Statistics Explained

Statistici privind ocuparea forței de muncă

Revision as of 16:26, 4 July 2018 by Corselo (talk | contribs)
Date extrase în iunie 2017. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date Următoarea actualizare a articolului: septembrie 2018

Prezentul articol prezintă statistici recente ale Uniunii Europene (UE) privind ocuparea forței de muncă, inclusiv o analiză bazată pe dimensiuni socioeconomice: statisticile privind ocuparea forței de muncă indică diferențe considerabile în funcție de sex, vârstă și nivelul de studii atins. De asemenea, există diferențe considerabile între statele membre ale UE pe piața muncii.

Statisticile privind piața muncii sunt esențiale pentru multe politici ale UE după introducerea unui capitol privind ocuparea forței de muncă în Tratatul de la Amsterdam în 1997. Rata de ocupare a forței de muncă, cu alte cuvinte procentajul de persoane angajate din totalul populației în vârstă de muncă, este un indicator social cheie utilizat în scopuri analitice pentru studiul evoluțiilor de pe piețele muncii.

Harta 1: Rata ocupării forței de muncă, categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani, 2016
(%)
Sursă: Eurostat (lfsi_emp_a)
Figura 1: Rata ocupării forței de muncă în funcție de sex, categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani, 1993-2016
(%)
Sursă: Eurostat (lfsi_emp_a)
Figura 2: Rata ocupării forței de muncă în funcție de categoria de vârstă, 1993-2016
(%)
Sursă: Eurostat (lfsi_emp_a)
Figura 3: Rata ocupării forței de muncă în funcție de nivelul de studii, categoria de vârstă cuprinsă între 25 și 64 de ani, 1993-2016
(%)
Sursă: Eurostat (lfsa_ergaed)
Figura 4: Persoane angajate cu fracțiune de normă ca procent din totalul persoanelor angajate, în funcție de sex, categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani, 1993-2016
(%)
Sursă: Eurostat (lfsa_eppga)
Figura 5: Persoane angajate cu un al doilea loc de muncă, în funcție de nivelul de studii, categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 74 de ani, 1993-2016
(% din totalul persoanelor angajate)
Sursă: Eurostat (lfsa_e2ged) și (lfsa_egaed)
Figura 6: Persoane angajate, în funcție de ocupație, categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 74 de ani, UE-28, 2016
(% din totalul persoanelor angajate)
Sursă: Eurostat (lfsa_esegp)
Figura 7: Ponderea angajaților cu contract pe perioadă determinată, în funcție de categoria profesională, categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 74 de ani, 2016
(% din categoria profesională)
Sursă: Eurostat (lfsa_esegt)

Principalele rezultate statistice

Ratele de ocupare a forței de muncă în funcție de sex, vârstă și nivel de studii

În 2016, rata de ocupare a forței de muncă din UE-28 pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani, astfel cum a fost măsurată în cadrul anchetei UE asupra forței de muncă (LFS a UE), a fost de 71,1 %, fiind cea mai mare medie anuală înregistrată vreodată pentru UE. Cu toate acestea, în spatele acestor medii pot fi observate diferențe mari între țări (a se vedea Harta 1). Singurul stat membru cu o rată mai mare de 80 % este Suedia (81,2 %). Acest lucru este valabil și în cazul statelor AELS Islanda (87,8 %) și Elveția (83,3 %).

Din grupul de țări cu rate situate la nivelul de 70 % fac parte Regatul Unit, Franța și Germania. Grupul cuprinde o zonă care se întinde de la Irlanda, în partea de vest, până în Ungaria, în partea de est, incluzând și cele trei state baltice, Finlanda și Portugalia. Țările cu rate situate la nivelul de 60 % formează două clustere: unul vest-mediteraneean/adriatic (Spania, Italia și Croația), iar celălalt, la granița de est a UE, de la capătul sudic al Mării Baltice până la capătul sud-vestic al Mării Negre (Polonia, Slovacia, România, Bulgaria). În plus, acest grup de țări include și Belgia. În cele din urmă, găsim un grup sud-balcanic/caucazian cu rate inferioare nivelului de 60 % (fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Grecia și Turcia).

Figura 1 prezintă evoluția ratei de ocupare a forței de muncă pentru bărbați și femei începând cu 1993. Una dintre caracteristicile cele mai vizibile este decalajul redus al ratelor ocupării forței de muncă dintre aceștia. În majoritatea cazurilor, acesta rezultă din creșterea ratelor de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor (de exemplu, în Spania și în Țările de Jos), dar există cazuri în care decalajul mai redus provine mai ales din scăderea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul bărbaților (Grecia și Cipru). De asemenea, într-un grup de țări, evoluția ratelor de ocupare a forței de muncă pentru bărbați și femei se reflectă reciproc, creând un decalaj stabil între ratele de ocupare a forței de muncă pentru femei și bărbați. Aceasta este situația, de exemplu, în Republica Cehă (un decalaj de 19,1 puncte procentuale în 1998 și de 16,0 puncte procentuale în 2016) și în Suedia (2,9 puncte procentuale în 1996 și 3,8 puncte procentuale în 2016). Ratele de ocupare a forței de muncă sunt mai scăzute în rândul femeilor decât în rândul bărbaților în toți anii și în toate țările, cu două excepții: în Letonia și Lituania, în 2010, după o scădere accentuată a ratelor în rândul bărbaților și o scădere mult mai modestă a ratei în rândul femeilor.

Figura 1 arată, de asemenea, că situația de pe piața forței de muncă în perioada pentru care există date Eurostat diferă foarte mult de la țară la țară. Cel mai mare grup de țări a înregistrat o creștere ușoară și stabilă a ratei de ocupare a forței de muncă (Belgia, Germania, Franța, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Finlanda, Suedia, Regatul Unit și Turcia). Alte țări au rămas pe o traiectorie destul de plată, cu alte cuvinte au înregistrat o rată stabilă (Danemarca, Italia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Norvegia și Elveția). Un alt grup important a prezentat fluctuații importante, dar a avut o rată mai mare în 2016 față de diferitele puncte de plecare (Bulgaria, Estonia, Irlanda, Spania, Letonia, Lituania și Polonia).

Figura 2 arată clar că, pentru UE-28, rata de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 și 54 de ani a rămas practic aceeași din 2001 și până în prezent, în timp ce în cazul persoanelor în vârstă (cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani) a crescut foarte mult, iar pentru persoanele mai tinere (cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani) a scăzut.

Ratele de ocupare variază în mod semnificativ și în funcție de nivelul de studii (a se vedea Figura 3). Ratele analizate în funcție de nivelul de studii se bazează pe categoria de vârstă cuprinsă între 25 și 64 de ani, deoarece este posibil ca persoanele mai tinere să urmeze încă o formă de învățământ, în special în învățământul terțiar, iar acest lucru se poate reflecta în ratele de ocupare a forței de muncă. În 2016, rata de ocupare a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani care au absolvit o instituție de învățământ terțiar [învățământ terțiar cu ciclu scurt, studii de licență, master sau studii doctorale (sau alte studii echivalente)], în UE-28 în ansamblu, a fost de 84,8 %, mult mai ridicată decât rata de ocupare a persoanelor care au absolvit cel mult o instituție de învățământ primar sau secundar inferior (54,3 %). Rata de ocupare a persoanelor cu un nivel de studii secundar superior sau postliceal neuniversitar a fost de 74,8 % în UE-28. Pe lângă faptul că se confruntă deja cu cea mai mică probabilitate de a-și găsi un loc de muncă (în rândul acestor categorii de nivel educațional), persoanele care au absolvit cel mult o instituție de învățământ secundar inferior au fost, de asemenea, afectate cel mai mult de criză: rata de ocupare a forței de muncă în această categorie a scăzut cu 5,1 puncte procentuale între 2007 și 2013, în timp ce numărul corespunzător pentru persoanele cu studii medii a fost de 1,7 puncte procentuale, iar pentru persoanele cu studii superioare, de 1,8 puncte procentuale. După cum se poate observa în Figura 3, este deosebit de important ca persoanele să aibă cel puțin studii de nivel mediu pentru a avea șansa de a găsi un loc de muncă în Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Lituania, Polonia și Slovacia, dar mai puțin în Danemarca, Estonia, Grecia, Cipru și Luxemburg.

Munca cu fracțiune de normă

Ponderea persoanelor angajate din categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani din UE-28 care au declarat că principalul lor loc de muncă este cu fracțiune de normă a crescut încet, dar constant, de la 14,9 % în 2002 la 19,0 % în 2015, iar în 2016 a scăzut ușor la 18,9 %. De departe cea mai mare pondere a lucrătorilor cu fracțiune de normă în 2016 a fost înregistrată în Țările de Jos (46,6 %), urmată de Austria, Germania, Belgia, Regatul Unit, Suedia, Danemarca și Irlanda, unde munca cu fracțiune de normă a reprezentat, în fiecare caz, mai mult de o cincime din totalul persoanelor angajate. În schimb, contractele cu fracțiune de normă au fost relativ rare în Bulgaria (1,9 % din totalul persoanelor angajate), precum și în Ungaria, Croația, Republica Cehă și Slovacia (între 4,8 % și 5,7 %) — a se vedea Figura 4.

Incidența muncii cu fracțiune de normă (a se vedea secțiunea „Sursele și disponibilitatea datelor” pentru definiție) este semnificativ diferită între bărbați și femei. Puțin sub o treime (31,4 %) dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani angajate în UE-28 au lucrat cu fracțiune de normă în 2016, un procent mult mai mare decât cel corespunzător bărbaților (8,2 %). Aproape trei sferturi (74,8 %) din numărul total de femei angajate din Țările de Jos au lucrat cu fracțiune de normă în 2016, ceea ce reprezintă de departe cea mai ridicată rată în rândul statelor membre ale UE. Numărul angajaților cu fracțiune de normă a crescut în mod clar între 1993 și 2016 în Germania, Irlanda, Italia și Austria, în timp ce în Islanda s-a redus considerabil.

Persoane cu mai multe locuri de muncă

Figura 5 arată că ponderea persoanelor care au mai multe locuri de muncă este redusă și că este mai probabil ca persoanele cu studii superioare să aibă un al doilea loc de muncă decât persoanele cu studii de nivel mediu sau inferior. În ceea ce privește UE-28, această situație a fost foarte stabilă în toți anii pentru care există date (2002-2016), situându-se la aproximativ 5 % pentru persoanele cu studii superioare și la aproximativ 3 % pentru celelalte două categorii de studii. Cel mai înalt nivel înregistrat în rândul statelor membre este de 16,3 % (persoane cu studii superioare, Polonia, 2000), iar cel mai mic nivel este de 0,3 % (persoane cu studii de nivel mediu, Bulgaria, 2010-2016). Alte țări în care a avea un al doilea loc de muncă este un lucru oarecum obișnuit sunt: Danemarca, Estonia, Letonia, Țările de Jos, Portugalia, Suedia, Islanda și Norvegia.

Ocupații

În mod clar, cea mai mare categorie profesională în UE-28 în 2016 o constituie angajații din domeniul serviciilor personale și din vânzări, reprezentând 9,5 % din forța de muncă sau 21,4 milioane de persoane (a se vedea figura 6). Aceste cifre le depășesc pe cele aferente celor opt categorii de ocupații cu cea mai mică pondere luate împreună, care, printre altele, includ toți angajații din domeniul agricol, lucrătorii din industria de prelucrare a alimentelor și membrii forțelor armate. După categoria lucrătorilor din servicii și vânzări, se află funcționarii, urmați din nou de specialiștii cu funcții administrative și comerciale.

Contracte pe durată determinată

În 2016, în UE-28 procentul persoanelor din categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 74 de ani angajate pe bază de contract cu durată limitată (contract de muncă pe durată determinată) a fost de 14,2 %. Mai mult de unul din cinci angajați din Polonia (27,5 %), Spania (26,3 %), Croația, Portugalia (ambele cu 22,3 %) și Țările de Jos (20,8 %) au avut un contract temporar (a se vedea Figura 7). În rândul celorlalte state membre din UE-28, proporția angajaților care au lucrat pe baza unui contract cu durată limitată a variat de la 71,0 % în Slovenia până la 1,4 % în România. Pe lângă diferențele dintre țări, există un tipar în ceea ce privește diferențele dintre ocupații. Pentru majoritatea țărilor, este cel mai puțin probabil ca persoanele cu funcții de conducere să aibă contracte pe perioadă determinată, acest lucru fiind cel mai probabil în rândul angajaților cu statut inferior. Cu toate acestea, nivelurile diferă semnificativ: 44,1 % dintre angajații cu statut inferior din Polonia se află în această situație, în timp ce procentul corespunzător pentru România este de numai 3,2 %. Variațiile considerabile de la un stat membru al UE la altul ale tendinței de a utiliza contracte pe durată determinată pot reflecta, cel puțin într-o anumită măsură, practicile naționale, oferta și cererea de forță de muncă, evaluările angajatorilor asupra potențialului de creștere/contracție, precum și ușurința cu care angajatorii pot angaja și concedia.

Sursele și disponibilitatea datelor

Acoperire

Populația activă din punct de vedere economic (forța de muncă) include persoanele angajate și șomerii. LFS a UE definește persoanele angajate ca fiind persoane cu vârsta de cel puțin 15 ani și care, în cursul săptămânii de referință, au desfășurat o activitate, chiar și numai timp de o oră pe săptămână, în schimbul unei remunerații, al unui beneficiu sau al unui câștig familial. Forța de muncă include, de asemenea, persoanele care nu s-au aflat la locul de muncă, dar care aveau un loc de muncă sau o activitate de la care au fost temporar absente, de exemplu, pe motiv de boală, concediu, conflict social, educație sau formare.

Ocuparea forței de muncă poate fi măsurată în funcție de numărul de persoane sau de locuri de muncă în echivalente de normă întreagă sau în ore lucrate. Toate estimările sunt prezentate în acest articol în funcție de numărul de persoane; informațiile prezentate privind ratele de ocupare a forței de muncă se bazează, de asemenea, pe estimări realizate în funcție de numărul de persoane. Statisticile privind ocuparea forței de muncă sunt adesea transmise sub formă de rate de ocupare a forței de muncă pentru a evita efectul variației în timp a populațiilor naționale și pentru a facilita comparațiile între țări de dimensiuni diferite. Aceste rate sunt de obicei publicate pentru populația în vârstă de muncă, aceasta fiind considerată, în general, a avea vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani, deși în Spania și Regatul Unit, precum și în Islanda, este folosit intervalul de vârstă între 16 și 64 de ani. Categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 64 de ani este, de asemenea, un standard utilizat de alte organizații internaționale de statistică (deși unii factori de decizie acordă o importanță tot mai mare categoriei de vârstă cuprinse între 20 și 64 de ani, întrucât o parte tot mai mare a populației UE își continuă studiile în învățământul terțiar).

Concepte principale

Printre principalele caracteristici ale ocupării forței de muncă, astfel cum sunt definite în LFS a UE, se numără:

  • angajații sunt definiți ca persoanele care lucrează pentru un angajator public sau privat și care primesc compensații sub formă de salarii, remunerații în funcție de rezultate sau plăți în natură; sunt incluși, de asemenea, membrii voluntari ai forțelor armate;
  • persoanele care desfășoară activități independente și care lucrează în propria întreprindere, exploatație sau desfășoară propria activitate profesională. O persoană care desfășoară o activitate independentă este considerată că lucrează în cursul săptămânii de referință în cazul în care îndeplinește unul dintre următoarele criterii: lucrează pentru obținerea unui beneficiu; investește timp pentru gestionarea unei întreprinderi; sau are drept activitate în curs crearea unei întreprinderi;
  • distincția dintre norma întreagă și fracțiunea de normă se bazează în general pe răspunsul spontan al unui respondent. Principalele excepții sunt Țările de Jos și Islanda, unde se aplică un prag de 35 de ore, Suedia, unde lucrătorilor independenți li se aplică un prag, și Norvegia, unde persoanele care lucrează între 32 și 36 de ore sunt întrebate dacă acest lucru reprezintă o poziție cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă;
  • indicatorii pentru angajații cu un al doilea loc de muncă se referă numai la persoanele cu mai multe locuri de muncă simultan; persoanele care și-au schimbat locul de muncă în cursul săptămânii de referință nu sunt luate în considerare ca având două locuri de muncă;
  • se consideră că un angajat are un loc de muncă temporar dacă angajatorul și angajatul sunt de acord că încetarea contractului este determinată de condiții obiective, cum ar fi atingerea unei date, finalizarea unei activități sau revenirea la lucru a unui alt angajat care a fost înlocuit temporar. Cazurile tipice includ: persoanele care semnează un contract de muncă sezonier; persoanele angajate de o agenție de muncă sau o agenție de plasare și sunt detașate către o terță parte pentru a îndeplini o sarcină specifică (cu excepția cazului în care există un contract de muncă cu durată nedeterminată); persoanele cu contracte de formare specifice.

Seturi de date

Majoritatea indicatorilor prezentați în acest articol provin din seturi de date care fac parte din indicatorii principali folosiți în cadrul anchetei asupra forței de muncă (seturi de date care încep cu literele lfsi). Acești indicatori principali diferă de seturile de date cu rezultatele detaliate anuale și trimestriale ale anchetei (seturile de date care încep cu literele lfsa și lfsq) în sensul că rezultatele detaliate ale anchetei se bazează exclusiv pe microdate din ancheta asupra forței de muncă, în timp ce indicatorii principali au făcut obiectul un tratament suplimentar. Cele mai frecvente ajustări suplimentare sunt corecțiile principalelor discontinuități la nivelul seriilor și estimările valorilor lipsă. Aceste ajustări produc diferențe notabile între cele două seturi de date pentru unii ani.

Seturile de date ale principalilor indicatori ai anchetei asupra forței de muncă reprezintă cea mai completă și fiabilă colecție de date privind ocuparea forței de muncă și șomajul disponibile din ancheta asupra forței de muncă. Totuși, având în vedere că acestea nu oferă o analiză a tuturor variabilelor de fond, în unele cazuri este necesar să se utilizeze și rezultatele detaliate ale anchetei, astfel cum se procedează în articolul de față pentru datele din tabelul 3 și o parte din tabelul 4.

Context

Statisticile privind ocuparea forței de muncă pot fi folosite pentru o serie de analize diverse, inclusiv pentru studii macroeconomice (privind forța de muncă în calitatea sa de factor de producție), privind productivitatea sau competitivitatea. Acestea pot fi, de asemenea, utilizate pentru a studia o serie de aspecte sociale și comportamentale legate de situația ocupării unei anumite persoane, cum ar fi integrarea socială a minorităților sau încadrarea în muncă ca sursă de venit pentru gospodării.

Ocuparea forței de muncă este atât un indicator structural, cât și un indicator pe termen scurt. Ca indicator structural, aceasta poate aduce clarificări asupra structurii piețelor muncii și a sistemelor economice, măsurate prin prisma echilibrului dintre cererea și oferta de forță de muncă sau prin calitatea ocupării forței de muncă. În calitate de indicator pe termen scurt, ocuparea forței de muncă urmează ciclul economic; cu toate acestea, ea prezintă anumite limitări în această privință, fiind deseori prezentată drept un indicator cu întârziere.

Statisticile privind ocuparea forței de muncă sunt în centrul multora dintre politicile UE. Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă (EES) a fost lansată în cadrul reuniunii la nivel înalt privind locurile de muncă, desfășurată la Luxemburg în noiembrie 1997, și a fost reformulată în 2005 pentru a asigura o mai bună aliniere a strategiei UE privind ocuparea forței de muncă la o serie de revizuiri ale unora dintre obiectivele de la Lisabona, iar în iulie 2008 au fost actualizate orientările pentru politica de ocupare a forței de muncă pentru perioada 2008–2010. În martie 2010, Comisia Europeană a lansat Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii; aceasta a fost adoptată oficial de Consiliul European în iunie 2010. Consiliul European a convenit asupra a cinci obiective principale, primul fiind acela de a crește rata de ocupare a forței de muncă pentru femei și bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani la 75 % până în 2020. Statele membre ale UE pot să își stabilească propriile obiective naționale în lumina acestor obiective principale și să elaboreze programe naționale de reformă care să includă acțiunile pe care urmăresc să le întreprindă pentru punerea în aplicare a strategiei. Punerea în aplicare a strategiei ar putea fi realizată, cel puțin în parte, prin promovarea unor condiții de lucru flexibile, de exemplu, munca cu normă fracționată sau munca la domiciliu, considerate a stimula participarea pe piața muncii. O serie de inițiative care pot încuraja intrarea unui număr mai mare de persoane pe piața muncii includ, printre altele, îmbunătățirea disponibilității infrastructurilor pentru îngrijirea copiilor, punerea la dispoziție a unui număr mai mare de oportunități pentru învățarea pe tot parcursul vieții sau facilitarea mobilității locurilor de muncă. Un element central al acestei teme este „flexicuritatea”: politicile care abordează simultan flexibilitatea piețelor muncii, organizarea muncii și relațiile de muncă, luând în considerare, totodată, echilibrul între viața profesională și cea privată, siguranța locului de muncă și protecția socială. În conformitate cu Strategia Europa 2020, strategia privind ocuparea forței de muncă încurajează adoptarea de măsuri care să contribuie la îndeplinirea a trei obiective principale până în 2020, și anume:

  • atingerea nivelului de ocupare de 75 % pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani;
  • reducerea ratelor de părăsire timpurie a școlii sub 10 % și creșterea procentajului de absolvenți de studii superioare la cel puțin 40 % în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani;
  • reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului de persoane afectate de sărăcie sau de riscul de sărăcie și de excluziunea socială.

Ritmul lent de redresare în urma crizei financiare și economice și acumularea unui număr sporit de dovezi asupra creșterii ratelor șomajului au determinat Comisia Europeană să înainteze o serie de propuneri la 18 aprilie 2012 privind unele măsuri de stimulare a creării de locuri de muncă prin intermediul unui pachet privind ocuparea forței de muncă. Propunerile au vizat, printre altele, crearea de noi locuri de muncă din perspectiva cererii, prin stabilirea unor modalități prin care statele membre ale UE pot încuraja angajările, prin reducerea impozitării veniturilor salariale sau printr-o mai bună sprijinire a întreprinderilor nou-înființate. Propunerile au vizat, de asemenea, identificarea domeniilor economice cu un potențial important de creare a unui număr considerabil de locuri de muncă, cum ar fi economia ecologică, serviciile de sănătate și tehnologia informației și a comunicațiilor.

În decembrie 2012, în contextul unei rate ridicate și în continuă creștere a șomajului în rândul tinerilor în mai multe state membre ale UE, Comisia Europeană a propus pachetul de măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor [COM(2012) 727 final]. Acest pachet a reprezentat o continuare a acțiunilor privind tinerii prevăzute în pachetul mai larg privind ocuparea forței de muncă, iar în cadrul său au fost formulate o serie de propuneri, și anume:

  • toți tinerii cu vârste de până la 25 de ani ar trebui să primească oferte de muncă de calitate, să își continue studiile sau să beneficieze de un stagiu de ucenicie sau de formare profesională în termen de patru luni de la absolvirea școlii sau de la intrarea în șomaj (o garanție pentru tineri);
  • o consultare cu partenerii sociali europeni privind un cadru de calitate pentru stagii care să permită tinerilor să dobândească experiență profesională de înaltă calitate în condiții de siguranță;
  • o alianță europeană pentru ucenicii în vederea îmbunătățirii calității și a ofertei locurilor de ucenicie disponibile, care să prezinte mijloacele de reducere a obstacolelor din calea mobilității tinerilor.

Eforturile de reducere a șomajului în rândul tinerilor au continuat în 2013 când Comisia Europeană a prezentat Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” [COM(2013) 144 final] destinată consolidării și accelerării măsurilor incluse în pachetul de măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Aceasta viza, în special, sprijinirea tinerilor care nu urmau o formă de învățământ sau de formare sau care nu aveau un loc de muncă din regiunile cu o rată a șomajului în rândul tinerilor mai mare de 25 %. A urmat o altă comunicare intitulată „Împreună pentru tinerii Europei – Apel la acțiune pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor” [COM(2013) 447 final], destinată accelerării punerii în aplicare a garanției pentru tineri și sprijinirii statelor membre ale UE și întreprinderilor din UE astfel încât acestea să poată recruta mai mulți tineri.

Una dintre principalele priorități ale Colegiului comisarilor analizate în 2014 a fost axarea pe stimularea creării de locuri de muncă, a creșterii economice și a investițiilor, cu scopul de a reduce reglementările, de a utiliza în mod mai inteligent resursele financiare și fondurile publice existente. În februarie 2015, Comisia Europeană a publicat o serie de rapoarte de țară, analizând politicile economice ale statelor membre ale UE și furnizând informații referitoare la prioritățile statelor membre UE pentru anul viitor în vederea stimulării creșterii economice și a creării de locuri de muncă. În aceeași lună, Comisia Europeană a propus și punerea la dispoziție în 2015 a sumei de 1 miliard de euro prin intermediul Inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri” pentru a crește cu până la 30 de ori prefinanțarea de care statele membre ale UE ar putea beneficia pentru a stimula ratele de ocupare a forței de muncă a tinerilor, cu scopul de a asigura intrarea a până la 650 000 de tineri pe piața muncii.

În iunie 2016, Comisia Europeană a adoptat Noua agendă pentru competențe în Europa [COM(2016) 381/2], sub titlul „Să lucrăm împreună pentru consolidarea capitalului uman, a capacității de inserție profesională și a competitivității”. Aceasta are ca scop să asigure dobândirea de către persoane a abilităților necesare pentru prezent și pentru viitor, pentru a spori capacitatea de inserție profesională, competitivitatea și creșterea la nivelul întregii Uniuni Europene.

Vezi și

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

LFS main indicators (t_lfsi)
Population, activity and inactivity - LFS adjusted series (t_lfsi_act)
Employment - LFS adjusted series (t_lfsi_emp)
Unemployment - LFS adjusted series (t_une)
LFS series - Detailed annual survey results (t_lfsa)
LFS series - Specific topics (t_lfst)

Bază de date

LFS main indicators (lfsi)
Employment and activity - LFS adjusted series (lfsi_emp)
Unemployment - LFS adjusted series (une)
Labour market transitions - LFS longitudinal data (lfsi_long)
LFS series - Detailed quarterly survey results (from 1998 onwards) (lfsq)
LFS series - Detailed annual survey results (lfsa)
LFS series - Specific topics (lfst)
LFS ad-hoc modules (lfso)
2014. Migration and labour market (lfso_14)
2013. Accidents at work and other work-related health problems (lfso_13)
2012. Transition from work to retirement (lfso_12)
2011. Access to labour markets for disabled people (lfso_12)
2010. Reconciliation between work and family life (lfso_10)
2009. Entry of young people into the labour market (lfso_09)
2008. Labour market situation of migrants (lfso_08)
2007. Work related accidents, health problems and hazardous exposure (lfs_07)
2006. Transition from work into retirement (lfso_06)
2005. Reconciliation between work and family life (lfso_05)
2004. Work organisation and working time arrangements (lfso_04)
2003. Lifelong learning (lfso_03)
2002. Employment of disabled persons (lfso_02)
2000. Transition from school to working life (lfso_00)

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

Publicații

ESMS metadata files and EU-LFS methodology (în limba engleză)

Date-sursă pentru tabele și grafice (MS Excel)

Legături externe


Retrieved from "https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Employment_statistics/ro&oldid=393167"