Archive:PIB-ul la nivel regional

This Statistics Explained article is outdated and has been archived - for recent articles on national accounts and GDP see here.

Date din martie 2011. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale şi Bază de date.

Produsul intern brut (PIB) este o măsură esențială a dezvoltării și creșterii economice a unei națiuni. Prezentul articol examinează creșterea economică în regiunile statelor membre ale Uniunii Europene (UE) și în țările candidate Croația și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei. Articolul constată că diferențele dintre statele membre sunt destul de mari, dar sunt în scădere.

Creșterea economică este exprimată în parități ale puterii de cumpărare (PPC) - care țin cont de nivelurile diferite de prețuri între statele membre, permițând o comparație relevantă. Prin folosirea PPC-urilor ca factor de conversie, PIB-ul este convertit într-o monedă comună artificială, denumită standardul puterii de cumpărare (SPC), oferind posibilitatea de a compara puterea de cumpărare între țări care utilizează monede naționale diferite.

În fine, articolul tratează nivelul de dinamism economic observat în statele membre și în țările candidate și constată că procesul de recuperare a decalajului în cele 12 noi state membre care au aderat în 2004 și în 2007 s-a accelerat în mod semnificativ.

Harta 1: Produsul intern brut (PIB) per locuitor, în standardul puterii de cumpărare (SPC), pe regiuni NUTS 2
Sursă: Eurostat (nama_r_e2gdp)

Principalele rezultate statistice

PIB-ul regional per locuitor în 2008

Harta 1 prezintă PIB-ul per locuitor (ca procent din media UE-27 de 25 100 SPC) pentru Uniunea Europeană, Croația, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei și Turcia, care, după o lungă întrerupere, a furnizat din nou date (pentru anii de referință 2004–06) în cadrul Programului de transmitere a datelor conform Sistemului european de conturi naționale și regionale (ESA95).

Regiunile cu cel mai mare PIB per locuitor sunt în Germania de sud, sudul UK, Italia de nord și Belgia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Irlanda și țările scandinave. Regiunile din jurul anumitor capitale, Madrid, Paris, Praga și Bratislava, intră, de asemenea, în această categorie. Regiunile mai sărace sunt concentrate în periferia sudică, sud-vestică și sud-estică a Uniunii, în Germania de Est și în noile state membre, Croația, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei și Turcia.

Analiza detaliată a datelor în prezentul capitol nu cuprinde Turcia, deoarece datele disponibile cuprind serii de timp care vizează perioade doar până în 2006, adică cu doi ani de referință mai puțin decât pentru alte țări.

În cadrul UE, PIB-ul per locuitor variază de la 28 % din media UE-27 (6 500 SPC) în Severozapaden în Bulgaria la 343 % (85 800 SPC) în regiunea-capitală Inner London în UK.

Prin urmare, factorul multiplicativ dintre cele două extreme ale distribuției are valoare de 13,2:1. Luxemburg cu valoarea de 280 % (70 000 SPC) și Bruxelles cu 216 % (54 100 SPC) sunt în pozițiile doi și trei, urmate de Groningen (Țările de Jos) cu 198 % (49 700 SPC), Hamburg cu 188 % (47 100 SPC) și Praga cu 173 % (43 200 SPC) în pozițiile patru, cinci și șase. Astfel, Praga (Republica Cehă) rămâne regiunea cu cel mai mare PIB per locuitor din noile state membre; Bratislavský kraj (Slovakia) urmează cu 167 % (41 800 SPC) în poziția a noua printre cele 275 de zone statistice (cunoscute ca NUTS 2 regiuni ale țărilor examinate aici — 271 regiuni din UE plus trei regiuni din Croația și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei). Totuși, Praga și Bratislavský kraj trebuie să fie considerate ca excepții în ceea ce privește regiunile din noile state membre. Următoarele cele mai prospere regiuni din noile state membre sunt cu mult în urmă: București - Ilfov în România cu 113 % (28 300 SPC) în poziția 74, Zahodna Slovenija (Slovenia) cu 109 % (27 300 SPC) în poziția 87, Közép-Magyarország (Ungaria) cu 107 % (26 800 SPC) în poziția 96 și Cipru cu 97 % (24 400 SPC) în poziția 129.

Cu excepția altor patru regiuni (Mazowieckie în Polonia, Sjeverozapadna Hrvatska în Croația, Malta și Vzhodna Slovenija în Slovenia), toate celelalte regiuni din noile state membre, Croația și fosta Republica iugoslavă a Macedoniei au un PIB per locuitor în SPC mai mic de 75 % din media UE-27.

Ca urmare, în 2008, PIB-ul a 67 de regiuni a fost mai mic de 75 % din media UE-27. Aproximativ 24,4 % din populația UE, Croația și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei locuiește în aceste 67 de regiuni. Doar un sfert din aceste regiuni se află în țările UE-15, în timp ce trei sferturi se află în noile state membre, Croația și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei.

La polul superior al spectrului, 40 de regiuni au un PIB per locuitor mai mare de 125 % din media UE-27; aceste regiuni sunt locuite de 19,4 % din populație. Regiunile cu un PIB per locuitor între 75 % și 125 % din media UE-27 sunt locuite de 56 % din populație, ceea ce reprezintă o clară majoritate a populației celor 29 de țări în discuție (UE-27, Croația și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei). Aproximativ 9,3 % din populație locuiește în cele 27 de regiuni a căror PIB per locuitor este mai mic de 50 % din media UE-27. Cu excepția departamentului francez de peste mări Guyana, toate aceste regiuni sunt situate în noile state membre, Croația sau fosta Republică iugoslavă a Macedoniei.

Diferențe regionale majore chiar și în interiorul țărilor

Graficul 1: Produsul intern brut (PIB) per locuitor, în standardul puterii de cumpărare (SPC), regiunea NUTS 2 cu cea mai mare și cea mai mică valoare pentru fiecare țară, 2008 (în % din media UE-27, UE-27=100)
Sursă: Eurostat (nama_r_e2gdp)

De asemenea, există diferențe regionale semnificative în interiorul țărilor, astfel cum arată figura 1. În 2008, cel mai mare PIB per locuitor a fost de peste două ori mai mare decât cel mai mic, în 13 din cele 23 de țări examinate aici cu mai multe regiuni NUTS 2. Acest grup include șapte din cele nouă noi state membre/țări candidate, însă doar șase din cele 14 state membre ale UE-15.

Cele mai mari diferențe regionale sunt în Turcia, unde factorul multiplicativ are valoarea de 4,9 între cele mai mari și cele mai mici valori, iar în Regatul Unit și România, acest factor este de 4,8 și 3,9, respectiv. Cele mai mici valori sunt în Slovenia, Irlanda și Suedia, valoarea factorului fiind 1,4, 1,6 și 1,6. Diferențe regionale moderate între PIB-urile per locuitor (adică factori mai mici de 2 între cele mai mari și cele mai mici valori) se constată doar în statele membre ale UE-15, plus Slovenia și Croația.

În toate noile statele membre, în Croația și în câteva state membre ale UE-15, o parte importantă a activității economice este concentrată în regiuni care includ capitala. În consecință, în 18 dintre cele 23 de țări incluse aici, în care există mai multe regiuni NUTS 2, aceste regiuni sunt, de asemenea, cele cu cel mai mare PIB per locuitor. De exemplu, harta 1 arată în mod clar poziția proeminentă a regiunilor Bruxelles (Belgia), Sofia (Bulgaria), Praga (Republica Cehă), Atena (Grecia), Madrid (Spania), Paris (Franța) și Lisabona (Portugalia), precum și Budapesta (Ungaria), Bratislava (Slovacia), Londra (Regatul Unit), Varșovia (Polonia) și București (România).

Totuși, o comparație a valorilor extreme între 2000 și 2008 arată că tendințele în UE-15 au fost destul de diferite de cele din noile state membre. În timp ce diferența dintre valorile regionale extreme din noile state membre și Croația este în creștere în cele mai multe cazuri, aceasta este în scădere în una din două țări aparținând grupului UE-15.

Proces dinamic de recuperare în noile state membre

Harta 2: Variația produsului intern brut (PIB) per locuitor, în standardul puterii de cumpărare (SPC), pe regiuni NUTS 2, 2008 în comparație cu 2000 (în puncte procentuale ale mediei UE-27)
Sursă: Eurostat (nama_r_e2gdp)

Harta 2 arată măsura în care PIB-ul per locuitor a variat între 2000 și 2008 în comparație cu media UE-27 (exprimată în puncte procentuale din media UE-27). Regiunile dinamice din punct de vedere economic, ale căror PIB per locuitor a crescut cu mai mult de 3 puncte procentuale în comparație cu media UE, sunt prezentate în verde. Prin contrast, regiunile mai puțin dinamice (cele cu o scădere de mai mult de 3 puncte procentuale a PIB-ului per locuitor față de media UE-27) sunt prezentate în portocaliu și roșu. Intervalul este de la + 58 de puncte procentuale pentru Bratislavský kraj (Slovacia) la – 40 de puncte procentuale pentru Bruxelles în Belgia.

Harta arată că dinamismul economic este cu mult mai mare decât media în zonele periferice sud-vestice, estice și nordice ale UE, nu doar în țările UE-15, dar în special în noile state membre, Croația și anumite regiuni din Turcia.

Printre statele membre ale UE-15, o creștere puternică este în mod deosebit evidentă în Spania, părți din Țările de Jos și Grecia, precum și nordul Finlandei și Suediei. Pe de altă parte, o creștere slabă, care a început cu mai mulți ani în urmă, persistă în mai multe țări din UE-15. Italia și Franța au fost în mod special puternic afectate. Nici măcar o singură regiune nu a atins rata medie de creștere a UE-27 în perioada de opt ani 2000–08. De asemenea, performanța a fost slabă într-un număr de regiuni din Germania, Portugalia, Suedia și UK. Irlanda este un caz special. Ca urmare a crizei economice și financiare, ambele regiuni NUTS 2 au scăzut la nivelul din 2001, adică cu 15 puncte procentuale, în cursul anului 2008.

Dintre noile state membre, excluzând regiunile-capitală foarte dinamice, statele baltice, România, Slovacia, Republica Cehă și majoritatea regiunilor din Polonia au cunoscut o creștere semnificativ peste medie. Croația și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei au avut, de asemenea, o creștere economică peste medie în perioada de opt ani 2000–08.

O analiză mai aprofundată a celor mai dinamice regiuni arată că 41 dintre regiunile UE-27 au depășit media UE cu peste 10 puncte procentuale; dintre acestea, 24 se află în noile state membre.

Cele 10 regiuni cu cea mai rapidă creștere sunt dispersate în nouă state membre ale UE. Printre aceste 10, există cinci regiuni-capitală în noile state membre. Cele trei regiuni din țări UE-15 din acest grup compus din primii 10 (Luxemburg, Groningen în Țările de Jos și Inner London) pot fi toate considerate cazuri speciale.

Regiunea care nu cuprinde o capitală și care a avut cea mai puternică creștere economică din noile state membre a fost regiunea Vest (România), unde PIB-ul per locuitor (în SPC) a crescut cu 23,8 puncte procentuale față de media UE-27 între 2000 și 2008.

La capătul inferior al curbei de distribuție, există o concentrare clară: dintre cele 34 de regiuni în care PIB-ul per locuitor a scăzut cu mai mult de 10 puncte procentuale sub media UE-27, 13 sunt în Italia, șase în Franța, cinci în UK și patru în Germania.

Examinări mai aprofundate ale noilor state membre reflectă un rezultat îmbucurător și anume, între 2000 și 2008, numai o regiune (Malta cu – 5,8 puncte procentuale) a scăzut, în comparație cu media UE-27.

Procesul de recuperare a decalajului în noile state membre a fost de ordinul a 1,7 puncte procentuale per an între 2000 și 2008, în comparație cu media UE. Astfel, PIB-ul per locuitor (în SPC) în aceste 12 state membre a crescut de la 45 % din media UE-27 în 2000 la aproape 59 % în 2008. În 2008, performanța a fost în mod deosebit puternică, de 2,7 puncte procentuale. Acest fenomen poate fi explicat parțial prin faptul că criza economică și financiară a afectat în primul rând statele membre din grupul UE-15, dintre care unele, cum ar fi Irlanda, Italia și Danemarca, erau deja în recesiune în 2008. Pe de altă parte, dintre noile state membre, doar Estonia și Letonia au avut deja rate negative de creștere ale volumelor în 2008, iar efectele depline ale crizei au devenit aparente doar în 2009. Datele inițiale disponibile cu privire la anumite state membre pentru 2009 și 2010 sugerează că recesiunea economică a afectat zonele rurale și zonele rămase în urmă din punct de vedere al dezvoltării economice mai puțin sever decât regiunile cu PIB mare per locuitor sau cu dependență mare de export sau turism.

Diferite tendințe chiar în interiorul țărilor

Graficul 2: Dispersia PIB-ului regional per locuitor, în SPC, nivel NUTS 2, 2000 și 2008 (%)
Sursă: Eurostat (nama_r_e0digdp))

Tabel 1: Proporția din populația rezidentă din UE-27, Croația și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei în regiuni puternice sau slabe din punct de vedere economic
Sursă: Eurostat (nama_r_e2gdp)

O analiză mai detaliată a tendințelor în interiorul țărilor între 2000 și 2008 arată că dezvoltarea economică a regiunilor unei țări poate fi aproape la fel de diferită ca și între regiunile din țări diferite.

Cele mai mari diferențe au fost observate în Țările de Jos, România, Slovacia și Regatul Unit, în care au existat diferențe de performanță de peste 40 de puncte procentuale față de media UE în ceea ce privește PIB-ul per locuitor între regiunile cu cea mai rapidă și cele cu cea mai lentă creștere. Țările cu cele mai mici diferențe între regiuni au fost Irlanda, Slovenia, Danemarca și Finlanda, cu diferențe de performanță regională între 2 și 9 puncte procentuale.

Atât în noile state membre și cât în țările UE-15, diferențele semnificative între tendințele regionale au fost, în principal, rezultatul creșterii dinamice în regiunile-capitală. Cu toate acestea, astfel cum arată valorile pentru Slovenia (6 puncte procentuale) și Polonia (14 puncte procentuale), datele disponibile nu confirmă ipoteza că diferențele majore de creștere economică la nivel regional sunt o caracteristică tipică a noilor state membre.

Datele arată, de asemenea, că regiunile cu cele mai mic PIB per locuitor au înregistrat progrese semnificative. Între 2000 și 2008, regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia (ambele în România) au recuperat 11 și 18 puncte procentuale, iar Yuzhen tsentralen (Bulgaria) 9 puncte procentuale în comparație cu media UE-27.

Se realizează progrese în privința convergenței

Această secțiune abordează problema dacă convergența între regiunile din UE-27 a înregistrat progrese de-a lungul perioadei de opt ani 2000–08. Convergența regională a PIB-ului per locuitor (în SPC) poate fi evaluată în diferite moduri, în funcție de datele furnizate Eurostatului de către institutele naționale de statistică.

Cea mai simplă metodă este de a măsura diferența dintre cele mai mari și cele mai mici valori. Prin această metodă, diferența s-a redus de la un factor de 17,2 în 2000 la 13,2 în 2008. Principalul motiv pentru această convergență clară a fost o creștere economică mai rapidă în Bulgaria și România. Cu toate acestea, deoarece prin această metodă se utilizează doar valorile extreme, este evident că majoritatea variațiilor între regiuni nu sunt luate în considerare.

O evaluare mult mai precisă a convergenței regionale este permisă prin dispersarea PIB-ului regional calculat de Eurostat pentru UE-27 și Croația începând cu 2007 (pentru detalii privind metoda a se vedea mai jos, Sursele și disponibilitatea datelor, „Dispersia PIB-ului regional per locuitor”). Aceasta ia în considerare diferențele în raport cu media națională în toate regiunile NUTS 2 pentru fiecare țară în parte, ponderată în raport cu populația regională. Graficul 2 compară valorile dispersiei la nivel regional NUTS 2 pentru 2000 și 2008; ordinea țărilor respectă valorile ierarhizate în 2008. În primul rând, o tendință descendentă este evidentă, adică o scădere a dispersiei regionale pentru UE-27 în ansamblu. O examinare a tendințelor individuale ale țărilor relevă diferențe clare între anumite grupuri de state membre. În primul rând, cele mai multe țări din grupul UE-15 au o dispersie mai mică decât noile state membre. În plus, valorile pentru țările UE-15 sunt, în general, în scădere, întrucât ele cresc în mod considerabil în unele dintre noile state membre. Astfel, este evident că procesul de redresare economică în noile state membre a fost însoțit îndeaproape de creșterea diferențelor regionale.

Abordarea cea mai des utilizată în prezent implică clasificarea regiunilor în funcție de PIB-ul lor per locuitor (în SPC) în raport cu media UE-27. Aceasta permite calcularea proporției din populație care trăiește în regiuni mai prospere sau mai puțin prospere și observarea modului în care această proporție a variat în timp.

Tabelul 1 arată progresul clar al convergenței economice între regiuni în cursul perioadei de opt ani 2000–08 pentru UE-27, Croația și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei: proporția populației care trăiește în regiuni în care PIB-ul per locuitor este mai mic decât 75 % din media UE-27 a scăzut de la 28,1 % la 24,4 %. În același timp, proporția populației care trăiește în regiuni în care această valoare este mai mare de 125 % a scăzut de la 24,3 % la 19,4 %. Aceste variații la extrema superioară și inferioară a distribuției a însemnat că proporția populației în mijlocul intervalului (PIB-ul per locuitor de 75–125 %) a crescut brusc de la 47,6 % la 56,2 %. Aceasta corespunde unei creșteri de aproximativ 51 de milioane de locuitori.

O comparație între datele pentru 2000 și 2008 arată că opt regiuni au reușit să depășească pragul de 75 % în cursul acestei perioade. Acestea au fost două regiuni din Grecia, precum și câte o regiune din Spania, Franța, Polonia, România, Slovenia și Croația. Aceste regiuni sunt locuite de 19,6 milioane de persoane sau aproximativ 3.9 % din populația a 29 de state examinate aici. Totuși, PIB-ul unei regiuni din Italia și cel al unei regiuni din UK, reprezentând un total de 6 milioane de locuitori, adică aproximativ 1,2 % din populația UE, a scăzut din nou sub pragul de 75 %. Ținând cont de ambele evoluții, ca rezultat al dezvoltării economice între anii 2000 și 2008, populația care trăiește în regiuni cu un PIB de peste 75 % din media UE-27 a crescut cu 13,6 milioane de persoane.

O analiză mai detaliată arată că, în plus, multe regiuni cu un PIB mai mic de 50 % din media UE-27 au făcut progrese destul de substanțiale. Între 2000 și 2008, populația care locuiește în aceste regiuni a scăzut cu aproape o treime, de la 14,8 % la 9,3 % pentru cele 29 de țări examinate aici, adică cu peste 25 de milioane. În același timp, numai o regiune (departamentul francez de peste mări Guyana) a scăzut sub pragul de 50 %.

În plus, o examinare a celor 10 cele mai slab dezvoltate regiuni la nivelul anului 2000, unde în momentul respectiv a locuit 4,8 % din populație, arată că acest grup a înregistrat mari progrese. PIB-ul per locuitor în aceste regiuni a crescut de la 22,6 % la 36,4 % din media UE-27 între 2000 și 2008. Acest fapt demonstrează puternicul proces de recuperare a decalajelor care este în curs de desfășurare în Bulgaria și România.

Sursele şi disponibilitatea datelor

Ce este produsul intern brut regional?

Ca regulă, dezvoltarea economică a unei regiuni este exprimată în termeni de produs intern brut (PIB) al acesteia. Acest indicator este utilizat frecvent și ca bază pentru comparații între regiuni.

Dar exact ce anume înseamnă el și cum pot fi comparate regiuni cu dimensiuni și monede diferite?

O comparație care să aibă semnificație poate fi realizată doar prin compararea PIB-ului regional cu populația regiunii în cauză. Acesta este punctul în care distincția între locul de muncă și locul de reședință devine semnificativă. PIB măsoară valoarea activității economice realizate în interiorul granițelor naționale sau regionale, indiferent dacă aceasta era atribuibilă persoanelor angajate rezidente sau nerezidente. Prin urmare, utilizarea PIB-ului per locuitor este firească numai în cazul în care toate persoanele angajate implicate în generarea PIB-ului sunt totodată rezidenți ai regiunii în cauză.

În zonele cu un număr mare de navetiști, PIB-ul regional per locuitor poate fi extrem de mare, în special în centre economice precum Londra (Regatul Unit) sau Viena (Austria), Hamburg (Germania), Praga (Republica Cehă) sau Luxemburg, fiind relativ mic în regiunile învecinate, chiar dacă venitul primar al gospodăriilor populației din aceste regiuni este foarte mare. Prin urmare, PIB-ul regional per locuitor nu ar trebui să fie considerat egal cu venitul primar regional.

PIB-ul regional se calculează în moneda țării în cauză. Pentru a face ca PIB-ul să fie comparabil între țări, este convertit în euro, folosind rata de schimb medie oficială pentru respectivul an calendaristic. Cu toate acestea, ratele de schimb nu reflectă toate diferențele de preț între țări. Pentru a compensa aceasta, PIB-ul este convertit folosind factori de conversie, cunoscuți ca paritățile puterii de cumpărare (PPC), la o monedă comună artificială, numită standardul puterii de cumpărare (SPC). Aceasta face posibilă compararea puterii de cumpărare a unor monede naționale diferite.

Paritățile puterii de cumpărare și comparațiile internaționale ale volumelor

Diferențele internaționale ale valorilor PIB-ului, chiar după transformare prin intermediul ratelor de schimb într-o monedă comună, nu pot fi atribuite exclusiv diferitelor volume de bunuri și servicii. Componenta „nivelul prețurilor” este și ea un factor contributor major. Ratele de schimb reflectă mulți factori legați de cerere și ofertă de pe piețele valutare, precum comerțul internațional, previziunile inflației și diferențele dintre dobânzi. Prin urmare, convertirile prin intermediul ratelor de schimb au utilizare limitată în cazul comparațiilor internaționale. Pentru a obține o comparație mai exactă este esențial să se utilizeze rate de conversie speciale, care elimină efectul diferențelor de prețuri dintre țări. Paritățile puterii de cumpărare sunt rate de conversie monetară de acest tip, convertind date economice exprimate în monede naționale într-o monedă artificial comună, numită standardul puterii de cumpărare (SPC). Prin urmare, PPC-urile sunt utilizate pentru a converti PIB-ul și alte agregate economice (de exemplu, cheltuielile de consum pentru anumite grupuri de produse) din diferite țări în volume de cheltuieli comparabile, exprimate în SPC.

De la introducerea monedei euro, prețurile pot fi acum, pentru prima oară, comparate direct între țările din zona euro. Cu toate acestea, moneda euro are putere de cumpărare diferită în țări diferite din zona euro, în funcție de nivelul prețurilor naționale. Prin urmare, PPC-urile trebuie să fie utilizate în continuare pentru a calcula agregate de volume pure în SPC pentru statele membre din zona euro.

În forma lor cea mai simplă, PPC-urile sunt un set de raporturi de prețuri, care arată relația dintre prețurile în monedă națională pentru același bun sau serviciu în țări diferite (de exemplu, costul unei pâini este de 1,87 EUR în Franța, 1,68 EUR în Germania, 1,45 GBP în UK, etc.). Pentru studierea evoluției prețurilor este utilizat un coș de bunuri și servicii comparabile. Acestea sunt astfel selectate încât să reprezinte întreaga gamă de bunuri și de servicii, luând în considerare structurile de consum diferite în țări diferite. Rapoartele simple ale prețurilor la nivel de produs sunt agregate în PPC-uri pentru grupe de produse, apoi pentru consumul global și, în cele din urmă, pentru PIB. Pentru a avea o valoare de referință pentru calcularea PPC-urilor, de obicei este aleasă o țară care este utilizată ca țară de referință și căreia i se atribuie valoarea 1. Pentru Uniunea Europeană, alegerea unei singuri țări ca bază a părut inadecvată. Prin urmare, SPC este unitatea monetară comună artificială de referință utilizată în UE pentru a exprima volumul agregatelor economice în vederea comparațiilor spațiale în termeni reali.

Din păcate, din motive de cost, nu va fi posibil în viitorul previzibil să se calculeze ratele de conversie monetară regionale. Dacă astfel de PPC-uri regionale ar fi fost disponibile, PIB-ul în SPC pentru numeroase regiuni periferice sau rurale din UE ar fi, probabil, mai mare decât cel calculat utilizând PPC-urile naționale.

Calcularea în SPC în loc de în EUR poate duce la diferențe în ierarhizarea regiunilor. De exemplu, în 2008, regiunea Östra Mellansverige din Suedia a fost înregistrată ca având un PIB per locuitor de 30 800 EUR, situându-se peste regiunea italiană Marche, cu 26 700 EUR. Totuși, în SPC, Marche, la valoarea de 26 500 spc per locuitor, este înaintea regiunii Östra Mellansverige, cu valoarea26 200 SPC.

În ceea ce privește distribuția, utilizarea SPC în locul monedei euro are un efect de atenuare, deoarece regiunile cu un PIB per locuitor foarte mare au, în general, și niveluri de prețuri relativ mari. Aceasta reduce intervalul PIB-ului per locuitor în regiunile NUTS 2 în UE de la aproximativ 85 300 EUR la aproximativ 79 300 SPC.

PIB-ul per locuitor în SPC este variabila esențială pentru a determina eligibilitatea regiunilor NUTS 2 în cadrul politicii structurale a Uniunii Europene.

Dispersia PIB-ului regional per locuitor

Începând cu 2007, Eurostat a calculat un nou indicator derivat care înregistrează diferențele dintre PIB-urile regionale per locuitor și media națională și le face comparabile între țări. Acest indicator de dispersie este calculat la niveluri NUTS 2 și NUTS 3. Cifrele utilizate de Eurostat sunt bazate pe PIB-ul exprimat în standarde ale puterii de cumpărare (SPC).

Pentru o anumită țară, dispersia „D” a PIB-ului regional pentru regiuni de nivelul 2 este definită ca suma diferențelor absolute dintre PIB-urile regional și național per locuitor, ponderată pe baza cotei regionale a populației și exprimată în procente din PIB-ul național per locuitor:

              n D = 100   1   ∑ │ (y_i – Y)│ (p_i/P)           Y  i=1

În ecuația de mai sus:

yi este PIB-ul regional per locuitor al regiunii i;
Y este media națională a PIB-ului per locuitor;
pi este populația regiunii i;
P este populația țării;
n este numărul de regiuni ale țării.

Valoarea dispersiei PIB-ului per locuitor este zero în cazul în care valorile PIB-ului regional per locuitor sunt identice în toate regiunile țării sau zonei economice (cum ar fi UE sau zona euro) și ea va arăta, în condițiile în care toți ceilalți factori sunt egali, o creștere dacă diferențele dintre PIB-urile per locuitor pe regiuni cresc. Prin urmare, o valoare de 30 % înseamnă că PIB-urile tuturor regiunilor unei anumite țări, ponderate pe baza populației regionale, diferă de valoarea națională printr-o valoare medie de 30 %.

Context

PIB-ul este un indicator important al activității economice și al creșterii într-o regiune. El este utilizat pentru a compara statele membre ale UE și este esențial pentru a stabili o gamă largă de politici, cum ar fi măsura în care un stat membru ar trebui să contribuie la bugetul UE.

De exemplu, mediile pe trei ani ale PIB-ului sunt deosebit de importante deoarece ele sunt utilizate pentru a se decide care sunt regiunile eligibile pentru a beneficia de asistență din fondurile structurale ale Uniunii Europene.