breadcrumb.ecName
ro Română

Program Operational Capacitate Administrativa

Descrierea programului

Investițiile vor viza neajunsurile care persistă în administrația publică din România și vor contribui la o mai bună funcționare a sistemului judiciar prin susținerea reformelor structurale

Programul Operațional „Dezvoltarea Capacității Administrative” pentru perioada 2014-2020, derulat în România cu sprijinul Fondului social european (FSE), descrie prioritățile și obiectivele unor investiții în valoare de 658 de milioane EUR (din care 553 de milioane provin din bugetul UE) menite să ajute administrația publică și sistemul judiciar din România să răspundă mai bine la cerințele economiei și ale pieței.

Prin acest program se urmărește ca administrația publică și sistemul judiciar din România să devină mai eficiente, mai transparente și mai accesibile. În acest scop, investițiile vor viza următoarele priorități:

  • consolidarea funcțiilor-cheie ale administrației publice (planificare strategică, întocmirea bugetului de program, analiza, evaluarea și monitorizarea impacturilor, simplificarea legislației, achiziții publice, reducerea birocrației) și creșterea capacității administrative în vederea îndeplinirii acestor funcții, inclusiv prin dezvoltarea resurselor umane;
  • îmbunătățirea funcționării sistemului judiciar, inclusiv pentru punerea în aplicare a noilor coduri de legi;
  • încurajarea luării deciziilor la nivelul local al administrației publice și al sistemului judiciar, prin introducerea unor standarde și practici comune și a unui sistem de management al calității în vederea perfecționării serviciilor oferite cetățenilor și companiilor;
  • instituirea unui cadru de prevenție, atât în administrația publică, cât și în sistemul judiciar, pentru abordarea provocărilor care țin de etică și de integritate.

Aproximativ 90 000 de angajați din administrația publică și din sistemul judiciar vor urma cursuri de formare pe parcursul perioadei de finanțare, iar circa 250 de instituții publice și judiciare vor beneficia direct de finanțare prin acest program, alte câteva mii de instituții bucurându-se de beneficii indirecte în urma intervențiilor planificate.

Textulprogramului

Programul Operational Capacitate Administrativa

Fondurile

European Social Fund (ESF): 563.588.476,00 €

Priorități tematice

View the data

Informații financiare

Bugetul total al PO: 658.914.875,00 €

Contribuția totală a UE: 563.588.476,00 €

View the data