Statistics Explained

Archive:Statistici privind migrația și populația migrantă

Revision as of 10:47, 30 September 2016 by EXT-G-Albertone (talk | contribs)
Date extrase în mai 2016. Cele mai recente date: Informații suplimentare Eurostat, Tabele principale și Bază de date. Următoarea actualizare a articolului: august 2017.
Tabelul 1: Imigrația în funcție de cetățenie, 2014 (1)
Sursa: Eurostat (migr_imm1ctz)
Graficul 1: Imigranți, 2014
(la 1 000 de locuitori)
Sursa: Eurostat (migr_imm1ctz) și (migr_pop1ctz)
Graficul 2: Distribuția imigranților în funcție de cetățenie, 2014
(% din totalul imigranților)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)
Tabelul 2: Imigrația în funcție de țara de origine, 2014 (1)
Sursa: Eurostat (migr_imm3ctb)
Tabelul 3: Imigrația în funcție de țara anterioară de reședință, 2014 (1)
Sursa: Eurostat (migr_imm5prv)
Graficul 3: Imigranții în funcție de sex, 2014
(% din totalul imigranților)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)
Graficul 4: Structura pe vârste a imigranților în funcție de cetățenie, UE, 2014 (1)
(%)
Sursa: Eurostat (migr_imm2ctz)
Tabelul 4: Populația cetățenilor născuți în străinătate în funcție de țara de origine, 1 ianuarie 2015 (1)
Sursa: Eurostat (migr_pop3ctb)
Tabelul 5: Populația resortisanților străini în funcție de grupa de cetățenie, 1 ianuarie 2015 (1)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)
Graficul 5: Proporția resortisanților străini din populația rezidentă, 1 ianuarie 2015
(%)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz)
Tabelul 6: Principalele țări de cetățenie și de origine a efectivelor de cetățeni străini/născuți în străinătate, 1 ianuarie 2015 (1)
(în cifre absolute și ca procent din totalul efectivelor de cetățeni străini/născuți în străinătate)
Sursa: Eurostat (migr_pop1ctz) și (migr_pop3ctb)
Graficul 6: Structura pe vârste a efectivelor de cetățeni proprii și de resortisanți străini, UE-28, 1 ianuarie 2015 (1)
(%)
Sursa: Eurostat (migr_pop2ctz)
Graficul 7: Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE, UE-28, 2009-2014 (1)
(mii)
Sursa: Eurostat (migr_acq)
Tabelul 7: Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia statului raportor, 2014 (1)
Sursa: Eurostat (migr_acq)
Graficul 8: Rata naturalizării, 2014 (1)
(la 100 de rezidenți străini)
Sursa: Eurostat (migr_acq) și (migr_pop1ctz)
Tabelul 8: Revizuiri privind populația și migrația după recensământul din 2011, transmise către Eurostat, situația la mijlocul lunii mai 2016
Sursa: Eurostat (migr_acq) și (migr_pop1ctz)

Acest articol prezintă statistici ale Uniunii Europene (UE) privind migrația internațională, efectivele de populație de cetățeni proprii și resortisanți străini, precum și date privind dobândirea cetățeniei. Migrația este influențată de o combinație de factori economici, politici și sociali: fie în țara de origine a unui migrant (factori de impuls), fie în țara de destinație (factori de atracție). Din punct de vedere istoric, se consideră că relativa prosperitate economică și stabilitate politică din UE au exercitat un efect de atracție considerabil asupra imigranților.

În țările de destinație, migrația internațională poate constitui un instrument utilizat pentru a remedia deficite specifice ale pieței forței de muncă. Cu toate acestea, este aproape sigur că migrația, considerată individual, nu va reuși să inverseze tendința actuală de îmbătrânire a populației înregistrată în multe zone din UE.

Principalele rezultate statistice

Fluxuri migratorii

În 2014, 3,8 milioane de persoane în total au imigrat în unul dintre statele membre ale UE-28 și, conform rapoartelor, cel puțin 2,8 milioane de emigranți au părăsit un stat membru al UE. Aceste cifre totale nu reprezintă fluxurile migratorii către/din UE în ansamblu, întrucât acestea includ, de asemenea, fluxurile dintre diferitele state membre ale UE.

Dintre cei 3,8 milioane de imigranți înregistrați în cursul anului 2014, se estimează că aproximativ 1,6 milioane erau cetățeni ai unor țări terțe, 1,3 milioane erau cetățeni ai unui alt stat membru al UE decât cel de destinație, aproximativ 870 de mii erau cetățeni ai statului membru al UE de destinație (de exemplu, resortisanți care „se întorc acasă” sau resortisanți născuți în străinătate) și aproximativ 12,4 mii erau apatrizi.

Germania a raportat cel mai mare număr total de imigranți (884,9 mii) în 2014, fiind urmată de Regatul Unit (632,0 mii), Franța (339,9 mii), Spania (305,5 mii) și Italia (277,6 mii). Spania a raportat cel mai mare număr de emigranți în 2014 (400,4 mii), fiind urmată de Germania (324,2 mii), Regatul Unit (319,1 mii), Franța (294,1 mii) și Polonia (268,3 mii). În 2014, 15 dintre statele membre ale UE au raportat o pondere mai mare a imigrării decât a emigrării, însă în Bulgaria, Irlanda, Grecia, Spania, Croația, Cipru, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și în cele trei state membre baltice, numărul emigranților a depășit numărul imigranților.

În raport cu mărimea populației rezidente, Luxemburg a înregistrat cele mai mari rate de imigrare în 2014 (40 de imigranți la 1 000 de persoane), fiind urmat de Malta (21 de imigranți la 1 000 de persoane) și Irlanda (15 imigranți la 1 000 de persoane) - a se vedea graficul 1. Cele mai mari rate de emigrare în 2014 au fost raportate pentru Cipru (28 de emigranți la 1 000 de persoane), Luxemburg (20 de emigranți la 1 000 de persoane) și Irlanda (18 imigranți la 1 000 de persoane).

În 2014, ponderea relativă a imigranților resortisanți, și anume imigranții cu cetățenia statului membru de destinație, din numărul total de imigranți a fost cea mai ridicată în România (91 % din totalul imigranților), Lituania (80 %), Estonia (65 %), Polonia (57 %), Letonia (57 %), Slovacia (55 %), Ungaria și Portugalia (fiecare 52 %). Acestea au fost singurele state membre ale UE care au raportat o pondere a imigrației propriilor resortisanți mai mare de 50 % din numărul total de imigranți - a se vedea graficul 2. În schimb, Germania, Austria și Luxemburg au raportat ponderi relativ scăzute, întrucât imigrația propriilor resortisanți nu a depășit 10,0 % din numărul total de imigranți în 2014.

Informațiile privind cetățenia au fost utilizate frecvent pentru analizarea situației imigranților de origine străină. Cu toate acestea, întrucât cetățenia se poate modifica pe parcursul vieții unei persoane, este util, de asemenea, să se analizeze informațiile în funcție de țara de origine. Cea mai mare pondere relativă a imigranților nativi din numărul total de imigranți s-a înregistrat în Lituania (72 % din totalul imigranților), urmată de România (68 %) și de Polonia (50 %). În schimb, Italia, Spania, Germania, Austria și Luxemburg au raportat ponderi relativ scăzute de imigranți nativi, reprezentând mai puțin de 10 % din ponderea totală a imigrării în 2014.

Numărul imigranților din țări terțe către UE-28 a fost de 1,9 milioane de persoane în 2014

În 2014, numărul estimativ al imigranților din țări terțe către UE-28 a fost de 1,9 milioane de persoane. În plus, 1,8 milioane de persoane care își aveau reședința anterioară într-un stat membru al UE au migrat către un alt stat membru.

O analiză în funcție de reședința anterioară arată că Luxemburg a raportat cea mai mare pondere a imigranților dintr-un alt stat membru al UE (91 % din numărul total al imigranților în 2014), fiind urmat de Slovacia (80 %) și de România (75 %); ponderi relativ scăzute au fost raportate de Bulgaria (19 % din totalul imigranților), precum și de Italia și de Suedia (fiecare cu 29 %) - a se vedea tabelul 3.

În ceea ce privește distribuția pe sexe a imigranților din statele membre ale UE în 2014, a existat o ușoară prevalență a bărbaților față de femei (53 % comparativ cu 47 %). Statul membru care a raportat cea mai mare proporție de imigranți de sex masculin a fost Letonia (62 %); în schimb, cea mai mare proporție de imigranți de sex feminin a fost raportată în Cipru (70 %).

În 2014, imigranții din statele membre ale UE erau, în medie, mult mai tineri decât populația totală deja rezidentă din țara lor de destinație. La 1 ianuarie 2015, vârsta medie a populației din UE-28 era de 42 de ani. În schimb, vârsta medie a imigranților din UE-28 în 2014 era de 28 de ani.

Populația migrantă

La 1 ianuarie 2015, 34,3 milioane de persoane născute în afara UE-28 trăiau într-un stat membru al UE, în timp ce 18,5 milioane de persoane erau născute într-un alt stat membru al UE decât cel în care își aveau reședința. Doar în Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Slovacia și Cipru, numărul persoanelor născute în alte state membre ale UE era mai mare decât numărul persoanelor născute în afara UE-28.

La 1 ianuarie 2015, numărul cetățenilor din țări terțe care locuiau în UE-28 era de 19,8 milioane, în timp ce numărul persoanelor născute în afara UE care locuiau în UE-28 era de 34,3 milioane

La 1 ianuarie 2015, numărul persoanelor având cetățenia unei țări terțe și reședința într-un stat membru al UE era de 19,8 milioane, reprezentând 3,9 % din populația UE-28. În plus, la 1 ianuarie 2015, 15,3 milioane de persoane care locuiau în unul dintre statele membre ale UE aveau cetățenia unui alt stat membru al UE.

În termeni absoluți, cel mai mare număr de resortisanți străini care trăiau în statele membre ale UE la 1 ianuarie 2015 s-a înregistrat în Germania (7,5 milioane de persoane), Regatul Unit (5,4 milioane), Italia (5,0 milioane), Spania (4,5 milioane) și Franța (4,4 milioane). Resortisanții străini din aceste cinci state membre reprezentau împreună 76 % din numărul total al resortisanților străini care locuiau în toate statele membre ale UE, cele cinci state membre totalizând o pondere de 63 % din populația UE-28.

În termeni relativi, statul membru al UE cu cea mai mare pondere a resortisanților străini a fost Luxemburg, ponderea resortisanților străini fiind de 46 % din totalul populației. O pondere mare a resortisanților străini (cel puțin 10 % din populația rezidentă) a fost constatată, de asemenea, în Cipru, Letonia, Estonia, Austria, Irlanda și Belgia.

În cele mai multe state membre ale UE, majoritatea resortisanților străini erau cetățeni ai unor țări terțe (a se vedea tabelul 5); contrariul a fost valabil numai pentru Luxemburg, Slovacia, Cipru, Irlanda, Belgia, Țările de Jos, Ungaria, Regatul Unit, Malta și Austria. În cazul Letoniei și al Estoniei, ponderea cetățenilor din țări terțe este deosebit de mare ca urmare a numărului ridicat de non-cetățeni recunoscuți (în principal, cetățeni din fosta Uniune Sovietică, care își au reședința permanentă în aceste țări, dar care nu au dobândit nicio altă cetățenie).

În toate statele membre ale UE, cu excepția Estoniei, a Republicii Cehe și a Letoniei, numărul persoanelor născute într-o țară terță a fost mai mare decât numărul persoanelor având cetățenia unei țări terțe.

Tabelul 6 prezintă o imagine de ansamblu asupra celor cinci grupuri principale de cetățeni străini și de persoane născute în străinătate pentru statele membre ale UE și pentru țările AELS (pentru care sunt disponibile date)

O analiză a structurii de vârstă a populației arată că, pentru UE-28 în ansamblu, populația de cetățeni străini era mai tânără decât populația națională. Distribuția pe vârste a cetățenilor străini, comparativ cu cetățenii proprii, indică o pondere mai mare a adulților relativ tineri, de vârstă activă. La 1 ianuarie 2015, vârsta medie a populației naționale a UE-28 era de 43 de ani, în timp ce vârsta medie a resortisanților străini care trăiau în UE era de 35 de ani.

Dobândirea cetățeniei

Numărul cetățeniilor dobândite a scăzut cu 9 % în 2014

Numărul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE în 2014 a fost de 889,1 mii, corespunzând unei scăderi de 9 % față de 2013. Această scădere a survenit după doi ani consecutivi de creștere.

Spania a înregistrat cel mai mare număr de persoane care au dobândit cetățenia în 2014, și anume 205,9 mii (sau 23 % din totalul corespunzător UE-28). Țările cu următoarele cele mai ridicate niveluri de dobândire a cetățeniei au fost Italia (129,9 mii), Regatul Unit (125,6 mii), Germania (110,6 mii) și Franța (105,6 mii).

În termeni absoluți, cele mai mari creșteri comparativ cu 2013 au fost observate în Italia, unde numărul rezidenților cărora le-a fost acordată cetățenia italiană a fost mai mare cu 29 200, fiind urmată de Franța (8,3 mii) și de Țările de Jos (6,8 mii). La polul opus, cele mai mari scăderi în termeni absoluți au fost observate în Regatul Unit (numărul persoanelor cărora li s-a acordat cetățenia britanică a fost mai mic cu 81,9 mii decât în 2013), Spania (19,9 mii), Belgia (16,0 mii), Grecia (8,6 mii) și Suedia (6,7 mii).

Un indicator utilizat în mod curent este „rata de naturalizare”, definită aici ca fiind raportul dintre numărul total al cetățeniilor acordate și efectivele de rezidenți străini la începutul aceluiași an. Statul membru al UE cu cea mai ridicată rată de naturalizare în 2014 a fost Suedia (cu 6,3 cetățenii dobândite la 100 de rezidenți străini), urmată de Ungaria și Portugalia (cu 6,2 și, respectiv, 5,3 cetățenii dobândite la 100 de rezidenți străini).

Aproximativ 784,8 mii de cetățeni ai unor țări terțe care își aveau reședința într-un stat membru al UE au dobândit cetățenia UE în 2014, această cifră corespunzând unei scăderi de 10 % față de 2013. Astfel, cetățenii unor țări terțe au reprezentat 88 % din totalul persoanelor care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE în 2014. Acești noi cetățeni ai UE-28 au provenit, în principal, din Africa (29 % din numărul total de cetățenii dobândite), America de Nord și de Sud (21 %), Asia (20 %) și țări europene din afara UE-28 (18 %). Numărul cetățenilor unor state membre ale UE care au dobândit cetățenia unui alt stat membru al UE a fost de 95,7 mii de persoane, reprezentând astfel 11 % din numărul total. În termeni absoluți, principalele grupuri de cetățeni ai UE-28 care au dobândit cetățenia unui alt stat membru al UE au fost românii, care au devenit cetățeni ai Italiei (6,4 mii de persoane) sau ai Ungariei (6,2 mii de persoane), polonezii, care au devenit cetățeni ai Germaniei (6,0 mii de persoane) sau ai Regatului Unit (3,2 mii de persoane), italienii, care au devenit cetățeni ai Germaniei (3,2 mii de persoane) sau ai Belgiei (1,2 mii de persoane), portughezii, care au devenit cetățeni ai Franței (3,3 mii de persoane) sau ai Luxemburgului (1,2 mii de persoane), bulgarii, care au devenit cetățeni ai Germaniei (1,8 mii de persoane) sau ai Regatului Unit (1,3 mii de persoane) și croații, care au devenit cetățeni ai Germaniei (3,9 mii de persoane).

În Luxemburg, Ungaria și Malta, majoritatea cetățeniilor noi au fost acordate unor persoane care erau cetățeni ai altui stat membru al UE. În cazul Luxemburgului, cea mai mare pondere a fost reprezentată de cetățeni portughezi, urmați de cetățeni italieni, francezi, belgieni și germani, în cazul Ungariei, resortisanții UE care au dobândit cetățenia au fost aproape exclusiv români, în timp ce, în cazul Maltei, cetățenii britanici au constituit cea mai mare pondere.

La fel ca în anii anteriori, în 2014 cel mai numeros grup de noi cetățeni ai statelor membre ale UE a fost alcătuit din cetățeni din Maroc (92,7 mii, corespunzând unei proporții de 10,4 % din totalul cetățeniilor acordate), urmat de cetățeni din Albania (41,0 mii sau 4,6 %), Turcia (37,5 mii sau 4,2 %), India (35,3 mii sau 4,0 %) și Ecuador (34,8 mii sau 3,9 %). Comparativ cu 2013, numărul cetățenilor din Maroc care au dobândit cetățenia unui stat membru al UE a crescut cu 5,5 %. Cele mai mari procente de cetățeni din Maroc care au dobândit o cetățenie nouă s-au înregistrat în Spania (38 %), Italia (31 %) sau Franța (20 %).

Sursele și disponibilitatea datelor

Emigrația este extrem de dificil de măsurat; este mai greu să se contabilizeze persoanele care pleacă decât cele care sosesc într-o țară. O analiză comparativă a datelor din 2014 privind imigrarea și emigrarea din statele membre ale UE (statistici comparate) a confirmat că acest lucru a fost valabil pentru multe țări - prin urmare, prezentul articol se concentrează, în principal, asupra datelor privind imigrația.

Eurostat produce statistici privind o serie de aspecte legate de fluxurile migratorii internaționale, efectivele de resortisanți străini și dobândirea cetățeniei. Datele sunt colectate pe bază anuală și sunt furnizate către Eurostat de autoritățile statistice naționale ale statelor membre ale UE.

Aproape toate țările care au revizuit seriile temporale referitoare la populația lor după recensământul din 2011 au transmis către Eurostat rezultatele post-recensământ revizuite, defalcate pe vârstă, sex și cetățenie sau pe țara de origine. La momentul elaborării acestui articol, singura țară rămasă este Germania, care intenționează să furnizeze datele revizuite până în iunie 2016. Revizuirea datelor referitoare la Germania va avea un impact asupra ratei naturalizării.

Bază pentru colectarea de date

Din 2008, colectarea datelor referitoare la migrație, cetățenie și azil se întemeiază pe Regulamentul nr. 862/2007; analiza și componența grupurilor de state membre ale UE, de țări AELS și de țări candidate la data de 1 ianuarie a anului de referință sunt prezentate în Regulamentul de punere în aplicare nr. 351/2010. Acesta definește un set fundamental de statistici privind fluxurile migratorii internaționale, efectivele de cetățeni străini, dobândirea cetățeniei, permisele de ședere, azilul și măsurile împotriva intrării și șederii ilegale. În timp ce statele membre ale UE pot continua să utilizeze orice tip de date adecvate, conform disponibilității și practicilor naționale, statisticile colectate în temeiul regulamentului trebuie să se bazeze pe definiții și concepte comune. Majoritatea statelor membre ale UE își întemeiază statisticile pe surse de date administrative precum registrele de evidență a populației, a cetățenilor străini, a rezidenților sau a permiselor de muncă, pe registrele de asigurări de sănătate și pe cele fiscale. Unele țări utilizează statistici comparative, anchete prin sondaj sau metode de estimare pentru a obține statistici privind migrația. Se preconizează că punerea în aplicare a regulamentului va mări disponibilitatea și comparabilitatea statisticilor privind migrația și cetățenia.

Datele privind dobândirea cetățeniei sunt obținute în mod normal din sistemele administrative. Se preconizează că punerea în aplicare a regulamentului va mări disponibilitatea și comparabilitatea statisticilor privind migrația și cetățenia.

În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din Regulamentul nr. 862/2007, sunt enumerați imigranții care și-au avut reședința (sau care se așteaptă să își aibă reședința) pe teritoriul unui stat membru ale UE pentru o perioadă de cel puțin 12 luni, precum și emigranții care au locuit în străinătate pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Prin urmare, datele colectate de Eurostat vizează migrația pentru o perioadă de cel puțin 12 luni: în consecință, migranții includ persoane care au migrat pentru o perioadă de cel puțin un an, precum și persoane care au migrat definitiv.

În ceea ce privește stabilirea vârstei pentru fluxurile migratorii, trebuie remarcat că datele pentru 2014 se referă la vârsta împlinită a respondentului sau la vârsta sa la sfârșitul anului de referință pentru toate statele membre ale UE, exceptând Irlanda, Grecia, Austria, România, Slovenia și Regatul Unit (pentru care datele se referă la vârsta împlinită a respondentului sau vârsta la ultima zi de naștere).

Datele privind dobândirea cetățeniei sunt colectate de Eurostat în conformitate cu dispozițiile articolului 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 862/2007, care prevede că: „Statele membre furnizează Comisiei (Eurostat) statistici privind numărul de persoane (...) care au reședința obișnuită pe teritoriul statului membru și care au dobândit, în anul de referință, cetățenia statului membru (…), defalcate (...) în funcție de cetățenia anterioară sau de statutul anterior de apatrid al persoanelor în cauză”.

În ceea ce privește stabilirea vârstei pentru dobândirea cetățeniei, trebuie remarcat că datele pentru 2014 se referă la vârsta împlinită a respondentului sau la vârsta acestuia la sfârșitul anului de referință pentru toate statele membre ale UE, exceptând Irlanda, Grecia, Austria, România, Slovenia și Regatul Unit (pentru care datele se referă la vârsta împlinită a respondentului sau vârsta la ultima zi de naștere).

„Rata de naturalizare” ar trebui utilizată cu precauție, întrucât numărătorul include toate modurile de dobândire a cetățeniei și nu doar naturalizările rezidenților străini eligibili, iar numitorul include toți cetățenii străini și nu cetățenii străini eligibili pentru naturalizare.

Context

Cetățenii statelor membre ale UE dispun de libertatea de a călători și de libertate de circulație în interiorul granițelor UE. Politicile în domeniul migrației din UE în ceea ce privește cetățenii statelor din afara UE urmăresc din ce în ce mai mult să atragă un anumit profil de migranți, cel mai adesea pentru a remedia anumite deficite de competențe. Selecția poate fi realizată pe baza cunoștințelor lingvistice, a experienței profesionale, a educației și a vârstei. Alternativ, angajatorii pot recruta personal astfel încât migranții să aibă deja un loc de muncă la sosire.

În afară de politicile de încurajare a recrutării forței de muncă, deseori politica privind imigrația se concentrează pe două domenii: prevenirea migrației clandestine și a angajării ilegale a migranților fără permis de muncă, precum și promovarea integrării imigranților în societate. Au fost mobilizate resurse importante pentru a lupta împotriva rețelelor de introducere ilegală de persoane și de trafic de persoane în UE.

Printre cele mai importante texte juridice adoptate în domeniul imigrației se numără:

În cadrul Comisiei Europene, Direcția Generală Migrație și Afaceri Interne este responsabilă pentru politica europeană în domeniul migrației. În 2005, Comisia Europeană a relansat dezbaterea privind necesitatea unui set comun de norme de admitere a migranților economici, printr-o Carte Verde privind abordarea UE legată de gestionarea migrației economice (COM(2004) 811 final) care a condus la adoptarea unuiplan de politică privind migrația legală (COM(2005) 669 final) la sfârșitul anului 2005. În iulie 2006, Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind prioritățile de politică în lupta împotriva imigrației ilegale a resortisanților din țări terțe (COM(2006) 402 final), care își propune să găsească un echilibru între securitate și drepturile fundamentale ale persoanelor în toate etapele procesului de imigrație ilegală. În septembrie 2007, Comisia Europeană a prezentat al treilea raport anual privind migrația și integrarea (COM(2007) 512 final). O comunicare a Comisiei Europene adoptată în octombrie 2008 a subliniat importanța consolidării abordării globale a migrației: coordonare, coerență și sinergii sporite (COM(2008) 611 final) ca aspect al politicii externe și de dezvoltare. Programul de la Stockholm, adoptat de șefii de stat și de guvern din UE în decembrie 2009, stabilește un cadru și o serie de principii pentru evoluția politicilor europene privind justiția și afacerile interne în perioada 2010-2014; aspectele legate de migrație sunt o parte importantă a acestui program. Pentru a realiza schimbările decise în comun, Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune pentru punerea în aplicare a Programului de la Stockholm – crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție pentru cetățenii Europei (COM(2010) 171 final) în 2010.

În mai 2013, Comisia Europeană a publicat „Raportul pentru 2013 privind cetățenia UE” (COM(2013) 269 final). În raport s-a constatat faptul că cetățenia UE oferă noi drepturi și oportunități. A circula și a trăi liber în UE reprezintă dreptul cel mai strâns legat de cetățenia UE. Având în vedere tehnologia modernă și faptul că deplasarea este mai ușoară în prezent, libera circulație permite europenilor să își extindă orizonturile dincolo de granițele naționale, să își părăsească țara pentru perioade mai scurte sau mai lungi, să se deplaseze între statele UE pentru a lucra, pentru a studia și pentru activități formative, să călătorească în interes de serviciu sau de plăcere sau să își facă cumpărăturile dincolo de granițe. Libera circulație are potențialul de a spori interacțiunile sociale și culturale în cadrul UE și de a crea legături mai strânse între cetățenii UE. În plus, aceasta poate genera beneficii economice reciproce pentru întreprinderi și consumatori, inclusiv pentru cei care rămân acasă, întrucât barierele interne sunt eliminate în mod constant.

La 13 mai 2015, Comisia Europeană a prezentat Agenda europeană privind migrația (COM(2015) 240 final), subliniind măsurile imediate care trebuie luate pentru a răspunde situației de criză din regiunea mediteraneană, precum și pașii care vor fi urmați în următorii ani pentru o gestionare mai bună a migrației sub toate aspectele sale.

Raportul anual privind migrația și azilul (în limba engleză) (2014) al Rețelei europene de migrație a fost publicat la 10 iunie 2015. Acesta oferă o perspectivă asupra principalelor evoluții juridice și de politică din întreaga UE și din țările participante. Raportul constituie un document cuprinzător și vizează toate aspectele politicii în materie de migrație și de azil ale Generale Migrație și Afaceri Interne și ale agențiilor UE.

Vezi și

Informații suplimentare Eurostat

Publicații

Tabele principale

Date privind migrația și cetățenia
Migrația internațională (t_migr_int)
Imigrația (tps00176)
Emigrația (tps00177)
Dobândirea cetățeniei (tps00024)

Bază de date

Date privind migrația și cetățenia
Imigrația (migr_immi)
Immigration by five year age group, sex, and citizenship (migr_imm1ctz)
Immigration by five year age group, sex and country of birth (migr_imm3ctb)
Immigration by age , sex and broad group of citizenship (migr_imm2ctz)
Immigration by age, sex and broad group of country of birth (migr_imm4ctb)
Immigration by sex, citizenship and broad group of country of birth (migr_imm6ctz)
Immigration by sex, country of birth and broad group of citizenship (migr_imm7ctb)
Immigration by five year age group, sex, and country of previous residence (migr_imm5prv)
Emigrația (migr_emi)
Emigration by age and sex (migr_emi2)
Emigration by five year age group, sex and citizenship (migr_emi1ctz)
Emigration by five year age group, sex and country of birth (migr_emi4ctb)
Emigration by five year age group, sex, and country of next usual residence (migr_emi3nxt)
Dobândirea și pierderea cetățeniei (migr_acqn)
Acquisition of citizenship by sex, age group and former citizenship (migr_acq)
Residents who acquired citizenship as a share of residents non-citizens by former citizenship and sex(%) (migr_acqs)
Loss of citizenship by sex and new citizenship (migr_lct)

Secțiune specială

Metodologie / Metadate

Date-sursă pentru tabele și grafice (MS Excel)

Legături externe