Archive:Conturile naționale și PIB-ul

Date extrase în mai 2015. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Următoarea actualizare a articolului: octombrie 2017. Versiunea în limba engleză este mai recentă.

Figura 1: PIB la prețurile actuale de pe piață, 2004-2014
(miliarde EUR)
Sursă: Eurostat (tec00001) și (nama_10_gdp)

Tabelul 1: PIB la prețurile actuale de pe piață, 2003–2004 și 2012-2014
Sursă: Eurostat (nama_10_gdp), (nama_10_pc) și (tec00114)

Figura 2: PIB pe cap de locuitor la prețurile actuale de pe piață, 2003 și 2013 (¹)
(UE-28 = 100; pe baza SPC pe cap de locuitor)
Sursă: Eurostat (tec00114)

Figura 3: Creșterea PIB-ului real, 2004-2014
(modificări procentuale comparativ cu anul anterior)
Sursă: Eurostat (nama_10_gdp)

Tabelul 2: Creșterea PIB-ului real, 2004-2014
(modificări procentuale comparativ cu anul anterior; media pentru 2004-2014)
Sursă: Eurostat (nama_10_gdp)

Tabelul 3: Valoarea adăugată brută la prețurile de bază, 2003 și 2013
(procent din valoarea adăugată brută totală)
Sursă: Eurostat (nama_nace10_c)

Figura 4: Valoarea adăugată brută, UE-28, 2004-2014
(2005 = 100)
Sursă: Eurostat (nama_10_a10)

Figura 5: Valoarea adăugată brută, UE-28, 2004-2014
(2005 = 100)
Sursă: Eurostat (nama_10_a10)

Figura 6: Productivitatea muncii, UE-28, 2004 și 2014
(mii EUR pe lucrător salariat)
Sursă: Eurostat (nama_10_a10) și (nama_10_a10e)

Tabelul 4: Productivitatea reală a muncii, 2004-2014
(2010 = 100)
Sursă: Eurostat (nama_10_lp_ulc)

Figura 7: Cheltuielile de consum și formarea brută de capital la prețuri constante, UE-28, 2004-2014
(2005 = 100)
Sursă: Eurostat (nama_10_gdp)

Figura 8: Rata de variație anuală
(reală) a componentelor de cheltuieli ale PIB-ului, UE-28, 2004-2014
(%)
Sursă: Eurostat (nama_10_gdp)

Figura 9: Componentele de cheltuieli ale PIB-ului, UE-28, 2014
(% din PIB)
Sursă: Eurostat (nama_10_gdp) sau (tec00009), (tec00010), (tec00011) și (tec00110)

Figura 10: Formarea brută de capital fix, 2014
(% din PIB)
Sursă: Eurostat (nama_10_gdp)

Tabelul 5: Investiții, 2003, 2008 și 2013
(% din PIB)
Sursă: Eurostat (tsdec210)

Figura 11: Distribuirea veniturilor, 2014
(% din PIB)
Sursă: Eurostat (nama_10_gdp) sau (tec00016), (tec00015) și (tec00013)

Figura 12: Distribuirea veniturilor, UE-28, 2004-2014
(2005 = 100)
Sursă: Eurostat (nama_10_gdp) sau (tec00016), (tec00015) și (tec00013)

Tabelul 6: Cheltuielile de consum ale gospodăriilor, 2004, 2009 și 2014
Sursă: Eurostat (nama_10_gdp) și (nama_10_pc)

Conturile naționale reprezintă sursa unei multitudini de indicatori economici binecunoscuți care sunt prezentați în articolul de față. Produsul intern brut (PIB) este cea mai utilizată unitate de măsură pentru dimensiunea globală a unei economii, în vreme ce indicatori derivați precum PIB pe cap de locuitor – de exemplu, în moneda euro sau ajustat pentru a ține seama de diferențele de nivel al prețurilor – cunosc o utilizare largă drept instrumente de comparare a nivelurilor de trai sau de monitorizare a procesului de convergență în Uniunea Europeană (UE).

Mai mult decât atât, elaborarea unor componente specifice PIB-ului și a unor indicatori asociați, precum cei legați de producția economică, importuri și exporturi, investițiile sau consumul pe plan intern (public și privat), precum și datele referitoare la distribuirea veniturilor și a economiilor, pot oferi informații prețioase cu privire la forțele motrice principale ale activității economice, putând constitui astfel baza pentru conceperea, monitorizarea și evaluarea politicilor specifice ale UE.

Principalele rezultate statistice

Evoluția PIB-ului

Creșterea PIB-ului la nivelul UE-28 (în prețurile actuale) a cunoscut o încetinire substanțială în 2008, iar în 2009 PIB-ul s-a redus considerabil ca urmare a crizei economice și financiare mondiale. În 2010, nivelul PIB-ului în UE-28 s-a redresat, iar această evoluție a continuat (chiar dacă într-un ritm progresiv mai lent) în 2011-2013, înainte ca în 2014 creșterea să cunoască o accelerare, pe măsură ce PIB-ul la prețurile actuale a crescut cu 3,0 %. Până în 2014, PIB-ul de la nivelul UE-28 a ajuns la 13,9 trilioane EUR (13 900 miliarde EUR), cu aproximativ 6,2 % mai mare decât cel al Statelor Unite (a se vedea figura 1).

Zona euro (ZE-19) reprezenta 72,6 % din PIB-ul la nivelul UE-28 în 2014, o scădere de la 75,8 % în 2009. În 2014, suma celor mai mari cinci economii ale statelor membre ale UE (Germania, Regatul Unit, Franța, Italia și Spania) se ridica la 71,4 %. A se observa că ar trebui făcute cu prudență comparațiile între țări, deoarece îndeosebi fluctuațiile cursului de schimb pot influența semnificativ evoluția cifrelor privind PIB-ul nominal atunci când sunt convertite într-o monedă comună.

Pentru a evalua nivelurile de trai, este mai indicat să se utilizeze PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standardul puterii de cumpărare (SPC), cu alte cuvinte ajustat în funcție de dimensiunea unei economii, ca populație, și, de asemenea, de diferențele dintre țări în ceea ce privește nivelul prețurilor. În UE-28 în 2013, PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în SPC era în medie de 26,6 mii, un pic peste maximul (25,9 mii exprimat în SPC) atins în 2008 înainte să se facă simțite efectele crizei economice și financiare. Poziția relativă a fiecărei țări poate fi exprimată prin compararea cu această medie, cu valoarea UE-28 stabilită la 100. Dintre statele membre ale UE, cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în Luxemburg, unde PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în SPC era de 2,6 ori mai mare față de media UE-28 în 2013 (fapt explicat parțial de numărul mare de lucrători transfrontalieri proveniți din Belgia, din Franța și din Germania). La polul opus, în Bulgaria, PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în SPC s-a situat la sub jumătate din media UE-28 în 2013.

Chiar dacă, în principiu, cifrele reprezentând SPC ar trebui utilizate pentru comparații între țări într-un singur an, și nu pentru comparații în timp, evoluția acestor cifre în ultimul deceniu sugerează că a avut loc o oarecare convergență a nivelurilor de trai, pe măsură ce cele mai multe state membre care au aderat la UE în 2004, în 2007 sau în 2013 s-au apropiat de media UE, în pofida unor impedimente apărute în timpul crizei economice și financiare. În vreme ce, comparând situația din 2013 cu cea din 2003, Luxemburg, Germania și Austria au depășit media UE-28, multe alte state membre din UE-15, îndeosebi Regatul Unit, Irlanda, Franța și Belgia, s-au apropiat de media UE-28 (a se vedea figura 2); în aceeași perioadă, Italia și Spania au scăzut sub media UE-28, de la un nivel mai mare sau egal cu aceasta. Dintr-o poziție aflată sub media UE-28 în 2003, Lituania, România, Estonia, Slovacia, Letonia, Polonia și Bulgaria au progresat cel mai mult înspre media UE-28 până în 2013, în vreme ce Grecia a înregistrat o scădere semnificativă sub media UE-28, la fel ca și Cipru și Slovenia, dar într-o mai mică măsură.

Criza economică și financiară mondială a avut ca rezultat o recesiune gravă în UE și Statele Unite în 2009 (a se vedea figura 3), urmată de o redresare în 2010; criza viitoare era deja vizibilă în 2008, când s-au înregistrat o scădere relativ mică a PIB-ului real din Statele Unite și o reducere a vitezei de creștere din UE-28. PIB-ul real a scăzut cu 4,4 % în UE-28 în 2009, iar în Statele Unite s-a înregistrat o scădere de 2,8 %. Redresarea la nivelul UE-28 a marcat o creștere cu 2,1 % a PIB-ului în prețuri constante în 2010, urmată de o altă majorare cu 1,7 % în 2011; ulterior, PIB-ul a scăzut cu 0,5 % în 2012, iar în 2013 nu s-a înregistrat nicio schimbare, înainte de revenirea creșterii în 2014 (1,3 %). În zona euro (ZE-19), ratele de creștere corespunzătoare în 2010 și 2011 erau similare celor din UE-28, în vreme ce reducerea din 2012 a fost mai pronunțată (-0,8 %) și s-a prelungit și în 2013 (-0,4 %), înainte ca în 2014 să revină o creștere mai slabă (0,9 %) decât cea din UE-28 în ansamblu. În Statele Unite, redresarea a fost un pic mai pronunțată decât în UE-28 în 2010 și similară în 2011. Deși în 2012 redresarea a stagnat în UE-28, ea a continuat în Statele Unite, cu o creștere peste 2,0 % în perioada 2012-2014.

În UE, creșterea PIB-ului real a cunoscut variații considerabile atât în timp, cât și între statele membre. După o reducere observată în 2009 în toate statele membre ale UE, cu excepția Poloniei, creșterea economică a revenit în 2010 în 22 de state membre ale UE, tendință care a continuat și în 2011, când s-a înregistrat o creștere a PIB-ului real în 24 de state membre ale UE. În 2012 însă, această evoluție s-a inversat, întrucât un pic sub jumătate (13) dintre statele membre au raportat o creștere economică, în timp ce în 2013 numărul acestora s-a ridicat la 17, iar în 2014 la 23 (dintre 27 pentru care există date disponibile).

Cele mai ridicate rate de creștere în 2014 s-au înregistrat în Irlanda (4,8 %), Ungaria (3,6 %), Malta (3,5 %) și Polonia (3,4 %). În 2014, creșterea din Spania (1,4 %) a fost un pic peste media UE-28 (1,3 %), aceasta fiind prima creștere anuală din economia spaniolă înregistrată de după 2008. În timp ce, în 2014, creșterea PIB-ului din Portugalia (0,9 %) și din Grecia (0,8 %) a fost sub media UE-28, pentru Portugalia, aceasta a fost prima creștere anuală înregistrată de după 2010, iar pentru Grecia prima de după 2007. În 2014, economiile cipriotă, italiană și finlandeză au scăzut pentru al treilea an consecutiv, în timp ce în Croația a fost al șaselea an consecutiv de scădere a PIB-ului real: în trei dintre aceste patru state membre, în 2014, scăderea a fost relativ mică, cu excepția Ciprului, unde PIB-ul a scăzut cu 2,3 %.

Efectele crizei economice și financiare au dus la scăderea performanței generale a economiilor statelor membre ale UE în decursul ultimilor zece ani. Ratele de creștere anuale medii pentru UE-28 și pentru zona euro (ZE-19) în perioada 2004-2014 au fost de 0,9 %, respectiv de 0,7 %. Cea mai ridicată creștere, măsurată cu ajutorul acestui indicator, s-a înregistrat în Polonia (creștere medie de 3,9 % pe an) și Slovacia (3,8 % pe an), urmate de România (2,7 %), Bulgaria, Letonia și Malta (câte 2,5 %). La polul opus, PIB-ul real în perioada 2004-2014 a scăzut la nivel global în Grecia, în Italia și în Portugalia.

Principalele agregate ale PIB

O analiză a PIB-ului din perspectiva producției demonstrează importanța relativă a 10 activități sub aspectul contribuției acestora la valoarea adăugată brută (a se vedea tabelul 3). Între 2003 și 2013, cota sectorului industrial ca valoare adăugată în UE-28 a scăzut cu 1,2 puncte procentuale, la 19,1 %, fiind urmat doar de serviciile de distribuție comercială, de transporturi și de serviciile de cazare și de alimentație publică (19,0 %), a căror cotă a înregistrat, de asemenea, o scădere de 0,7 puncte procentuale în acești ultimi 10 ani. În schimb, administrația publică, educația și sănătatea au înregistrat o creștere de 1,0 puncte procentuale, atingând 19,4 % în 2013, părăsind astfel cea de-a treia poziție pentru a deveni cea mai importantă activitate (la acest nivel de detaliu) ca valoare adăugată. Următoarele activități ca nivel de importanță în 2013 au fost activitățile imobiliare (11,2 %), urmate de serviciile profesionale, științifice, tehnice, administrative și de sprijin (denumite în continuare „servicii pentru întreprinderi”) (10,4 %), de construcții (5,7 %), de serviciile financiare și de asigurări (5,5 %) și de serviciile de informare și de comunicare (4,5 %). Cele mai mici contribuții au provenit din divertisment și alte servicii (3,6 %) și din agricultură, silvicultură și pescuit (1,7 %).

Serviciile au contribuit cu 73,6 % la valoarea adăugată brută totală a UE-28 în 2013, comparativ cu 71,5 %, cât se înregistra în 2003. Importanța relativă a serviciilor a atins cote deosebit de ridicate în Luxemburg, în Cipru, în Malta, în Grecia, în Franța (date din 2012), în Regatul Unit, în Belgia și în Danemarca, unde acestea au reprezentat mai mult de trei sferturi din valoarea adăugată totală.

Transformările structurale sunt, cel puțin parțial, rezultatul unor fenomene precum schimbările tehnologice, evoluția prețurilor relative, externalizarea și globalizarea, antrenând deseori mutarea activităților de producție în regiuni cu costuri mai mici ale forței de muncă, atât pe teritoriul UE, cât și în afara acestuia. Criza economică și financiară și urmările sale au afectat în mod deosebit mai multe activități și sectoare. Industria a suferit cel mai sever declin între 2007 și 2009, valoarea adăugată în UE-28 scăzând în general cu 12,6 % (ca volum); producția industrială din UE-28 a scăzut cu încă 1,2 % între 2011 și 2013. Construcțiile au suferit reducerea cea mai profundă și mai de durată, producția aferentă scăzând cu 18,4 % între 2007 și 2013, nivelul său reducându-se în fiecare an în această perioadă: prin urmare, creșterea de 0,7 % înregistrată în 2014 în domeniul construcțiilor a fost prima creștere anuală din ultimii șapte ani. Serviciile pentru întreprinderi, precum și serviciile de distribuție comercială, transporturile și serviciile de cazare și de alimentație publică au suferit o scădere relativ pronunțată a valorii adăugate în 2009, -7,1 %, respectiv -6,0 %. Serviciile de distribuție comercială, transporturile și serviciile de cazare și de alimentație publică au înregistrat alte două declinuri, mai mici, în 2012 și 2013. După o stabilitate relativă în 2009, producția din agricultură, silvicultură și pescuit a scăzut în 2010 cu 3,1 % și, din nou, în 2012, cu 4,2 %. Alte activități au suferit în timpul crizei reduceri mai puțin pronunțate în ceea ce privește valoarea adăugată, mai ales în 2009, în 2010 și în 2013 (serviciile financiare și de asigurări și artele, divertismentul, activitățile recreative și alte servicii) (a se vedea figura 4). Două dintre activitățile prezentate în figurile 4 și 5 nu au înregistrat o scădere anuală a valorii adăugate în niciun an pe parcursul crizei: activitățile imobiliare; administrația publică, apărarea, educația, sănătatea umană și asistența socială.

În 2014, toate activitățile au înregistrat creștere, comparativ cu 2013. Activitățile care au înregistrat cea mai pronunțată creștere au fost agricultura, silvicultura și pescuitul (2,8 %), serviciile pentru întreprinderi (2,5 %) și serviciile de distribuție comercială, transporturile și serviciile de cazare și de alimentație publică (2,1 %), în timp ce o creștere de doar 0,1 % a fost înregistrată pentru activitățile financiare și de asigurări.

Productivitatea muncii

O analiză a productivității muncii pe lucrător salariat în perioada de 10 ani din 2004 până în 2014 prezintă creșteri (în prețurile actuale) pentru toate activitățile, variind în general de la 16,9 % pentru serviciile de distribuție comercială, transporturi și serviciile de cazare și alimentație publică la 30,9 % pentru industrie; doar serviciile de informare și de comunicare (3,0 %) și serviciile pentru întreprinderi (8,4 %) ocupă poziții inferioare acestui interval (a se vedea figura 6).

Pentru a elimina efectele inflației, productivitatea muncii pe lucrător salariat poate fi calculată, de asemenea, pe baza cifrelor privind producția la prețuri constante. Date privind evoluția productivității măsurate fie pe lucrător salariat, fie pe oră de muncă sunt prezentate în tabalelul 4. Productivitatea muncii pe lucrător salariat a crescut, în termeni reali, între 2004 și 2014 în aproape toate statele membre ale UE, doar Grecia, Italia și Luxemburg (2004-2012) înregistrând scăderi; Croația, de asemenea, a înregistrat o scădere, dar aceasta poate fi atribuită, cel puțin parțial, unei întreruperi în serie. În aceeași perioadă (2004-2014), productivitatea muncii pe oră de muncă a crescut în toate statele membre ale UE, cu excepția Greciei și a Italiei. Exceptând statele membre cu o întrerupere în serie, cele mai mari creșteri în ceea ce privește ambele măsuri de productivitate reală a muncii prezentate în tabelul 4 au fost înregistrate în Bulgaria, Estonia, Lituania și Slovacia.

Consumul și investițiile

Pe baza unei analize a evoluției componentelor PIB pe partea cheltuielilor, se poate remarca faptul că, la nivelul UE-28, cheltuielile pentru consumul final au crescut cu 9,0 % ca volum între 2004 și 2014 (a se vedea figura 7), în pofida unor ușoare scăderi în 2009 și în 2012. Cheltuielile pentru consumul final aferente administrației publice au crescut într-un ritm oarecum mai rapid, cu 13,0 % între 2004 și 2014. În aceeași perioadă, formarea brută de capital s-a redus cu 1,8 %, în mare parte din cauza scăderilor dramatice din 2009, 2012 și 2013, în vreme ce creșterea exporturilor a depășit-o considerabil pe cea a importurilor în ultimii ani.

După un regres în 2009, nivelul cheltuielilor de consum ale gospodăriilor și ale instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației s-a redresat în 2010 (în creștere cu 0,8 % ca volum) și a continuat să crească în 2011 (0,3 %), înainte să scadă din nou în 2012 (-0,7 %) și în 2013 (-0,1 %); în 2014, aceste cheltuieli au crescut cu 1,3 %, cea mai mare creștere anuală în termeni reali de după 2007. În 2010, ritmul de creștere al cheltuielilor administrației publice în UE-28 a scăzut ca volum, iar această rată de variație a rămas relativ stabilă (între 0,3 % și -0,2 %) în perioada 2011-2013, înainte de revenirea la o creștere mai pronunțată (1,0 %) în 2014. În pofida unei creșteri în 2011 (2,0 %), formarea brută de capital fix în UE-28 nu s-a redresat în totalitate după prăbușirea sa dramatică din 2009 (-11,9 %) și a revenit la o rată de variație negativă în 2012 și 2013; în 2014, formarea brută de capital fix a crescut cu 2,3 % în termeni reali, cea mai mare creștere de după 2007.

La prețurile actuale, cheltuielile de consum ale gospodăriilor și ale instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației au contribuit cu 56,9 % la PIB-ul UE-28 în 2014, în vreme ce cota cheltuielilor administrației publice a fost de 20,9 %, iar cea a formării brute de capital a fost de 19,3 % (a se vedea figura 9).

La nivelul statelor membre ale UE, au existat diferențe mari în ceea ce privește intensitatea investițiilor globale, ceea ce este posibil să reflecte, în parte, stadiile diferite de dezvoltare economică, precum și dinamica creșterii din ultimii ani (a se vedea figura 10). În 2014, formarea brută de capital fix ca procent din PIB a reprezentat 19,3 % în UE-28 și 19,5 % în zona euro (ZE-19). Cele mai ridicate niveluri s-au înregistrat în Estonia (25,8 %), în Republica Cehă (25,3 %), în Belgia, în Suedia (ambele cu 23,1 %) și în Letonia (23,0 %), iar cele mai scăzute în Cipru (10,8 %) și în Grecia (11,6 %).

Marea majoritate a investițiilor s-au realizat în sectorul privat, după cum reiese din tabelul 5: în 2013, investițiile realizate de întreprinderi și de gospodării au reprezentat 16,7 % din PIB-ul UE-28, în vreme ce pentru investițiile din sectorul public cifra a fost de 3,0 %. În termeni relativi, Estonia a înregistrat cele mai mari investiții publice (5,5 % din PIB) și investiții realizate de întreprinderi (17,8 %), în vreme ce investițiile realizate de gospodării au fost cele mai mari în Finlanda (6,4 %). Investițiile realizate de gospodării (ca procent din PIB) în 2013 au fost considerabil mai mici decât în 2003 în Irlanda, Spania și Cipru, în vreme ce au fost semnificativ mai mari în România (comparație între 2012 și 2003). O comparație similară a indicat o scădere relativ mare a investițiilor realizate de întreprinderi în Estonia, Slovenia și Slovacia.

Veniturile

O analiză a PIB-ului în cadrul UE-28 din perspectiva veniturilor arată că distribuția între factorii de producție pentru venitul rezultat din procesul de producție a fost dominată de remunerarea salariaților, care a reprezentat 47,9 % din PIB în 2014. Ponderea excedentului brut de exploatare și a venitului mixt a fost de 40,2 % din PIB, în timp ce, pentru impozitele pe producție și importuri, minus subvențiile, aceasta a fost de 11,9 % (a se vedea figura 11). România a înregistrat cea mai mică proporție în ceea ce privește remunerarea angajaților în PIB (31,3 %), urmată de Grecia (33,4 %), în timp ce proporții de 50,0 % sau mai mari s-au înregistrat în șapte state membre ale UE, un vârf de 53,1 % fiind atins în Danemarca.

Figura 12 (bazată pe prețurile actuale) explică faptul că agregatele de venit se redresaseră, până în 2011 sau 2012, de pe urma pierderilor suferite în timpul crizei economice și financiare. În 2009, nivelul de remunerare a salariaților a scăzut cu 2,9 %, dar până în 2014 a crescut cu 8,5 % față de nivelul său corespondent înregistrat în 2008. În ceea ce privește excedentul brut de exploatare și venitul mixt, acestea erau deja stagnante în 2008, după care au scăzut cu 7,9 % în 2009; până în 2011, acest agregat de venit revenise la un nivel peste vârful atins înainte de criză (în 2008), pentru ca în 2014 să fie cu 4,1 % peste vârful respectiv. Scăderea impozitelor pe producție și a taxelor la import, minus subvențiile, începuse deja în 2008 (-3,1 %) și s-a intensificat în 2009 (-9,3 %); până în 2011 aceste pierderi fuseseră recuperate, iar în 2014 respectivul agregat de venit s-a situat cu 9,7 % peste nivelul său maxim înregistrat anterior (2007).

Consumul gospodăriilor

Cheltuielile de consum ale gospodăriilor au reprezentat în 2014 cel puțin jumătate din PIB în majoritatea statelor membre ale UE; proporția cea mai ridicată s-a înregistrat în Grecia (69,5 %), în Cipru (68,7 %), în Portugalia (64,0 %) și în Lituania (63,7 %). În schimb, nivelul cel mai scăzut s-a înregistrat în Luxemburg (29,6 %, date pentru 2013), care prezenta, cu toate acestea, de departe, cel mai înalt nivel al cheltuielilor medii de consum ale gospodăriilor pe cap de locuitor (24,6 mii EUR) — a se vedea tabelul 6. În 2014, în Finlanda cheltuielile medii de consum ale gospodăriilor pe cap de locuitor au fost cu 5,3 mii EUR mai mari decât în urmă cu 10 ani; în aceeași perioadă, cele mai mici creșteri s-au înregistrat în Grecia, Irlanda și Ungaria.

Sursele și disponibilitatea datelor

Sistemul european de conturi naționale și regionale (SEC) furnizează metodologia pentru conturile naționale în UE. Versiunea actuală, ESA 2010, a fost adoptată în mai 2013 și este pusă în aplicare începând din septembrie 2014. Aceasta respectă în totalitate orientările la nivel mondial aplicabile conturilor naționale, 2008 SNA.

PIB-ul și principalele sale componente

Principalele agregate ale conturilor naționale sunt compilate din unități instituționale, și anume corporații financiare sau nefinanciare, administrații publice, gospodării și instituții fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (IFSLSGP).

Datele din domeniul conturilor naționale cuprind informații privind componentele PIB, ocuparea forței de muncă, agregatele consumului final și economiile. Multe dintre aceste variabile sunt calculate anual și trimestrial.

PIB-ul este măsura principală pentru conturile naționale, care sintetizează poziția economica a unei țări (sau regiuni). Acesta poate fi calculat utilizând diferite metode: metoda producției; metoda cheltuielilor și metoda veniturilor.

O analiză a PIB-ului pe cap de locuitor elimină influența dimensiunii absolute a populației, facilitând comparațiile între diferite țări. PIB-ul pe cap de locuitor este un indicator economic general al nivelului de trai. Datele privind PIB în monedele naționale pot fi convertite în standarde ale puterii de cumpărare (SPC) utilizând parități ale puterii de cumpărare (PPC) care reflectă puterea de cumpărare a fiecărei monede, mai degrabă decât cursurile de schimb ale pieței; astfel, diferențele de nivel al prețurilor între țări sunt eliminate. Indicele de volum al PIB-ului pe cap de locuitor în SPC este exprimat în raport cu media UE-28 (stabilită la 100). Dacă indicele unei țări este mai mare /mai mic de 100, nivelul PIB-ului pe cap de locuitor al acestei țări se situează peste /sub media UE-28; acest indice este destinat mai degrabă comparațiilor între țări decât comparațiilor temporale.

Calculul ratei de creștere anuală a PIB-ului la prețuri constante, cu alte cuvinte variația PIB-ului ca volum, este menit să permită comparații ale dinamicii dezvoltării economice atât în timp, cât și între economii de diferite dimensiuni, indiferent de nivelul prețurilor.

Date suplimentare

Producția economică poate fi analizată, de asemenea, pe activități: la nivelul cel mai agregat de analiză au fost identificate 10 rubrici din NACE Rev. 2: agricultură, vânătoare, silvicultură și pescuit; industrie; construcții; servicii de distribuție comercială, transport, servicii de cazare și de alimentație publică; servicii de informare și de comunicare; servicii financiare și de asigurări; activități imobiliare; servicii profesionale, științifice, tehnice, administrative și de sprijin; administrație publică, apărare, educație, sănătate umană și asistență socială; arte, divertisment, activități recreative și alte servicii, precum și activități casnice și activități ale organizațiilor și organismelor extrateritoriale. O analiză a producției pe activitate în timp poate fi facilitată prin utilizarea unei măsuri de volum – cu alte cuvinte, prin reducerea valorii producției pentru a elimina impactul variației prețurilor; fiecare activitate este redusă individual pentru a reflecta variațiile prețurilor la produsele sale asociate.

Un alt set de date privind conturile naționale este utilizat în contextul analizelor referitoare la competitivitate, și anume indicatori referitori la productivitatea forței de muncă, cum ar fi măsurile pentru productivitatea muncii. Măsurile de productivitate exprimate în SPC sunt deosebit de utile pentru analizele comparative între țări. PIB-ul pe lucrător salariat este menit să ofere o imagine globală a productivității economiilor naționale. Ar trebui păstrat însă în vedere faptul că această măsură depinde de structura ocupării totale a forței de muncă și ar putea, de exemplu, să fie redusă prin trecerea de la munca cu normă întreagă la munca cu fracțiune de normă. PIB-ul pe oră lucrată oferă o imagine mai clară a productivității, întrucât incidența activităților profesionale cu fracțiune de normă variază considerabil de la o țară la alta și de la o activitate la alta.

Informațiile anuale cu privire la cheltuielile gospodăriilor sunt disponibile din conturile naționale compilate prin intermediul unei abordări macroeconomice. O sursă alternativă de analizare a cheltuielilor gospodăriilor este ancheta bugetelor de familie (ABF): aceste informații sunt obținute solicitând gospodăriilor să țină un jurnal de cumpărături și acoperă mult mai în detaliu bunurile și serviciile, precum și tipurile de analize socioeconomice care sunt puse la dispoziție. ABF se efectuează și se publică doar o dată la cinci ani – ultimul an de referință disponibil momentan este anul 2010.

Context

Instituțiile europene, guvernele, băncile centrale, precum și alte organisme sociale și economice din sectorul public și din cel privat au nevoie de un set de date statistice comparabile și fiabile pe baza cărora să își fondeze deciziile. Conturile naționale pot fi utilizate pentru diverse tipuri de analize și de evaluări. Utilizarea unor concepte și a unor definiții acceptate la nivel internațional permite analiza unor economii diferite, cum ar fi interdependențele dintre economiile statelor membre ale UE, sau o comparație între țările UE și țări terțe.

Analiza ciclului economic și a politicilor macroeconomice

Una dintre principalele utilizări ale datelor privind conturile naționale se referă la necesitatea sprijinirii deciziilor în materie de politică economică europeană și la realizarea obiectivelor uniunii economice și monetare (UEM), cu ajutorul unor statistici pe termen scurt de înaltă calitate care să permită monitorizarea evoluțiilor macroeconomice și formularea unor orientări în materie de politică macroeconomică. De exemplu, una dintre utilizările cele mai elementare și de lungă durată ale conturilor naționale este cuantificarea ratei de creștere a unei economii, mai simplu spus creșterea PIB-ului. Cifrele principale din conturile naționale sunt utilizate în special pentru elaborarea și monitorizarea politicilor macroeconomice, în vreme ce datele detaliate privind conturile naționale pot fi ,de asemenea, utilizate pentru elaborarea de politici sectoriale sau industriale, îndeosebi prin intermediul unei analize a tabelelor de intrări-ieșiri.

De la începutul UEM în 1999, Banca Centrală Europeană (BCE) este unul dintre utilizatorii principali ai conturilor naționale. Strategia BCE de evaluare a riscurilor la adresa stabilității prețurilor se bazează pe două perspective analitice, denumite „cei doi piloni”: analiza economică și analiza monetară. Un mare număr de indicatori monetari și financiari sunt astfel evaluați în raport cu alte date relevante care permit combinarea analizei monetare, financiare și economice, de exemplu agregatele-cheie ale conturilor naționale. Astfel, indicatorii monetari și financiari pot fi analizați în contextul restului economiei.

Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare monitorizează evoluțiile economice și produce două rapoarte economice anuale esențiale: o analiză anuală a creșterii și Alert Mechanism Report (în engleză). Prima analiză examinează progresul pe care UE l-a înregistrat în ceea ce privește realizarea priorităților sale strategice pe termen lung și oferă o evaluare a evoluțiilor macroeconomice și a celor din domeniul ocupării forței de muncă, stabilind priorități pentru anii următori, în timp ce a doua analiză identifică statele membre ale UE care pot să se confrunte cu dezechilibre, precum scăderea competitivității sau bule ale activelor. Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare produce, de asemenea, prognozele macroeconomice ale Comisiei Europene de două ori pe an, în primăvară și în toamnă. Pentru a obține prognozele privind zona euro și privind UE, aceste previziuni cuprind toate statele membre ale UE, însă includ și perspective pentru țările candidate, precum și pentru anumite țări terțe.

Analiza finanțelor publice prin intermediul conturilor naționale este o altă utilizare recunoscută a acestor statistici. La nivelul UE a fost dezvoltată o aplicație specifică în legătură cu criteriile de convergență pentru UEM, două dintre acestea făcând trimitere directă la finanțele publice. Aceste criterii au fost definite din perspectiva cifrelor aferente conturilor naționale, și anume deficitul public și datoria publică în raport cu PIB-ul. Pentru informații suplimentare, a se consulta articolul despre statisticile privind finanțele administrațiilor publice.

Politicile regionale, structurale și sectoriale

Pe lângă analiza ciclului economic și a politicilor macroeconomice, există și alte utilizări de ordin politic ale datelor la nivel european privind conturile naționale și regionale, în special referitoare la aspecte regionale, structurale și sectoriale.

Alocarea cheltuielilor pentru fondurile structurale se bazează în parte pe conturile regionale. Mai mult decât atât, statisticile regionale sunt utilizate pentru evaluarea ex post a rezultatelor politicii regionale și de coeziune.

Încurajarea creșterii și a creării de locuri de muncă este o prioritate strategică atât pentru UE, cât și pentru statele membre, și face parte din Strategia Europa 2020. Pentru a sprijini aceste priorități strategice, în toate sectoarele economiei UE sunt implementate politici comune, în vreme ce statele membre implementează propriile reforme structurale naționale.

Comisia Europeană efectuează o analiză economică ce contribuie la dezvoltarea politicii agricole comune (PAC), prin evaluarea eficienței diferitelor sale mecanisme de sprijin și conturarea unei perspective pe termen lung. Aceasta include cercetări, analize și studii de impact pe teme legate de agricultura și de economia rurală din UE și din țări terțe, utilizând parțial conturile economice pentru agricultură.

Stabilirea obiectivelor, evaluarea comparativă și contribuțiile

Politicile din cadrul UE stabilesc din ce în ce mai mult obiective pe termen mediu sau lung, cu caracter obligatoriu sau nu. Pentru unele dintre acestea, nivelul PIB-ului este utilizat ca „numitor de referință”, de exemplu stabilirea unui obiectiv pentru cheltuieli în domeniul cercetării și dezvoltării la un nivel de 3,00 % din PIB.

De asemenea, conturile naționale sunt utilizate pentru determinarea resurselor UE, normele de bază fiind prevăzute într-o decizie a Consiliului. Cantitatea globală de resurse proprii necesare finanțării bugetului UE se stabilește prin scăderea celorlalte venituri din cheltuielile totale, iar dimensiunea maximă a resurselor proprii este asociată cu venitul național brut al UE.

Pe lângă faptul că sunt utilizate pentru a stabili contribuțiile bugetare în cadrul UE, datele privind conturile naționale sunt utilizate, de asemenea, pentru a stabili contribuțiile în cadrul altor organizații internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite (ONU). Contribuțiile la bugetul ONU se bazează pe venitul național brut, însoțit de o varietate de ajustări și limite.

Analiști și specialiști în prognoze

Conturile naționale sunt utilizate pe scară largă de analiști și de cercetători în vederea examinării situației și a evoluțiilor economice. Partenerii sociali, cum ar fi reprezentanții întreprinderilor (de exemplu, asociațiile profesionale) sau reprezentanții lucrătorilor (de exemplu, sindicatele), au și ei un interes în ceea ce privește conturile naționale, în scopul analizării evoluțiilor care afectează relațiile de muncă. Printre alte utilizări, cercetătorii și analiștii utilizează conturile naționale pentru analiza ciclului economic și pentru evaluarea ciclurilor economice pe termen lung și relaționarea acestora cu evoluțiile economice, politice sau tehnologice.

Vezi și

European sector accounts — background (background article) (în engleză)
Main users of national accounts (background article) (în engleză)
Sector accounts (în engleză)
Update of the 1993 SNA and revision of ESA 95 (background article) (în engleză)

Informații suplimentare Eurostat

Tabele principale

Conturi naționale (inclusiv PIB) (t_na), a se vedea (în engleză):

Conturi naționale anuale (t_nama)

Bază de date

Conturi naționale (SEC 2010) (na10), a se vedea (în engleză):

Conturi naționale anuale (nama_10)

Secțiune specială

Conturi naționale (inclusiv PIB) (în engleză)

Metodologie / Metadate

Fișiere cu metadate ESMS

Annual national accounts (Fișiere cu metadate ESMS — nama_esms) (în engleză)
Supply, use and Input-output tables (Fișiere cu metadate ESMS — naio_esms) (în engleză)

Manuale metodologice