Statistici privind criminalitatea

Date din august 2012: Cele mai recente date: Informații Eurostat suplimentare, Tabele principale și Bază de date.

Tabelul 1: Agenți de poliție, 1999-2009 – Surse: Eurostat (crim_plce), (demo_pjan), (demo_r_d2jan) și Departamentul pentru afaceri economice și sociale din cadrul Organizației Națiunilor Unite (World Population Prospects: ediția revizuită din 2010)

Tabelul 2: Infracțiuni înregistrate de poliție, 1999-2009
(1 000) - Sursă: Eurostat (crim_gen)

Graficul 1: Delicte înregistrate de poliție, UE-27, 2005-2009 (1)
(2005=100) - Sursă: Eurostat (crim_gen)

Graficul 2: Omucideri, medie anuală, 2007-2009
(la 100 000 de locuitori) - Surse: Eurostat (crim_gen), (demo_pjan), (demo_r_d2jan) și Departamentul pentru afaceri economice și sociale din cadrul Organizației Națiunilor Unite (World Population Prospects: ediția revizuită din 2010)

Tabelul 3: Efectivele din penitenciare, 1999-2009 – Surse: Eurostat (crim_pris), (demo_pjan), (demo_r_d2jan) și Departamentul pentru afaceri economice și sociale din cadrul Organizației Națiunilor Unite (World Population Prospects: ediția revizuită din 2010)

Statisticile Uniunii Europene (UE) disponibile în prezent privind infracționalitatea și justiția penală reflectă diversitatea sistemelor juridice și de ordine publică din țările UE. Statisticile privind infracționalitatea din statele membre ar trebui să compare tendințele înregistrate în timp, evitându se astfel comparațiile directe ale nivelurilor între țări pentru un anumit an, întrucât datele pot fi influențate de o serie de factori, printre care se numără nivelurile diferite de clasificare penală, eficiența sistemelor de justiție penală și practicile de înregistrare ale instituțiilor polițienești; în plus, este probabil ca un procent relativ ridicat de infracțiuni să rămână neînregistrate. În toate statele membre ale UE se depun în prezent eforturi pentru a îmbunătăți comparabilitatea statisticilor privind infracționalitatea.

Principalele rezultate statistice

În 2009, existau 1,7 milioane de agenți de poliție în UE-27, ceea ce a reprezentat o creștere totală cu 2,7&nbsp% față de situația înregistrată cu patru ani în urmă (comparația nu a inclus Belgia și Bulgaria) – a se vedea tabelul 1. În perioada 1999-2009, dimensiunile efectivelor polițienești naționale au suferit unele schimbări destul de rapide, numărul agenților de poliție fiind redus cu peste10 % în toate statele membre din regiunea Mării Baltice și în Irlanda de Nord; reduceri mai modeste s au înregistrat și în România, Germania, Republica Cehă și Austria. Pe de altă parte, toate celelalte state membre au înregistrat o creștere a efectivelor polițienești.

O cuantificare relativă a dimensiunilor efectivelor polițienești individuale poate fi obținută prin analiza numărului de agenți de poliție la 100 000 de locuitori. În 2009, s a înregistrat, în medie, un număr de 338 de agenți de poliție la 100 000 de locuitori în UE-27. Dintre statele membre, în Cipru această cifră a fost de aproape două ori mai mare, cu o medie de 672 de agenți de poliție la 100 000 de locuitori; poziția imediat următoare a fost ocupată de Spania (506). La polul opus, cel mai scăzut număr de agenți de poliție la 100 000 de locuitori a fost consemnat în Finlanda (156), urmată de Danemarca (197) și Suedia (207).

În 2009, poliția a înregistrat aproximativ 28 de milioane de infracțiuni în UE-27 (a se vedea tabelul 2). Începând din anul 2000, numărul infracțiunilor înregistrate în UE-27 a urmat o traiectorie ascendentă, atingând cote maxime în 2002 și 2003, dar ulterior a scăzut în fiecare an, până în 2009. Între 2003 și 2009 s au consemnat scăderi de peste 10 % în Malta, Regatul Unit, Polonia, Grecia și Franța.

Graficul 1 arată evoluția numărului de infracțiuni înregistrate în UE-27 între anii 2005 și 2009, pentru o serie de delicte: cea mai importantă scădere a numărului de infracțiuni denunțate pe parcursul acestei perioade a vizat furtul de autovehicule (-26 %), dar au existat, de asemenea, diminuări semnificative ale numărului de omucideri și jafuri înregistrate de poliție. Pe de altă parte, a existat o creștere modestă a numărului de spargeri de locuințe (3 %) și de infracțiuni legate de traficul de droguri (1 %) .

Graficul 2 prezintă o imagine mai detaliată asupra numărului de omucideri care sunt înregistrate de poliție în statele membre; datele sunt prezentate in funcție de valoarea medie pentru perioada 2007-2009. În ansamblu, în UE-27 au existat 1,3 omucideri la 100 000 de locuitori, cifrele variind de la o valoare maximă de 8,3 înregistrată în Lituania – și 6,1 în țara vecină, Estonia – până la mai puțin de 1 în Spania, Germania, Slovenia și Austria.

Cifrele privind efectivele din penitenciare cuprind toate tipurile de penitenciare, inclusiv centrele pentru adulți și minori și izolatoarele de detenție preventivă, dar exclud persoanele care nu sunt deținute în cazuri penale, ci în scopuri administrative, de exemplu pentru anchetele în curs privind statutul lor de imigranți. În 2009, în UE-27 au existat peste 630 000 de deținuți, adică aproximativ 127 de deținuți la 100 000 de locuitori. Ratele cele mai ridicate (peste 200 de deținuți la 100 000 de locuitori) s au înregistrat în statele membre din regiunea Mării Baltice și în Polonia. La polul opus, țările nordice (Danemarca, Finlanda și Suedia, precum și Islanda și Norvegia, dintre țările terțe) au raportat, fiecare, sub 80 de deținuți la 100 000 de locuitori în 2009; de asemenea, cifre similare s au înregistrat în Slovenia și Irlanda, precum și în Elveția – a se vedea tabelul 3.

Sursele și disponibilitatea datelor

Eurostat a publicat statistici privind infracționalitatea și justiția penală începând cu anul 1950, menționând numărul total de infracțiuni înregistrate, iar începând cu 1993 a publicat date care acoperă un ansamblu de delicte specifice; baza de date cuprinde, de asemenea, statistici privind efectivele din penitenciare începând cu 1987 și privind numărul agenților de poliție începând cu 1993.

Cifrele pentru Regatul Unit sunt raportate pentru jurisdicțiile separate ale Angliei și Țării Galilor, Scoției și Irlandei de Nord.

Ca regulă generală, comparațiile trebuie să se bazeze pe tendințe, nu pe niveluri, pornind de la ipoteza că sistemul de înregistrare dintr-o țară își păstrează în ansamblu aceleași caracteristici în timp. Cu toate acestea, există multe întreruperi ale secvențelor temporale, precum și alte modificări metodologice sau ale definițiilor.

Compararea între țări a statisticilor privind infracționalitatea poate fi afectată de o serie de factori, precum:

existența unor sisteme juridice și de justiție penală diferite;
procentajul de infracțiuni denunțate către poliție și înregistrate de poliție;
diferențele generate de momentul înregistrării (de exemplu, momentul în care infracțiunile sunt denunțate către poliție, momentul în care este identificat un suspect etc.);
diferențele dintre regulile de contabilizare a infracțiunilor multiple;
diferențele dintre listele de delicte incluse în cifrele globale privind infracționalitatea.

În consecință, informațiile prezentate ar trebui analizate cu precauție.

Cifrele privind efectivele din penitenciare pot fi, de asemenea, influențate de o serie de factori, precum:

numărul de cauze deferite instanțelor judecătorești,
procentul de condamnați care execută pedepse cu închisoarea,
durata pedepselor aplicate;
numărul de persoane aflate în detenție preventivă,
data la care a fost elaborat studiul (în special în cazurile în care au existat amnistii sau alte tipuri de eliberare anticipată).

Efectivele din penitenciare ar trebui să fie contabilizate ca numărul total de deținuți adulți și minori (inclusiv persoanele aflate în detenție preventivă) la data de 1 septembrie a fiecărui an. Cifrele includ delincvenții aflați în penitenciare, în centre pentru delincvenți minori, în centre pentru toxicomani și în spitale psihiatrice sau alte spitale.

Primele etape către un sistem statistic mai comparabil privind criminalitatea și justiția penală au fost descrise în Comunicarea Comisiei Europene intitulată „Elaborarea unei strategii a UE globale și coerente în vederea elaborării de statistici în materie de infracționalitate și justiție penală: plan de acțiune al UE 2006-2010” [COM(2006) 437 final] (în limba engleză). Pe termen scurt, obiectivul a fost colectarea de date la nivel național și evaluarea calității acestora. Totuși, scopul pe termen mai lung al Direcției Generale Afaceri Interne a Comisiei Europene (în limba engleză) este elaborarea, în strânsă colaborare cu Eurostat, a unei metodologii armonizate pe care ar trebui să se bazeze colectarea statisticilor la nivelul UE, permițând astfel comparații între statele membre privind structura și tendințele infracționalității. Aceste eforturi continuă în cadrul Programului de la Stockholm din 2009 „O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora”.

Context

Eliminarea progresivă a controalelor de frontieră de pe teritoriul UE a facilitat în mod considerabil libera circulație a cetățenilor europeni, dar se poate să fi facilitat, de asemenea, acțiunile delincvenților, în special din cauza faptului că raza de acțiune a autorităților de aplicare a legii și a sistemelor de justiție penală se întinde, în general, până la limitele frontierelor naționale.

De la adoptarea Tratatului de la Amsterdam, UE și-a fixat obiectivul de a crea un spațiu comun de libertate, securitate și justiție. Acest obiectiv a fost elaborat suplimentar prin Programul de la Haga din 2004, în care se subliniau zece domenii prioritare: consolidarea drepturilor fundamentale și a cetățeniei, lupta împotriva terorismului; definirea unei abordări echilibrate asupra migrației, dezvoltarea unei gestionări integrate a frontierelor externe ale UE, instituirea unei proceduri comune în materie de azil, maximizarea impactului pozitiv al imigrației, asigurarea unui echilibru corespunzător între protecția vieții private și securitate în cadrul schimbului de informații, elaborarea unui concept strategic de combatere a crimei organizate, asigurarea unui veritabil spațiu european de justiție, precum și asumarea partajată a responsabilității și asigurarea solidarității.

Ca parte a activității de armonizare și dezvoltare a statisticilor privind criminalitatea și justiția penală, statele membre ale UE au decis de comun acord să armonizeze definițiile delictelor și nivelul sancțiunilor pentru anumite tipuri de delicte. În plus, recunoașterea reciprocă a deciziilor pronunțate de către judecătorii naționali ar trebui să devină piatra de temelie a cooperării judiciare în materie penală, o serie de instrumente fiind deja dezvoltate în vederea facilitării în practică a cooperării transfrontaliere.

În ceea ce privește cooperarea polițienească, UE dorește să faciliteze accesul autorităților de aplicare a legii din fiecare dintre statele membre la informații relevante (cum ar fi bazele de date referitoare la ADN, amprente, înregistrarea vehiculelor sau imigrație) și să amelioreze cooperarea polițienească într-un cadru comun în vederea protecției datelor cu caracter personal. Accesul la informații este reglementat de o serie de acte normative, printre care se numără Directiva 2006/24/CE privind păstrarea datelor, Decizia-cadru 2006/960/JAI adoptată la inițiativa Suediei, Decizia 2008/615/JAI a Consiliului (Decizia Prüm) și Regulamentul nr. 767/2008 privind sistemul de informații privind vizele (VIS) și schimbul de date între statele membre.

Cooperarea polițienească a fost încurajată prin intermediul unor acte legislative, ca de exemplu Decizia-cadru 2002/465/JAI privind echipele comune de anchetă și Decizia 2008/617/JAI a Consiliului privind îmbunătățirea cooperării dintre unitățile speciale de intervenție ale statelor membre ale Uniunii Europene în situații de criză, creându-se, de asemenea, o serie de organizații/organisme pentru facilitarea cooperării dintre diferitele instituții responsabile cu aplicarea legii, precum Colegiul European de Poliție (CEPOL) (în limba engleză), Oficiul European de Poliție (Europol) (în limba engleză) sau Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale UE (Frontex) (în limba engleză). De asemenea, UE sprijină o serie de proiecte naționale și multinaționale, prin intermediul unor programe precum „Prevenirea și combaterea infracționalității” (Decizia 2007/125/JAI a Consiliului).