Statistics Explained

Archive:Producția și importurile de energie

Date din lunile martie și mai 2014. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Actualizare planificată a articolului: aprilie 2015.
Tabelul 1: Producția de energie, 2002 și 2012
(milioane tone echivalent petrol) - Sursă: Eurostat (ten00076), (ten00080), (ten00077), (ten00079), (ten00078) și (ten00081)
Figura 1: Producția de energie primară, UE-28, 2012
(% din total, în tone echivalent petrol) - Sursă: Eurostat (ten00080), (ten00077), (ten00079), (ten00078), (ten00081) și (nrg_107a)
Figura 2: Dezvoltarea producției de energie primară
(pe tip de combustibil), UE-28, 2002-2012
(2002 = 100, în tone echivalent petrol) - Sursă: Eurostat (ten00076), (ten00081), (ten00080), (ten00079), (ten00078) și (ten00077)
Tabelul 2: Importuri nete de energie primară, 2002-2012 - Sursă: Eurostat (nrg_100a) și (tps00001)
Tabelul 3: Originea principală a importurilor de energie primară, UE-28, 2002-2012
(% importuri din afara UE-28) - Sursă: Eurostat (nrg_122a), (nrg_123a) și (nrg_124a)
Tabelul 4: Nivelul dependenței energetice, UE-28, 2002-2012
(% importuri nete în consumul intern brut și depozite, în tone echivalent petrol) - Sursă: Eurostat (nrg_100a), (nrg_102a) și (nrg_103a)
Figura 3: Nivelul dependenței energetice — toate produsele, 2012
(% importuri nete în consumul intern brut și depozite, în tone echivalent petrol) - Sursă: Eurostat (tsdcc310) și (nrg_100a)

Dependența Uniunii Europene (UE) de importurile de energie, în special de petrol și, mai recent, de gaz, reprezintă baza preocupărilor din sfera politicii energetice legate de securitatea aprovizionării cu energie. Prezentul articol se referă la producția de energie primară în UE și, dată fiind discrepanța dintre producție și consum, la dependența din ce în ce mai mare a UE de importurile de energie din țări terțe. Într-adevăr, în 2012 peste jumătate (53,4 %) din consumul intern brut de energie al UE-28 a provenit din importuri.

Principalele rezultate statistice

Producția primară

Producția de energie primară în UE-28 a totalizat 794,3 milioane tone echivalent petrol (tep) în 2012. Aceasta a continuat tendința în general descendentă observată în ultimii ani, anul 2010 fiind principala excepție, în sensul că producția a revenit după o prăbușire relativ puternică în 2009, care a coincis cu criza financiară și economică. Raportată la o perioadă mai lungă, producția de energie primară din UE-28 a fost cu 15,7 % mai mică în 2012 decât cu zece ani în urmă. Tendința generală de scădere a producției din UE-28 poate fi atribuită, cel puțin parțial, epuizării rezervelor de materii prime și/sau faptului că producătorii consideră nerentabilă exploatarea resurselor limitate.

Statul membru al UE care a înregistrat cel mai ridicat nivel al producției de energie primară a fost Franța, cu o pondere de 16,8 % din totalul raportat de UE-28, urmată de Germania (15,6 %) și de Regatul Unit (14,6 %). Comparativ cu nivelul înregistrat cu zece ani în urmă, principala schimbare a reprezentat-o scăderea ponderii înregistrate de Regatul Unit, de la 27,1 % — a se vedea Tabelul 1. Alte state membre care au înregistrat scăderi în această perioadă au fost Danemarca (-0,6 puncte procentuale) și Lituania (-0,4 puncte procentuale). În termeni absoluți, cele mai notabile creșteri ale producției de energie primară în perioada de 10 ani până în 2012 s-au înregistrat în Italia și în Suedia (ambele cu până la 4,4 milioane tep) și în Țările de Jos (până la 4,3 milioane tep).

În 2012, producția de energie primară din UE-28 a provenit din mai multe surse diferite de energie, cea mai importantă sub aspectul aportului fiind energia nucleară (28,7 % din total); importanța combustibililor nucleari a cunoscut niveluri deosebit de ridicate în Franța, în Belgia și în Slovacia — unde a reprezentat peste jumătate din producția națională de energie primară. Mai mult de o cincime din producția totală de energie primară din UE-28 a provenit din surse de energie regenerabile (22,3 %) și din combustibili solizi (20,9 %, în cea mai mare parte cărbune), în vreme ce ponderea gazului natural a fost oarecum scăzută (16,8 %); țițeiul (8,9 %) a completat restul până la valoarea totală (a se vedea Figura 1).

Creșterea producției primare din surse de energie regenerabile a depășit-o pe cea corespunzătoare tuturor celorlalte tipuri de energie. Producția primară din surse de energie regenerabile a cunoscut o creștere relativ stabilă în aproape toți anii din perioada 2002-2012, cu o ușoară scădere în 2011 (a se vedea Figura 2). În această perioadă de 10 ani, producția de energie din surse regenerabile a crescut în total cu 81,3 %. La polul opus, nivelurile producției pentru alte surse primare de energie au urmat, în general, o traiectorie descendentă în toată această perioadă, cele mai mari reduceri fiind înregistrate la țiței (-53,5 %), la gazul natural (-35,4 %) și la combustibilii solizi (-20,7 %), cu o scădere mai modestă, de 10,9 %, pentru energia nucleară.

Importurile

Scăderea producției primare de cărbune superior, lignit, țiței, gaze naturale și, mai recent, de energie nucleară a condus la o situație în care UE este din ce în ce mai dependentă de importurile de energie primară pentru a satisface cererea, cu toate că această situație s-a stabilizat după criza financiară și economică. Importurile de energie primară ale UE-28 au depășit exporturile cu aproximativ 922,8 milioane tep în 2012. Cei mai mari importatori neți de energie primară au fost în general cele mai populate state membre ale UE, cu excepția Regatului Unit și a Poloniei (unde mai există rezerve autohtone de petrol/gaz natural și cărbune). Din 2004, singurul exportator net de energie primară dintre statele membre a fost Danemarca (a se vedea Tabelul 2).

Originea importurilor de energie ale UE-28 s­a schimbat într-o anumită măsură în ultimii ani, întrucât Rusia și-a menținut poziția de furnizor principal de țiței și gaz natural și a devenit principalul furnizor de combustibili solizi (a se vedea Tabelul 3). În 2012, aproximativ 33,7 % din importurile de țiței ale UE-28 au provenit din Rusia, procent în ușoară scădere față de nivelurile înregistrate în 2010 (34,7 %) și în 2011 (34,8 %). Rusia a devenit principalul furnizor de combustibili solizi în 2006, surclasând Africa de Sud, după ce depășise Australia în 2004 și Columbia în 2002. Ponderea importurilor de combustibili solizi din Rusia de către UE-28 a înregistrat o creștere, de la 13,1 % în 2002 la 30,0 % în 2009, urmată de o ușoară scădere, la 25,9 %, până în 2012. În pofida acestui declin, Rusia a rămas principala sursă a importurilor de combustibili solizi în UE în 2012, deși ponderea sa nu a fost cu mult superioară celei înregistrate de Columbia (23,7 %) și de Statele Unite ale Americii (23,0 %). În schimb, ponderea importurilor UE 28 de gaz natural din Rusia a scăzut de la 45,2 % la 29,5 % între 2002 și 2010, însă această tendință s-a inversat odată cu creșterile din 2011 și din 2012. Ponderea importurilor UE-28 de gaz natural din Qatar a crescut de la mai puțin de 1 % în 2002 la 11,0 % în 2011, scăzând din nou la 8,4 % în 2012.

Securitatea aprovizionării UE cu energie primară poate fi amenințată în cazul în care o mare pondere a importurilor provine de la un număr relativ mic de parteneri. Peste trei sferturi (76,8 %) din importurile de gaz natural ale UE-28 au provenit din Rusia, din Norvegia și din Algeria — prin urmare, a existat o concentrare mai pronunțată a importurilor față de cei doi ani precedenți, având în vedere că aceleași trei țări reprezentaseră 71,0 % din importurile de gaz natural în 2010 și 72,0 % în 2011. O analiză similară arată că 53,6 % din importurile de țiței ale UE-28 au provenit din Rusia, din Norvegia și din Arabia Saudită în 2012, în timp ce 72,6 % din importurile de cărbune superior au provenit din Rusia, din Columbia și din Statele Unite. Între 2002 și 2012 au existat indicii privind apariția unor noi țări partenere, deși volumele importurilor provenite din acestea rămân relativ mici. Acesta a fost în special cazul importurilor de țiței din Nigeria, din Azerbaidjan și din Kazahstan sau al importurilor de gaz natural din Qatar.

Dependența UE-28 de importurile de energie a crescut de la mai puțin de 40 % din consumul de energie brut în anii 1980 la 53,4 % în 2012 (a se vedea Tabelul 4). Această ultimă cifră a constituit o ușoară scădere a nivelului de dependență, care înregistrase o valoare maximă de 54,7 % în 2008. Cele mai ridicate niveluri de dependență energetică în 2012 s-au înregistrat la țiței (88,2 %) și la gazul natural (65,8 %). În ultimii zece ani (între 2002 și 2012), dependența UE de țările terțe pentru furnizarea de gaz natural (14,9 puncte procentuale) și de țiței (11,9 puncte procentuale) a crescut într-un ritm mai rapid decât în cazul combustibililor solizi (8,9 puncte procentuale). Începând din 2004, importurile nete de energie ale UE-28 au fost mai mari decât producția sa primară; cu alte cuvinte, mai mult de jumătate din consumul intern brut de energie al UE-28 a provenit din importuri nete.

Întrucât a fost un exportator net, Danemarca a fost singurul stat membru din UE-28 care a înregistrat o valoare negativă a nivelului de dependență în 2012 (a se vedea Figura 3). Dintre celelalte state membre, cele mai scăzute niveluri de dependență s-au înregistrat pentru Estonia, România, Republica Cehă și Suedia (singurele alte țări care au raportat niveluri de dependență de sub 30,0 %); în schimb Malta, Luxemburg și Cipru au fost (aproape) complet dependente de importurile de energie primară.

Sursele și disponibilitatea datelor

Produsele energetice extrase sau captate direct din resurse naturale sunt denumite surse de energie primară, în timp ce produsele energetice care sunt obținute din sursele de energie primară în uzine de transformare sunt denumite produse derivate. Producția de energie primară cuprinde producția națională din sursele de energie primară și are loc atunci când sunt exploatate resurse naturale, de exemplu în mine de cărbuni, în câmpuri petrolifere, în centrale hidroelectrice sau în producția de biocombustibili. Ori de câte ori consumul depășește producția primară, deficitul trebuie să fie acoperit prin importuri de produse primare sau derivate.

Energia termică produsă într-un reactor ca rezultat al fisiunii nucleare este considerată producție primară de energie termonucleară, denumită și energie nucleară. Aceasta se calculează fie pe baza energiei termice efectiv produse, fie pe baza producției brute de energie electrică raportate și a eficienței termice a centralei nucleare. Producția primară de cărbune și de lignit constă în cantități de combustibili extrase sau produse, calculate după încheierea tuturor operațiunilor de eliminare a materiei inerte.

Transformarea energiei dintr-o formă în alta, cum ar fi producția de energie electrică sau de energie termică în cadrul centralelor termice sau producția de cocs din cuptoarele de cocs, nu este considerată producție primară.

Importurile nete sunt calculate ca fiind cantitatea de importuri minus cantitatea echivalentă de exporturi. Importurile reprezintă toate intrările pe teritoriul național, cu excepția cantităților aflate în tranzit (mai ales prin conducte de gaz și de țiței); în mod similar, exporturile cuprind toate cantitățile exportate de pe teritoriul național.

Context

Peste jumătate din energia UE-28 provine din țări din afara UE — iar această pondere a urmat, în general, o traiectorie ascendentă în ultimii zece ani. O mare parte din această energie provine din Rusia, ale cărei dispute cu țările de tranzit au amenințat să perturbe aprovizionarea în ultimii ani — de exemplu, între 6 și 20 ianuarie 2009 fluxurile de gaz din Rusia via Ucraina au fost întrerupte.

Comisia Europeană și-a adoptat a doua revizuire strategică a politicii energetice (în limba engleză) în noiembrie 2008. Aceasta a abordat modul în care UE ar putea să își reducă dependența de importurile de energie, ameliorându-și astfel securitatea aprovizionării și reducându-și emisiile de gaze cu efect de seră. Revizuirea a încurajat solidaritatea în domeniul energiei între statele membre, a propus un plan de acțiune pentru a asigura o aprovizionare durabilă cu energie și a adoptat un pachet de propuneri privind eficiența energetică, menit să realizeze economii de energie în domenii cheie, precum clădirile și produsele consumatoare de energie.

Ca urmare a crizei ruso-ucrainene a gazelor din ianuarie 2009, cadrul legislativ privind securitatea aprovizionării a fost revizuit, iar în septembrie 2009 Consiliul Uniunii Europene a adoptat Directiva 2009/119/CE, prin care se impune obligația ca statele membre ale UE să mențină un nivel minim de rezerve de țiței și/sau de produse petroliere. Aceste măsuri cu privire la piețele petrolului și gazului au fost concepute pentru a asigura adoptarea de către toate părțile a unor acțiuni eficiente de prevenire și de atenuare a consecințelor unor eventuale perturbări ale aprovizionării, creând în același timp mecanisme cu scopul de a permite statelor membre să colaboreze în mod eficient în orice situație în care ar surveni perturbări majore ale aprovizionării cu petrol sau cu gaz; a fost înființat un mecanism de coordonare care să permită o reacție uniformă și imediată a statelor membre în cazuri de urgență.

Varietatea mare de surse de energie și diversitatea furnizorilor, a rutelor de transport și a mecanismelor de transport pot juca fiecare un rol important în asigurarea aprovizionării cu energie. Construirea de parteneriate fiabile cu furnizorii, cu țările de tranzit și cu cele consumatoare este considerată o modalitate de a reduce riscurile asociate dependenței energetice a UE; în acest sens, în septembrie 2011, Comisia Europeană a adoptat Comunicarea intitulată „Politica energetică a UE: angajarea în relații cu parteneri din afara frontierelor noastre” [COM(2011) 539 final].

În noiembrie 2010, Comisia Europeană a adoptat o inițiativă intitulată „Energie 2020 — Strategie pentru o energie competitivă, durabilă și sigură” (în limba engleză) [COM(2010) 639 final]. Această strategie definește prioritățile energetice pentru o perioadă de 10 ani și propune măsuri care pot fi luate pentru a aborda o serie de provocări, inclusiv realizarea unei piețe cu prețuri competitive și cu aprovizionare sigură, consolidarea poziției de lider în materie de tehnologie și negocierea eficientă cu partenerii internaționali.

În aceeași lună, Comisia Europeană a adoptat o inițiativă intitulată „Priorități în domeniul infrastructurii energetice ante și post 2020 — Plan de realizare a unei rețele energetice europene integrate” [COM(2010) 677 final]. Aceasta definește coridoarele prioritare pentru UE în ceea ce privește transportul de energie electrică, de gaz și de petrol. De asemenea, propune un set de instrumente pentru facilitarea aplicării în timp util a acestor infrastructuri prioritare.

Există o serie de inițiative în curs de derulare care vizează construirea de magistrale de gaz între Europa și vecinii ei estici și sudici. Acestea includ Nord Stream (între Rusia și UE via Marea Baltică), devenită operațională în noiembrie 2011, South Stream (între Rusia și UE via Marea Neagră), programată să fie finalizată până în 2015, și gazoductul transadriatic (între Turcia și Italia, prin Grecia și Albania, pentru a aduce gaz din regiunea Mării Caspice în UE).

Vezi şi

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

Statistici privind energia - cantități (t_nrg_quant)
Producția totală de energie primară (ten00076)
Producția primară de energie din surse regenerabile (ten00081)
Dependența energetică (tsdcc310)

Bază de date

Statistici privind energia - cantități, date anuale (nrg_quant)
Statistici privind energia - aprovizionare, transformare, consum (nrg_10)
Statistici privind energia - importuri (după țara de origine) (nrg_12)
Statistici privind energia - exporturi (după țara de destinație) (nrg_13)

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

Date-sursă pentru tabele și grafice (MS Excel)

Legături externe


Retrieved from "https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Producția_și_importurile_de_energie&oldid=229507"