Statistics Explained

Statistici privind ocuparea forței de muncă

Date extrase în august 2015. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Următoarea actualizare a articolului: noiembrie 2016.
Tabelul 1: Rata ocupării forței de muncă, categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 64 de ani, 2004-2014
(%)
Sursă: Eurostat (lfsi_emp_a)
Figura 1: Rata ocupării forței de muncă, categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 64 de ani, 2014
(%)
Sursă: Eurostat (lfsi_emp_a)
Tabelul 2: Ratele ocupării forței de muncă pentru anumite categorii de populație, 2004–2014
(%)
Sursă: Eurostat (lfsi_emp_a)
Figura 2: Ratele ocupării forței de muncă în funcție de sex, categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 64 de ani, 2014 (1)
(%)
Sursă: Eurostat (lfsi_emp_a)
Figura 3: Ratele ocupării forței de muncă în funcție de categoria de vârstă, 2014 (1)
(%)
Sursă: Eurostat (lfsi_emp_a)
Tabelul 3: Rata ocupării forței de muncă în funcție de cel mai înalt nivel de studii, categoria de vârstă cuprinsă între 25 și 64 de ani, 2014
(%)
Sursă: Eurostat (lfsa_ergaed)
Tabelul 4: Persoane angajate cu fracțiune de normă sau cu un al doilea loc de muncă, 2004–2014
(% din totalul persoanelor angajate)
Sursă: Eurostat (lfsa_eppga), (lfsa_e2gis) și (lfsa_egan)
Figura 4: Persoane angajate cu fracțiune de normă, categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 64 de ani, 2014 (1)
(% din totalul persoanelor angajate)
Sursă: Eurostat (lfsa_eppga)
Figura 5: Ponderea angajaților cu contract pe perioadă determinată, categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 64 de ani, 2014
(% din totalul persoanelor angajate)
Sursă: Eurostat (lfsa_etpga)

Prezentul articol prezintă statistici recente în Uniunea Europeană (UE) privind ocuparea forței de muncă, inclusiv o analiză bazată pe dimensiuni socioeconomice importante: statisticile privind ocuparea forței de muncă indică diferențe semnificative în funcție de sex, vârstă și nivelul de studii atins. De asemenea, există diferențe considerabile între statele membre ale UE pe piața muncii.

Statisticile privind piața muncii sunt esențiale pentru multe politici ale UE după introducerea unui capitol privind ocuparea forței de muncă în Tratatul de la Amsterdam în 1997. Rata de ocupare a forței de muncă, cu alte cuvinte procentajul de persoane angajate din totalul populației în vârstă de muncă, este un indicator social cheie utilizat în scopuri analitice pentru studiul evoluțiilor de pe piețele muncii.

Principalele rezultate statistice

Ratele de ocupare a forței de muncă în funcție de sex, vârstă și nivel de studii

În 2014, rata de ocupare a forței de muncă din UE-28 pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani, astfel cum a fost măsurată în cadrul anchetei UE asupra forței de muncă (LFS a UE), a fost de 64,9 %. În 2008, rata de ocupare a forței de muncă din UE-28 a atins un nivel record de 65,7 % și a scăzut în mod succesiv până în 2010 când a atins un nivel de 64,1 %. Această scădere survenită în contextul crizei financiare și economice mondiale — un total de 1,6 puncte procentuale — a fost urmată de o perioadă de stabilitate între 2010 și 2013, când rata de ocupare a forței de muncă în UE-28 a fost de 64,1 %, respectiv 64,2 %. În 2014, rata de ocupare a forței de muncă a urmat din nou o tendință ascendentă observată înainte de criză, crescând cu 0,8 puncte procentuale în raport cu 2013 și ajungând la 64,9 % — a se vedea Tabelul 1.

Dintre statele membre ale UE, ratele de ocupare a forței de muncă din 2014 au atins printre cele mai înalte cote în Austria, Regatul Unit, Danemarca, Țările de Jos și Germania, fiind cuprinse între 71 % și 74 %, nivelul maxim de74,9 % fiind înregistrat în Suedia. La cealaltă extremitate, ratele de ocupare a forței de muncă s-au situat sub nivelul de 60 % în patru dintre statele membre din UE-28, cele mai scăzute valori fiind înregistrate în Grecia (49,4 %) — a se vedea Figura 1.

De la începutul crizei financiare și economice până în 2014 (ultimele date disponibile), au existat diferențe semnificative în ceea ce privește performanțele de pe fiecare piață a muncii. Cu toate că rata generală a ocupării forței de muncă pentru UE-28 a scăzut în 2014 cu 0,8 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în 2009, 11 state membre ale UE au raportat o creștere a ratelor corespunzătoare. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Malta (până la 6,8 puncte procentuale) și Ungaria (5,4 puncte), în timp ce Germania și Luxemburg au raportat creșteri de peste 3,0 puncte procentuale. În schimb, rata de ocupare a forței de muncă a scăzut în Grecia de la 61,4 % în 2008 la puțin sub 50 % în 2013 și 2014. Au existat, de asemenea, scăderi semnificative – de cel puțin 5 puncte procentuale – între 2009 și 2014 ale ratelor de ocupare a forței de muncă din Cipru, Spania, Irlanda, Croația, Portugalia și Danemarca.

Ratele de ocupare a forței de muncă sunt în general mai scăzute în rândul femeilor și al lucrătorilor în vârstă. În 2014, rata de ocupare a bărbaților a atins 70,1 % în UE-28, față de 59,6 % la femei. O comparație pe termen mai lung arată că, în timp ce rata de ocupare a bărbaților în 2014 s-a situat sub nivelul corespunzător înregistrat cu 10 ani în urmă (70,3 % în 2004), a existat o creștere semnificativă a procentajului de femei angajate – de 4,1 puncte procentuale, de la 55,5  % în 2004 — a se vedea Tabelul 2.

Ratele de ocupare a bărbaților au fost în mod constant mai ridicate decât cele de ocupare a femeilor, în toate statele membre ale UE-28 în 2014, deși au existat disparități considerabile. Diferența dintre ratele de ocupare a forței de muncă în funcție de sex s-a ridicat la 25,6 puncte procentuale în Malta, unde s-a înregistrat cea mai scăzută rată de ocupare a femeilor (49,3 %). Italia, Grecia și Republica Cehă au raportat o diferență de 16-18 puncte procentuale pentru ratele de ocupare a forței de muncă; în ceea ce privește Grecia și Italia acest lucru a reflectat faptul că ele au raportat cea mai scăzută și a doua cea mai scăzută rată de ocupare a forței de muncă a femeilor; diferența mare între femei și bărbați în Republica Cehă a reflectat o rată deosebit de ridicată de ocupare a forței de muncă a bărbaților (77 %, a treia cea mai mare la nivelul statelor membre ale UE), mai degrabă decât o rată scăzută de ocupare a forței de muncă a femeilor. În Finlanda și Lituania a existat o foarte mică diferență între ratele de ocupare a forței de muncă în funcție de sex, unde ratele de ocupare a forței de muncă a femeilor a fost cu sub 2 puncte procentuale mai mici decât cele înregistrate de bărbați. Suedia și Letonia au înregistrat diferențe relativ mici dintre ratele de ocupare a forței de muncă în funcție de sex.

Dintre statele din afara UE indicate în Tabelul 2, Turcia a înregistrat de departe cea mai mare diferență a ratelor de ocupare în funcție de sex, rata de ocupare a femeilor de 29,5 %, fiind cu 40 de puncte procentuale mai mică decât rata de ocupare a bărbaților. Fosta Republică iugoslavă a Macedoniei și Japonia au raportat, de asemenea, diferențe relativ mari ale ratelor de ocupare a forței de muncă în funcție de sex. Norvegia și Islanda au înregistrat diferențe relativ mici a ratelor de ocupare a forței de muncă în funcție de sex (sub 5 puncte procentuale) — a se vedea Figura 2.

Ca și în cazul ratei de ocupare a femeilor, s-a dovedit că rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă (cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani) a continuat să crească într-un mod accelerat, în pofida crizei financiare și economice. În UE-28, rata de ocupare a lucrătorilor în vârstă a atins 51,8 % în 2014; această rată a continuat să crească în fiecare an începând cu 2002 (începutul seriilor de timp pentru UE-28) până în 2014 inclusiv (cele mai recente informații disponibile). În 2014, în 11 state membre ale UE-28 rata ocupării lucrătorilor în vârstă s-a situat între 50 % și 66 %, în timp ce de departe rata cea mai ridicată a fost înregistrată în Suedia (74 %) — a se vedea Tabelul 2. Cele trei țări AELS pentru care sunt disponibile date au înregistrat, de asemenea, rate ridicate ale ocupării lucrătorilor în vârstă, fiecare cu peste 70 %, cel mai mare nivel de 83,6 % fiind atins în Islanda. De asemenea, Japonia și, într-o măsură mai mică, Statele Unite au înregistrat rate ale ocupării lucrătorilor în vârstă relativ mari. O analiză mai detaliată a ratelor de ocupare a forței de muncă în funcție de categoria de vârstă este furnizată în Figura 3 — care confirmă că cele mai ridicate rate de ocupare a forței de muncă au fost înregistrate în mod constant în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 54 de ani.

Ratele de ocupare variază în mod semnificativ și în funcție de nivelul de studii: pentru statisticile privind acest aspect, ratele de ocupare a forței de muncă se bazează pe categoria de vârstă cuprinsă între 25 și 64 de ani, nu pe cea cuprinsă între 15 și 64 de ani. În 2014, rata de ocupare a persoanelor care au absolvit o instituție de învățământ terțiar (învățământ terțiar cu ciclu scurt, studii de licență sau echivalent, master sau echivalent și studii doctorale sau echivalent), în UE-28 în ansamblu, a fost de 83,7 % (a se vedea Tabelul 3), mult mai ridicată decât rata de ocupare a persoanelor care au absolvit cel mult o instituție de învățământ primar sau secundar inferior (52,6 %). Rata de ocupare a persoanelor cu un nivel de studii secundar superior sau postliceal neuniversitar a fost de 73,4 % în UE-28. Cele mai pronunțate scăderi ale ratelor de ocupare a forței de muncă de la începutul crizei financiare și economice (conform comparației între anii 2008 și 2014) au fost înregistrate în cazul persoanelor care au absolvit o instituție de învățământ primar sau secundar inferior (cu 3,9 puncte procentuale), iar cele mai mici scăderi au fost înregistrate în cazul persoanelor care au absolvit o instituție de învățământ terțiar (cu 1,4 puncte procentuale) și pentru persoanele cu un nivel de studii secundar superior sau postliceal neuniversitar (cu 1,3 puncte procentuale).

Contracte cu fracțiune de normă și contracte pe perioadă determinată

Ponderea persoanelor angajate din categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 64 de ani din UE-28 care au declarat că principalul lor loc de muncă este cu fracțiune de normă a crescut constant de la 16,7 % în 2004 la 19,6 % în 2014. De departe, procentajul cel mai ridicat al lucrătorilor cu fracțiune de normă din 2014 a fost înregistrat în Țările de Jos (49,6 %), urmate de Austria, Germania, Regatul Unit, Danemarca, Suedia, Belgia și Irlanda, unde activitatea cu fracțiune de normă a inclus în fiecare caz aproximativ un sfert dintre persoanele angajate. În schimb, contractele cu fracțiune de normă au fost relativ rare în Bulgaria (2,5 % din totalul persoanelor angajate) și Slovacia, Croația, Republica Cehă și Ungaria (între 5,1 % și 5,5 %) — a se vedea Tabelul 4.

Incidența muncii cu fracțiune de normă este semnificativ diferită între bărbați și femei. Puțin sub o treime (32,2 %) dintre femeile angajate cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani din UE-28 au lucrat cu fracțiune de normă în 2014, un procentaj mult mai mare decât cota corespunzătoare pentru bărbați (8,8 %). Peste trei sferturi (76,7 %) din numărul total de femei angajate din Țările de Jos au lucrat cu fracțiune de normă în 2014, ceea ce reprezintă de departe cel mai ridicat procentaj în rândul statelor membre [1].

În 2014, în UE-28 procentajul de persoane angajate pe bază de contract cu durată limitată (contract de muncă pe durată determinată) a fost de 14,0 %. Mai mult de unul din patru (28,3 %) angajați din Polonia a avut un contract temporar, iar acest procentaj a fost mai mare de unul din cinci în Spania (24 %), Portugalia (21,4 %) și Țările de Jos (21,1 %) — a se vedea Figura 5. În cadrul celorlalte state membre din UE-28, proporția angajaților care au lucrat pe baza unui contract cu durată limitată a fost cuprinsă între 19 % în Cipru și 2,8 % în Lituania și 1,5 % în România. Variațiile considerabile de la un stat membru al UE la altul ale tendinței de a utiliza contracte pe durată determinată pot reflecta, cel puțin într-o anumită măsură, practicile naționale, oferta și cererea de forță de muncă, evaluările angajatorilor asupra potențialului de creștere/contracție, precum și ușurința cu care angajatorii pot angaja sau concedia.

Sursele și disponibilitatea datelor

Statistici-sursă

Populația activă din punct de vedere economic (forța de muncă) include persoanele angajate și șomerii. LFS a UE definește persoanele angajate ca fiind persoane cu vârsta de cel puțin 15 ani și care, în cursul săptămânii de referință, au desfășurat o activitate, chiar și numai timp de o oră pe săptămână, în schimbul unei remunerații, al unui beneficiu sau al unui câștig familial. Forța de muncă include, de asemenea, persoanele care nu s-au aflat la locul de muncă, dar care aveau un loc de muncă sau o activitate de la care au fost temporar absente, de exemplu, pe motiv de boală, concediu, conflict social, educație sau formare.

Ocuparea forței de muncă poate fi măsurată în funcție de numărul de persoane sau de locuri de muncă în echivalente de normă întreagă sau în ore lucrate. Toate estimările sunt prezentate în acest articol în funcție de numărul de persoane; informațiile prezentate privind ratele de ocupare a forței de muncă se bazează, de asemenea, pe estimări realizate în funcție de numărul de persoane. Statisticile privind ocuparea forței de muncă sunt adesea transmise sub formă de rate de ocupare a forței de muncă pentru a evita efectul variației în timp a populațiilor naționale și pentru a facilita comparațiile între țări de dimensiuni diferite. Aceste rate sunt de obicei publicate pentru populația în vârstă de muncă, aceasta fiind considerată, în general, a avea vârsta cuprinsă între 15 și 64 ani, deși în Spania și Regatul Unit, precum și în Islanda, este folosit intervalul de vârstă între 16 și 64 de ani. Categoria de vârstă 15-64 de ani reprezintă un standard utilizat și de către alte organizații internaționale de statistică.

Printre principalele caracteristici ale ocupării forței de muncă, astfel cum sunt definite în LFS a UE, se numără:

  • angajații sunt definiți ca persoanele care lucrează pentru un angajator public sau privat și care primesc compensații sub formă de salarii, remunerații în funcție de rezultate sau plăți în natură; sunt incluși, de asemenea, membrii voluntari ai forțelor armate;
  • persoanele care desfășoară activități independente și care lucrează în propria întreprindere, exploatație sau desfășoară propria activitate profesională. O persoană care desfășoară o activitate independentă este considerată că lucrează în cursul săptămânii de referință în cazul în care îndeplinește unul dintre următoarele criterii: lucrează pentru obținerea unui beneficiu, investește timp pentru gestionarea unei întreprinderi sau are drept activitate în curs crearea unei întreprinderi;
  • distincția dintre norma întreagă și fracțiunea de normă se bazează în general pe răspunsul spontan al unui respondent. Principalele excepții sunt Țările de Jos și Islanda, unde se aplică un prag de 35 de ore, Suedia, unde lucrătorilor independenți li se aplică un prag, și Norvegia, unde persoanele care lucrează între 32 și 36 de ore sunt întrebate dacă acest lucru reprezintă o poziție cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă;
  • indicatorii pentru angajații cu un al doilea loc de muncă se referă numai la persoanele cu mai multe locuri de muncă simultan; persoanele care și-au schimbat locul de muncă în cursul săptămânii de referință nu sunt luate în considerare ca având două locuri de muncă;
  • se consideră că un angajat are un loc de muncă temporar dacă angajatorul și angajatul sunt de acord că încetarea contractului este determinată de condiții obiective, cum ar fi atingerea unei date, finalizarea unei activități sau revenirea la lucru a unui alt angajat care a fost înlocuit temporar. Cazurile tipice includ: persoanele care semnează un contract de muncă sezonier; persoanele angajate de o agenție de muncă sau o agenție de plasare și sunt detașate către o terță parte pentru a îndeplini o sarcină specifică (cu excepția cazului în care există un contract de muncă cu durată nedeterminată); persoanele cu contracte de formare specifice.

Context

Statisticile privind ocuparea forței de muncă pot fi folosite pentru o serie de analize diverse, inclusiv pentru studii macroeconomice (privind forța de muncă în calitatea sa de factor de producție), privind productivitatea muncii sau competitivitatea. Acestea pot fi, de asemenea, utilizate pentru a studia o serie de aspecte sociale și comportamentale legate de situația ocupării unei anumite persoane, cum ar fi integrarea socială a minorităților sau încadrarea în muncă ca sursă de venit pentru gospodării.

Ocuparea forței de muncă este atât un indicator structural, cât și un indicator pe termen scurt. Ca indicator structural, aceasta poate aduce clarificări asupra structurii piețelor muncii și a sistemelor economice, măsurate prin prisma echilibrului dintre cererea și oferta de forță de muncă sau prin calitatea ocupării forței de muncă. În calitate de indicator pe termen scurt, ocuparea forței de muncă urmează ciclul economic; cu toate acestea, ea prezintă anumite limitări în această privință, fiind deseori prezentată drept un indicator cu întârziere.

Statisticile privind ocuparea forței de muncă sunt în centrul multora dintre politicile UE. Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă (EES) a fost lansată în cadrul reuniunii la nivel înalt privind locurile de muncă desfășurate la Luxemburg în noiembrie 1997 și a fost reformulată în 2005 pentru a asigura o mai bună aliniere a strategiei UE privind ocuparea forței de muncă la o serie de revizuiri ale unora dintre obiectivele de la Lisabona, iar în iulie 2008 au fost actualizate orientările pentru politica de ocupare a forței de muncă pentru perioada 2008–2010. În martie 2010 Comisia Europeană a lansat Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii; aceasta a fost adoptată oficial de Consiliul European în iunie 2010. Consiliul European a convenit asupra a cinci obiective principale, primul fiind acela de a crește rata de ocupare a forței de muncă pentru femei și bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani la 75 % până în 2020. Statele membre ale UE pot să își stabilească propriile obiective naționale în lumina acestor obiective principale și să elaboreze programe naționale de reformă care să includă acțiunile pe care urmăresc să le întreprindă pentru punerea în aplicare a strategiei. Punerea în aplicare a strategiei ar putea fi realizată, cel puțin în parte, prin promovarea unor condiții de lucru flexibile, de exemplu, munca cu normă fracționată sau munca la domiciliu, considerate a stimula participarea pe piața muncii. O serie de inițiative care pot încuraja intrarea unui număr sporit de persoane pe piața muncii includ, printre altele, îmbunătățirea disponibilității infrastructurilor pentru îngrijirea copiilor, punerea la dispoziție a unui număr sporit de oportunități pentru învățarea pe tot parcursul vieții, sau facilitarea mobilității locurilor de muncă. Un element central al acestei teme este „flexicuritatea”: politicile care abordează simultan flexibilitatea piețelor muncii, organizarea muncii și relațiile de muncă, luând în considerare, totodată, echilibrul între viața profesională și cea privată, siguranța locului de muncă și protecția socială. În conformitate cu Strategia Europa 2020, strategia privind ocuparea forței de muncă încurajează adoptarea de măsuri care să contribuie la îndeplinirea a trei obiective principale până în 2020, și anume:

  • atingerea nivelului de ocupare de 75 % pentru persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani;
  • scăderea ratelor de abandon școlar sub 10 %, și creșterea procentajului de absolvenți de studii superioare la cel puțin 40 % în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 și 34 de ani;
  • reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului de persoane afectate de sărăcie sau de riscul de sărăcie și de excluziunea socială.

Ritmul lent de redresare în urma crizei financiare și economice și acumularea unui număr sporit de dovezi asupra creșterii ratelor șomajului au determinat Comisia Europeană să înainteze o serie de propuneri la 18 aprilie 2012 privind unele măsuri de stimulare a creării de locuri de muncă prin intermediul unui pachet privind ocuparea forței de muncă. Propunerile au vizat, printre altele, crearea de noi locuri de muncă din perspectiva cererii, prin stabilirea unor modalități prin care statele membre ale UE pot încuraja angajările, prin reducerea impozitării veniturilor salariale sau printr-o mai bună sprijinire a întreprinderilor nou-înființate. Propunerile au vizat, de asemenea, identificarea domeniilor economice cu un potențial important de creare a unui număr considerabil de locuri de muncă, cum ar fi economia ecologică, serviciile de sănătate și tehnologia informației și a comunicațiilor.

În decembrie 2012, în contextul unei rate ridicate și în continuă creștere a șomajului în rândul tinerilor în mai multe state membre ale UE, Comisia Europeană a propus pachetul de măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor [COM(2012) 727 final]. Acest pachet a reprezentat o continuare a acțiunilor privind tinerii prevăzute în pachetul mai larg privind ocuparea forței de muncă, iar în cadrul său au fost formulate o serie de propuneri, și anume:

  • toți tinerii cu vârste de până la 25 de ani ar trebui să primească oferte de muncă de calitate, să își continue studiile sau să beneficieze de un stagiu de ucenicie sau de formare profesională în termen de patru luni de la absolvirea școlii sau de la intrarea în șomaj (o garanție pentru tineri);
  • o consultare cu partenerii sociali europeni privind un cadru de calitate pentru stagii care să permită tinerilor să dobândească experiență profesională de înaltă calitate în condiții de siguranță;
  • o alianță europeană pentru ucenicii în vederea îmbunătățirii calității și ofertei locurilor de ucenicie disponibile, care să prezinte mijloacele de reducere a obstacolelor din calea mobilității tinerilor.

Eforturile de reducere a șomajului în rândul tinerilor au continuat în 2013 când Comisia Europeană a prezentat Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” [COM(2013) 144 final] destinată consolidării și accelerării măsurilor incluse în pachetul de măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Aceasta viza, în special, sprijinirea tinerilor care nu urmau o formă de învățământ sau de formare sau care nu aveau un loc de muncă din regiunile cu o rată a șomajului în rândul tinerilor mai mare de 25 %. A urmat o altă comunicare intitulată „Împreună pentru tinerii Europei – Apel la acțiune pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor” [COM(2013) 447 final], destinată accelerării punerii în aplicare a garanției pentru tineri și sprijinirii statelor membre ale UE și întreprinderilor din UE astfel încât acestea să poată recruta mai mulți tineri.

Una dintre principalele priorități ale Colegiului comisarilor analizate în 2014 a fost axarea pe stimularea creării de locuri de muncă, a creșterii economice și a investițiilor, cu scopul de a reduce reglementările, de a utiliza în mod mai inteligent resursele financiare și fondurile publice existente. În februarie 2015, Comisia Europeană a publicat o serie de rapoarte de țară, analizând politicile economice ale statelor membre ale UE și furnizând informații referitoare la prioritățile statelor membre UE pentru anul viitor în vederea stimulării creșterii economice și a creării de locuri de muncă. În același timp, Comisia Europeană a propus și punerea la dispoziție în 2015 a 1 miliard EUR  prin intermediul Inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri” pentru a crește cu până la 30 de ori prefinanțarea de care statele membre ale UE ar putea beneficia pentru a stimula ratele de ocupare a forței de muncă a tinerilor, cu scopul de a asigura intrarea a până la 650 000 de tineri pe piața muncii.

Vezi şi

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

LFS main indicators (t_lfsi)
Population, activity and inactivity - LFS adjusted series (t_lfsi_act)
Employment - LFS adjusted series (t_lfsi_emp)
Unemployment - LFS adjusted series (t_une)
LFS series - Detailed annual survey results (t_lfsa)
LFS series - Specific topics (t_lfst)

Bază de date

LFS main indicators (lfsi)
Population, activity and inactivity - LFS adjusted series (lfsi_act)
Employment - LFS adjusted series (lfsi_emp)
Unemployment - LFS adjusted series (une)
LFS series - Detailed quarterly survey results (from 1998) (lfsq)
LFS series - Detailed annual survey results (lfsa)
LFS series -Specific topics (lfst)
LFS ad-hoc modules (lfso)
2013. Accidents at work and other work-related health problems (lfso_13)
2012. Transition from work to retirement (lfso_12)
2011. Access to labour markets for disabled people (lfso_12)
2010. Reconciliation between work and family life (lfso_10)
2009. Entry of young people into the labour market (lfso_09)
2008. Labour market situation of migrants (lfso_08)
2007. Work related accidents, health problems and hazardous exposure (lfs_07)
2006. Transition from work into retirement (lfso_06)
2005. Reconciliation between work and family life (lfso_05)
2004. Work organisation and working time arrangements (lfso_04)
2003. Lifelong learning (lfso_03)
2002. Employment of disabled persons (lfso_02)
2000. Transition from school to working life (lfso_00)

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

Publicații

ESMS metadata files and EU-LFS methodology

Date-sursă pentru tabele și grafice (MS Excel)

Legături externe

Note

  1. ↑ Pentru definiția normă întreagă/fracțiune de normă, a se vedea "Statistici-sursă".


Retrieved from "https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Employment_statistics/ro&oldid=270123"