Archive:Statistici privind migrația și populația migrantă

Date extrase în mai 2020.

Următoarea actualizare a articolului: iulie 2021.

Highlights

În 2018, în UE-27 au intrat 2,4 milioane de imigranți din țări din afara UE-27.

La 1 ianuarie 2019, din totalul de 446,8 milioane de persoane care trăiau în UE-27, 21,8 milioane de persoane (4,9 %) erau resortisanți din afara UE-27.

Statele membre ale UE-27 au acordat cetățenie unui număr de 672 de mii de persoane în 2018.

Imigranți, 2018

Prezentul articol prezintă statisticile Uniunii Europene (UE) privind migrația internațională (fluxuri), numărul de cetățeni naționali și resortisanți străini care formează populația („efectivele”) și datele referitoare la dobândirea cetățeniei. Migrația este influențată de o combinație de factori economici, politici, sociali și de mediu: fie în țara de origine a unui migrant (factorii de impuls), fie în țara de destinație (factori de atracție). Din punct de vedere istoric, se consideră că relativa prosperitate economică și stabilitatea politică din UE au exercitat un efect de atracție considerabil asupra imigranților.

În țările de destinație, migrația internațională poate constitui un instrument utilizat pentru a remedia deficite specifice ale pieței forței de muncă. Cu toate acestea, este aproape sigur că migrația, considerată individual, nu va reuși să inverseze tendința actuală de îmbătrânire a populației înregistrată în multe zone din UE.

Full article

Fluxuri migratorii: Numărul imigranților din țări terțe către UE-27 a fost de 2,4 milioane în 2018

În 2018, un total de 3,9 milioane de persoane au imigrat în unul dintre statele membre ale UE-27 și, conform datelor raportate, 2,6 milioane de emigranți au părăsit un stat membru al UE-27. Totuși, aceste cifre totale nu reprezintă fluxurile migratorii către/dinspre UE-27 în ansamblu, întrucât acestea includ, de asemenea, fluxurile între diferite state membre ale UE-27. În 2018, numărul estimat al imigranților din țări din afara UE-27 către UE-27 a fost de 2,4 milioane, iar numărul emigranților din UE-27 către o țară din afara UE-27 a fost de aproximativ 1,1 milioane - a se vedea figura 1. În plus, 1,4 milioane de persoane care își aveau anterior reședința într-un stat membru al UE-27 au migrat către un alt stat membru.

Figura 1: Imigranți din afara UE-27 și emigranți către țări din afara UE-27, UE-27, în perioada 2013-2018
(milioane)
Sursa: Eurostat (migr_imm12prv) și (migr_emi5nxt)

Germania: cel mai mare număr de imigranți și de emigranți

Germania a raportat cel mai mare număr total de imigranți (893,9 mii) în 2018, fiind urmată de Spania (643,7 mii), de Franța (386,9 mii) și de Italia (332,3 mii). Germania a raportat, de asemenea, cel mai mare număr de emigranți în 2018 (540,4 mii), fiind urmată de Spania (309,5 mii), de Franța (341,4 mii), de România (231,7 mii) și de Polonia (189,8 mii). În 2018, 22 dintre statele membre ale UE-27 au raportat o pondere mai mare a imigrării decât a emigrării, însă în Bulgaria, Croația, Letonia, Lituania și România numărul emigranților a depășit numărul imigranților.

Tabelul 1: Imigrația în funcție de cetățenie, 2018
Sursa: Eurostat (migr_imm1ctz)

În raport cu mărimea populației rezidente, Malta a înregistrat cele mai mari rate de imigrare în 2018 (55 de imigranți la 1 000 de persoane), fiind urmată de Luxemburg (41 de imigranți la 1 000 de persoane) — a se vedea figura 2. În ceea ce privește emigrația, cele mai mari rate în 2018 au fost raportate pentru Luxemburg (23 de emigranți la 1 000 de persoane), Malta (19 emigranți la 1 000 de persoane), Cipru (18 emigranți la 1 000 de persoane) și România (12 emigranți la 1 000 de persoane).

Figura 2: Imigranți, 2018
(la 1 000 de locuitori)
Sursa: Eurostat (migr_imm1ctz) și (migr_pop1ctz)

Cea mai mare pondere a imigranților naționali s-a înregistrat pentru România, cea mai mică pentru Luxemburg

În 2018, ponderea relativă a imigranților naționali (și anume a imigranților care dețin cetățenia statului membru al UE-27 de destinație a migrării), din numărul total de imigranți a fost cea mai ridicată în România (82 % din totalul imigranților), Slovacia (60 %), Lituania (57 %), Polonia (55 %) și Bulgaria (55 %). Acestea au fost singurele state membre ale UE-27 în care ponderea imigrației propriilor cetățeni a fost mai mare de jumătate din numărul total de imigranți — a se vedea figura 3. În schimb, în Luxemburg, imigrația propriilor cetățeni nu a reprezentat mai mult de 5 % din numărul total de imigranți în 2018.

Figura 3: Distribuția imigranților în funcție de cetățenie, 2018
(% din totalul imigranților)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)

Informațiile privind cetățenia au fost utilizate frecvent pentru a analiza situația imigranților de origine străină. Cu toate acestea, întrucât cetățenia se poate modifica pe parcursul vieții unei persoane, este util, de asemenea, să se analizeze informațiile în funcție de țara de naștere. Ponderea relativă a imigranților născuți în țară din numărul total de imigranți a înregistrat cea mai ridicată cifră în Bulgaria și Lituania (fiecare cu 51 % din totalul imigranților), urmată de România (43 % și Estonia (40 %). În schimb, în 2018, Luxemburg a raportat ponderi relativ scăzute de imigranți nativi, reprezentând mai puțin de 5 % din numărul total de imigranți.

Tabelul 2: Imigrația în funcție de țara de naștere, 2018
Sursa: Eurostat (migr_imm3ctb)

Reședința anterioară: În 2018, în UE-27 au intrat 2,4 milioane de imigranți

O analiză în funcție de reședința anterioară arată că Luxemburg a raportat cea mai mare pondere a imigranților proveniți dintr-un alt stat membru al UE-27 (93 % din numărul total al imigranților în 2018), fiind urmat de Slovacia (65 % și de Austria (62 %); ponderi relativ scăzute au fost raportate de Spania (19 % din totalul imigranților), precum și de Italia și de Slovenia (ambele cu 20 %) — a se vedea tabelul 3.

Tabelul 3: Imigrația în funcție de țara anterioară de reședință, 2018
Sursa: Eurostat (migr_imm5prv)

În ceea ce privește distribuția pe sexe a imigranților către statele membre ale UE-27 în 2018, a existat o ușoară prevalență a bărbaților față de femei (54 % comparativ cu 46 %). Statul membru care a raportat cea mai mare pondere a imigranților de sex masculin a fost Croația (75 %); în schimb, cea mai mare pondere a imigranților de sex feminin a fost raportată în Portugalia (53 %).

Figura 4: Imigranții în funcție de sex, 2018
(% din totalul imigranților)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)

Jumătate dintre imigranți aveau vârsta sub 29 de ani

În 2018, imigranții către statele membre ale UE-27 erau, în medie, mult mai tineri decât populația totală deja rezidentă în țara lor de destinație. La 1 ianuarie 2019, vârsta medie a populației totale din UE-27 era de 43,7 ani, în timp ce vârsta medie a imigranților către UE-27 era de 29,2 ani în 2018.

Figura 5: Structura pe vârste a imigranților în funcție de cetățenie, UE, 2018
(%)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)

Populația migrantă: La 1 ianuarie 2019, în UE-27 trăiau 21,8 milioane de cetățeni din afara UE-27

La 1 ianuarie 2019, numărul persoanelor având cetățenia unei țări terțe și reședința într-un stat membru al UE era de 21,8 milioane, reprezentând 4,9 % din populația UE-27. În plus, la 1 ianuarie 2019, 13,3 milioane de persoane care locuiau în unul dintre statele membre ale UE-27 aveau cetățenia unui alt stat membru al UE.

În termeni absoluți, cel mai mare număr de resortisanți străini care trăiau în statele membre ale UE-27 la 1 ianuarie 2019 s-a înregistrat în Germania (10,1 milioane de persoane), Italia (5,3 milioane), Franța (4,9 milioane) și Spania (4,8 milioane). Resortisanții străini din aceste patru state membre reprezentau împreună 71 % din numărul total al resortisanților străini care locuiau în toate statele membre ale UE-27, în timp ce aceleași patru state membre reprezentau împreună o proporție de 58 % din populația UE-27.

Tabelul 4: Populația resortisanților străini în funcție de grupa de cetățenie, 1 ianuarie 2019
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)

Populația străină formată din cetățeni din afara UE-27 în majoritatea statelor membre ale UE-27

La 1 ianuarie 2019, Belgia, Irlanda, Luxemburg, Austria și Slovacia au fost singurele state membre ale UE-27 în care resortisanții străini erau în principal cetățeni ai unui alt stat membru al UE-27. Acest lucru înseamnă că, în cele mai multe state membre ale UE-27, majoritatea resortisanților străini erau cetățeni ai unor țări din afara UE-27 (a se vedea tabelul 5). În cazul Letoniei și Estoniei, ponderea resortisanților din țări terțe este deosebit de mare ca urmare a numărului ridicat de non-cetățeni recunoscuți (în principal, cetățeni din fosta Uniune Sovietică, care își au reședința permanentă în aceste țări, dar nu au dobândit nicio altă cetățenie).

Figura 6: Ponderea resortisanților străini în cadrul populației rezidente, 1 ianuarie 2019
(%)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)

Cea mai mare pondere a populației străine s-a înregistrat în Luxemburg, cea mai scăzută în România

În termeni relativi, statul membru al UE-27 cu cea mai mare pondere a resortisanților străini a fost Luxemburg, proporția resortisanților străini fiind de 47 % din totalul populației. O pondere ridicată a resortisanților străini (cel puțin 10 % din populația rezidentă) a fost constatată, de asemenea, în Cipru, Malta, Austria, Estonia, Letonia, Irlanda, Belgia, Germania și Spania. În schimb, resortisanții străini au reprezentat mai puțin de 1 % din populația Poloniei (0,8 %) și a României (0,6 %). Ponderea relativă a cetățenilor născuți în străinătate din totalul populației a fost cea mai ridicată în Luxemburg (47 % din populația rezidentă), urmat de Cipru (21 %) și Malta (20 %). În schimb, la 1 ianuarie 2019, Polonia a raportat ponderi scăzute de cetățeni născuți în străinătate, 2 % din totalul populației, fiind urmată de Bulgaria (2,5 %), România (3,2 %) și Slovacia (3,6 %).

Tabelul 5: Populația cetățenilor născuți în străinătate în funcție de țara de naștere, 1 ianuarie 2019
Sursa: Eurostat (migr_pop3ctb)

Tabelul 6 prezintă o imagine de ansamblu asupra celor cinci grupuri principale de resortisanți străini și de cetățeni născuți în străinătate pentru statele membre ale UE-27, pentru Regatul Unit și pentru țările AELS (în funcție de disponibilitatea datelor).

Tabelul 6: Principalele țări de cetățenie și de naștere ale efectivelor de resortisanți străini/cetățeni născuți în străinătate, la 1 ianuarie 2019
(în cifre absolute și ca procent din totalul efectivelor de cetățeni străini/născuți în străinătate)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz) și (migr_pop3ctb)

Cetățenii români, polonezi, italieni și portughezi au reprezentat cele patru grupuri principale de cetățeni din UE-27 care locuiau în alte state membre ale UE-27 în 2019 (a se vedea figura 7).

Figura 7: Numărul cetățenilor UE-27 care își au reședința obișnuită în restul UE-27 la 1 ianuarie 2019
(milioane)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)

Resortisanții străini sunt mai tineri decât cetățenii naționali

O analiză a structurii pe vârste a populației arată că, pentru UE-27 în ansamblu, populația de resortisanți străini era mai tânără decât populația națională. Distribuția pe vârste a resortisanților străini, comparativ cu cetățenii naționali, indică o proporție mai mare a adulților relativ tineri, de vârstă activă. La 1 ianuarie 2019, vârsta medie a populației naționale a UE-27 era de 45 de ani, în timp ce vârsta medie a resortisanților străini care trăiau în UE-27 era de 36 de ani.

Figura 8: Structura pe vârste a efectivelor de cetățeni naționali și de resortisanți străini, UE-27, la 1 ianuarie 2019
(%)
Sursa: Eurostat (migr_pop2ctz)

Dobândirea cetățeniei: Statele membre ale UE-27 au acordat cetățenie unui număr de 672 de mii de persoane în 2018

Numărul cetățeniilor dobândite a scăzut cu 4 % în 2018

Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE-27 în 2018 a fost de 672,3 mii, corespunzând unei scăderi de 4 % față de 2017. Germania a înregistrat cel mai mare număr de persoane care au dobândit cetățenia în 2018, și anume 116,8 mii (sau 17 % din totalul corespunzător UE-27). Țările cu următoarele cele mai ridicate niveluri de dobândire a cetățeniei au fost Italia (112,5 mii), Franța (110,0 mii), Spania (90,8 mii) și Suedia (63,8 mii).

Figura 9: Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE-27, UE-27, 2009-2018
(1 000) Sursa: Eurostat (migr_acq)

În termeni absoluți, cele mai mari scăderi comparativ cu 2017 au fost observate în Italia, unde numărul rezidenților cărora le-a fost acordată cetățenia italiană a fost mai mic cu 34 100, urmată de Grecia (-6 400), Suedia (-5 100), Danemarca (-4 400) și Franța (-4 300). La polul opus, cele mai mari creșteri în termeni absoluți au fost observate în Spania (numărul persoanelor cărora li s-a acordat cetățenia spaniolă a fost mai mare cu 24 300 decât în 2017), urmată de Portugalia (+3 300) și de Luxemburg (+2 000).

Tabelul 7: Dobândirea cetățeniei în funcție de cetățenia deținută anterior, 2018
Sursa: Eurostat (migr_acq)

Aproximativ 566,1 mii de resortisanți ai unor țări terțe care își aveau reședința într-un stat membru al UE-27 au dobândit cetățenia UE-27 în 2018, această cifră corespunzând unei scăderi de 5 % față de 2017. Astfel, resortisanții țărilor terțe au reprezentat 84 % din totalul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE-27 în 2018. Acești noi cetățeni ai UE-27 au provenit, în principal, din Africa (28 % din numărul total de cetățenii dobândite), Europa din afara UE-27 (25 %), Asia (16 %) și din America de Nord și de Sud (14 %). Numărul cetățenilor unor state membre ale UE-27 care au dobândit cetățenia unui alt stat membru al UE-27 a fost de 89,6 mii de persoane, reprezentând 13 % din numărul total. În termeni absoluți, principalele grupuri de cetățeni ai UE-27 care au dobândit cetățenia unui alt stat membru al UE-27 au fost românii, care au devenit cetățeni ai Italiei (6,5 mii de persoane) și ai Germaniei (4,3 mii de persoane), polonezii, dintre care aproximativ jumătate au devenit cetățeni ai Germaniei (6,2 mii de persoane), și italienii, dintre care jumătate au devenit cetățeni ai Germaniei (4,0 mii de persoane).

În Luxemburg și Ungaria, majoritatea cetățeniilor noi au fost acordate unor persoane care erau cetățeni ai altui stat membru al UE-27. În cazul Luxemburgului, cea mai mare pondere a fost reprezentată de cetățenii portughezi, urmați de cetățenii francezi, italieni și belgieni, în timp ce, în cazul Ungariei, resortisanții UE-27 care au dobândit cetățenia au fost aproape exclusiv români.

La fel ca în anii anteriori, în 2018 cel mai numeros grup de noi cetățeni ai statelor membre ale UE-27 a fost alcătuit din resortisanți din Maroc (67,2 mii, corespunzând unei proporții de 10 % din totalul cetățeniilor acordate), urmat de resortisanți din Albania (47,4 mii sau 7,1 %), Turcia (28,4 mii sau 4,2 %) și Brazilia (23,1 mii sau 3,4 %). Comparativ cu 2017, numărul resortisanților din Maroc care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE-27 a scăzut cu 2 %. Majoritatea marocanilor au devenit cetățeni ai Spaniei (38 %), ai Italiei (23 %) sau ai Franței (23 %), în timp ce majoritatea albanezilor au obținut cetățenia greacă (51 %) sau italiană (46 %). Majoritatea turcilor (59 %) au primit cetățenie germană și aproximativ jumătate dintre brazilieni au primit cetățenia italiană (46 %).

Cea mai mare rată de naturalizare s-a înregistrat în Suedia și România

Un indicator utilizat în mod curent este „rata de naturalizare”, definită aici ca fiind raportul dintre numărul total al cetățeniilor acordate și efectivele de rezidenți străini la începutul aceluiași an. Statul membru al UE-27 cu cea mai ridicată rată de naturalizare în 2018 a fost Suedia (7,2 cetățenii dobândite la 100 de rezidenți străini), urmată de România și Portugalia (cu 5,6 și, respectiv, 5,1 cetățenii dobândite la 100 de rezidenți străini).

Figura 10: Rata de naturalizare (dobândirea cetățeniei la 100 de rezidenți străini), 2018
Sursa: Eurostat (migr_acq)și (migr_pop1ctz)

Date-sursă pentru tabele și grafice

Statistici privind migrația și populația migrantă: tabele și grafice

Surse de date

Emigrația este extrem de dificil de măsurat. Este mai dificil să se contabilizeze persoanele care pleacă decât cele care sosesc într-o țară, deoarece, pentru un migrant, în procesul său de migrație, este adesea mult mai important să interacționeze cu autoritățile din țara de destinație decât cu cele ale țării pe care o părăsește. O analiză comparativă a datelor din 2018 privind imigrarea și emigrarea din statele membre ale UE-27 (statistici „în oglindă”) a confirmat că acest lucru a fost valabil pentru multe țări — prin urmare, prezentul articol se concentrează asupra datelor privind imigrația.

Eurostat produce statistici privind o serie de aspecte legate de fluxurile migrației internaționale, efectivele de resortisanți străini și dobândirea cetățeniei. Datele sunt colectate pe bază anuală și sunt transmise către Eurostat de autoritățile statistice naționale ale statelor membre ale UE-27.

Surse juridice

Din 2008, colectarea datelor referitoare la migrație și a datelor în materie de protecție internațională se bazează pe Regulamentul nr. 862/2007, iar analiza și componența grupurilor de state membre ale UE, de țări AELS și de țări candidate la data de 1 ianuarie a anului de referință sunt prezentate în Regulamentul de punere în aplicare nr. 351/2010. Acesta definește un set fundamental de statistici privind fluxurile migrației internaționale, efectivele de resortisanți străini, dobândirea cetățeniei, permisele de ședere, azilul și măsurile împotriva intrării și șederii ilegale. Deși statele membre ale UE pot continua să utilizeze orice tip de surse de date adecvate, conform disponibilității și practicilor naționale, statisticile colectate în temeiul regulamentului trebuie să se bazeze pe definiții și concepte comune. Majoritatea statelor membre ale UE își întemeiază statisticile pe surse de date administrative, cum ar fi registrele de evidență a populației, a resortisanților străini, a rezidenților sau a permiselor de muncă, registrele de asigurări de sănătate și evidențele fiscale. Unele țări utilizează statistici „în oglindă”, anchete prin sondaj sau metode de estimare pentru a obține statistici privind migrația. Se preconizează că punerea în aplicare a regulamentului va avea ca rezultat sporirea disponibilității și a comparabilității statisticilor privind migrația.

În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul 862/2007, imigranții care au avut reședința (sau despre care se presupune că vor avea reședința) pe teritoriul unui stat membru al UE pentru o perioadă de cel puțin 12 luni sunt enumerați, precum și emigranții care au locuit în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Prin urmare, datele colectate de Eurostat vizează migrația pentru o perioadă de cel puțin 12 luni: în consecință, migranții includ persoanele care au migrat pentru o perioadă de cel puțin un an, precum și persoanele care au migrat definitiv. Datele privind dobândirea cetățeniei sunt colectate de Eurostat în conformitate cu dispozițiile articolului 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul 862/2007, care prevede că: „Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) statistici privind numărul de (...) persoane care au reședința obișnuită pe teritoriul statului membru și care au obținut, în anul de referință, cetățenia statului membru (…) defalcate (...) în funcție de cetățenia anterioară sau de statutul de apatrid al persoanelor în cauză”.

Definiții

Cifrele cumulate pentru UE-27 privind cetățeniile dobândite, corespunzătoare anilor 2012, 2011 și 2010 includ datele raportate de România pentru 2009.

Pentru 2018, datele privind dobândirea cetățeniei sunt rotunjite, provizoriu, la cel mai apropiat multiplu de 5 în cazul Germaniei.

Datele privind dobândirea cetățeniei în funcție de cetățenia anterioară, nu sunt disponibile pentru România pentru anii 2017 și 2018.

Agregatele pentru UE-27 privind imigrația în funcție de țara de reședință anterioară pentru perioada 2013-2018 includ Regatul Unit în componența UE deoarece datele la nivel de UE-27 nu sunt disponibile pentru Cipru.

Agregatele pentru UE-27 privind populația în funcție de cetățenie la 1 ianuarie 2019 includ Regatul Unit în componența UE, deoarece datele la nivel de UE-27 nu sunt disponibile pentru Cipru și Malta.

Vârstă:

În ceea ce privește definiția vârstei pentru fluxurile migratorii, trebuie remarcat că datele pentru 2018 se referă la vârsta împlinită a respondentului sau la vârsta sa la sfârșitul anului de referință pentru toate statele membre ale UE-27, exceptând Irlanda, Grecia, Austria, Malta, România și Slovenia. În cazul acestor țări, precum și în cazul Marii Britanii, datele se referă la vârsta împlinită a respondentului sau vârsta la ultima zi de naștere. În ceea ce privește definiția vârstei pentru dobândirea cetățeniei, trebuie remarcat că datele pentru 2018 se referă la vârsta împlinită a respondentului sau la vârsta sa la sfârșitul anului de referință pentru toate statele membre ale UE-27, exceptând Germania, Grecia, Irlanda, Austria, Lituania, Malta, România și Slovenia. În cazul acestor țări, precum și în cazul Marii Britanii, datele se referă la vârsta împlinită a respondentului sau vârsta la ultima zi de naștere.

Statele membre și țările AELS în funcție de includerea/excluderea solicitanților de azil și a refugiaților în/din datele privind populația raportate către Eurostat în cadrul Colecției de date demografice unificate Anul de referință 2018

Populația la 1.1.2019	Incluși	Excluși
Solicitanți de azil cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni	Belgia, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Regatul Unit, Norvegia, Elveția	Bulgaria, Cehia, Danemarca, Croația, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Islanda, Liechtenstein
Refugiați cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni	Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția

Notă: Norvegia (solicitanții de azil și refugiații fără permis de ședere nu sunt incluși)

Statele membre și țările AELS în funcție de includerea/excluderea solicitanților de azil și a refugiaților în/din datele privind migrația raportate către Eurostat în cadrul Colecției de date demografice unificate Anul de referință 2018

Migrația pentru anul 2018	Incluși	Excluși
Solicitanți de azil cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni	Belgia, Germania, Estonia, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Luxemburg, Țările de Jos, Austria, Portugalia, Regatul Unit, Elveția, Norvegia	Bulgaria, Cehia, Danemarca, Irlanda, Croația, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Islanda, Liechtenstein
Refugiați cu reședință obișnuită pentru o perioadă de cel puțin 12 luni	Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția

Notă: Norvegia (solicitanții de azil și refugiații care nu au permis de ședere nu sunt incluși); Irlanda (refugiații care nu locuiesc într-o gospodărie privată nu sunt incluși)

Refugiat: Noțiunea face referire nu numai la persoanele cărora le-a fost acordat statutul de refugiat [astfel cum este definit la articolul 2 litera (e) din Directiva 2011/95/CE, în sensul articolului 1 din Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților, astfel cum a fost modificată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967], ci și la persoanele cărora le-a fost acordată protecție subsidiară [astfel cum este definită la articolul 2 litera (g) din Directiva 2011/95/CE] și la persoanele care fac obiectul unei decizii prin care li se acordă o autorizație de ședere pe teritoriul unui stat din motive umanitare prevăzute de legislația națională în domeniul protecției internaționale.

Solicitant de azil: cererile de azil depuse pentru prima dată sunt specifice pentru fiecare țară și nu implică un termen-limită. Prin urmare, un solicitant de azil poate depune o cerere pentru prima dată într-o anumită țară, iar ulterior poate parcurge din nou acest proces în calitate de solicitant care depune o cerere pentru prima dată în orice altă țară. În cazul în care solicitantul de azil depune din nou o cerere în aceeași țară după orice interval de timp, acesta nu este considerat din nou drept solicitant care depune o cerere pentru prima dată.

Rată de naturalizare: Noțiunea de „rată de naturalizare” trebuie să fie utilizată cu precauție, întrucât numărătorul include toate modurile de dobândire a cetățeniei și nu doar naturalizările rezidenților străini eligibili, iar numitorul include toți resortisanții străini și nu numai resortisanții eligibili pentru naturalizare.

Contextul

Cetățenii statelor membre ale UE dispun de libertatea de a călători și de libertatea de circulație în interiorul granițelor UE. Politicile în domeniul migrației din UE în ceea ce privește resortisanții țărilor din afara UE urmăresc din ce în ce mai mult să atragă un anumit profil de migranți, cel mai adesea pentru a remedia anumite deficite de competențe. Selecția poate fi realizată pe baza cunoștințelor lingvistice, a experienței profesionale, a educației și a vârstei. Alternativ, angajatorii pot recruta personal astfel încât migranții să aibă deja un loc de muncă la sosire.

În afară de politicile de încurajare a recrutării forței de muncă, deseori politica privind imigrația se concentrează pe două domenii: prevenirea migrației clandestine și a angajării ilegale a migranților fără permis de muncă, precum și promovarea integrării imigranților în societate. Au fost mobilizate resurse importante pentru a lupta împotriva rețelelor de introducere ilegală de persoane și de trafic de persoane în UE.

În cadrul Comisiei Europene, Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne este responsabilă pentru politica europeană în domeniul migrației. În 2005, Comisia Europeană a relansat dezbaterea privind necesitatea unui set comun de norme privind admiterea migranților economici printr-o Carte verde privind abordarea UE legată de gestionarea migrației economice [COM(2004) 811 final] care a condus la adoptarea unui plan de politică privind migrația legală [COM(2005) 669 final] la sfârșitul anului 2005. În iulie 2006, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind prioritățile de politică în lupta împotriva imigrației ilegale a resortisanților din țări terțe [COM(2006) 402 final], care își propune să găsească un echilibru între securitate și drepturile fundamentale ale persoanelor în toate etapele procesului de imigrație ilegală. În septembrie 2007, Comisia Europeană a prezentat al treilea raport anual privind migrația și integrarea [COM(2007) 512 final]. O comunicare a Comisiei Europene adoptată în octombrie 2008 a subliniat importanța consolidării abordării globale a migrației: coordonare, coerență și sinergii sporite [COM(2008) 611 final] ca aspect al politicii externe și de dezvoltare. Programul de la Stockholm, adoptat de șefii de stat și de guvern din UE în decembrie 2009, stabilește un cadru și o serie de principii pentru evoluția continuă a politicilor europene privind justiția și afacerile interne în perioada 2010-2014; aspectele legate de migrație sunt o parte importantă a acestui program. Pentru a pune în practică modificările convenite, în 2010, Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm – crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei [COM(2010) 171 final].

În mai 2013, Comisia Europeană a publicat „Raportul pentru 2013 privind cetățenia UE” [COM(2013) 269 final]. Raportul a constatat faptul că cetățenia UE oferă noi drepturi și oportunități. A circula și a trăi liber în UE reprezintă dreptul cel mai strâns legat de cetățenia UE. Având în vedere tehnologia modernă și faptul că deplasarea este mai ușoară în prezent, libera circulație permite europenilor să își extindă orizonturile dincolo de granițele naționale, să își părăsească țara pentru perioade mai scurte sau mai lungi, să se deplaseze între statele UE pentru a lucra, pentru a studia și pentru activități formative, să călătorească în interes de serviciu sau în scop recreativ sau să își facă cumpărăturile dincolo de granițe. Libera circulație are potențialul de a spori interacțiunile sociale și culturale în cadrul UE și de a crea legături mai strânse între cetățenii UE. În plus, aceasta poate genera beneficii economice reciproce pentru întreprinderi și consumatori, inclusiv pentru cei care rămân acasă, întrucât barierele interne sunt eliminate în mod constant.

La 13 mai 2015, Comisia Europeană a prezentat Agenda europeană privind migrația [COM(2015) 240 final], subliniind măsurile imediate care trebuie luate pentru a răspunde situației de criză din regiunea mediteraneeană, precum și pașii care trebuie urmați în următorii ani pentru o gestionare mai bună a migrației sub toate aspectele sale.

Rețeaua europeană de migrație Raportul anual privind migrația și azilul (2016) a fost publicat în aprilie 2017. Acesta oferă o imagine de ansamblu asupra principalelor evoluții juridice și în materie de politică în întreaga UE și în țările participante. Raportul constituie un document cuprinzător și vizează toate aspectele politicii în materie de migrație și de azil a Direcției Generale Migrație și Afaceri Interne și a agențiilor UE.

La 15 noiembrie 2017, Agenda europeană actualizată privind migrația s-a concentrat pe criza refugiaților, o politică comună în domeniul vizelor și pe spațiul Schengen. Printre subiecte s-au numărat relocările și transferurile, sprijinul financiar acordat Greciei și Italiei și facilitățile pentru refugiați. Obiectivele au inclus sprijinirea refugiaților pentru a ajunge în Europa prin căi legale și sigure, asigurând faptul că responsabilitatea transferului este repartizată corect între statele membre, integrând migranții la nivel local și regional.

La 4 decembrie 2018, Comisia a publicat un raport privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a Agendei europene privind migrația, care examinează progresele înregistrate și lacunele în punerea în aplicare a Agendei europene privind migrația. Concentrându-se pe modul în care schimbările climatice, demografia și factorii economici creează noi motive de emigrare, raportul a confirmat că factorii care au generat presiunea migratorie asupra Europei au fost de natură structurală, iar o abordare eficientă și uniformă a problemei devine astfel și mai importantă. La 16 octombrie 2019, Comisia a publicat [1] un raport referitor la progresele înregistrate cu privire la punerea în aplicare a Agendei europene privind migrația, care se axează pe măsurile esențiale care trebuie adoptate, în special pe rutele mediteraneene, precum și acțiunile de consolidare a setului de instrumente ale UE privind migrația, frontierele și azilul.

Printre cele mai importante texte juridice adoptate în domeniul imigrației se numără:

Articolul 20 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor la dreptul Uniunii privind cetățenii UE;
Articolul 21 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene privind cetățenii UE;
Articolul 79 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene privind controlul la frontiere, dreptul de azil și imigrarea pentru resortisanții țărilor terțe;
Directiva 2003/09/CE de stabilire a standardelor minime pentru primirea solicitanților de azil în statele membre;
Directiva 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei;
Directiva 2003/109/CE privind statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung;
Directiva 2003/110/CE privind asistența la tranzit în cadrul măsurilor de îndepărtare pe cale aeriană;
Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora;
Directiva 2004/81/CE privind victimele traficului de persoane;
Directiva 2004/82/CE privind obligația operatorilor de transport de a comunica datele privind pasagerii;
Directiva 2004/83/CE privind standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat;
Directiva 2004/114/CE privind condițiile de admisie a studenților;
Directiva 2005/71/CE privind facilitarea admisiei în UE a cercetătorilor;
Directiva 2008/115/CE privind returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală;
Directiva 2009/50/CE privind admiterea migranților înalt calificați;
Directiva 2009/52/CE privind sancțiunile la adresa angajatorilor;
Directiva 2011/95/CE privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiații eligibili pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate;
Directiva 2011/98/UE privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru;
Directiva 2013/32/UE privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale;
Directiva 2013/33/UE de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională;
Directiva 2014/36/UE privind lucrătorii sezonieri;
Directiva 2014/54/UE privind libera circulație a lucrătorilor;
Directiva 2014/66/UE privind transferurile în cadrul aceleiași companii;
Directiva 2014/67/UE privind detașarea lucrătorilor;
Directiva 2016/801/UE privind studenții și cercetătorii;

Documente legislative - Agenda europeană privind migrația

Materiale de presă - Agenda europeană privind migrația