Statistics Explained

Archive:Statistici demografice la nivel regional

Revision as of 18:42, 12 November 2015 by EXT-A-Redpath (talk | contribs)
Date din luna martie 2015. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Următoarea actualizare a articolului: noiembrie 2016.

Hărțile pot fi explorate interactiv, cu ajutorulEurostat’s Statistical Atlas (în limba engleză) (a se vedea user manual (în limba engleză)).

Harta 1: Cetățeni străini, per regiune de nivel NUTS 3, 2011 (¹)
(% din populație)
Sursă: https://ec.europa.eu/CensusHub2
Figura 1: Analiza cetățenilor străini, per regiune de nivel NUTS 3, 2011 (¹)
(% din populație)
Sursă: https://ec.europa.eu/CensusHub2
Harta 2: Persoane a căror reședință obișnuită s-a schimbat în timpul anului anterior recensământului, per regiune de nivel NUTS 3, 2011 (¹)
(% din populație)
Sursă: https://ec.europa.eu/CensusHub2
Figura 2: Analiza persoanelor a căror reședință obișnuită s-a schimbat în timpul anului anterior recensământului, în funcție de originea reședinței lor anterioare, per regiune de nivel NUTS 3, 2011 (¹)
(% din numărul rezidenților a căror reședință obișnuită s-a schimbat în cursul anului anterior recensământului)
Sursă: https://ec.europa.eu/CensusHub2
Figura 3: Disparități regionale la nivelul proporției gospodăriilor cu o singură persoană, per regiune de nivel NUTS 2, 2011 (¹)
(% din populație)
Sursă: https://ec.europa.eu/CensusHub2
Harta 3: Persoane văduve/divorțate (sau care și-au pierdut partenerul înregistrat) și care nu s-au recăsătorit/reangajat într-un parteneriat înregistrat, per regiune de nivel NUTS 3, 2011 (¹)
(% din populație)
Sursă: https://ec.europa.eu/CensusHub2
Harta 4: Familii monoparentale, per regiune de nivel NUTS 3, 2011 (¹)
(% din totalul de nuclee familiale cu cel puțin un copil sub 25 de ani înregistrat)
Sursă: https://ec.europa.eu/CensusHub2
Harta 5: Cupluri căsătorite, per regiune de nivel NUTS 3, 2011
(% din totalul nucleelor familiale)
Sursă: https://ec.europa.eu/CensusHub2
Figura 4: Analiza cuplurilor, per regiune de nivel NUTS 3, 2011 (¹)
(% din totalul cuplurilor)
Sursă: https://ec.europa.eu/CensusHub2
Figura 5: Disparități regionale la nivelul proporției cuplurilor cu cel puțin un copil sub 25 ani cu care locuiesc împreună, per regiune de nivel NUTS 2, 2011 (¹)
(% din totalul nucleelor familiale
Sursă: https://ec.europa.eu/CensusHub2

Acest articol face parte dintr-un set de articole statistice bazat pe publicația Anuarul regional Eurostat (în limba engleză). Acesta descrie tendințele demografice regionale din Uniunea Europeană (UE). Conținutul articolului se bazează pe datele furnizate de un recensământ al populației și gospodăriilor population and housing census (în limba engleză) efectuat în 2011 și nu pe statisticile demografice regionale (care au constituit sursa de informații utilizată în mod tradițional de Anuarul regional Eurostat).

Recensământul reprezintă o sursă de date foarte detaliate și cuprinde informații cu privire la unele variabile până la nivel de municipalități; în scopul prezentului articol, au fost cumulate date pentru a putea prezenta date la nivel NUTS 2 sau NUTS 3 astfel încât articolul să ofere informații coerente sub formă de hărți, la nivelul întregii Uniuni Europene.

Principalele rezultate statistice

Acest articol, bazat pe date dintr-un recensământ al populației și gospodăriilor efectuat în 2011, tratează o gamă de probleme demografice, axându-se pe: deplasarea persoanelor atât către UE cât și în cadrul UE; gospodăriile cu o singură persoană; și formarea diferitelor tipuri de unități familiale.

Stabilirea cadrului: evoluțiile demografice în UE

Modificările la nivel demografic sunt unele dintre motoarele principale care modelează viețile europenilor. În 2014, existau 507 milioane de persoane cu reședința obișnuită în UE-28. Această cifră reprezintă puțin peste 7 % din populația totală a lumii, de aproape două ori mai mică decât ponderea de acum aproximativ 5 decenii în urmă.

Structura și profilul populației UE s-au schimbat considerabil, în parte datorită: indicilor de fertilitate mai scăzuți; schimbărilor din tiparele de formare a familiei; dorinței de a avea o mai mare independență personală; schimbărilor la nivel de responsabilități ale bărbatului și ale femeii; nivelurilor mai ridicate de migrație; mobilității geografice mai mari și creșterii speranței de viață.

Aceste schimbări demografice au dus la schimbarea caracteristicilor familiilor și au generat: o scădere a dimensiunii medii a gospodăriilor; forme diferite de conviețuire (uniuni consensuale sau parteneriate înregistrate); și un număr record de persoane care trăiesc singure. În consecință, există diferențe considerabile între modul în care trăim în prezent și cel în care se trăia în urmă cu 50 de ani și se pare că în deceniile viitoare vor continua să se producă modificări importante, întrucât, de exemplu, nivelul de îmbătrânire a populației UE crește în mod progresiv.

Într-adevăr, se preconizează că ritmul de creștere a populației la nivelul UE-28 își va continua încetinirea, astfel încât se prognozează că în următorii 30-40 de ani, numărul total al persoanelor cu reședință obișnuită în UE-28 va stagna și, posibil, va începe să scadă.

Cetățenii străini

Mobilitatea sporită a contribuit la creșterea numărului de migranți în ultimele decenii (migrația interregională, migrația în cadrul UE și migrația din țările terțe către UE). Unii migranți se deplasează pentru a-și îmbunătăți nivelul de trai (de exemplu, pentru niște șanse de reinserție profesională mai mari), în timp ce alții pot pleca de acasă, de exemplu, pentru a scăpa de un conflict și /sau de opresiune.

Definirea cetățeniei

În cadrul recensământului populației și gospodăriilor, cetățenia este definită ca „o legătură juridică specială între o persoană și  statul său, dobândită prin naștere sau prin naturalizare, indiferent dacă este prin declarație, opțiune, căsătorie ori alte mijloace, în conformitate cu dispozițiile de drept intern”. Unei persoane cu două sau mai multe cetățenii i se alocă doar o singură cetățenie, care urmează să fie determinată în următoarea ordine de precedență:

  • cetățenia țării raportoare; sau
  • dacă persoana nu are cetățenia țării raportoare: cetățenia unui alt stat membru UE; sau
  • dacă persoana nu are cetățenia unui alt stat membru UE: cetățenia unei țări terțe.

Pentru mai multe informații, a se vedea: Regulamentul (CE) nr. 1201/2009 al Comisiei

Imigrația este una dintre problemele cele mai controversate în UE: în timp ce unele regiuni au drept caracteristică comunitățile diversificate și dinamice pe care le-au consolidat la nivelul lor, altele se confruntă cu provocări importante legate de creșterea nivelului de integrare a migranților; de remarcat că, deși integrarea migranților prezintă unele aspecte regionale, problema aceasta este gestionată, în general, la nivel național.

Migrația netă (numărul de imigranți minus numărul de emigranți) a constituit principalul motor al modificării populației UE începând cu anii '90. Migrația din țările care nu sunt membre ale UE este în general limitată (spre exemplu, prin cote) sau se supune unor condiții specifice (cum ar fi, deținerea unei oferte de muncă, anumite niveluri de calificare profesională sau admiterea într-o instituție de învățământ). Migranții internaționali au potențialul de a crește rezultatul economic, prin ocuparea unor locuri de muncă necalificată sau calificată din domeniile în care există un deficit de forță de muncă calificată, cum ar fi de exemplu, sectorul sănătății. Unele state membre ale UE se caracterizează prin niveluri mai mari ale migrației internaționale de natură neeconomică, legată în principal de reunificarea familiilor, studii sau motive de natură umanitară.

În legătură cu populațiile de străini, trebuie făcută o distincție importantă între persoanele care s-au născut într-o țară străină și cele care sunt cetățeni străini. Informațiile următoare se bazează pe numărul de cetățeni străini cu reședința obișnuită în UE în anul 2011. De remarcat că statisticile prezentate se referă la numărul de cetățeni străini cu reședința obișnuită în UE și nu la volumul migranților sau la fluxurile migratorii care apar în fiecare an și că cetățenii străini nu sunt în mod neapărat migranți (întrucât în unele state membre ale UE, o parte relativ însemnată a cetățenilor străini este reprezentată de nativi).

Au fost aproape 32 de milioane de cetățeni străini care trăiau în statele membre ale UE

În 2011, au fost aproape 32 de milioane de cetățeni străini în statele membre ale UE, astfel încât cetățenii străini au reprezentat 6,3 % din totalul populației celor 28 de state membre ale UE (Harta 1). Aproximativ 60 % dintre cetățenii străini care trăiau în statele membre UE erau cetățeni ai unui stat terț (cu alte cuvinte, din afara UE), în timp ce restul cetățenilor străini erau cetățeni ai altor state membre ale UE.

ADUCEREA ÎN PRIM PLAN A REGIUNILOR

Riga, Letonia

LV006 Alexander Tolstykh shutterstock 69096760.jpg

Mai multe regiuni din statele membre baltice au înregistrat ponderi relativ mari ale rezidenților care erau cetățeni ai statelor terțe. Acest lucru este valabil în special în cazul regiunii estoniene Kirde-Eesti și al regiunii capitalei letone, Riga. În 2011, puțin peste o pătrime (25,6 %) din totalul populației cu reședința în Riga era compusă din cetățeni ai unui stat terț.

©: Alexander Tolstykh / Shutterstock.com

Cele mai numeroase populații de cetățeni străini s-au înregistrat în Germania (6,1 milioane), Spania și Regatul Unit (ambele având puțin peste 5 milioane de cetățeni străini), Italia (4 milioane) și Franța (3,8 milioane). Singurul alt stat membru UE care a avut peste un milion de cetățeni străini a fost Belgia (cu 1,2 milioane de cetățeni străini).

În termeni relativi, cele mai mari ponderi ale cetățenilor străini în raport cu totalul populației din statele membre ale UE s-au înregistrat în Luxemburg (42,7 %), Cipru (20,2 %), Letonia (16,5 %), Estonia (14,8 %), Irlanda (11,8 %), Spania (11,2 %), Austria (11,1 %) și Belgia (10,5 %); niciunul dintre celelalte state membre nu a înregistrat o astfel de pondere cu două cifre. În schimb, la celălalt capăt al intervalului, cetățenii străini au reprezentat mai puțin de 1 % din totalul populației în Bulgaria, Croația, Lituania, Polonia, România și Slovacia.

Aproape jumătate din populația din nord-estul Estoniei era compusă din cetățeni străini, în principal din state terțe …

Harta 1 indică, pentru regiunile de nivel NUTS  3, distribuția cetățenilor străini, sub formă de cotă procentuală din totalul populației; proporția cetățenilor străini a fost, în general, mai mare în vestul UE comparativ cu cea din est.

În cadrul statelor membre UE au existat enclave specifice în care cota procentuală din totalul populației aferentă cetățenilor străini era mai mare. Într-adevăr, această constatare este valabilă pentru regiunea cu cea mai mare proporție de cetățeni străini, Kirde-Eesti, din extremitatea nord-estică a Estoniei, unde cetățenii străini reprezentau aproape jumătate (46,0 %) din numărul total al persoanelor cu reședința obișnuită în această zonă. Cota procentuală aferentă cetățenilor străini din Kirde-Eesti era de peste trei ori mai mare decât media la nivel național, aproape toți acești cetățeni străini (99,2 %) fiind din țări terțe, în principal din Rusia (figura 1).

… în timp ce majoritatea străinilor care trăiau în Luxemburg erau cetățeni ai altor state membre EU

Luxemburg (regiune unică la acest nivel al analizei) a avut cota procentuală de cetățeni străini în raport cu populația proprie a doua ca mărime (42,7 %). Cu toate acestea, originea acestora este complet diferită, întrucât cetățenii din alte state membre ale UE reprezentau 87,6 % din totalul străinilor care trăiau în Marele Ducat.

Au existat patru regiuni ale UE în care cota procentuală a cetățenilor străini din totalul populației s-a încadrat în intervalul 30–40 %, și anume: regiunea franceză de peste mări Guyana (în care aproape toți cetățenii străini erau exclusiv din țări terțe); regiunea de vest și de sud ale Irlandei de Nord (în care cetățenii străini erau aproape exclusiv din alte state membre ale UE); regiunea capitalei belgiene „Arrondissement De Bruxelles-Capitale”/Arrondissement Van Brussel-Hoofdstad (în care majoritatea cetățenilor străini erau din alte state membre ale UE) și Fuerteventura (una dintre insulele Canare, în care o mică majoritate a cetățenilor străini era din țări terțe). Au existat alte trei regiuni de acest tip în Elveția — Genève, Basel-Stadt și Vaud (un canton din extremitatea vestică a țării cu capitala la Lausanne) — fiecare dintre ele având o graniță comună cu EU și o majoritate a cetățenilor străini provenită din statele membre ale UE.

Cetățenii străini au reprezentat un cotă procentuală din totalul populației relativ mare în unele dintre cele mai mari orașe din Europa

În afară de regiunea capitalei belgiene (a se vedea mai sus), au fost șapte regiuni de nivel NUTS  3, prezentate cu nuanța cea mai închisă în harta 1, care au avut peste un milion de persoane cu reședința obișnuită și în care cetățenii străini au reprezentat 20–30 % din totalul populației. Trei dintre acestea se află în Londra și în jurul acestui oraș (Inner London - West; Inner London - East; Outer London - West și North West), una este la periferia orașului Paris (Seine-Saint-Denis), una este regiunea capitalei austriece Viena, iar celelalte două aparțin una Germaniei (München) și una Spaniei (Alicante). În regiunea Alicante și în toate cele trei regiuni ale Londrei, o mică majoritate a cetățenilor străini era din statele membre ale UE. În schimb, puțin peste patru din cinci străini care locuiau în regiunea Seine-Saint-Denis (81,4 %) erau din state terțe, iar majoritatea cetățenilor străini care locuiau în Viena (64,6 %) și, respectiv, în München (59,8 %) erau, de asemenea, cetățeni ai unor state terțe.

Persoane a căror reședință obișnuită s-a schimbat în cursul anului anterior recensământului

Oportunitatea unui loc de muncă este doar unul dintre numeroasele motive pentru care cetățenii pot să decidă să se mute. Ei pot să-și dorească să își schimbe domiciliul pentru a se muta mai aproape de familie sau de prieteni, sau s-ar putea să caute o schimbare în stilul lor de viață (de exemplu, deplasarea între oraș și o zonă rurală), sau schimbările din situația lor familială (de exemplu, o familie în creștere, un divorț sau ajungerea la o vârstă respectabilă) pot să dicteze necesitatea schimbării locației sau a tipului de locuință în care trăiesc.

Schimbări ale reședinței obișnuite

Recensământul populației și gospodăriilor a adresat respondenților o întrebare despre relația dintre locul actual al reședinței lor obișnuite și locul reședinței lor obișnuite din anul anterior recensământului. Această întrebare a facilitat colectarea de informații privind deplasările, în conformitate cu un set de criterii:

  • persoane a căror reședință obișnuită a rămas neschimbată (în cursul celor 12 luni anterioare recensământului);
  • persoane a căror reședință obișnuită s-a schimbat (în cursul celor 12 luni anterioare recensământului);
    • prin mutarea în cadrul aceluiași stat membru al UE;
      • în cadrul aceleiași regiuni de nivel NUTS 3;
      • dintr-o altă regiune de nivel NUTS 3;
    • prin mutarea din afara statului membru raportor (nu se face nicio distincție în legătură cu venirea acestor persoane dintr-un alt stat membru sau dintr-o țară terță).

Pentru mai multe informații, a se vedea: Regulamentul (CE) nr. 1201/2009 al Comisiei

Mobilitatea forței de muncă în cadrul UE a crescut treptat până la criza economică și financiară, în mare măsură determinată de diferențele de venit și salariale (în primul rând între state membre din sudul și din nordul UE și, mai recent, între statele membre din estul și vestul UE). Efectele crizei au dus inițial la o reducere a mobilității forței de muncă (întrucât oportunitățile pentru ocuparea forței de muncă s-au epuizat) și, în ultimii doi ani, aceasta a fost impulsionată tot mai mult de creșterea diferențelor între nivelurile șomajului (în principal, între membrii zonei euro).

Piețele locuințelor par să influențeze gradul de mobilitate a forței de muncă din cauza combinației dintre nivelurile mari de proprietate asupra locuințelor și costurile mari ale tranzacțiilor, care tind să „fixeze” cetățenii deoarece fac ca schimbarea reședinței să fie prea costisitoare, în timp ce regiunile care sunt caracterizate de o proporție mare de locuințe de închiriat și /sau de costuri de tranzacție reduse au o piață a locuințelor mai fluidă.

Diferențele între țări par să fie un factor explicativ major pentru tendințele din schimbările de reședință

Aproximativ 6,4 % din populația din UE-28 și-a schimbat reședința obișnuită în cursul perioadei de 12 luni anterioară recensământului din 2011 (harta 2). O caracteristică interesantă a hărții constă în faptul că diferențele observate sunt aproape în exclusivitate între statele membre ale UE și nu între regiuni individuale, ceea ce sugerează că piața muncii și piața locuințelor de la nivel local joacă un rol considerabil în determinarea ritmului în care oamenii se mută dintr-o locuință în alta.

Cota populației care și-a schimbat reședința obișnuită în cursul anului anterior recensământului a fost deosebit de mare în Slovacia și într-o serie de orașe din Regatul Unit. Cota a fost, de asemenea, relativ mare în cea mai mare parte din Belgia, Danemarca, Franța, părți din Țările de Jos, Portugalia, Finlanda și Suedia și din restul Regatului Unit (în afară de Irlanda de Nord), aceasta fiind situația și în Islanda și Norvegia.

Regiunile-capitală au înregistrat adeseori numărul cel mai mare de persoane cu adresă schimbată

În 2011, cel puțin 16 % din totalul populației din fiecare dintre regiunile de nivel NUTS  3 din Slovacia și-a schimbat reședința obișnuită (astfel cum este prezentat cu nuanța cea mai închisă din harta  2). Schimbările de adresă cele mai dinamice s-au înregistrat în regiunea-capitală Bratislava (Bratislavský kraj) (30,7 % din populație și-a schimbat reședința). Celelalte regiuni de nivel NUTS 3 prezentând ponderi mari s-au regăsit cu preponderență în Regatul Unit, unde ponderea cea mai mare care s-a înregistrat, de asemenea, în capitală, întrucât 21,5 % din populația regiunii Inner London - West și-a schimbat reședința în anul anterior recensământului din 2011.

Generațiile tinere locuiesc adeseori în orașe și în jurul acestora, unde există mai multe oportunități în materie de educație și ocupare a forței de muncă; acest lucru poate să constituie o explicație pentru faptul că unele orașe au o proporție mai mare din populația lor care își schimbă adresa. Într-adevăr, restul regiunilor din Regatul Unit caracterizate de o proporție mare de persoane care și-au schimbat reședința erau concentrate toate în jurul unor orașe, precum: Nottingham, Brighton and Hove, Southampton, Edinburg, Bristol, Inner London - East, Portsmouth, York, Cardiff (și Vale of Glamorgan), Liverpool, Bournemouth și Poole.

În afară de Slovacia și Regatul Unit, au mai fost doar trei regiuni în care cel puțin 16 % din populație și-a schimbat reședința în perioada de 12 luni anterioară ultimului recensământ. Fiecare dintre acestea a fost o regiune-capitală, anume, regiunea-capitală belgiana „Arrondissement de Bruxelles-Capitale / Arrondissement van Brussel-Hoofdstad”, regiunea-capitală daneză „Byen København” și regiunea-capitală norvegiană Oslo.

Majoritatea persoanelor din UE care și-au schimbat reședința obișnuită, s-au mutat în cadrul aceleiași regiuni …

O analiză mai detaliată este prezentată în figura 2, care indică primele 10 regiuni din punct de vedere al proporției celei mai mari de persoane care s-au mutat într-o anumită regiune din cadrul aceleiași regiuni sau dintr-o altă țară (un alt stat membru UE sau o țară terță); de remarcat că cifrele nu țin cont de numărul absolut de persoane care s-au mutat efectiv.

În medie, aproximativ 56,6 % din populația din UE-28 care și-a schimbat reședința obișnuită pe parcursul perioadei de 12 luni anterioară recensământului din 2011 s-a mutat în cadrul aceleiași regiuni de nivel NUTS 3. Puțin peste o treime (34,3 %) dintre cei care și-au schimbat reședința proveneau dintr-o altă regiune a aceluiași stat membru, în timp ce mai puțin de una din 10 astfel de persoane (9,1 %) era originară dintr-o altă țară.

… această tendință a fost deosebit de pronunțată la nivelul unei serii de regiuni portugheze …

Au fost mai multe regiuni portugheze care au raportat ponderi foarte mari ale celor care și-au schimbat reședința în cadrul aceleiași regiuni de nivel NUTS 3. Aceasta a fost situația pentru aproape 9 din 10 persoane (89,9 %) care și-au schimbat reședința în regiunea insulei autonome Açores, în timp ce ponderea în cauză în Grande Porto a fost puțin mai scăzută, și anume de 87,0 %. În afară de această regiune insulară periferică de peste mări și de regiunea metropolitană a orașului Porto, și unele zone rurale extinse din Portugalia, cum ar fi Alto Alentejo și Alentejo Central, au înregistrat o pondere mare a rezidenților care se mutaseră în cadrul aceleiași regiuni.

Ponderea persoanelor care s-au mutat în cadrul aceleiași regiuni a fost, de asemenea, relativ mare în două regiuni din Finlanda (regiunea-capitală Helsinki-Uusimaa și regiunea Pohjois-Pohjanmaa) și în regiunea Borsod-Abaúj-Zemplén din nord-estul Ungariei.

… în timp ce rezidenții dintr-o altă țară au reprezentant în mod sistematic o minoritate în rândul celor care și-au schimbat reședința

Pe de altă parte, partea inferioară a figurii  2 indică regiunile cu cea mai mare pondere de rezidenți noi originari dintr-o altă țară; această pondere nu a atins 50 % în niciuna dintre regiunile de nivel NUTS 3 pentru care sunt disponibile date.

Aceste regiuni au drept caracteristică faptul că se află aproximativ la periferia UE. Cinci dintre nivelurile cele mai mari s-au înregistrat în regiunile din Bulgaria, inclusiv regiunea districtului Sofia (stolitsa) din jurul capitalei bulgare, unde puțin peste o treime (34,9 %) dintre noii rezidenți veneau dintr-o altă țară și din două regiuni din nord (Vidin și Ruse) din apropierea graniței cu România; de remarcat, totuși, că ponderea totală a populației din Bulgaria care și-a schimbat reședința a fost una relativ redusă, de aproximativ 2 %. În alte regiuni, ponderea noilor rezidenți originari dintr-o altă țară a mai fost relativ mare în: două regiuni din Spania, și anume, orașul autonom Melilla, care a înregistrat cea mai mare pondere (48,3 %) a noilor rezidenți veniți dintr-o altă țară, și Fuerteventura; două regiuni din Letonia, și anume, regiunea capitalei Rīga și regiunea Latgale, care se află la granița cu Rusia, și o regiune din Grecia, Drama, la frontiera cu Bulgaria.

Gospodării cu o singură persoană

În structura gospodăriei și în regimul de viață al europenilor au survenit schimbări considerabile: una dintre evoluțiile cele mai evidente a reprezentat-o creștere a numărului persoanelor care trăiesc singure. Această tendință se datorează parțial propriei alegeri (multe persoane căutând o oarecare independență), dar este generată și de numărul mai mare de divorțuri și despărțiri, precum și de longevitatea în creștere a populației (în special în rândul femeilor), care poate duce la un număr mare de persoane vârstnice văduve și care își trăiesc singure ultimii ani din viață.

Definirea statutului gospodăriei

În cadrul recensământului populației și gospodăriilor, statutul gospodăriei se bazează pe ceea ce a fost denumit „conceptul de gospodărie”, prin prisma căruia, fiecare gospodărie privată este fie:

  • o gospodărie de o persoană, a unei persoane care locuiește singură într-o unitate de locuit sau care ocupă, în calitate de chiriaș, una sau mai multe camere separate dintr-o unitate de locuit, dar care nu formează împreună cu alți ocupanți ai unității de locuit o gospodărie multiplă (astfel cum este definită în continuare); sau
  • o gospodărie multiplă, care înseamnă un grup de două sau mai multe persoane care se asociază pentru a ocupa o unitate de locuit, în totalitate sau parțial, și pentru a achiziționa în comun alimente și eventual alte produse de primă necesitate (membrii grupului își pot pune veniturile în comun, într-o măsură mai mare sau mai mică).

O gospodărie non-familială poate fi o gospodărie de o persoană (o persoană care locuiește singură) sau o gospodărie multiplă fără niciun nucleu familial (de exemplu, un grup de tineri lucrători sau un grup de studenți care locuiesc împreună într-o casă).

Pentru mai multe informații, a se vedea: Regulamentul (CE) nr. 1201/2009 al Comisiei

Aproape o treime din totalul gospodăriilor din UE erau formate din persoane care locuiau singure

În 2011, persoanele singure reprezentau aproape o treime (31,4 %) din totalul gospodăriilor din UE-28. Figura 3 prezintă disparitățile regionale sub aspectul ponderii gospodăriilor de o persoană în regiunile de nivel NUTS 2.

De obicei, o parte mai mare din populația regiunilor-capitală locuia singură

În 2011, toate statele membre multiregionale ale UE, cu excepția unuia, au înregistrat o pondere a gospodăriilor de o persoană în regiunile-capitală ale lor mai mare decât media națională. Acest lucru a fost valabil în mod special în cazul Berlinului și regiunii-capitală Bruxelles /Brussels Hoofdstedelijk Gewest, unde aproape jumătate din totalul gospodăriilor erau formate din persoane singure. Au existat ponderi relativ mari și în regiunea-capitală Viena, regiunea Noord-Holland (care include orașul Amsterdam), regiunea Helsinki-Uusimaa și regiunea Hovedstaden (care include orașul Copenhaga), întrucât în aceste zone, gospodăriile de o singură persoană reprezentau 40–45 % din totalul gospodăriilor. Uneori, diferența între ponderea gospodăriilor de o persoană din regiunea-capitală și aceea din restul regiunilor aceluiași stat membru a fost atât de mare, încât capitala a fost singura regiune în care această pondere a depășit media la nivel național, așa cum a fost cazul în Danemarca, Austria și Slovacia, precum și în Norvegia. Regiunea-capitală irlandeză de sud și de est a fost atipică în măsura în care a fost singura regiune-capitală care a înregistrat o pondere a gospodăriilor de o persoană mai mică decât media la nivel național.

Persoane văduve sau divorțate

Unul dintre subgrupurile persoanelor care trăiesc singure este cel al persoanelor văduve sau divorțate și care nu s-au recăsătorit /reangajat într-un parteneriat înregistrat. În 2011, aproximativ 12,9 % din populația din UE-28 prezenta acest statut (harta 3). La o analiză mai detaliată se constată că 7,0 % din populația din UE-28 era văduvă (și nu s-a recăsătorit sau angajat într-un parteneriat înregistrat), în timp ce 5,9 % din populație era divorțată (și nu s-a recăsătorit sau angajat într-un parteneriat înregistrat).

O pondere mare a persoanelor văduve și divorțate în statele membre baltice și Ungaria

Harta 3 arată că persoanele văduve /divorțate care nu se recăsătoriseră  /angajaseră într-o altă formă de parteneriat reprezentau o cotă relativ mare din populația din centrul și sudul Franței și Portugaliei, dintr-un ansamblu de regiuni de la estul Germaniei, Cehia, Slovacia și Ungaria și până în zone din România și Bulgaria, precum și din majoritatea regiunilor din Finlanda și din mai multe regiuni (adeseori mai puțin populate) din Suedia și Regatul Unit. Cu toate acestea, nivelul cel mai ridicat pentru ponderea persoanelor văduve /divorțate care nu se recăsătoriseră /angajaseră într-o altă formă de parteneriat a fost înregistrat în statele membre baltice și Ungaria, unde persoanele cu acest statut reprezentau aproximativ o cincime din populație.

Analizând mai în detaliu, regiunea de nivel NUTS 3 cu proporția cea mai ridicată de persoane văduve /divorțate care nu se recăsătoriseră /angajaseră într-o altă formă de parteneriat a fost regiunea Kirde-Eesti din nord-estul Estoniei; aceasta a fost singura regiune în care peste una din patru persoane aveau acest statut. Marea majoritate a celorlalte 26 de regiuni din UE în care cel puțin 20 % din populație avea statut de văduv /divorțat și nu se recăsătorise /angajase într-o altă formă de parteneriat erau situate fie în statele membre baltice, fie în Ungaria, deși grupul de regiuni conținea și regiunea bulgară Vidin, regiunea cehă Karlovarský kraj și regiunea germană Pirmasens, Kreisfreie Stadt.

Malta, Irlanda și sudul Italiei au avut rate de divorț foarte scăzute

Pe de altă parte, în general, ponderea persoanelor văduve /divorțate și care nu se recăsătoriseră /angajaseră într-o altă formă de parteneriat în multe regiuni din sudul UE, precum și din Irlanda și Polonia, a fost redusă. Nivelurile relativ reduse ale acestei ponderi reflectă, cel puțin în parte, practicile religioase tradiționale, presiunile sociale, restricțiile de natură juridică din trecut și rolul familiei, precum și impactul pe care toate acestea îl pot avea asupra ratei de divorț. De exemplu, 0,5 % din populația Maltei era divorțată (și nu s-a recăsătorit), în timp ce ponderea unor astfel de persoane în totalul populației din Irlanda, Grecia, Croația, Cipru, România, Polonia și Spania era sub 5 %.

Cele mai scăzute niveluri ale ponderii persoanelor văduve /divorțate care nu se recăsătoriseră /angajaseră într-o altă formă de parteneriat s-au înregistrat în Irlanda și Malta, precum și în zone din Italia de Sud și în regiunile de peste mări franceze. Guyana (2,9 %) este regiunea cu nivelul cel mai scăzut al acestei ponderi dintre toate regiunile de nivel NUTS 3, în timp ce trei regiuni irlandeze (inclusiv capitala Dublin) și ambele regiuni malteze au raportat că 5–6 % din populația lor era compusă din persoane văduve /divorțate care nu se mai recăsătoriseră /angajaseră într-o altă formă de parteneriat. În Italia, regiunile cu nivelurile cele mai scăzute ale acestei ponderi (sub 8 %) au cuprins Bari, Barletta-Andria-Trani și Foggia în Puglia, Caserta și Napoli în Campania, și Crotone în Calabria.

Este interesant de remarcat că în pofida proporției mari (peste 40 %) de persoane care trăiesc singure în regiunile-capitală Groot Amsterdam, Byen København și Arrondissement de Bruxelles-Capitale/Arrondissement van Brussel-Hoofdstad, niciuna dintre aceste capitale nu a fost caracterizată de o pondere deosebit de mare a persoanelor văduve /divorțate care nu se mai recăsătoriseră /angajaseră într-o altă formă de parteneriat. Acest lucru sugerează că în capitalele belgiană, daneză și olandeză trăiește o proporție mare de persoane tinere, ceea ce probabil oglindește oportunitățile în materie de educație și ocupare a forței de muncă disponibile în fiecare dintre aceste orașe.

Familii

Această secțiune oferă informații privind structura diverselor tipuri de unități familiale. Căsătoria rămâne unitatea familială cea mai populară, deși numărul de divorțuri în UE a crescut rapid și vârsta medie la care persoanele aspiră să se căsătorească a crescut, având în vedere că o parte în creștere a tinerilor își încep viața de adult prin a locui singuri sau coabitând și nu prin părăsirea casei părintești atunci când sunt pregătiți să se căsătorească. Deși căsătoria rămâne o instituție obișnuită, tot mai puține persoane trăiesc în cadrul „familiei nucleare” (compusă din soț, soție și copii), având în vedere că parteneriatele înregistrate, uniunile consensuale și familiile monoparentale reprezintă o proporție a familiilor în creștere.

Familiile monoparentale

În 2011, existau 15,5 milioane de familii monoparentale cu cel puțin un copil sub 25 de ani care locuia împreună cu părintele; acest număr reprezintă 11,0 % din totalul familiilor din UE-28. Multe dintre capitalele și celelalte aglomerări urbane majore din UE au fost caracterizate de un nivel relativ ridicat al ponderii familiilor monoparentale.

ADUCEREA ÎN PRIM PLAN A REGIUNILOR

Pinhal Interior Sul, Portugalia

PT166 Egitaniense Wikicommons Isna de Oleiros.jpg

Aproximativ 11,0 % din totalul unităților familiale cu copii cu vârste sub 25 de ani care locuiesc încă acasă, reprezentau familii monoparentale. Nivelul cel mai redus al ponderii familiilor monoparentale s-a înregistrat în regiunea interioară Pinhal Interior Sul din centrul Portugaliei, unde familiile monoparentale reprezentau 4,2 % din numărul total al familiilor cu copii.

©: Egitaniense / Wikimedia Commons

Una din patru familii monoparentale din România au fost familii cu un tată singur

Mai puțin de una din 10 (8,8 %) familii monoparentale cu un copil sub 25 de ani locuind cu familia din Estonia erau familii compuse dintr-un tată singur, această pondere fiind cea mai scăzută la nivelul statelor membre ale UE. Familiile compuse din tați singuri au avut o pondere relativ redusă (sub 12 %) în cadrul familiilor monoparentale din Cipru, Irlanda și Polonia.

În schimb, familiile compuse dintr-un tată singur și cel puțin un copil sub 25 de ani care locuiește împreună cu acesta au reprezentat una din patru (25,3 %) dintre familiile monoparentale din România, cea mai mare pondere din UE. În Bulgaria, Spania, Finlanda și Suedia, ponderea familiilor cu tată singur a fost, de asemenea, relativ ridicată.

În Letonia, familiile monoparentale au fost mai mult de una la cinci familii

În 2011, familiile monoparentale au înregistrat ponderea cea mai mare în statele membre baltice, anume 16,1 %, respectiv, 16,8 % din totalul familiilor din Estonia, respectiv Lituania, nivelul acestei ponderi ridicându-se la 21,9 % în Letonia. Următoarele ponderi, ca mărime, ale familiilor monoparentale s-au înregistrat în Slovenia și în Regatul Unit, unde puțin sub 15 % din totalul familiilor era reprezentat de familii cu tați singuri sau mame singure.

În schimb, familiile monoparentale cu cel puțin un copil sub 25 de ani locuind cu familia reprezentau mai puțin de 7 % din totalul familiilor din Cipru și Grecia, și înregistrau o pondere relativ redusă (sub 10 %) în alte trei state membre din sudul UE, și anume Italia, Portugalia și Spania. Ponderea familiilor monoparentale a fost mai mică de 10 % și în statele membre din estul UE, Bulgaria, Croația și România, precum și în regiunile vecine Germania și Țările de Jos.

Unele dintre cele mai ridicate ponderi ale familiilor monoparentale s-au identificat în aglomerările urbane majore și în jurul acestora …

Au existat unele diferențe destul de mari în interiorul statelor membre ale UE în legătură cu ponderile familiilor monoparentale din fiecare regiune de nivel NUTS 3. În 2011, cele mai mari ponderi ale familiilor monoparentale cu cel puțin un copil sub 25 de ani locuind împreună cu familia s-au înregistrat în toate regiunile letone, în patru regiuni de peste mări franceze, precum și în unele regiuni urbane din Regatul Unit (cele mai mari niveluri fiind înregistrate în Belfast, Inner London - East, Liverpool, orașul Glasgow, Nottingham și Birmingham). Ponderea familiilor monoparentale a fost, de asemenea, de cel puțin 18 % (astfel cum indică zonele cu nuanță închisă din harta 4), în regiunea-capitală lituaniană „Vilniaus apskritis” și în patru regiuni belgiene: regiunea-capitală „Arrondissement de Bruxelles-Capitale /Arrondissement van Brussel-Hoofdstad” și trei regiuni din Valonia, și anume Mons, Charleroi și Liège.

… în timp ce ponderile cele mai scăzute s-au înregistrat în zonele rurale și slab populate

În schimb, familiile monoparentale au reprezentat o cotă procentuală relativ scăzută din totalul familiilor în fiecare regiune din Grecia, cea mai ridicată pondere de 8,1 % fiind înregistrată în regiunea-capitală Attiki. Într-adevăr, majoritatea regiunilor din UE în care familiile monoparentale reprezentau mai puțin de 6 % din totalul familiilor (astfel cum se indică de zonele în nuanță mai deschisă din harta 4) au fost cele din Grecia. Lor li s-au alăturat două regiuni din sudul Bulgariei (Kardzhali și Smolian), o singură regiune din Germania (Eichstätt în Bavaria), două regiuni din Italia (Agrigento în Sicilia și Barletta-Andria-Trani în Puglia), o singură regiune din estul Regatului Țărilor de Jos (Achterhoek) și patru regiuni relativ îndepărtate și slab populate din partea de nord /centrală a Portugaliei (Alto Trás-os-Montes, Pinhal Interior Sul, Serra da Estrela și Beira Interior Norte).

Definirea familiilor

Nucleul familial se definește, în sensul recensământului populației și gospodăriilor, ca două sau mai multe persoane care aparțin aceleiași gospodării și ale căror legături de rudenie sunt cele de soț și soție, de parteneri într-un parteneriat înregistrat, de parteneri într-o uniune consensuală, sau de părinte și copil.

În sensul prezentului articol, familiile se definesc, prin urmare, ca incluzând:

  • cupluri fără copii;
  • cupluri cu unul sau mai mulți copii; și
  • părinți singuri cu unul sau mai mulți copii.

Ca atare, conceptul de familie se limitează în măsura în care include numai relațiile directe (de gradul întâi) între părinți și copii.

Copilul se definește ca fiul sau fiica biologic(ă), provenit(ă) dintr-o căsătorie anterioară sau adoptat(ă) (indiferent de vârsta sa) care locuiește în mod obișnuit în gospodăria unuia dintre părinți cel puțin și care nu are un partener sau proprii copii în aceeași gospodărie. În sensul recensământului, un copil care locuiește în mod alternativ în două gospodării (de exemplu, în cazul în care părinții săi /sunt divorțați) trebuie să considere gospodăria unde își  /petrece cea mai mare parte a timpului ca fiind „gospodăria sa  obișnuită”. Fiul sau fiica, care locuiește cu un soț, un partener înregistrat sau un partener într-o uniune consensuală, sau cu unul sau mai mulți copii ai săi , nu se consideră a fi copil.

Pentru mai multe informații, a se vedea: Regulamentul (CE) nr. 1201/2009 al Comisiei

Cuplurile căsătorite

Deși căsătoria a devenit mai puțin prevalentă în UE, ea rămâne o instituție foarte răspândită. În 2011, aproximativ 71,2 % din totalul familiilor din UE-28 reprezenta cupluri căsătorite. Cu alte cuvinte, parteneriatele înregistrate, uniunile consensuale și familiile monoparentale reprezentau puțin peste un sfert (28,8 %) din totalul nucleelor familiale.

Căsătoria a rămas o instituție frecventă în multe regiuni mediteraneene

Harta 5 arată cât de frecventă a fost căsătoria în regiunile de nivel NUTS 3. Ponderea cuplurilor căsătorite în totalul familiilor a înregistrat adeseori nivelurile cele mai mari în regiunile în care familiile monoparentale erau relativ neobișnuite. Nuanța cea mai închisă din hartă indică regiunile în care cel puțin patru din cinci familii erau compuse din persoane căsătorite (cu sau fără copii). Aceste regiuni sunt răspândite într-o serie de regiuni mediteraneene care includ Cipru, toate regiunile din Grecia (cu excepția regiunii-capitală Attiki), majoritatea zonelor costiere ale Croației și din sudul Italiei, insulele malteze Gozo și Comino și regiunea Jaén din sudul Spaniei. Cuplurile căsătorite au reprezentat cel puțin 80 % din totalul familiilor în mai multe regiuni interioare din nordul /centrul Portugaliei, în mai multe regiuni relativ rurale din Germania, în cea mai mare parte a Bulgariei și României și în regiunea Rybnicki din sudul Poloniei.

În schimb, au existat cinci regiuni în UE-28 în care mai puțin de jumătate din totalul familiilor erau cupluri căsătorite. Trei dintre acestea erau regiuni de peste mări franceze: Guyana, pe coasta Atlanticului din America de Sud, a înregistrat de departe cea mai scăzută pondere, de 27,8 %. Celelalte două regiuni în care cuplurile căsătorite reprezentau mai puțin de jumătate din totalul famillilor, sunt situate în Regatul Unit, și anume Inner London - East (46,8 %) și orașul Glasgow (49,4 %). De altfel, căsătoria a fost, de asemenea, destul de puțin frecventă în raport cu alte tipuri de structuri familiale și în statele membre baltice și în jumătatea nordică a Suediei, și acest aspect a fost valabil, într-o măsură mai mică, și în cea mai mare parte din Finlanda, în sudul Suediei, în mai multe regiuni din Danemarca, în Țările de Jos și în Belgia (sudul Belgiei), în cea mai mare parte a Franței și în Regatul Unit, precum și într-un grup de regiuni din Slovenia, sudul Austriei și Ungaria.

Definirea cuplurilor

Termenul de cuplu se definește, în sensul recensământului populației și gospodăriilor, ca incluzând:

  • cuplurile căsătorite;
  • cuplurile în parteneriat înregistrat;
  • cuplurile care trăiesc în uniune consensuală.

Ca atare, un cuplu se constituie atunci când două persoane (indiferent de sex) aleg să trăiască împreună ca un cuplu căsătorit, într-un parteneriat înregistrat sau într-o uniune consensuală (ultima formă referindu-se la situația în care două persoane aparțin aceleiași gospodării și întrețin o relație de cuplu marital, dar nu sunt căsătorite și nici nu au încheiat un parteneriat înregistrat una cu cealaltă).

Numeroase state membre ale UE au legiferat garantarea recunoașterii legale a parteneriatelor, concubinajelor oficializate și căsătoriilor între persoane de același sex. De remarcat că datele prezentate se referă la situația din 2011 și că de atunci este posibil să fi intervenit modificări legislative în unele state membre ale UE care să ducă la o gamă mai largă de parteneriate legal recunoscute în materie de cupluri.

Pentru mai multe informații, a se vedea: Regulamentul (CE) nr. 1201/2009 al Comisiei

Figura 4 oferă o analiză mai limitată, bazată pe persoanele care trăiesc ca și cuplu, un concept mai restrâns decât acela de familie (întrucât exclude părinții singuri). Figura prezintă regiunile în care trei tipuri de cupluri — căsătorite, parteneriate înregistrate și uniuni consensuale — reprezentau proporția cea mai mare în totalul cuplurilor; de remarcat că datele prezentate nu iau în considerare importanța relativă a cuplurilor la nivelul populației totale.

O parte relativ mare a cuplurilor din statele membre nordice și baltice aleg să conviețuiască într-o uniune consensuală

Nivelurile cele mai ridicate ale procentajului de cupluri care conviețuiesc în uniune consensuală s-au identificat, în general, în statele membre baltice și nordice. În 2011, peste o treime din totalul cuplurilor din mai multe regiuni din Estonia și Suedia, precum și din regiunea-capitală daneză, Byen København, conviețuiau în uniune consensuală. Aceasta a fost situația și în regiunea insulară spaniolă Fuerteventura și în teritoriul de peste mări francez Guyana, care a fost singura regiune de nivel NUTS 3 care a raportat că majoritatea cuplurilor sale, adică aproximativ 55,4 %, conviețuiau în uniune consensuală.

Cel mai mare procentaj de parteneriate înregistrate s-a înregistrat în regiunile belgiene, toate fiind în Valonia. Parteneriatele înregistrate belgiene (cohabitation légale /wettelijke samenwoning) pot consta din cupluri de parteneri de același sex, cupluri de parteneri de sexe diferite, precum și din persoane care aleg să locuiască împreună în afara unei relații de natură sexuală (de exemplu, rude). În trei regiuni din Ardennes — Marche-en-Famenne, Neufchâteau și Dinant — au fost înregistrate cele mai mari procentaje de parteneriate înregistrate, de puțin peste 8 %.

Importanța relativă a căsătoriei ca instituție reflectă, într-o oarecare măsură, posibilitățile alternative ale cuplurilor de a conviețui în alte forme de parteneriat, precum și diferențele culturale. Majoritatea covârșitoare a cuplurilor din multe regiuni din Grecia și Polonia au fost cupluri căsătorite, procentajul cuplurilor căsătorite ridicându-se la peste 99 % în trei regiuni din sud-estul Poloniei: Krośnieński, Nowosądecki și Tarnowski.

Cuplurile cu copii

Figura 5 oferă o analiză a cuplurilor căsătorite și a parteneriatelor înregistrate cu cel puțin un copil sub 25 de ani care locuiește cu ele. Cele două părți ale figurii indică disparitățile regionale cu privire la aceste două subgrupuri de populație, legate de ponderea lor în numărul total de familii.

Căsătoria a rămas cel mai obișnuit tip de unitate familială pentru a crește copii

În 2011, cuplurile căsătorite cu cel puțin un copil reprezentau 33,2 % din totalul familiilor din UE-28, ceea ce înseamnă un procentaj de peste cinci ori mai mare decât în cazul cuplurilor care conviețuiesc într-o uniune consensuală, cu cel puțin un copil (5,6 % din totalul familiilor).

Deși a existat o creștere a procentajului de copii născuți în afara căsătoriei, căsătoria rămâne cea mai obișnuită formă de unitate familială pentru creșterea copiilor. În 2011, cuplurile căsătorite cu cel puțin un copil locuind împreună cu cuplul reprezentau peste 40 % din totalul familiilor în Polonia, Luxemburg, Croația, Irlanda, Malta și Cipru (unde s-a raportat procentajul cu valoarea cea mai mare, și anume 45,5 %). În schimb, cuplurile conviețuind în uniune consensuală și cu cel puțin un copil locuind împreună cu ele reprezentau peste 10 % din totalul familiilor în Franța, Suedia și Estonia, precum și în Islanda și Norvegia. În Estonia, cuplurile căsătorite și cu cel puțin un copil erau de 1,7 ori mai numeroase decât cuplurile conviețuind în uniune consensuală și cu cel puțin un copil, raportul acesta fiind relativ scăzut și în Suedia, Franța, Bulgaria, Slovenia, Finlanda, Letonia și Danemarca. În schimb, în Grecia, cuplurile căsătorite și cu cel puțin un copil erau de peste 100 de ori mai numeroase decât familiile tip cuplu în uniune consensuală și cu cel puțin un copil, în timp ce acest raport era puțin peste 30 în Cipru și Malta.

Este evident din figura 5 că a existat o tendință mixtă în ceea ce privește creșterea copiilor în regiunile-capitală. În regiunile-capitală ale statelor membre ale UE în care căsătoria a rămas o instituție relativ obișnuită (de exemplu, Italia și Portugalia), ponderea cuplurilor căsătorite și cu cel puțin un copil care locuiește cu ele a avut o valoare apropiată sau mai mică decât media națională. În schimb, în rândul regiunilor-capitală din statele membre ale UE în care căsătoria este o instituție relativ mai puțin obișnuită (cum ar fi Franța sau Suedia), în orașul capitală, ponderea cuplurilor căsătorite și cu cel puțin un copil care locuiește cu ele a fost peste media națională.

Sursele și disponibilitatea datelor

În statele membre ale UE, recensămintele populației și gospodăriilor au fost efectuate, în general, o dată la fiecare zece ani. Informațiile prezentate în prezentul document se bazează pe datele furnizate de statele membre în vederea colectării de date pentru recensământul din 2011 la nivelul UE; nu a fost făcută nicio comparație cu rezultatele exercițiilor de recensământ anterioare.

În sensul său cel mai larg, recensământul populației și gospodăriilor este destinat să furnizeze un număr total al întregii populații și al fondului locativ dintr-o anumită zonă. De asemenea, recensământul se folosește pentru a colecta informații privind principalele caracteristici ale persoanelor, familiilor, gospodăriilor și locuințelor în care trăiesc acestea, cu alte cuvinte, o serie de informații de natură geografică, demografică, economică și socială. În mod tradițional, un recensământ se realizează ca o numărătoare din ușă în ușă a persoanelor, la fiecare locuință. Totuși, în ultimele decenii, multe state membre ale UE au trecut de la colectarea unică de date prin recensământ la folosirea statisticilor de recensământ bazate pe sursele administrative de date și pe sondajele bazate pe eșantioane.

Un recensământ oferă ocazia de a obține o imagine cuprinzătoare și exactă asupra populației și fondului locativ. Acesta reprezintă o activitate considerabilă, care oferă o sursă unică de date extrem de valoroase pentru perfecționarea politicii, întrucât se colectează date comparabile cu privire la zone mici (municipalități) care pot fi apoi agregate, prin intermediul agregării la nivelul regiunilor, până la nivel de agregate naționale sau internaționale. Într-adevăr, rezultatele unui recensământ al populației și gospodăriilor sunt unice în măsura în care ele furnizează informații detaliate până la nivel de municipii individuale, asigurând în același timp un mijloc de a realiza înscrierea diverselor variabile în tabele încrucișate.

Multe dintre informațiile prezentate se bazează pe conceptul de „reședință obișnuită”, care se referă la locul unde o persoană își petrece timpul zilnic de odihnă în mod obișnuit, indiferent de absențele temporare în scopul de a se recrea, de a își petrece concediile, de a vizita prieteni și rude, de a își efectua activitatea profesională, de a urma un tratament medical sau de a efectua un pelerinaj religios. Persoanele sunt considerate a fi „rezidente în mod obișnuit” într-o regiune dacă au locuit acolo o perioadă continuă de cel puțin 12 luni înainte de perioada de referință a recensământului populației și gospodăriilor sau dacă au sosit acolo în cursul perioadei de 12 luni anterioare recensământului și au declarat că intenționează să stea acolo cel puțin un an.

Notă: agregatele UE-28 prezentate în articol au fost obținute din totalurile la nivel național disponibile din recensămintele populației și gospodăriilor. Ca atare, ele nu reflectă o anumită dată de referință, ci se bazează pe perioada de referință adoptată pentru recensămintele din fiecare stat membru UE.

Centrul de recensământ — acces online la aproape un miliard de puncte de date

Recensământul populației și gospodăriilor a necesitat o planificare minuțioasă și o cooperare strânsă între Eurostat și autoritățile statistice naționale, pentru a facilita folosirea pe scară cât mai largă a prezentelor statistici, ca resursă esențială pentru statisticile sociale europene. În acest scop, Eurostat a dezvoltat centrul de recensământ, o aplicație online care oferă acces la datele provenite din exercițiile de recensământ care au fost efectuate în 32 de state europene.

Census hub screenshot.jpg

Centrul de recensământ oferă cetățenilor șansa de a afla mai multe despre locul în care trăiesc, indiferent dacă acesta este la nivel național sau regional, sau în legătură cu un anume municipiu sau oraș.

Centrul de recensământ reprezintă un punct unic de intrare pentru a accesa datele recensământului populației și gospodăriilor stocate în fiecare stat membru UE și țară AELS. Interfața le permite utilizatorilor să definească extracțiile de date astfel încât să le satisfacă propriile nevoi, specificând propriile lor tabele încrucișate care urmează să fie elaborate pe baza seturilor de date detaliate deținute de fiecare autoritate statistică națională. Oricine poate să folosească în mod gratuit centrul de recensământ prin intermediul internetului; este un instrument ușor de folosit și versatil care oferă acces la aproape un miliard de puncte de date din 125 000 de municipalități diferite.

Eurostat va pune la dispoziție o publicație pe baza unei selecții minuțioase a datelor provenite din recensământul populației și gospodăriilor, care urmează să fie publicată în a doua jumătate a anului 2015.

Centrul de recensământ este disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/CensusHub2 (în limba engleză)

Cadrul juridic

Pentru exercițiul din 2011, legislația europeană a definit un set detaliat de date armonizate care urmează să fie colectate în fiecare stat membru UE, pe baza orientărilor și recomandărilor international guidelines and recommendations (în limba engleză) elaborate de Națiunile Unite, Eurostat și fiecare autoritate statistică națională în parte.

Regulamentul (CE) nr. 763/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind recensămintele populației și gospodăriilor trasează temele cu privire la care se vor colecta date, procedurile de transmisie a datelor care se vor folosi și evaluările calității care se vor efectua cu privire la recensământ. Cu toate acestea, regulamentul vizează mai mult armonizarea rezultatului decât armonizarea datelor de intrare și fiecare stat membru al UE a avut libertatea de a aprecia cum să își realizeze recensământul propriu și să determine sursele de date, metodele și tehnologia care i se potrivesc cel mai bine, în contextul său individual. Pe de altă parte, au trebuit satisfăcute anumite condiții pentru a se realiza obiectivul privind datele comparabile și aceste condiții au fost detaliate într-un set de regulamente de punere în aplicare. Regulamentul (CE) nr. 1201/2009 al Comisiei conține definițiile și specificațiile tehnice cu privire la temele recensământului (variabilele) și la defalcări (de exemplu, clasificarea locațiilor, sex, statutul marital și ocupație) care sunt solicitate, Regulamentul (UE) nr. 519/2010 al Comisiei furnizează detalii privind datele de furnizat care urmează să fie folosite pentru a transmite date Comisiei Europene în scopul respectării unui program definit privind datele statistice (tabelele), în timp ce Regulamentul (UE) nr. 1151/2010 al Comisiei conține dispoziții privind transmiterea unui raport de calitate care să conțină o descriere sistematică a surselor de date folosite și a calității rezultatelor recensământului prezentate. Mai multe informații privind cadrul juridic al recensământului sunt disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/eurostat/web/population-and-housing-census/legislation (în limba engleză).

Statisticile demografice regionale

Deși nu s-au prezentat în ediția de față a Anuarului regional Eurostat, Eurostat colectează o gamă largă de statistici demografice regionale: acestea includ date privind numărul populației și diverse evenimente demografice care influențează dimensiunea, structura și caracteristicile specifice ale populației. Aceste date pot fi folosite la o gamă largă de acțiuni de planificare, monitorizare și evaluare într-o serie de domenii importante ale politicii economicio-sociale, cum ar fi, de exemplu, pentru:

  • a analiza gradul de îmbătrânire a populației și efectul acesteia asupra durabilității și bunăstării;
  • a evalua impactul economic al schimbărilor demografice;
  • a calcula rapoartele și indicatorii per locuitor — cum ar fi produsul intern brut regional per capita, care poate fi folosit pentru a aloca fonduri structurale regiunilor mai puțin avantajate din punct de vedere economic;
  • a elabora și supraveghea sistemele de imigrație și acordare de azil.

Cadrul juridic pentru colectarea statisticilor populației este instituit de Regulamentul(UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile demografice europene și de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 205/2014. Regulamentul (CE) nr. 862/2007 al Parlamentului European și al Consiliului legiferează colectarea statisticilor comunitare privind migrația și protecția internațională, împreună cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 351/2010. Pentru mai multe informații, a se consulta secțiunea specială, la adresa Eurostat’s website (în limba engleză).

Statisticile privind schimbările demografice și structura populației sunt utilizate tot mai mult pentru a sprijini procesul de elaborare a politicilor și a oferi ocazia de a se monitoriza comportamentul demografic în cadrul unui context politic, economic, social sau cultural. Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind schimbările demografice și consecințele acestora asupra viitoarei politici de coeziune a UE „Schimbările demografice și consecințele acestora asupra viitoarei politici de coeziune a UE” (2013/C 153 E/02) care a evidențiat că evoluțiile demografice în regiuni ar trebui să fie măsurate statistic și a subliniat că schimbările demografice ar trebui să fie luate în considerare ca obiectiv transversal în politica de coeziune viitoare.

Context

Schimbările demografice din UE se pare că vor fi de o importanță considerabilă în deceniile următoare, întrucât marea majoritate a modelelor privind viitoarele evoluții demografice sugerează că populația UE va continua să îmbătrânească, din cauza nivelurilor de fertilitate consecvent reduse și a longevității crescute.

Deși migrația joacă un rol important în dinamica populației statelor membre ale UE, este puțin probabil ca doar migrația să inverseze tendința continuă de îmbătrânire a populației înregistrată în multe părți ale UE.

Consecințele economice și sociale asociate fenomenului de îmbătrânire a populației este posibil să aibă implicații profunde în întreaga Europă, atât la nivel național, cât și regional. De exemplu, nivelurile reduse de fertilitate vor duce la o scădere a numărului de studenți din sistemul de învățământ, vor fi mai puține persoane de vârstă activă care să susțină restul populației și o proporție mai mare de persoane vârstnice (dintre care unii vor avea nevoie de infrastructură suplimentară, de servicii de asistență medicală și de locuințe adaptate). Aceste schimbări demografice structurale ar putea avea impact asupra capacității administrațiilor de a strânge venitul din taxe și impozite, de a își echilibra propriile finanțe sau de a furniza pensii și servicii de asistență medicală adecvate.

Se prognozează că regiunile care se vor confrunta cu cele mai mari provocări de natură demografică cuprind regiunile periferice, rurale și post-industriale, în care populația se pare că este în scădere. Dimensiunea teritorială a schimbărilor demografice este privită în special prin:

  • efectul est-vest, în contextul în care multe dintre statele membre care au aderat la UE începând cu 2004 sunt încă în faza de recuperare a decalajelor;
  • efectul nord-sud, în contextul în care adeseori există diferențe considerabile între regiunile mediteraneene și regiunile din zona cu climă mai temperată din nordul și vestul UE;
  • repartiția între zonele urbane și zonele rurale, caracterizată de continuarea raportării unei creșteri a populației de către majoritatea regiunilor urbane, în timp ce numărul de persoane care locuiesc în mod obișnuit în multe zone rurale este în scădere;
  • efectul regiunii-capitală, întrucât capitalele și unele dintre regiunile care le înconjoară (de exemplu, cele din jurul metropolelor de importanță globală Paris și Londra) prezintă un „efect de atracție” asociat oportunităților sporite de găsire a unui loc de muncă;
  • numeroasele exemple de disparități regionale la nivel național, care au potențialul de a influența competitivitatea și coeziunea la nivel regional, cum ar fi, de exemplu, cele din Germania și Turcia (între regiunile din est și cele din vest), sau din Franța, Italia și Regatul Unit (între regiunile din nord și cele din sud).

Elaborarea politicilor

Preocupați de evoluțiile demografice din viitor, nu este surprinzător faptul că factorii de decizie în materie de politici au abordat o serie de aspecte. Comisia Europeană a adoptat Comunicarea [COM(2006) 571], intitulată „Viitorul demografic al Europei - transformarea unei provocări în oportunitate”, care a evidențiat cinci răspunsuri politice esențiale:

  • promovarea reînnoirii demografice, prin intermediul unor condiții mai bune pentru familii și a perfecționării reconcilierii vieții profesionale cu cea familială;
  • promovarea ocupării forței de muncă, prin intermediul unor locuri de muncă mai numeroase și a prelungirii și creșterii calității vieții profesionale;
  • o Uniune Europeană mai productivă și dinamică, care crește productivitatea și performanța economică prin investirea în educație și cercetare;
  • primirea și integrarea migranților în UE;
  • asigurarea durabilității finanțelor publice pentru a se garanta pensii adecvate, ajutoare sociale, servicii de asistență medicală și de îngrijire pe termen lung.

Europa 2020

În plus, majoritatea celor șapte inițiative majore șapte inițiative majore ale strategiei Europa 2020 Europa 2020 vizează și provocările demografice, și în special îmbătrânirea populației. Inițiativa majoră „O uniune a inovării” (în limba engleză) oferă oportunitatea de a reuni actorii din mediul public și cel privat de la diferite niveluri teritoriale pentru a soluționa o diversitate de provocări, iar în anul 2011 s-a lansat un parteneriat european al inovării pentru o îmbătrânire activă și în condiții bune de sănătate (în limba engleză): scopul acestuia este de a crește cu doi ani durata medie de viață în condiții bune de sănătate a europenilor până în anul 2020. O altă inițiativă majoră, agenda digitală (în limba engleză), promovează educația digitală și accesibilitatea serviciilor digitale pentru membrii mai vârstnici ai societății, în timp ce inițiativa agenda pentru noi competențe și locuri de muncă a UE sprijină o viață profesională mai lungă prin intermediul învățării continue și al promovării îmbătrânirii active și în condiții bune de sănătate. În final, platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale tratează gradul de adecvare și durabilitate a protecției sociale și sistemelor de pensii, precum și necesitatea de a asigura cetățenilor vârstnici ajutoare pentru a avea venituri adecvate și acces la sistemele de asistență medicală.

Migrația

În mai 2015, Comisia Europeană a prezentat o agendă europeană privind migrația (în limba engleză) care trasează măsurile imediate pentru a răspunde influxului de migranți și solicitanți de azil de dincolo de Marea Mediterană și prevede o serie de opțiuni de politică în ceea ce privește gestionarea pe termen lung a migrației în UE. Agenda recunoaște că este necesară o capacitate de reacție la provocările umanitare, dar caută să crească numărul de returnări ale migranților ilegali, continuând însă să ofere dreptul de a solicita azil.

Agenda stabilește patru niveluri de acțiune ale politicii UE în domeniul migrației, și anume:

  • o nouă politică privind migrația legală - menținerea UE ca destinație atractivă pentru migranți, în special prin reprioritizarea politicilor de integrare a migranților, prin gestionarea migrației prin intermediul dialogului și parteneriatelor cu țările terțe și prin modernizarea sistemului Cartea albastră a UE în cazul persoanelor cu studii superioare din afara UE;
  • reducerea stimulentelor pentru migrația ilegală - prin consolidarea rolului Frontex, în special în legătură cu returnarea migranților;
  • gestionarea frontierelor - sprijinirea consolidării capacității țărilor terțe de a își gestiona frontierele;
  • o politică comună solidă de azil - pentru a asigura o punere în aplicare completă și coerentă a sistemului european comun de azil (în engleză).

A se vedea și

Informații Eurostat suplimentare

Vizualizare date

Publicații

Tabele principale

Regional demographic statistics (t_reg_dem)
Crude rates of population change by NUTS 2 regions (tgs00099)
Annual average population (1 000) by NUTS 2 regions (tgs00001)
Population density by NUTS 2 regions (tgs00024)
Total and land area by NUTS 2 regions (tgs00002)
Population at 1 January by NUTS 2 regions (tgs00096)

Bază de date

Census 2011 round (cens_11r)
Regional demographic statistics (reg_dem)
Population and area (reg_dempoar)
Fertility (reg_demfer)
Mortality (reg_demmor)
Census: Regional level census 2001 round (reg_demcens)
Regional data (demopreg)

Secțiune specială

Metodologie/Metadate

  • Census 2011 round (ESMS metadata file — cens_11r) (în limba engleză)
  • Population (ESMS metadata file — demo_pop_esms) (în limba engleză)

Date-sursă pentru tabele, figuri și hărți (MS Excel)

Legături externe

(în limba engleză)
Retrieved from "https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Statistici_demografice_la_nivel_regional&oldid=263807"