția de energie primară, UE-28, 2015
(% din total, în tone echivalent petrol)
Sousa: Eurostat (nrg_100a) și (nrg_107a)

Figura 2: Evoluția producției de energie primară (pe tipuri de combustibil), UE-28, 2005-2015
(2005=100, în tone de echivalent petrol)
Sursa: Eurostat (nrg_100a)

Tabelul 2: Importuri nete de energie primară, 2005-2015
Sursa: Eurostat (nrg_100a) și (demo_pjan)

Tabelul 3: Originea principală a importurilor de energie primară, UE-28, 2005-2015
(% de importuri extra UE-28)
Sursa: Eurostat (nrg_122a), (nrg_123a) şi (nrg_124a)

Figura 3: Rata dependenței de energie, UE-28, 2005-2015
(% de importuri nete din consumul intern brut și depozite, în tone de echivalent petrol)
Sursa: Eurostat (nrg_100a), (nrg_102a) şi (nrg_103a)

Figura 4: Rata dependenței energetice - toate produsele, 2005 și 2015
(% de importuri nete din consumul intern brut și depozite, în tone echivalent petrol)
Sursa: Eurostat (tsdcc310)

Dependența Uniunii Europene (UE) de importurile de energie, în special de petrol și, mai recent, de gaze naturale, reprezintă baza preocupărilor din sfera politicii energetice din considerente de securitate a aprovizionării cu energie. Acest articol se referă la producția de energie primară în UE și, ca urmare a discrepanței dintre producție și consum, la dependența aflată în creștere a UE de importurile de energie din țări care nu fac parte din UE. Într-adevăr, în 2015, peste jumătate (54,0 %) din consumul intern brut de energie al UE-28 a provenit din importuri.

Principalele rezultate statistice

Producție primară

Producția de energie primară în UE-28 a totalizat 767 de milioane de tone echivalent petrol (Mtep) în 2015 — a se vedea Tabelul 1. Aceasta a fost cu 0,8 % mai mică decât producția din anul precedent și a continuat tendința în general descendentă observată în ultimii ani, anul 2010 fiind principala excepție, în sensul că producția a revenit după o prăbușire relativ puternică a producției de energie în 2009, care a coincis cu criza financiară și economică de la nivel global. Raportată la o perioadă mai lungă, producția de energie primară din UE-28 a fost cu 15,2 % mai mică în 2015 decât cu zece ani în urmă. Tendința generală de scădere a producției de energie primară din UE-28 poate fi atribuită, cel puțin parțial, epuizării rezervelor de materii prime și/sau faptului că producătorii consideră nerentabilă exploatarea resurselor limitate.

În 2015, statul membru al UE care a înregistrat cel mai ridicat nivel al producției de energie primară a fost Franța, cu o pondere de 17,8 % din totalul raportat de UE-28, urmată de Germania (15,6 %) și de Regatul Unit (15,4 %). Comparativ cu nivelul înregistrat cu zece ani în urmă, principalele schimbări au fost scăderile cu 7,1 și, respectiv, 1,4 puncte procentuale înregistrate de Regatul Unit și Danemarca și creșterile cu 2,8 și, respectiv 1,4 puncte procentuale, înregistrate de Franța și Italia; ponderile relative ale celorlalte state membre nu au variat cu mai mult de +/-1,0 punct procentual. În afară de Regatul Unit și Danemarca, singurele alte state membre care au înregistrat scăderi de pondere în perioada avută în vedere au fost Țările de Jos, Belgia și Lituania.

În termeni absoluți, jumătate din statele membre ale UE au înregistrat o creștere a nivelului de producție a energiei primare în timpul celor 10 ani, până în 2015. Cele mai mari creșteri ale producției au fost înregistrate în Italia (o creștere de 5,9 Mtep),urmată de Spania (3,4 Mtep), Austria (2,2 Mtep), Portugalia și Estonia (ambele 1,7 Mtep). În schimb, producția de energie primară din Regatul Unit a scăzut cu 85,7 Mtep, în timp ce Germania (-17,0 Mtep), Danemarca (-15,1 Mtep), Țările de Jos(-14,9 Mtep) și Polonia (-10,5 Mtep) au raportat, de asemenea, scăderi de peste 10,0 Mtep.

În 2015, producția de energie primară din UE-28 a provenit din mai multe surse diferite de energie, cea mai importantă sub aspectul aportului fiind energia nucleară (28,9 % din total). Importanța energiei nucleare a cunoscut un nivel deosebit de ridicat în Franța, unde a reprezentat mai mult de patru cincimi (82,5 %) din producția națională de energie primară, în timp ce în Belgia această pondere a fost cu puțin sub două treimi (65,0 %), iar în Slovacia a fost de peste trei cincimi (62,6 %); în alte state, ponderea energiei nucleare în producția primară a fost mai mică de jumătate din total, iar în 14 dintre statele membre ale UE aportul de energie nucleară a fost nul; guvernul german și-a făcut publice planurile de închidere a tuturor reactoarelor sale nucleare până în 2022.

În 2014, peste un sfert (26,7 %) din producția totală de energie primară din UE-28 a provenit din surse regenerabile de energie, în vreme ce ponderea combustibililor solizi (18,9 %, în cea mai mare parte cărbune) a fost de sub o cincime, iar ponderea gazelor naturale a scăzut oarecum (14,0 %). Țițeiul (9,8 %) a reprezentat singura altă sursă importantă pentru producția de energie primară (a se vedea Figura 1).

Creșterea producției primare din surse de energie regenerabile în UE-28 a depășit-o pe cea aferentă tuturor celorlalte tipuri de energie. Această creștere a fost relativ uniformă în perioada 2005-2015, cu o ușoară scădere a producției în 2011 (a se vedea Figura 2). În această perioadă de 10 ani, producția de energie din surse regenerabile a crescut cu 71,0 %, înlocuind într-o anumită măsură producția din alte surse de energie. La polul opus, nivelurile producției pentru celelalte surse de energie au scăzut, cele mai mari reduceri fiind înregistrate la țiței (-43,9 %), la gazele naturale (-43,5 %) și la combustibilii solizi (-25,7 %), cu o scădere mai modestă, de 14,1 %, pentru energia nucleară.

Importuri

Scăderea producției primare de cărbune superior, lignit, țiței, gaze naturale și, mai recent, de energie nucleară a condus la o situație în care UE este din ce în ce mai dependentă de importurile de energie primară pentru a satisface cererea, cu toate că această situație s-a stabilizat după criza financiară și economică de la nivel global. Importurile de energie primară în UE-28 au depășit exporturile cu aproximativ 902 Mtep în 2015. Cei mai mari importatori neți de energie primară au fost, în general, cele mai populate state membre ale UE, cu excepția Poloniei (unde mai există rezerve autohtone de cărbune). În 2005, singurul exportator net de energie primară dintre statele membre ale UE a fost Danemarca, însă în 2013 importurile de energie în Danemarca au depășit exporturile, astfel încât nu au mai existat state membre exportatoare nete de energie (a se vedea Tabelul 2). În 2015, cei mai mari importatori neți în raport cu dimensiunea populației au fost Luxemburg, Malta și Belgia.

Originea importurilor de energie ale UE-28 s-a schimbat într-o anumită măsură în ultimii ani, deși Rusia și-a menținut poziția de furnizor principal de țiței și gaze naturale (în pofida unei ușoare reduceri a cotei sale de piață în ultimii ani) și a devenit, de asemenea, principalul furnizor de combustibili solizi (a se vedea Tabelul 3).

În 2015, aproximativ 25,8 % din importurile UE-28 de combustibili solizi au provenit din Rusia: aceasta devenea principalul furnizor de combustibili solizi în 2006, surclasând Africa de Sud. Ponderea importurilor de combustibili solizi din Rusia de către UE-28 a înregistrat o creștere treptată, de la 20,2 % în 2005 la un punct de maxim relativ de 26,2 % în 2009, urmată de o scădere rapidă în 2010 și ulterior crescând din nou la 25,9 % în 2013, după care această pondere a rămas aproape neschimbată în următorii doi ani. Între 2005 și 2015, ponderea importurilor de combustibili solizi în UE-28 proveniți din Columbia și din Statele Unite a crescut de peste două ori, importurile din Columbia crescând de la 10,0 % la 21,3 % din total, iar în cazul Statelor Unite de la 6,5 % la 14,0 % din total. În schimb, Africa de Sud a fost principalul furnizor de importuri de combustibil solid în UE-28 în 2005 (21,4 % din total), ponderea acesteia scăzând la 6,9 % până în 2011, stabilizându-se ulterior.

Rusia a fost, de asemenea, principalul furnizor al importurilor de țiței din UE-28. Ponderea sa s-a ridicat la 30,5 % în 2005 și a crescut treptat, ajungând la valoarea maximă de 32,8 % în 2011, ulterior scăzând la 27,7 % în 2015. În aceeași perioadă, s-a înregistrat o scădere relativ lentă a ponderii importurilor de țiței din UE-28 care proveneau din Norvegia, această pondere scăzând de la 15,6 % în 2005 la 11,4 % în 2015. Ponderile relative ale proviziilor de țiței din UE-28 provenite din Azerbaidjan (peste patru ori), Irak (3,7 ori), Angola (3,5 ori) și Nigeria (2,7 ori) au crescut într-un ritm rapid în perioada 2005-2015.

În schimb, ponderea importurilor UE-28 de gaze naturale din Rusia a scăzut de la 34,6 % la 26,8 % între 2005 și 2010, însă această tendință s-a inversat, înregistrându-se o valoare maximă relativă de 32,4 % în 2013, ulterior ponderea scăzând oarecum sub 30,0 %. În cursul celor 10 ani reprezentați în Tabelul 3, Norvegia a rămas al doilea cel mai mare furnizor pentru importurile UE de gaze naturale, ponderea sa crescând de la aproape o cincime (20,2 % în 2005) la peste un sfert (25,9 % în 2015). Ponderea proviziilor de gaze naturale din UE-28 provenite din Algeria s-a redus aproape la jumătate între 2005 și 2015, în timp ce ponderea gazelor naturale provenite din Qatar a crescut aproape de cinci ori.

Securitatea aprovizionării UE cu energie primară poate fi amenințată în cazul în care o mare pondere a importurilor provine de la un număr mic de parteneri. Aproape două treimi (64,1 %) din importurile de gaze naturale în UE-28 în 2015 au provenit din Rusia, Norvegia sau Algeria. O analiză similară arată că 61,0 % din importurile de combustibili solizi ale UE-28 au provenit din Rusia, Columbia și Statele Unite, în timp ce importurile de țiței au fost relativ mai puțin concentrate la nivelul principalilor furnizori, Rusia, Norvegia și Nigeria acoperind 47,1 % din importurile din UE-28.

Dependența UE-28 de importurile de energie a crescut de la mai puțin de 40 % din consumul intern brut de energie în anii 1990 la 54,0 % în 2015 (a se vedea Figura 3). Începând din 2004, importurile nete de energie ale UE-28 au fost mai mari decât producția sa primară; cu alte cuvinte, peste de jumătate din consumul intern brut de energie al UE-28 a provenit din importuri nete, iar rata de dependență a depășit 50,0 %.

Cifra pentru 2015 a marcat o ușoară scădere a nivelului de dependență, care înregistrase o valoare maximă relativă de 54,5 % în 2008. Acestea fiind spuse, rata de dependență energetică a UE-28 a crescut cu 0,9 puncte procentuale între 2013 și 2015. Analizând situația mai în detaliu, cele mai mari rate în 2015 au fost înregistrate la țiței (88,8 %) și gaze naturale (69,1 %), în timp ce cea mai recentă rată disponibilă pentru combustibilii solizi a fost de 42,8 %.

În ultimii zece ani (între 2005 și 2015), dependența UE de țările terțe pentru furnizarea de gaz natural a crescut cu 12,0 puncte procentuale, într-un ritm mai rapid decât în cazul țițeiului (6,4 puncte procentuale) și al combustibililor solizi (3,4 puncte procentuale).

Întrucât Danemarca nu a mai reprezentat un exportator net, nivelul dependenței de energie al acesteia a înregistrat o valoare pozitivă în 2013 și a rămas pozitiv în 2014 și 2015, la fel ca în cazul tuturor celelalte state membre ale UE (a se vedea Figura 4). Cele mai scăzute niveluri de dependență energetică în 2015 s-au înregistrat pentru Estonia, Danemarca, România și Polonia (singurele state membre care au raportat niveluri de dependență sub 30,0 %). Cipru, Malta și Luxemburg au fost (aproape) complet dependente de importurile de energie primară, ratele lor de dependență depășind 90,0 %.

O analiză a tendințelor înregistrate în perioada 2005-2015 ne arată că Danemarca, Regatul Unit, Lituania, Țările de Jos și Polonia au devenit din ce în ce mai dependente de importurile de energie pentru a-și satisface consumul intern brut; aceste evoluții pot fi în mare parte asociate cu scăderea producției de energie primară (legată de faptul că proviziile de materii prime s-au epuizat). O dependență în creștere, deși mai puțin pronunțată, s-a înregistrat, de asemenea, în Belgia, Republica Cehă, Grecia și Germania. Restul statelor membre ale UE au înregistrat o scădere a ratelor de dependență energetică în perioada 2005-2015, cea mai rapidă schimbare fiind înregistrată în Estonia, unde rata de dependență a scăzut de la 26,1 % la 7,4 %; ratele de dependență au scăzut, de asemenea, cu peste 10,0 puncte procentuale în Letonia, Bulgaria, Portugalia, Austria și România, ca urmare a unei combinații între creșterea eficienței energetice și/sau schimbarea gamei energetice în vederea promovării producției primare din surse regenerabile.

Sursele și disponibilitatea datelor

Produsele energetice extrase sau captate direct din resurse naturale sunt denumite surse de energie primară, în timp ce produsele energetice care sunt obținute din sursele de energie primară în uzine de transformare sunt denumite produse derivate. Producția de energie primară cuprinde producția națională din sursele de energie primară și are loc atunci când resursele naturale sunt exploatate, de exemplu, în minele de cărbuni, câmpurile petrolifere, centralele hidroelectrice sau în producerea de biocombustibili. Ori de câte ori consumul depășește producția primară, deficitul trebuie să fie acoperit prin importuri de produse primare sau derivate.

Energia termică produsă într-un reactor ca rezultat al fisiunii nucleare este considerată producție primară de energie termonucleară, denumită și energie nucleară. Aceasta se calculează fie pe baza energiei termice produse efectiv, fie pe baza generării brute de electricitate raportate și a eficienței termice a centralei nucleare. Producția primară de cărbune și lignit constă în cantități de combustibili extrase sau produse, calculate după încheierea tuturor operațiunilor de eliminare a materiei inerte.

Transformarea energiei dintr-o formă într-alta, cum ar fi electricitatea sau generarea de energie termică în cadrul centralelor termice sau producția de cocs din cuptoarele de cocs nu este considerată producție primară.

Importurile nete sunt calculate ca fiind cantitatea de importuri minus cantitatea echivalentă de exporturi. Importurile reprezintă toate intrările pe teritoriul național cu excepția cantităților tranzitate (în special cele tranzitate prin conductele de gaze și țiței); în mod similar, exporturile cuprind toate cantitățile exportate de pe teritoriul național.

Context

Securitatea energetică

Peste o jumătate din energia UE-28 provine din țări din afara UE, iar această pondere a urmat, în general, o traiectorie ascendentă în ultimii zece ani (deși anumite elemente indică faptul că rata de dependență s-a stabilizat în ultimii ani). O mare parte din energia importată de UE provine din Rusia, ale cărei dispute cu țările de tranzit au amenințat să perturbe aprovizionarea în ultimii ani. Îngrijorările cu privire la securitatea aprovizionării din Rusia au fost accentuate de conflictul din Ucraina. Noi măsuri privind piețele de petrol și de gaze au fost concepute pentru a asigura faptul că toate părțile desfășoară acțiuni eficiente de prevenire și de atenuare a consecințelor unei eventuale perturbări a aprovizionării, creând în același timp mecanisme pentru a permite statelor membre ale UE să colaboreze eficient în orice situație în care ar exista perturbări majore ale aprovizionării cu petrol sau gaze; a fost înființat un mecanism de coordonare care să permită o reacție uniformă și imediată a statelor membre în cazuri de urgență.

În noiembrie 2010, o inițiativă intitulată Energie 2020 Strategie pentru o energie competitivă, durabilă și sigură COM(2010) 639 final) a fost adoptată de Comisia Europeană. Această strategie definește prioritățile energetice pentru o perioadă de 10 ani și propune măsuri care pot fi luate pentru a aborda o serie de provocări, inclusiv: realizarea unei piețe cu prețuri competitive și cu aprovizionare sigură; consolidarea poziției de lider în materie de tehnologie; și negocierea eficientă cu partenerii internaționali (spre exemplu, pentru a continua relațiile bune cu furnizorii externi de energie ai UE și cu țările de tranzit al energiei). Această activitate va fi continuată prin intermediul Strategiei energetice 2030 (în limba engleză) care asigură un cadru de politici privind clima și energia pentru 2030 și al Perspectivei energetice 2050 (în limba engleză) care stabilește un obiectiv pe termen lung de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul UE cu 80-95 % până în 2050.

Prin intermediul portalului Energy Community (în limba engleză, creat în octombrie 2005), UE încearcă, de asemenea, să integreze țările vecine pe piața internă a energiei. Varietatea mare de surse de energie și diversitatea furnizorilor, rutelor de transport și mecanismelor de transport pot juca fiecare un rol important în asigurarea aprovizionării cu energie. Spre exemplu, există o serie de inițiative în curs de derulare care vizează construirea de magistrale de gaze între Europa și vecinii estici și sudici ai acesteia. Acestea includ Nord Stream (între Rusia și UE via Marea Baltică), devenită operațională în noiembrie 2011 și gazoductul transadriatic (între Turcia și Italia, prin Grecia și Albania, pentru a aduce gaz din regiunea Mării Caspice în UE). Construirea de parteneriate fiabile cu furnizorii, cu țările de tranzit și cu cele consumatoare este privită ca o modalitate de reducere a riscurilor asociate dependenței UE de energie, iar în septembrie 2011, Comisia Europeană a adoptat Comunicarea Politica energetică a UE: angajarea în relații cu parteneri din afara frontierelor noastre (COM(2011) 539 final).

Ca urmare a preocupărilor continue cu privire la dependența UE de importurile de energie, în mai 2014 Comisia Europeană a prezentat Strategia securității energetice (COM(2014) 330 final) (în limba engleză) care vizează asigurarea unei aprovizionări stabile și abundente cu energie. La fel ca măsurile pe termen scurt care vizează impactul unei opriri a importurilor de gaze din Rusia sau o întrerupere a importurilor prin Ucraina, strategia a abordat provocările legate de securitatea pe termen lung a aprovizionării și a propus acțiuni în cinci domenii, inclusiv: creșterea producției de energie în UE și diversificarea țărilor furnizoare și a rutelor, precum și obținerea unui consens în materie de politică energetică externă. În 2015, Comisia Europeană a emis o Comunicare privind Strategia cadru pentru o uniune energetică rezistentă cu o politică privind schimbările climatice îndreptată spre viitor (COM(2015) 80 final) în care se susține că un element important în asigurarea securității energetice (în special în cazul gazelor naturale) este respectarea deplină a acordurilor legate de achiziționarea de energie din țările terțe. Aceasta a fost urmată în februarie 2016 de propunerile Comisiei Europene privind noi reguli în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu gaze a UE (COM(2016) 52 final) și de noi reguli privind acordurile legate de energie încheiate între UE și țările din afara UE (COM(2016) 53 final).