Statistici privind migrația și populația migrantă


Date extrase în martie 2019.

Următoarea actualizare a articolului: septembrie 2020.

Versiunea în limba engleză este mai recentă.

Principalele puncte
În 2017, în UE au intrat 2,4 milioane de imigranți din țări din afara UE.
La 1 ianuarie 2018, din totalul de 512,4 milioane de persoane care trăiau în UE, 22,3 milioane de persoane (4,4 %) erau cetățeni proveniți din afara UE.
Statele membre ale UE au acordat cetățenie unui număr de 825 de mii de persoane în 2017.

Imigranți, 2017

Prezentul articol prezintă statisticile Uniunii Europene (UE) privind migrația internațională (fluxuri), numărul de resortisanți naționali și străini care formează populația („efectivele”) și datele referitoare la dobândirea cetățeniei. Migrația este influențată de o combinație de factori economici, politici, sociali și de mediu: fie în țara de origine a unui migrant (factorii de impuls), fie în țara de destinație (factori de atracție). Din punct de vedere istoric, se consideră că relativa prosperitate economică și stabilitatea politică din UE au exercitat un efect de atracție considerabil asupra imigranților.

În țările de destinație, migrația internațională poate constitui un instrument utilizat pentru a remedia deficite specifice ale pieței forței de muncă. Cu toate acestea, este aproape sigur că migrația, considerată individual, nu va reuși să inverseze tendința actuală de îmbătrânire a populației înregistrată în multe zone din UE.


Articol complet

Fluxuri migratorii: Numărul imigranților din țări terțe către UE a fost de 2,4 milioane în 2017

În 2017, un total de 4,4 milioane de persoaneau imigrat în unul dintre statele membre ale UE-28 și, conform rapoartelor, cel puțin 3,1 milioane de emigranți au părăsit un stat membru al UE. Totuși, aceste cifre totale nu reprezintă fluxurile migratorii către/dinspre UE în ansamblu, întrucât acestea includ, de asemenea, fluxurile între diferite state membre ale UE.

Dintre cei 4,4 milioane de imigranți înregistrați în cursul anului 2017, se estimează că aproximativ 2,0 milioane erau cetățeni ai unor țări din afara UE, 1,3 milioane erau cetățeni ai unui alt stat membru al UE decât cel de destinație, aproximativ 1 milion erau cetățeni ai statului membru al UE de destinație (de exemplu, resortisanți care „se întorc acasă” sau resortisanți născuți în străinătate) și aproximativ 11 000 erau apatrizi.

Tabelul 1: Imigrația în funcție de cetățenie, 2017
Sursa: Eurostat (migr_imm1ctz)

Germania: cel mai mare număr de imigranți și emigranți

Germania a raportat cel mai mare număr total de imigranți (917 100) în 2017, fiind urmată de Regatul Unit (644 200), Spania (532 100) Franța (370 000), și Italia (343 400). Germania a raportat, de asemenea, cel mai mare număr de emigranți în 2017 (560 700), fiind urmată de Spania (368 900), Regatul Unit (359 700), Franța (312 600), România (242 200) și Polonia (218 500). În 2017, 22 dintre statele membre ale UE au raportat o pondere mai mare a imigrării decât a emigrării, însă în Bulgaria, Croația, Letonia, Lituania, Polonia și România numărul emigranților a depășit numărul imigranților.

Figura 1: Imigranți, 2017
(la 1 000 de locuitori)
Sursa: Eurostat (migr_imm1ctz) și (migr_pop1ctz)

În raport cu mărimea populației rezidente, Malta a înregistrat cele mai mari rate de imigrare în 2017 (46 de imigranți la 1 000 de persoane), fiind urmată de Luxemburg (41 de imigranți la 1 000 de persoane) — a se vedea figura 1. Cele mai mari rate de emigrare în 2017 au fost raportate pentru Luxemburg (23 de emigranți la 1 000 de persoane), Cipru (18 emigranți la 1 000 de persoane), Lituania (17 emigranți la 1 000 de persoane) și Malta (15 emigranți la 1 000 de persoane).

Figura 2: Distribuția imigranților în funcție de cetățenie, 2017
(% din totalul imigranților)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)

Cea mai mare pondere a imigranților resortisanți s-a înregistrat pentru România, cea mai mică pentru Luxemburg

În 2017, proporția relativă a imigranților resortisanți (imigranții cu cetățenia statului membru al UE de destinație), din numărul total de imigranți a fost cea mai ridicată în România (82 % din totalul imigranților), Polonia (63 %), Slovacia (60 %), Portugalia (55 %), Bulgaria (51 %) și Croația (51 %). Acestea au fost singurele state membre ale UE în care proporția imigrației propriilor resortisanți a fost mai mare de jumătate din numărul total de imigranți — a se vedea figura 2. În schimb, în Luxemburg, imigrația propriilor resortisanți nu a reprezentat mai mult de 5 % din numărul total de imigranți în 2017.

Tabelul 2: Imigrația în funcție de țara de origine, 2017
Sursa: Eurostat (migr_imm3ctb)

Informațiile privind cetățenia au fost utilizate frecvent pentru a analiza situația imigranților de origine străină. Cu toate acestea, întrucât cetățenia se poate modifica pe parcursul vieții unei persoane, este util, de asemenea, să se analizeze informațiile în funcție de țara de origine. Proporția relativă a imigranților născuți în țară din numărul total de imigranți a înregistrat cea mai ridicată cifră în România (54 % din totalul imigranților), urmată de Bulgaria (49 %) și Estonia (44 %). În schimb, în 2017, Luxemburg a raportat proporții relativ scăzute de imigranți nativi, reprezentând mai puțin de 5 % din numărul total de imigranți.

Tabelul 3: Imigrația în funcție de țara anterioară de reședință, 2017
Sursa: Eurostat (migr_imm5prv)

Reședința anterioară: În 2017, în UE au intrat 2,4 milioane de imigranți

În 2017, numărul estimat al imigranților din țări din afara UE către UE-28 a fost de 2,4 milioane. În plus, 1,9 milioane de persoane care își aveau reședința anterioară într-un stat membru al UE au migrat către un alt stat membru.

O analiză în funcție de reședința anterioară arată că Luxemburg a raportat cea mai mare pondere a imigranților dintr-un alt stat membru al UE (94 % din numărul total al imigranților în 2017), fiind urmat de Slovacia (79 %) și de România (69 %); proporții relativ scăzute au fost raportate de Italia (22 % din totalul imigranților), precum și de Slovenia, Suedia și Spania (fiecare raportând o proporție de 28 %) — a se vedea tabelul 3.

Figura 3: Imigranții în funcție de sex, 2017
(% din totalul imigranților)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)

În ceea ce privește distribuția pe sexe a imigranților din statele membre ale UE în 2017, a existat o ușoară prevalență a bărbaților față de femei (54 % comparativ cu 46 %). Statul membru care a raportat cea mai mare proporție de imigranți de sex masculin a fost Lituania (70 %); în schimb, cea mai mare pondere de imigranți de sex feminin a fost raportată în Irlanda (53 %).

Figura 4: Structura pe vârste a imigranților în funcție de cetățenie, UE, 2017
(%)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)

Jumătate dintre imigranți aveau vârsta sub 28 de ani

În 2017, imigranții din statele membre ale UE erau, în medie, mult mai tineri decât populația totală deja rezidentă în țara lor de destinație. La 1 ianuarie 2018, vârsta medie a populației totale din UE-28 era de 43,1 ani, în timp ce vârsta medie a imigranților către UE-28 era de 28,3 ani în 2017.

Tabelul 4: Populația resortisanților străini în funcție de grupa de cetățenie, 1 ianuarie 2018
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)

Populația migrantă: La 1 ianuarie 2018, în UE trăiau 22,3 de milioane de cetățeni din afara UE

La 1 ianuarie 2018, numărul persoanelor având cetățenia unei țări terțe și reședința într-un stat membru al UE era de 22,3 milioane, reprezentând 4,4 % din populația UE-28. În plus, la 1 ianuarie 2018, 17,6 milioane de persoane care locuiau în unul dintre statele membre ale UE aveau cetățenia unui alt stat membru al UE.

În termeni absoluți, cel mai mare număr de resortisanți străini care trăiau în statele membre ale UE la 1 ianuarie 2018 s-a înregistrat în Germania (9,7 milioane de persoane), Regatul Unit (6,3 milioane), Italia (5,1 milioane), Franța (4,7 milioane) și Spania (4,6 milioane). Resortisanții străini din aceste cinci state membre reprezentau împreună 76 % din numărul total al resortisanților străini care locuiau în toate statele membre ale UE, cele cinci state membre reprezentând împreună o proporție de 63 % din populația UE-28.

Populația străină formată din cetățeni din afara UE în majoritatea statelor membre

La 1 ianuarie 2018, Belgia, Irlanda, Cipru, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Austria, România, Slovacia și Regatul Unit au fost singurele state membre ale UE în care resortisanții străini erau în principal cetățeni ai unui alt stat membru. Acest lucru înseamnă că, în cele mai multe state membre ale UE, majoritatea resortisanților străini erau cetățeni ai unor țări terțe (a se vedea tabelul 5). În cazul Letoniei și Estoniei, proporția cetățenilor din țări terțe este deosebit de mare ca urmare a numărului ridicat de non-cetățeni recunoscuți (în principal, cetățeni din fosta Uniune Sovietică, care își au reședința permanentă în aceste țări, dar nu au dobândit nicio altă cetățenie).

Figura 5: Proporția resortisanților străini din populația rezidentă, 1 ianuarie 2018
(%)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)

Cea mai mare pondere a populației străine s-a înregistrat în Luxemburg, cea mai scăzută în România

În termeni relativi, statul membru al UE cu cea mai mare pondere a resortisanților străini a fost Luxemburg, proporția resortisanților străini fiind de 48 % din totalul populației. O proporție ridicată a cetățenilor străini (cel puțin 10 % din populația rezidentă) a fost constatată, de asemenea, în Cipru, Austria, Estonia, Malta, Letonia, Belgia, Irlanda și Germania. În schimb, resortisanții străini au reprezentat mai puțin de 1 % din populația Poloniei și a României (0,6 % în ambele țări) și din populația Lituaniei (0,9 %).

Tabelul 5: Populația cetățenilor născuți în străinătate în funcție de țara de origine, 1 ianuarie 2018
Sursa: Eurostat (migr_pop3ctb)

În ceea ce privește țara de origine, la 1 ianuarie 2018, 38,2 milioane de persoane născute în afara UE-28 trăiau într-un stat membru al UE, în timp ce 21,8 milioane de persoane erau născute într-un alt stat membru al UE decât cel în care își aveau reședința. Numai în Irlanda, Cipru, Luxemburg, Ungaria, Malta și Slovacia, numărul persoanelor născute în alte state membre ale UE era mai mare decât numărul persoanelor născute în afara UE-28.

Tabelul 6: Principalele țări de cetățenie și de origine ale efectivelor de cetățeni străini/născuți în străinătate, la 1 ianuarie 2018
(în cifre absolute și ca procent din totalul efectivelor de cetățeni străini/născuți în străinătate)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz) și (migr_pop3ctb)

Tabelul 6 prezintă o imagine de ansamblu asupra celor cinci grupuri principale de cetățeni străini și de persoane născute în străinătate pentru statele membre ale UE și pentru țările AELS (în funcție de disponibilitatea datelor).

Figura 6: Numărul cetățenilor UE care au reședința obișnuită în restul UE la 1 ianuarie 2018
(milioane)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)

Cetățenii români, polonezi, italieni, portughezi și britanici au reprezentat cele cinci grupuri principale de cetățeni UE care locuiau în alte state membre ale UE în 2018 (a se vedea figura 6).

Figura 7: Structura pe vârste a efectivelor de cetățeni naționali și de resortisanți străini, UE-28, la 1 ianuarie 2018
(%)
Sursa: Eurostat (migr_pop2ctz)

Cetățenii străini sunt mai tineri decât cetățenii naționali

O analiză a structurii pe vârste a populației arată că, pentru UE-28 în ansamblu, populația de cetățeni străini era mai tânără decât populația națională. Distribuția pe vârste a cetățenilor străini, comparativ cu cetățenii naționali, indică o proporție mai mare a adulților relativ tineri, de vârstă activă. La 1 ianuarie 2018, vârsta medie a populației naționale a UE-28 era de 44 de ani, în timp ce vârsta medie a resortisanților străini care trăiau în UE era de 36 de ani.


Figura 8: Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE, UE-28, 2009-17 (1 000)
Sursa: Eurostat (migr_acq)


Dobândirea cetățeniei: Statele membre ale UE au acordat cetățenie unui număr de 825 de mii de persoane în 2017

Numărul cetățeniilor dobândite a scăzut cu 17 % în 2017


Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE în 2017 a fost de 825 400, corespunzând unei scăderi de 17 % față de 2016. Italia a înregistrat cel mai mare număr de persoane care au dobândit cetățenia în 2017, și anume 146 600 (sau 18 % din totalul corespunzător UE-28). Următoarele cele mai ridicate niveluri de dobândire a cetățeniei s-au înregistrat în Regatul Unit (123 100), Germania (115 400), Franța (114 300) și Suedia (68 900).

În termeni absoluți, cele mai mari creșteri comparativ cu 2016 au fost observate în Suedia, unde numărul rezidenților cărora le-a fost acordată cetățenia suedeză a fost mai mare cu 7 600, urmată de Belgia (5 500). La polul opus, cele mai mari scăderi în termeni absoluți au fost observate în Spania (numărul persoanelor cărora li s-a acordat cetățenia spaniolă a fost mai mic cu 84 400 decât în 2016), urmată de Italia (55 000) și de Regatul Unit (26 300).

Tabelul 7: Dobândirea cetățeniei în funcție de cetățenia deținută anterior în UE-28 și țările AELS, 2017
Sursa: Eurostat (migr_acq)

Aproximativ 673 000 de cetățeni ai unor țări terțe care își aveau reședința într-un stat membru al UE au dobândit cetățenia UE în 2017, această cifră corespunzând unei scăderi de 22 % față de 2016. Astfel, cetățenii țărilor terțe au reprezentat 82 % din totalul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE în 2017. Acești noi cetățeni ai UE-28 au provenit, în principal, din Africa (27 % din numărul total de cetățenii dobândite), Europa din afara UE-28 (21 %), Asia (21 %) și din America de Nord și de Sud (11 %). Numărul cetățenilor unor state membre ale UE care au dobândit cetățenia unui alt stat membru al UE a fost de 137 800 de persoane, reprezentând 17 % din numărul total. În termeni absoluți, principalele grupuri de cetățeni ai UE-28 care au dobândit cetățenia unui alt stat membru al UE au fost românii, care au devenit cetățeni ai Italiei (8 000 de persoane) sau ai Germaniei (4 300 de persoane), polonezii, care au devenit cetățeni ai Regatului Unit (7 100 de persoane) sau ai Germaniei (6 300 de persoane), britanicii, care au devenit cetățeni ai Germaniei (6 900 de persoane) sau ai Franței (1 700 de persoane), italienii, care au devenit cetățeni ai Germaniei (4 200 de persoane) sau ai Regatului Unit (3 500 de persoane).

În Luxemburg și Ungaria, majoritatea cetățeniilor noi au fost acordate unor persoane care erau cetățeni ai altui stat membru al UE. În cazul Luxemburgului, cea mai mare pondere a fost reprezentată de cetățenii portughezi, urmați de cetățenii francezi, britanici, italieni și belgieni, în timp ce, în cazul Ungariei, resortisanții UE care au dobândit cetățenia au fost aproape exclusiv români.

La fel ca în anii anteriori, în 2017, cel mai numeros grup de noi cetățeni ai statelor membre ale UE a fost alcătuit din cetățeni din Maroc (67 900, corespunzând unui procent de 8,2 % din totalul cetățeniilor acordate), urmați de cetățeni din Albania (58 900 sau 7,1 %), India (31 600, sau 3,8 %), Turcia (29 900 sau 3,6 %) și Pakistan (23 100 sau 2,8 %). Comparativ cu 2016, numărul cetățenilor din Maroc care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE a scăzut cu 33 %. Majoritatea marocanilor au devenit cetățeni ai Italiei (33 %), Spaniei (25 %) sau Franței (25 %), în timp ce majoritatea albanezilor au obținut cetățenia greacă (51 %) sau italiană (46 %). Marea majoritate a indienilor (52 %) au primit cetățenia britanică, aproximativ jumătate din turci au primit cetățenia germană (50 %) și aproape jumătate din pakistanezi au primit cetățenia britanică (45 %).


Figura 9: Rata de naturalizare (dobândirea cetățeniei la 100 de rezidenți străini), 2017
Sursa: Eurostat (migr_acq)și (migr_pop1ctz)

Cea mai mare rată de naturalizare s-a înregistrat în Suedia și România.

Un indicator utilizat în mod curent este „rata de naturalizare”, definită aici ca fiind raportul dintre numărul total al cetățeniilor acordate și efectivele de rezidenți străini la începutul aceluiași an. Statul membru al UE cu cea mai ridicată rată de naturalizare în 2017 a fost Suedia (8,2 cetățenii dobândite la 100 de rezidenți străini), urmată de România și Finlanda (cu 5,9 și, respectiv, 5,0 de cetățenii dobândite la 100 de rezidenți străini).


Surse de date

Emigrația este extrem de dificil de măsurat. Este mai dificil să se contabilizeze persoanele care pleacă decât cele care sosesc într-o țară, deoarece, pentru un migrant, în procesul său de migrație, este adesea mult mai important să interacționeze cu autoritățile din țara de destinație decât cu cele ale țării pe care o părăsește. O analiză comparativă a datelor din 2017 privind imigrarea și emigrarea din statele membre ale UE (statistici comparate) a confirmat că acest lucru a fost valabil pentru multe țări — prin urmare, prezentul articol se concentrează asupra datelor privind imigrația.

Eurostat produce statistici privind o serie de aspecte legate de fluxurile migrației internaționale, efectivele de resortisanți străini și dobândirea cetățeniei. Datele sunt colectate pe bază anuală și sunt furnizate către Eurostat de autoritățile statistice naționale ale statelor membre ale UE.

Surse juridice

Din 2008, colectarea datelor referitoare la migrație și a datelor în materie de protecție internațională se bazează pe Regulamentul nr. 862/2007, iar analiza și componența grupurilor de state membre ale UE, de țări AELS și de țări candidate la data de 1 ianuarie a anului de referință sunt prezentate în Regulamentul de punere în aplicare nr. 351/2010. Acesta definește un set fundamental de statistici privind fluxurile migrației internaționale, efectivele de cetățeni străini, dobândirea cetățeniei, permisele de ședere, azilul și măsurile împotriva intrării și șederii ilegale. În timp ce statele membre ale UE pot continua să utilizeze orice tip de surse de date adecvate, conform disponibilității și practicilor naționale, statisticile colectate în temeiul regulamentului trebuie să se bazeze pe definiții și concepte comune. Majoritatea statelor membre ale UE își întemeiază statisticile pe surse de date administrative, cum ar fi registrele de evidență a populației, a cetățenilor străini, a permiselor de ședere sau a permiselor de muncă, registrele de asigurări de sănătate și evidențele fiscale. Unele țări utilizează statistici comparate, anchete prin sondaj sau metode de estimare pentru a obține statistici privind migrația. Se preconizează că punerea în aplicare a regulamentului va avea ca rezultat sporirea disponibilității și a comparabilității statisticilor privind migrația.

În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 862/2007, imigranții care au avut reședința (sau despre care se presupune că vor avea reședința) pe teritoriul unui stat membru al UE pentru o perioadă de cel puțin 12 luni sunt enumerați, precum și emigranții care au locuit în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Prin urmare, datele colectate de Eurostat vizează migrația pentru o perioadă de cel puțin 12 luni: în consecință, migranții includ persoane care au migrat pentru o perioadă de cel puțin un an, precum și persoane care au migrat definitiv. Datele privind dobândirea cetățeniei sunt colectate de Eurostat în conformitate cu dispozițiile articolului 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 862/2007, care prevede că: „Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) statistici privind numărul de persoane (...) care au reședința obișnuită pe teritoriul statului membru și care au obținut, în anul de referință, cetățenia statului membru (…) defalcate (...) în funcție de cetățenia anterioară sau de statutul de apatrid al persoanelor în cauză”.

Definiții

Vârstă: În ceea ce privește definiția vârstei pentru fluxurile migratorii, trebuie remarcat că datele pentru 2017 se referă la vârsta împlinită a respondentului sau la vârsta sa la sfârșitul anului de referință pentru toate statele membre ale UE, exceptând Irlanda, Grecia, Austria, Malta, România, Slovenia și Regatul Unit (pentru care datele se referă la vârsta împlinită a respondentului sau vârsta sa la ultima zi de naștere). În ceea ce privește definiția vârstei pentru dobândirea cetățeniei, trebuie remarcat că datele pentru 2017 se referă la vârsta împlinită a respondentului sau la vârsta sa la sfârșitul anului de referință pentru toate statele membre ale UE, exceptând Germania, Grecia, Irlanda, Austria, Lituania, Malta, România, Slovenia și Regatul Unit (pentru care datele se referă la vârsta împlinită a respondentului sau vârsta la ultima zi de naștere).

Statele membre și țările AELS în funcție de includerea/excluderea solicitanților de azil și a refugiaților în/din datele privind populația raportate către Eurostat în cadrul Colecției de date demografice unificate Anul de referință 2017

Populația la 1.1.2018 Incluși Excluși
Solicitanți de azil cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni Belgia, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Regatul Unit, Norvegia, Elveția Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Croația, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Islanda, Liechtenstein
Refugiați cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția

Notă: Norvegia (solicitanții de azil și refugiații fără permis de ședere nu sunt incluși)


Statele membre și țările AELS în funcție de includerea/excluderea solicitanților de azil și a refugiaților în/din datele privind migrația raportate către Eurostat în cadrul Colecției de date demografice unificate Anul de referință 2017

Migrația pentru anul 2017 Incluși Excluși
Solicitanți de azil cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni Belgia, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Regatul Unit, Elveția, Norvegia Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Irlanda, Croația, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Islanda, Liechtenstein
Refugiați cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția

Notă: Norvegia (solicitanții de azil și refugiații care nu au permis de ședere nu sunt incluși); Irlanda (refugiații care nu locuiesc într-o gospodărie privată nu sunt incluși)

Refugiat: Noțiunea face referire nu numai la persoanele cărora le-a fost acordat statutul de refugiat [astfel cum este definit la articolul 2 litera (e) din Directiva 2011/95/CE, în sensul articolului 1 din Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967], ci și la persoanele cărora le-a fost acordată protecție subsidiară [astfel cum este definită la articolul 2 litera (g) din Directiva 2011/95/CE] și la persoanele care fac obiectul unei decizii prin care li se acordă o autorizație de ședere pe teritoriul unui stat din motive umanitare prevăzute de legislația națională în domeniul protecției internaționale.

Solicitant de azil: cererile de azil depuse pentru prima dată sunt specifice pentru fiecare țară și nu implică un termen. Prin urmare, un solicitant de azil poate depune o cerere pentru prima dată într-o anumită țară, iar ulterior poate parcurge din nou acest proces în calitate de solicitant care depune o cerere pentru prima dată în orice altă țară. În cazul în care solicitantul de azil depune din nou o cerere în aceeași țară după orice perioadă de timp, acesta nu este considerat din nou drept solicitant care depune o cerere pentru prima dată.

Rată de naturalizare: Noțiunea de „rată de naturalizare” ar trebui utilizată cu precauție, întrucât numărătorul include toate modurile de dobândire a cetățeniei și nu doar naturalizările rezidenților străini eligibili, iar numitorul include toți cetățenii străini și nu cetățenii străini eligibili pentru naturalizare.

Contextul

Cetățenii statelor membre ale UE dispun de libertatea de a călători și de libertatea de circulație în interiorul granițelor UE. Politicile în domeniul migrației din UE în ceea ce privește cetățenii statelor din afara UE urmăresc din ce în ce mai mult să atragă un anumit profil de migranți, cel mai adesea pentru a remedia anumite deficite de competențe. Selecția poate fi realizată pe baza cunoștințelor lingvistice, a experienței profesionale, a educației și a vârstei. Alternativ, angajatorii pot recruta personal astfel încât migranții să aibă deja un loc de muncă la sosire.

În afară de politicile de încurajare a recrutării forței de muncă, deseori politica privind imigrația se concentrează pe două domenii: prevenirea migrației clandestine și a angajării ilegale a migranților fără permis de muncă, precum și promovarea integrării imigranților în societate. Au fost mobilizate resurse importante pentru a lupta împotriva rețelelor de introducere ilegală de persoane și de trafic de persoane în UE.

În cadrul Comisiei Europene, Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne este responsabilă pentru politica europeană în domeniul migrației. În 2005, Comisia Europeană a relansat dezbaterea privind necesitatea unui set comun de norme privind admiterea migranților economici printr-o Carte verde privind abordarea UE legată de gestionarea migrației economice [COM(2004) 811 final] care a condus la adoptarea unui plan de politică privind migrația legală [COM(2005) 669 final] la sfârșitul anului 2005. În iulie 2006, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind prioritățile de politică în lupta împotriva imigrației ilegale a resortisanților din țări terțe [COM(2006) 402 final], care își propune să găsească un echilibru între securitate și drepturile fundamentale ale persoanelor în toate etapele procesului de imigrație ilegală. În septembrie 2007, Comisia Europeană a prezentat altreilea raport anual privind migrația și integrarea [COM(2007) 512 final]. O comunicare a Comisiei Europene adoptată în octombrie 2008 a subliniat importanța consolidării abordării globale a migrației: coordonare, coerență și sinergii sporite [COM(2008) 611 final] ca aspect al politicii externe și de dezvoltare. Programul de la Stockholm, adoptat de șefii de stat și de guvern din UE în decembrie 2009, stabilește un cadru și o serie de principii pentru evoluția politicilor europene privind justiția și afacerile interne în perioada 2010-2014; aspectele legate de migrație sunt o parte importantă a acestui program. Pentru a pune în practică schimbările decise în comun, în 2010, Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm – crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei [COM(2010) 171 final] (în limba engleză).

În mai 2013, Comisia Europeană a publicat „Raportul pentru 2013 privind cetățenia UE” [COM(2013) 269 final] (în limba engleză). Raportul a constatat faptul că cetățenia UE oferă noi drepturi și oportunități. A circula și a trăi liber în UE reprezintă dreptul cel mai strâns legat de cetățenia UE. Având în vedere tehnologia modernă și faptul că deplasarea este mai ușoară în prezent, libera circulație permite europenilor să își extindă orizonturile dincolo de granițele naționale, să își părăsească țara pentru perioade mai scurte sau mai lungi, să se deplaseze între statele UE pentru a lucra, pentru a studia și pentru activități formative, să călătorească în interes de serviciu sau de plăcere sau să își facă cumpărăturile dincolo de granițe. Libera circulație are potențialul de a spori interacțiunile sociale și culturale în cadrul UE și de a crea legături mai strânse între cetățenii UE. În plus, aceasta poate genera beneficii economice reciproce pentru întreprinderi și consumatori, inclusiv pentru cei care rămân acasă, întrucât barierele interne sunt eliminate în mod constant.

La 13 mai 2015, Comisia Europeană a prezentat Agenda europeană privind migrația (în limba engleză) [COM(2015) 240 final], subliniind măsurile imediate care trebuie luate pentru a răspunde situației de criză din regiunea mediteraneană, precum și pașii care trebuie urmați în următorii ani pentru o gestionare mai bună a migrației sub toate aspectele sale.

Rețeaua europeană de migrație (în limba engleză) Raportul anual privind migrația și azilul (în limba engleză) (2016) a fost publicat în aprilie 2017. Acesta oferă o imagine de ansamblu asupra principalelor evoluții juridice și în materie de politică în întreaga UE și în țările participante. Raportul constituie un document cuprinzător și vizează toate aspectele politicii în materie de migrație și de azil a Direcției Generale Migrație și Afaceri Interne și a agențiilor UE.

La 15 noiembrie 2017, Agenda europeană privind migrația actualizată (în limba engleză) s-a concentrat pe criza refugiaților, o politică comună în domeniul vizelor și pe Schengen. Printre subiecte s-au numărat relocările și transferurile, sprijinul financiar acordat Greciei și Italiei și facilitățile pentru refugiați. Obiectivele au inclus sprijinirea refugiaților pentru a ajunge în Europa prin căi legale și sigure, asigurând faptul că responsabilitatea transferului este repartizată corect între statele membre, integrând migranții la nivel local și regional.

La 24 iulie 2018, Comisia Europeană a publicat o serie de fișe informative care subliniază importanța cooperării și a eficienței (în limba engleză). În vederea dezvoltării centrelor controlate pe teritoriile UE se va adopta, împreună cu statele membre, o abordare bazată pe eforturi comune. Conceptul de platforme regionale de debarcare ar urma să se bazeze pe o strânsă cooperare cu țările terțe relevante.

La 4 decembrie 2018, Comisia a publicat un raport privind progresele înregistrate privind punerea în aplicare a Agendei europene privind migrația (în limba engleză), care examinează progresele înregistrate și lacunele în punerea în aplicare a Agendei europene privind migrația. Concentrându-se pe modul în care schimbările climatice, demografia și factorii economici creează noi motive de emigrare, raportul a confirmat că factorii care au generat presiunea migratorie asupra Europei au fost de natură structurală, iar o abordare eficientă și uniformă a problemei devine astfel și mai importantă.

Printre cele mai importante texte juridice adoptate în domeniul imigrației se numără:

Documente legislative - Agenda europeană privind migrația (în limba engleză)

Materiale de presă - Agenda europeană privind migrația (în limba engleză)

Acces direct:
Alte articole
Tabele
Bază de date
Secţiune tematică
Publicații
Metodologie
Legislație
Vizualizări
Linkuri externe






Date privind migrația și dobândirea cetățeniei
Migrația internațională (t_migr_int)
Imigrația (tps00176)
Emigrația (tps00177)
Dobândirea cetățeniei (tps00024)
Populație (t_demo_pop)
Populația formată din persoanele care nu dețin cetățenia statului raportor (tps00157)
Populația formată din persoanele născute în străinătate (tps00178)
Dobândirea cetățeniei (tps00024)
Date privind migrația și populația migrantă
Imigrația (migr_immi)
Imigrația în funcție de vârstă și sex (migr_imm8)
Imigrația în funcție de grupe de vârstă de cinci ani, sex și cetățenie (migr_imm1ctz)
Imigrația în funcție de grupe de vârstă de cinci ani, sex și țara de origine (migr_imm3ctb)
Imigrația în funcție de vârstă, sex și grupul larg de cetățenii (migr_imm2ctz)
Imigrația în funcție de vârstă, sex și grupul larg de țări de origine (migr_imm4ctb)
Imigrația în funcție de sex, cetățenie și grupul larg de țări de origine (migr_imm6ctz)
Imigrația în funcție de sex, țara de origine și grupul larg de cetățenii (migr_imm7ctb)
Imigrația în funcție de grupe de vârstă de cinci ani, sex și țara de reședință anterioară (migr_imm5prv)
Imigrația în funcție de grupa de vârstă, sex și nivelul dezvoltării umane a țării de cetățenie (migr_imm9ctz)
Imigrația în funcție de grupa de vârstă, sex și nivelul dezvoltării umane a țării de origine (migr_imm10ctb)
Imigrația în funcție de grupa de vârstă, sex și nivelul dezvoltării umane a țării de reședință anterioară (migr_imm11prv)
Emigrația (migr_emi)
Emigrația în funcție de vârstă și sex (migr_emi2)
Emigrația în funcție de grupe de vârstă de cinci ani, sex și cetățenie (migr_emi1ctz)
Emigrația în funcție de grupe de vârstă de cinci ani, sex și țara de origine (migr_emi4ctb)
Emigrația în funcție de grupe de vârstă de cinci ani, sex și reședința obișnuită viitoare (migr_emi3nxt)
Dobândirea și pierderea cetățeniei (migr_acqn)
Dobândirea cetățeniei în funcție de sex, grupa de vârstă și cetățenia anterioară (migr_acq)
Rezidenții care au dobândit cetățenia ca proporție din non-cetățenii rezidenți în funcție de cetățenia anterioară și sex ( în %) (migr_acqs)
Dobândirea cetățeniei în funcție de sex, grupa de vârstă și nivelul dezvoltării umane a țării de cetățenie anterioară (migr_acq1ctz)
Pierderea cetățeniei în funcție de sex și noua cetățenie (migr_lct)
Populație (demo_pop)
Populația la 1 ianuarie în funcție de vârstă, sex și grupul larg de cetățenii (migr_pop2ctz)
Populația la 1 ianuarie în funcție de grupa de vârstă, sex și cetățenie (migr_pop1ctz)
Populația la 1 ianuarie în funcție de grupa de vârstă, sex și țara de origine (migr_pop3ctb)
Populația la 1 ianuarie în funcție de vârstă, sex și grupul larg de țări de origine (migr_pop4ctb)
Populația la 1 ianuarie în funcție de sex, cetățenie și grupul larg de țări de origine (migr_pop5ctz)
Populația la 1 ianuarie în funcție de sex, țara de origine și grupul larg de cetățenii (migr_pop6ctb)
Populația la 1 ianuarie în funcție de grupa de vârstă, sex și nivelul dezvoltării umane a țării de cetățenie (migr_pop7ctz)
Populația la 1 ianuarie în funcție de grupa de vârstă, sex și nivelul dezvoltării umane a țării de origine (migr_pop8ctb)
Cetățenii UE și ai AELS care sunt rezidenți obișnuiți în altă țară UE/AELS la data de 1 ianuarie (migr_pop9ctz)