breadcrumb.ecName

Smart Impact: Punerea bazelor pentru dezvoltare urbană inteligentă în Europa

  • 20 September 2020

Pe măsură ce orașele își asumă provocarea de a deveni orașe inteligente, organizațiile și ecosistemele agile joacă un rol esențial în a asigura că se valorifică întregul potențial al tehnologiei. Proiectul „Smart Impact“, finanțat prin intermediul programului Urbact al Fondului european de dezvoltare regională, a reunit 10 orașe partenere din Europa pentru a explora și dezvolta instrumente de gestionare a inovării pentru municipalitățile care trebuie să finanțeze, să construiască, să gestioneze și să mențină funcțional un oraș inteligent.

Membrii grupului au participat la reuniuni transnaționale care au acoperit teme specifice în cadrul proiectului. Respectivele schimburi le-au oferit idei noi pentru o mai bună cooperare cu părțile interesate locale și realizarea unor activități dorite.

Anka Duric, șefa departamentului Analiza și îmbunătățirea procesului de afaceri în cadrul autorității municipale Zagreb

Consiliul orașului Manchester a condus rețeaua de planificare a acțiunilor Urbact, care a reunit părți interesate din Irlanda, Portugalia, Spania, Croația, Bulgaria, România, Ungaria, Suedia și Țările de Jos. Rezultatul-cheie al proiectului a fost o serie de planuri, specifice fiecărui oraș partener, care au definit măsuri concrete necesare pentru a asigura o dezvoltare urbană inteligentă și durabilă.

O abordare cu cinci componente

În timp ce programele pentru orașe inteligente din UE pun un accent tot mai puternic pe dezvoltările bazate pe tehnologie și determinate de date, nu s-a pus suficient accent pe structuri guvernamentale, procese, inovarea modelelor de afaceri și planificarea integrată pentru a sprijini livrarea rezultatelor. Din cauza acestei lacune, multe orașe nu sunt pregătite pentru a beneficia pe deplin de oportunitățile oferite.

Pentru a aborda această provocare, proiectul „Smart Impact“ s-a concentrat pe învățare și schimbul de cunoștințe în cele cinci domenii tematice:

Dezvoltare organizațională– modalitatea în care municipalitățile pot să dezvolte structuri și procese noi pentru a sprijini orașul inteligent; Finanțare și achiziții – modalități de a finanța și produce inovare și modalitatea în care orașele pot să planifice, sprijine și monetizeze noi modele de afaceri pentru a livra inovare; Reglementări și stimulente– politici și reglementări inteligente pentru a sprijini un oraș inteligent; Ecosisteme de inovare– modalitatea în care un oraș poate să sprijine propriile ecosisteme pentru a furniza soluții la provocările orașelor; Guvernarea și integrarea datelor– provocări și oportunități privind utilizarea datelor, inclusiv datele deschise, piețele de date, proprietatea și protecția datelor.

Într-un proces paralel, fiecare dintre cei 10 parteneri ai proiectului „Smart Impact“ stabilesc un grup local Urbact pentru a reuni părți interesate locale cheie. Obiectivul acestor grupuri a fost integrarea învățării din proiect, iar participanții au elaborat planuri ce subliniază acțiunile necesare pentru a face față provocărilor unui oraș inteligent.

Învățare colectivă

Pe parcursul proiectului de doi ani, orașele partenere au găzduit șase programe de câte două zile. Aceste ateliere au oferit o oportunitate de a vedea soluțiile în acțiune, fiecare dintre acestea acoperind un domeniu tematic. S-au organizat vizite cu ghid, iar experții invitați au vorbit despre provocările și soluțiile unui oraș inteligent.

Experiența colectivă a celor 10 orașe partenere s-a dovedit a fi un avantaj real al proiectului. Orașele mai mari și cu mai multă experiență, precum Dublin, Porto și Manchester, au adus oportunități din care celelalte orașe au putut să învețe.

Orașele mai mici au demonstrat un know-how valoros în anumite domenii. De exemplu, Guadalajara (Spania) a demonstrat utilizarea datelor pentru gestionarea orașelor, Miskolc (Ungaria) a demonstrat dezvoltarea transportului, iar Smolyan (Bulgaria) a fost un exemplu pentru implicarea primăriilor.

Proiectul a fost sprijinit de expertul lider, Alanus von Radecki, care este șeful unei unități de cercetare privind orașele inteligente în cadrul Institutului Fraunhofer, un grup european de cercetare de frunte.

Dezvoltarea planurilor

Pe parcursul proiectului, planurile au făcut obiectul unei evaluări inter pares detaliate. Obiectivul a fost de a profita de experiența colectivă semnificativă a grupului și de cea a lui Von Radecki.

Spre sfârșitul proiectului, fiecare oraș și-a finalizat planul și s-a creat un site web al proiectului pentru a evidenția lucrările și studiile de caz privind cele cinci domenii tematice. Drept urmare, orașele partenere au avut un plan pentru propria transformare, iar alte orașe au putut să învețe din acesta și să înțeleagă mai bine cum să devină inteligente.

Proiectul a fost implementat ca parte a Urbact, programul de cooperare teritorială europeană al cărui obiectiv este de a încuraja dezvoltarea urbană durabilă și integrată în orașele din întreaga Europă. Acesta folosește resurse și know-how pentru a consolida capacitatea orașelor de a aduce îmbunătățiri în patru domenii: guvernanță, mediu, incluziune și economie.

Totalul investițiilor și al finanțării din partea UE

Totalul investițiilor pentru proiectul „Smart Impact” este de 750 000 EUR, contribuția UE din Fondul european de dezvoltare regională fiind de 572 566 EUR prin intermediul programului „URBACT” pentru perioada de programare 2014-2020.