breadcrumb.ecName

Un nou raport al Grupului BEI evidențiază impactul și importanța sprijinului pentru coeziune

  • 14 Sep 2022
Un studiu publicat în luna iulie a acestui an a arătat că împrumuturile acordate în sprijinul politicii de coeziune a UE de către Grupul Băncii Europene de Investiții (Grupul BEI) au ajutat la limitarea consecințelor economice ale pandemiei și ar putea contribui acum la contracararea unora dintre consecințele pe termen scurt ale războiului din Ucraina.
Un nou raport al Grupului BEI evidențiază impactul și importanța sprijinului pentru coeziune

Politica de coeziune a Uniunii Europene, politica de investiții în regiunile europene în vederea creșterii nivelului de trai, a fost întotdeauna cea mai vizibilă expresie a solidarității și interdependenței europene. De la înființarea sa în 1958, Banca Europeană de Investiții (BEI) a fost, de asemenea, un actor important în promovarea coeziunii în Uniunea Europeană.

Pe parcursul ultimului buget pe termen lung al Uniunii Europene, Grupul BEI a sprijinit investiții în valoare de aproximativ 630 miliarde EUR între 2014 și 2020 în regiunile de coeziune, un volum considerabil de investiții echivalent cu aproximativ 16 % din produsul intern brut (PIB) al acestor regiuni. 

Un studiu publicat în luna iulie a acestui an a arătat că împrumuturile acordate în sprijinul politicii de coeziune a UE de către Grupul Băncii Europene de Investiții (Grupul BEI) au ajutat la limitarea consecințelor economice ale pandemiei și ar putea contribui acum la contracararea unora dintre consecințele pe termen scurt ale războiului din Ucraina. Beneficiile pe termen lung ale acestor investiții pot merge chiar mai departe: până în 2040, se preconizează că investițiile sprijinite între 2014 și 2020 vor crește produsul intern brut (PIB) al UE cu aproximativ 4,7 % față de scenariul de bază și vor duce la crearea a 3,2 milioane de locuri de muncă suplimentare.

Grupul BEI sprijină politica de coeziune a UE prin acordarea de împrumuturi și servicii de consultanță atât entităților din sectorul privat, cât și celor din sectorul public, precum și prin înființarea și gestionarea de fonduri de datorie, de capital sau de garantare în numele autorităților publice naționale și regionale.

În octombrie anul trecut, BEI a adoptat o abordare mai amplă, mai îndrăzneață și mai concentrată a coeziunii, sporindu-și sprijinul pentru regiunile europene rămase în urmă și, în același timp, asigurându-se că jumătate din toate împrumuturile sale sunt destinate acțiunilor climatice și durabilității mediului.