Trimite unui prieten
RSS
google +
Versiune pentru imprimare

Nathalie Chaze, șeful unității „Sisteme de sănătate” din cadrul DG SANCO

Nathalie Chaze, șeful unității „Sisteme de sănătate” din cadrul DG SANCO

Sistemele de sănătate joacă un rol esențial în societățile noastre: ele ne ajută să ne păstrăm și să ne îmbunătățim starea de sănătate, contribuind decisiv la bunăstarea noastră, a tuturor.

Aceste sisteme trebuie să facă însă față unei presiuni din ce în ce mai mari: populația Europei îmbătrânește și are nevoie de asistență tot mai multă și de mai bună calitate; tehnologiile moderne sunt eficace, dar costisitoare; personalul medical este inegal distribuit și face cu greu față nevoilor; din cauza crizei economice, guvernele au fost nevoite să adopte decizii dificile și să recurgă la reduceri de buget.

Din aceste motive, și pentru a stimula o dezbatere amplă referitoare la sistemele de sănătate din UE, Comisia Europeană a adoptat, în luna aprilie, o comunicare privind sistemele de sănătate eficace, accesibile și flexibile.

Un lucru e sigur, înainte de toate: sistemele de sănătate trebuie să fie eficace - să dea rezultate, adică să îmbunătățească efectiv sănătatea populației.

Dar eficacitatea singură nu este de ajuns. Sistemele de sănătate trebuie să fie și accesibile: persoanele cu venituri reduse au dreptul să beneficieze de servicii medicale atunci când au nevoie.

Și, nu în cele din urmă, aceste sisteme trebuie să fie flexibile, adică să se poată adapta la schimbări rapide, răspunzând numeroaselor nevoi cu resurse limitate.

Comunicarea identifică mai multe acțiuni pe care le putem întreprinde pentru a evalua și a îmbunătăți eficacitatea și accesibilitatea, precum și pentru a încuraja flexibilitatea sistemelor de sănătate din statele membre. Printre aceste măsuri se numără, de exemplu, evaluarea performanței sistemelor de sănătate, e-sănătatea, și planificarea resurselor umane din domeniul sănătății la nivelul UE. Luate împreună, aceste măsuri constituie o agendă politică posibilă care ar putea fi dezvoltată cu statele membre pentru îmbunătățirea serviciilor medicale de care beneficiază pacienții din UE și pentru reducerea inegalităților în sectorul medical.

Comunicarea Comisiei privind sisteme de sănătate eficace, accesibile și flexibile

Mai multe pe această temă