Trimite unui prieten
RSS
google +
Versiune pentru imprimare

Sylvain GIRAUD, şef de unitate D1 (Strategie şi afaceri internaţionale), Direcţia D (Sisteme şi produse de sănătate), Direcţia Generală Sănătate şi Consumatori, Comisia Europeană

Sylvain GIRAUD, şef de unitate D1 (Strategie şi afaceri internaţionale), Direcţia D (Sisteme şi produse de sănătate), Direcţia Generală Sănătate şi Consumatori, Comisia Europeană

La 1 iulie 2013, Croaţia va deveni cel de-al 28-lea stat membru al Uniunii Europene. Cei 10 ani de negocieri pentru aderare i-au permis Croaţiei să integreze legislaţia, orientările şi bunele practici europene în materie de sănătate publică.

Din momentul depunerii cererii de aderare la UE şi al demarării negocierilor în acest sens, Croaţia a început să-şi reformeze sistemul de sănătate publică. Mai mulţi experţi în domeniu au dobândit cunoştinţe şi competenţe tehnice pentru punerea în aplicare a acquis-ului UE, cu ajutorul fondurilor de pre-aderare. Dispozitivele pentru manipularea sângelui, a ţesuturilor şi a celulelor sunt transformate în conformitate cu cerinţele tehnice ale UE. Consolidarea capacităţii administrative va contribui la îmbunătăţirea gestionării sectorului sanitar şi la îndeplinirea cerinţelor pentru cooperarea cu UE.

Croaţia şi-a actualizat sistemul de donare şi transplant de organe, în baza standardelor UE de calitate şi siguranţă. Membră a Eurotransplant, Croaţia joacă acum un rol de prim-plan în regiune şi poate fi considerată unul dintre liderii mondiali în materie de transplant de organe pe cap de locuitor.

Implementarea finanţării acordate prin Facilitatea de tranziţie va îmbunătăţi punerea în aplicare a programelor de screening pentru cancer şi calitatea îngrijirilor medicale pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală.

Strategia naţională de sănătate prevede îmbunătăţirea sistemului de asistenţă medicală. În calitate de stat membru, Croaţia va beneficia de finanţare prin fondurile structurale pentru a investi în sustenabilitatea sistemului naţional de sănătate.

DG Sănătate şi Consumatori urează bun venit Croaţiei, cu care doreşte să stabilească o strânsă cooperare.

Sănătatea incontextul extinderii UE - Croaţia

Mai multe pe această temă