Archive:Conturile naționale și PIB-ul

Date din septembrie şi octombrie 2012. Cele mai recente date: Informaţii suplimentare, principalele tabele şi baza de date de la Eurostat.

Figura 1: PIB la preţurile curente ale pieţei, 2001-2011
(1 000 de milioane EUR) – Sursă : Eurostat (nama_gdp_c) sau (tec00001)

Tabelul 1: PIB la preţurile curente ale pieţei, 2001 2010 și 2011 – Sursa: Eurostat (nama_gdp_c) şi (tec00001)

Figura 2: PIB pe cap de locuitor la preţurile curente ale pieţei, 2001 și 2011
(UE-27=100; pe baza SPC pe locuitor) – Sursa: Eurostat (nama_gdp_c) şi (tec00001)

Figura 3: Creşterea reală a PIB, 2001-2011
(% schimbare în comparaţie cu anul precedent) – Sursa: Eurostat (nama_gdp_k)

Tabelul 2: Creşterea reală a PIB, 2002-2011
(% schimbare în comparaţie cu anul precedent; media 2002-2011) - Sursa: Eurostat (nama_gdp_k) sau (tsieb020)

Tabelul 3: Valoarea brută adăugată la prețurile de bază, 2001 și 2011
(% pondere din valoarea brută adăugată ) – Sursa: Eurostat (nama_nace10_c)

Figura 4a: Valoarea brută adăugată, UE-27 2001-2011
(2005=100) - Sursa: Eurostat (nama_nace10_k)

Figura 4b: Valoarea brută adăugată, UE-27 2001-2011
(2005=100) - Sursa: Eurostat (nama_nace10_k)

Figura 5: Productivitatea muncii, EU-27, 2001 şi 2011
(1 000 EUR pe angajat) – Sursă : Eurostat (nama_nace10_c) şi (nama_nace10_e)

Tabelul 4: Productivitatea muncii
(pe baza SPC), 2001-2011 – Sursă : Eurostat (tec00116) și (tec00117)

Figura 6: Cheltuieli pentru consum și formare brută de capital la prețuri constante, UE-27, 2001-2011
(2005=100) - Sursa: Eurostat (nama_gdp_k)

Figura 7: Rata anuală de modificare a componentelor de cheltuieli ale PIB, UE-27, 2001-2011
(%) - sursa: Eurostat (nama_gdp_k)

Figura 8: Componentele de cheltuieli ale PIB, UE-27, 2011 (1)
(% pondere din PIB) - Sursa: Eurostat (nama_gdp_c) sau (tec00009), (tec00010), (tec00011) și (tec00110)

Tabelul 5: Investiție, 2001, 2006 și 2011
(% pondere din PIB) - Sursa: Eurostat (nama_gdp_c), (tsdec210) și (tec00022)

Figura 9: Formare brută de capital fix, 2011
(% pondere din PIB) - Sursa: Eurostat (nama_gdp_c)

Figura 10: Distribuţia venitului, 2011
(% pondere din PIB) - Sursa: Eurostat (nama_gdp_c) sau (tec00016), (tec00015) și (tec00013)

Figura 11: Distribuţia venitului, UE-27, 2001-2011
(2005=100) - Sursa: Eurostat (nama_gdp_c) sau (tec00016), (tec00015) și (tec00013)

Tabelul 6: Cheltuieli pentru consum ale gospodăriilor
(concept intern), 2001, 2006 și 2011 — sursa: Eurostat (nama_fcs_c)

Figura 12: Cheltuieli pentru consum ale gospodăriilor, , UE-27, 2011 (1)
(% din totalul cheltuielilor pentru consum ale gospodăriilor) – sursa: Eurostat (nama_co3_c)

Figura 13: Economii naționale brute, 2001 și 2011 (1)
(% din venitul național brut disponibil) – sursa: Eurostat (nama_inc_c)

Tabelul 7: Raporturi-cheie ale conturilor sectoriale, gospodării, (2011) (1) – sursă: Eurostat (nasa_ki)

Figura 14: Rate de economisire ale gospodăriilor
(brut), 2011 (1)
(%) - sursa: Eurostat (nasa_ki)

Figura 15: Rate de investiții ale gospodăriilor
(brut), 2011 (1)
(%) - sursa: Eurostat (nasa_ki)

Figura 16: Raportul financiar net bunăstare-venit, 2011 (1)
(%) - sursa: Eurostat (nasa_ki)

Tabelul 8: Raporturi-cheie ale conturilor sectoriale, societăți nefinanciare, 2011– sursă: Eurostat (nasa_ki)

Figura 17: Rata de investiții
(brută) a societăților nefinanciare, 2011 (1)
(%) - sursa: Eurostat (nasa_ki)

Conturile publice sunt sursa multor indicatori economici bine cunoscuți care sunt prezentați în acest articol. Produsul intern brut (PIB) este măsura cel mai frecvent utilizată pentru dimensiunea generală a unei economii, în timp ce indicatorii derivați, cum ar fi PIB pe cap de locuitor – de exemplu, în euro sau ajustați pentru a ține seama de diferențele dintre nivelurile prețurilor – sunt utilizați pe scară largă pentru a compara standardele de viață, sau cu scopul de a monitoriza procesul de convergență în Uniunea Europeană (UE).

În plus, dezvoltarea componentelor specifice ale PIB-ului și indicatorii aferenți, cum ar fi cei pentru producția economică, importurile și exporturile,consumul sau investițiile interne (publice și private), precum și datele privind distribuția veniturilor și reducerea consumului de energie, pot oferi informații importante privind forțele motrice ale unei economii, reprezentând, astfel, baza pentru proiectarea, monitorizarea și evaluarea politicilor specifice ale UE.

Evoluțiile economice din domeniile producției, al generării de venituri și al (re)distribuției, consumului și investițiilor pot fi mai bine înțelese atunci când sunt analizate de sectorul instituțional. În special, conturile sectoriale furnizează o serie de indicatori-cheie pentru gospodării și societățile nefinanciare, cum ar fi rata economiilor realizate de gospodării și cota de profit a societăților.

Principalele rezultate statistice

Evoluțiile din PIB

Creșterea PIB-uluiUE-27 s-a încetinit substanțial în 2008 și PIB-ul s-a redus semnificativ în 2009, ca rezultat al crizei economice și financiare globale. A existat o redresare a nivelului PIB-ului UE-27 în 2010, iar această evoluție a continuat (chiar dacă într-un ritm mai lent) în 2011, PIB-ul crescând la 12 638 de miliarde EUR - cel mai ridicat nivel în termeni de preț actual (a se vedea figura 1).

Zona Euro reprezenta 74,5 % din acest total în 2011, în timp ce totalul pentru cele mai mari cinci economii ale statelor membre (Germania, Franța, Regatul Unit, Italia și Spania) era de 71,1 %. Cu toate acestea, comparațiile transnaționale ar trebui să se facă cu prudență, deoarece în special fluctuațiile cursului de schimb pot influența în mod semnificativ dezvoltarea de valori nominale ale PIB pentru statele membre ale UE care nu au adoptat moneda euro.

Pentru a evalua standardele de trai, este mai adecvat să se folosească PIB pe cap de locuitor în termeni de standarde ale puterii de cumpărare (SPC), cu alte cuvinte ajustate la dimensiunea unei economii în ceea ce privește populația și, de asemenea, în ceea ce privește diferențele de prețuri dintre țări. Media PIB-ului pe cap de locuitor în UE-27 era în 2011 de SPC 25 130, ușor deasupra maximului (SPC 25 020) atins în 2008, înainte ca efectele crizei economice și financiare să fie resimțite. Poziția relativă a fiecărei țări poate fi exprimată prin compararea cu această medie, cu valoarea UE-27 stabilită la 100. Cea mai mare valoare relativă între statele membre ale UE a fost înregistrată de Luxemburg, ţară în care PIB pe cap de locuitor în SPC a fost de peste 2,7 ori mai mare decât media UE-27 în 2011 (fapt care se explică, în parte, prin importanța lucrătorilor transfrontalieri din Belgia, Franța și Germania). Pe de altă parte, PIB-ul pe cap de locuitor a fost mai mic de jumătate din media UE-27 în România și Bulgaria.

Deși cifrele SPC ar trebui, în principiu, să fie utilizate pentru comparații între țări într-un singur an, mai degrabă decât în timp, dezvoltarea acestor cifre în ultimii zece ani sugerează că a avut loc o anumită convergență a standardelor de viață, statele membre care au aderat la UE în 2004 sau 2007 apropiindu-se de media UE în pofida unor regrese apărute în timpul crizei financiare și economice. În timp ce Luxemburg, Germania, Suedia și Austria au avansat faţă de media UE-27 în 2011, în comparaţie cu situaţia din 2001, mai multe alte state membre UE-15 , în special Italia, Regatul Unit, Franța, Irlanda și Belgia, s-au apropiat de media UE-27 (a se vedea figura 2). De la o poziție sub media UE-27 în 2001, România, Slovacia, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia și Bulgaria s-au apropiat cel mai mult de media UE-27 până în 2011, în timp ce Grecia și Portugalia au regresat.

Criza economică și financiară mondială a dus la o recesiune puternică în UE, Japonia și Statele Unite în 2009 (a se vedea figura 3), urmată de o redresare în 2010 și 2011. PIB-ul real a scăzut cu 4,3 % în UE-27 în 2009, deși au existat contracții de 5,5 % în Japonia și 3,1 % în Statele Unite; în celelalte două economii din triadă efectele crizei erau deja evidente în 2008, când a existat o ușoară reducere a PIB-ului real. Redresarea în UE-27 a avut loc cu o creştere a PIB cu 2,0 % în 2010, la preţuri constante, iar apoi a urmat un câștig suplimentar de 1,6 % în 2011; în zona euro, rata corespunzătoare a fost identică în 2010 și a fost cu 0,1 puncte procentuale mai scăzută în 2011. În Japonia și Statele Unite, recuperarea în 2010 a fost mai pronunțată decât cea a UE-27 și, în timp ce această tendinţă a continuat pentru Statele Unite în 2011, s-a înregistrat o ușoară scădere a nivelului PIB-ului real în Japonia (-0,8 %) – care reflectă, cel puțin în parte, impactul devastator al cutremurului Tohoku și al tsunamiului din martie 2011.

Între statele membre ale UE, creșterea PIB-ului real a variat în mod considerabil — atât în timp, cât și între țări. După o contracție în toate statele membre ale UE, cu excepția Poloniei în 2009, creșterea economică a revenit în 22 de țări în 2010, o tendință care a continuat în 2011, când a fost înregistrată o creștere a PIB-ului real în 24 de state membre ale UE. Cele mai mari rate de creștere în 2011 s-au înregistrat în Estonia (7,6 %), Lituania (5,9 %) și Letonia (5,5 %). Economiile Sloveniei (-0,2 %) și Portugaliei (- 1,7 %) s-au contractat în 2011 — în timp ce recesiunea în Grecia s-a aprofundat, PIB-ul reducându-se pentru al patrulea an consecutiv (-6,9 % în 2011.

Efectele crizei financiare și economice au redus nivelul global de performanță al economiilor statelor membre ale UE atunci când sunt analizate pe parcursul ultimului deceniu. Ratele de creștere anuale medii ale UE-27 și ale zonei euro între 2002 și 2011 au fost de 1,4 % și respectiv 1,2 %. Cea mai mare creștere, după acest etalon, a fost înregistrată în Slovacia și Lituania (ambele 4,7 % pe an), urmate de Letonia (4,2 %), Estonia (4,1 %), România și Polonia (ambele 4,0 %). În schimb, cele mai scăzute rate de creștere pentru dezvoltarea PIB-ului real în perioada din 2002 până în 2011 au fost înregistrate în Italia și Portugalia (0,4 % pe an), precum și în Danemarca (0,6 %).

Agregate principale ale PIB

Analizând PIB pe baza producției, tabelul 3 oferă o imagine de ansamblu asupra importanței relative a zece activități în ceea ce privește contribuția acestora la valoarea adăugată brută a UE-27. În ciuda unei scăderi de 2,0 puncte procentuale între 2001 și 2011, industria (19,5 %) a rămas cea mai amplă activitate (la acest nivel de detaliere) în 2011, urmată îndeaproape de activitățile comerciale de distribuție, de transport, servicii de cazare și alimentație (19,4 %) și administrația publică, educația și sănătatea (19,1 %); cota celor din urmă a fost cu 1,3 puncte procentuale mai mare decât în 2001. Următoarele cele mai ample activități în 2011 au fost activitățile imobiliare (10,3 %), urmate de serviciile profesionale, științifice, tehnice, administrative și de asistență (denumite în continuare servicii comerciale) (10,0 %), construcțiile (6,3 %), serviciile financiare și de asigurări (5,7 %) și serviciile de informare și comunicare (4,5 %). Cele mai mici contribuții au provenit din divertisment și alte servicii (3,5 %), precum și din agricultură, silvicultură și pescuit (1,7 %).

Serviciile au contribuit în pondere de 72,5 % din valoarea adăugată brută totală a UE-27 în 2011, comparativ cu 70,2 % în 2001. Importanța relativă a serviciilor au fost deosebit de ridicată în Cipru, Malta, Franța (date pentru 2010), Grecia, Belgia, Danemarca și Regatul Unit, unde acestea au reprezentat mai mult de trei sferturi din valoarea adăugată totală.

Schimbările structurale sunt, cel puțin parțial, urmare a unor fenomene cum ar fi schimbările tehnologice, evoluția prețurilor relative, externalizarea și globalizarea, care conduc frecvent la transferarea activităților de producţie către regiuni cu costuri mai mici ale forţei de muncă, atât în interiorul, cât și în afara UE.

Patru activități au fost afectate în mod deosebit de criza economică și financiară: Industria a trecut prin cea mai gravă contracţie, valoarea ei adăugată scăzând, în general, cu 13,8 % (în volum) între 2007 și 2009; construcțiile au cunoscut cea mai mare scădere, outputul acestui sector scăzând cu 10,4 % între 2007 și 2010; serviciile comerciale, precum și activitățile comerciale de distribuție, de transport, serviciile de cazare și alimentație au cunoscut doar un an de scădere a valorii adăugate între 2008 și 2009, dar scăderile au fost substanțiale, de -7,3 % și respectiv -5,7 %. Reduceri mai mici ale valorii adăugate au fost avut loc în cazul altor activități în timpul crizei, în special în 2009 și 2010, în agricultură, silvicultură și pescuit, iar în 2010 și 2011 în cazul serviciilor financiare și de asigurări (a se vedea figura 4).

O analiză a productivității muncii pe salariat în perioada de zece ani, din 2001 până în 2011, arată creșteri (în prețuri curente) pentru toate activitățile, de la 13,8 % pentru serviciile de informare și comunicare la 38,0 % pentru industrie, cu serviciile pentru întreprinderi (4,1 %) și serviciile financiare și de asigurări (51,0 %) situate sub și deasupra acestui interval (a se vedea figura 5). Pentru a elimina efectele inflației, productivitatea muncii per persoană poate fi, de asemenea, calculată utilizând cifrele de producție la prețuri constante. Date mai detaliate privind dezvoltarea productivității măsurate fie pe persoană angajată, fie pe oră de muncă arată că productivitatea muncii în statele membre care au aderat la UE în 2004 sau 2007 a convers către media UE-27 în ultimii zece ani (a se vedea tabelul 4). În special, productivitatea muncii pe persoană angajată în România a crescut de la 26 % la 49 % din media UE-27 între 2001 și 2011; Estonia, Slovacia, Lituania, Letonia și Bulgaria au înregistrat, de asemenea, o apropiere substanțială de media UE-27. Pe de altă parte, Italia, a înregistrat o scădere puternică a productivității muncii pe persoană în raport cu media UE-27, și acest lucru a fost valabil, într-o mai mică măsură, și pentru Belgia, Regatul Unit și Franța.

Revenind la o analiză a evoluției componentelor PIB din perspectiva cheltuielilor se poate observa o creştere a cheltuielilor pentru consumul final de 13,2 %, în termeni de volum la nivelul UE-27, între 2001 și 2011 (a se vedea figura 6), în ciuda unei ușoare scăderi în 2009; cheltuielile pentru consumul final al administrațiilor publice a crescut într-un ritm oarecum mai rapid, în creștere cu 17,1 % între 2001 și 2011. Creșterea generală a formării brute de capital în aceeași perioadă a fost mai scăzută (5,6 %), fiind datorată, în mare parte, unei scăderi dramatice în 2009, în timp ce creșterea exporturilor a depășit în mod semnificativ creșterea importurilor în 2010 și 2011.

După scăderea din 2009, cheltuielile pentru consum ale gospodăriilor și ale instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor s-au redresat în 2010 (cu 1,1 % din punct de vedere al volumului) și din nou în 2011 (0,1 %). Din 2009, ritmul de creștere al cheltuielilor publice în UE-27 s-a încetinit, în ceea ce privește volumul, iar această rată de schimbare a devenit negativă (-0,2 %) în 2011. În ciuda unor creșteri modeste în 2010 (0,2 %) și 2011 (1,4 %), formarea brută de capital în UE-27 nu a reușit să se redreseze pe deplin de pe urma scăderii dramatice din 2009 (-13,0 %).

În condițiile prețurilor actuale, cheltuielile pentru consum ale gospodăriilor și ale instituțiilor non-profit care deservesc gospodăriile au contribuit în pondere de 58,0 % din PIB-ul UE-27 PIB în 2011, în timp ce ponderea cheltuielilor publice generale a fost de 21,7 %, iar cea a formării brute de capital fix a fost de 18,6 % (a se vedea figura 8).

Între statele membre ale UE există o mare variație în intensitatea investițiilor totale (publice și private) și acest lucru poate, în parte, să reflecte diferitele etape de dezvoltare economică, precum și dinamica de creștere în ultimii ani (a se vedea tabelul 5 și figura 9). În 2011, formarea brută de capital fix (totalul investițiilor) ca procent din PIB a fost de 18,5 % în UE-27 și 19,2 % în zona euro. Aceasta a fost cea mai ridicată în România (22,7 %), Republica Cehă (23,9 %) și Slovacia (22,4 %) și cea mai scăzută în Irlanda (10,1 %), Grecia (14,0 %) și Regatul Unit (14,2 %). Marea majoritate a investițiilor a fost efectuată în sectorul privat: investițiile în sectorul privat în 2011 au reprezentat 16,1 % din PIB-ul UE-27, iar cifrele echivalente pentru investițiile în sectorul public au fost de 2,5 %. Cu 5,7 % și respectiv 5,2 %, investițiile publice au fost cele mai mari în Polonia și România, în timp ce investițiile private au fost cele mai mari în Austria (20,3 %).

O analiză a PIB în UE-27 din punctul de vedere al veniturilor arată că repartizarea între factorii de producere a veniturilor care rezultă din procesul de producție a fost dominată de remunerarea angajaților, care a reprezentat 49,1 % din PIB în 2011. Ponderea excedentului brut de exploatare și a venitului mixt a fost de 39,0 % din PIB, în timp ce, pentru impozitele pe producție și importuri, minus subvențiile, aceasta a fost de 11,8 % (a se vedea figura 10). Figura 11 arată că agregatele respective ale venitului, până în 2011, s-au redresat, în linii mari, după pierderile suferite în timpul crizei financiare și economice. În 2009, remunerarea angajaților a scăzut cu 3,0 %, dar până în 2011 a ajuns cu 2,2 % mai mare decât nivelul corespunzător înregistrat în 2008. Pentru excedentul brut de exploatare și venitul mixt, exista deja stagnare în 2008, urmată de o scădere cu 8,5 % în 2009; până în 2011, acest agregat de venit s-a redresat la un nivel de 0,6 % din cel mai înalt nivel înregistrat înainte de criză (în 2007). Scăderea impozitelor pe producție și importuri, minus subvențiile a început deja în 2008 (-2,7 %) și s-a accelerat în 2009 (-8,6 %); aceste pierderi au fost recuperate, până în 2011, când acest agregat de venit a fost, în mod constant, cu 1,1 % mai mare de nivelul maxim anterior (de asemenea, în 2007).

Consumul casnic

The Cheltuielile pentru consum ale gospodăriilor populației au reprezentat cel puțin jumătate din PIB în majoritatea statelor membre ale UE în 2011. Acest procent a fost cel mai ridicat în Grecia (76,2 %, date pentru 2010), Cipru (72,2 %) și Malta (70,3 %). În schimb, acesta a fost mai scăzut în Luxemburg (36,4 %, date pentru 2010), ceea ce a reprezentat, cu toate acestea, de departe, cea mai mare pondere medie pe cap de locuitor a cheltuielilor pentru consum al gospodăriilor (SPC 24 140, date pentru 2010) — a se vedea tabelul 6.

Date mai detaliate privind structura cheltuielilor totale pentru consumul gospodăriilor în UE-27 în 2010 arată că aproape un sfert (23,6 %) a fost alocat pentru locuință, apă, electricitate, gaz și alți combustibili (a se vedea figura 12). Cheltuielile de transport (13,0 %), precum și cheltuielile privind alimentele și băuturile nealcoolice (12,9 %) au fost următoarele cele mai importante categorii de cheltuieli. Împreună, celelalte categorii de cheltuieli pentru consum din figura 12 au reprezentat aproape jumătate (48,6 %) din totalul cheltuielilor pentru consum al gospodăriilor.

Economii naționale

Economia națională brută ca proporție din venitul național disponibil brut a fost în medie de 19,1 % și respectiv 19,9 % în UE-27 și în zona euro în 2011. În statele membre ale UE, această proporție a atins cel mai ridicat nivel în Estonia (26,7 %), Țările de Jos (26,5 %) și Suedia (26,0 %) și cel mai scăzut nivel în Grecia (3,3 %). Comparativ cu 2001, s-a înregistrat un declin relativ al economiilor naționale brute pentru UE-27, zona euro și o majoritate a statelor membre ale UE. Cele mai substanțiale scăderi (în puncte procentuale) au fost înregistrate în Irlanda, Finlanda, Grecia și Portugalia, în care economiile ca proporție din venitul disponibil au scăzut cu 6 puncte procentuale sau mai mult, în timp ce cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Bulgaria și România în care importanța relativă a economiilor a crescut cu 10,4 și, respectiv, 6,9 puncte procentuale .

Conturile sectoriale

Tabelul 7 indică faptul că ratele de economisire ale gospodăriilor în 2011 au fost cu 2,1 puncte procentuale mai mari în zona euro (13,2 %) decât în UE-27 (11,1 %). Acest decalaj se explică, în principal, prin nivelul relativ scăzut al ratei de economisire în Regatul Unit (6,0 %) și ratele relativ ridicate în Germania (16,5 %) și Franța (15,7 %). Dintre statele membre în cadrul zonei euro, opt (inclusiv unul cu datele din 2009) au avut rate de economisire ale gospodăriilor populației mai mari decât media UE-27 și șapte au avut aceste rate mai mici decât media UE-27, cu două (Grecia și Malta) pentru care datele nu sunt disponibile (a se vedea figura 14). Cea mai mare rată de economisire a gospodăriilor din statele membre ale UE care nu sunt în zona euro a fost înregistrată în Suedia (12,9 %).

După o scădere cu 1,5 puncte procentuale în 2010, rata de economisire a gospodăriilor din UE-27 a scăzut în 2011 cu încă 0,6 puncte procentuale, care a fost în linii mari aceeași cu scăderea înregistrată în zona euro (-0,5 puncte). Cele mai mari scăderi ale ratei de economisire între 2010 și 2011 s-au înregistrat în Lituania și Cipru (ambele -4,8 puncte) și Letonia (-4,2 puncte); schimbările în alte state membre ale UE au variat de la o scădere de 2,1 puncte la o creștere de 1,6 puncte.

În 2011, rata de investiții a gospodăriilor a fost de 8,3 % în UE-27. Acest procentaj s-a situat între 10 % sau mai mult în Belgia, Italia, Țările de Jos și Finlanda și 5,1 % în Ungaria, cu Letonia (4,2 %) și Lituania (3,4 %) sub acest interval (a se vedea figura 15). Rata de investiții a gospodăriilor a fost relativ neschimbată în UE-27 și în zona euro în 2011, în comparație cu anul precedent. Aceasta a scăzut cu 1 punct procentual sau mai mult în Republica Cehă, Cipru, Ungaria și Luxemburg (date din 2009). În schimb, rata de investiții a gospodăriilor a crescut cu 1,0 puncte procentuale în Letonia și cu 1,1 puncte procentuale în Estonia.

În 2011, raportul dintre datoriile și veniturile gospodăriilor a variat considerabil între statele membre ale UE. În timp ce era mai mic de 50 % în Slovenia, Slovacia și Lituania, el a depășit 200 % în Irlanda, Țările de Jos și Danemarca — un nivel de 200 % indică faptul că va dura doi ani de venit disponibil pentru ca gospodăriile să îşi ramburseze datoria. Un nivel relativ ridicat al raportului dintre datorii și venituri a fost înregistrat în mai multe state membre din nordul Europei și Peninsula Iberică. În schimb, în Europa Centrală și de Est, nivelul raportului dintre datoriile și veniturile gospodăriilor a fost relativ scăzut, datoria gospodăriilor nefiind niciodată mai mare decât venit anual disponibil. Trebuie precizat, de asemenea, faptul că datoriile mari ale gospodăriilor pot, în anumite privințe, reflecta niveluri ridicate ale activelor financiare,după cum se arată în analiza raportului financiar net bunăstare-venit al gospodăriilor. Acesta poate reflecta, de asemenea, deținerea de active nefinanciare, cum ar fi locuințele, sau poate fi afectat de dispoziții naționale care să încurajeze finanțarea (de exemplu, deducerea dobânzilor din impozite).

În 2011, raportul dintre datoriile și veniturile gospodăriilor a scăzut (în comparație cu 2010) în special în Letonia (-9,0 puncte) și într-o măsură mai mică în Regatul Unit (-4,6 puncte), și, în același timp, a crescut cel mai mult în Belgia (4,0 puncte) — o mai mare creștere a fost înregistrată în Luxemburg (5,6 puncte), dar cele mai recente date sunt pentru 2009 (față de 2008).

La fel ca raportul dintre datorii și venituri, raportul financiar net bunăstare-venit al gospodăriilor diferă considerabil între statele membre ale UE. Țările de Jos și Belgia au înregistrat cele mai ridicate rate în 2011, cu aproximativ 325 %, iar valori relativ ridicate au fost, de asemenea, observate în Regatul Unit, precum și în Elveția. Letonia a avut un raport financiar net active-venit extrem de scăzut, la fel şi Norvegia (a se vedea figura 16).

Figura 17 arată că rata de investiții a societăţilor a fost în 2011 de 20,2 % în UE-27. Ratele cele mai ridicate în statele membre ale UE au fost înregistrate în Slovacia, Austria și Republica Cehă, toate mai mari de 25 %; rata cea mai scăzută, de departe, a fost înregistrată în Irlanda (8,1 %). Ratele de investiții ale celor mai importante cinci economii ale țărilor din UE-27 au diferit în mod semnificativ: în Spania și Italia, ratele au fost în mod clar mai mari decât media UE-27; în Franța, rata a fost conformă cu media, în timp ce în Germania și Regatul Unit, ratele au fost în mod evident sub medie. Rata de investiții ale societăţilor a crescut în majoritatea statelor din UE (pentru care există datele disponibile pentru 2010 și 2011), mai ales în statele membre din regiunea Mării Baltice şi Slovacia, și cu 0,5 puncte procentuale în medie, în UE-27 în ansamblu. Rata de investiții a societăţilor a scăzut cu peste 2 puncte procentuale în Polonia (2010, comparativ cu 2009), Cipru și Luxemburg (2009 față de 2008) — a se vedea tabelul 8.

Cota de profit a societăților nefinanciare a fost de 38,2 % în UE-27 în 2011. Cele mai mici cote au fost înregistrate în Franța și Slovenia (aproximativ 30 %), în timp ce cote de profit de peste 50 % au fost înregistrate în Letonia, Slovacia, Irlanda și Lituania, precum și în Norvegia. Cotele de profit au rămas neschimbate în UE-27 între anii 2010 și 2011. Irlanda și Estonia au înregistrat cea mai ridicată creştere în puncte procentuale între 2010 și 2011, cu 3,2 și respectiv 3,1 puncte procentuale, în timp ce Lituania și Spania au înregistrat creșteri de peste 2 puncte; la rândul său, Elveția a înregistrat o creștere semnificativă (până la 3,9 puncte procentuale). Nouă state membre ale UE cu date disponibile pentru 2010 și 2011 au înregistrat reduceri ale cotelor lor de profit în 2011, în special Franța (1,5 puncte procentuale).  

Sursele și disponibilitatea datelor

Sistemul european de conturi naționale și regionale (SEC) oferă metodologia pentru conturile naționale în UE. Versiunea actuală, SEC95, a fost pe deplin conformă cu orientările la nivel mondial pentru conturile naționale, SCN 1993. Ca urmare a acordului internațional privind o versiune actualizată a SCN, în 2008, o actualizare corespunzătoare a SEC — SEC2010 — este în curs de finalizare la momentul redactării prezentului articol.

PIB și componentele principale

Principalele agregate din conturile naționale sunt elaborate din partea unităților instituționale, și anume din partea societăților nefinanciare sau financiare, a administrației publicea gospodăriilor și a instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor.

Datele din domeniul conturilor naționale cuprind informații privind componentele PIB, agregate forță de muncă şi consum final și economii. Multe dintre aceste variabile sunt calculate anual și trimestrial.

PIB este măsura principală pentru conturile naționale, care sintetizează poziția economica a unei țări (sau regiuni). Aceasta se poate calcula prin metode diferite: metoda outputurilor ; metoda cheltuielilor; şi metoda veniturilor.

O analiză a PIB pe cap de locuitor elimină influenţa dimensiunii absolute a populației, făcând comparațiile între diferite țări mai ușoare. PIB pe cap de locuitor este un indicator economic general al nivelului de trai. Datele referitoare la PIB în monede naționale pot fi convertite în standarde ale puterii de cumpărare (SPC), utilizând paritățile puterii de cumpărare (PPC) pentru care reflectă puterea de cumpărare a fiecărei monede, în loc să utilizeze cursurile de schimb de pe piață; în acest fel, diferențele nivelurilor de preț între țări sunt eliminate. Indicele de volum al PIB-ului pe cap de locuitor în SPC se exprimă în raport cu media UE-27 (stabilită la 100). În cazul în care indicele unei ţări este mai mare/mai mic de 100, PIB-ul pe cap de locuitor al acestei țări este superior/inferior mediei UE-27; Acest indice este destinat comparațiilor transnaționale, mai degrabă decât comparațiilor în timp.

Calcularea ratei anuale de creștere a PIB în prețuri constante, cu alte cuvinte variația înregistrată de PIB în termeni de volum, are ca scop să permită comparații ale dinamicii de dezvoltare economică atât în timp, cât și între economii de dimensiuni diferite, indiferent de nivelurile de preț.

Date suplimentare

Producția economică poate fi, de asemenea, analizată în funcție de activitate: la nivel mai agregat de analiză zece NACE Rev. 2 sunt identificate rubricile: agricultură, vânătoare și silvicultură; industrie; construcții; comerțul distributiv, transporturile, cazarea și serviciile de alimentație; serviciile de informare și comunicare; serviciile financiare și de asigurări; activitățile imobiliare; activitățile profesionale, științifice, tehnice, de servicii administrative și de asistență; administrația publică, apărarea, educația, activitățile privind sănătatea umană și asistența socială; artele, divertismentul, activitățile recreative, alte servicii și activități pentru gospodării și ale organizațiilor și organismelor extrateritoriale. O analiză a producției în funcție de domeniul de activitate în timp poate fi facilitată prin utilizarea unei măsurători de volum — cu alte cuvinte, prin reducerea valorii producției pentru a elimina impactul variațiilor de preț; fiecare activitate este redusă individual pentru a reflecta modificările în prețurile produselor asociate.

Un alt set de date privind conturile naționale este folosit în contextul analizei competitivității , și anume indicatorii referitori la productivitatea forței de muncă, de exemplu, valorile măsurate ale productivităţii muncii. Măsura productivităţii muncii exprimată în SPC este deosebit de utilă pentru comparații transnaționale. PIB în SPC pe persoană angajată este menit să ofere o impresie generală a productivității economiilor naționale. Ar trebui să se țină seama, cu toate acestea, că această măsură depinde de structura ocupării totale a forței de muncă și ar putea, de exemplu, să fie redusă prin trecerea de la munca cu normă întreagă la munca cu fracțiune de normă. PIB în SPC pe oră de muncă oferă o imagine mai clară a productivității deoarece ponderea muncii cu fracțiune de normă variază foarte mult între țări. Datele sunt prezentate sub formă de indice în raport cu media UE: în cazul în care indicele depășește 100, productivitatea forței de muncă este peste media UE.

Date privind cheltuielile pentru consum pot fi defalcate în funcție de clasificarea consumului individual în funcție de destinație (COICOP),care identifică 12 poziții diferite la cel mai agregat nivel al acesteia. Informații anuale privind cheltuielile gospodăriilor sunt disponibile din conturile naționale elaborate prin intermediul unei abordări macroeconomice. O sursă alternativă de analiză a cheltuielilor gospodăriilor este Studiul privind bugetul gospodăriilor (SBG): Aceste informații sunt obținute solicitând gospodăriilor să păstreze o listă a achizițiilor lor și este mult mai detaliată în ceea ce priveşte gama de bunuri și servicii, precum și în ceea ce priveşte tipurile de analiză socioeconomică care sunt disponibile. SBG se realizează și se publică doar o dată la cinci ani, ultimul an de referință disponibil în prezent fiind 2005.

Economiile gospodăriilor populației este principala sursă internă de fonduri pentru finanțarea investițiilor de capital. Sistemul conturilor prevede atât venitul disponibil și care urmează să fie prezentat la valoarea brută, cu alte cuvinte, amplele agregate, inclusiv consumul de capital fix.

Conturile sectoriale

Conturile sectoriale sunt grupate pe teme economice cu comportament similar pe sectoare instituționale, cum ar fi: gospodăriile populației, societățile nefinanciare, societățile financiare și guvern. Gruparea temelor economice în acest fel ajută în mod considerabil la înțelegerea funcționării economiei. Comportamentul gospodăriile populației și al societățile nefinanciare este extrem de relevant în acest sens.

Sectorul gospodăriilor populației cuprinde persoanele fizice sau grupurile de persoane fizice în calitate de consumatori și antreprenori cu condiția ca, în acest ultim caz, activitățile lor ca producători pe piață să nu fie desfășurate de către entități separate. În sensul analizei în prezentul articol, acest sector a fost fuzionat cu sectorul relativ mic al instituțiilor fără scop lucrativ în serviciul gospodăriilor populației (de exemplu, asociații și societăți de caritate).

Societățile nefinanciare acoperă întreprinderile a căror activitate principală constă în producerea de bunuri și servicii nefinanciare destinate să fie vândute pe piață. Aceasta include societățile de capital și întreprinderile neconstituite în societăți, atât timp cât acestea țin o contabilitate completă și au un comportament economic și financiar care este similar celui al societăților. Întreprinderile mici (cum ar fi comercianții unici și antreprenorii acționând pe cont propriu) sunt înregistrate la sectorul gospodăriilor populației.

Conturile sectoriale înregistrează, în principiu, fiecare tranzacție între entităţi economice pentru o anumită perioadă și pot fi, de asemenea, utilizate pentru a prezenta stocuri inițiale și finale de active și pasive financiare în bilanţurile financiare. Aceste tranzacții sunt grupate în mai multe categorii, care au o semnificație economică distinctă, cum ar fi remunerarea salariaților (incluzând salarii și remunerații, înainte de impozitare și deducerea contribuțiilor sociale, precum şi înainte de plătirea contribuțiilor sociale de către angajatori).

La rândul lor, aceste categorii de operațiuni sunt prezentate într-o secvență de conturi, fiecare dintre acestea acoperind un anumit proces economic. Acestea variază de la producție, generarea de venituri și (re)distribuirea veniturilor, prin utilizarea venitului pentru consum și economii, precum și a investițiilor, astfel cum se indică în contul de capital, pentru tranzacții financiare cum ar fi operațiunile de împrumut și de credit. Fiecare operațiune nefinanciară este înregistrată ca o creștere a resurselor dintr-un anumit sector și o creștere a utilizărilor într-un alt sector. De exemplu, partea de resurse a categoriei de tranzacţii cu dobânzi înregistrează sumele reprezentând dobânzile de primit de către diferite sectoare ale economiei, în timp ce partea de utilizare arată dobânzile care trebuie plătite. Pentru fiecare tip de operațiune, resursele totale din toate sectoarele și din restul lumii sunt egale cu totalul utilizărilor. Fiecare cont conduce la un sold contabil relevant, a cărui valoare este egală cu resursele totale minus totalul utilizărilor. De obicei, astfel de elemente de echilibru, cum ar fi PIB sau economiile nete, sunt importanţi indicatori economici; ele sunt reportate în contul următor.

Analiza din acest articol se concentrează pe o selecție de indicatori din multitudinea de date privind conturile sectoriale. Comportamentul gospodăriilor populației este descris prin indicatori care acoperă economiile și investițiile, precum și raportul dintre datoriile și veniturile lor și raportul financiar net bunăstare-venit. Analiza societăților nefinanciare se bazează pe rata de investiții a societăţilor și pe cota de profit a societăţilor.

Context

Instituțiile europene, guvernele, băncile centrale, precum și alte organisme economice și sociale din sectoarele public și privat au nevoie de un set de statistici comparabile și fiabile pe care să îşi bazeze deciziile. Conturile naționale pot fi utilizate pentru diverse tipuri de analiză și evaluare. Utilizarea de concepte și definiții recunoscute la nivel internațional permite o analiză a diferitelor economii, cum ar fi relațiile de interdependență între economiile statelor membre ale UE, sau o comparație între UE și țările terțe.

Analiza politicilor macroeconomice și a ciclurilor economice

Una dintre principalele utilizări ale datelor referitoare la conturile naționale se referă la necesitatea de a sprijini deciziile de politică economică europeană și realizarea obiectivelor Uniunii Economice și Monetare (UEM) cu ajutorul statisticilor pe termen scurt de calitate care permit monitorizarea evoluțiilor macroeconomice și consilierea politică macroeconomică. De exemplu, una dintre cele mai de bază utilizări îndelungate a conturilor naționale este cuantificarea ratei de creștere a unei economii, în termeni simpli, creșterea PIB. Datele principale din conturile naționale sunt în principal utilizate pentru dezvoltarea și monitorizarea politicilor macroeconomice, în timp ce datele detaliate privind conturile naționale pot fi, de asemenea, utilizate pentru a dezvolta politici sectoriale sau industriale, în special prin intermediul unei analize a listelor de intrări-ieșiri.

De la începutul UEM în 1999, Banca Centrală Europeană (BCE) a fost unul dintre principalii utilizatori ai conturilor naționale. Strategia BCE pentru evaluarea riscurilor pentru stabilitatea prețurilor se bazează pe două perspective analitice, la care se face referire ca fiind „doi piloni”: analiza economică și analiza monetară. Un număr mare de indicatori monetari și financiari sunt, prin urmare, evaluaţi în raport cu alte date relevante care să permită combinarea analizei monetare, financiare și economice, de exemplu, principalele agregate de conturi naționale și conturi sectoriale. În acest fel, indicatorii monetari și financiari pot fi analizaţi în contextul restului economiei.

Direcția generală afaceri economice și financiare produce previziunile macroeconomice ale Comisiei Europenede două ori pe an, primăvara și toamna. Aceste previziuni acoperă toate statele membre ale UE, pentru a deriva previziuni pentru zona euro și UE-27, dar ele includ, de asemenea, perspective pentru țările candidate, precum și unele țări terțe.

Analiza finanțelor publice prin intermediul conturilor naționale este o altă utilizare bine stabilită a acestor statistici. În cadrul UE, o aplicație specifică a fost dezvoltată în ceea ce privește criteriile de convergență pentru UEM, două dintre acestea făcând trimitere directă la finanțele publice. Aceste criterii au fost definite pe baza agregatelor contabilităților naționale, și anume, al deficitului public și al datoriei publice față de PIB. A se vedea articolul privind statistici privind finanțele publice pentru mai multe informații.

Politicile regionale, structurale și sectoriale

Pe lângă analiza politicilor macroeconomice și a ciclurilor economice, există alte utilizări legate de politică ale datelor privind conturile naționale și regionale europene, în special cu privire la problemele structurale și aspectele sectoriale.

Alocarea cheltuielilor pentru fondurile structurale se bazează, parțial, pe conturile regionale. În plus, statisticile regionale sunt utilizate pentru evaluarea ex-post a rezultatelor politicii regionale și de coeziune.

Încurajarea unei mai mari creșteri economice și a creării suplimentare de locuri de muncă reprezintă o prioritate strategică pentru atât pentru UE, cât și pentru statele membre și este parte a strategiei Europa 2020. În sprijinul acestor priorități strategice, politicile comune sunt puse în aplicare în toate sectoarele economiei UE, în timp ce statele membre implementează propriile lor reforme structurale naționale. Pentru a se asigura că acest lucru este la fel de avantajoas pe cât este de posibil, precum și pentru pregătirea pentru provocările viitoare, Comisia Europeană analizează aceste politici.

Comisia Europeană desfășoară activități de analiză economică care contribuie la dezvoltarea Politicii agricole comune (PAC) prin analizarea eficienței diferitelor mecanisme de sprijin și prin dezvoltarea unei perspective pe termen lung. Aceasta include cercetarea, analiza și evaluări ale impactului cu privire la teme legate de agricultură și economia rurală în UE și țările terțe, parțial, prin utilizarea conturilor economice pentru agricultură.

Stabilirea obiectivelor, analize comparative și contribuții

Politicile în cadrul UE stabilesc din ce în ce mai mult obiective pe termen mediu sau lung, obligatorii sau nu. Pentru unele dintre acestea, nivelul PIB este utilizat ca reper, de exemplu, prin stabilirea unui obiectiv de cheltuieli pentru cercetare și dezvoltare la un nivel de 3 % din PIB.

Conturile naționale sunt, de asemenea, utilizate pentru a stabili resursele UE, cu normele de bază stabilite printr-o decizie a Consiliului. Valoarea globală a resurselor proprii necesare pentru finanțarea bugetului UE este determinată de cheltuielile totale minus alte venituri, iar dimensiunea maximă a resurselor proprii este legată de venitul național brut al UE.

Datele privind conturile naționale sunt utilizate pentru determinarea contribuțiilor bugetare în UE și, de asemenea, pentru a stabili contribuțiile la alte organizații internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite (ONU). Contribuțiile la bugetul ONU se bazează pe venitul național brut, împreună cu o serie de ajustări și limite.

Analiști și specialiși în prognoze

Conturile naționale sunt, de asemenea, utilizate pe scară largă de către analiști și cercetători pentru a examina situația și evoluțiile economice. Interesul instituțiilor financiare pentru conturile naționale pot varia de la o analiză generală a economiei la informații specifice privind economiile, investiții sau împrumuturi pentru gospodării, societăți nefinanciare sau alte sectoare instituționale. Partenerii sociali, precum reprezentanți ai întreprinderilor (de exemplu, asociații comerciale) sau reprezentanții lucrătorilor (de exemplu, sindicate), au, de asemenea, un interes în conturile naționale pentru a analiza evoluțiile care afectează relațiile industriale. Printre alte utilizări, cercetătorii și analiștii utilizează conturile naționale pentru analizarea ciclurilor economice și a ciclurilor economice pe termen lung și, referitor la acestea, a evoluţiilor politice sau tehnologice.

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

• Agenda trimestrială a datelor economice ale UE (în limba engleză)

Tabele principale

• Conturi naţionale (inclusiv PIB) (t_na), a se vedea (în limba engleză):

Conturi naționale anuale (t_nama)

Conturi naționale trimestriale (t_namq)

Baza de date

• Conturi naţionale (inclusiv PIB (na), a se vedea (în limba engleză):

Conturi naționale anuale (nama)

Conturi naționale trimestriale (namq)

Tabele de ofertă, utilizare și input-output (naio)

Secțiune specială

• Conturi naţionale (inclusiv PIB (în limba engleză)
• Conturi sectoriale europene (în limba engleză)

Metodologie/Metadate

• Conturi naționale anuale (ESMS metadata file - nama_esms) (în limba engleză)
• Annual sector accounts (ESMS metadata file - nasa_esms) (în limba engleză)
• Sistemul European de Conturi SEC 1995 (publicație) (în limba engleză)
• Manualul metodologic Eurostat-OCDE privind paritățile puterii de cumpărare (publicație) (în limba engleză)
• Manual al conturilor manționale trimestriale (publicație) (în limba engleză)
• Manual de măsurare a prețurilor și volumelor în conturile naționale (publicație) (în limba engleză)
• Quarterly national accounts (ESMS metadata file - namq_esms) (în limba engleză)
• Quarterly sector accounts (ESMS metadata file - nasq_esms) (în limba engleză)
• Supply, use and Input-output tables (ESMS metadata file - naio_esms) (în limba engleză)

Source data for tables and figures (MS Excel)

• National accounts: tables and figures (în limba engleză)

Alte informații

• NACE Rev. 1 - nomenclatorul statistic al activităţilor economice din Comunitatea Europeană (publicație) (în limba engleză)

Link-uri externe

• (în limba engleză) (în limba engleză)

See also

• European sector accounts (în limba engleză)
• Main users of national accounts (Articol de fond) (în limba engleză)
• Update of the SNA 1993 and revision of ESA95 (Articol de fond) (în limba engleză)