Statistics Explained

Archive:Conturile naționale și PIB-ul

Revision as of 14:23, 7 November 2017 by EXT-G-Albertone (talk | contribs)
Date extrase în iunie 2017. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Următoarea actualizare a articolului: septembrie 2018.
Figura 1: Creșterea PIB-ului real, 2006-2016
(evoluție în % față de anul anterior)
Sursa: Eurostat (naida_10_gdp), OCDE și Banca Mondială
Tabelul 1: Creșterea PIB-ului real, 2006-2016
(evoluție în % față de anul anterior; % pe an)
Sursa: Eurostat (naida_10_gdp), OCDE și Banca Mondială
Figura 2: PIB la prețurile actuale ale pieței, 2006-2016
(miliarde SPC)
Sursa: Eurostat (prc_ppp_ind), OCDE și Banca Mondială
Tabelul 2: PIB la prețurile actuale ale pieței, 2006 și 2014-2016
Sursa: Eurostat (prc_ppp_ind), (nama_10_pe) și (naida_10_pe), OCDE și Banca Mondială
Figura 3: PIB pe cap de locuitor la prețurile actuale ale pieței, 2006 și 2016
(UE-28 = 100; pe baza SPC pe locuitor)
Sursa: Eurostat (naida_10_gdp), (nama_10_pc) și (naida_10_pe), OCDE și Banca Mondială
Tabelul 3: Valoare adăugată brută la prețurile de bază, 2006 și 2016
(pondere în % din valoarea adăugată brută totală)
Sursa: Eurostat (nama_10_a10)
Figura 4: Evoluții pentru valoarea adăugată brută reală, UE-28, 2006-2016
(2005 = 100)
Sursa: Eurostat (nama_10_a10)
Figura 5: Evoluții pentru valoarea adăugată brută reală, UE-28, 2006-2016
(2005 = 100)
Sursa: Eurostat (nama_10_a10)
Figura 6: Productivitatea reală a muncii, UE-28, 2006, 2011 și 2016
(mii EUR pe lucrător salariat)
Sursa: Eurostat (nama_10_a10) și (nama_10_a10e)
Tabelul 4: Productivitatea reală a muncii, 2006, 2011 și 2016
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp) și (nama_10_a10_e)
Figura 7: Evoluții ale cheltuielilor de consum real, ale formării brute de capital, ale exporturilor și importurilor, UE-28, 2006-2016
(2005 = 100)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp)
Figura 8: Rata anuală reală a schimbărilor produse la nivelul componentelor de cheltuieli din PIB, UE-28, 2006-2016
(%)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp)
Figura 9: Componentele de cheltuieli din PIB la prețurile actuale ale pieței, UE-28, 2016
(pondere în % din PIB)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp) sau (tec00009), (tec00010), (tec00011) și (tec00110)
Figura 10: Formare brută de capital fix la prețurile actuale ale pieței, 2016
(pondere în % din PIB)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp)
Tabelul 5: Investiții la prețurile actuale ale pieței, 2005, 2010 și 2015
(pondere în % din PIB)
Sursa: Eurostat (nasa_10_ki)
Figura 11: Distribuirea veniturilor la prețurile actuale ale pieței, 2016
(pondere în % din PIB)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp)
Figura 12: Evoluția veniturilor la prețurile actuale ale pieței, UE-28, 2006-2016
(2005 = 100)
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp)
Tabelul 6: Cheltuielile de consum ale gospodăriilor, 2006, 2011, 2015 și 2016
Sursa: Eurostat (nama_10_gdp) și (nama_10_pc)

Conturile naționale constituie sursa pentru o mulțime de indicatori economici foarte cunoscuți care sunt prezentați în acest articol. Produsul intern brut (PIB) este cea mai utilizată unitate de măsură pentru dimensiunea globală a unei economii, în vreme ce indicatori derivați precum PIB pe cap de locuitor — de exemplu, în moneda euro sau ajustat pentru a ține seama de diferențele de nivel al prețurilor — cunosc o utilizare largă drept instrumente de comparare a nivelurilor de trai sau de monitorizare a procesului de convergență sau divergență economică în Uniunea Europeană (UE).

Mai mult decât atât, elaborarea unor componente specifice ale PIB-ului și a unor indicatori asociați, precum cei legați de producția economică, importuri și exporturi, investițiile sau consumul pe plan intern (public și privat), precum și datele referitoare la distribuirea veniturilor și a economiilor, pot oferi informații prețioase cu privire la forțele motrice principale ale activității economice, putând constitui astfel baza pentru conceperea, monitorizarea și evaluarea politicilor specifice ale UE.

Principalele rezultate statistice

Evoluția PIB

Criza economică și financiară mondială a antrenat o recesiune severă în UE, în Japonia și în Statele Unite ale Americii în 2009 (a se vedea figura 1), urmată de o redresare în 2010. Criza a apărut deja în 2008 pe fondul unei reduceri considerabile a ratei de creștere a PIB-ului în UE-28, aceasta fiind urmată de o scădere a PIB-ului real de 4,4 % în 2009. Redresarea la nivelul UE-28 a însemnat o creștere a indicelui de volum al PIB-ului (pe baza volumelor concatenate) de 2,1 % în 2010, existând o nouă creștere de 1,7 % în 2011. Ulterior, PIB-ul a scăzut cu 0,5 % în 2012 în termeni reali, înainte să se înregistreze, în mod progresiv, rate pozitive mai mari de variație în 2013 (0,2 %), 2014 (1,6 %) și 2015 (2,2 %). În zona euro (ZE-19), ratele aferente de variație au fost foarte similare celor din UE-28 până în 2010, în timp ce creșterea înregistrată în 2011 a fost ușor mai redusă (1,5 %), iar reducerea din 2012 a fost mai accentuată (-0,9 %) și a fost menținută în 2013 (-0,3 %). În 2014 și 2015, creșterea PIB-ului real în zona euro a fost oarecum mai redusă decât în UE-28 în ansamblu.

În UE, creșterea PIB-ului real a cunoscut variații considerabile atât în timp, cât și între statele membre ale UE (a se vedea tabelul 1). După o reducere observată în 2009 în toate statele membre, cu excepția Poloniei, creșterea economică s-a reluat în 2010 în 23 de state membre, o situație care s-a repetat în anul 2011. Cu toate acestea, în 2012 această evoluție s-a inversat, întrucât doar mai puțin de jumătate (13) dintre statele membre au raportat o expansiune economică. În 2013, a existat din nou situația înregistrării unei creșteri în majoritatea statelor membre, numărul celor care au înregistrat o rată pozitivă de variație ajungând la 17 și crescând la 25 în 2014 și la 27 în 2015; singurul stat membru cu o rată negativă de variație în 2015 a fost Grecia, care a înregistrat o scădere de 0,2 % după o creștere de 0,4 % în 2014 și șase reduceri succesive ale producției economice în perioada 2008-2013. În 2016, pentru prima dată din 2007, niciunul dintre statele membre nu a raportat o scădere a PIB-ului, 27 au raportat o creștere, iar Grecia nu a înregistrat nicio schimbare.

În 2016, cele mai mari rate de creștere au fost înregistrate în Irlanda (5,2 %) și Malta (5,0 %), iar cele mai scăzute rate — în afară de rata de variație de 0,0 % în Grecia — au fost creșterile de 0,9 % în Italia și 1,2 % în Franța și Belgia.

Polonia a înregistrat rate pozitive de variație în perioada prezentată în tabelul 1, iar Danemarca, Germania, Estonia, Franța, Lituania, Malta, Austria, Slovacia și Regatul Unit au înregistrat cea de a șaptea rată anuală pozitivă consecutivă de variație în 2016; cu alte cuvinte, ultima lor rată anuală negativă de variație a fost înregistrată la apogeul crizei în 2009; aceasta a fost situația și în Norvegia și Statele Unite, precum și în Elveția, Albania, Turcia, Kosovo (RCSONU 1244) și China, unde cele mai recente date disponibile sunt cele pentru anul 2015.

Efectele crizei economice și financiare globale au dus la scăderea performanței generale a economiilor statelor membre ale UE în ultimii zece ani. Ratele de creștere medii pentru UE-28 și pentru zona euro (ZE-19) în perioada 2006-2015 au fost de 0,7 % pe an și, respectiv, 0,5 % pe an (a se vedea tabelul 1). Cea mai mare creștere, potrivit acestei măsuri, în perioada 2006-2016 a fost înregistrată în Malta (o creștere medie de 3,7 % pe an), urmată de Polonia (3,5 %), Irlanda (3,4 %) și Slovacia (3,1 %). În schimb, evoluția globală a PIB-ului real în perioada 2006-2016 a avut o tendință negativă în Grecia, în Italia, în Croația și în Portugalia.

Ar trebui să se efectueze comparații între țări folosindu-se standarde ale puterii de cumpărare (SPC) care ajustează valorile pentru a reflecta diferențele la nivelul prețurilor între țări. Este de reținut faptul că datele prezentate în graficele 2 și 3 și în tabelul 2 sunt în prețuri actuale și nu ar trebui să fie utilizate pentru comparații în timp din cauza fluctuațiilor de la nivelul inflației și al ratei de schimb. În 2016, PIB-ul în UE-28 a ajuns la valoarea de 14,8 trilioane SPC (14 800 de miliarde); ca atare, PIB-ul UE-28 în SPC a rămas în fața celui înregistrat în Statele Unite în fiecare an vizat de analiza prezentată. Este interesant de remarcat faptul că, în mod istoric, China a cunoscut un nivel de producție mai scăzut decât UE-28 sau Statele Unite, însă această situație s-a schimbat odată cu transformarea rapidă și expansiunea continuă a economiei Chinei. În 2014, PIB-ul Chinei în SPC a fost pentru prima dată mai mare decât nivelul înregistrat în Statele Unite, iar în 2016 producția economică a Chinei a ajuns la 15,6 trilioane SPC, un nivel care a fost cu 5,3 % mai mare decât cel înregistrat în UE-28.

Zona euro (ZE-19) a reprezentat 70,6 % din PIB-ul UE-28 în 2016 (măsurat în SPC), scăzând de la 72,3 % în 2006 și 2007. În 2016, suma celor mai mari cinci economii ale statelor membre ale UE (Germania, Franța, Regatul Unit, Italia și Spania) a reprezentat 67,1 % din PIB-ul UE-28, fiind cu 2,0 puncte procentuale mai mică decât cota înregistrată de acestea în urmă cu un deceniu (în 2006).

De regulă, pentru a evalua nivelurile de trai se utilizează PIB-ul pe cap de locuitor, adică o cifră ajustată la dimensiunea unei economii din punctul de vedere al populației. PIB-ul mediu pe cap de locuitor la prețurile actuale în UE-28 în 2016 a fost de 29 de mii EUR. Prin comparații în timp, din punctul de vedere al volumului (folosind volume concatenate cu anul de referință 2010), PIB-ul pe cap de locuitor la nivelul UE-28 în 2016 a fost de 26,9 mii EUR, fiind pentru al doilea an consecutiv peste valoarea maximă atinsă în 2008 (26,2 mii EUR), înainte să se resimtă efectele crizei financiare și economice globale.

Pentru a compara PIB-ul pe cap de locuitor între statele membre ale UE (și cu țări nemembre), au fost analizate valorile exprimate în SPC, astfel cum sunt ajustate pentru diferențele de la nivelul prețurilor din aceste țări. SPC sunt calculate în așa fel încât, la nivelul UE-28, un SPC este echivalent cu un euro. Poziția relativă a țărilor individuale poate fi exprimată printr-o comparație cu media UE-28, care este stabilită la 100 (a se vedea tabelul 2). Dintre statele membre ale UE, cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în Luxemburg, unde PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în SPC era de 2,7 ori mai mare față de media UE-28 în 2016 (fapt explicat parțial de numărul mare de lucrători transfrontalieri proveniți din Belgia, din Franța și din Germania). La polul opus, în Bulgaria, PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în SPC s-a situat la sub jumătate din media UE-28.

Deși, în principiu, ar trebui să se recurgă la valori SPC pentru comparații între țări la nivelul unui singur an, nu în timp, dezvoltarea acestor valori în ultimul deceniu sugerează faptul că s-a realizat, într-o anumită măsură, convergența nivelurilor de trai. Majoritatea statelor membre care au aderat la UE în 2004, 2007 sau 2013 au trecut de pe o poziție aflată sub media UE-28 în 2006 pe una mai apropiată de media UE în 2016, în pofida unor impedimente apărute în timpul crizei economice și financiare globale. Slovenia și Cipru au constituit excepții, în măsura în care Slovenia s-a poziționat puțin sub media UE-28 în această perioadă, asemenea Greciei și Portugaliei în rândul statelor membre UE-15 (a se vedea graficul 3). Cipru a trecut de la o poziție peste media UE-28 la o poziție sub această medie, asemenea Italiei și Spaniei. În vreme ce, comparând situația din 2016 cu cea din 2006, Luxemburg, Irlanda, Germania, Danemarca și Austria au depășit media UE-28, mai multe alte state membre ale UE-15, și anume Regatul Unit, Finlanda, Țările de Jos, Franța și Belgia, au trecut de la o poziție de peste media UE-28 în 2006, la o poziție mai apropiată, însă totuși peste media UE-28 în 2016. În aceeași perioadă, Danemarca și Austria nu au înregistrat aproape nicio schimbare la nivelul PIB pe cap de locuitor în SPC raportat la media UE-28.

Principalele agregate ale PIB

Printr-o analiză a PIB-ului din perspectiva producției, tabelul 3 oferă o imagine de ansamblu asupra importanței relative a 10 activități sub aspectul contribuției acestora la valoarea adăugată brută totală la prețuri de bază. Între 2006 și 2016, cota industriei din valoarea adăugată de la nivelul UE-28 a scăzut cu 0,9 puncte procentuale la 19,3 %, deși a rămas puțin mai mare decât în cazul serviciilor de distribuție comercială, al transporturilor, al serviciilor de cazare și de alimentație publică, a căror cotă din valoarea adăugată brută totală a fost similară în 2016 (19,1 %) și în 2006 (19,0 %). În schimb, administrația publică, educația și sănătatea au înregistrat o creștere a cotei lor cu 0,8 puncte procentuale, ajungând la 19,0 % în 2016. Următoarele activități ca nivel de importanță în 2016 au fost activitățile imobiliare (11,2 %), urmate de serviciile profesionale, științifice, tehnice, administrative și de sprijin — denumite în continuare „servicii pentru întreprinderi” — (11,0 %), de construcții (5,3 %), de serviciile financiare și de asigurări (5,1 %) și de serviciile de informare și de comunicare (5,0 %). Cele mai mici contribuții au provenit din divertisment și alte servicii (3,5 %) și din agricultură, silvicultură și pescuit (1,5 %).

Serviciile au contribuit 73,9 % din valoarea adăugată brută totală a UE-28 în 2016 față de 71,8 % în 2006. Importanța relativă a serviciilor a atins cote deosebit de ridicate în Luxemburg, Cipru, Malta, Grecia, Regatul Unit, Franța, Țările de Jos, Belgia, Portugalia și Danemarca, unde acestea au reprezentat cel puțin trei sferturi din valoarea adăugată totală. În schimb, cota serviciilor a fost sub trei cincimi în Republica Cehă și Irlanda.

Transformările structurale sunt, cel puțin parțial, rezultatul unor fenomene precum schimbările tehnologice, evoluția prețurilor relative, externalizarea și globalizarea, antrenând deseori mutarea activităților de producție și a unor servicii (cele care pot fi prestate la distanță, cum ar fi prin intermediul centrelor de intermediere telefonică) în regiuni cu costuri mai mici ale forței de muncă, atât pe teritoriul UE, cât și în afara acestuia. Criza economică și financiară globală și urmările sale au afectat în mod deosebit mai multe activități. Industria a suferit cel mai sever declin între 2007 și 2009, valoarea adăugată în UE-28 scăzând în general cu 12,7 % (ca volum); producția industrială în UE-28 a scăzut cu încă 2,2 % între 2011 și 2013, înainte să crească într-un ritm relativ accelerat în 2014 și 2015 (înregistrând creșteri de 2,3 % și, respectiv, 3,9 %) și într-un ritm mai redus (1,5 %) în 2016. Construcțiile au suferit reducerea cea mai profundă și mai de durată, producția aferentă scăzând cu 18,7 % între 2007 și 2013, nivelul său reducându-se în fiecare an în această perioadă: ca atare, creșterea de 1,2 % înregistrată în cazul construcțiilor în 2014 a fost prima creștere anuală în șapte ani și a fost urmată de o creștere de 1,5 % în 2015 și de 1,1 % în 2016. Serviciile pentru întreprinderi, precum și serviciile de distribuție comercială, transporturile și serviciile de cazare și de alimentație publică au înregistrat scăderi relativ mari ale valorii adăugate în 2009, -6,9 % și, respectiv, -6,0 %, însă ulterior acestea au înregistrat rate anuale pozitive de variație în fiecare an până în 2016. După o stabilitate relativă (-0,3 %) în 2009, producția din agricultură, silvicultură și pescuit a scăzut în 2010 cu 2,9 % și din nou în 2012 cu 5,5 %; după o creștere de 3,5 % și 2,8 % în 2013 și 2014, producția din agricultură, silvicultură și pescuit a scăzut cu aproximativ 1 % în 2015 și 2016. În cazul altor activități au fost înregistrate în timpul crizei reduceri relativ mici ale valorii adăugate, mai ales în 2009, 2010, 2012 și 2014 în cazul serviciilor financiare și de asigurări și în 2009, 2010, 2012 și 2013 în cazul artelor, al divertismentului, al activităților recreative și al altor servicii (a se vedea graficul 5). Două dintre activitățile prezentate în graficele 4 și 5 nu au înregistrat o scădere anuală a valorii adăugate în niciun an pe parcursul crizei: activitățile imobiliare; administrația publică, apărarea, educația, sănătatea umană și asistența socială.

În 2016, toate activitățile — cu excepția agriculturii, a silviculturii și a pescuitului — au înregistrat o creștere a valorii lor adăugate brute față de anul 2015. Activitățile cu cea mai mare creștere au fost cele de informare și comunicare (4,1 %), serviciile pentru întreprinderi (3,1 %), precum și serviciile de distribuție comercială, transporturile și serviciile de cazare și de alimentație publică (2,8 %).

Productivitatea muncii

Pentru a elimina efectele inflației, productivitatea muncii pe lucrător salariat poate fi calculată pe baza datelor ajustate pentru variația prețurilor. O analiză a productivității muncii pe lucrător salariat în termeni reali (pe baza variațiilor volumului concatenat) în perioada de 10 ani cuprinsă între 2006 și 2016 arată creșteri la nivelul majorității activităților, cele mai mari câștiguri la nivelul productivității fiind înregistrate în agricultură, silvicultură și pescuit (28,0 %), serviciile de informare și comunicare (22,8 %) și în industrie (14,8 %)— a se vedea graficul 6. Este de reținut că o comparație precisă a nivelurilor productivității muncii între activități poate fi analizată doar pentru anul de referință 2010 din cauza caracterului non-aditiv al volumelor concatenate. În 2010, cel mai mare nivel al productivității muncii a fost observat în cazul activităților financiare și de asigurări, urmate îndeaproape de serviciile de informare și de comunicare, în timp ce agricultura, silvicultura și pescuitul au înregistrat cel mai scăzut nivel.

Date suplimentare privind evoluția productivității reale a muncii, măsurate fie pe lucrător salariat, fie pe oră de muncă sunt prezentate în tabelul 4. Productivitatea muncii pe lucrător salariat a crescut, în termeni reali, între 2006 și 2016 în aproape toate statele membre ale UE, Grecia, Italia, Croația, Luxemburg și Finlanda înregistrând scăderi (nu există date disponibile pentru Malta). În aceeași perioadă (2006-2016), productivitatea muncii pe oră de muncă a crescut în toate statele membre ale UE, cu excepția Greciei (nu există date disponibile pentru Croația sau Malta). Lăsând la o parte statele membre cu o întrerupere a seriei, cele mai mari creșteri (în procente) în cazul ambelor măsuri ale productivității reale a muncii au fost înregistrate în Bulgaria, Slovacia, Lituania și Letonia.

Consumul și investițiile

Pe baza unei analize a evoluției componentelor PIB pe partea cheltuielilor, se poate remarca faptul că, la nivelul UE-28, cheltuielile pentru consumul final au crescut cu 8,4 % ca volum între 2006 și 2016 (a se vedea graficul 7), în pofida unor ușoare scăderi în 2009 și în 2012. Cheltuielile pentru consumul final aferente administrației publice au crescut într-un ritm oarecum accelerat, până la 12,2 % între 2006 și 2016. În aceeași perioadă, formarea brută de capital a fost relativ volatilă: aceasta a crescut puternic în 2007 și a scăzut într-un ritm accelerat în 2009, iar între 2010 și 2016 a fluctuat între valorile sale din 2008 și 2009. Creșterea exporturilor a depășit creșterea importurilor în majoritatea anilor, excepțiile fiind anul 2007, 2009, 2014 și 2016; în perioada 2006-2016, exporturile au crescut cu 34,2 % în total, iar importurile au crescut cu 28,4 %.

După un regres în 2009, nivelul cheltuielilor de consum ale gospodăriilor și ale instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației s-au redresat în 2010 (în creștere cu 0,8 % ca volum) și nu au înregistrat aproape nicio schimbare în 2011 (0,1 %), înainte să scadă din nou în 2012 (-0,5 %) și 2013 (-0,1 %); în 2014, 2015 și 2016 aceste cheltuieli au crescut cu 1,2 %, 2,1 % și 2,3 %, cele mai mari creșteri anuale în termeni reali începând din 2007.

În 2010, ritmul de creștere al cheltuielilor administrației publice în UE-28 a scăzut ca volum, iar această rată de variație a rămas relativ stabilă (în intervalul -0,1 % - 0,4 %) între 2011 și 2013, înainte de revenirea la o creștere mai pronunțată în 2014 (1,0 %), în 2015 (1,4 %) și în 2016 (1,7 %).

În pofida unei creșteri în 2011 (1,9 %), formarea brută de capital fix în UE-28 nu s-a redresat în totalitate după prăbușirea sa dramatică din 2009 (-12,0 %) și a revenit la o rată de variație negativă în 2012 și 2013; însă, în 2014, 2015 și 2016 formarea brută de capital fix a crescut cu 2,7 %, 3,6 % și, respectiv, 2,7 % în termeni reali, acestea fiind cele mai mari creșteri începând din 2007.

La prețurile actuale, cheltuielile de consum ale gospodăriilor și ale instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației au contribuit cu 56,0 % la PIB-ul UE-28 în 2016, în vreme ce cota cheltuielilor administrației publice a fost de 20,5 %, iar cea a formării brute de capital a fost de 20,0 % (a se vedea graficul 9).

La nivelul statelor membre ale UE, au existat diferențe mari în ceea ce privește intensitatea investițiilor, ceea ce este posibil să reflecte, în parte, stadiile diferite de dezvoltare economică, precum și dinamica creșterii din ultimii ani (a se vedea graficul 10). În 2016, formarea brută de capital fix (în prețuri actuale) ca procent din PIB a fost de 19,7 % în UE-28 și de 20,1 % în zona euro (ZE-19). Aceasta a înregistrat cel mai ridicat procentaj în Irlanda (29,3 %), Republica Cehă (24,6 %), Suedia (24,1 %) și Malta (23,4 %) și cel mai scăzut procentaj în Portugalia (14,9 %) și Grecia (11,4 %).

Marea majoritate a investițiilor au fost realizate în sectorul privat, după cum reiese din tabelul 5: în 2015, investițiile realizate de întreprinderi și de gospodării au reprezentat 17,0 % din PIB-ul UE-28, în vreme ce pentru investițiile din sectorul public cifra echivalentă a fost de 2,9 %. În termeni relativi, Ungaria și Bulgaria au realizat cele mai mari investiții publice (6,6 % din PIB); cele mai mari investiții realizate de întreprinderi au fost înregistrate în Suedia (16,8 %) și Irlanda (16,7 %), iar cele mai mari investiții realizate de gospodării au fost înregistrate în Germania (6,2 %). Investițiile realizate de gospodării (ca procent din PIB) în 2015 au fost considerabil mai mici decât în 2005 în Irlanda, Grecia, Spania și Cipru, în vreme ce au fost semnificativ mai mari în România; Germania și Lituania au fost singurele alte state membre ale UE care au raportat o creștere a investițiilor realizate de gospodării ca procent din PIB. O comparație similară indică o scădere relativ mare a investițiilor realizate de întreprinderi în Slovenia, Slovacia, Letonia, Bulgaria și Estonia.

Veniturile

O analiză a PIB-ului în cadrul UE-28 din perspectiva veniturilor arată că distribuția între factorii de producție pentru venitul rezultat din procesul de producție a fost dominată de remunerarea angajaților, care a reprezentat 47,5 % din PIB la prețurile actuale ale pieței în 2016. Ponderea excedentului brut de exploatare și a veniturilor mixte a fost de 40,7 % din PIB, în timp ce, pentru impozitele pe producție și importuri minus subvențiile, aceasta a fost de 11,9 % (a se vedea graficul 11). Irlanda a înregistrat cea mai mică proporție în ceea ce privește remunerarea angajaților în PIB (31,3 %), urmată de Grecia (33,4 %) și România (34,2 %), proporții de peste 50,0 % fiind înregistrate în trei state membre ale UE, ajungându-se la proporția maximă de 52,6 % în Danemarca.

Graficul 12 (bazat și pe prețurile actuale ale pieței) indică faptul că agregatele de venit se redresaseră, până în 2011 sau 2012, de pe urma pierderilor suferite în timpul crizei financiare și economice. În 2009, nivelul de remunerare a angajaților în UE-28 a scăzut cu 2,8 %, însă până în 2016 acesta a fost cu 14,4 % mai mare față de nivelul său corespondent înregistrat în 2008.

În ceea ce privește excedentul brut de exploatare și venitul mixt, acestea au înregistrat deja doar creșteri limitate în UE-28 în 2008, după care au scăzut cu 8,2 % în 2009; până în 2012, acest agregat de venit revenise la un nivel similar vârfului atins înainte de criză (în 2008), iar până în 2016 acesta a fost cu 10,8 % peste vârful respectiv.

Scăderea impozitelor pe producție și importuri minus subvențiile în UE-28, care începuse deja în 2008 (-3,1 %), s-a intensificat în 2009 (-9,3 %); până în 2011 aceste pierderi fuseseră mai mult decât recuperate, iar în 2016 respectivul agregat de venit s-a situat cu 16,2 % peste nivelul său maxim înregistrat anterior (2007).

Consumul gospodăriilor

Cheltuielile de consum ale gospodăriilor au reprezentat în 2016 cel puțin jumătate din PIB (la prețurile actuale ale pieței) în aproape trei sferturi (20) dintre statele membre ale UE; proporția cea mai ridicată a fost înregistrată în Cipru (68,7 %), Grecia (67,8 %), Lituania (64,8 %) și Portugalia (63,8 %). La polul opus, nivelul cel mai scăzut a fost înregistrat în Luxemburg (27,8 %), care însă prezenta cel mai ridicat nivel al cheltuielilor medii de consum ale gospodăriilor pe cap de locuitor (22 200 SPC) — a se vedea tabelul 6.

În afară de Luxemburg, cheltuielile medii de consum ale gospodăriilor pe cap de locuitor (ajustate pentru a ține cont de diferențele de la nivelul prețurilor) au fost, de asemenea, ridicate în 2016 în Regatul Unit (19 300 SPC), Austria (18 800 SPC) și Germania (18 700 SPC). La polul opus, Croația, Ungaria și Bulgaria au fost singurele state membre ale UE care au raportat faptul că nivelul cheltuielilor medii de consum ale gospodăriilor pe cap de locuitor a fost sub 10 000 SPC.

Conform unei analize a evoluției reale a cheltuielilor medii de consum pe cap de locuitor în euro (pe baza unui indice de volum concatenat) în perioada 2011-2016, cea mai rapidă creștere a fost înregistrată în statele membre baltice și în România (este de reținut că, în cazul ultimei țări menționate, a avut loc o întrerupere în serie). Cel mai mare declin a fost înregistrat în Grecia, unde cheltuielile de consum ale gospodăriilor pe cap de locuitor au scăzut în medie cu 1,4 % pe an în perioada supusă analizei. Au existat, de asemenea, reduceri mai mici (sub 1,0 % pe an) înregistrate pentru Italia, Austria, Cipru, Slovenia și Țările de Jos.

Sursele și disponibilitatea datelor

Sistemul european de conturi naționale și regionale (SEC) furnizează metodologia privind conturile naționale din UE. Versiunea actuală, ESA 2010 (în limba engleză), a fost adoptată în mai 2013 și a fost pusă în aplicare din septembrie 2014. Aceasta respectă în totalitate orientările de la nivel mondial aplicabile conturilor naționale 2008 SNA.

PIB-ul și principalele sale componente

Principalele agregate ale conturilor naționale sunt compilate din unități instituționale, și anume corporații financiare sau nefinanciare, administrații publice, gospodării și instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (IFSLSGP).

Datele din domeniul conturilor naționale cuprind informații privind componentele PIB, ocuparea forței de muncă, agregatele consumului final și economiile. Multe dintre aceste variabile sunt calculate anual sau trimestrial.

PIB-ul este măsura principală pentru conturile naționale, care sintetizează poziția economica a unei țări (sau regiuni). Acesta poate fi calculat prin diferite metode: metoda producției; metoda cheltuielilor; și metoda veniturilor.

O analiză a PIB-ului pe cap de locuitor elimină influența dimensiunii absolute a populației, facilitând comparațiile între diferite țări. PIB-ul pe cap de locuitor este un indicator economic general al nivelului de trai. Datele privind PIB în monedele naționale pot fi convertite în standarde ale puterii de cumpărare (SPC) utilizând parități ale puterii de cumpărare (PPC) care reflectă puterea de cumpărare a fiecărei monede, mai degrabă decât cursurile de schimb ale pieței; astfel, diferențele de nivel al prețurilor între țări sunt eliminate. Indicele de volum al PIB-ului pe cap de locuitor în SPC este exprimat în raport cu media UE-28 (stabilită la 100). Dacă indicele unei țări este mai mare/mai mic de 100, nivelul PIB-ului pe cap de locuitor al acestei țări se situează peste/sub media UE-28; acest indice este destinat mai degrabă comparațiilor între țări decât comparațiilor temporale.

Calculul ratei de creștere anuale a PIB-ului, folosind indici de volum concatenat (variații reale), este prevăzut a permite efectuarea de comparații ale dinamicii dezvoltării economice atât în timp, cât și între economii de diferite dimensiuni, indiferent de nivelul prețurilor.

Date suplimentare

Producția economică poate fi analizată, de asemenea, pe activități: la cel mai agregat nivel de analiză, sunt identificate 10 rubrici NACE Rev. 2: agricultură, silvicultură și pescuit: industrie; construcții; servicii de distribuție comercială, transporturi și servicii de cazare și de alimentație publică; servicii de informare și de comunicare; servicii financiare și de asigurări; activități imobiliare; servicii profesionale, științifice, tehnice, administrative și de sprijin; administrație publică, apărare, educație, sănătate umană și asistență socială; arte, divertisment, activități recreative și alte servicii, precum și activități casnice și activități ale organizațiilor și organismelor extrateritoriale.

O analiză a producției pe activitate în timp poate fi facilitată prin utilizarea unei măsuri de volum (variații reale) – cu alte cuvinte, prin reducerea valorii producției pentru a elimina impactul variației prețurilor; fiecare activitate este redusă individual pentru a reflecta variațiile la nivelul prețurilor produselor sale asociate.

Un alt set de date privind conturile naționale este utilizat în contextul analizelor referitoare la competitivitate, și anume indicatori referitori la productivitatea forței de muncă, cum ar fi măsurile pentru productivitatea muncii. Măsurile de productivitate exprimate în SPC sunt deosebit de utile pentru analizele comparative între țări. PIB-ul pe lucrător salariat este menit să ofere o imagine globală a productivității economiilor naționale. Ar trebui păstrat însă în vedere faptul că această măsură depinde de structura ocupării totale a forței de muncă și ar putea, de exemplu, să fie redusă prin trecerea de la munca cu normă întreagă la munca cu fracțiune de normă. PIB-ul pe oră lucrată oferă o imagine mai clară a productivității, întrucât incidența activităților profesionale cu fracțiune de normă variază considerabil de la o țară la alta și de la o activitate la alta.

Informațiile anuale cu privire la cheltuielile gospodăriilor sunt disponibile din conturile naționale compilate prin intermediul unei abordări macroeconomice. O sursă alternativă de analizare a cheltuielilor gospodăriilor este ancheta bugetelor de familie (ABF): aceste informații sunt obținute solicitând gospodăriilor să țină un jurnal de cumpărături și acoperă mult mai în detaliu bunurile și serviciile, precum și tipurile de analize socioeconomice care sunt puse la dispoziție. ABF se efectuează și se publică doar o dată la cinci ani – ultimul an de referință disponibil momentan este anul 2010.

Context

Instituțiile europene, guvernele, băncile centrale, precum și alte organisme sociale și economice din sectorul public și din cel privat au nevoie de un set de date statistice comparabile și fiabile pe baza cărora să își fondeze deciziile. Conturile naționale pot fi utilizate pentru diverse tipuri de analize și de evaluări. Utilizarea unor concepte și a unor definiții acceptate la nivel internațional permite analiza unor economii diferite, cum ar fi interdependențele dintre economiile statelor membre ale UE, sau o comparație între țările UE și țări terțe.

Analiza ciclului economic și a politicilor macroeconomice

Una dintre principalele utilizări ale datelor privind conturile naționale se referă la necesitatea sprijinirii deciziilor în materie de politică economică europeană și la realizarea obiectivelor uniunii economice și monetare (UEM) cu ajutorul unor statistici pe termen scurt de înaltă calitate care să permită monitorizarea evoluțiilor macroeconomice și formularea unor orientări în materie de politică macroeconomică. De exemplu, una dintre utilizările cele mai elementare și de lungă durată ale conturilor naționale este cuantificarea ratei de creștere a unei economii, mai simplu spus creșterea PIB-ului. Cifrele principale din conturile naționale sunt utilizate în special pentru elaborarea și monitorizarea politicilor macroeconomice, în vreme ce datele detaliate privind conturile naționale pot fi ,de asemenea, utilizate pentru elaborarea de politici sectoriale sau industriale, îndeosebi prin intermediul unei analize a tabelelor de intrări-ieșiri.

De la începutul UEM în 1999, Banca Centrală Europeană (BCE) este unul dintre utilizatorii principali ai conturilor naționale. Strategia BCE de evaluare a riscurilor la adresa stabilității prețurilor se bazează pe două perspective analitice, denumite „cei doi piloni”: analiza economică și analiza monetară. Un mare număr de indicatori monetari și financiari sunt astfel evaluați în raport cu alte date relevante care permit combinarea analizei monetare, financiare și economice, de exemplu agregatele-cheie ale conturilor naționale. Astfel, indicatorii monetari și financiari pot fi analizați în contextul restului economiei.

Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare monitorizează evoluțiile economice. UE desfășoară ciclul anual de coordonare a politicilor economice cunoscut sub denumirea Semestrul european. În fiecare an, Comisia Europeană efectuează o analiză detaliată a planurilor de reformă bugetară, macroeconomică și structurală ale statelor membre ale UE și oferă recomandări pe țări pentru următoarele 12-18 luni.

De asemenea, Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare elaborează previziunile macroeconomice ale Comisiei Europene de trei ori pe an (iarna, primăvara și toamna), în coordonare cu ciclul anual al Semestrului european. Pentru a obține prognozele privind zona euro și privind UE, aceste previziuni cuprind toate statele membre ale UE, însă includ și perspective pentru țările candidate, precum și pentru anumite țări terțe.

Analiza finanțelor publice prin intermediul conturilor naționale este o altă utilizare recunoscută a acestor statistici. La nivelul UE a fost dezvoltată o aplicație specifică în legătură cu criteriile de convergență pentru UEM, două dintre acestea făcând trimitere directă la finanțele publice. Aceste criterii au fost definite din perspectiva cifrelor aferente conturilor naționale, și anume deficitul public și datoria publică în raport cu PIB-ul. Pentru informații suplimentare, a se consulta articolul despre statisticile privind finanțele administrațiilor publice.

Politicile regionale, structurale și sectoriale

Pe lângă analiza ciclului economic și a politicilor macroeconomice, există și alte utilizări de ordin politic ale datelor la nivel european privind conturile naționale și regionale, în special referitoare la aspecte regionale, structurale și sectoriale.

Alocarea cheltuielilor pentru fondurile structurale se bazează în parte pe conturile regionale. Mai mult decât atât, statisticile regionale sunt utilizate pentru evaluarea ex-post a rezultatelor politicii regionale și de coeziune.

Încurajarea creșterii și a creării de locuri de muncă este o prioritate strategică atât pentru UE, cât și pentru statele membre, și face parte din Strategia Europa 2020. Pentru a sprijini aceste priorități strategice, în toate sectoarele economiei UE sunt implementate politici comune, iar statele membre implementează propriile reforme structurale naționale.

Comisia Europeană efectuează o analiză economică ce contribuie la dezvoltarea politicii agricole comune (PAC) prin evaluarea eficienței diferitelor sale mecanisme de sprijin și conturarea unei perspective pe termen lung. Aceasta include cercetări, analize și studii de impact pe teme legate de agricultura și de economia rurală din UE și din țări terțe, utilizând parțial conturile economice pentru agricultură.

Stabilirea obiectivelor, evaluarea comparativă și contribuțiile

Politicile din cadrul UE stabilesc din ce în ce mai mult obiective pe termen mediu sau lung, cu caracter obligatoriu sau nu. Pentru unele dintre acestea, nivelul PIB-ului este utilizat ca „numitor de referință”, de exemplu stabilirea unui obiectiv pentru cheltuieli în domeniul cercetării și dezvoltării la un nivel de 3,00 % din PIB (care este unul dintre obiectivele Strategiei Europa 2020).

De asemenea, conturile naționale sunt utilizate pentru determinarea resurselor UE, normele de bază fiind prevăzute într-o decizie a Consiliului. Cantitatea globală de resurse proprii necesare finanțării bugetului UE se stabilește prin scăderea celorlalte venituri din cheltuielile totale, iar dimensiunea maximă a resurselor proprii este asociată cu venitul național brut al UE.

Pe lângă faptul că sunt utilizate pentru a stabili contribuțiile bugetare în cadrul UE, datele privind conturile naționale sunt utilizate, de asemenea, pentru a stabili contribuțiile în cadrul altor organizații internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite (ONU). Contribuțiile la bugetul ONU se bazează pe venitul național brut, însoțit de o varietate de ajustări și limite.

Analiști și specialiști în prognoze

Conturile naționale sunt utilizate pe scară largă de analiști și de cercetători în vederea examinării situației și a evoluțiilor economice. Partenerii sociali, cum ar fi reprezentanții întreprinderilor (de exemplu, asociațiile profesionale) sau reprezentanții lucrătorilor (de exemplu, sindicatele), au și ei un interes în ceea ce privește conturile naționale, în scopul analizării evoluțiilor care afectează relațiile de muncă. Printre alte utilizări, cercetătorii și analiștii utilizează conturile naționale pentru analiza ciclului economic și pentru evaluarea ciclurilor economice pe termen lung și relaționarea acestora cu evoluțiile economice, politice sau tehnologice.

Vezi și

Informații suplimentare Eurostat

Tabele principale

Bază de date

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

Fișiere cu metadate ESMS

Manuale metodologice

Alte informații metodologice

Date-sursă pentru tabele și grafice (MS Excel)

Alte informații

Legături externe


Retrieved from "https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Conturile_naționale_și_PIB-ul&oldid=359248"