Oricine poate fi afectat de sărăcie la un anumit moment dat în viaţă. Totuşi, există unele grupuri care sunt mai expuse riscului sărăciei, cum ar fi familiile cu copii - în special familiile numeroase şi cele monoparentale - vârstnicii, persoanele cu dizabilităţi şi imigranţii. În toate categoriile femeile sunt mai afectate decât bărbaţii.
Sărăcia afectează oamenii într-o multitudine de feluri şi merge mână în mână cu excluziunea socială. Pe lângă problemele binecunoscute precum condiţii improprii de trai sau lipsa unui adăpost, persoanele afectate de sărăcie se confruntă şi cu alte probleme precum:
Pentru a ajuta la abordarea acestor probleme, UE pune la dispoziţia statelor membre un cadru în care acestea îşi pot stabili priorităţile şi îşi pot dezvolta propriile strategii. Acest cadru de lucru ţine cont de natura multidimensională a sărăciei, concentrându-se în acelaşi timp asupra următoarelor obiective:
Date şi cifre despre sărăcie în UE en
Indicatori esenţiali pentru fiecare ţară 
en
În jur de 19 milioane de copii din UE trăiesc în sărăcie. Copiii care cresc în sărăcie sunt mult mai expuşi riscului de a rămâne săraci tot restul vieţii, atât ei, cât şi urmaşii lor.
Copiii care trăiesc în sărăcie se confruntă cu probleme ce sunt interconectate, precum condiţii de trai şi îngrijiri medicale precare, acces limitat la educaţie şi lipsa hranei şi îmbrăcămintei de calitate.
În 2006, Consiliul European a făcut din sărăcia infantilă o prioritate a agendei politice a UE. Prin urmare, guvernele statelor membre s-au angajat să elaboreze strategii pe termen lung pentru prevenirea şi eliminarea sărăciei infantile, strategii care acoperă o gamă largă de politici sociale, culturale şi economice.
Dreptul de a avea o locuinţă este un drept fundamental şi toată lumea trebuie să aibă un acoperiş sigur deasupra capului. Cu toate acestea, mii de europeni nu au o locuinţă a lor.
Oamenii pot rămâne pe drumuri din diferite motive, de la pierderea slujbei până la fuga din calea violenţei în familie. În plus, multe dintre persoanele care trăiesc pe străzi sunt expuse riscului unor boli mintale sau dependenţei de droguri sau alcool. Persoanele fără locuinţă sunt printre cele mai excluse şi mai vulnerabile persoane din societate.
Pe lângă lipsa unui adăpost, costul excesiv de ridicat al unei locuinţe raportat la bugetul familiei poate accentua excluziunea socială.
Eforturile de a preveni şi combate excluziunea socială cauzată de lipsa unui adăpost se bazează pe strategia UE pentru protecţie socială şi incluziune socială, care a fost elaborată în scopul coordonării acţiunilor statelor membre şi a încurajării schimbului de bune practici.
Se lucrează în continuu pentru stabilirea unei definiţii comune a lipsei unei locuinţe şi pentru identificarea indicatorilor. Acumulând mai multe cunoştinţe despre aceste subiect şi contextul său se vor putea crea instrumente mai bune de luptă împotriva lipsei locuinţelor şi a excluziunii locative. Aceste instrumente ar trebui să fie de ajutor Uniunii Europene şi statelor membre la elaborarea unor politici mai eficiente care să vină în sprijinul persoanelor fără locuinţă.
Unele grupuri sunt mai expuse riscului de a fi afectate de sărăcie şi excluziune socială, cum ar fi familiile cu copii – în special familiile numeroase şi cele monoparentale - vârstnicii, persoanele cu dizabilităţi şi imigranţii.
Aceste grupuri vulnerabile sunt adeseori afectate de şomaj, abandon şcolar şi sunt mai expuse riscului excluderii financiare decât alte grupuri din societate.
UE doreşte să înţeleagă mai bine de ce aceste grupuri sunt adeseori afectate de sărăcie şi cum pot fi incluse în societate. Pentru a înţelege mai bine aceste probleme, este nevoie de identificarea unor obiective şi indicatori comuni. Măsurile adoptate de UE sunt la fel de variate ca şi problemele cu care se confruntă aceste grupuri.
Scopul este de a îmbunătăţi situaţia acestor grupuri prin următoarele măsuri:
În prezent, mulţi europeni, în special cei afectaţi de sărăcie, nu au acces la servicii financiare precum deschiderea unui cont bancar de depozit sau a unui cont curent. De asemenea, aceştia întâmpină dificultăţi la accesarea serviciilor de economisire, credit, asigurări sau plăţi.
Accesul la servicii financiare este esenţial pentru integrarea economică şi socială a cetăţenilor în societatea de azi. Aceasta este şi o necesitate în vederea ocupării forţei de muncă, creşterii economice, reducerii sărăciei şi sporirii incluziunii sociale.
Există situaţii în care unor persoane care trăiesc la limita subzistenţei li se refuză deschiderea unui cont bancar, fapt ce agravează excluziunea socială. Pentru a aborda aceste probleme, UE coordonează politicile şi acţiunile părţilor interesate şi ale guvernelor statelor membre.
În 2009, Comisia Europeană a organizat două consultări publice pentru a introduce reglementări prin care să se asigure accesul majorităţii oamenilor la servicii financiare precum deschiderea unui cont bancar:
Măsurile adoptate vizează sprijinirea serviciilor de consultanţă în situaţii de îndatorare, precum şi a programelor de informare şi educative.
Asigurarea unor locuri de muncă de calitate este soluţia cea mai eficientă pentru a permite oamenilor să iasă din sărăcie şi pentru a promova incluziunea socială.
Problema este că grupurile cele mai vulnerabile din societate - precum familiile monoparentale, imigranţii, persoanele în vârstă, tinerii, persoanele slab calificate şi persoanele cu dizabilităţi - au cele mai puţine şanse de a-şi găsi o slujbă sigură şi de durată. Aceste persoane sunt şi cele mai afectate de perioadele de recesiune economică precum cea prin care Europa trece în prezent.
UE are la dispoziţie o serie de politici şi instrumente de finanţare pentru îmbunătăţirea accesului la locuri de muncă a grupurilor excluse social. De exemplu, Strategia europeană pentru ocuparea forţei de muncă se concentrează pe crearea mai multor locuri de muncă şi mai de calitate pentru toţi europenii. În acelaşi timp Fondul Social European şi alte programe ale UE oferă fonduri pentru educaţie, pregătire profesională şi asistenţă la locul de muncă pentru a ajuta persoanele vulnerabile să-şi găsească sau să păstreze o slujbă.
Printr-un efort comun menit să pună capăt sărăciei şi excluziunii sociale, UE încurajează statele membre să elaboreze politici de incluziune activă. Incluziunea activă are ca obiectiv principal integrarea cât mai multor persoane pe piaţa muncii, avându-se în acelaşi timp grijă ca cei care nu-şi pot găsi un loc de muncă să primească sprijin concret pentru a putea duce o viaţă care să aibă sens.
Incluziunea activă se bazează pe trei principii comune:
UE va încuraja dezvoltarea incluziunii active coordonând acţiuni în toată Europa şi ajutând statele membre să înveţe unele de la celelalte.
Pagină de întâmpinare