breadcrumb.ecName

CityMobilNet: Planuri de mobilitate urbană durabilă pentru 11 orașe europene

  • 29 March 2021

Planificarea mobilității reprezintă un element-cheie al dezvoltării urbane durabile și una dintre cele mai importante provocări ale orașelor europene de astăzi. Proiectul CityMobilNet, finanțat prin intermediul programului URBACT al Fondului european de dezvoltare regională, a reunit 11 orașe europene din 10 țări pentru a face schimb de cunoștințe și experiență, a învăța unii de la alții și a elabora, în cele din urmă, planuri de mobilitate urbană durabilă (PMUD) pentru fiecare oraș.

De obicei nu aflăm punctul de vedere al comunității, ci doar reacția acesteia după aplicarea măsurilor. URBACT a fost diferit: lucrul cu membrii grupului local URBACT ne-a demonstrat că ideile bune pot veni de oriunde și nu neapărat de la specialiști.

Claudiu Dascălu, director Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public

Consiliul orașului Bielefeld (Germania) a condus rețeaua de planificare a acțiunilor URBACT, care a unit părți interesate din Spania, Portugalia, Franța, Italia, Malta, Grecia, Croația, România și Polonia.

Orașele participante și-au analizat peisajul existent al mobilității urbane; au dezvoltat planuri de implicare a cetățenilor și a părților interesate; și au dezvoltat cunoștințele și competențele necesare pentru a concepe, implementa și evalua propriile planuri de mobilitate durabilă.

Provocări diverse și comune

Orașele joacă un rol central în ocuparea forței de muncă și în dezvoltarea țării, precum și în ceea ce privește calitatea vieții și starea de bine generală a unei mare părți a cetățenilor acesteia. Însă dezvoltarea unor sisteme de transport eficiente care să poată reduce congestia și emisiile de gaze cu efect de seră și excluziunea socială reprezintă o provocare. Deși orașele se confruntă cu probleme comune, acestea prezintă și o diversitate de provocări locale.

Pentru a ajuta cele 11 orașe să dezvolte strategii de mobilitate urbană durabilă, proiectul a ajutat orașele să își alcătuiască propriile PMUD. Acestea sunt planuri strategice pentru un interval de timp de 10-15 ani, concepute să îndeplinească nevoile de mobilitate ale cetățenilor și firmelor și să asigure o calitate a vieții mai bună, totodată luând în calcul diverse nevoi locale.

Învățarea transnațională și activități de schimb

Pe durata proiectului de doi ani, s-au organizat cinci reuniuni transnaționale pentru a permite orașelor partenere să facă schimb de experiențe și cunoștințe. CityMobilNet a organizat sesiuni de schimb pentru a crea o bază de cunoștințe comună, exerciții inter pares, a prezenta studii de caz din alte orașe și ateliere privind dezvoltarea de planuri de mobilitate durabilă.

Proiectul a beneficiat de pe urma celei de a 4-a ediții a conferinței europene privind PMUD, care a avut loc în Dubrovnik (Croația) în martie 2017, la puțin timp înainte de cel de al treilea seminar transnațional al proiectului din Zadar (Croația).

Conferința a prezentat cele mai bune practici, idei privind îmbunătățiri, activități practice privind provocările locale și soluții, precum și măsuri realizate în alte locuri care au inspirat partenerii CityMobilNet să-și alcătuiască propriile planuri.

La sfârșitul proiectului s-a publicat un document care a consolidat rezultatele și care servește drept resursă valoroasă din care pot să învețe alte orașe.

Proiectul a fost implementat ca parte a URBACT, programul de cooperare teritorială europeană al cărui obiectiv este de a încuraja dezvoltarea urbană durabilă și integrată în orașele din întreaga Europă. Acesta folosește resurse și know-how pentru a consolida capacitatea orașelor de a aduce îmbunătățiri în patru domenii: guvernanță, mediu, incluziune și economie.

Totalul investițiilor și al finanțării din partea UE

Totalul investițiilor pentru proiectul „CityMobilNet” este de 749 923 EUR, contribuția UE din Fondul european de dezvoltare regională fiind de 584 947 EUR prin intermediul programului „URBACT” pentru perioada de programare 2014-2020.