Archive:Statistici privind finanțele publice

Date din aprilie 2012 și august 2011. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date.

Acest articol examinează evoluția indicatorilor cheie privind finanțele publice în Uniunea Europeană (UE) și în zona euro (EA-17). În mod specific, el ține cont de deficitele publice (ale administrație publice), de datoria publică brută, de veniturile și cheltuielile administrației publice, precum și de impozite și cotizații sociale, care reprezintă principalele surse de venituri publice.

Aceste statistici sunt indicatori esențiali pentru a determina starea de sănătate a economiei unui stat membru și, în conformitate cu condițiile prevăzute de UE pentru Pactul de stabilitate și de creștere (PSC), statele membre s-au angajat să își mențină deficitul bugetar și datoria publică în anumite limite: deficitul bugetar al unui stat membru nu poate depăși -3 % din Produsul intern brut (PIB), în timp ce datoria sa publică nu poate depăși 60 % din PIB. În cazul în care un stat membru nu respectă aceste limite, se declanșează așa-numita procedură aplicabilă deficitelor excesive (PDE). Aceasta implică mai multe etape – inclusiv posibilitatea unor sancțiuni – pentru a încuraja statul membru în cauză să adopte măsurile corespunzătoare pentru a remedia situația. Aceleași limite ale deficitului și datoriei sunt criterii pentru Uniunea Economică și Monetară (UEM) și, prin urmare, pentru a deveni membru al zonei euro. Mai mult, ultima revizuire a orientărilor integrate privind economia și ocuparea forței de muncă (revizuite în cadrul strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii) include o orientare pentru asigurarea calității și durabilității finanțelor publice. Criza financiară și economică a creat probleme serioase multor guverne europene. Principalele preocupări se leagă de capacitatea administrațiilor naționale de a-și rambursa datoriile, de a adopta măsurile necesare pentru a se asigura că țin sub control cheltuielile publice, încercând, în același timp, să promoveze creșterea economică.

Figura 1: Balanța publică, 2010 și 2011 (1)
(capacitatea sau necesarul net de finanțare al sectorului consolidat al administrației publice, % din PIB) - Sursa: Eurostat (tsieb080)

Principalele rezultate statistice

Tabelul 1: Balanța publică și datoria administrației publice, 2008-2011 (1)
(% din PIB) - Sursa: Eurostat (tsieb080) și (tsieb090)

Figura 2: Datoria administrației publice 2010 și 2011 (1)
(datoria brută consolidată a administrației publice, % din PIB) - Sursa: Eurostat (tsieb090)

Figura 3: Evoluția cheltuielilor totale și a venitului total, 2001-2011 (1)
(% din PIB) - Sursa: Eurostat (gov_a_main)

Figura 4: Evoluția cheltuielilor totale și a venitului total, 2001-2011 (1)
(1 000 de milioane EUR) - Sursa: Eurostat (gov_a_main)

Figura 5: Venituri și cheltuieli publice, 2011 (1)
(% din PIB) - Sursa: Eurostat (gov_a_main)

Figura 6: Compoziția veniturilor totale, 2011 (1)
(% din venitul total) - Sursa: Eurostat (gov_a_main)

Figura 7: Principalele componente ale venitului public, 2011 (1)
(% din venitul total) - Sursa: Eurostat (gov_a_main)

Figura 8: Compoziția cheltuielilor totale, 2011 (1)
(% din cheltuielile totale) - Sursa: Eurostat (gov_a_main)

Figura 9: Principalele componente ale cheltuielilor publice, 2011 (1)
(% din cheltuielile totale) - Sursa: Eurostat (gov_a_main)

Figura 10: Cheltuielile administrației publice pe funcții COFOG, 2010 (1)
(% din PIB) - Sursa: Eurostat (gov_a_exp)

Figura 11: Principalele categorii de impozite și cotizații sociale, UE-27, 2001-2011 (1)
(% din PIB) - Sursa: Eurostat (gov_a_main)

Figura 12: Principalele categorii de impozite și cotizații sociale, 2011 (1)
(% din PIB) - Sursa: Eurostat (gov_a_main)

Figura 13: Achiziții publice, 2004 și 2009 (1)
(valoarea achizițiilor publice publicate deschis, ca % din PIB) - Sursa: Eurostat (gov_oth_procur), serviciile Comisiei Europene

Figura 14: Ajutor de stat, 2009 (1)
(% din PIB) - Sursa: Eurostat (gov_oth_staid), serviciile Comisiei Europene

În 2011, deficitul public (capacitatea sau necesarul net de finanțare al sectorului consolidat al administrației publice, ca pondere din PIB) atât pentru UE-27, cât și pentru zona euro (ZE-17) a înregistrat o scădere în comparație cu 2010, în timp ce datoria administrației publice a crescut.

Deficitul public

În UE-27, ponderea deficitului public în PIB a scăzut de la -6,5 % în 2010 la -4,5 % în 2011, iar în zona euro a scăzut de la -6,2 la -4,1 %. În 2011 ratele deficitului au fost mai mari decât pragul de referință de -3 % din PIB în 17 state membre. Zece state membre au înregistrat un deficit public care a depășit pragul de -3 % pentru întreaga perioadă de raportare 2008-2011. Cele mai mari deficite publice (ca procent din PIB) în 2011 s-au înregistrat în Irlanda (-13,1 %), Grecia (-9,18&nbsp%), Spania (-8,5 %) și Regatul Unit (-8,3 %). Douăzeci și cinci de state membre și-au văzut redus deficitul public (în raport cu PIB) sau și-au văzut extins excedentul public în 2011 comparativ cu 2010. Ungaria, Estonia și Suedia au înregistrat un excedent public în 2011. Șapte state membre, și anume Bulgaria, Danemarca, Germania, Luxemburg, Malta, Austria și Finlanda, au înregistrat în 2011 deficite mai mici decât pragul de -3 % (a se vedea figura 1). Două state membre, Cipru și Slovenia – au înregistrat deficite mai mari în 2011 decât în 2010.

Datoria publică

În UE-27, ponderea datoriei publice în PIB a crescut de la 80,0 % la sfârșitul anului 2010 până la 82,5 % la sfârșitul anului 2011, iar în zona euro de la 85,3 % până la 87,2 %. Un total de 14 state membre au raportat un nivel al datoriei de peste 60 % din PIB în 2011. La sfârșitul anului 2011, cele mai scăzute ponderi ale datoriei publice în PIB se înregistrau în Estonia (6,0 %), Bulgaria (16,3 %) și Luxemburg (18,2 %) – a se vedea figura 2. În 2011, pentru 21 de state membre, ponderea datoriei publice în PIB a crescut în comparație cu 2010 și a scăzut pentru șase state membre: Germania, Estonia, Letonia, Luxemburg, Ungaria și Suedia. Cele mai importante creșteri ale ponderilor datoriei între 2010 și 2011 s-au înregistrat în Grecia (20,4 puncte procentuale), Irlanda (15,7 puncte), Portugalia (14,4 puncte) și Cipru (10,2 puncte).

Venituri și cheltuieli publice

Importanța sectorului administrației publice în economie se poate evalua prin intermediul venitului și cheltuielilor totale ale administrației publice ca procent din PIB. În UE-27, veniturile publice totale în 2011 s-au ridicat la 44,6 % din PIB (în creștere de la 44,1 % din PIB în 2010), iar cheltuielile la 49,1 % din PIB (în scădere de la 50,6 % în 2010). În zona euro totalul cheltuielilor administrației publice s-a ridicat la 49,4 % din PIB în 2011, iar venitul total la 45,3 % din PIB – a se vedea figura 3.

În termeni absoluți, totalul cheltuielilor administrației publice a crescut constant pe parcursul perioadei 2001-2010 – atât în UE-27, cât și în zona euro (a se vedea figura 4). Din 2010 și până în 2011, totalul cheltuielilor administrației publice a scăzut ușor în termeni absoluți atât în UE-27, cât și în zona euro. Și veniturile au crescut în mod constant până în 2007 în UE-27 și în zona euro, au rămas relativ neschimbate în 2008, au scăzut în 2009 și apoi au crescut din nou în 2010 și 2011.

Nivelul de cheltuieli și venituri ale administrației publice variază considerabil între statele membre ale UE (a se vedea figura 5). În 2011, țările cu cele mai ridicate niveluri de venituri și cheltuieli publice combinate ca procent din PIB (peste 100 %), au fost Danemarca, Finlanda, Franța, Belgia, Suedia și Ungaria, precum și Norvegia dintre țările AELS. Șapte state membre au raportat rate cumulate relativ mici (sub 80 % din PIB); acestea au fost Bulgaria, Lituania, Slovacia, România, Letonia, Estonia și Spania, în timp ce Elveția a raportat rata cea mai mică (68,9& nbsp;% în 2010, cel mai recent an disponibil) dintre țările membre AELS.

La nivelul UE-27, principalele componente ale veniturilor totale ale administrației publice sunt impozitele și cotizațiile sociale (a se vedea figura 6). În 2011, impozitele au reprezentat 58,2 % din veniturile totale în UE-27 (55,1 % în zona euro), în timp ce cotizațiile sociale s-au ridicat la 31,2 % din veniturile totale (34,6 % în zona euro). Între statele membre luate individual, importanța relativă a diferitelor categorii de venituri variază foarte mult. De exemplu, impozitele reprezintă mai puțin de 50 % din veniturile publice în Ungaria, Republica Cehă și Slovacia în 2011, pe când în Danemarca reprezintă aproape 85 % din veniturile publice (a se vedea figura 7).

Cea mai mare parte a cheltuielilor publice din UE-27 în 2011 a reprezentat-o redistribuirea veniturilor sub forma transferurilor sociale în numerar sau în natură (a se vedea figurile 8 și 9). Transferurile sociale au reprezentat 43,4 % din cheltuielile totale în UE-27 (46,8 % în zona euro). Remunerarea salariaților a reprezentat 22,0 % din cheltuielile publice (21,5 % în zona euro). Veniturile din proprietate plătite – dintre care, de departe, cea mai mare parte sunt plăți de dobânzi – au reprezentat 6,0 % din cheltuielile publice în UE-27 (6,2 % în zona euro), procent care a crescut la 13,9 % din cheltuielile totale în Grecia și 10,1 % în Islanda.

Cheltuielile administrației publice generale pot fi analizate mai în detaliu cu ajutorul clasificării funcțiilor administrațiilor publice (COFOG). În 2010 măsurile de protecție socială au reprezentat cea mai mare parte a cheltuielilor publice în toate statele membre ale UE, cu o medie pentru UE-27 de 19,9 % din PIB. Acest model a fost reprezentativ pentru toate statele membre, cu excepția Irlandei, în care transferurile de capital pentru sprijinirea sectorului bancar irlandez au influențat proporția ridicată a funcției „afaceri economice”. Proporția care a revenit funcției de „protecție socială” a variat de la 25,4 % din PIB în Danemarca, 24,2 % în Franța și, respectiv, 23,9 % în Finlanda, până la 11,7 % în Cipru și 11,2 % în Islanda. Următoarele funcții COFOG în ordinea importanței lor relative în cadrul UE-27 au fost sănătatea (7,5 % din PIB), serviciile generale ale administrațiilor publice (6,5 %) și învățământul (5,5 %). Cheltuielile cu afacerile economice în UE-27 au fost de 4,7 % din PIB în 2010, în timp ce pentru apărare, ordine și siguranță publică, protecția mediului, locuințe și afaceri comunitare, recreere sau religie și cultură s-a afectat mai puțin de 2 % din PIB (toate aceste funcții sunt grupate la capitolul „altele” în figura 10).

Principalele tipuri de venituri publice sunt impozitele curente pe venit și patrimoniu etc., [[Glossary:Taxes on production and imports|impozite pe producție și importuri] și cotizații sociale, în timp ce impozitele pe capital constituie doar 0,6 % din veniturile totale din UE-27 în 2011. Importanța relativă a încasărilor din cotizațiile sociale în UE-27 a crescut în perioada 2007-2009, dar această tendință s-a inversat în 2010, după care cotizațiile sociale au rămas aproape stabile între 2010 și 2011 (la 13,9 % din PIB în 2010 și 2011). Importanța relativă a impozitelor curente pe venituri și pe patrimoniu etc. a scăzut între 2007 și 2009, după care a rămas stabilă între 2009 și 2010, înainte de a crește la 12,6 % din PIB în 2011. Impozitele pe producție și importuri au crescut cu 0,4 puncte procentuale din PIB de la un punct inferior în 2009, pentru a ajunge la 13,1 % din PIB în 2011 (a se vedea figura 11).

Structura veniturilor fiscale a variat considerabil de la un stat membru UE la altul în 2011 (a se vedea figura 12). După cum era de așteptat, țările care au raportat niveluri relativ ridicate ale cheltuielilor au avut tendința de a fi cele care au colectat mai multe impozite (ca procent din PIB). De exemplu, în 2011 cel mai mare procentaj de venit din principalele categorii de impozite și cotizații sociale a fost de 48,8 % din PIB înregistrat în Danemarca, în timp ce Franța și Belgia au înregistrat următoarele cifre (45,3 % și, respectiv 45,2 %), în timp ce proporția din PIB reprezentată de aceste venituri a fost sub 30 % în șase state membre: Irlanda, Slovacia, Letonia, România, Bulgaria și Lituania (unde s-a înregistrat cea mai mică proporție, de 26,2 % din PIB). La rândul său, Elveția a înregistrat o cotă mai mică de 30 %.

În 2009 valoarea achizițiilor publice cu publicitate deschisă a atins 12,2 % din PIB în Bulgaria, peste trei ori mai mare decât media de 3,6 % pentru UE-27 (a se vedea figura 13). Niciunul dintre statele membre care au aderat la UE în 2004 sau 2007 nu a înregistrat rate sub media UE-27 în 2009. Dintre statele membre UE-15, Regatul Unit (6,2 %) și Finlanda (4,9 %) au înregistrat cele mai mari rate de achiziții publice cu publicitate deschisă ca proporție din PIB, în timp ce Germania (1,4 %) și Luxemburg (1,5 %) au raportat ratele cele mai mici.

Ajutorul de stat total în UE-27 s-a ridicat la 3,5 % în 2009; un nivel relativ ridicat, care reflectă răspunsurile la criza economică și financiară – în comparație cu rata relativ constantă în perioada de dinaintea crizei de aproximativ 0,4-0,5 % din PIB. Media UE-27 ascunde diferențe semnificative între statele membre (a se vedea figura 14).

Surse de date și disponibilitate a datelor

În conformitate cu procedura aplicabilă deficitelor excesive, statele membre ale UE sunt obligate să furnizeze Comisiei Europene statisticile referitoare la deficitul și datoria lor publică înainte de 1 aprilie și 1 octombrie ale fiecărui an. În plus, Eurostat colectează date mai detaliate privind finanțele publice în cadrul programului de transmisie SEC care are drept rezultat depunerea de date privind conturile naționale. Principalele agregate colectate pentru administrația publică sunt transmise către Eurostat de două ori pe an, în timp ce statisticile privind funcțiile administrațiilor publice (COFOG) și documentele de recepție detaliate pentru impozite și cotizații sociale ar trebui să fie transmise în termen de un an de la finalul perioadei de referință și, respectiv, în termen de nouă luni de la finalul perioadei de referință.

Datele prezentate în acest articol corespund principalelor elemente de venituri și cheltuieli ale sectorului administrației publice, compilate pe baza conturilor naționale (SEC 95). Diferența dintre veniturile totale și cheltuielile totale – inclusiv cheltuielile de capital (în special, formarea brută de capital fix) – este egală cu capacitatea netă/necesarul net de finanțare a administrației publice, care reprezintă, de asemenea, soldul contabil al conturilor publice nefinanciare.

Delimitarea administrației publice

Sectorul administrației publice cuprinde toate unitățile instituționale a căror producție este destinată consumului individual și colectiv și care sunt finanțate, în cea mai mare parte, din cotizațiile obligatorii vărsate de unitățile aparținând altor sectoare și/sau de toate unitățile instituționale, a căror activitate principală constă în efectuarea de operații de redistribuire a veniturilor și a avuției naționale. Sectorul administrației publice este împărțit în patru subsectoare: administrație centrală, administrații ale statelor federale – după caz, [[Glossary:Local government|administrație locală] și administrații de securitate socială – după caz.

Definiția principalilor indicatori

Balanța publică se definește drept capacitatea netă/necesarul net de finanțare raportate pentru procedura aplicabilă deficitului excesiv și se exprimă în raport cu PIB. În conformitate cu protocolul privind procedura aplicabilă deficitului excesiv, datoria publică reprezintă datoria brută restantă la sfârșitul anului a sectorului administrației publice măsurată la valoarea nominală și consolidată.

Principalele venituri ale administrației publice constau din impozite, cotizații sociale, vânzări și venituri din proprietate. Acestea se definesc în SEC 95 prin trimitere la o listă de categorii: producție de piață, producție pentru consumul propriu final, plăți pentru alte tipuri de producție non-piață, impozite pe producție și importuri, alte subvenții pe producție, venituri de primit din proprietate, impozite curente pe venit, patrimoniu etc., cotizații sociale, alte transferuri curente și transferuri de capital.

Principalele rubrici referitoare la cheltuieli constau în remunerarea funcționarilor publici, prestații sociale, dobândă pentru datoria publică, subvenții și formarea brută de capital fix. Cheltuielile totale ale administrației publice se definesc în SEC 95 prin trimitere la o listă de categorii: consum intermediar, formare brută de capital, remunerarea salariaților, alte impozite pe producție, subvenții, venituri de plătit din proprietate, impozite curente pe venit, patrimoniu, cotizații sociale, anumite transferuri sociale, alte transferuri curente, unele ajustări, transferuri de capital și tranzacții cu active neproduse.

Datele privind administrația publică raportate pentru agregatele principale ale administrației publice și pentru cheltuielile administrației publice pentru fiecare funcție în cadrul SEC95 trebuie să fie consolidate, ceea ce înseamnă că tranzacțiile specifice între unitățile instituționale din cadrul sectorului administrației publice – „venituri din proprietate”, „alte transferuri curente” și „transferuri de capital” – se elimină sau se anulează. Datele referitoare la subsectoare ar trebui să fie consolidate în cadrul fiecărui subsector, dar nu și între subsectoare. Astfel, datele la nivel de sector ar trebui să fie egale cu suma datelor referitoare la subsectoare, cu excepția rubricilor „venituri din proprietate”, „alte transferuri curente” și „transferuri de capital”, care sunt consolidate. Pentru acestea din urmă și, în consecință, pentru veniturile și cheltuielile totale, suma subsectoarelor ar trebui să depășească valoarea sectorului.

Impozitele și cotizațiile sociale corespund veniturilor care sunt percepute (în numerar sau în natură) de către administrațiile centrale, federale și locale și administrațiilor de securitate socială. Aceste sume percepute (cunoscute în general ca impozite) sunt organizate în trei domenii principale, reglementate de următoarele titluri:

impozite pe venit și pe patrimoniu etc., inclusiv toate plățile obligatorii percepute periodic de către administrațiile publice pe venitul și pe patrimoniul întreprinderilor și gospodăriilor populației;
impozite pe producție și importuri, inclusiv toate plățile obligatorii percepute de administrațiile publice în legătură cu producția și importul de bunuri și servicii, angajarea forței de muncă, proprietatea sau utilizarea de terenuri, clădiri sau alte active utilizate în producție;
cotizații sociale, inclusiv toate cotizațiile sociale ale angajatorilor și angajaților, precum și cotizațiile sociale imputate care reprezintă contrapartida la prestații sociale plătite direct de către angajatori.

Date privind achizițiile publice se bazează pe informațiile cuprinse în licitații și avizele de atribuire de contracte trimise spre publicare în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (Seria S). Numărătorul reprezintă valoarea contractelor de achiziții publice cu publicitate deschisă. Pentru fiecare dintre sectoare – lucrări, furnituri și servicii – numărul de licitații publicat se înmulțește cu o medie bazată, în general, pe toate prețurile prevăzute în avizele privind atribuirea contractelor publicate în Jurnalul Oficial în cursul anului relevant. Valoarea achizițiilor publice se exprimă apoi în raport cu PIB.

Ajutorul de stat este alcătuit din ajutorul de stat sectorial (acordat pentru activități specifice, precum agricultura, pescuitul, industria prelucrătoare, mineritul, serviciile), ajutorul de stat ad-hoc (acordat individual pentru întreprinderi, de exemplu, pentru salvare sau restructurare) și ajutorul de stat pentru obiective transsectoriale (orizontale), precum cercetarea și dezvoltarea, salvgardarea mediului, sprijinul pentru întreprinderile mici și mijlocii, crearea de locuri de muncă sau formarea profesională, inclusiv ajutorul pentru dezvoltarea regională. Se consideră că primele două dintre acestea (ajutorul de stat sectorial și ad-hoc) au un potențial mai ridicat de denaturare a concurenței.

Context

Mijloacele disciplinare incluse în pactul de stabilitate și creștere (PSC) sunt menite să mențină o sincronizare generală a evoluțiilor economice în UE și mai ales în zona euro. În plus, PSC este menit să împiedice statele membre să adopte măsuri politice de care economiile lor ar beneficia în mod necuvenit în detrimentul celorlalte. PSC are două principii esențiale: respectiv, deficitul (planificat sau real) nu trebuie să depășească -3 % din PIB și raportul dintre datorie și PIB nu ar trebui să fie mai mare (sau ar trebui să tindă spre) 60 %. PSC a fost consolidat în mod substanțial în 2011, ca de altfel și guvernanța economică a UE, în general.

În fiecare an, statele membre transmit Comisiei Europene informații detaliate cu privire la politicile lor economice și starea finanțelor lor publice. Țările din zona euro furnizează aceste informații în contextul programelor de stabilitate, în timp ce alte state membre fac acest lucru sub forma programelor de convergență. Comisia Europeană evaluează dacă politicile sunt în conformitate cu obiectivele economice, sociale și de mediu convenite și poate alege să emită un avertisment în cazul în care consideră că un deficit devine anormal de ridicat. Această acțiune poate duce la constatarea de către Consiliu a existenței unui deficit excesiv, care necesită un termen limită pentru corectare.