Statistics Explained

Archive:Statistici demografice la nivel regional

Revision as of 16:08, 22 September 2014 by EXT-A-Redpath (talk | contribs)
Date din martie 2014. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Următoarea actualizare a articolului: iunie 2015.

Acest articol face parte dintr-un set of statistical articles (în limba engleză) bazat pe publicația Regional Yearbook a Eurostat. Acesta descrie tendințele demografice regionale din UE. Statisticile demografice regionale reprezintă unul dintre puținele domenii în care sunt colectate și publicate informații detaliate privind regiunile NUTS 3 pentru fiecare stat membru al UE. În momentul redactării acestui articol, sunt disponibile cele mai recente informații privind evenimente demografice vitale (nașteri și decese) și o serie de indicatori demografici, în general, până la sfârșitul anului 2012, cu toate că au fost utilizate perioade de referință anterioare pentru unele țări (în principal Irlanda, România și Regatul Unit – pentru informații suplimentare, a se vedea explicațiile care însoțesc fiecare hartă sau figură).

Schimbările demografice din Uniunea Europeană (UE) vor avea probabil o importanță semnificativă în următoarele decenii, deoarece cea mai mare parte a modelelor privind viitoarele tendințe demografice sugerează că populația din UE va continua să îmbătrânească ca urmare a nivelurilor fertilității care rămân scăzute și a unei speranțe de viață din ce în ce mai mari. Cu toate că joacă un rol important în dinamica populației din țările europene, este aproape sigur că migrația în sine nu va inversa tendința actuală de îmbătrânire a populației care se manifestă în multe părți ale UE. Consecințele sociale și economice ale procesului de îmbătrânire a populației vor avea probabil implicații profunde în Europa, atât la nivel național, cât și regional. De exemplu, ratele scăzute ale fertilității vor conduce la o diminuare a numărului de elevi și de studenți din învățământ și a numărului de persoane de vârstă activă care să susțină restul populației, precum și la o creștere a ponderii persoanelor în vârstă (unele dintre acestea vor avea nevoie de infrastructuri suplimentare, de servicii medicale și de locuințe adaptate). Aceste schimbări demografice structurale ar putea avea un impact asupra capacității guvernelor de a percepe venituri din impozite, de a-și echilibra propriile conturi sau de a asigura pensii și servicii medicale adecvate.

Principalele rezultate statistice

La începutul anului 2013, în UE-28 trăiau 505,7 milioane de locuitori, cu aproximativ 100 de milioane de locuitori mai mult în comparație cu totalul populației din 1960 din statele membre ale UE-28. De la începutul anului 2012 până la începutul anului 2013, populația din UE-28 a crescut cu 1,1 milioane (sau 0,2 %).

Densitatea populației

Harta 1: Densitatea populației, pe regiuni NUTS 3, 2012 (1)
(locuitori pe km²) - Sursă: Eurostat (demo_r_d3dens), (demo_pjan) și (cpc_agmain)

În 2012, densitatea populației din UE-28 era estimată la 116,3 locuitori pe kilometru pătrat (km²). Harta 1 indică diversitatea regiunilor NUTS 3 din UE: de la cele mai dens populate regiuni, cum ar fi orașele-capitală Paris (21 516 locuitori/km² în 2012) și Londra (10 374 și 9 311 în 2010 în Inner London - West și în Inner London - East), până la regiuni îndepărtate, puțin populate, precum regiuni din nordul Scandinaviei, de exemplu, regiunea Norrbottens län din Suedia avea cea mai mare suprafață totală dintre toate regiunile NUTS 3 (105 205 km²) și ocupa al doilea loc în rândul regiunilor cu cea mai mică densitate a populației (2,6 locuitori/km²). Comparativ, suprafața totală a regiunii Norrbottens län era de aproximativ 1 000 de ori mai mare decât cea a Parisului (105,4 km²).

În 10 regiuni din UE, densitatea populației era mai mare de 5 000 de locuitori pe kilometru pătrat

În afară de Paris și de cele două regiuni Inner London, printre regiunile cel mai dens populate din UE-28 – cu peste 5 000 de locuitori/km² – se numărau: regiunile suburbane din jurul Parisului (Hauts-de Seine, Seine-Saint-Denis și Val-de-Marne); București, capitala României (datele sunt pentru 2011); Arrondissement de Bruxelles-Capitale/Arrondissement van Brussel-Hoofdstad, capitala Belgiei; orașul autonom spaniol Melilla; și Portsmouth de pe coasta sudică a Regatului Unit (datele sunt pentru 2010).

În fiecare stat membru al UE, cea mai mare densitate a populației s-a înregistrat în general în regiunea capitalei

În 2012, cele mai mari densități ale populației din fiecare stat membru al UE s-au înregistrat în general în regiunea capitalei. Au existat cinci excepții de la această regulă în rândul statelor membre multiregionale: München, Kreisfreie Stadt avea o densitate mai mare a populației decât Berlin; Melilla și Ceuta aveau densități mai mari decât Madrid; Napoli, Monza e della Brianza, Milano și Trieste aveau densități mai mari decât Roma; Agglomeratie 's-Gravenhage avea o densitate mai mare decât Groot-Amsterdam; și Grande Porto avea o densitate mai mare decât Grande Lisboa.

Dintre țările AELS, cea mai mare densitate a populației din Elveția a fost înregistrată în Basel-Stadt (5 049,7 locuitori/km²), depășind cu mult valoarea înregistrată în capitala Berna (169,3). În țările candidate, densitatea populației în Istanbul (2 644,2 locuitori/km²) a fost cu mult mai mare decât cea din capitala Turciei, Ankara (201).

Numărul persoanelor care locuiau pe fiecare kilometru pătrat de teren în Paris era de aproximativ 11 000 de ori mai mare decât în Lappi (în nordul Finlandei)

Regiunile din UE cel mai puțin populate se situau în general la periferie, în zone îndepărtate. Lappi (regiunea cea mai nordică din Finlanda) avea cea mai scăzută densitate a populației la nivel regional din regiunile NUTS 3 din UE, și anume de 2 locuitori/km² în 2012. În consecință, numărul persoanelor care locuiau pe fiecare metru pătrat de teren în Paris era de aproximativ 11 000 de ori mai mare decât în Lappi. Alte 13 regiuni NUTS 3 au raportat o densitate a populației mai mică de 10 locuitori/km²: patru dintre acestea se aflau în centrul și nordul Suediei (Norrbottens län, Jämtlands län, Västerbottens län și Dalarnas län); trei se aflau în nord-vestul Scoției [Lochaber, Skye and Lochalsh, Arran and Cumbrae și Argyll and Bute; Caithness and Sutherland și Ross and Cromarty; Eilean Siar (Western Isles) — datele sunt pentru 2010]; alte două se aflau în Finlanda (Kainuu și Pohjois-Karjala); două în centrul Spaniei (Soria și Teruel) și câte o singură regiune din Franța (regiunea de peste mări Guyane) și din Croația (regiunea rurală montană Ličko-senjska županija din nordul orașului Zadar).

RYB glass.png
Regiunile în prim-plan:


Lappi (FI1D7), Finlanda

Lake Inari, nordul Finlandei
Cea mai nordică regiune a Finlandei, Lappi, a fost regiunea cel mai puțin populată din UE-28 în 2012, cu doar 2 locuitori pe kilometru pătrat (km²).
Această cifră poate fi comparată cu media pentru întregul teritoriu al Finlandei, care a fost de 17,8 locuitori/km² – cea mai scăzută densitate a populației dintre toate statele membre ale UE – sau cu media din UE-28 de 116,3 locuitori/km².
© Foto: Karlis Strazdins

În 2012, șapte regiuni de nivel NUTS 3 din Norvegia au raportat densități ale populației mai mici de 10 locuitori pe km². Cu toate acestea, cea mai scăzută densitate a populației din regiunile AELS s-a înregistrat în Landsbyggð (o regiune care acoperă aria rurală din afara Greater Reykjavík), unde, în medie, în 2011, se înregistrau 1,2 locuitori pe km²; în consecință, aceasta a fost regiunea cel mai puțin populată reprezentată pe harta  1. Niciuna dintre țările candidate nu a avut o regiune de nivel NUTS 3 cu un număr mai mic de 10 locuitori/km².

Structura populației și îmbătrânirea demografică

Pe întreg teritoriul UE-28, persoanele mai tinere (0–14) reprezentau 15,6 % din totalul populației la 1 ianuarie 2013, în timp ce persoanele de vârstă activă (15–64) reprezentau aproximativ două treimi (66,2 %) din total, ceea ce înseamnă că persoanele în vârstă (cu vârsta de minimum 65 de ani) reprezentau aproximativ 18,2 % din populație.

Structurile demografice din fiecare stat membru indică adesea tendințe diferite care ar putea influența competitivitatea și coeziunea regionale. Uneori aceste diferențe sunt evidente, de exemplu, în Germania (unde există adesea o discrepanță între regiunile din est și cele din vest), în Franța (nord-est și sud-vest), în Italia (nord și sud) și Turcia (est și vest). Aceste diferențe pot fi determinate de un număr mare de factori, printre care: evoluțiile climatice, ale peisajului, istorice, politice, sociale și economice.

Tendința regiunilor urbane era de a avea o populație mai tânără …

Figura 1 prezintă informații privind cele 10 regiuni NUTS 3 din UE cu cea mai ridicată pondere de persoane tinere (cu vârsta sub 15) și cele 10 regiuni NUTS 3 din UE cu cele mai ridicate procente de persoane în vârstă (cu vârsta de minimum 65) din totalul populațiilor lor respective la începutul anului 2013. Respectivele regiuni NUTS 3 din UE cu cele mai ridicate procente de persoane tinere erau situate în general în statele membre care au înregistrat cele mai mari rate ale natalității și fertilității (a se vedea harta 5 și figura 4), sporind astfel importanța persoanelor tinere în cadrul populației totale. ‎‎Acesta a fost în special cazul mai multor regiuni din Irlanda și din Franța, de exemplu, regiunile de peste mări Guyane și Réunion sau regiunile suburbane din jurul Parisului. Structurile de vârstă din regiunile preponderent urbane pot indica o pondere mai mare de tineri și de persoane de vârstă activă ca urmare a unui „efect de atracție” asociat cu o creștere a oportunităților de angajare care atrag atât migranți interni (din diferite regiuni ale aceleiași țări), cât și migranți internaționali (din alte state membre și din țări din afara UE).

Figura 1: Structura populației pe categorii extinse de vârstă, pe regiuni NUTS 3, 1 ianuarie 2013 (1)
(% din populația totală) - Sursă: Eurostat (demo_r_pjanaggr3) și (demo_pjangroup)

… în timp ce importanța relativă a persoanelor în vârstă a crescut în majoritatea regiunilor din UE

În schimb, cele mai multe regiuni din UE s-au confruntat cu o creștere progresivă a numărului de persoane în vârstă – ca rezultat al unei creșteri semnificative și continue a speranței de viață și a pensionării generației născute în cursul exploziei demografice „baby-boom” de după sfârșitul Celui de-al doilea Război Mondial. Regiunile cu cea mai mare pondere de persoane în vârstă sunt adesea caracterizate ca fiind zone rurale, relativ îndepărtate și puțin populate, în care ponderea scăzută a persoanelor de vârstă activă poate, cel puțin parțial, să fie legată de lipsa perspectivelor de găsire a unui loc de muncă și a oportunităților de educație, determinând astfel generațiile mai tinere să plece în căutarea unui loc de muncă sau să își continue studiile.

Persoanele în vârstă constituiau un procent deosebit de mare din totalul populației în regiunile rurale și îndepărtate din Grecia, Spania, Franța și Portugalia, precum și într-o serie de regiuni din estul Germaniei. Persoanele în vârstă reprezentau aproximativ o treime (32,4 %) din totalul populației în regiunea centrală interioară portugheză Pinhal Interior Sul la 1 ianuarie 2013 – cel mai mare procent din UE. Evrytania, regiunea centrală din Grecia, a fost singura regiune NUTS 3 din UE în care persoanele în vârstă reprezentau mai mult de 30 % din totalul populației și una dintre cele patru regiuni din Grecia dintre cele zece din UE cu cele mai mari procente (peste 28 %) de persoane în vârstă din populația lor.

Dependența persoanelor în vârstă: o povară din ce în ce mai mare pentru persoanele de vârstă activă

Schimbările structurale în cadrul populației UE-28 pot fi analizate în continuare pe baza ratelor de dependență obținute prin compararea numărului de persoane dependente (tineri și/sau bătrâni) cu ponderea persoanelor de vârstă activă, indiferent dacă acestea sunt sau nu sunt efectiv angajate. Aceste rate sunt destinate să ofere informații cu privire la povara care ar putea cădea pe umerii persoanelor de vârstă activă, de exemplu, sprijinirea educației copiilor, cheltuielile cu asistența medicală sau regimurile de pensie. În consecință, creșterea ratelor de dependență poate constitui o preocupare pentru guverne în ceea ce privește planurile de cheltuieli publice și finanțele publice.

Rata de dependență a persoanelor în vârstă măsoară raportul dintre numărul de persoane în vârstă și numărul de persoane de vârstă activă; aceasta era de 27,5 % la nivelul întregii UE-28 la 1 ianuarie 2013. Cele mai ridicate rate de dependență ale persoanelor în vârstă din regiunile NUTS 3 s-au înregistrat în două regiuni cu cel mai mare procentaj de persoane în vârstă din totalul populației, regiunea Evrytania din Grecia (57,2 %) și regiunea Pinhal Interior Sul din Portugalia (56,4 %); acestea au fost singurele regiuni care au raportat rate de dependență a persoanelor în vârstă mai mari de 50 % (cu alte cuvinte, în ambele regiuni mai puțin de două persoane de vârstă activă „susțineau” o persoană cu vârsta de minimum 65 de ani).

Ratele de dependență a persoanelor în vârstă, în special în regiunile rurale și îndepărtate

Privind mai în detaliu, harta 2 indică faptul că, în 274 de regiuni NUTS 3, rata de dependență a persoanelor în vârstă a fost de 35 % sau mai mare (regiunile reprezentate cu nuanța cea mai închisă); multe dintre acestea sunt caracterizate ca având unele dintre cele mai scăzute rate ale natalității din UE. Aceste regiuni erau situate în general în zone rurale, îndepărtate și muntoase (în special în nord-vestul Spaniei, în Portugalia continentală și centrul și sudul Franței). Acestea se caracterizează de cele mai multe ori printr-o scădere a numărului populației, cauzată în parte de persoanele mai tinere care sunt „împinse” să părăsească regiunea în căutarea unui loc de muncă, determinând astfel o creștere a ponderii persoanelor în vârstă. În schimb, anumite regiuni cu rate de dependență a persoanelor în vârstă relativ ridicate au raportat un număr din ce în ce mai mare de persoane în vârstă, deoarece acestea sunt „atrase” spre destinații de pensionare ce necesită un context sau servicii care să fie oferite persoanelor în vârstă. De exemplu, cele trei regiuni cu cele mai ridicate rate de dependență a persoanelor în vârstă din Regatul Unit erau toate destinații de pensionare atractive de pe coasta sudică a Angliei (Dorset CC, Insula Wight și Torbay), în timp ce una dintre cele mai ridicate rate de dependență a persoanelor în vârstă din Germania a fost înregistrată în orașul balnear Baden-Baden, Stadtkreis.

Harta 2: Rata de dependență a persoanelor în vârstă pe regiuni NUTS 3, 1 ianuarie 2013 (1)
(%) - Sursă: Eurostat (demo_r_pjanaggr3) și (demo_pjanind)

Schimbări demografice

Pe baza unei comparații pentru statele membre din UE-28, populația a crescut în fiecare an între 1 ianuarie 1960 și 1 ianuarie 2013, cu o creștere generală de 98,9 milioane de locuitori, echivalentul unei rate de creștere anuale de 0,4 %. Din punct de vedere istoric, creșterea populației în UE a reflectat în mare măsură evoluțiile sporului natural al populației (numărul total de nașteri minus numărul total de decese), spre deosebire de tendințele migratorii. O analiză mai atentă indică faptul că sporul natural al populației pentru un ansamblu alcătuit din cele 28 de state membre ale UE a atins apogeul în 1964, când se înregistrau cu 3,6 milioane mai multe nașteri decât decese. Ratele natalității au scăzut progresiv, iar speranța de viață a crescut treptat, având ca rezultat o încetinire a sporului natural al populației. În 2003, sporul natural al populației în cele 28 de state membre ale UE era aproape echilibrat, întrucât numărul nașterilor a depășit numărul deceselor cu mai puțin de 100 000. Ulterior, rata natalității și sporul natural al populației au crescut din nou într-o oarecare măsură în mai multe state membre, deși această tendință s-a inversat în general odată cu declanșarea crizei financiare și economice.

Din 1985, a existat permanent un aflux net de migranți către cele 28 de state membre ale UE

Schimbările demografice generale sunt determinate de interacțiunea a două componente: sporul natural al populației și migrația netă, inclusiv ajustarea statistică (denumită în continuare simplu „migrație netă”). Aceste componente se pot combina pentru a stimula creșterea populației (ratele pozitive ale migrației nete și sporul natural) sau pentru a stopa scăderea numărului populației (migrația netă negativă și o scădere a sporului natural) sau se pot anula reciproc într-o anumită măsură atunci când evoluează în direcții diferite. Din punct de vedere istoric, tendințele migratorii au fost relativ echilibrate în anii 1960 și în 1970 a existat un flux de 707 028 de persoane care au migrat din cele 28 de state membre ale UE către alte destinații din întreaga lume; acesta a reprezentat cel mai mare număr net de emigranți pe parcursul întregii perioade 1961–2012. Următorul flux net de migranți care au părăsit UE a fost cel din perioada 1982 - 1984 (o perioadă de recesiune); ulterior, numărul imigranților care soseau în cele 28 de state membre a fost constant mai mare decât numărul emigranților. Unul dintre cele mai mari niveluri de creștere a populației rezultate din migrație s-a înregistrat în anii 1990 și la începutul anilor 2000, migrația netă pentru cele 28 de state membre ale UE atingând 1,8 milioane de persoane în 2003, după care rata de schimbare s-a redus într-o oarecare măsură. Populația din UE-28 a crescut cu aproximativ 900 000 de persoane în 2012 care urmare a migrației nete.

Zona Ilfov din România a înregistrat cea mai mare creștere a populației în perioada 2008–2011

Harta 3 prezintă rata brută a schimbărilor demografice totale din perioada 2008–2012 (cu alte cuvinte, schimbările rezultate din efectele combinate ale sporului natural și migrației nete din perioada 1 ianuarie 2008 și 1 ianuarie 2013). Pe parcursul acestei perioade, populația din UE-28 a crescut în fiecare an, în medie, cu 2,6 procente la mia de locuitori. În cadrul celor 1 277 de regiuni NUTS 3 pentru care sunt prezentate datele din harta 3 a existat o divizare relativ uniformă între regiunile care au raportat o creștere a numărului de locuitori (699 de regiuni) și cele în care populația a scăzut (572 de regiuni); în șase regiuni, numărul de locuitori nu s-a modificat, iar în cazul a 38 de regiuni nu sunt disponibile date.

Harta 3: Rata brută medie a schimbărilor demografice pe regiuni NUTS 3, 2008-2012 (1)
(la 1 000 de locuitori) - Sursă: Eurostat (demo_r_gind3) și (demo_gind)

Porțiunile reprezentate cu nuanța cea mai închisă pe hartă indică cele 157 de regiuni NUTS 3 în care numărul populației a crescut, în medie, anual, cu cel puțin 8 la mia de locuitori în perioada 2008-2012. Dintre acestea, 18 regiuni au cunoscut o creștere a populației peste 15 la mia de locuitori, cea mai mare creștere înregistrându-se în Ilfov (33,4 la mia de locuitori pentru perioada 2008-2011), zona din jurul orașului București, capitala României. Patru dintre cele 18 regiuni cu cea mai mare creștere a populației au fost regiunile-capitală, și anume Arr. de Bruxelles-Capitale / Arr. van Brussel-Hoofdstad (Belgia), Byen København (Danemarca), Stockholms län (Suedia) și Luxemburg (o singură regiune la acest nivel de analiză). Din cele 13 regiuni rămase: șase regiuni urbane se aflau în Anglia (datele acoperă perioada 2008-2010), trei regiuni în Spania; două vaste regiuni urbane în Polonia și câte o singură regiune în Germania și Franța.

Scădere a populațiilor regionale în arc începând din Croația până în Grecia, trecând prin Ungaria, România și Bulgaria

În 117 de regiuni NUTS 3 din UE populația a scăzut, în medie, cu mai mult de 8 la mia de locuitori în perioada 2008–2012 (porțiunile reprezentate cu nuanța cea mai deschisă pe harta 3); a se remarca că, în cazul în care a fost disponibilă o serie cronologică mai scurtă, informațiile sunt prezentate doar pentru regiunile cu cel puțin trei perioade de referință. Aceste 117 regiuni erau distribuite în principal în: Statele membre baltice, Lituania și Letonia; un arc în sud-estul Europei, începând din Croația până în Grecia, trecând prin Ungaria, România (2008–2011) și Bulgaria, câteva regiuni interioare din Portugalia și Spania și mai multe regiuni din estul Germaniei. Cea mai mare scădere a populației (20,8 la mia de locuitori pe an) s-a înregistrat în regiunea lituaniană Šiaulių apskritis, în timp ce Utenos apskritis (de asemenea din Lituania) a fost singura regiune care a raportat o scădere a populației cu cel puțin 20 la mia de locuitori pe an.

În termeni absoluți, cele mai mari niveluri generale de creștere a populației în perioada 2008–2012 s-au înregistrat la Madrid, Stockholms län, Barcelona, Berlin, Arr. de Bruxelles-Capitale/Arr. van Brussel-Hoofdstad și Sevilla; acestea au fost singurele regiuni în care populația a crescut cu peste 100 000 de persoane (conform datelor disponibile; nu sunt disponibile informații pentru această analiză în cazul României sau al Regatului Unit și nici pentru un număr limitat de regiuni din Germania). Cea mai mare scădere a populației în termeni absoluți s-a înregistrat în regiunea-capitală Attiki din Grecia (unde populația a scăzut cu mai mult 100 000 de locuitori între 2008 și începutul anului 2013); în două regiuni NUTS 3 din UE-28 populația a scăzut cu aproximativ 50 000, este vorba de regiunea lituaniană Kauno apskritis și capitala Letoniei Riga.

Dintre regiunile din țările AELS și țările candidate, cel mai ridicat grad de variație în ceea ce privește creșterea populației s-a înregistrat în regiuni din Turcia

Creșterea populației în perioada 2008-2012 a fost în general mai des întâlnită în rândul regiunilor din țările AELS și din țările candidate, conform hărții 3, cu o dezvoltare pozitivă înregistrată în 117 regiuni, în timp ce doar 22 de regiuni au înregistrat o scădere a numărului de locuitori. În țările AELS, populația a crescut în fiecare regiune din Norvegia și Elveția, precum și din Liechtenstein (o singură regiune la acest nivel de analiză) și regiunea-capitală Höfudborgarsvædi din Islanda (2008–2011). Cea mai rapidă creștere a populației (în termeni relativi) s-a înregistrat la Oslo (capitala Norvegiei) și la Freiburg (în vestul Elveției). Într-o singură regiune AELS populația a scăzut, și anume L‎andsbyggð (care acoperă cea mai mare parte a teritoriului Islandei din afara regiunii Greater Reykjavík; datele sunt pentru perioada 2008-2011).

În țările candidate situația este mult mai variată, cu o scădere a populației în Serbia (sunt disponibile doar date de la nivel național), în jumătate din cele opt regiuni din fosta Republică iugoslavă a Macedoniei (datele sunt pentru perioada 2008-2011) și în 16 regiuni din centrul și nord-estul Turciei. Cifrele care indică scăderea populației în centrul și nord-estul Turciei ar putea contrasta cu ratele ridicate de creștere a populației din alte părți ale țării. Într-adevăr, Turcia înregistrează cel mai mare grad de variație a schimbărilor demografice în regiunile NUTS 3, cu o rată brută a creșterii populației cuprinsă între minimum -16,5 la mia de locuitori în Yozgat (în centrul țării) și maximum 31,4 la mia de locuitori în Tekirdag (în regiunea din nord-vestul extrem). Diferențele considerabile în ceea ce privește evoluțiile populației din regiunile turce pot fi atribuite adesea unor tendințe migratorii interne cu un flux general de migranți din regiunile estice către cele vestice.

Regiunile-capitală au înregistrat unele dintre cele mai mari creșteri demografice

A existat în general o variație relativ ridicată a ratelor brute ale schimbărilor demografice în regiunile din fiecare stat membru al UE, prezentată în figura 2; trebuie remarcat faptul că figura se bazează pe regiunile NUTS 2. Variația deosebit de mare dintre regiunile din Spania și din Franța este determinată, în parte, de teritoriile de peste mări Ciudad Autónoma de Melilla (Spania) și Guyane (Franța) aflate pe primele locuri în clasament. Cea mai mare rată a schimbării demografice din fiecare stat membru al UE a fost adesea înregistrată în regiunile-capitală și, când nu s-a întâmplat acest lucru, regiunea-capitală a fost în general printre regiunile cu cele mai mari rate ale schimbărilor. A existat o evoluție negativă a schimbărilor demografice în perioada 2008-2012 în majoritatea regiunilor din Germania, Ungaria, Polonia, Portugalia și România (datele pentru aceasta din urmă acoperă perioada 2008-2011), în timp ce populația din fiecare regiune a scăzut în Bulgaria și Croația (aceasta din urmă este acoperită de doar două regiuni de nivel NUTS 2).

Figura 2: Rata brută medie a schimbărilor demografice pe regiuni NUTS 2, 2008-2012 (1)
(la 1 000 de locuitori) - Sursă: Eurostat (demo_r_gind3) și (demo_gind)

Cele mai ridicate rate de migrație netă au fost observate în principal în sudul Franței, nordul Italiei, țările din Benelux și cea mai mare parte din Regatul Unit

Harta 4 prezintă rata brută a migrației nete la mia de locuitori pentru perioada 2008-2012, care a fost în medie de 1,8 la mia de locuitori în UE-28 în perioada în cauză; a se observa că, atunci când este disponibilă o serie cronologică mai scurtă, informațiile sunt prezentate numai pentru regiunile cu cel puțin trei perioade de referință. Există o similaritate frapantă între hărțile 3 și 4, care evidențiază legătura strânsă între tendințele migratorii și schimbarea demografică generală, o evoluție care s-a consolidat deoarece rata sporului natural al populației a fost aproape echilibrată în multe regiuni. Regiunile caracterizate de un aflux pozitiv de migranți (din alte regiuni ale aceluiași stat membru, din alte regiuni ale UE sau din alte țări din afara UE) se regăsesc în special în sudul Franței, nordul Italiei, țările din Benelux și cea mai mare parte a Regatului Unit, în timp ce au existat și goluri de migrație netă relativ ridicată într-o serie de regiuni urbane.

Harta 4: Rata brută medie a migrației nete
(inclusiv ajustarea statistică) pe regiuni NUTS 3, 2008–2012 (1)
(la 1 000 de locuitori) - Sursă: Eurostat (demo_r_gind3) și (demo_gind)

Regiunile urbane din UE (cu excepția Franței) au tendința de a înregistra cea mai mare creștere a populației rezultată din migrația netă

În perioada 2008-2012, 784 regiuni NUTS 3 din UE-28 au înregistrat o migrație netă pozitivă (mai mulți imigranți decât emigranți). Printre acestea, cel mai mare aflux de migranți a fost înregistrat în cele două regiuni cu cea mai mare creștere demografică totală, și anume regiunea Ilfov din jurul capitalei României și insulele baleare spaniole Eivissa și Formentera, unde ratele brute ale migrației nete au fost în medie de 32,7 și, respectiv, 22,6 la mia de locuitori. Următoarea rată a migrației ca mărime s-a înregistrat în Luxemburg (o singură regiune la acest nivel de analiză), unde populația a crescut cu 16,9 la mia de locuitori. Singurele regiuni în care rata brută a migrației nete a fost mai mare de 15 la mia de locuitori au fost regiunea continentală din centrul Greciei Fokida și regiunea York din nordul Angliei. În alte 100 de regiuni NUTS 3 din UE rata netă a schimbărilor demografice rezultată în urma migrației a crescut, în medie, cu cel puțin 8 la mia de locuitori în perioada 2008-2012, reprezentată cu nuanța cea mai închisă pe harta 4. Aceste regiuni au fost preponderent urbane, incluzând regiunile-capitală din Belgia (Arr. de Bruxelles-Capitale/Arr. van Brussel-Hoofdstad), Danemarca (Byen København), Italia (Roma), Ungaria (Budapesta) și Suedia (Stockholms län) și o serie de orașe din Germania (de exemplu, Leipzig, Frankfurt pe Main, München, Dresda și Wolfsburg), din Italia (de exemplu, Parma, Bologna, Florența, Pisa și Perugia) și din Regatul Unit (de exemplu, Portsmouth, Edinburgh, Luton, Nottingham, Sheffield, Tyneside, Bristol și Greater Manchester South; toate datele acoperă perioada 2008–2010). Totuși, această tendință s-a inversat în Franța, unde regiunile cu cele mai ridicate rate brute ale migrației nete au fost în general rurale și adesea situate în sudul țării (de exemplu, Tarn-et-Garonne, Dordogne, Landes, Hérault, Gers, Gard și Hautes-Alpes).

Regiuni din Lituania caracterizate de o migrație netă

În 481 de regiuni NUTS 3 din UE-28, migrația netă în perioada 2008-2012 a fost negativă (cu alte cuvinte, numărul persoanelor care au părăsit o regiune a fost mai mare decât cele care au venit în respectiva regiune). Acestea erau situate în cea mai mare parte în estul Europei (în special Bulgaria, Ungaria, Polonia și România), precum și în Letonia, Lituania, estul Germaniei, nord-estul Franței, porțiuni din Spania și regiuni din sudul și vestul Irlandei. Cele 14 regiuni NUTS 3 cu cele mai ridicate rate brute negative ale migrației nete (fiecare cu peste -10 la mia de locuitori) au inclus 9 din cele 10 regiuni din Lituania (cu excepția regiunii-capitalei Vilniaus apskritis). Singurele alte regiuni care au raportat rate negative de migranți care depășesc pragul de -10,0 (în raport cu numărul de locuitori al acestora) au fost regiunile germane Suhl, Kreisfreie Stadt, Mecklenburg-Strelitz și Demmin (datele vizând ultimele două regiuni acoperă perioada 2008-2010), precum și Dublin, regiunea-capitală a Irlandei (date pentru 2008–2011). Trebuie remarcat faptul că aceste cifre pot, într-o anumită măsură, să fie influențate de seriile cronologice mai scurte pentru anumite regiuni, de exemplu, numărul de migranți care au părăsit Dublin a crescut la apogeul crizei financiare și economice când economia a fost foarte grav afectată.

Figura 3 indică regiunile NUTS 3 din UE cu cele mai mari și cele mai mici rate brute ale schimbărilor demografice; liniile punctate de culoare mov și de culoare verde închis indică, pentru fiecare grafic, regiunile cu cea mai mare/cea mai mică creștere medie pentru perioada 2008-2012, iar liniile continue de culoare mov și verde închis indică regiunile cu cea mai mare/cea mai mică creștere pentru cea mai recentă perioadă (în general 2012). Graficele indică variațiile mari care există între regiuni, în comparație cu media din UE-28, care a rămas relativ neschimbată. Poate cel mai frapant aspect din figura 3 este natura relativ constantă a sporului natural al populație în raport cu tendința fluctuantă a evoluțiilor ratei brute a migrației nete, confirmând faptul că tendințele migratoare reprezintă principalul factor determinant/principala forță motrice a schimbării demografice în perioadele în care sporul natural al populației este aproape de zero. Această observație s-a confirmat în cazul regiunilor Ilfov și Siauliu apskritis, cele două regiuni NUTS 3 cu cele mai mari și cele mai mici rate ale schimbărilor demografice.

Figura 3: Schimbări demografice în regiunile NUTS 3 selectate, 2008–12 (1)
(la 1 000 de locuitori) - Sursă: Eurostat (demo_r_gind3) și (demo_gind)

În concluzie, în timp ce numărul total de locuitori în UE-28 continuă să crească într-un ritm relativ redus, există o variație semnificativă a evoluțiilor populației la nivel regional (între regiuni din același stat membru și din UE în ansamblu). Anumite regiuni continuă să cunoască o creștere a populației printr-o combinație a sporului natural al populației și a migrației nete; acest lucru se întâmplă în principal în multe regiuni (urbane) din nordul și vestul Europei. În schimb, numărul de locuitori din majoritatea regiunilor din Germania, Italia și Austria este confirmat numai prin migrație, sporul natural al populației fiind în general negativ. Nivelurile populației sunt, de asemenea, în scădere în cea mai mare parte a Bulgariei, Greciei, Spaniei, Croației, Ungariei, Poloniei, Portugaliei, României și a statelor membre baltice ca urmare a scăderii sporului natural al populației – totuși, această evoluție este adesea accentuată de emigrația netă evidentă în special în unele regiuni ca urmare a crizei financiare și economice.

Ratele nașterilor și fertilității

Femeile din UE au mai puțini copii, contribuind la o încetinire a creșterii sporului natural al populației și chiar la o scădere a acestuia. Această secțiune prezintă informații cu privire la ratele brute ale natalității la nivel regional (raportul dintre numărul nașterilor și populația medie, exprimată la mia de locuitori) și ratele fertilității (numărul mediu al copiilor născuți de o femeie). Rata brută a natalității în UE-28 a fost de 10,4 nașteri la mia de locuitori în 2012. În statele membre ale UE, rata brută a natalității a atins valoarea maximă de 15,7 nașteri la mia de locuitori în Irlanda și a fost, de asemenea, relativ ridicată în Regatul Unit (12,8) și în Franța (12,6). La cealaltă extremă a intervalului, rata brută a natalității a fost de 10 nașteri la mia de locuitori sau mai mică în multe dintre țările din estul Europei (Bulgaria, Croația, Ungaria, Polonia și România), din sudul Europei (Grecia, Spania, Italia, Malta și Portugalia), precum și în Germania, Letonia și Austria.

Comparând anii 2009 și 2012, ratele brute ale natalității au scăzut în majoritatea statelor membre ale UE – sugerând impactul crizei financiare și economice asupra deciziei de a avea copii. Germania, Austria și Regatul Unit au fost singurele state membre care au raportat o creștere a ratelor brute ale natalității în perioada 2009-2012 (în cazul Germaniei și Austriei pornind de la rate foarte scăzute), în timp ce ratele natalității nu s-au modificat în Luxemburg, Malta și Slovenia. Experții în politicii demografice și ale familiei au păreri împărțite în ceea ce privește motivele referitoare la această reticență aparentă de a avea copii; cu toate acestea, conform celor mai recente estimări demografice ale Eurostat, va exista probabil o reducere a numărului populației în următoarele decenii, Germania, Spania și statele membre baltice numărându-se printre statele membre afectate.

Unele dintre cele mai ridicate rate brute ale natalității din UE s-au înregistrat în regiunile-capitală din Belgia, Irlanda, Franța și Regatul Unit

Harta 5 prezintă ratele brute ale natalității la nivelul NUTS 2 pentru 2012. În afară de regiunile îndepărtate de peste mări Guyane, Réunion (ambele aparținând Franței) și Ciudad Autónoma de Melilla (Spania), cele mai ridicate rate brute ale natalității din UE au fost înregistrate în regiunile-capitală Inner și Outer London (Regatul Unit), Southern and Eastern (Irlanda), Région de Bruxelles-Capitale/Brussels Hoofdstedelijk Gewest (Belgia) și Île de France (Franța). Fiecare dintre aceste regiuni, împreună cu alte regiuni irlandeze (Border, Midland și Western), Northern Ireland (Regatul Unit) și trei mari regiuni urbane din Regatul Unit (West Midlands, Greater Manchester și West Yorkshire) au înregistrat rate brute ale natalității de cel puțin 14 nașteri la mia de locuitori în 2012 (reprezentate cu nuanța cea mai închisă pe harta 5); a se observa că datele pentru Regatul Unit sunt pentru 2010, iar cele pentru Irlanda sunt pentru 2011.

Harta 5: Rata brută a natalității pe regiuni NUTS 2, 2012 (1)
(numărul de născuți-vii la 1 000 locuitori) - Sursă: Eurostat (demo_r_gind3) și (demo_gind)

Cele mai scăzute rate brute ale natalității (mai puțin de 8 nașteri la mia de locuitori în 2012) sunt reprezentate pe aceeași hartă cu nuanța cea mai deschisă; acestea s-au concentrat în Germania (19 regiuni), în timp ce restul regiunilor au fost din Italia și Portugalia (câte patru regiuni), Spania (trei regiuni), Grecia (două regiuni) și regiunea Burgenland din estul Austriei. Cea mai scăzută rată a natalității a fost înregistrată în regiunea Saarland din vestul Germaniei (6,8 nașteri la mia de locuitori).

Ratele fertilității au scăzut după criza financiară și economică

Rata totală a fertilității în UE-28 a atins pragul minim istoric de 1,45 de născuți-vii la o femeie în 2002; ulterior, aceasta a cunoscut o ușoară redresare, urcând la 1,16 în 2008, înainte de a scădea din nou după declanșarea crizei financiare și economice la 1,58 în 2012. În zonele dezvoltate ale lumii, un total de aproximativ 2,1 născuți-vii la o femeie este considerat a fi rata de înlocuire naturală – cu alte cuvinte, nivelul la care dimensiunea populației ar putea rămâne neschimbată pentru o lungă perioadă dacă n-ar exista deloc emigrație sau imigrație.

În 2012, cele mai mari rate ale fertilității din statele membre ale UE s-au înregistrat în Irlanda și Franța (ambele cu 2,01 născuți-vii la o femeie), urmate de Regatul Unit (1,92) și Suedia (1,91). Ratele fertilității au fost adesea mai ridicate în statele membre în care coeziunea familială era relativ slabă (o proporție scăzută de persoane căsătorite și o proporție ridicată de nașteri în afara căsătoriei), instabilitatea din cuplu relativ curentă (rate ale divorțurilor relativ ridicate), iar gradul de participarea pe piața muncii a femeilor era ridicat. Ratele fertilității au fost mai mici de 1,50 născuți-vii la o femeie în 13 state membre; rata cea mai ridicată fiind înregistrată în Portugalia – una dintre țările cel mai grav afectate de criza financiară și economică – cu 1,28 născuți-vii la o femeie.

Diferențele privind fertilitatea de la nivel regional pot fi legate de o serie de factori, printre care: structura socioeconomică a populației (de exemplu, nivelul de instruire, statutul profesional, veniturile sau vârsta), locul de reședință (de exemplu, disponibilitatea infrastructurilor, infrastructuri de îngrijire a copiilor sau piața imobiliară) sau factori culturali (de exemplu, convingeri și obiceiuri religioase, atitudini cu privire la nașterile în afara căsătoriei sau atitudini cu privire la contracepție). Distribuția ratelor fertilității este prezentată în figura 4: aceasta pare foarte omogenă, deoarece majoritatea regiunilor din același stat membru prezintă rareori rate foarte diferite de media națională din 2012. Excepțiile de la această regulă au inclus regiunile îndepărtate Ciudad Autónoma de Melilla (Spania) și Guyane, Réunion și Guadeloupe (regiunile de peste mări ale Franței); doar regiunile NUTS 2 au înregistrat rate ale fertilității mai mari decât rata de înlocuire naturală în 2012. Cele mai recente date disponibile pentru Regatul Unit sunt pentru 2010 când cinci regiuni au raportat rate ale fertilității egale sau mai mari decât rata de înlocuire naturală, și anume: Outer London, Dorset and Somerset, West Midlands, Lincolnshire și Kent.

Figura 4: Rata totală a fertilității pe regiuni NUTS 2, 2012 (1)
(numărul mediu de născuți-vii la o femeie) - Sursă: Eurostat (demo_r_frate2)

Dintre cele 37 de regiuni NUTS 2 din UE care au înregistrat o rată totală a fertilității mai mare sau egală cu 2 (în 2012, cu excepția cazurilor în care s-au înregistrat alte date), o proporție ridicată au reprezentat-o regiunile din Regatul Unit (19 regiuni, datele sunt pentru 2010) sau din Franța (13 regiuni), în timp ce restul a inclus regiuni din Irlanda (datele sunt pentru 2011) și câte o singură regiune din Spania (Ciudad Autónoma de Melilla), Finlanda (Pohjois- ja Itä-Suomi) și Suedia (Småland med öarna). Dintre țările AELS, rata fertilității a depășit, de asemenea, acest prag în Islanda (2,04) și în regiunea norvegiană Agder og Rogaland (2,02).

Dintre țările candidate, cele mai ridicate rate ale fertilității în 2012 s-au înregistrat în regiunile din estul Turciei: Șanliurfa, Diyarbakır (3,80); Mardin, Batman, Sirnak, Șiirt (3,61); Van, Muș, Bitlis, Hakkari (3,44); Ağri, Kars, Iğdir, Ardahan (3,36) și Gaziantep, Adiyaman, Kilis (3.01); alte patru regiuni din Turcia au raportat rate ale fertilității mai mari decât rata de înlocuire naturală. A existat un contrast puternic între aceste rate ale fertilității relativ ridicate înregistrate în regiunile din estul Turciei și cele înregistrate în regiunile din vestul Turciei, întrucât ratele fertilității dintre aceste din urmă regiuni au fost cuprinse în general între 1,6 și 1,9 născuți-vii la o femeie.

Cele mai scăzute rate ale fertilității din UE s-au înregistrat în regiunea Principado de Asturias din nord-vestul Spaniei

În general, cele mai scăzute rate ale fertilității s-au înregistrat în sudul și estul Europei. Patru regiuni NUTS 2 din UE au raportat o rată a fertilității mai mică de 1,10 în 2012: trei dintre acestea au fost regiuni din Spania, două din nord-vestul țării – Principado de Asturias (o medie de 1,06 născuți-vii la o femeie, cea mai scăzută din UE) și Galicia (1,09) – și regiunea Canarias din Irlanda (1,07); Região Autónoma da Madeira din Portugalia a fost cea de a patra regiune, cu o rată a fertilității de 1,08.

Ratele mortalității și ale mortalității infantile

În 2012, pe întreg teritoriul UE-28 s-au înregistrat 5,01 milioane de decese, cu 2,9 % mai multe decât în 2011. rata brută a mortalității din UE-28 a fost de 9,9 decese la mia de locuitori în 2012, fiind cuprinsă între 15,0 în Bulgaria, 14,3 în Letonia și 13,7 în Lituania și mai puțin de 8 decese la mia de locuitori în Luxemburg, Cipru și Irlanda.

Harta 6 prezintă distribuția regională a ratei brute a deceselor: numărul deceselor reflectă în general structura populației (persoanele în vârstă sunt mai predispuse la deces), precum și probabilitatea de a lua/contracta o anumită boală/maladie; informații suplimentare cu privire la cauzele deceselor sunt oferite într-un articol referitor la statisticile regionale privind sănătatea. Cinci din cele șase regiuni din Bulgaria (Yugozapaden a reprezentat o excepție), Letonia (o singură regiune la acest nivel de analiză) și două regiuni din Ungaria (Észak-Magyarország și Dél-Alföld) au înregistrat cele mai ridicate rate ale mortalității din UE în 2012 (reprezentate cu nuanța cea mai închisă pe hartă). Cea mai ridicată rată brută a mortalității s-a înregistrat în Severozapaden (Bulgaria), a doua dintre cele mai sărace regiuni din UE (conform PIB-ului pe cap de locuitor), cu 19,9 decese la mia de locuitori.

Harta 6: Rata brută a mortalității pe regiuni NUTS 2, 2012 (1)
(număr de decese la 1 000 locuitori) - Sursă: Eurostat (demo_r_gind3) și (demo_gind)

La cealaltă extremă a intervalului, multe dintre regiunile cu cele mai scăzute rate brute ale mortalității au fost caracterizate ca având populații relativ tinere. Cele mai scăzute rate brute ale mortalității au fost înregistrate în regiunile franceze de peste mări Guyane (3,2 la mia de locuitori) și Réunion (5), în timp ce celelalte două regiuni de peste mări franceze (Martinique și Guadeloupe) și patru regiuni îndepărtate ale Spaniei (Illes Balears, Canarias, Ciudad Autónoma de Ceuta și Ciudad Autónoma de Melilla) s-au numărat, de asemenea, printre cele 27 de regiuni NUTS 2 în care rata brută a mortalității a fost mai mică de 8 la mia de locuitori. De asemenea, multe dintre regiunile rămase au fost regiuni-capitală, precum Helsinki-Uusimaa, Stockholm, Inner și Outer London, Comunidad de Madrid, Southern and Eastern (Irlanda) și Île de France, Luxemburg și Cipru fiind la rândul lor prezente în acest grup (aceste două state membre sunt acoperite de o singură regiune la acest nivel de analiză).

Multe regiuni cu standarde de viață relativ scăzute au înregistrat rate ridicate ale mortalității infantile

rata mortalității infantile (numărul copiilor decedați înainte de a împlini vârsta un an în raport cu numărul de născuți-vii) în UE a scăzut în ultimele decenii, printre alte, ca urmare a unor factori precum îmbunătățirea serviciilor de asistență medicală și a accesului la acestea, creșterea vaccinărilor împotriva bolilor, reducerea malnutriției în rândul copiilor și îmbunătățirea generală a standardelor de viață (îmbunătățirea salubrizării, acces la apă potabilă sau capacitatea de încălzire a locuințelor). Cu toate că Europa înregistrează unele dintre cele mai scăzute rate ale mortalității infantile din lume, sistemele statistice colectează de obicei aceste informații întrucât acest indicator este deseori utilizat pentru evaluarea sănătății generale a unei națiuni. Rata mortalității infantile din UE-28 a fost de 3,8 decese (în rândul copiilor cu vârsta de sub un an) la mia de născuți-vii în 2012.

În statele membre ale UE, cele mai ridicate rate ale mortalității infantile s-au înregistrat în România (9 decese la mia de născuți-vii) și în Bulgaria (7,8), în timp ce Letonia (6,3), Slovacia (5,8) și Malta (5,3) au fost singurele state membre care au înregistrat în 2012 rate ale mortalității infantile mai mari de 5 decese la mia de născuți-vii. La cealaltă extremă a intervalului, cele mai scăzute rate ale mortalității infantile s-au înregistrat în Slovenia (1,6 decese la mia de născuți-vii), Finlanda (2,4) și Luxemburg (2,5).

Patru regiuni NUTS 2 din UE au înregistrat în 2012 rate ale mortalității infantile formate din două cifre (a se vedea figura 5). Printre acestea se numărau regiunea franceză de peste mări Guadeloupe, cele două regiuni Severozapaden și Yugoiztochen din Bulgaria și regiunea de sud-est a României (unde a fost înregistrată cea mai ridicată rată a mortalității infantile, 11,6 decese la mia de născuți-vii); cele două regiuni din Bulgaria și regiunea Sud-Est din România s-au numărat printre cele 10 regiuni NUTS 2 cu cele mai mici niveluri ale PIB pe cap de locuitor în 2011.

Figura 5: Rata mortalității infantile pe regiuni NUTS 2, 2012 (1)
(la 1 000 de născuți-vii) - Sursă: Eurostat (demo_r_minfind) și (demo_minfind)

Mortalitate infantilă zero în insulele Åland în trei din ultimii patru ani

La cealaltă extremă a intervalului, mortalitatea infantilă a scăzut la zero în insulele Åland (către partea de sud-vest a coastei finlandeze) în 2012 – a treia oară în patru ani când o rată de zero a fost înregistrată în această regiune. 13 regiuni NUTS 2 din UE au raportat în 2012 rate ale mortalității infantile mai mici de 2,0 decese la mia de născuți-vii. Acestea erau răspândite în opt țări diferite și includeau patru regiuni din Grecia, două regiuni din Italia, două regiuni din Slovenia și câte o regiune din Republica Cehă, Germania, Spania, Franța și Finlanda.

Cea mai mare variație a ratelor mortalității infantile a fost înregistrată în regiunile din Franța unde primele patru locuri în clasament au fost ocupate de regiunile de peste mări Guadeloupe, Martinique, Guyane și Réunion. De asemenea, figura 5 prezintă un grad al variației (între regiunile din aceeași țară) relativ mare în statele membre care au înregistrat unele dintre cele mai ridicate rate ale mortalității infantile – România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria – fiecare caracterizându-se prin regiunea-capitală cu cea mai scăzută rată a mortalității, cu mult sub mediile lor naționale.

În schimb, în statele membre cu rate ale mortalității infantile relativ scăzute, regiunea-capitală a avut tendința să înregistreze o rată apropiată de media națională. Principalele excepții de la această regulă au fost Wien (singura regiune din Austria care a înregistrat o rată a mortalității infantile mai mare decât media națională) și Praha (care a înregistrat cea mai scăzută rată a mortalității infantile dintre regiunile cehe); regiunile-capitală Berlin și Stockholm au înregistrat, de asemenea, rate ale mortalității infantile relativ scăzute în comparație cu mediile naționale.

Speranța de viață

Harta 7: Speranța de viață la naștere pe regiuni NUTS 2, 2012 (1)
(ani) - Sursă: Eurostat (demo_r_mlifexp) și (demo_mlexpec)

În ultimii 50 de ani, speranța de viață la naștere a crescut, în medie, cu aproximativ 10 ani în UE, în mare parte datorită îmbunătățirii condițiilor socioeconomice și de mediu, precum și a ameliorării tratamentului și a îngrijirii medicale. Harta 7 prezintă speranța de viață la naștere pe regiuni NUTS 2 în 2012: este important de remarcat faptul că, în timp ce harta prezintă informații pentru totalul populației, continuă să existe diferențe semnificative în ceea ce privește speranța de viață între femei și bărbați – deși există dovezi conform cărora această discrepanță între sexe s-a diminuat treptat în majoritatea statelor membre ale UE.

În medie, speranța de viață a europenilor născuți în 2012 este de 80,3 ani

Harta 7 indică o speranță de viață medie la naștere de 80,3 ani în UE-28 în 2012; cifra pentru era de 83,1 ani în cazul femeilor și cu 5,6 ani mai mică în cazul bărbaților. Este interesant de observat faptul că, în timp ce a existat o discrepanță relativ mare între sexe în ceea ce privește speranța de viață, diferența în ceea ce privește numărul preconizat de ani de viață sănătoasă s-a redus semnificativ, întrucât o femeie născută în UE-28 în 2012 ar putea trăi 61,9 ani într-o stare de sănătate bună (cu alte cuvinte, în lipsa unor limitări de activitate/unui handicap), în timp ce cifra corespunzătoare pentru bărbați a fost cu doar 0,6 ani mai mică, și anume 61,3 ani.

În 2012, în 16 regiuni NUTS 2 speranța de viață la naștere a fost mai mare sau egală cu 83,0 ani; aceste regiuni erau repartizate doar în trei state membre ale UE: șapte regiuni în Spania, cinci în Franța și patru în Italia. Majoritatea acestor regiuni erau situate între regiunea capitalei spaniole și coasta nordică spaniolă, trecând prin sudul Franței (inclusiv Corsica) și nord-estul Italiei; printre excepții s-au numărat regiunea capitalei franceze și regiunea de peste mări franceză Martinique. Cea mai mare speranță de viață din 2012 (în regiunile NUTS 2) s-a înregistrat în regiunea capitalei spaniole, Comunidad de Madrid, unde ea era de 84,2 ani.

La cealaltă extremă a intervalului se aflau 47 de regiuni NUTS 2 preponderent din țările est-europene Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Cele trei state membre baltice (fiecare cu o singură regiune la acest nivel de detaliere), cele două regiões autónomas da Madeira și dos Açore din Portugalia, precum și South Western Scotland (Regatul Unit) au fost celelalte regiuni din UE-28 care au înregistrat o speranță de viață sub 78 de ani (reprezentate cu nuanța cea mai deschisă pe harta 7). Cea mai mică speranță de viață la naștere în 2012 (în regiunile NUTS 2) a fost înregistrată în regiunea bulgară Severozapaden, și anume 72,9 ani. Astfel, diferența în ceea ce privește speranța de viață între Severozapaden și Comunidad de Madrid era de 11,3 ani.

RYB glass.png
Regiunile în prim-plan:


Comunidad de Madrid (ES30), Spania

Puerta de Europa, Madrid
Cea mai mare speranță de viață (la naștere) în regiunile NUTS 2 din UE a fost înregistrată în regiunea capitalei spaniole, Comunidad de Madrid, și anume de 84,2 ani în 2012.
În 2012, speranța de viață medie (la naștere) în UE-28 era de 80,3 ani. Fiecare regiune NUTS 2 din Spania a înregistrat o speranță de viață peste această rată, în timp ce media pentru întreaga Spanie era de 82,5 ani – cea mai mare dintre toate statele membre ale UE.
© Foto: Luis Garcia

Sursele și disponibilitatea datelor

Eurostat colectează o gamă largă de date demografice: printre acestea se numără statistici privind populațiile la nivel național și regional, precum și date referitoare la diferite evenimente demografice care influențează dimensiunea, structura și caracteristicile specifice ale populației. Aceste statistici pot fi utilizate pentru o gamă largă de acțiuni de planificare, de monitorizare și de evaluare în mai multe domenii de politică importante, de exemplu, în domeniul social și cel economic, pentru:

  • analiza îmbătrânirii populației și efectele acesteia asupra durabilității și bunăstării;
  • evaluarea impactului economic al schimbărilor demografice;
  • calcularea procentelor și indicatorilor „pe cap de locuitor” – cum ar fi PIB-ul regional pe cap de locuitor, care poate fi utilizat pentru alocarea de fonduri structurale unor regiuni defavorizate din punct de vedere economic;
  • elaborarea și monitorizarea unor sisteme de imigrație și de azil.

Rezultatele recensământului și posibile revizuiri ale datelor demografice

Datele demografice prezentate în articolul de față sunt cele disponibile în martie 2014. Pentru majoritatea țărilor, datele privind populația pentru anul 2011 și pentru perioada ulterioară iau în considerare cel mai recent recensământ (realizat în 2011). Seriile cronologice referitoare la populații între recensământul anterior care a avut loc în aceste țări și 2011 vor fi revizuite până la finalul anului 2014 de unele țări, luând în considerare recomandările Eurostat. Compararea populațiilor între anul anterior recensământului și anul ulterior recensământului (a se vedea defalcările pe serii în baza de date online) poate avea ca rezultat diferențe explicate parțial de schimbările structurii demografice și parțial de lipsa revizuirilor datelor demografice anterioare recensământului în momentul redactării prezentului articol.

Definirea indicatorilor

Rata de dependență a persoanelor vârstnice reprezintă raportul dintre numărul persoanelor vârstnice aflate la o vârstă când sunt în general inactive din punct de vedere economic (în vârstă de minimum 65 de ani în prezentul articol) și numărul persoanelor de vârstă activă (de regulă, cu vârste între 15 și 64 de ani). În analiza ratelor de dependență este important să se ia în considerare faptul că, în cadrul populației de vârstă activă, există deseori un număr important de persoane care aleg să nu muncească (de exemplu, studenți sau persoane care au în grijă o familie sau care îngrijesc alți membri ai familiei), în timp ce — în special în perioadele de recesiune sau de criză — există un număr mare de persoane care nu își găsesc un loc de muncă și care abandonează activitatea profesională. Mai mult, un procent din ce în ce mai ridicat de persoane vârstnice continuă să lucreze și după vârsta considerată în mod tradițional de pensionare, în timp ce altele și-au acumulat provizii financiare adecvate pentru perioada de pensionare și, prin urmare, ar putea fi considerate de unii ca fiind mai degrabă „independente” decât dependente de populația de vârstă activă.

Schimbările demografice reprezintă diferența între dimensiunea unei populații la sfârșitul și la începutul unei perioade (de exemplu, un an calendaristic). O schimbare demografică pozitivă este considerată creștere demografică. O schimbare demografică negativă este considerată scădere demografică. Schimbările demografice sunt alcătuite din două componente.

  • Sporul natural, calculat ca diferența dintre numărul de născuți-vii și numărul de decese. Sporul natural pozitiv, cunoscut, de asemenea, sub denumirea de creștere naturală, apare atunci când numărul de născuți-vii depășește numărul de decese. Sporul natural negativ, cunoscut, de asemenea, sub denumirea de scădere naturală, apare atunci când numărul de născuți-vii este mai mic decât numărul de decese.
  • Migrația netă, inclusiv ajustarea statistică, este calculată ca diferența dintre totalitatea schimbărilor demografice și sporul natural; astfel, statisticile privind migrația netă sunt afectate de toate erorile statistice din cele două componente ale acestei ecuații, în special de cele din schimbările demografice. În unele țări, migrația netă, inclusiv ajustarea statistică pot acoperi, pe lângă diferența dintre numărul de emigranți și imigranți, alte modificări observate în dimensiunea populației la data de 1 ianuarie timp de doi ani consecutivi, care nu pot fi atribuite nașterilor, deceselor, imigrației sau emigrației.

Ratele brute ale schimbărilor demografice se calculează pentru schimbările demografice totale, sporul natural total și migrația netă (inclusiv ajustarea statistică). În toate cazurile, nivelul anual al schimbărilor demografice se compară cu media populației din zona respectivă în același an, iar rata rezultată este exprimată la mia de locuitori.

Ratele brute ale evenimentelor demografice vitale (nașteri și decese) se definesc ca raportul dintre numărul evenimentelor demografice și media populației din regiune în același an, exprimată, de asemenea, la mia de locuitori.

Rata fertilității totale se definește ca media numărului de copii care pot fi născuți de o femeie pe întreaga durată a vieții, dacă aceasta își menține, pe durata vieții fertile, ratele de fertilitate specifice vârstei care au fost măsurate într-un anumit an.

Rata mortalității infantile se definește ca raportul dintre numărul deceselor de copii sub un an și numărul de născuți-vii în anul de referință, iar rata rezultată este exprimată la 1 000 de născuți-vii.

Speranța de viață la naștere reprezintă media numărului de ani pe care se preconizează că îi va trăi un nou-născut, dacă pe durata vieții sale se vor menține condițiile de mortalitate curente.

Context

În următorii zece ani, numărul tinerilor care pătrund pe piața muncii vor fi mult mai redus ca urmare a unei perioade îndelungate de fertilitate scăzută. În pofida eforturilor depuse pentru creșterea ratelor de ocupare a forței de muncă, numărul total al persoanelor de vârstă activă din UE ar putea să înceapă să scadă; această potențială lipsă de forță de muncă ar putea avea implicații pentru creșterea economică. La celălalt capăt al ciclului de viață, generațiile de copii născuți după Cel de Al Doilea Război Mondial vor începe să scadă, iar factorii de decizie de la nivel regional vor trebui să abordeze probabil provocări sociale precum alcătuirea familiilor, evidente în special prin numărul în continuă creștere al persoanelor vârstnice care trăiesc singure.

Printre regiunile care se vor confrunta cu cele mai mari provocări demografice se numără regiunile periferice, rurale și postindustriale, în care se preconizează că va avea loc o scădere a populației. Pe lângă o polarizare est-vest și nord-sud, dimensiunea teritorială a provocării demografice este afectată și de alte evoluții, în special:

  • o discrepanță între regiunile urbane și rurale, majoritatea regiunilor urbane continuând să raporteze o creștere a populației, în timp ce numărul de locuitori din multe zone rurale este în scădere;
  • efectul regiunilor-capitală, deoarece capitalele și anumite regiuni din împrejurimile acestora (de exemplu, din jurul capitalelor Paris și Londra) indică un „efect de atracție” asociat cu o creștere a oportunităților de angajare.


RYB info.png
O Europă care îmbătrânește: estimări demografice până în 2050


Se preconizează o îmbătrânire semnificativă a populației Europei în următorii 35 de ani. Principalul scenariu al Eurostat privind estimările demografice (EUROPOP2013) oferă un context pentru eventuale evoluții. Estimările sugerează că tendința demografică de îmbătrânire a populației va avea ca rezultat o creștere a ponderii populației cu vârsta de minimum 65 de ani în UE-28 de la 18,2 %, la începutul anului 2013,la 28,1 % în 2050, în timp ce ponderea populației de vârstă activă va scădea de la 66,2 % la 56,9 %. În consecință, vor fi cu aproximativ 40 de milioane de persoane mai puțin în cadrul grupului de persoane de vârstă activă. Amploarea și ponderea relativă a populației cu vârsta de minimum 65 de ani vor crește într-un ritm rapid în perioada de proiecție, acest grup urmând să atingă aproximativ 150 de milioane de persoane în 2050. Se preconizează ca numărul persoanelor foarte vârstnice (definite ca persoane cu vârstă de minimum 80 de ani) să crească într-un ritm chiar și mai rapid, de peste două ori mai mare, urmând să atingă 57,3 milioane în 2050. Ca urmare a acestor tendințe diferite în cadrul grupurilor de vârstă, se preconizează că rata demografică de dependență a persoanelor în vârstă (persoane cu vârstă de minimum 65 de ani în raport cu cele cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani) va crește de la 27,5 %, la începutul anului 2013, la aproximativ 50 % în 2050.Aceasta înseamnă că în UE, unde în prezent există patru persoane de vârstă activă pentru fiecare persoană cu vârsta de minimum 65 de ani, se va ajunge în mai puțin de 40 de ani, la un raport de două persoane de vârstă activă pentru fiecare persoană cu vârsta de minimum 65 de ani.

Sursă: Eurostat (cod de date online: proj_13npms)


Având în vedere aceste schimbări semnificative ale structurii demografice în UE, nu este surprinzător faptul că factorii de decizie sunt preocupați de viitoarele evoluții. Strategia pentru creștere economică Europa 2020 se axează pe cinci obiective în domeniul ocupării forței de muncă, inovării, educației, reducerii sărăciei și al climei/energiei. Acestea sunt abordate prin șapte inițiative majore, cea mai mare parte dintre acestea vizând într-o anumită măsură provocările demografice. Punerea în aplicare a strategiei Europa 2020 și a inițiativelor sale majore se bazează pe sprijinul financiar oferit de instrumentele politicii de coeziune, inclusiv pe dispozițiile privind abordarea schimbărilor demografice și a îmbătrânirii. Pentru informații suplimentare privind modul în care strategia pentru creștere economică Europa 2020 influențează regiunile din UE, a se consulta [Regional_yearbook_introduction articol introductiv].

Pe lângă uniunea inovării (a se vedea mai jos) digital agenda (în limba engleză), inițiativa majoră din cadrul strategiei Europa 2020 promovează competențele digitale și accesibilitatea membrilor în vârstă ai societății, în timp ce inițiativa majoră pentru o agendă pentru noi competențe și locuri de muncă susține prelungirea carierei profesionale prin învățare pe tot parcursul vieții și prin promovarea îmbătrânirii active și în condiții bune de sănătate. Inițiativa majoră privind Platforma europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale abordează caracterul adecvat și durabil al sistemelor de protecție socială și de pensii și nevoia de a asigura o susținere adecvată a veniturilor persoanelor în vârstă și accesul la sistemele de asistență medicală.

RYB info.png
Parteneriatul european pentru inovare privind îmbătrânirea activă și în condiții bune de sănătate


Parteneriatele pentru inovare fac parte din inițiativa majoră innovation union (în limba engleză) (care face parte din strategia pentru creștere economică Europa 2020). Astfel de parteneriate oferă oportunitatea de a reuni actori publici și privați de la nivelul UE, de la nivel național și regional în vederea abordării unor provocări precum schimbările climatice, energia și securitatea alimentară, sănătatea și îmbătrânirea populației; aceste provocări reprezintă, de asemenea, noi oportunități de activitate economică, iar parteneriatele vizează să ofere Uniunii Europene avantajul primului venit pe aceste piețe.

Parteneriatul privind îmbătrânirea activă și în condiții bune de sănătate a fost lansat în 2011 cu scopul de a crește cu doi ani durata medie de viață în condiții bune de sănătate a europenilor până în 2020. Astfel, acest parteneriat pentru inovare vizează:

  • să le permită persoanelor în vârstă să ducă o viață sănătoasă, activă și independentă;
  • să îmbunătățească durabilitatea și eficiența sistemelor sociale și de asistență medicală;
  • să stimuleze și să îmbunătățească competitivitatea piețelor pentru produse și servicii inovatoare, care să răspundă la provocările reprezentate de îmbătrânirea demografică atât la nivelul UE, cât și la nivel mondial, creând astfel noi oportunități de activitate economică.

Pentru informații suplimentare: European innovation partnership on active and healthy ageing (în limba engleză)


Statisticile privind schimbările demografice și structura populației sunt utilizate tot mai frecvent în sprijinul procesului de luare a deciziilor și pentru oferirea posibilității de a monitoriza comportamentul demografic în context politic, economic, social sau cultural. Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la „schimbările demografice și la consecințele acestora asupra viitoarei politici de coeziune a UE” (2013/C 153  E/02), în care a subliniat faptul că evoluțiile demografice din regiuni ar trebui măsurate din punct de vedere statistic și ca schimbările demografice trebuie să fie incluse ca obiectiv orizontal în viitoarea politică de coeziune. În timp ce schimbările demografice vor conduce fără îndoială la provocări importante, în rezoluție s-a menționat, de asemenea, faptul că schimbările demografice ar putea oferi oportunități pentru noi piețe, pentru dezvoltarea infrastructurii și pentru produse adaptate la nevoile persoanelor în vârstă.

Vezi și

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

Statistici demografice la nivel regional (t_reg_dem)
Demografie (t_pop)
Demografie — Date regionale (t_demoreg)

Bază de date

Statistici demografice la nivel regional (reg_dem)
Populație și zone (reg_dempoar)
Fertilitate (reg_demfer)
Mortalitate (reg_demmor)
Demografie (pop)
Demografie — Date regionale (demoreg)

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

  • Population (ESMS metadata file — demo_pop_esms) (în limba engleză)

Date-sursă pentru figuri și hărți (MS Excel)

Legături externe


Retrieved from "https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Statistici_demografice_la_nivel_regional&oldid=197064"