Statistici privind migrația și populația migrantă


Date extrase în luna martie 2018.

Următoarea actualizare a articolului: martie 2019.

Principalele puncte
2 milioane de cetățeni din afara UE au imigrat în UE în 2016.
Statele membre ale UE au acordat cetățenie pentru aproape 1 milion de persoane în 2016.

Immigrants, 2016

Acest articol prezintă statistici ale Uniunii Europene (UE) privind migrația internațională (fluxurile), numărul de cetățeni naționali și de resortisanți străini (efectivele), precum și date privind dobândirea cetățeniei. Migrația este influențată de o combinație de factori economici, politici, sociali și de mediu: fie în țara de origine a unui migrant (factorii de impuls), fie în țara de destinație (factori de atracție). Din punct de vedere istoric, se consideră că relativa prosperitate economică și stabilitatea politică din UE au exercitat un efect de atracție considerabil asupra imigranților.

În țările de destinație, migrația internațională poate constitui un instrument utilizat pentru a remedia deficite specifice ale pieței forței de muncă. Cu toate acestea, este aproape sigur că migrația, considerată individual, nu va reuși să inverseze tendința actuală de îmbătrânire a populației înregistrată în multe zone din UE.


Articol complet

Fluxuri migratorii: 2 milioane de imigranți din afara UE

În 2016, un total de 4,3 milioane de persoane au imigrat în unul dintre statele membre ale UE-28 și, conform rapoartelor, cel puțin 3,0 milioane de emigranți au părăsit un stat membru al UE. Aceste cifre totale nu reprezintă, totuși, fluxurile migratorii către/dinspre UE în ansamblu, întrucât ele includ și fluxurile dintre diferite state membre ale UE.

Dintre cei 4,3 milioane de imigranți înregistrați în cursul anului 2016, se estimează că aproximativ 2,0 milioane erau cetățeni ai unor țări terțe, 1,3 milioane erau cetățeni ai unui alt stat membru al UE decât cel de destinație, aproximativ 929 de mii erau cetățeni ai statului membru al UE de destinație (de exemplu, resortisanți care „se întorc acasă” sau resortisanți născuți în străinătate) și aproximativ 16 mii erau apatrizi.

Tabelul 1: Imigrația în funcție de cetățenie, 2016
Sursa: Eurostat (migr_imm1ctz)

Germania: cel mai mare număr de imigranți și emigranți

Germania a raportat cel mai mare număr total de imigranți (1 029;9 mii) în 2016, fiind urmată de Regatul Unit (589,0 mii), Spania (414,7 mii ), Franța (378,1 mii) și Italia (300,8 mii). Germania a raportat cel mai mare număr de emigranți în 2016 (533 ,8 mii), fiind urmată de Regatul Unit (340,4 mii), Spania (327,3 mii), Franța (309,8 mii), Polonia (236,4 mii) și România (207,6 mii). În 2016, 21 dintre statele membre ale UE au raportat o pondere mai mare a imigrării decât a emigrării, însă în Bulgaria, Croația, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia și România numărul emigranților a depășit numărul imigranților.

În raport cu mărimea populației rezidente, Luxemburg a înregistrat cele mai mari rate de imigrare în 2016 (39 de imigranți la 1 000 de persoane), fiind urmat de Malta (38 de imigranți la 1 000 de persoane) – a se vedea figura 1. Cele mai mari rate de emigrare în 2016 au fost raportate pentru Luxemburg (23 de emigranți la 1 000 de persoane), Malta, Lituania și Cipru (toate cu 18 emigranți la 1 000 de persoane) și Irlanda (13 emigranți la 1 000 de persoane).

Figura 1: Imigranți, 2016
(la 1 000 de locuitori)
Sursa: Eurostat (migr_imm1ctz) și (migr_pop1ctz)

Cea mai mare pondere a imigranților resortisanți s-a înregistrat pentru România, cea mai mică pentru Luxemburg

În 2016, proporția relativă a imigranților resortisanți, și anume imigranții cu cetățenia statului membru al UE de destinație, din numărul total de imigranți a fost cea mai ridicată în România (87 % din totalul imigranților), Lituania (71 %), Letonia (59 %), Ungaria (56 %), Croația (55 %) și Slovacia (53 %). Acestea au fost singurele state membre ale UE în care proporția imigrației propriilor resortisanți a fost mai mare de jumătate din numărul total de imigranți — a se vedea figura 2. În schimb, în Luxemburg, imigrația propriilor resortisanți nu a reprezentat mai mult de 6 % din numărul total de imigranți în 2016.

Figura 2: Distribuția imigranților în funcție de cetățenie, 2016
(% din totalul imigranților)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)

Informațiile privind cetățenia au fost utilizate frecvent pentru a se analiza situația imigranților de origine străină. Cu toate acestea, întrucât cetățenia se poate modifica pe parcursul vieții unei persoane, este util să se analizeze și informațiile în funcție de țara de origine. Proporția relativă a imigranților nativi din numărul total de imigranți a înregistrat cea mai ridicată cifră în România (66 % din totalul imigranților), urmată de Polonia (58 %) și Lituania (57 %). În schimb, în 2016, Luxemburg și Austria au raportat proporții relativ scăzute de imigranți nativi, reprezentând mai puțin de 6 % din numărul total de imigranți.

Tabelul 2: Imigrația în funcție de țara de origine, 2016
Sursa: Eurostat (migr_imm3ctb)

Jumătate dintre imigranți aveau vârsta sub 28 de ani

În ceea ce privește distribuția pe sexe a imigranților din statele membre ale UE în 2016, a existat o ușoară prevalență a bărbaților față de femei (55 % comparativ cu 45 %). Statul membru care a raportat cea mai mare proporție de imigranți de sex masculin a fost Slovenia (63 %); în schimb, cea mai mare pondere de imigranți de sex feminin a fost raportată în Franța (51 %).

Figura 3: Imigranții în funcție de sex, 2016
(% din totalul imigranților)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)

În 2016, imigranții din statele membre ale UE erau, în medie, mult mai tineri decât populația totală deja rezidentă în țara lor de destinație. La 1 ianuarie 2017, vârsta medie a populației totale a UE-28 s-a menținut la 42,9 ani, în timp ce în anul 2016 aceasta era de 27,9 ani pentru imigranții din UE-28.

Figura 4: Structura pe vârste a imigranților în funcție de cetățenie, UE, 2016
(%)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)

Reședința anterioară: În 2016, au intrat în UE 2,4 milioane de imigranți

În 2016, numărul estimat al imigranților din țări terțe către UE-28 a fost de 2,4 milioane. În plus, 1,8 milioane de persoane care își aveau reședința anterioară într-un stat membru al UE au migrat către un alt stat membru.

O analiză în funcție de reședința anterioară arată că Luxemburg a raportat cea mai mare pondere a imigranților dintr-un alt stat membru al UE (93 % din numărul total al imigranților în 2016), fiind urmat de Slovacia (80 %) și de România (74 %); ponderi relativ scăzute au fost raportate de Suedia (24 % din totalul imigranților), precum și de Italia (25 %) - a se vedea tabelul 3.

Tabelul 3: Imigrația în funcție de țara anterioară de reședință, 2016
Sursa: Eurostat (migr_imm5prv)

Populația migrantă: în UE trăiesc aproape 22 de milioane de cetățeni din afara UE

La 1 ianuarie 2017, numărul persoanelor având cetățenia unei țări terțe și reședința într-un stat membru al UE era de 21,6 milioane, reprezentând 4,2 % din populația UE-28. În plus, la 1 ianuarie 2017, 16,9 milioane de persoane care locuiau în unul dintre statele membre ale UE aveau cetățenia unui alt stat membru al UE.

În ceea ce privește țara de origine, la 1 ianuarie 2017, 36,9 milioane de persoane născute în afara UE-28 trăiau într-un stat membru al UE, în timp ce 20,4 milioane de persoane erau născute într-un alt stat membru al UE decât cel în care își aveau reședința. Numai în Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Slovacia și Cipru numărul persoanelor născute în alte state membre ale UE era mai mare decât numărul persoanelor născute în afara UE-28.

Tabelul 4: Populația reprezentată de cetățenii născuți în străinătate în funcție de țara de origine, 1 ianuarie 2017
Sursa: Eurostat (migr_pop3ctb)

Cea mai mare pondere a populației străine s-a înregistrat în Luxemburg, cea mai scăzută în Polonia

În termeni absoluți, cel mai mare număr de resortisanți străini care trăiau în statele membre ale UE la 1 ianuarie 2017 s-a înregistrat în Germania (9,2 milioane de persoane), Regatul Unit (6,1 milioane), Italia (5,0 milioane), Franța (4,6 milioane) și Spania (4,4 milioane). Resortisanții străini din aceste cinci state membre reprezentau împreună 76 % din numărul total al resortisanților străini care locuiau în toate statele membre ale UE, cele cinci state membre reprezentând împreună o proporție de 63 % din populația UE-28.

În termeni relativi, statul membru al UE cu cea mai mare pondere a resortisanților străini a fost Luxemburg, proporția resortisanților străini fiind de 48 % din totalul populației. O proporție ridicată a cetățenilor străini (cel puțin 10 % din populația rezidentă) a fost constatată, de asemenea, în Cipru, Austria, Estonia, Letonia, Belgia, Irlanda, Malta și Germania. În schimb, resortisanții străini reprezentau mai puțin de 1% din populația Poloniei și a României (0,6% în ambele țări) și a Lituaniei (0,7%).

Figura 5: Proporția resortisanților străini din populația rezidentă, 1 ianuarie 2017
(%)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)

Populația străină formată din cetățeni din afara UE în majoritatea statelor membre

Belgia, Irlanda, Cipru, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Slovacia și Regatul Unit au fost, în 2016, singurele state membre ale UE în care resortisanții străini erau în principal cetățeni ai unui alt stat membru. Aceasta înseamnă că, în cele mai multe state membre ale UE, majoritatea resortisanților străini erau cetățeni ai unor țări din afara UE (a se vedea tabelul 5); În cazul Letoniei și al Estoniei, proporția cetățenilor din țări din afara UE este deosebit de mare ca urmare a numărului ridicat de non-cetățeni recunoscuți (în principal, cetățeni din fosta Uniune Sovietică, care își au reședința permanentă în aceste țări, dar nu au dobândit nicio altă cetățenie).

Tabelul 5: Populația resortisanților străini în funcție de grupa de cetățenie, 1 ianuarie 2017
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)

Tabelul 6 prezintă o imagine de ansamblu asupra celor cinci grupuri principale de cetățeni străini și de persoane născute în străinătate pentru statele membre ale UE și pentru țările AELS (în funcție de disponibilitatea datelor).

Tabelul 6: Principalele țări de cetățenie și de origine ale efectivelor de cetățeni străini/născuți în străinătate, 1 ianuarie 2017
(în cifre absolute și ca procent din totalul efectivelor de cetățeni străini/născuți în străinătate)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz) și (migr_pop3ctb)

Cetățenii români, polonezi, italieni, portughezi și germani au reprezentat cele cinci grupuri principale de cetățeni UE care locuiau în alte state membre ale UE în 2017 (a se vedea figura 6).


Figura 6: Numărul cetățenilor UE care își au reședința obișnuită în restul UE la 1 ianuarie 2017
(milioane)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)

Cetățenii străini sunt mai tineri decât resortisanții

O analiză a structurii pe vârste a populației arată că, pentru UE-28 în ansamblu, populația formată din cetățeni străini era mai tânără decât populația națională. Distribuția pe vârste a cetățenilor străini, comparativ cu cetățenii naționali, indică o proporție mai mare a adulților relativ tineri, în vârstă de muncă. La 1 ianuarie 2017, vârsta medie a populației naționale a UE-28 era de 44 de ani, în timp ce vârsta medie a resortisanților străini care trăiau în UE era de 36 de ani.

Figura 7: Structura pe vârste a efectivelor de cetățeni naționali și de resortisanți străini, UE-28, 1 ianuarie 2017
(%)
Sursa: Eurostat (migr_pop2ctz)

Dobândirea cetățeniei Statele membre ale UE au acordat cetățenie pentru aproape 1 milion de persoane în 2016

Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE în 2016 era de 994,8 mii, acesta corespunzând unei creșteri de 18 % față de 2015.

Figura 8: Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE, UE-28, 2009-2016
(mii)
Sursa: Eurostat (migr_acq)

Italia a înregistrat cel mai mare număr de persoane care au dobândit cetățenia în 2016, și anume 201,6 mii (sau 20 % din totalul corespunzător UE-28). Țările cu următoarele cele mai ridicate niveluri de dobândire a cetățeniei au fost Spania (150,9 mii), Regatul Unit (149,4 mii), Franța (119,2 mii) și Germania (112,8 mii).

Tabelul 7: Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia statului raportor, 2016
Sursa: Eurostat (migr_acq)

În termeni absoluți, cele mai mari creșteri comparativ cu 2015 au fost observate în Spania, unde numărul rezidenților cărora le-a fost acordată cetățenia spaniolă a fost mai mare cu 36 600, urmată de Regatul Unit (31,4 mii), Italia (23 600), Grecia (19 300) și Suedia (12 300). La polul opus, cele mai mari scăderi în termeni absoluți au fost observate în Irlanda (numărul persoanelor cărora li s-a acordat cetățenia irlandeză a fost mai mic cu 3 500 decât în 2015), urmată de Polonia (300).

Cea mai mare rată de naturalizare s-a înregistrat în Croația, Suedia și Portugalia

Un indicator utilizat în mod curent este „rata de naturalizare”, definită aici ca fiind raportul dintre numărul total al cetățeniilor acordate și efectivele de rezidenți străini la începutul aceluiași an. Statul membru al UE cu cea mai ridicată rată de naturalizare în 2016 a fost Croația (9,7 cetățenii dobândite la 100 de rezidenți străini), urmată de Suedia și Portugalia (cu 7,9 și, respectiv, 6,5 de cetățenii dobândite la 100 de rezidenți străini).

Figura 9: Rata de naturalizare, 2016
(la 100 de rezidenți străini)
Sursa: Eurostat (migr_acq) și (migr_pop1ctz)

Principalii beneficiari: Marocani, albanezi și indieni

Din perspectiva cetățeniei inițiale, la fel ca în anii anteriori, cele mai mari grupuri au fost reprezentate de marocani (101 300, echivalentul a 10,2 % din totalul persoanelor care au dobândit cetățenia), urmați de albanezi (67 500 sau 6,8 %), indieni (41 700 sau 4,2 %), pakistanezi (32 900 sau 3,3 %) și turci (32 800 sau 3,3 %). Comparativ cu 2015, numărul cetățenilor din Maroc care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE a crescut cu 17,7 %. Majoritatea marocanilor au devenit cetățeni ai Spaniei (37 %), Italiei (35 %) sau Franței (18 %), în timp ce majoritatea albanezilor au obținut cetățenia italiană (55 %) sau cetățenia greacă (42 %). Marea majoritate a indienilor (59 %) au primit cetățenia britanică, aproximativ jumătate dintre pakistanezi au primit cetățenia britanică (51 %) și jumătate din turci au primit cetățenia germană (50 %).

15% erau foști cetățeni ai unui alt stat membru al UE

Aproximativ 863,3 mii de cetățeni ai unor țări terțe care își aveau reședința într-un stat membru al UE au dobândit cetățenia UE în 2016, această cifră corespunzând unei creșteri de 19 % față de 2015. Astfel, cetățenii din țări terțe au reprezentat 87 % din totalul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE în 2016. Acești noi cetățeni ai UE-28 au provenit, în principal, din Africa (30 % din numărul total de cetățenii dobândite), Asia (21 %), din țări europene din afara UE-28 (20 %) și America de Nord și de Sud (15 %).

Numărul cetățenilor unor state membre ale UE care au dobândit cetățenia unui alt stat membru al UE a fost de 120,2 mii de persoane, reprezentând 12,1 % din numărul total. În termeni absoluți, principalele grupuri de cetățeni ai UE-28 care au dobândit cetățenia unui alt stat membru al UE au fost românii, care au devenit cetățeni ai Italiei (13;0 mii de persoane) sau ai Germaniei (3,8 mii de persoane), polonezii, care au devenit cetățeni ai Germaniei (6,7 mii de persoane) sau ai Regatului Unit (4,4 mii de persoane), italienii, care au devenit cetățeni ai Germaniei (3,6 mii de persoane) sau ai Regatului Unit (1,3 mii de persoane), bulgarii, care au devenit cetățeni ai Germaniei (1,7 mii de persoane) sau ai Regatului unit (1,2 mii de persoane), britanicii, care au devenit cetățeni ai Germaniei (2,7 mii de persoane) sau ai Suediei (1,0 mii de persoane) și portughezii, care au devenit cetățeni ai Franței (2,6 mii de persoane) sau ai Luxemburgului (1,1 mii de persoane)

În Luxemburg și Ungaria, majoritatea cetățeniilor noi au fost acordate unor persoane care erau cetățeni ai altui stat membru al UE. În cazul Luxemburgului, cea mai mare pondere a fost reprezentată de cetățenii portughezi, urmați de cetățenii francezi, italieni, germani și belgieni, în timp ce, în cazul Ungariei, resortisanții UE care au dobândit cetățenia au fost aproape exclusiv români.

Sursele datelor

Emigrația este extrem de dificil de măsurat; este mai dificil să se contabilizeze persoanele care pleacă decât cele care sosesc într-o țară. O analiză comparativă a datelor din 2016 privind imigrarea și emigrarea din statele membre ale UE (statistici comparate) a confirmat că acest lucru a fost valabil pentru multe țări — prin urmare, prezentul articol se concentrează asupra datelor privind imigrația.

Eurostat produce statistici privind o serie de aspecte legate de fluxurile migrației internaționale, efectivele de cetățeni străini și dobândirea cetățeniei. Datele sunt colectate pe bază anuală și sunt furnizate către Eurostat de autoritățile statistice naționale ale statelor membre ale UE.

Bază pentru colectarea de date

Din 2008, colectarea datelor referitoare la migrație, cetățenie și azil se bazează pe Regulamentul 862/2007; analiza și componența grupurilor de state membre ale UE, de țări AELS și de țări candidate la data de 1 ianuarie a anului de referință sunt prezentate în Regulamentul de punere în aplicare nr. 351/2010. Acesta definește un set fundamental de statistici privind fluxurile migrației internaționale, efectivele de cetățeni străini, dobândirea cetățeniei, permisele de ședere, azilul și măsurile împotriva intrării și șederii ilegale. În timp ce statele membre ale UE pot continua să utilizeze orice tip de date adecvate, conform disponibilității și practicilor naționale, statisticile colectate în temeiul regulamentului trebuie să se bazeze pe definiții și concepte comune. Majoritatea statelor membre ale UE își întemeiază statisticile pe surse de date administrative, cum ar fi registrele de evidență a populației, a cetățenilor străini, a rezidenților sau a permiselor de muncă, registrele de asigurări de sănătate și evidențele fiscale. Unele țări utilizează statistici comparative, anchete prin sondaj sau metode de estimare pentru a obține statistici privind migrația. Se preconizează că punerea în aplicare a regulamentului va avea ca rezultat o creștere a disponibilității și a comparabilității statisticilor privind migrația și cetățenia.

Datele privind dobândirea cetățeniei sunt obținute în mod normal din sistemele administrative. Se preconizează că punerea în aplicare a regulamentului va avea ca rezultat o mai mare disponibilitate și comparabilitate a statisticilor privind migrația și cetățenia.

În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 862/2007, sunt enumerați imigranții care și-au avut reședința (sau care se așteaptă să își aibă reședința) pe teritoriul unui stat membru al UE pentru o perioadă de cel puțin 12 luni, precum și emigranții care au locuit în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Prin urmare, datele colectate de Eurostat vizează migrația pentru o perioadă de cel puțin 12 luni: în consecință, printre migranți se numără persoane care au migrat pentru o perioadă de cel puțin un an, precum și persoane care au migrat definitiv.

În ceea ce privește stabilirea vârstei pentru fluxurile migratorii, trebuie remarcat că datele pentru 2016 se referă la vârsta împlinită a respondentului sau la vârsta sa la sfârșitul anului de referință pentru toate statele membre ale UE, exceptând Irlanda, Grecia, Austria, Malta, România, Slovenia și Regatul Unit (pentru care datele se referă la vârsta împlinită a respondentului sau vârsta sa la ultima zi de naștere).

Statele membre și țările AELS în funcție de includerea/excluderea solicitanților de azil și a refugiaților în/din datele privind populația raportate către Eurostat în cadrul Colecției de date demografice unificate Anul de referință 2016

Populația la 01.01.2017 Incluși Excluși
Solicitanți de azil cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Regatul Unit, Norvegia, Elveția Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Croația, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Islanda, Liechtenstein
Refugiați cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția

Notă: Norvegia (solicitanții de azil și refugiații fără permis de ședere nu sunt incluși)


Statele membre și țările AELS în funcție de includerea/excluderea solicitanților de azil și a refugiaților în/din datele privind migrația raportate către Eurostat în cadrul Colecției de date demografice unificate Anul de referință 2016

Migrația pentru anul 2016 Incluși Excluși
Solicitanți de azil cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Regatul Unit, Norvegia, Elveția Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Irlanda, Croația, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Islanda, Liechtenstein
Refugiați cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția Cipru

Notă: Norvegia (Solicitanții de azil și refugiații care nu au permis de ședere nu sunt incluși); Irlanda (refugiații care nu locuiesc într-o gospodărie privată nu sunt incluși)

'Noțiunea de refugiat' face referire nu numai la persoanele cărora le-a fost acordat statutul de refugiat [astfel cum este definit la articolul 2 litera (e) din Directiva 2011/95/CE, în sensul articolului 1 din Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967], ci și la persoanele cărora le-a fost acordată protecție subsidiară [astfel cum este definită la articolul 2 litera (g) din Directiva 2011/95/CE] și la persoanele care fac obiectul unei decizii prin care se acordă o autorizație de ședere pe teritoriul unui stat din motive umanitare prevăzute de legislația națională în domeniul protecției internaționale.

Solicitant de azil: Cererile de azil depuse pentru prima dată sunt specifice pentru fiecare țară și nu implică un termen. Prin urmare, un solicitant de azil poate depune o cerere pentru prima dată într-o anumită țară, iar ulterior poate parcurge din nou acest proces în calitate de solicitant care depune o cerere pentru prima dată în orice altă țară. În cazul în care solicitantul de azil depune din nou o cerere în aceeași țară după orice perioadă de timp, acesta nu este considerat din nou drept solicitant care depune o cerere pentru prima dată.

Datele privind dobândirea cetățeniei sunt colectate de Eurostat în conformitate cu dispozițiile articolului 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 862/2007, care prevede că: „Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) statistici privind numărul de persoane (...) care au reședința obișnuită pe teritoriul statului membru și care au obținut, în anul de referință, cetățenia statului membru (…) defalcate (...) în funcție de cetățenia anterioară sau de statutul de apatrid al persoanelor în cauză”.

În ceea ce privește stabilirea vârstei pentru dobândirea cetățeniei, trebuie remarcat că datele pentru 2015 se referă la vârsta împlinită a respondentului sau la vârsta sa la sfârșitul anului de referință pentru toate statele membre ale UE, exceptând Germania, Irlanda, Austria, Lituania, Malta, România, Slovenia și Regatul Unit (pentru care datele se referă la vârsta împlinită a respondentului sau vârsta la ultima zi de naștere).

„Rata de naturalizare” ar trebui utilizată cu precauție, întrucât numărătorul include toate modurile de dobândire a cetățeniei și nu doar naturalizările rezidenților străini eligibili, iar numitorul include toți cetățenii străini și nu cetățenii străini eligibili pentru naturalizare.

Context

Cetățenii statelor membre ale UE dispun de libertatea de a călători și de libertatea de circulație în interiorul granițelor UE. Politicile în domeniul migrației din UE în ceea ce privește cetățenii statelor din afara UE urmăresc din ce în ce mai mult să atragă un anumit profil de migranți, cel mai adesea pentru a remedia anumite deficite de competențe. Selecția poate fi realizată pe baza cunoștințelor lingvistice, a experienței profesionale, a educației și a vârstei. Alternativ, angajatorii pot recruta personal astfel încât migranții să aibă deja un loc de muncă la sosire.

În afară de politicile de încurajare a recrutării forței de muncă, deseori politica privind imigrația se concentrează pe două domenii: prevenirea migrației clandestine și a angajării ilegale a migranților fără permis de muncă, precum și promovarea integrării imigranților în societate. Au fost mobilizate resurse importante pentru a lupta împotriva rețelelor de introducere ilegală de persoane și de trafic de persoane în UE.

Printre cele mai importante texte juridice adoptate în domeniul imigrației se numără:

În cadrul Comisiei Europene, Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne este responsabilă pentru politica europeană în domeniul migrației. În 2005, Comisia Europeană a relansat dezbaterea privind necesitatea unui set comun de norme de admitere a migranților economici printr-o Carte verde privind abordarea UE legată de gestionarea migrației economice [COM(2004) 811 final], (în limba engleză) care a condus la adoptarea unui plan de politică privind migrația legală [COM(2005) 669 final] (în limba engleză) la sfârșitul anului 2005. În iulie 2006, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind prioritățile de politică în lupta împotriva imigrației ilegale a resortisanților din țări terțe [COM(2006) 402 final] (în limba engleză), care își propune să găsească un echilibru între securitate și drepturile fundamentale ale persoanelor în toate etapele procesului de imigrație ilegală. În septembrie 2007, Comisia Europeană a prezentat al treilea raport anual privind migrația și integrarea [COM(2007) 512 final]. O comunicare a Comisiei Europene adoptată în octombrie 2008 a subliniat importanța consolidării abordării globale a migrației: coordonare, coerență și sinergii sporite [COM(2008) 611 final] ca aspect al politicii externe și de dezvoltare. Programul de la Stockholm, adoptat de șefii de stat și de guvern din UE în decembrie 2009, stabilește un cadru și o serie de principii pentru evoluția politicilor europene privind justiția și afacerile interne în perioada 2010-2014; aspectele legate de migrație sunt o parte importantă a acestui program. Pentru a pune în practică schimbările decise în comun, în 2010, Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm – crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei [COM(2010) 171 final] (în limba engleză).

În mai 2013, Comisia Europeană a publicat „Raportul pentru 2013 privind cetățenia UE” [COM(2013) 269 final] (în limba engleză). Raportul a constatat faptul că cetățenia UE oferă noi drepturi și oportunități. A circula și a trăi liber în UE reprezintă dreptul cel mai strâns legat de cetățenia UE. Având în vedere tehnologia modernă și faptul că deplasarea este mai ușoară în prezent, libera circulație permite europenilor să își extindă orizonturile dincolo de granițele naționale, să își părăsească țara pentru perioade mai scurte sau mai lungi, să se deplaseze între statele UE pentru a lucra, pentru a studia și pentru activități formative, să călătorească în interes de serviciu sau de plăcere sau să își facă cumpărăturile dincolo de granițe. Libera circulație are potențialul de a spori interacțiunile sociale și culturale în cadrul UE și de a crea legături mai strânse între cetățenii UE. În plus, aceasta poate genera beneficii economice reciproce pentru întreprinderi și consumatori, inclusiv pentru cei care rămân acasă, întrucât barierele interne sunt eliminate în mod constant.

La 13 mai 2015, Comisia Europeană a prezentat European Agenda on Migration [COM(2015) 240 final] (în limba engleză), subliniind măsurile imediate care trebuie luate pentru a răspunde situației de criză din regiunea mediteraneană, precum și pașii care trebuie urmați în următorii ani pentru o gestionare mai bună a migrației sub toate aspectele sale.

European migration network [(în limba engleză) raportul anual privind imigrația și azilul (2016) (în limba engleză) a fost publicat în aprilie 2017. Acesta oferă o perspectivă asupra principalelor evoluții juridice și în materie de politică în întreaga UE și în țările participante. Raportul constituie un document cuprinzător și vizează toate aspectele politicii în materie de migrație și de azil a Direcției Generale Migrație și Afaceri Interne și a agențiilor UE.

Documente legislative - European Agenda on Migration (în limba engleză)

Materiale de presă - European Agenda on Migration

Acces direct:
Alte articole
Tabele
Bază de date
Secţiune tematică
Publicații
Metodologie
Legislație
Vizualizări
Linkuri externe





Date privind migrația și populația migrantă
Imigrația (migr_immi)
Imigrația în funcție de vârstă și sex (migr_imm8)
Imigrația în funcție de grupa cincinală de vârstă, sex și cetățenie (migr_imm1ctz)
Imigrația în funcție de grupa cincinală de vârstă, sex și țara de naștere (migr_imm3ctb)
Imigrația în funcție de vârstă, sex și grupul larg de cetățenii (migr_imm2ctz)
Imigrația în funcție de vârstă, sex și grupul larg de țări de origine (migr_imm4ctb)
Imigrația în funcție de sex, cetățenie și grupul larg de țări de origine (migr_imm6ctz)
Imigrația în funcție de sex, țara de origine și grupul larg de cetățenii (migr_imm7ctb)
Imigrația în funcție de grupa cincinală de vârstă, sex și țara de reședință anterioară (migr_imm5prv)
Imigrația în funcție de grupa de vârstă, sex și nivelul dezvoltării umane al țării de cetățenie (migr_imm9ctz)
Imigrația în funcție de grupa de vârstă, sex și nivelul dezvoltării umane al țării de naștere (migr_imm10ctb)
Imigrația în funcție de grupa de vârstă, sex și nivelul dezvoltării umane al țării de reședință anterioară (migr_imm11prv)
Emigrația (migr_emi)
Emigrația în funcție de vârstă și sex (migr_emi2)
Emigrația în funcție de grupa cincinală de vârstă, sex și cetățenie (migr_emi1ctz)
Emigrația în funcție de grupa cincinală de vârstă, sex și țara de origine (migr_emi4ctb)
Emigrația în funcție de grupa cincinală de vârstă, sex și țara de reședință viitoare (migr_emi3nxt)
Dobândirea și pierderea cetățeniei (migr_acqn)
Dobândirea cetățeniei în funcție de sex, grupa de vârstă și cetățenia anterioară (migr_acq)
Rezidenții care au dobândit cetățenia ca proporție din non-cetățenii rezidenți în funcție de cetățenia anterioară și sex ( în %) (migr_acqs)
Dobândirea cetățeniei în funcție de sex, grupa de vârstă și nivelul dezvoltării umane a țării de cetățenie anterioară (migr_acq1ctz)
Pierderea cetățeniei în funcție de sex și noua cetățenie (migr_lct)
Populație (demo_pop)
Populația la 1 ianuarie în funcție de vârstă, sex și grupul larg de cetățenii (migr_pop2ctz)
Populația la 1 ianuarie în funcție de grupa de vârstă, sex și cetățenie (migr_pop1ctz)
Populația la 1 ianuarie în funcție de grupa de vârstă, sex și țara de origine (migr_pop3ctb)
Populația la 1 ianuarie în funcție de vârstă, sex și grupul larg de țări de origine (migr_pop4ctb)
Populația la 1 ianuarie în funcție de sex, cetățenie și grupul larg de țări de origine (migr_pop5ctz)
Populația la 1 ianuarie în funcție de sex, țara de origine și grupul larg de cetățenii (migr_pop6ctb)
Populația la 1 ianuarie în funcție de grupa de vârstă, sex și nivelul dezvoltării umane al țării de cetățenie (migr_pop7ctz)
Populația la 1 ianuarie în funcție de grupa de vârstă, sex și nivelul dezvoltării umane al țării de origine (migr_pop8ctb)
Cetățenii UE și ai AELS care sunt rezidenți obișnuiți în altă țară UE/AELS începând cu 1 ianuarie (migr_pop9ctz)