Statistics Explained

Archive:Statistici privind migrația și populația migrantă

Revision as of 16:48, 14 June 2016 by Johanaa (talk | contribs)
Date extrase în mai 2015. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale şi Bază de date. Următoarea actualizare a articolului: septembrie 2016. Versiunea în limba engleză este mai recentă.
Tabelul 1: Imigrația în funcție de cetățenie, 2013
Sursa: Eurostat (migr_imm1ctz)
Figura 1: Imigranți, 2013 (1)
(la 1 000 de locuitori)
Sursa: Eurostat (migr_imm1ctz) și (migr_pop1ctz)
Figura 2: Distribuția imigranților în funcție de cetățenie, 2013
(% din totalul imigranților)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)
Tabelul 2: Imigrația în funcție de țara de origine, 2013 (1)
Sursa: Eurostat (migr_imm3ctb)
Tabelul 3: Imigrația în funcție de țara anterioară de reședință, 2013 (1)
Sursa Eurostat (migr_imm5prv)
Figura 3: Imigranții în funcție de sex, 2013
(% din totalul imigranților)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)
Figura 4: Structura pe vârste a imigranților în funcție de grupa de cetățenie, UE-28, 2013 (¹)
(%)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)
Tabelul 4: Populația resortisanților străini în funcție de grupa de cetățenie, 1 ianuarie 2014 (1)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)
Tabelul 5: Populația cetățenilor născuți în străinătate în funcție de țara de origine, 1 ianuarie 2014 (1)
Sursa: Eurostat (migr_pop3ctb)
Figura 5: Proporția resortisanților străini din populația rezidentă, 1 ianuarie 2014
(%)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)
Tabelul 6: Principalele țări de cetățenie și de origine a populației de cetățeni străini/născuți în străinătate, 1 ianuarie 2014 (1)
(în cifre absolute și ca procent din totalul populației de cetățeni străini/născuți în străinătate)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz) și (migr_pop3ctb)
Figura 6: Structura pe vârste a populației de cetățeni proprii și de resortisanți străini, UE-28, 1 ianuarie 2014
(%)
Sursa: Eurostat (migr_pop2ctz)
Figura 7: Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE, UE-28, 2009–2013
(mii)
Sursa: Eurostat (migr_acq)
Tabelul 7: Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia statului raportor, 2013 (1)
Sursa: Eurostat (migr_acq)
Figura 8: Rata naturalizării, 2013 (1)
(per 100 de rezidenți străini)
Sursa: Eurostat (migr_acq) și (migr_pop1ctz)
Tabelul 8: Revizuiri privind populația și migrația după recensământul din 2011, transmise către Eurostat, situația la mijlocul lunii mai 2015
Sursa: Eurostat (migr_acq) și (migr_pop1ctz)

Acest articol prezintă statisticile Uniunii Europene (UE) privind migrația internațională, efectivele de populație ale unei țări și de cetățeni (resortisanți) străini, precum și date privind dobândirea cetățeniei. Migrația este influențată de o combinație de factori economici, politici și sociali: fie în țara de origine a unui migrant (factorii de impuls), fie în țara de destinație (factori de atracție). Din punct de vedere istoric, se consideră că relativa prosperitate economică și stabilitate politică din UE au exercitat un efect de atracție considerabil asupra imigranților.

În țările de destinație, migrația internațională poate constitui un instrument utilizat pentru a remedia deficite specifice ale pieței forței de muncă. Cu toate acestea, migrația nu este suficientă pentru a inversa tendința actuală de îmbătrânire a populației din multe părți ale UE.

Principalele rezultate statistice

Fluxuri migratorii

În 2013, 3,4 milioane de persoane în total au imigrat în unul dintre statele membre ale UE-28 și, potrivit rapoartelor, cel puțin 2,8 milioane de emigranți au părăsit un stat membru al UE. Aceste cifre totale nu reprezintă fluxurile migratorii către/din UE în ansamblu, întrucât acestea includ și fluxurile între diferitele state membre ale UE.

Dintre acești 3,4 milioane de imigranți înregistrați în cursul anului 2013, se estimează că aproximativ 1,4 milioane erau cetățeni ai unor țări terțe, 1,2 milioane erau cetățeni ai unui alt stat membru al UE decât cel de destinație, aproximativ 830 de mii erau cetățeni ai statului membru al UE de destinație (de exemplu, resortisanți care „se întorc acasă” sau resortisanți născuți în străinătate) și aproximativ 6,1 mii erau apatrizi.

Germania a raportat cel mai mare număr de imigranți (692,7 mii) în 2013, fiind urmată de Regatul Unit (526 de mii), Franța (332,6 mii), Italia (307,5 mii) și Spania (280,8 mii). Spania a raportat cel mai mare număr de emigranți în 2013 (532,3 mii), fiind urmată de Regatul Unit (316,9 mii), Franța (300,8 mii), Polonia (276,4 mii) și Germania (259,3 mii). În 2013, 16 dintre statele membre ale UE au raportat o pondere mai mare a imigrării decât ponderea emigrării, însă în Bulgaria, Irlanda, Grecia, Spania, Croația, Cipru, Polonia, Portugalia, România și cele trei stte membre baltice, numărul emigranților a depășit numărul imigranților.

În raport cu mărimea populației rezidente, Luxemburgul a înregistrat cele mai mari rate de imigrare în 2013 (39 de imigranți la 1 000 de persoane), fiind urmat de Malta (20 de imigranți la 1 000 de persoane) și Cipru (15 imigranți la 1 000 de persoane) – a se vedea figura 1. Cele mai mari rate de emigrare din 2013 au fost raportate pentru Cipru (29 de emigranți la 1 000 de persoane) și Luxemburg (20 de emigranți la 1 000 de persoane).

În 2013, ponderea relativă a imigranților resortisanți, adică a imigranților cu cetățenia statului membru de destinație, din numărul total de imigranți a fost cea mai ridicată în România (90 % din totalul imigranților), Lituania (86 %), Portugalia (69 %), Estonia, Polonia (ambele cu 60 %), Letonia (58 %) și Slovacia (52 %). Acestea au fost singurele state membre ale UE care au raportat o pondere a imigrației la nivel național mai mare de 50 % – a se vedea figura 2. În schimb, Italia, Austria și Luxemburgul au raportat ponderi relativ scăzute, ponderea imigrării resortisanților în 2013 fiind mai mică de 10  % din ponderea totală a imigrării.

Informațiile privind cetățenia au fost adesea utilizate pentru analizarea situației imigranților de origine străină. Cu toate acestea, întrucât cetățenia se poate modifica pe parcursul vieții unei persoane, este utilă, de asemenea, prezentarea de informații în funcție de țara de origine. Cea mai mare pondere relativă a imigranților nativi din numărul total de imigranți s-a înregistrat în România (78 % din totalul imigranților), urmată de Lituania (77 %), Portugalia (56 %), Letonia (52 %) și Polonia (51 %). În schimb, în 2013, Luxemburgul, Spania, Italia, Austria și Germania au raportat ponderi relativ scăzute de imigranți nativi, reprezentând mai puțin de 10 % din ponderea totală a imigrării.

Numărul imigranților din țări terțe către UE-28 a fost de 1,7 milioane în 2013

În 2013, numărul estimativ al imigranților din țări terțe către UE-28 a fost de 1,7 milioane. În plus, 1,7 milioane de persoane care își aveau reședința anterioară într-un stat membru al UE au migrat către un alt stat membru.

În funcție de reședința anterioară, în 2013, Luxemburgul a raportat cea mai mare pondere a imigranților dintr-un alt stat membru al UE (91 % din totalul imigranților), fiind urmat de România (81 %) și de Slovacia (79 %); ponderi relativ scăzute au fost raportate de Bulgaria (22 % din totalul imigranților) și de Croația (25 %) – a se vedea tabelul 3.

În ceea ce privește distribuția pe sexe a imigranților din statele membre ale UE în 2013, a existat o ușoară prevalență a bărbaților față de femei (53 % comparativ cu 47 %). Statul membru care a raportat cea mai mare proporție de imigranți de sex masculin a fost Slovenia (61 %); în schimb, cea mai mare proporție de imigranți de sex feminin a fost raportată în Irlanda (52 %).

În 2013, imigranții din statele membre ale UE erau, în medie, mult mai tineri decât populația deja rezidentă din țara lor de destinație. La 1 ianuarie 2014, vârsta medie a populației din UE-28 era de 42 de ani. În schimb, vârsta medie a imigranților din UE-28 în 2013 era de 28 de ani.

Populația migrantă

La 1 ianuarie 2014, 33,5 milioane de persoane născute în afara UE-28 trăiau într-un stat membru al UE, în timp ce 17,9 milioane de persoane erau născute într-un alt stat membru al UE decât cel în care își aveau reședința. Doar în Irlanda, Ungaria, Slovacia, Luxemburg și Cipru numărul persoanelor născute în alte state membre ale UE a fost mai mare decât numărul persoanelor născute în afara UE-28.

La 1 ianuarie 2014, numărul cetățenilor unor țări terțe care locuiau în UE-28 era de 19,6 milioane, în timp ce numărul persoanelor născute în afara UE care locuiau în UE-28 era de 33,5 milioane

La 1 ianuarie 2014, numărul persoanelor având cetățenia unei țări terțe și reședința într-un stat membru al UE era de 19,6 milioane, reprezentând 3,9 % din populația UE-28. În plus, la 1 ianuarie 2014, 14,3 milioane de persoane având cetățenia unui alt stat membru al UE locuiau în unul dintre statele membre ale UE.

În termeni absoluți, cel mai mare număr de resortisanți străini care trăiau în statele membre ale UE la 1 ianuarie 2014 s-a înregistrat în Germania (7,0 milioane de persoane), Regatul Unit (5,0 milioane), Italia (4,9 milioane), Spania (4,7 milioane) și Franța (4,2 milioane). Resortisanții străini din aceste cinci state membre reprezentau împreună 76 % din numărul total al resortisanților străini care locuiau în toate statele membre ale UE, cele cinci state membre totalizând o pondere de 63 % din populația UE.

În termeni relativi, statul membru al UE cu cea mai mare pondere a resortisanților străini a fost Luxemburgul, ponderea resortisanților străini fiind de 45 % din totalul populației. O pondere mai mare a resortisanților străini (cel puțin 10 % din populația rezidentă) a fost constată și în Cipru, Letonia, Estonia, Austria, Irlanda, Belgia și Spania.

În cele mai multe state membre ale UE, majoritatea resortisanților străini erau cetățeni ai unor țări terțe (a se vedea tabelul 4). Contrariul este valabil numai în cazul Luxemburgului, Slovaciei, Ciprului, Irlandei, Belgiei, Ungariei, Țărilor de Jos, Maltei și Regatului Unit. În cazul Letoniei și Estoniei, ponderea cetățenilor din țări terțe este deosebit de mare ca urmare a numărului ridicat de non-cetățeni recunoscuți (în principal, cetățeni din fosta Uniune Sovietică, care își au reședința permanentă în aceste țări, dar care nu au dobândit nici o altă cetățenie).

În toate statele membre ale UE, cu excepția Estoniei, Republicii Cehe și Letoniei, numărul persoanelor născute într-o țară terță a fost mai mare decât numărul persoanelor având cetățenia unei țări terțe.

Tabelul 6 prezintă un rezumat al celor cinci țări principale de cetățenie și de origine străine pentru statele membre ale UE-28 și pentru țările AELS pentru care sunt disponibile date detaliate.

O analiză a structurii de vârstă a populației arată că, pentru UE-28 în ansamblu, populația de cetățeni străini era mai tânără decât populația națională. Distribuția pe vârste a cetățenilor străini, comparativ cu cetățenii proprii, indică o pondere mai mare a adulților relativ tineri în vârstă de muncă. În 2013, vârsta mediană a populației naționale a UE-28 era de 43 de ani, în timp ce vârsta mediană a resortisanților străini care trăiau în UE era de 35 de ani.

Dobândirea cetățeniei

Numărul cetățeniilor dobândite a crescut cu 20 % în 2013

Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE în 2013 era de 984,8 mii, acesta corespunzând unei creșteri de 20 % față de 2012. În 2013, un număr mai mare de persoane a dobândit cetățenia unui stat membru al UE decât în orice alt an din perioada 2002-2012.

Spania a înregistrat cel mai mare număr de persoane care au dobândit cetățenia în 2013, și anume 225,8 mii (sau 23 % din totalul UE-28). Țările cu următoarele cele mai ridicate niveluri de dobândire a cetățeniei au fost Regatul Unit (207,5 mii), Germania (115,1 mii), Italia (100,7 mii) și Franța (97,3 mii);

În termeni absoluți, cele mai mari creșteri comparativ cu 2012 au fost observate în Spania, unde numărul rezidenților cărora le-a fost acordată cetățenia spaniolă a fost cu 131 700 mai mare (acest lucru se datorează în parte unei schimbări a sursei de informații, a conceptului și a referinței temporale), fiind urmată de Italia (35,3 mii), Regatul Unit (13,6 mii) și Grecia (9,2 mii). La polul opus, cele mai mari scăderi în termeni absoluți au fost observate în Ungaria (numărul persoanelor cărora li s-a acordat cetățenia maghiară a fost mai mic cu 9,2 mii decât în 2012) și Țările de Jos (5 mii).

Un indicator utilizat în mod curent este „rata de naturalizare”, definită ca raportul dintre numărul total al cetățeniilor acordate și efectivele de rezidenți străini la începutul anului. Statul membru cu cea mai ridicată rată de naturalizare în 2013 a fost Suedia (7,6 cetățenii dobândite la 100 de rezidenți străini), urmată de Ungaria și Portugalia (cu 6,5 și, respectiv, 5,9 de cetățenii dobândite la 100 de rezidenți străini).

Aproximativ 871,3 de mii de cetățeni ai unor țări terțe care își aveau reședința într-un stat membru al UE au dobândit cetățenia în 2013, această cifră corespunzând unei creșteri de 21 % față de 2012. Prin urmare, cetățenii unor țări terțe reprezentau 89 % din totalul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE în 2013. Acești noi cetățeni ai UE-28 proveneau în principal din Africa (26 % din numărul total de cetățenii dobândite), Asia (23 %), America de Nord și de Sud (22 %) și țări europene din afara UE-28 (17 %). Numărul cetățenilor unor state membre ale UE care au dobândit cetățenia unui alt stat membru al UE a fost de 98 500 de persoane, reprezentând 10 % din numărul total. În termeni absoluți, principalele grupuri de cetățeni ai UE-28 care au dobândit cetățenia unui alt stat membru ale UE au fost românii care au devenit cetățeni ai Ungariei (7 mii de persoane) sau ai Italiei (4,4 mii de persoane), polonezii care au devenit cetățeni ai Regatului Unit (6 mii de persoane) sau ai Germaniei (5,5 mii de persoane), italienii care au devenit cetățeni ai Germaniei (2,8 mii de persoane) sau ai Belgiei (1,9 mii de persoane), grecii care au devenit cetățeni ai Franței (3,9 mii de persoane) și portughezii care au devenit cetățeni ai Regatului Unit (1,9 mii de persoane).

În Luxemburg și Ungaria, majoritatea cetățeniilor noi au fost acordate unor persoane care erau cetățeni ai altui stat membru al UE. În cazul Luxemburgului, cea mai mare pondere era reprezentată de cetățeni portughezi, urmați de cetățeni italieni, francezi, belgieni și germani, în timp ce în cazul Ungariei, resortisanții UE care au dobândit cetățenia au fost aproape exclusiv români.

Ca și în anii anteriori, în 2013 cel mai numeros grup de cetățeni ai statelor membre ale UE a fost compus din cetățeni din Maroc (86,5 mii, corespunzând unei proporții de 8,8 % din totalul cetățeniilor acordate), urmat de cetățeni din India (48,3 mii, corespunzând unei proporții de 4,9 % din totalul cetățeniilor acordate), Turcia (46,5 mii sau 4,7 %), Columbia (42 mii sau 4,3 %), Albania (41,7 mii sau 4,2 %) și Ecuador (40,4 mii sau 4,1 %). Comparativ cu 2012, numărul cetățenilor din Maroc care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE a crescut cu 46 %. Cele mai mari procente de cetățeni din Maroc care au dobândit o cetățenie nouă s-au înregistrat în Spania (35 %), Italia (29 %) sau Franța (19 %).

Sursele și disponibilitatea datelor

Emigrația este extrem de dificil de măsurat; este mai greu să se numere persoanele care pleacă decât cele care sosesc într-o țară. O analiză comparativă a datelor din 2013 privind imigrarea și emigrarea din statele membre ale UE (statistici comparate) a confirmat că acest lucru era valabil pentru multe țări. Prin urmare, acest articol se concentrează în principal asupra datelor privind imigrația.

Eurostat produce statistici privind o serie de aspecte legate de fluxurile migrației internaționale, efectivele de resortisanți străini (cetățeni străini) și dobândirea cetățeniei. Datele sunt colectate pe bază anuală și sunt furnizate Eurostat de către autoritățile statistice naționale ale statelor membre ale UE.

Se preconiza ca țările care au revizuit seriile referitoare la populație după recensământul din 2011 să transmită către Eurostat rezultatele postrecensământ revizuite, defalcate pe vârstă, sex și cetățenie sau pe țara de origine pentru întreaga perioadă intercenzitară sau pentru o perioadă mai scurtă până la sfârșitul anului 2013. Eurostat a fost informat cu privire la dificultățile întâmpinate de mai multe țări în ceea ce privește respectarea termenului de 31 decembrie 2013 pentru transmiterea datelor colectate ulterior recensământului din 2011. La momentul elaborării acestui studiu, Germania este singura țară despre care se știe că întâmpină astfel de dificultăți, aceasta intenționând să furnizeze datele revizuite în prima jumătate a anului 2015.

Aceste revizuiri ale datelor vor avea un impact asupra ratelor naturalizării.

Bază pentru colectarea de date

Din 2008, colectarea datelor referitoare la migrație, cetățenie și azil se bazează pe Regulamentul (CE) nr. 862/2007; analiza și componența grupurilor de state membre ale UE, de țări AELS și de țări candidate la data de 1 ianuarie a anului de referință sunt prezentate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 351/2010. Acesta definește un set de bază de statistici privind fluxurile migrației internaționale, efectivele de cetățeni străini, dobândirea cetățeniei, permisele de ședere, azilul și măsurile împotriva intrării și șederii ilegale. Deși statele membre ale UE pot continua să utilizeze orice tip de date adecvate, conform disponibilității și practicilor naționale, statisticile colectate conform regulamentului trebuie să se bazeze pe definiții și concepte comune. Majoritatea statelor membre ale UE își bazează statisticile pe surse de date administrative precum registrele de evidență a populației, registrele de evidență a cetățenilor străini, a rezidenților sau a permiselor de muncă, pe registrele de asigurări de sănătate și pe cele fiscale. Unele țări utilizează statistici comparative, anchete prin sondaj sau metode de estimare pentru a obține statistici privind migrația.

Datele privind dobândirea cetățeniei sunt obținute în mod normal din sistemele administrative. Se preconizează că punerea în aplicare a regulamentului va mări disponibilitatea și comparabilitatea statisticilor privind migrația și cetățenia.

Conform articolului 2 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 862/2007, sunt enumerați imigranții care și-au avut reședința (sau care se așteaptă să își aibă reședința) pe teritoriul unui stat membru ale UE pentru o perioadă de 12 luni, precum și emigranții care au locuit în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Prin urmare, datele colectate de Eurostat vizează migrația pentru o perioadă de cel puțin 12 luni: în consecință, migranții includ persoane care au migrat pentru o perioadă de cel puțin un an, precum și persoane care au migrat definitiv.

Datele privind dobândirea cetățeniei sunt colectate de Eurostat conform dispozițiilor articolului 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 862/2007 care prevede că: „Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) statistici privind numărul de persoane (...) care au reședința obișnuită pe teritoriul statului membru și care au dobândit, în anul de referință, cetățenia statului membru (…) defalcate (...) în funcție de cetățenia anterioară sau de statutul de apatrid al persoanelor în cauză”.

„Rata de naturalizare” ar trebui utilizată cu precauție întrucât numărătorul include toate modurile de dobândire a cetățeniei și nu doar naturalizările rezidenților străini eligibili, iar numitorul include toți cetățenii străini și nu populația relevantă, cu alte cuvinte, pe acei cetățeni străini eligibili pentru naturalizare.

Note privind disponibilitatea datelor principale

Cifrele cumulate pentru UE-27 privind cetățeniile dobândite, corespunzătoare anilor 2010, 2011 și 2012 includ datele raportate de România pentru 2009.

Context

Cetățenii statelor membre ale UE dispun de libertatea de a călători și de libertatea de circulație în interiorul granițelor UE. Politicile în domeniul migrației din UE în ceea ce privește cetățenii statelor din afara UE urmăresc din ce în ce mai mult să atragă un anumit profil de migranți, cel mai adesea pentru a remedia anumite deficite de competențe. Selecția poate fi realizată pe baza cunoștințelor lingvistice, a experienței profesionale, a educației și a vârstei. Alternativ, angajatorii pot recruta personal astfel încât migranții să aibă deja un loc de muncă la sosire.

În afară de politicile de încurajare a recrutării forței de muncă, deseori politicile privind imigrația se concentrează asupra a două domenii: prevenirea migrației clandestine și a angajării ilegale a migranților fără permis de muncă și promovarea integrării imigranților în societate. Au fost mobilizate resurse importante pentru a lupta împotriva traficului de persoane și a rețelelor de traficanți în UE.

Printre cele mai importante texte juridice adoptate în domeniul imigrației se numără:

În cadrul Comisiei Europene, Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne este responsabilă pentru politica europeană în domeniul migrației. În 2005, Comisia Europeană a relansat dezbaterea privind necesitatea unui set comun de norme de admitere a migranților economici cu o Carte Verde privind abordarea UE legată de gestionarea migrației economice [COM(2004) 811 final], care a dus la adoptarea unui [COM(2005) 669 final] la sfârșitul anului 2005. În iulie 2006, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind prioritățile de politică în lupta împotriva imigrației ilegale a resortisanților din țări terțe [COM(2006) 402 final], care își propune să găsească un echilibru între securitate și drepturile fundamentale ale persoanelor în toate etapele procesului de imigrație ilegală. În septembrie 2007, Comisia Europeană a prezentat Al treilea raport anual privind migrația și integrarea [COM(2007) 512 final]. O comunicare a Comisiei Europene adoptată în octombrie 2008 a subliniat importanța consolidării abordării globale a migrației: coordonare, coerență și sinergii sporite [COM(2008) 611 final] ca aspect al politicii externe și de dezvoltare. Programul de la Stockholm, adoptat de șefii de stat și de guvern din UE în decembrie 2009, stabilește un cadru și o serie de principii pentru evoluția politicilor europene privind justiția și afacerile interne în perioada 2010-2014; aspectele legate de migrație sunt o parte importantă a acestui program. Pentru a realiza schimbările decise în comun, în 2010 Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm – crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei [COM(2010) 171 final].

În mai 2013, Comisia Europeană a publicat „Raportul pentru 2013 privind cetățenia UE” [COM(2013) 269 final]. În raport s-a constatat faptul că cetățenia UE oferă noi drepturi și oportunități. A circula și a trăi liber în UE reprezintă dreptul cel mai strâns legat de cetățenia UE. Având în vedere tehnologia modernă și faptul că în prezent deplasarea este mai ușoară, libera circulație permite europenilor să își extindă orizonturile dincolo de granițele naționale, să își părăsească țara pentru perioade mai scurte sau mai lungi, să se deplaseze între statele UE pentru a lucra, pentru a studia și pentru activități formative, să călătorească în interes de serviciu sau pentru plăcere sau să își facă cumpărăturile dincolo de granițe. Libera circulație are potențialul de a spori interacțiunile sociale și culturale în cadrul UE și de a crea legături mai strânse între cetățenii UE. În plus, aceasta poate genera beneficii economice reciproce pentru întreprinderi și consumatori, inclusiv pentru cei care rămân acasă, întrucât barierele interne sunt eliminate în mod constant.

La 13 mai 2015, Comisia Europeană a prezentat Agenda europeană privind migrația (în limba engleză) subliniind măsurile imediate care vor fi luate pentru a răspunde situației de criză din regiunea mediteraneană, precum și pașii care vor fi urmați în următorii ani pentru o gestionare mai bună a migrației sub toate aspectele.

Raportul anual privind migrația și azilul (2014, în limba engleză) al Rețelei europene de migrație (în limba engleză) a fost publicat la 10 iunie 2015. Acesta oferă o perspectivă asupra principalelor evoluții juridice și în materie de politici din întreaga UE și din țările participante. Raportul constituie un document complet și acoperă toate aspectele politicii în materie de migrație și de azil ale Direcției Generale Migrație și Afaceri Interne și ale agențiilor UE.

Vezi și

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

Migration and citizenship data
International migration (t_migr_int)
Immigration (tps00176)
Emigration (tps00177)
Acquisition of citizenship (tps00024)

Bază de date

Migration and citizenship data
Immigration (migr_immi)
Immigration by five year age group, sex, and citizenship (migr_imm1ctz)
Immigration by five year age group, sex and country of birth (migr_imm3ctb)
Immigration by age , sex and broad group of citizenship (migr_imm2ctz)
Immigration by age, sex and broad group of country of birth (migr_imm4ctb)
Immigration by sex, citizenship and broad group of country of birth (migr_imm6ctz)
Immigration by sex, country of birth and broad group of citizenship (migr_imm7ctb)
Immigration by five year age group, sex, and country of previous residence (migr_imm5prv)
Emigration (migr_emi)
Emigration by age and sex (migr_emi2)
Emigration by five year age group, sex and citizenship (migr_emi1ctz)
Emigration by five year age group, sex and country of birth (migr_emi4ctb)
Emigration by five year age group, sex, and country of next usual residence (migr_emi3nxt)
Acquisition and loss of citizenship (migr_acqn)
Acquisition of citizenship by sex, age group and former citizenship (migr_acq)
Loss of citizenship by sex and new citizenship (migr_lct)

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

Date-sursă pentru tabele și figuri (MS Excel)

Legături externe


Retrieved from "https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Archive:Statistici_privind_migrația_și_populația_migrantă&oldid=292282"