Statistics Explained

Statistici privind ocuparea forței de muncă


Date din luna mai 2019.

Următoarea actualizare a articolului: septembrie 2020.

Versiunea în limba engleză este mai recentă.

Principalele puncte

Rata de ocupare a forței de muncă în UE a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani a înregistrat nivelul cel mai ridicat în 2018, de 73,1 %.

În pofida reducerii continue a disparității în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, rata de ocupare a forței de muncă era în continuare mai ridicată în rândul bărbaților decât în rândul femeilor în 2018 în toate statele membre ale UE.

30,8 % dintre femeile angajate cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani în UE au lucrat cu fracțiune de normă în 2018, comparativ cu procentul de 8,0 % corespunzător bărbaților.


Instrumentul 1: Ocuparea forței de muncă (total, femei, bărbați, tineri și persoane în vârstă), 2002-2018
(% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani)
Sursa: Eurostat


Prezentul articol prezintă cele mai recente statistici privind ocuparea forței de muncă în Uniunea Europeană (UE), bazate pe ancheta UE asupra forței de muncă, inclusiv o imagine de ansamblu bazată pe dimensiuni socioeconomice. În general, statisticile privind ocuparea forței de muncă indică diferențe considerabile în funcție de sex, vârstă și nivelul de studii atins. De asemenea, există diferențe considerabile între statele membre ale UE pe piața muncii.

Statisticile privind piața muncii sunt esențiale pentru multe politici ale UE după introducerea unui capitol privind ocuparea forței de muncă în Tratatul de la Amsterdam în 1997. Rata de ocupare a forței de muncă, cu alte cuvinte, procentajul de persoane angajate din totalul populației în vârstă de muncă, este un indicator social cheie pentru studiul evoluțiilor de pe piața muncii.

Vă rugăm să rețineți că numerele și ratele afișate în cadrul instrumentelor și menționate în textul prezentului articol pot să difere în unele cazuri, din cauza revizuirii continue a datelor sursă: instrumentele se referă la cele mai recente date (evidențiate în baza de date Eurostat la rubrica Employment and unemployment (Labour Force Survey) (în limba engleză) (employ)), în timp ce textul se referă la datele din luna mai 2019.

Articol complet

Ratele de ocupare a forței de muncă în funcție de sex, vârstă și nivel de studii

În 2018, rata de ocupare a forței de muncă în UE-28 pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani, astfel cum a fost măsurată în cadrul anchetei UE asupra forței de muncă (LFS a UE), a fost de 73,1 %, fiind cea mai mare medie anuală înregistrată vreodată pentru UE. Cu toate acestea, în spatele acestor medii pot fi observate diferențe mari între țări (a se vedea Harta 1 și Instrumentul 1). Suedia este singurul stat membru al UE cu o rată de ocupare a forței de muncă de cel puțin 80 % (82,6 %). O astfel de rată atât de ridicată se observă și în țările AELS Islanda (86,5 %) și Elveția (82,5 %).

În 2010, Consiliul European a adoptat Strategia Europa 2020. S-a pus accent pe consolidarea economiei UE și pe pregătirea provocărilor pentru deceniul următor. Unul dintre principalele obiective ale acestei strategii la nivelul UE este creșterea, până în 2020, a ratei de ocupare a forței de muncă a populației cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani până la cel puțin 75 %. În 2018, paisprezece state membre ale UE au avut o rată cel puțin egală cu 75 %, respectiv cele trei state membre nordice (Suedia, Danemarca și Finlanda), cele trei state membre baltice (Estonia, Lituania și Letonia), precum și Cehia, Germania, Țările de Jos, Regatul Unit, Austria, Portugalia, Slovenia și Malta, a se vedea Harta 1. Trei țări AELS, Islanda, Elveția și Norvegia, au avut, de asemenea, rate de ocupare a forței de muncă ridicate la o valoare de peste 75 %.

La cealaltă extremitate, rata de ocupare a forței de muncă a fost departe de obiectivul UE, și anume sub nivelul de 70 %, în România, Belgia, Spania, Croația și Italia, cea mai scăzută valoare fiind înregistrată în Grecia (59,5 %).

Harta 1: Rata ocupării forței de muncă, categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani, 2018
(%)
Sursă: Eurostat (lfsa_ergan)

Diagrama cu linie interactivă (a se vedea Instrumentul 1) arată modul în care s-a modificat rata de ocupare a forței de muncă începând din anul 2002 în funcție de țară. Făcând clic pe pictogramele din partea de jos a instrumentului, se poate observa evoluția pentru defalcări specifice a ratei de ocupare a forței de muncă: de la stânga la dreapta, puteți trece de la populația totală la femei, la bărbați, la tineri și, respectiv, la populația în vârstă.

În perioada 2002-2018, rata de ocupare a forței de muncă a populației totale cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani a crescut cu 6,4 puncte procentuale în UE-28, de la 66,8 % la 73,2 %. Cu toate acestea, în ultimii ani, țările s-au confruntat cu situații foarte diferite pe piața forței de muncă. Rata de ocupare a forței de muncă a crescut în perioada 2002-2018 în toate țările, cu excepția Greciei (-3,0 puncte procentuale) și a Ciprului (-1,0 puncte procentuale). Creșterea este mai mare decât media UE de 6,4 puncte procentuale în toate țările care au aderat la UE în 2004 sau ulterior (cu excepția Ciprului), precum și în Germania. Cele mai mari creșteri se observă în Bulgaria (unde rata de ocupare a forței de muncă a crescut cu 16,6 puncte procentuale de la 55,8 % în 2002 la 72,4 % în 2018) și în Malta (17,3 puncte procentuale, în creștere de la 57,7 % la 75,0 %).

În toate statele membre ale UE, în 2018, rata de ocupare forței de muncă în rândul bărbaților a fost mai mare decât cea în rândul femeilor. Acest lucru este valabil, de asemenea, pentru întreaga perioadă cuprinsă între 2002 și 2018, cu două excepții: Letonia în 2010 și Lituania în 2009 și 2010. Cu toate acestea, evoluția ratei de ocupare a forței de muncă în rândul bărbaților și al femeilor în perioada 2002-2018 a fost diferită. Făcând clic pe a doua și a treia pictogramă a Instrumentului 1, puteți observa evoluția ratei de ocupare a forței de muncă în rândul bărbaților și, respectiv, al femeilor, începând din anul 2002.

Instrumentul 1: Ocuparea forței de muncă (total, femei, bărbați, tineri și persoane în vârstă), 2002-2018
(% din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani)
Sursa: Eurostat


Începând din 2002, rata de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor a crescut în general în Europa, cu 9,2 puncte procentuale la nivelul UE. Cele mai mari creșteri ale ratelor de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor în perioada 2002-2018 au fost observate în Malta (+29,0 puncte procentuale), Bulgaria (+16,0 puncte procentuale) și Germania (+14,0 puncte procentuale). În 2018, cele mai mari rate de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor au fost înregistrate în Suedia (80,4 %), precum și în Islanda (83,2 %), în timp ce cele mai mici rate de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor au fost înregistrate în Grecia (49,1 %) și în Italia (53,1 %).

În schimb, creșterea ratei de ocupare a forței de muncă la nivelul UE pentru bărbați a fost mai limitată (+3,5 puncte procentuale) decât pentru femei în perioada 2002-2018. Rata de ocupare a forței de muncă în rândul bărbaților chiar a înregistrat o scădere în 11 state membre ale UE, cele mai vizibile schimbări fiind observate în Grecia (-8,3 puncte procentuale, de la 78,4 % în 2002 la 70,1 % în 2018) și în Cipru (-6,5 puncte procentuale, de la 85,8 % la 79,3 %).

În consecință, a scăzut decalajul ratei de ocupare a forței de muncă între femei și bărbați la nivelul UE de la 17,3 puncte procentuale în 2002 la 11,6 puncte procentuale în 2018. Aceeași tendință a fost observată în toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Estoniei, Ungariei, Suediei, Poloniei, Slovaciei și României. Scăderea a fost deosebit de semnificativă în Malta (disparitatea de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă s-a modificat cu -24,3 puncte procentuale) datorită creșterii ratei de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor, precum și în Spania (-17,4 puncte procentuale) și Luxemburg (-17,3 puncte procentuale), ca urmare a unei combinații între scăderea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul bărbaților și creșterea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor.

În ceea ce privește a patra și a cincea pictogramă a Instrumentului 1, acestea arată că rata de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani (ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor) a scăzut la nivelul UE în perioada 2002-2018, în timp ce rata de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani (ocuparea forței de muncă în rândul persoanelor în vârstă) a crescut în aceeași perioadă. Scăderea ratei de ocupare a forței de muncă în rândul tinerilor este vizibilă în special în Irlanda, Portugalia, Spania și Grecia. Pe de altă parte, Germania, Bulgaria și Slovacia au înregistrat cea mai mare creștere a ratei de ocupare a forței de muncă în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani.

Ratele de ocupare a forței de muncă variază în mod semnificativ și în funcție de nivelul de studii atins (a se vedea Instrumentul 2). Ratele analizate în funcție de nivelul de studii se bazează pe categoria de vârstă cuprinsă între 25 și 64 de ani, deoarece este posibil ca persoanele mai tinere să urmeze încă o formă de învățământ, în special în învățământul terțiar, iar acest lucru poate avea un impact semnificativ asupra ratelor de ocupare a forței de muncă.

Instrumentul 2: Rata de ocupare a forței de muncă în funcție de nivelul de studii, 2002-2018
(% din populația cu studii de nivel inferior/mediu/superior cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani)
Sursa: Eurostat


Rata de ocupare a forței de muncă a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani care au absolvit o instituție de învățământ terțiar [învățământ terțiar cu ciclu scurt, studii de licență, master sau studii doctorale (sau alte studii echivalente)], (nivelurile ISCED 5-8) a fost de 85,8 % la nivelul UE în 2018. Această rată este mult mai mare decât cea corespunzătoare persoanelor care au absolvit doar o instituție de învățământ primar sau secundar inferior (nivelurile ISCED 0-2), adică 56,8 %. Rata de ocupare a forței de muncă în UE-28 a persoanelor care au absolvit cel mult o instituție de învățământ secundar superior sau de învățământ terțiar nonuniversitar (nivelurile ISCED 3-4) este cuprinsă între cele două rate anterioare, având o valoare de 76,4 %. Aceste cifre pot indica faptul că, odată cu creșterea nivelului de studii, crește și probabilitatea obținerii unui loc de muncă.

Pe lângă faptul că se confruntă cu cea mai mică probabilitate de a obține un loc de muncă (în rândul celor trei categorii de nivel educațional), persoanele care au absolvit cel mult o instituție de învățământ secundar inferior (nivelurile ISCED 0-2) au fost afectate cel mai mult de criză: rata de ocupare a forței de muncă pentru acest grup a scăzut cu 5,0 puncte procentuale în perioada 2007-2013 la nivelul UE. Numărul corespunzător persoanelor cu studii de nivel mediu (nivelurile ISCED 3-4) a fost de 1,7 puncte procentuale, iar cel aferent persoanelor cu studii de nivel superior (nivelurile ISCED 5-8) a fost de 1,7 puncte procentuale.

Instrumentul 2 demonstrează importanța de a urma cel puțin studii de nivel mediu pentru a avea șansa de a găsi un loc de muncă. Într-adevăr, de exemplu, în Slovacia, în 2018, rata de ocupare a forței de muncă a persoanelor cu studii de nivel inferior a fost de 37,9 %; această rată este mult mai mică decât rata de ocupare a forței de muncă a persoanelor cu studii de nivel mediu (76,9 %) și a persoanelor cu studii de nivel superior (82,6 %). Această situație este, de asemenea, vizibilă, în mare parte, în Croația (37,5 % pentru studiile de nivel inferior față de 68,5 % pentru studiile de nivel mediu), Cehia (52,2 % față de 83,5 %), Bulgaria (47,0 % față de 78,5 %) și Polonia (43,1 % față de 70,4 %).

Numărul persoanele cu mai multe locuri de muncă este mai mare în rândul persoanelor cu studii de nivel superior

Figura 1 arată că ponderea persoanelor care au mai multe locuri de muncă este redusă și că este mai probabil ca persoanele cu studii de nivel superior (nivelurile ISCED 5-8) să aibă un al doilea loc de muncă decât persoanele cu studii de nivel mediu (nivelurile ISCED 3-4) sau inferior (nivelurile ISCED 0-2). În UE-28, în 2018, 5,0 % dintre persoanele care au absolvit o instituție de învățământ terțiar aveau mai multe locuri de muncă, în timp ce această pondere a fost de 2,8 % și 3,8 % pentru persoanele cu studii de nivel inferior și, respectiv, mediu.

Ponderea persoanelor cu mai multe locuri de muncă cu studii de nivel superior a fost cea mai mare în Țările de Jos (10,1 %), Estonia (9,8 %) Suedia (8,8 %) și Danemarca (8,3 %). Decalajele între persoanele cu studii de nivel inferior și superior în rândul persoanelor cu mai multe locuri de muncă au fost foarte vizibile în Letonia (decalaj de 6,9 puncte procentuale), urmată de Estonia (decalaj de 6,7 puncte procentuale), Portugalia (decalaj de 5,6 puncte procentuale) și Țările de jos (decalaj de 4,9 puncte procentuale). Cu toate acestea, în unele țări, ponderea persoanelor cu mai multe locuri de muncă a fost puțin mai mare în rândul persoanelor cu studii de nivel inferior decât în rândul celor cu studii de nivel superior; cea mai mare diferență în această direcție s-a observat în Franța (decalaj de -1,8 puncte procentuale).

Figura 1: Persoane angajate cu un al doilea loc de muncă, în funcție de nivelul de studii, categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani, 2018
(% din totalul persoanelor angajate)
Sursă: Eurostat (lfsa_egaed) și (lfsa_e2ged)

Prevalența profesioniștilor, a angajaților cu statut inferior, precum și a lucrătorilor din domeniul serviciilor și al vânzărilor

În ceea ce privește ocupația, profesioniștii au reprezentat cel mai mare grup din UE-28 în 2018 (a se vedea Figura 2a) cu 20,0 % din persoanele angajate. Această pondere a fost urmată de procentul de 16,4 % corespunzător lucrătorilor din domeniul serviciilor și al vânzărilor și de procentul de 16,3 % corespunzător tehnicienilor și profesioniștilor asociați. La cealaltă extremitate, cele mai mici două grupuri au fost reprezentate de lucrătorii calificați din domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului (3,0 %) și de ocupațiile din cadrul forțelor armate (0,6 %).

Cu toate acestea, luarea în considerare a ocupației în mod exclusiv oferă doar o imagine limitată a caracteristicilor economice, sociale și culturale ale persoanelor angajate. Din acest motiv, a fost introdusă o clasificare mai largă, denumită ESeG (grupuri socioeconomice europene), care combină ocupația cu statutul profesional. Folosind această clasificare, profesioniștii (20,0 %) au rămas cel mai mare grup din UE-28 în 2018 (a se vedea Figura 2b), dar, de această dată, fiind urmați de angajații cu statut inferior, în procent de 18,2 %, și apoi de angajații calificați din sectorul industriei, în procent de 16,2 % din persoanele angajate.

Figura 2a: Persoane angajate, în funcție de ocupație (ISCO), categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani, UE-28, 2018
(% din totalul persoanelor angajate)
Sursă: Eurostat (lfsa_egais)


Figura 2b: Persoane angajate, în funcție de grup socioeconomic european, categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani, UE-28, 2018
(% din totalul persoanelor angajate)
Sursă: Eurostat (lfsa_esega)

Creșterea ponderii muncii cu fracțiune de normă și a muncii temporare

Ponderea persoanelor angajate din categoria de vârstă cuprinsă între 20 și 64 de ani din UE-28 care au declarat că principalul lor loc de muncă este cu fracțiune de normă a crescut încet, dar constant, de la 14,9 % în 2002 la 19,0 % în 2015, iar în 2018 a scăzut ușor la 18,5 % (a se vedea Instrumentul 3, pictograma 1). De departe cea mai mare pondere a lucrătorilor cu fracțiune de normă în 2018 a fost înregistrată în Țările de Jos (46,8 %), urmată de Austria, Germania, Belgia, Regatul Unit, Suedia și Danemarca, unde munca cu fracțiune de normă a reprezentat, în fiecare caz, mai mult de o cincime (21 %) din totalul persoanelor angajate. În schimb, contractele cu fracțiune de normă au fost relativ rare în Bulgaria (1,8 % din totalul persoanelor angajate), precum și în Ungaria, Slovacia, Croația și Polonia (între 4,2 % și 6,2 %). Numărul contractelor cu fracțiune de normă a crescut din 2002 în toate statele membre ale UE, cu excepția României (-3,1 puncte procentuale), a Poloniei (-2,7 puncte procentuale), a Lituaniei (-2,6 puncte procentuale), a Letoniei (-1,7 puncte procentuale), a Croației (-1,6 puncte procentuale), a Bulgariei (-0,9 puncte procentuale) și a Portugaliei (-0,6 puncte procentuale).

A doua și a treia pictogramă a Instrumentului 3 arată o diferență semnificativă în ceea ce privește prevalența muncii cu fracțiune de normă între bărbați și femei. Puțin sub o treime (30,8 %) dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani angajate în UE-28 au lucrat cu fracțiune de normă în 2018, un procent mult mai mare decât cel corespunzător bărbaților (8,0 %). Aproximativ trei sferturi (73,8 %) din numărul total de femei angajate din Țările de Jos și ceva mai puțin de un sfert dintre bărbații (23,0 %) angajați în această țară au lucrat cu fracțiune de normă în 2018, ceea ce reprezintă cele mai ridicate rate în rândul statelor membre ale UE. Cea mai mare creștere a punctelor procentuale în ceea ce privește munca cu fracțiune de normă în perioada 2002-2018 s-a observat la femeile din Italia (15,6 puncte procentuale, de la 16,8 % la 32,4 %) și la bărbații din Elveția (7,9 puncte procentuale, de la 9,1 % la 17,0 %), în timp ce cea mai mare scădere în rândul femeilor a fost înregistrată în Islanda (-11,8 puncte procentuale, de la 42,3 % la 30,5 %) și în rândul bărbaților în Lituania (-3,2 puncte procentuale, de la 8,3 % la 5,1 %).

Instrumentul 3: Munca cu fracțiune de normă (total, femei și bărbați) și munca temporară (total, femei și bărbați), 2002-2018
(% din total/femei/bărbați angajați cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani)
Sursa: Eurostat


Din 2002 până în 2018, ponderea persoanelor cu contract de muncă pe durată nedeterminată a scăzut ușor în UE-28, în timp ce ponderea angajaților temporari a crescut de la 11,2 % în 2002 la 13,2 % în 2018 (a se vedea Instrumentul 3, pictograma 4). Numărul persoanelor angajate temporar variază între statele membre ale UE: procentul cel mai mare de persoane care au un contract de muncă pe durată determinată a fost înregistrat în 2018 în Spania (26,4 %), Polonia (23,9 %) și Portugalia (21,5 %). La cealaltă extremitate, cele mai mici ponderi ale contractelor de muncă pe durată determinată pot fi găsite în România (1,1 %), Lituania (1,4 %) și Letonia (2,6 %).

Comparația dintre bărbați și femei în ceea ce privește angajarea cu contracte de muncă pe perioadă determinată (a se vedea Instrumentul 3, pictogramele 5 și 6) arată că disparitatea de gen nu a fost atât de mare în 2018 la nivelul UE, valorile fiind de 12,6 % pentru bărbați și de 13,8 % pentru femei.

Instrumentul 4 prezintă ponderea angajaților cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani, cu contract de muncă pe durată determinată pe baza clasificării privind Grupul socioeconomic european (ESeG). Pentru majoritatea țărilor, este cel mai puțin probabil ca persoanele cu funcții de conducere să aibă contracte pe durată determinată, fiind cel mai probabil ca astfel de contracte să existe în rândul angajaților cu statut inferior. Cu toate acestea, nivelurile diferă semnificativ între țări: 39,2 % dintre angajații cu statut inferior din Polonia se află în această situație, în timp ce procentul corespunzător pentru România este de numai 2,6 %. Variațiile considerabile de la un stat membru al UE la altul ale tendinței de a avea contracte pe durată determinată pot reflecta, cel puțin într-o anumită măsură, practicile naționale, oferta și cererea de forță de muncă, evaluările angajatorilor asupra potențialului de creștere/contracție, precum și ușurința cu care angajatorii pot angaja și concedia.

Instrumentul 4: Procentul angajaților cu contract de muncă pe durată determinată, în funcție de grupul socioeconomic european, 2018
(% din persoanele angajate cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani)
Sursă: Eurostat


Lucrători prin agent de muncă temporară

Procentul de persoane angajate care lucrează pentru un agent de muncă temporară este scăzut. La nivelul UE, s-a înregistrat un procent de 2,2 % dintre bărbații angajați și de 1,5 % dintre femeile angajate cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani în 2018. Figura 3 arată că utilizarea acestei forme de încadrare în muncă este cea mai ridicată în Slovenia (4,2 % pentru bărbați, 6,0 % pentru femei) și în Spania (4,1 % pentru bărbați, 3,6 % pentru femei), în timp ce aceasta abia există în Ungaria (0,3 %, aceeași valoare pentru femei și bărbați), în Grecia (0,2 % pentru bărbați și 0,3 % pentru femei) și în Regatul Unit (0,6 % pentru bărbați și 0,5 % pentru femei).

Decalajul dintre bărbați și femei a fost cel mai mare în Franța (2,0 puncte procentuale), urmată de Țările de Jos și Austria (1,6 puncte procentuale pentru fiecare țară). Cu toate acestea, diferența dintre bărbați și femei este sub 1 punct procentual în majoritatea statelor membre ale UE. Femeile sunt mai predispuse decât bărbații să lucreze ca lucrători temporari în șapte state membre ale UE (Grecia, Croația, Danemarca, Polonia, Letonia, Irlanda și Slovenia). În Ungaria, procentul de persoane care lucrează pentru un agent de muncă temporară este același pentru ambele sexe.

Figura 3: Lucrători prin agent de muncă temporară în funcție de sex, 2018
(% din persoanele angajate cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani)
Sursă: Eurostat (lfsa_qoe_4a6r2)

Locuri de muncă precare

În 2018, 2,1 % dintre bărbații și femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani în UE-28 au ocupat locuri de muncă precare (având un contract de muncă cu durată de cel mult 3 luni). Cea mai mare proporție totală a persoanelor care ocupă un loc de muncă precar a fost înregistrată în Croația, Franța, Spania, Italia și Slovenia, precum și în țările candidate Serbia, Muntenegru și Macedonia de Nord (Figura 4). Diferențele dintre bărbați și femei au înregistrat o valoare mai mică de 1 punct procentual în toate țările, cu excepția Finlandei (1,1 puncte procentuale), a Serbiei (1,3 puncte procentuale) și a Turciei (2,0 puncte procentuale). Femeile au avut tendința puțin mai mult decât bărbații să dețină un loc de muncă precar în jumătate din statele membre ale UE.

Figura 4: Locuri de muncă precare în funcție de sex, 2018
(% din persoanele angajate cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani)
Sursă: Eurostat (lfsa_qoe_4ax1r2)

Date-sursă pentru tabele și grafice

Surse de date

Acoperire

Populația activă din punct de vedere economic (forța de muncă) include persoanele angajate și șomerii. LFS a UE definește persoanele angajate ca fiind persoane cu vârsta de cel puțin 15 ani și care, în cursul săptămânii de referință, au desfășurat o activitate, chiar și numai timp de o oră pe săptămână, în schimbul unei remunerații, al unui beneficiu sau al unui câștig familial. Forța de muncă include, de asemenea, persoanele care nu s-au aflat la locul de muncă, dar care aveau un loc de muncă sau o activitate de la care au fost temporar absente, de exemplu, pe motiv de boală, concediu, conflict social, educație sau formare.

Ocuparea forței de muncă poate fi măsurată în funcție de numărul de persoane sau de locuri de muncă în echivalente de normă întreagă sau în ore lucrate. Toate estimările sunt prezentate în acest articol în funcție de numărul de persoane; informațiile prezentate privind ratele de ocupare a forței de muncă se bazează, de asemenea, pe estimări realizate în funcție de numărul de persoane. Statisticile privind ocuparea forței de muncă sunt adesea transmise sub formă de rate de ocupare a forței de muncă pentru a evita efectul variației în timp a populațiilor naționale și pentru a facilita comparațiile între țări de dimensiuni diferite. Aceste rate sunt de obicei publicate pentru populația în vârstă de muncă, aceasta fiind considerată, în general, a avea vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani, deși în Spania și Regatul Unit, precum și în Islanda, este folosit intervalul de vârstă între 16 și 64 de ani. Categoria de vârstă cuprinsă între 15 și 64 de ani este, de asemenea, un standard utilizat de alte organizații internaționale de statistică (deși unii factori de decizie acordă o importanță tot mai mare categoriei de vârstă cuprinse între 20 și 64 de ani, întrucât o parte tot mai mare a populației UE își continuă studiile în învățământul terțiar).

Concepte principale

Printre principalele caracteristici ale ocupării forței de muncă, astfel cum sunt definite în LFS a UE, se numără:

  • angajații sunt definiți ca persoanele care lucrează pentru un angajator public sau privat și care primesc compensații sub formă de salarii, remunerații în funcție de rezultate sau plăți în natură; sunt incluși, de asemenea, membrii voluntari ai forțelor armate;
  • persoanele care desfășoară activități independente și care lucrează în propria întreprindere, exploatație sau desfășoară propria activitate profesională. O persoană care desfășoară o activitate independentă este considerată că lucrează în cursul săptămânii de referință în cazul în care îndeplinește unul dintre următoarele criterii: lucrează pentru obținerea unui beneficiu; investește timp pentru gestionarea unei întreprinderi; sau are drept activitate în curs crearea unei întreprinderi;
  • distincția dintre norma întreagă și fracțiunea de normă se bazează în general pe răspunsul spontan al unui respondent. Principalele excepții sunt Țările de Jos și Islanda, unde se aplică un prag de 35 de ore, Suedia, unde lucrătorilor independenți li se aplică un prag, și Norvegia, unde persoanele care lucrează între 32 și 36 de ore sunt întrebate dacă acest lucru reprezintă o poziție cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă;
  • indicatorii pentru angajații cu un al doilea loc de muncă se referă numai la persoanele cu mai multe locuri de muncă simultan; persoanele care și-au schimbat locul de muncă în cursul săptămânii de referință nu sunt luate în considerare ca având două locuri de muncă;
  • se consideră că un angajat are un loc de muncă temporar dacă angajatorul și angajatul sunt de acord că încetarea contractului este determinată de condiții obiective, cum ar fi atingerea unei date, finalizarea unei activități sau revenirea la lucru a unui alt angajat care a fost înlocuit temporar. Cazurile tipice includ: persoanele care semnează un contract de muncă sezonier; persoanele angajate de o agenție de muncă sau o agenție de plasare și sunt detașate către o terță parte pentru a îndeplini o sarcină specifică (cu excepția cazului în care există un contract de muncă cu durată nedeterminată); persoanele cu contracte de formare specifice.

Nivelul de studii se referă la nivelul de studii atins, adică cel mai înalt nivel de educație finalizat cu succes. Nivelul inferior de studii se referă la nivelurile 0-2 din cadrul ISCED (învățământ preșcolar, primar și secundar inferior), nivelul mediu de studii se referă la nivelurile 3 și 4 din cadrul ISCED (învățământ secundar superior și învățământ terțiar nonuniversitar ) iar nivelul ridicat de studii se referă la nivelurile 5-8 din cadrul ISCED (învățământ terțiar).

Grupurile socioeconomice europene (ESeG) reprezintă o clasificare derivată care permite gruparea persoanelor cu caracteristici economice, sociale și culturale similare de pe întregul teritoriu al Uniunii Europene, bazată doar pe variabilele sociale de bază, pentru a asigura o utilizare confortabilă în toate anchetele sociale care oferă rezultate comparabile. Principalele variabile sociale de bază utilizate sunt „Statutul profesional al OIM”, „Statutul profesional”, „Ocupația actuală” (în conformitate cu ISCO-08) și „Statutul ocupațional autodeclarat”. Pentru o clasificare detaliată și note explicative, consultați pagina ESeG de pe serverul de clasificare RAMON al Eurostat.

Seturi de date

Majoritatea indicatorilor prezentați în acest articol provin din seturi de date care fac parte din indicatorii principali folosiți în cadrul anchetei asupra forței de muncă (seturi de date care încep cu literele lfsi). Acești indicatori principali diferă de seturile de date cu rezultatele detaliate anuale și trimestriale ale anchetei (seturile de date care încep cu literele lfsa și lfsq) în sensul că rezultatele detaliate ale anchetei se bazează exclusiv pe microdate din ancheta asupra forței de muncă, în timp ce indicatorii principali au făcut obiectul un tratament suplimentar. Cele mai frecvente ajustări suplimentare sunt corecțiile principalelor discontinuități la nivelul seriilor și estimările valorilor lipsă. Aceste ajustări produc diferențe notabile între cele două seturi de date pentru unii ani.

Seturile de date ale principalilor indicatori ai anchetei asupra forței de muncă reprezintă cea mai completă și fiabilă colecție de date privind ocuparea forței de muncă și șomajul disponibile din ancheta asupra forței de muncă. Totuși, având în vedere că acestea nu oferă o analiză a tuturor variabilelor de fond, în unele cazuri este necesar să se utilizeze și rezultatele detaliate ale anchetei.

Context

Statisticile privind ocuparea forței de muncă pot fi folosite pentru o serie de analize diverse, inclusiv pentru studii macroeconomice (privind forța de muncă în calitatea sa de factor de producție), privind productivitatea saucompetitivitatea. Acestea pot fi, de asemenea, utilizate pentru a studia o serie de aspecte sociale și comportamentale legate de situația ocupării unei anumite persoane, cum ar fi integrarea socială a minorităților sau încadrarea în muncă ca sursă de venit pentru gospodării.

Ocuparea forței de muncă este atât un indicator structural, cât și un indicator pe termen scurt. Ca indicator structural, aceasta poate aduce clarificări asupra structurii piețelor muncii și a sistemelor economice, măsurate prin prisma echilibrului dintre cererea și oferta de forță de muncă sau prin calitatea ocupării forței de muncă. În calitate de indicator pe termen scurt, ocuparea forței de muncă urmează ciclul economic; cu toate acestea, ea prezintă anumite limitări în această privință, fiind deseori prezentată drept un indicator cu întârziere.

Statisticile privind ocuparea forței de muncă sunt în centrul multora dintre politicile UE. Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă (EES) a fost lansată în cadrul reuniunii la nivel înalt privind locurile de muncă, desfășurată la Luxemburg în noiembrie 1997, și a fost reformulată în 2005 pentru a asigura o mai bună aliniere a strategiei UE privind ocuparea forței de muncă la o serie de revizuiri ale unora dintre obiectivele de la Lisabona, iar în iulie 2008 au fost actualizate orientările pentru politica de ocupare a forței de muncă pentru perioada 2008–2010. În martie 2010, Comisia Europeană a lansat Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii; aceasta a fost adoptată oficial de Consiliul European în iunie 2010. Consiliul European a convenit asupra unui număr de cinci obiective principale, primul fiind acela de a crește rata de ocupare a forței de muncă pentru femei și bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani la 75 % până în 2020. Statele membre ale UE pot să își stabilească propriile obiective naționale în lumina acestor obiective principale și să elaboreze programe naționale de reformă care să includă acțiunile pe care urmăresc să le întreprindă pentru punerea în aplicare a strategiei. Punerea în aplicare a strategiei ar putea fi realizată, cel puțin în parte, prin promovarea unor condiții de lucru flexibile, de exemplu, munca cu normă fracționată sau munca la domiciliu, considerate a stimula participarea pe piața muncii. O serie de inițiative care pot încuraja intrarea unui număr mai mare de persoane pe piața muncii includ, printre altele, îmbunătățirea disponibilității infrastructurilor pentru îngrijirea copiilor, punerea la dispoziție a unui număr mai mare de oportunități pentru învățarea pe tot parcursul vieții sau facilitarea mobilității locurilor de muncă. Un element central al acestei teme este „flexicuritatea”: politicile care abordează simultan flexibilitatea piețelor muncii, organizarea muncii și relațiile de muncă, luând în considerare, totodată, echilibrul între viața profesională și cea privată, siguranța locului de muncă și protecția socială. În conformitate cu Strategia Europa 2020, strategia privind ocuparea forței de muncă încurajează adoptarea de măsuri care să contribuie la îndeplinirea a trei obiective principale până în 2020, și anume:

  • atingerea nivelului de ocupare de 75 % pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani;
  • reducerea ratelor de părăsire timpurie a școlii sub 10 % și creșterea procentajului de absolvenți de studii terțiare la cel puțin 40 % în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani;
  • reducerea cu cel puțin 20 de milioane a numărului de persoane afectate de sărăcie sau de riscul de sărăcie și de excluziune socială.

Ritmul lent de redresare în urma crizei financiare și economice și acumularea unui număr sporit de dovezi asupra creșterii ratelor șomajului au determinat Comisia Europeană să înainteze o serie de propuneri la 18 aprilie 2012 privind unele măsuri de stimulare a creării de locuri de muncă prin intermediul unui pachet privind ocuparea forței de muncă. Propunerile au vizat, printre altele, crearea de noi locuri de muncă din perspectiva cererii, prin stabilirea unor modalități prin care statele membre ale UE pot încuraja angajările, prin reducerea impozitării veniturilor salariale sau printr-o mai bună sprijinire a întreprinderilor nou-înființate. Propunerile au vizat, de asemenea, identificarea domeniilor economice cu un potențial important de creare a unui număr considerabil de locuri de muncă, cum ar fi economia ecologică, serviciile de sănătate și tehnologia informației și a comunicațiilor.

În decembrie 2012, în contextul unei rate ridicate și în continuă creștere a șomajului în rândul tinerilor în mai multe state membre ale UE, Comisia Europeană a propus pachetul de măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor [COM(2012) 727 final]. Acest pachet a reprezentat o continuare a acțiunilor privind tinerii prevăzute în pachetul mai larg privind ocuparea forței de muncă, iar în cadrul său au fost formulate o serie de propuneri, și anume:

  • toți tinerii cu vârsta de până la 25 de ani ar trebui să primească oferte de muncă de calitate, să își continue studiile sau să beneficieze de un stagiu de ucenicie sau de formare profesională în termen de patru luni de la absolvirea școlii sau de la intrarea în șomaj (o garanție pentru tineri);
  • o consultare cu partenerii sociali europeni privind un cadru de calitate pentru stagii care să permită tinerilor să dobândească experiență profesională de înaltă calitate în condiții de siguranță;
  • o alianță europeană pentru ucenicii în vederea îmbunătățirii calității și a ofertei locurilor de ucenicie disponibile, care să prezinte mijloacele de reducere a obstacolelor din calea mobilității tinerilor.

Eforturile de reducere a șomajului în rândul tinerilor au continuat în 2013, când Comisia Europeană a prezentat Inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri” [COM(2013) 144 final] destinată consolidării și accelerării măsurilor incluse în pachetul de măsuri privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor. Aceasta viza, în special, sprijinirea tinerilor care nu urmau o formă de învățământ sau de formare sau care nu aveau un loc de muncă din regiunile cu o rată a șomajului în rândul tinerilor mai mare de 25 %. A urmat o altă comunicare intitulată „Împreună pentru tinerii Europei – Apel la acțiune pentru combaterea șomajului în rândul tinerilor” [COM(2013) 447 final], destinată accelerării punerii în aplicare a garanției pentru tineri și sprijinirii statelor membre ale UE și întreprinderilor din UE astfel încât acestea să poată recruta mai mulți tineri.

Una dintre principalele priorități ale Colegiului comisarilor analizate în 2014 a fost axarea pe stimularea creării de locuri de muncă, a creșterii economice și a investițiilor, cu scopul de a reduce reglementările, de a utiliza în mod mai inteligent resursele financiare și fondurile publice existente. În februarie 2015, Comisia Europeană a publicat o serie de rapoarte de țară, analizând politicile economice ale statelor membre ale UE și furnizând informații referitoare la prioritățile statelor membre UE pentru anul viitor în vederea stimulării creșterii economice și a creării de locuri de muncă. În aceeași lună, Comisia Europeană a propus și punerea la dispoziție în 2015 a 1 miliard EUR prin intermediul Inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri” pentru a crește cu până la 30 de ori prefinanțarea de care statele membre ale UE ar putea beneficia pentru a stimula ratele de ocupare a forței de muncă a tinerilor, cu scopul de a asigura intrarea a până la 650 000 de tineri pe piața muncii.

În iunie 2016, Comisia Europeană a adoptat Noua agendă pentru competențe în Europa [COM(2016) 381/2], sub titlul „Să lucrăm împreună pentru consolidarea capitalului uman, a capacității de inserție profesională și a competitivității”. Aceasta are ca scop să asigure dobândirea de către persoane a abilităților necesare pentru prezent și pentru viitor, pentru a spori capacitatea de inserție profesională, competitivitatea și creșterea la nivelul întregii Uniuni Europene.

Mai recent, european al drepturilor sociale a fost semnat împreună de Parlamentul European, Consiliu și Comisie, la 17 noiembrie 2017. Ocuparea forței de muncă și politicile sociale sunt principalele domenii de interes ale Pilonului european al drepturilor sociale, care urmărește să asigure drepturi mai eficiente pentru cetățeni. Acesta include 3 categorii principale: (1) egalitate de șanse și acces la piața muncii, (2) condiții de muncă echitabile și (3) protecție socială și incluziune socială. În special, modelele de lucru mai flexibile disponibile la momentul actual oferă noi oportunități de angajare în special pentru tineri, dar pot fi totodată generatoare de precaritate și inegalități. Crearea unei Europe mai echitabile și consolidarea dimensiunii sociale a acesteia reprezintă o prioritate absolută a Comisiei. Pilonul european al drepturilor sociale este însoțit de un „tablou de bord social” care va monitoriza punerea în aplicare a pilonului prin urmărirea tendințelor și a performanțelor din statele membre ale UE în 12 domenii și va contribui la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice. Tabloul de bord va fi utilizat și pentru evaluarea progreselor înregistrate în direcția obținerii unui „triplu A” social pentru UE în ansamblul său.

Acces direct:

Alte articole
Tabele
Bază de date
Secţiune tematică
Publicații
Metodologie
Vizualizări





LFS main indicators (t_lfsi)
Population, activity and inactivity - LFS adjusted series (t_lfsi_act)
Employment - LFS adjusted series (t_lfsi_emp)
Unemployment - LFS adjusted series (t_une)
LFS series - Detailed annual survey results (t_lfsa)
LFS series - Specific topics (t_lfst)
LFS main indicators
Employment and activity - LFS adjusted series (lfsi_emp)
Unemployment - LFS adjusted series (une)
Labour market transitions - LFS longitudinal data (lfsi_long)
LFS series - Detailed quarterly survey results (from 1998 onwards) (lfsq)
LFS series - Detailed annual survey results (lfsa)
LFS series - Specific topics (lfst)
LFS ad-hoc modules (lfso)

Publicații

ESMS metadata files and EU-LFS methodology (în limba engleză)


Retrieved from "https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Employment_statistics/ro&oldid=486754"