UE propune noi norme antidumping și anti-subvenție
Data: 16/11/2016
Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, a declarat: „Comerțul este cea mai bună pârghie pentru creșterea economică. Comerțul liber trebuie, însă, să fie echitabil, și numai comerțul echitabil poate fi liber. Prezentăm acum o propunere de adaptare a instrumentelor noastre de apărare comercială pentru a face față noilor realități ale supracapacității și unui cadru juridic internațional în schimbare. Peste 30 de milioane de locuri de muncă în Europa, dintre care 6 milioane în IMM-uri, depind de un comerț liber și echitabil, ca pilon central al strategiei UE pentru ocuparea forței de muncă și creșterea economică.”
Propunerea include, de asemenea, o perioadă de tranziție în cursul căreia toate măsurile antidumping în vigoare în prezent, precum și anchetele în curs de desfășurare rămân reglementate de legislația existentă. Comisia a propus și consolidarea legislației anti-subvenții, astfel încât, în cazurile viitoare, orice noi subvenții constatate pe parcursul unei anchete să poată face, de asemenea, obiectul anchetei și să poată fi incluse în taxele finale instituite.
Etapa următoare
Parlamentul European și Consiliul UE vor decide cu privire la propunere prin procedura legislativă ordinară.
Context
În conformitate cu normele actuale, în condiții normale de piață, dumpingul se calculează prin compararea prețului de export al unui produs către UE cu prețurile sau cu costurile produsului pe piața internă a țării exportatoare. Această abordare va fi menținută și completată de noua metodologie care va fi neutră în ceea ce privește țările.
Ea se va aplica în același mod pentru toți membrii OMC și va lua în considerare denaturările semnificative din anumite țări. Pentru identificarea denaturărilor vor fi luate în considerare mai multe criterii, cum ar fi politicile de stat și influența statului, prezența generalizată a întreprinderilor deținute de stat, discriminarea în favoarea companiilor naționale și independența sectorului financiar.
Persoane de contact pentru presă:
Daniel ROSARIO (+ 32 2 295 61 85)
Axel FOUGNER (+32 2 295 72 76)
Întrebări din partea publicului larg:
Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email
Pagini utile
Înregistrarea sesiunii de întrebări și răspunsuri
NOTĂ: Comisia propune modificări ale legislației UE în materie de antidumping și antisubvenție
Postarea de pe blogul comisarului Malmström
Comunicat de presă: Dezbaterea de orientare a colegiului din iulie 2016
Informații suplimentare cu privire la apărarea comercială a UE