Archive:Salariile și costul forței de muncă

Date extrase în aprilie 2016. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Următoarea actualizare a articolului: martie 2017.

Componentele costului forței de muncă

Figura 1: Costurile orare estimate ale forței de muncă, 2015 (¹)
(EUR)
Sursă: Eurostat (lc_lci_lev)

Figura 2: Venituri salariale orare brute mediane, toți angajații (exceptând ucenicii), 2010 (¹)
Sursă: Eurostat (earn_ses_pub2s)

Figura 3: Lucrători cu venituri salariale mici - angajați (exceptând ucenicii) care câștigă mai puțin de două treimi din veniturile salariale orare brute mediane, 2006 și 2010 (¹)
(% din angajați)
Sursă: Eurostat (earn_ses_pub1s)

Figura 4: Diferența de remunerare între femei și bărbați, 2014 (¹)
(diferență procentuală între veniturile salariale orare brute medii ale bărbaților și femeilor, exprimată ca % din veniturile salariale brute ale bărbaților, sub formă neajustată)
Sursă: Eurostat (tsdsc340)

Figura 5: Venituri salariale nete anuale, 2015 (¹)
(EUR)
Sursă: Eurostat (earn_nt_net)

Tabelul 1: Indicatori privind cota de impozitare a lucrătorilor cu venituri salariale mici, 2014
(%)
Sursă: Eurostat (earn_nt_taxwedge), (earn_nt_unemtrp) și (earn_nt_lowwtrp)

Acest articol compară și analizează diferențele dintre cifrele privind salariile și costul forței de muncă (cheltuielile cu personalul ale angajatorilor) în statele membre ale Uniunii Europene (UE) precum și în țările candidate la UE și în țările membre ale Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS).

Forța de muncă joacă un rol principal în funcționarea unei economii. Din perspectiva întreprinderilor, aceasta reprezintă un cost (costul forței de muncă) care cuprinde nu numai remunerațiile și salariile plătite angajaților, ci și costurile nesalariale, în special contribuțiile sociale de plată de către angajator. Astfel, aceasta este un factor determinant pentru competitivitatea întreprinderilor, cu toate că, la rândul său, este influențată de costul capitalului (de exemplu, dobânzile la împrumuturi și dividendele pentru acțiuni) și de elemente netarifare precum inovarea și poziționarea pe piață a mărcii/produselor.

În ceea ce privește angajații, remunerația pe care o primesc pentru munca prestată, cunoscută sub denumirea comună de salariu sau venit salarial, reprezintă în general principala lor sursă de venit și, prin urmare, are un impact major asupra capacității acestora de a cheltui sau de a economisi. În timp ce salariul/venitul salarial brut include contribuțiile sociale de plată de către angajat, venitul salarial net se calculează după deducerea acestor contribuții și a tuturor sumelor datorate statului, cum ar fi impozitul pe venit. Întrucât valoarea impozitelor depinde, în general, de situația gospodăriei sub aspectul venitului și al componenței, veniturile salariale nete se calculează pentru mai multe situații tipice ale gospodăriilor.

Diagrama de mai sus sintetizează legătura dintre venitul salarial net, venitul salarial/salariul brut și costul forței de muncă.

Principalele rezultate statistice

Costul forței de muncă

Costul orar mediu al forței de muncă în UE-28 a fost estimat la 25,03 EUR în 2015 și la 29,50 EUR în zona euro (ZE-19). Această medie maschează însă diferențe semnificative între statele membre ale UE, costul orar al forței de muncă fiind cuprins între 4,08 EUR și 41,31 EUR (a se vedea figura 1).

Costul forței de muncă se compune din costurile aferente salariilor, la care se adaugă costurile nesalariale, cum ar fi contribuțiile sociale ale angajatorilor. Procentul costurilor nesalariale pentru întreaga economie a fost de 24,0 % în UE-28, în timp ce, pentru zona euro, acesta s-a ridicat la 26,0 %. De asemenea, procentul costurilor nesalariale a variat considerabil de la un stat membru al UE la altul. Procentele cele mai ridicate ale costurilor nesalariale pentru întreaga economie s-au înregistrat în Franța (33,2 %), Suedia (32,1 %), Italia (27,9 %), Belgia, Lituania (ambele 27,8 %) și Republica Cehă (27,1 %). Procentele cele mai scăzute ale costurilor nesalariale pentru întreaga economie s-au înregistrat în Malta (6,6 %), Luxemburg (13,5 %), Irlanda (13,7 %), Danemarca (13,9 %) și Croația (14,9 %).

Salariile/veniturile salariale brute

Veniturile salariale mediane

Veniturile salariale brute reprezintă cea mai mare parte a costului forței de muncă. La nivelul țărilor UE, cele mai ridicate venituri salariale orare brute mediane, în octombrie 2010 (rotunjite la cei mai apropiați 10 cenți), s-au înregistrat în Danemarca (25,00 EUR), urmată de Irlanda (18,30 EUR) și Luxemburg (17,80 EUR) — a se vedea figura 2. Cele mai scăzute venituri salariale s-au înregistrat în Bulgaria (1,50 EUR), România (2,00 EUR), Lituania (2,70 EUR) și Letonia (2,90 EUR). Venitul salarial orar brut median din statul membru al UE care înregistrează cea mai mare valoare este de 16 ori mai mare decât venitul salarial orar din statul membru cu valoarea cea mai scăzută, atunci când este exprimat în euro; exprimat în standardul puterii de cumpărare (SPC) – care explică diferențele la nivelul prețurilor între țări – raportul este de 5 la 1.

Lucrătorii cu venituri salariale mici

Lucrătorii cu venituri salariale mici sunt definiți ca fiind angajații care câștigă cel mult două treimi din venitul salarial orar brut median național dintr-o anumită țară.

În 2010, 16,9 % din angajați erau lucrători cu venituri salariale mici în UE-27, în timp ce în zona euro (ZE-17) proporția era de 14,7 %. Țările cu proporțiile cele mai ridicate ale lucrătorilor cu venituri salariale mici erau Letonia (27,8 %) și Lituania (27,2 %), în timp ce Suedia (2,5 %), Finlanda (5,9 %), Franța (6 1 %), Belgia (6,4 %) și Danemarca (7,7 %) înregistrau cele mai scăzute procente. Comparativ cu 2006, primul an de referință disponibil pentru aceeași colectare de date, proporția lucrătorilor cu venituri salariale mici a rămas relativ stabilă, crescând cu 0,1 puncte procentuale în UE-27 și cu 0,3 puncte procentuale în zona euro (figura 3).

Între 2006 și 2010, proporția lucrătorilor cu venituri salariale mici a crescut mai ales în Malta (+3,9 puncte procentuale) și în Bulgaria (+3,1 puncte procentuale), în vreme ce scăderile cele mai pronunțate s-au înregistrat în Portugalia (-4,6 puncte procentuale), Letonia (-3,1 puncte procentuale), Grecia (-2,9 puncte procentuale), Ungaria și Slovenia (ambele cu -2,1 puncte procentuale).

Diferența de remunerare între femei și bărbați

În pofida unei anumite convergențe, există în continuare o diferență considerabilă între veniturile salariale medii ale bărbaților și cele ale femeilor la nivelul UE, concept cunoscut în general sub denumirea de Diferență de remunerare între femei și bărbați. Conform cifrelor înregistrate în 2014 pentru întreaga UE-28, femeile au câștigat în medie cu 16,1 % mai puțin decât bărbații. Cele mai mici diferențe în ceea ce privește remunerarea medie între sexe au fost constatate în Slovenia, Malta, Italia, Polonia, Luxemburg și Belgia (acestea fiind sub 10,0 %). Cele mai mari disparități salariale de gen au fost identificate în Estonia (28,3 %), Austria (22,9 %), Republica Cehă (22,1 %), Germania (21,6 %) și Slovacia (21.1 %) — a se vedea figura 4.

Există mai mulți factori care pot influența aceste diferențe de remunerare între femei și bărbați, cum ar fi: diferențele privind ratele de participare la forța de muncă, diferențele privind ocupațiile și activitățile în care tind să predomine bărbații sau femeile, diferențele privind măsura în care bărbații și femeile lucrează cu jumătate de normă, precum și atitudinea departamentelor de resurse umane din cadrul organismelor publice și private față de dezvoltarea profesională și concediile neplătite și/sau concediile de maternitate. Printre factorii care pot explica, cel puțin parțial, diferențele de remunerare între femei și bărbați se numără segregarea sectorială și ocupațională, educația și formarea, sensibilizarea și transparența, precum și discriminarea directă. Diferențele de remunerare între femei și bărbați reflectă şi alte inegalități – în special, partea adesea disproporționată a responsabilităților familiale pe care și-o asumă femeile și, prin urmare, dificultățile cu care se confruntă acestea în a concilia viața profesională cu cea privată. Multe femei lucrează cu fracțiune de normă sau în cadrul unor contracte atipice: deși acest lucru le permite să rămână pe piața forței de muncă și să-și îndeplinească în același timp, de asemenea, responsabilitățile familiale, acest lucru poate avea o influență negativă asupra remunerării lor, asupra evoluției carierei acestora sau asupra perspectivelor lor de promovare și de pensionare.

Salariul net și sarcina fiscală

Salariul net

Informațiile referitoare la salariul net completează datele privind salariul brut în ceea ce privește veniturile disponibile, și anume după deducerea din sumele brute a impozitului pe venit și a contribuțiilor la asigurările sociale ale angajatului și adăugarea de alocații familiale în cazul familiilor cu copii. Alocațiile familiale sunt transferuri de numerar plătite pentru copiii aflați în întreținere.

În 2015, venitul salarial net al unui celibatar care câștigă 100 % din salariul mediu al unui lucrător din economia întreprinderilor, fără copii, a variat de la 4 000 EUR în Bulgaria la 38 500 EUR în Luxemburg. Aceleași două state membre ale UE au înregistrat cel mai scăzut (4 500 EUR) și, respectiv, cel mai ridicat (52 500 EUR) venit salarial net mediu pentru un cuplu căsătorit cu un singur venit și cu doi copii (figura 5).

În cazul unui cuplu căsătorit în care ambii parteneri au un loc de muncă (ambii câștigând venitul salarial mediu), Luxemburg a înregistrat cel mai ridicat venit salarial net anual, 86 400 EUR în cazul unui cuplu cu doi copii și 78 800 EUR în cazul unui cuplu fără copii; Bulgaria a înregistrat cel mai scăzut venit salarial net, 8 000 EUR, indiferent dacă același cuplu are sau nu doi copii.

Presiunea fiscală

Informațiile privind presiunea fiscală sunt destinate măsurării presiunii fiscale și a contribuțiilor la asigurările sociale raportate la costul forței de muncă. Aceste informații sunt furnizate în legătură cu lucrătorii cu venituri salariale mici. Presiunea fiscală pentru UE-28 a fost de 34,9 % în 2014 (a se vedea tabelul 1). Cele mai ridicate sarcini fiscale pentru lucrătorii cu venituri salariale mici s-au înregistrat, în 2014, în Belgia, Ungaria, Germania, Franța, Italia, Austria, România, Letonia și Suedia (toate depășind 40,0 %). Dimpotrivă, cele mai scăzute sarcini fiscale pentru lucrătorii cu venituri salariale mici s-au înregistrat în Malta, Irlanda și Regatul Unit (sub 30,0 %) precum și în Cipru (cele mai recente date din 2007).

Ceilalți trei indicatori prezentați în tabelul 1 oferă informații privind procentul de venituri salariale brute „pierdute” sub formă de impozite (cote de impozitare și contribuții la asigurările sociale mai mari și/sau o reducere sau o pierdere a prestațiilor) atunci când persoanele reîncep să muncească sau trec de la venituri mai mici la venituri mai mari. În 2014, proporția globală a venitului „pierdut” sub formă de impozite în momentul în care un șomer devine angajat s-a menținut la 73,8 % în UE-28. Cea mai ridicată cotă a fost înregistrată în Belgia (93,0 %), iar cea mai scăzută a fost înregistrată în Slovacia (44,5 %).

Pentru persoanele cu venituri salariale mici care doresc venituri mai mari, o parte mai mare din veniturile acestora ar fi „pierdută„ sub formă de impozite. În cazul unui cuplu căsătorit având un singur venit și cu doi copii, capcana salariilor mici a fost înregistrată la 61,8 % în UE-28 în 2014, cel mai scăzut nivel fiind observat în Italia (0,3 %), iar cel mai ridicat nivel în Luxemburg (107,7 %), deși s-a înregistrat un nivel mai ridicat în Cipru (114,5 %) pentru care cele mai recente date sunt din 2007. În schimb, în cazul celibatarilor fără copii, capcana salariilor mici pentru UE-28 în 2014 s-a menținut la 47,3 %; cel mai mare nivel a fost observat în Danemarca (77,3 %), iar cel mai scăzut în Grecia (21,9 %); în 2007, în Cipru nivelul a fost 6,3 %.

Sursele și disponibilitatea datelor

Costul forței de muncă

Costul forței de muncă include remunerarea angajatului (de exemplu, remunerațiile și salariile în bani și în natură, contribuțiile sociale plătite de angajatori), costurile pentru formarea profesională și alte cheltuieli (precum costurile de recrutare, cheltuielile pentru îmbrăcămintea de lucru și impozitele pe forța de muncă, considerate drept costuri ale forței de muncă din care se scad subvențiile). Aceste componente ale costului forței de muncă și elementele lor sunt definite în Regulamentul (CE) nr. 1737/2005 din 21 octombrie 2005.

Statisticile referitoare la costul forței de muncă constituie un sistem ierarhic de date statistice trimestriale, anuale și multianuale, destinate să ofere o imagine cuprinzătoare și detaliată asupra nivelului, structurii și evoluției pe termen scurt a costului forței de muncă în diferitele sectoare de activitate economică din UE și din anumite alte țări. Toate statisticile se bazează pe o definiție armonizată a costului forței de muncă. Nivelurile costului forței de muncă se bazează pe cel mai recent sondaj privind costul forței de muncă (din 2012) și pe o extrapolare bazată pe indicele trimestrial al costului forței de muncă. Sondajul privind costul forței de muncă este un studiu care se derulează din patru în patru ani și care colectează într-o formă foarte detaliată date privind nivelurile costului forței de muncă. În scopul extrapolării pe baza indicelui costului forței de muncă, datele sunt utilizate doar într-o formă agregată. Indicele trimestrial al costului forței de muncă (un Euroindicator) (în limba engleză) măsoară presiunea costurilor care decurge din factorul de producție „forță de muncă”. Datele vizate de procesul de colectare a indicilor privind costul forței de muncă se raportează la costul orar mediu total al forței de muncă și la două categorii de costuri ale forței de muncă: salarii și indemnizații; contribuțiile sociale ale angajatorilor plus impozitele plătite, din care se scad subvențiile primite de angajatori. Sunt disponibile date pentru agregatele UE și pentru statele membre ale UE, pentru un agregat care acoperă industria, construcțiile și serviciile (cu excepția administrației publice, a apărării și a asigurărilor sociale obligatorii, în conformitate cu secțiunile B-N și P-S din NACE Rev. 2 (informațiile sunt defalcate, de asemenea, pe activități economice), în formă ajustată în funcție de variațiile sezoniere și de numărul de zile lucrătoare.

Salariile/veniturile salariale brute

Principalele definiții pentru veniturile salariale sunt furnizate în Regulamentul (CE) nr. 1738/2005 din 21 octombrie 2005. Datele provin din ancheta asupra structurii veniturilor salariale (SES) care se realizează din patru în patru ani, cea mai recentă datând din octombrie 2010. Venitul salarial brut acoperă remunerația în numerar plătită direct de către angajator, înaintea deducerilor fiscale și a contribuțiilor la asigurările sociale datorate de către salariați și reținute de către angajator. Sunt incluse toate sporurile, indiferent dacă acestea sunt plătite în mod regulat (al 13-lea sau al 14-lea salariu, prime de concediu, participare la profit, indemnizații pentru concediul neefectuat, comisioane ocazionale etc.).

Datele privind veniturile salariale mediane se bazează pe veniturile salariale orare brute ale tuturor angajaților (normă întreagă și normă parțială, cu excepția ucenicilor) care lucrează în întreprinderi cu cel puțin 10 angajați și în toate sectoarele economice, exceptând agricultura, pescuitul, administrația publică, gospodăriile private și organizațiile extrateritoriale. Venitul salarial median reprezintă valoarea astfel determinată încât jumătate din populație câștigă mai puțin decât această valoare, iar cealaltă jumătate câștigă mai mult.

Diferența de remunerare între femei și bărbați

Diferența de remunerare între femei și bărbați, sub formă neajustată, este definită drept diferența dintre veniturile salariale orare brute medii ale bărbaților și cele ale femeilor, exprimată ca procent din veniturile salariale orare brute medii ale bărbaților. Metodologia de compilare a acestui indicator se raportează la datele colectate în cadrul anchetei asupra structurii veniturilor salariale (SES), care se revizuiesc o dată la patru ani atunci când datele SES devin disponibile. SES se bazează pe Regulamentul (CE) nr. 1738/2005 din 21 octombrie 2005.

Conform metodologiei utilizate, indicatorul referitor la diferența de remunerare între femei și bărbați neajustată vizează toți angajații (fără restricții privind vârsta și numărul de ore lucrate) din cadrul întreprinderilor (cu cel puțin 10 angajați) din industrie, construcții și servicii (astfel cum sunt reglementate de NACE Rev. 2 secțiunile B-S, cu excepția secțiunii O). Unele țări furnizează, de asemenea, informații corespunzătoare secțiunii O din NACE Rev. 2 (administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii), cu toate că acest lucru nu este obligatoriu. De asemenea, sunt disponibile informații însoțite de analize comparative între sectoarele public și privat, în funcție de timpul de lucru (normă întreagă sau jumătate de normă) și de vârsta angajaților.

Salariul net și sarcina fiscală

Salariul net este obținut din veniturile salariale brute și reprezintă partea de remunerație pe care angajații o pot păstra efectiv pentru a o cheltui sau pentru a o economisi. Față de salariul brut, salariul net nu include contribuțiile la asigurările sociale și impozitele, dar include alocațiile familiale.

Indicatorii cotei de impozitare (presiunea fiscală asupra costului forței de muncă, capcana șomajului și capcana salariilor mici)) au scopul de a monitoriza atractivitatea încadrării în muncă. Presiunea fiscală asupra costului forței de muncă este definită drept impozitul pe venit asupra veniturilor salariale brute la care se adaugă cotizațiile sociale ale angajatului și ale angajatorului, exprimată ca procent din costurile totale ale forței de muncă. Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii care câștigă 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N). Capcana șomajului măsoară proporția veniturilor salariale brute pe care un șomer le pierde atunci când devine angajat, ca urmare a unor impozite și contribuții la asigurările sociale mai mari și a încetării ajutoarelor de șomaj și a altor prestații; aceasta este definită drept diferența dintre veniturile salariale brute și creșterea veniturilor nete atunci când se trece de la șomaj la încadrare în muncă, exprimată ca procent din veniturile salariale brute. Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii care câștigă 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N). Capcana salariilor mici măsoară procentul veniturilor salariale brute care este „pierdut” ca urmare a efectelor combinate ale impozitelor pe venit, contribuțiilor la asigurările sociale și încetării plății oricăror prestații atunci când veniturile salariale brute cresc de la 33 % la 67 % din veniturile salariale medii ale unui lucrător din economia întreprinderilor (NACE Rev. 2 secțiunile B-N). Acest indicator este compilat pentru celibatarii fără copii, precum și pentru cuplurile având un singur venit și cu doi copii între 6 și 11 ani.

Context

Structura și evoluția costului forței de muncă și ale veniturilor salariale sunt caracteristici importante ale oricărei piețe a forței de muncă, reflectând oferta de muncă din partea persoanelor fizice și cererea de forță de muncă din partea întreprinderilor.

UE își propune să promoveze egalitatea de șanse, care implică o eliminare progresivă a diferenței de remunerare între femei și bărbați. Articolul 157 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) stabilește principiul egalității de remunerare între lucrătorii de sex masculin și cei de sex feminin, pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare, iar articolul 157 alineatul (3) prevede temeiul juridic al legislației privind egalitatea de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește munca. În decembrie 2015, Comisia Europeană a adoptat Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019. În cadrul acestui program de lucru, Comisia și-a reafirmat angajamentul de a continua activitatea de promovare a egalității între bărbați și femei. Unul dintre domeniile prioritare tematice este reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați, în ceea ce privește câștigurile și pensiile și, prin urmare, combaterea sărăciei în rândul femeilor. Comisia a identificat acțiunile-cheie care urmează să fie puse în aplicare în acest domeniu prioritar. Una dintre ele este organizarea în fiecare an a zilei europene a egalității salariale pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la diferența de remunerare între femei și bărbați și cauzele care stau la baza acesteia.