Archive:Conturile naționale și PIB-ul

Date extrase în luna iulie 2018.

Următoarea actualizare a articolului: ianuarie 2020.

Highlights

În 2017, PIB-ul a crescut pentru al cincilea an consecutiv la nivelul UE și pentru al patrulea an consecutiv în zona euro.

Evoluții structurale divergente în ultimii 10 ani în UE: proporția construcțiilor în valoarea adăugată totală a scăzut, cea a serviciilor pentru întreprinderi a crescut.

În 2017, economia UE a înregistrat cea de a patra creștere anuală consecutivă în ceea ce privește investițiile.

Real GDP growth, 2007-2017

Conturile naționale constituie sursa pentru o multitudine de indicatori economici bine cunoscuți care sunt prezentați în acest articol. Produsul intern brut (PIB) este cea mai utilizată unitate de măsură pentru dimensiunea globală a unei economii, în vreme ce indicatori derivați precum PIB-ul pe cap de locuitor – de exemplu, în moneda euro sau ajustat pentru a ține seama de diferențele de nivel al prețurilor (astfel cum sunt exprimate în standarde ale puterii de cumpărare, SPC) – cunosc o utilizare largă drept instrumente de comparare a nivelurilor de trai sau de monitorizare procesului de convergență sau divergență economică în Uniunea Europeană (UE).

Mai mult decât atât, elaborarea unor componente specifice ale PIB-ului și a unor indicatori asociați, precum cei legați de producția economică, importuri și exporturi, investițiile sau consumul pe plan intern (public și privat), precum și datele referitoare la distribuirea veniturilor și a economiilor, pot oferi informații prețioase cu privire la forțele motrice principale ale activității economice, putând constitui astfel baza pentru conceperea, monitorizarea și evaluarea politicilor specifice ale UE.

Full article

Evoluțiile PIB-ului în UE: creștere din 2013 până în prezent

Criza financiară și economică globală a avut ca rezultat o recesiune severă în UE în 2009 (a se vedea figura 1), urmată de o recuperare în 2010. Criza a început mai devreme în Japonia și Statele Unite ale Americii, cu rate anuale negative de modificare a PIB-ului (în termeni reali) deja înregistrate în 2008, și s-a adâncit în 2009, înainte de a se redresa în 2010. În schimb, economia Chinei a continuat să crească într-un ritm relativ rapid în timpul crizei (aproape 10 % în fiecare an), încetinind oarecum în anii următori dar rămânând considerabil mai ridicată decât oricare dintre celelalte economii prezentate în figura 1.

Criza era deja vizibilă în UE-28 în 2008, pe fondul unei reduceri considerabile a ratei de creștere a PIB-ului, aceasta fiind urmată de o scădere a PIB-ului real de 4,3 % în 2009. Redresarea la nivelul UE-28 a însemnat o creștere a indicelui PIB-ului (pe baza volumelor concatenate) de 2,1 % în 2010, existând o nouă creștere de 1,8 % în 2011. Ulterior, PIB-ul a scăzut cu 0,4 % în 2012, înainte să se înregistreze în mod progresiv rate pozitive mai mari de variație în 2013 (0,3 %), 2014 (1,7 %) și 2015 (2,3 %). În 2016, creșterea a continuat, dar cu o rată mai mică (1,9 %), iar în 2017 seria anterioară de creștere din ce în ce mai accelerată s-a reluat, PIB-ul crescând cu 2,4 %, cea mai mare rată anuală de variație de la începutul crizei.

În zona euro (ZE-19), ratele corespunzătoare de variație au fost foarte similare celor din UE-28 până în 2010, în timp ce creșterea înregistrată în 2011 a fost ușor mai redusă (1,6 %), iar reducerea din 2012 a fost mai accentuată (-0,9 %) și a fost menținută în 2013 (-0,2 %). În timpul perioadei 2014-2016, creșterea PIB-ului real în zona euro a fost oarecum mai redusă decât în UE-28 în ansamblu, deși în 2017 acest tipar s-a modificat, ambele agregate având aceeași rată de variație.

Figura 1: Creșterea PIB-ului real, 2007-2017
(evoluție în % față de anul anterior)
Sursa: Eurostat (naida_10_gdp) și OCDE

În UE, creșterea PIB-ului real a cunoscut variații considerabile atât în timp, cât și între statele membre ale UE (a se vedea tabelul 1). După o reducere observată în 2009 în toate statele membre, cu excepția Poloniei, creșterea economică s-a reluat în 2010 în 23 de state membre (și a rămas neschimbată în Spania), în timp ce s-a înregistrat o creștere în 24 dintre statele membre în 2011. Cu toate acestea, în 2012 această evoluție s-a modificat, jumătate (14) dintre statele membre raportând o creștere economică, în timp ce nu a existat nicio modificare a nivelului activității economice în Bulgaria, iar în celelalte state membre economia a scăzut. În 2013, majoritatea statelor membre au înregistrat din nou o creștere, numărul celor care au înregistrat o rată pozitivă de variație ajungând la 17 în 2013 și crescând la 25 în 2014 și 27 în 2015 și 2016, în timp ce toate cele 28 de state membre au înregistrat o rată pozitivă de variație în 2017 (acest lucru întâmplându-se pentru prima dată din 2007). Singurul stat membru cu o rată negativă de variație în 2015 și 2016 a fost Grecia, care a înregistrat scăderi de 0,3 % și 0,2 % după o creștere de 0,7 % în 2014 și șase reduceri succesive ale producției economice în perioada 2008-2013.

Tabelul 1: Creșterea PIB-ului real, 2007-2017
(evoluție în % față de anul anterior; % pe an)
Sursa: Eurostat (naida_10_gdp) și Banca Mondială

Cele mai mari rate anuale de creștere pentru PIB-ul real în 2017 au fost înregistrate în Irlanda (7,2 %), România (6,9 %), Malta (6,4 %) și Slovenia (5,0 %), în timp ce cele mai scăzute rate de variație au fost înregistrate în Belgia și Regatul Unit (ambele 1,7 %), Italia (1,5 %) și Grecia (1,4 %).

Creștere medie anuală a PIB-ului sub 1 % în ultimul deceniu în UE și zona euro

Polonia a înregistrat în mod constant rate pozitive de variație pe parcursul întregii perioade prezentate în tabelul 1, la fel ca și Albania, Kosovo (UNSCR 1244; data din 2009 până în 2016) și China (cele mai recente date, inclusiv pentru 2016) dintre țările terțe prezentate. Belgia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Franța, Lituania, Malta, Slovacia și Regatul Unit au înregistrat cea de a opta rată anuală pozitivă de variație în 2017; aceeași situație s-a înregistrat și în Norvegia, Elveția și Statele Unite ale Americii, în timp ce Turcia a înregistrat cea de a șaptea rată anuală pozitivă de variație în 2016.

Efectele crizei economice și financiare globale au dus la scăderea performanței generale a economiilor statelor membre ale UE în ultimii zece ani. Ratele anuale medii de creștere pentru UE-28 și pentru zona euro (ZE-19) în perioada 2007-2017 au fost de 0,8 %, respectiv de 0,6 % (a se vedea tabelul 1). Cele mai mari rate de creștere în rândul statelor membre, conform acestei măsuri, în perioada 2007-2017 a fost înregistrată pentru Malta (creștere anuală medie de 4,2 %), urmată de Irlanda (4,1 %) și Polonia (3,3 %). În schimb, evoluția generală a PIB-ului real a fost negativă în perioada 2007-2017 în Grecia, Italia, Croația și Portugalia.

În 2017, Germania a reprezentat aproximativ o cincime din PIB-ul UE-28 în SPC

Se efectuează de multe ori comparații între țări folosindu-se standarde ale puterii de cumpărare (SPC) care ajustează valorile pentru a reflecta diferențele la nivelul prețurilor între țări. Este de reținut faptul că datele prezentate în figura 2 și figura 3 și în tabelul 2 sunt în prețuri actuale și nu ar trebui să fie utilizate pentru comparații în timp din cauza fluctuațiilor de la nivelul inflației și al ratei de schimb. În 2017, PIB-ul din UE-28 a atins 15,3 trilioane SPC (15 300 miliarde) – a se reține că pentru UE-28 un SPC este egal cu un euro; ca atare, PIB-ul UE-28 în SPC a rămas în fața celui înregistrat în Statele Unite în fiecare an vizat de analiza prezentată. Este interesant de remarcat faptul că, în mod istoric, China a cunoscut un nivel de producție mai scăzut decât UE-28 sau Statele Unite, însă această situație s-a schimbat odată cu transformarea rapidă și expansiunea continuă a economiei Chinei. În 2013, PIB-ul Chinei în SPC a fost pentru prima dată mai mare decât nivelul înregistrat în Statele Unite, iar în 2015 producția economică a Chinei a ajuns la un nivel care a fost mai ridicat decât cel înregistrat în UE-28 (o situație care s-a menținut în 2016 și 2017).

Figura 2: PIB la prețurile actuale ale pieței, 2007-2017
(miliarde SPC)
Sursa: Eurostat (prc_ppp_ind) și Banca Mondială

Zona euro (ZE-19) a reprezentat 70,7 % din PIB-ul UE-28 în 2017 (măsurat în SPC), scăzând de la 72,6 % în 2007. În 2017, suma celor mai mari cinci economii ale statelor membre ale UE (Germania, Franța, Regatul Unit, Italia și Spania) a reprezentat puțin peste două treimi (66,8 %) din PIB-ul UE-28, fiind cu 1,8 puncte procentuale mai mică decât cota înregistrată de acestea în urmă cu un deceniu (în 2007).

În 2017, PIB-ul pe cap de locuitor a avut o medie de 29 900 EUR la nivelul UE-28

De regulă, pentru a evalua nivelurile de trai se utilizează PIB-ul pe cap de locuitor, adică o cifră ajustată la dimensiunea unei economii din punctul de vedere al populației. În 2017, PIB-ul mediu pe cap de locuitor pentru UE-28 (în prețuri actuale) a fost de 29,9 mii EUR. Valorile exprimate în SPC au fost ajustate pe baza diferențelor la nivelul prețurilor între țări. Poziția relativă a țărilor individuale poate fi exprimată printr-o comparație cu media UE-28, care este stabilită la 100 (a se vedea tabelul 2). Pe baza acestei măsuri, cea mai mare valoare dintre statele membre s-a înregistrat în Luxemburg, unde PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în SPC a fost de 2,5 ori mai mare față de media UE-28 în 2017 (fapt explicat parțial de numărul mare de lucrători transfrontalieri proveniți din Belgia, din Franța și din Germania). La polul opus, în Bulgaria, PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în SPC s-a situat la puțin sub jumătate din media UE-28.

Tabelul 2: PIB-ul la prețurile actuale ale pieței, 2007 și 2015-2017
Sursa: Eurostat (prc_ppp_ind) și Banca Mondială

Deși, în principiu, ar trebui să se recurgă la valori SPC pentru comparații între țări la nivelul unui singur an, nu în timp, dezvoltarea acestor valori în ultimul deceniu sugerează faptul că s-a realizat, într-o anumită măsură, convergența nivelurilor de trai. Majoritatea statelor membre care au aderat la UE în 2004, 2007 sau 2013 au trecut de pe o poziție aflată destul de mult sub media UE-28 în 2007 pe una mai apropiată de media UE-28 în 2017, în pofida unor impedimente apărute în timpul crizei economice și financiare globale. Slovenia și Cipru au constituit excepții, în măsura în care Slovenia s-a poziționat puțin mai mult sub media UE-28 în această perioadă, asemenea Greciei și Portugaliei în rândul statelor membre EU-15 (a se vedea figura 3). Cipru a trecut de la o poziție peste media UE-28 la o poziție sub această medie, asemenea Italiei și Spaniei. În vreme ce, comparând situația din 2017 cu cea din 2007, Irlanda, Germania, Austria și Danemarca au depășit cu și mai mult media UE-28, mai multe alte state membre ale UE-15, și anume Luxemburg, Finlanda, Țările de Jos, Regatul Unit, Suedia și Franța, au trecut de la o poziție de peste media UE-28 în 2007, la o poziție mai apropiată, însă totuși peste media UE-28 în 2017. În aceeași perioadă, Belgia și Croația nu au înregistrat aproape nicio schimbare la nivelul PIB-ului pe cap de locuitor în SPC raportat la media UE-28.

Figura 3: PIB pe cap de locuitor la prețurile actuale ale pieței, 2007 și 2017
(UE-28 = 100; pe baza SPC pe locuitor)
Sursa: Eurostat (prc_ppp_ind), OCDE și Banca Mondială

Valoarea adăugată brută în UE în funcție de activitatea economică

Aproximativ trei sferturi din valoarea adăugată totală la nivelul UE-28 în 2017 a fost generată de sectorul serviciilor

Printr-o analiză a PIB-ului din perspectiva producției, tabelul 3 oferă o imagine de ansamblu asupra importanței relative a 10 activități economice (măsurate pe baza NACE Rev. 2) sub aspectul contribuției acestora la valoarea adăugată brută totală la prețuri de bază. Între 2007 și 2017, cota industriei din valoarea adăugată de la nivelul UE-28 a scăzut cu 0,5 puncte procentuale la 19,6 %, deși a rămas puțin mai mare decât în cazul serviciilor de distribuție comercială, al transporturilor, al serviciilor de cazare și de alimentație publică, a căror cotă din valoarea adăugată brută totală a fost identică în 2007 și în 2017 (19,0 %). În schimb, administrația publică, educația și sănătatea au înregistrat o creștere a valorii lor adăugate totale cu 0,8 puncte procentuale, ajungând la 18,6 % în 2017. Următoarele activități ca mărime în 2017 – măsurate în funcție de valoarea adăugată brută – au fost activitățile imobiliare (11,3 %), urmate de serviciile profesionale, științifice, tehnice, administrative și de asistență – denumite în continuare, servicii pentru întreprinderi — (11,2 %, cu o cotă care a crescut cu 1,0 puncte procentuale între anii 2007 și 2017), construcțiile (5,4 %, o cotă care a scăzut cu 1,0 puncte în aceeași perioadă), serviciile de informare și de comunicare (5,0 %) și serviciile financiare și de asigurări (4,9 %). Cele mai mici contribuții au provenit din arte, divertisment și alte servicii (3,5 %) și agricultură, silvicultură și pescuit (1,6 %).

Tabelul 3: Valoarea adăugată brută la prețuri de bază, 2007 și 2017
(% din valoarea adăugată brută totală)
Sursa: Eurostat (nama_10_a10)

Serviciile au contribuit 73,5 % din valoarea adăugată brută totală a UE-28 în 2017 comparativ cu 71,9 % în 2007. Importanța relativă a serviciilor a atins cote deosebit de ridicate în Luxemburg, Cipru, Malta, Regatul Unit, Grecia, Franța, Țările de Jos, Belgia, Danemarca și Portugalia, unde acestea au reprezentat mai mult de trei sferturi din valoarea adăugată totală. În schimb, cota serviciilor a fost de aproape trei cincimi în Republica Cehă și Irlanda.

Evoluțiile divergente ale activităților economice în ultimul deceniu

Transformările structurale sunt, cel puțin parțial, rezultatul unor fenomene precum schimbările tehnologice, evoluția prețurilor relative, externalizarea și globalizarea, antrenând deseori mutarea activităților de producție și a unor servicii (cele care pot fi prestate la distanță, cum ar fi prin intermediul centrelor de intermediere telefonică) în regiuni cu costuri mai mici ale forței de muncă, atât pe teritoriul UE, cât și în afara acestuia. În plus, criza economică și financiară globală și urmările sale au afectat în mod deosebit mai multe activități. Industria a suferit cel mai sever declin între 2007 și 2009, valoarea adăugată în UE-28 scăzând în total cu 12,5 % (ca volum); Producția industrială în UE-28 a scăzut cu încă 2,3 % între 2011 și 2013, înainte să crească într-un ritm relativ accelerat în 2014, 2015 și 2017 (înregistrând creșteri anuale de 2,7 %, 3,2 % și, respectiv, 3,2 %) și într-un ritm mai redus (1,9 %) în 2016. Construcțiile au suferit reducerea cea mai profundă și mai de durată, producția aferentă scăzând cu 19,0 % între 2007 și 2013, nivelul său reducându-se în fiecare an în această perioadă: ca atare, creșterea de 1,3 % înregistrată în cazul construcțiilor în 2014 a fost prima creștere anuală în șapte ani și a fost urmată de o creștere de 2,0 % în 2015, 1,5 % în 2016 și 4,2 % în 2017. Serviciile pentru întreprinderi, precum și serviciile de distribuție comercială, transporturile și serviciile de cazare și de alimentație publică au înregistrat scăderi relativ mari ale valorii adăugate în 2009, -6,9 %, respectiv -5,9 %, însă ulterior acestea au înregistrat rate anuale pozitive de variație în fiecare an până în 2017 (cu excepția unei scăderi modeste de 0,1 % în cazul serviciilor de distribuție comercială, al transporturilor și al serviciilor de cazare și alimentație în 2013). După o stabilitate relativă (nicio variație) în 2009, producția din agricultură, silvicultură și pescuit a scăzut în 2010 cu 3,6 % și din nou în 2012 cu 5,5 %; după o creștere de 3,7 %, 3,0 % și 1,5 % în 2013, 2014 și 2015, producția din agricultură, silvicultură și pescuit a scăzut cu 1,1 % în 2016 înainte de a se redresa printr-o creștere de 1,0 % în 2017. Două dintre activitățile prezentate în figurile 4 și 5 nu au înregistrat o scădere anuală a valorii adăugate în niciun an pe parcursul perioadei luate în considerare: activități imobiliare; administrația publică, apărarea, educația, sănătatea umană și asistența socială.

În 2017, toate activitățile — cu excepția agriculturii, a silviculturii și a pescuitului — au înregistrat o creștere a valorii lor adăugate brute față de anul 2016. Activitățile cu cea mai mare creștere au fost activitățile de informare și comunicare (4,6 %), construcțiile (4,2 %) și serviciile pentru întreprinderi (4,1 %).

Figura 4: Evoluțiile în ceea ce privește valoarea adăugată brută totală, UE-28, 2007-2017
(2005 = 100)
Sursa: Eurostat (nama_10_a10)

Figura 5: Evoluțiile în ceea ce privește valoarea adăugată brută totală, UE-28, 2007-2017
(2005 = 100)
Sursa: Eurostat (nama_10_a10)

Productivitatea muncii

Pentru a elimina efectele inflației, productivitatea muncii pe lucrător salariat poate fi calculată pe baza datelor ajustate pentru variația prețurilor. O analiză a productivității muncii pe lucrător salariat în termeni reali (pe baza variațiilor volumului concatenat) în perioada de 10 ani cuprinsă între 2007 și 2017 arată creșteri la nivelul majorității activităților, cele mai mari câștiguri la nivelul productivității fiind înregistrate în agricultură, silvicultură și pescuit (în creștere la nivel general cu 28,9 %), serviciile de informare și comunicare (20,0 %) și în industrie (13,7 %)— a se vedea figura 6. Este de reținut că o comparație precisă a nivelurilor productivității muncii între activități poate fi analizată doar pentru anul de referință 2010 din cauza caracterului non-aditiv al volumelor concatenate. În 2010, cel mai mare nivel al productivității muncii a fost observat în cazul activităților financiare și de asigurări, urmate îndeaproape de serviciile de informare și de comunicare, în timp ce agricultura, silvicultura și pescuitul au înregistrat, de departe, cel mai scăzut nivel.

Figura 6: Productivitatea reală a muncii, UE-28, 2007, 2012 și 2017
(mii EUR pe lucrător salariat)
Sursa: Eurostat (nama_10_a10) și (nama_10_a10e)

Date suplimentare privind evoluția productivității reale a muncii, măsurate fie pe lucrător salariat, fie pe oră de muncă sunt prezentate în tabelul 4. Productivitatea muncii pe lucrător salariat a crescut, în termeni reali, între 2007 și 2017 în aproape toate statele membre ale UE, Luxemburg, Grecia, Italia și Finlanda înregistrând scăderi (nu există date disponibile pentru Malta, iar în ceea ce privește Austria, nu a existat nicio variație). În aceeași perioadă (2007-2017), productivitatea muncii pe oră de muncă a crescut în toate statele membre ale UE, cu excepția Luxemburgului și Greciei (nu există date disponibile pentru Malta). Lăsând la o parte statele membre cu o întrerupere a seriei, cele mai mari creșteri (în procente) în cazul ambelor măsuri ale productivității reale a muncii au fost înregistrate în Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia, Spania și Republica Cehă.

Tabelul 4: Productivitatea reală a muncii, 2007, 2012 și 2017
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp) și (nama_10_a10_e)

Cheltuielile pentru consum

Pe baza unei analize a evoluției componentelor PIB pe partea cheltuielilor, se poate remarca faptul că, la nivelul UE-28, cheltuielile pentru consumul final au crescut cu 8,1 % ca volum între 2007 și 2017 (a se vedea figura 7), în pofida unor ușoare scăderi în 2009 și în 2012. Cheltuielile pentru consumul final aferente administrației publice au crescut într-un ritm oarecum accelerat, până la 11,1 % între 2007 și 2017. În aceeași perioadă, formarea brută de capital a fost relativ volatilă: aceasta a scăzut într-un ritm rapid în 2009, în timp ce între 2010 și 2013 a fluctuat, înainte de a urma o tendință ascendentă până în 2017. Creșterea exporturilor a depășit creșterea importurilor în majoritatea anilor, excepțiile fiind anul 2009 și perioada 2014-2016; în perioada 2007-2017, exporturile au crescut cu 33,4 % în total, iar importurile au crescut cu 26,5 %.

Figura 7: Evoluții ale cheltuielilor pentru consumul real, ale formării brute de capital, ale exporturilor și importurilor, UE-28, 2007-2017
(2005 = 100)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp)

După scăderea din 2009, cheltuielile pentru consum ale gospodăriilor și instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (IFSLDGP) s-au redresat în 2010 (până la 0,8 % ca volum) și apoi nu au raportat nicio schimbare în 2011 (0,0 %), înainte de a scădea din nou în 2012 (-0,6 %) și 2013 (-0,1 %); ulterior, aceste cheltuieli au crescut timp de patru ani consecutiv, crescând cu 1,2 %, 2,1 %, 2,4 % și 1,9 %.

În 2010, ritmul de creștere al cheltuielilor administrației publice în UE-28 a scăzut ca volum, iar această rată de variație a rămas relativ stabilă (în intervalul -0,1 %-0,4 %) între 2011 și 2013, înainte de revenirea la o creștere mai pronunțată ulterior, de 1,1 % în 2014, 1,4 % în 2015, 1,6 % în 2016 and 1,0 % în 2017.

Investiții

În pofida unei creșteri în 2011 (1,9 %), formarea brută de capital fix în UE-28 nu s-a redresat în totalitate după prăbușirea sa dramatică din 2009 (-11,8 %) și a revenit la o rată de variație negativă în 2012 și 2013; cu toate acestea, formarea brută de capital fix în UE-28 a crescut în perioada 2014-2017, cu 2,8 %, 4,8 %, 2,9 % și, respectiv 3,1 %.

Figura 8: Rata anuală reală a schimbărilor produse la nivelul componentelor de cheltuieli din PIB, UE-28, 2007-2017(%)
(%)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp)

La prețurile actuale, cheltuielile de consum ale gospodăriilor și ale instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației au contribuit cu 55,7 % la PIB-ul UE-28 în 2017, în timp ce cota formării brute de capital fix a fost de 20,5 %, iar cea a cheltuielilor administrației publice a fost de 20,1 % (a se vedea figura 9)

Figura 9: Componentele de cheltuieli din PIB la prețurile actuale ale pieței, UE-28, 2017
(pondere în % din PIB)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp) sau (tec00009), (tec00010), (tec00011) și (tec00110)

La nivelul statelor membre ale UE, au existat diferențe mari în ceea ce privește intensitatea investițiilor, ceea ce este posibil să reflecte, în parte, stadiile diferite de dezvoltare economică, precum și dinamica creșterii din ultimii ani (a se vedea figura 10). In 2017, formarea brută de capital fix (la prețurile actuale) ca pondere în PIB a fost de 20,1 % în UE-28 și 20,5 % în zona euro (ZE-19). Aceasta a fost cea mai ridicată în Suedia (24,9 %), Republica Cehă (24,7 %), Estonia (23,7 %), Irlanda și Austria (ambele 23,5 %) și cea mai scăzută în Portugalia (16,2 %) și Grecia (12,6 %).

Figura 10: Formare brută de capital fix la prețurile actuale ale pieței, 2017
(pondere în % din PIB)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp)

Marea majoritate a investițiilor în UE-28 au fost realizate în sectorul privat, după cum reiese din tabelul 5: în 2017, investițiile realizate de întreprinderi și de gospodării au reprezentat 17,9 % din PIB-ul UE-28, în vreme ce pentru investițiile din sectorul public cifra echivalentă a fost de 2,8 %. În termeni relativi, Ungaria (6,6 % din PIB) și Estonia (4,8 %; date din 2016) au realizat ele mai mari investiții publice, în timp ce investițiile cele mai mari din sectorul întreprinderilor au fost înregistrate în Irlanda (27,2 %; date din 2016) și Suedia (17,2 %), iar cele din sectorul gospodăriilor au fost cele mai ridicate în Finlanda (6,5 %) și Germania (6,0 %; date din 2016). Investițiile realizate de gospodării (ca procent din PIB) în 2016 au fost considerabil mai mici decât în 2007 în Grecia, Irlanda, Cipru și Spania în vreme ce au fost semnificativ mai mari în România; Bulgaria, Germania și Lituania au fost singurele alte state membre ale UE care au raportat o creștere a investițiilor realizate de gospodării ca procent din PIB.

Tabelul 5: Investiții la prețurile actuale ale pieței, 2007, 2012 și 2017
(pondere în % din PIB)
Sursa: Eurostat (nasa_10_ki)

Veniturile

O analiză a PIB-ului în cadrul UE-28 din perspectiva veniturilor arată că distribuția între factorii de producție pentru venitul rezultat din procesul de producție a fost dominată de remunerarea angajaților, care a reprezentat 47,3 % din PIB la prețurile actuale ale pieței în 2017. Ponderea excedentului brut de exploatare și a venitului mixt a fost de 40,8 % din PIB, în timp ce, pentru impozitele pe producție și importuri, minus subvențiile, aceasta a fost de 11,9 % (a se vedea figura 11). Irlanda a înregistrat cea mai mică proporție în ceea ce privește remunerarea angajaților în PIB (29,4 %), urmată de Grecia (33,6 %) și România (36,0 %), în timp ce proporții mai mari de 50,0 % au fost înregistrate în patru state membre UE, inclusiv Luxemburg, Germania și Danemarca, proporția maximă, de 52,2 % fiind înregistrată în Franța. În cazul Irlandei, această proporție este legată de efecte asociate globalizării.

Figura 11: Distribuția veniturilor la prețurile actuale ale pieței, 2017
(pondere în % din PIB)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp)

Figura 12 (care se bazează și pe date în prețurile actuale ale pieței) indică faptul că agregatele de venit se redresaseră, până în 2011 sau 2012, în urma pierderilor suferite în timpul crizei financiare și economice. În 2009, nivelul de remunerare a angajaților în UE-28 a scăzut cu 2,8 %, însă până în 2017 acesta a fost cu 18,1 % mai mare față de nivelul său corespondent înregistrat în 2008.

În ceea ce privește excedentul brut de exploatare și venitul mixt, acestea au înregistrat deja doar creșteri limitate în UE-28 în 2008, după care au scăzut cu 8,2 % în 2009; până în 2012, acest agregat de venit revenise la un nivel similar vârfului atins înainte de criză (în 2008), iar până în 2017 acesta a fost cu 14,3 % peste vârful respectiv.

Scăderea impozitelor pe producție și importuri minus subvențiile în UE-28, care începuse deja în 2008 (-3,1 %), s-a intensificat în 2009 (-9,2 %); până în 2011 aceste pierderi fuseseră mai mult decât recuperate, iar în 2016 respectivul agregat de venit s-a situat cu 20,4 % peste nivelul său maxim înregistrat anterior (2007).

Figura 12: Evoluția veniturilor la prețurile actuale ale pieței, UE-28, 2007-2017
(2007 = 100)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp)

Consumul gospodăriilor

Cheltuielile de consum ale gospodăriilor au reprezentat în 2017 cel puțin jumătate din PIB (la prețurile actuale ale pieței) în aproape două treimi (19) dintre statele membre ale UE; proporția cea mai ridicată a fost înregistrată în Cipru (67,7 %), Grecia (66,6 %), Lituania (63,8 %), Portugalia (63,1 %) și Regatul Unit (63,0 %). La polul opus, nivelul cel mai scăzut a fost înregistrat în Luxemburg (28,6 %), care însă prezenta cel mai ridicat nivel al cheltuielilor medii de consum ale gospodăriilor pe cap de locuitor (21 700 SPC) — a se vedea tabelul 6 – chiar și după ajustarea în legătură cu diferențele de la nivelul prețurilor dintre statele membre.

Tabelul 6: Cheltuielile pentru consum ale gospodăriilor, 2007, 2012 și 2017
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp) și (nama_10_pc)

În afară de Luxemburg, cheltuielile medii de consum ale gospodăriilor pe cap de locuitor în SPC au fost, de asemenea, ridicate în 2017 în Regatul Unit (19 800 SPC), Austria (19 100 SPC) și Germania (18 900 SPC). La polul opus, Ungaria și Bulgaria au fost singurele state membre ale UE care au raportat faptul că nivelul cheltuielilor medii de consum ale gospodăriilor pe cap de locuitor a fost sub 10 000 SPC.

Conform unei analize a evoluției reale a cheltuielilor medii de consum pe cap de locuitor în euro (pe baza unui indice de volum concatenat) în perioada 2012-2017, cea mai rapidă creștere a fost înregistrată în statele membre baltice și în România. Austria a fost singurul stat membru al UE care a raportat o reducere a cheltuielilor pentru consum ale gospodăriilor, în medie cu 0,2 % în fiecare an în perioada avută în vedere, în timp ce în Grecia nu a avut loc nicio schimbare.

Date-sursă pentru tabele și grafice

Conturile naționale și PIB-ul: tabele și grafice

Surse de date

Sistemul european de conturi naționale și regionale (SEC) furnizează metodologia privind conturile naționale din UE. Versiunea actuală, ESA 2010 (în limba engleză), a fost adoptată în mai 2013 și a fost pusă în aplicare din septembrie 2014. Aceasta respectă în totalitate orientările de la nivel mondial aplicabile conturilor naționale 2008 SNA.

PIB-ul și principalele sale componente

Principalele agregate ale conturilor naționale sunt compilate din unități instituționale, și anume corporații financiare sau nefinanciare, administrații publice, gospodării și instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (IFSLSGP).

Datele din domeniul conturilor naționale cuprind informații privind componentele PIB, ocuparea forței de muncă, agregatele consumului final și economiile. Multe dintre aceste variabile sunt calculate anual sau trimestrial.

PIB-ul este măsura principală pentru conturile naționale, care sintetizează poziția economica a unei țări (sau regiuni). Acesta poate fi calculat prin diferite metode: metoda producției; metoda cheltuielilor; și metoda veniturilor.

O analiză a PIB-ului pe cap de locuitor elimină influența dimensiunii absolute a populației, facilitând comparațiile între diferite țări. PIB-ul pe cap de locuitor este un indicator economic general al nivelului de trai. Datele privind PIB în monedele naționale pot fi convertite în standarde ale puterii de cumpărare (SPC) utilizând parități ale puterii de cumpărare (PPC) care reflectă puterea de cumpărare a fiecărei monede, mai degrabă decât cursurile de schimb ale pieței; astfel, diferențele de nivel al prețurilor între țări sunt eliminate. Indicele de volum al PIB-ului pe cap de locuitor în SPC este exprimat în raport cu media UE-28 (stabilită la 100). Dacă indicele unei țări este mai mare/mai mic de 100, nivelul PIB-ului pe cap de locuitor al acestei țări se situează peste/sub media UE-28; acest indice este destinat mai degrabă comparațiilor între țări decât comparațiilor temporale.

Calculul ratei de creștere anuale a PIB-ului, folosind indici de volum concatenat (variații reale), este prevăzut a permite efectuarea de comparații ale dinamicii dezvoltării economice atât în timp, cât și între economii de diferite dimensiuni, indiferent de nivelul prețurilor.

Date complementare

Producția economică poate fi analizată, de asemenea, pe activități: la nivelul cel mai agregat de analiză au fost identificate 10 rubrici din NACE: agricultură, silvicultură și pescuit: industrie; construcții; servicii de distribuție comercială, transporturi, servicii de cazare și de alimentație; servicii de informare și de comunicare; servicii financiare și de asigurări; activități imobiliare; servicii profesionale, științifice, tehnice, administrative și de asistență; administrație publică, apărare, educație, sănătate umană și asistență socială; arte, divertisment, activități recreative și alte servicii, precum și activități casnice și activități ale organizațiilor și organismelor extrateritoriale.

O analiză a producției pe activitate în timp poate fi facilitată prin utilizarea unei măsuri de volum (variații reale) – cu alte cuvinte, prin reducerea valorii producției pentru a elimina impactul variației prețurilor; fiecare activitate este redusă individual pentru a reflecta variațiile la nivelul prețurilor produselor sale asociate.

Un alt set de date privind conturile naționale este utilizat în contextul analizelor referitoare la competitivitate, și anume indicatori referitori la productivitatea forței de muncă, cum ar fi măsurile pentru productivitatea muncii. Măsurile de productivitate exprimate în SPC sunt deosebit de utile pentru analizele comparative între țări. PIB-ul pe lucrător salariat este menit să ofere o imagine globală a productivității economiilor naționale. Ar trebui păstrat însă în vedere faptul că această măsură depinde de structura ocupării totale a forței de muncă și ar putea, de exemplu, să fie redusă prin trecerea de la munca cu normă întreagă la munca cu fracțiune de normă. PIB-ul pe oră lucrată oferă o imagine mai clară a productivității, întrucât incidența activităților profesionale cu fracțiune de normă variază considerabil de la o țară la alta și de la o activitate la alta.

Informațiile anuale cu privire la cheltuielile gospodăriilor sunt disponibile din conturile naționale compilate prin intermediul unei abordări macroeconomice. O sursă alternativă de analizare a cheltuielilor gospodăriilor este ancheta bugetelor de familie (ABF): aceste informații sunt obținute solicitând gospodăriilor să țină un jurnal de cumpărături și acoperă mult mai în detaliu bunurile și serviciile, precum și tipurile de analize socioeconomice care sunt puse la dispoziție. ABF se efectuează și se publică doar o dată la cinci ani – ultimul an de referință disponibil momentan este anul 2015, deși datele nu sunt încă disponibile pentru toate statele membre ale UE.

Context

Instituțiile europene, guvernele, băncile centrale, precum și alte organisme sociale și economice din sectorul public și din cel privat au nevoie de un set de date statistice comparabile și fiabile pe baza cărora să își fondeze deciziile. Conturile naționale pot fi utilizate pentru diverse tipuri de analize și de evaluări. Utilizarea unor concepte și a unor definiții acceptate la nivel internațional permite analiza unor economii diferite, cum ar fi interdependențele dintre economiile statelor membre ale UE, sau o comparație între țările UE și țări terțe.

Analiza ciclului economic și a politicilor macroeconomice

Una dintre principalele utilizări ale datelor privind conturile naționale se referă la necesitatea sprijinirii deciziilor în materie de politică economică europeană și la realizarea obiectivelor uniunii economice și monetare (UEM) cu ajutorul unor statistici pe termen scurt de înaltă calitate care să permită monitorizarea evoluțiilor macroeconomice și formularea unor orientări în materie de politică macroeconomică. De exemplu, una dintre utilizările cele mai elementare și de lungă durată ale conturilor naționale este cuantificarea ratei de creștere a unei economii, mai simplu spus creșterea PIB-ului. Cifrele principale din conturile naționale sunt utilizate în special pentru elaborarea și monitorizarea politicilor macroeconomice, în vreme ce datele detaliate privind conturile naționale pot fi, de asemenea, utilizate pentru elaborarea de politici sectoriale sau industriale, îndeosebi prin intermediul unei analize a tabelelor de intrări-ieșiri.

De la începutul UEM în 1999, Banca Centrală Europeană (BCE) este unul dintre utilizatorii principali ai conturilor naționale. Strategia BCE de evaluare a riscurilor la adresa stabilității prețurilor se bazează pe două perspective analitice, denumite „cei doi piloni”: analiza economică și analiza monetară. Un mare număr de indicatori monetari și financiari sunt astfel evaluați în raport cu alte date relevante care permit combinarea analizei monetare, financiare și economice, de exemplu agregatele-cheie ale conturilor naționale. Astfel, indicatorii monetari și financiari pot fi analizați în contextul restului economiei.

Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare monitorizează evoluțiile economice. UE desfășoară ciclul anual de coordonare a politicilor economice cunoscut sub denumirea Semestrul european. În fiecare an, Comisia Europeană efectuează o analiză detaliată a planurilor de reformă bugetară, macroeconomică și structurală ale statelor membre ale UE și oferă recomandări pe țări pentru următoarele 12-18 luni.

De asemenea, Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare elaborează previziunile macroeconomice ale Comisiei Europene de patru ori pe an (toamna, iarna, primăvara și vara), în coordonare cu ciclul anual al Semestrului european. Pentru a obține prognozele privind zona euro și privind UE, aceste previziuni cuprind toate statele membre ale UE, însă includ și perspective pentru țările candidate, precum și pentru anumite țări terțe.

Analiza finanțelor publice prin intermediul conturilor naționale este o altă utilizare recunoscută a acestor statistici. La nivelul UE a fost dezvoltată o aplicație specifică în legătură cu criteriile de convergență pentru UEM, două dintre acestea făcând trimitere directă la finanțele publice. Aceste criterii au fost definite din perspectiva cifrelor aferente conturilor naționale, și anume deficitul public și datoria publică în raport cu PIB-ul. Pentru informații suplimentare, a se consulta articolul despre statisticile privind finanțele administrațiilor publice.

Politicile regionale, structurale și sectoriale

Pe lângă analiza ciclului economic și a politicilor macroeconomice, există și alte utilizări de ordin politic ale datelor la nivel european privind conturile naționale și regionale, în special referitoare la aspecte regionale, structurale și sectoriale.

Alocarea cheltuielilor pentru fondurile structurale se bazează în parte pe conturile regionale. Mai mult decât atât, statisticile regionale sunt utilizate pentru evaluarea ex-post a rezultatelor politicii regionale și de coeziune.

Încurajarea creșterii și a creării de locuri de muncă este o prioritate strategică atât pentru UE, cât și pentru statele membre, și face parte din Strategia Europa 2020. Pentru a sprijini aceste priorități strategice, în toate sectoarele economiei UE sunt implementate politici comune, iar statele membre implementează propriile reforme structurale naționale.

Comisia Europeană efectuează o analiză economică ce contribuie la dezvoltarea politicii agricole comune (PAC) prin evaluarea eficienței diferitelor sale mecanisme de sprijin și conturarea unei perspective pe termen lung. Aceasta include cercetări, analize și studii de impact pe teme legate de agricultura și de economia rurală din UE și din țări terțe, utilizând parțial conturile economice pentru agricultură.

Stabilirea obiectivelor, evaluarea comparativă și contribuțiile

Politicile din cadrul UE stabilesc din ce în ce mai mult obiective pe termen mediu sau lung, cu caracter obligatoriu sau nu. Pentru unele dintre acestea, nivelul PIB-ului este utilizat ca „numitor de referință”, de exemplu stabilirea unui obiectiv pentru cheltuieli în domeniul cercetării și dezvoltării la un nivel de 3,00 % din PIB (care este unul dintre obiectivele Strategiei Europa 2020).

De asemenea, conturile naționale sunt utilizate pentru determinarea resurselor UE, normele de bază fiind prevăzute într-o decizie a Consiliului. Cantitatea globală de resurse proprii necesare finanțării bugetului UE se stabilește prin scăderea celorlalte venituri din cheltuielile totale, iar dimensiunea maximă a resurselor proprii este asociată cu venitul național brut (VNB) al UE.

Pe lângă faptul că sunt utilizate pentru a stabili contribuțiile bugetare în cadrul UE, datele privind conturile naționale sunt utilizate, de asemenea, pentru a stabili contribuțiile în cadrul altor organizații internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite (ONU). Contribuțiile la bugetul ONU se bazează pe venitul național brut, însoțit de o varietate de ajustări și limite.

Analiști și specialiști în prognoze

Conturile naționale sunt utilizate pe scară largă de analiști și de cercetători în vederea examinării situației și a evoluțiilor economice. Partenerii sociali, cum ar fi reprezentanții întreprinderilor (de exemplu, asociațiile profesionale) sau reprezentanții lucrătorilor (de exemplu, sindicatele), au și ei un interes în ceea ce privește conturile naționale, în scopul analizării evoluțiilor care afectează relațiile de muncă. Printre alte utilizări, cercetătorii și analiștii utilizează conturile naționale pentru analiza ciclului economic și pentru evaluarea ciclurilor economice pe termen lung și relaționarea acestora cu evoluțiile economice, politice sau tehnologice.