Archive:Statistici privind finanțele publice

Date extrase la 22 aprilie 2020.

Următoarea actualizare a articolului: iulie 2021.

Versiunea în limba engleză este mai recentă.

This Statistics Explained article has been archived on 7 December 2020.

Highlights

În UE-27, ponderea deficitului public în PIB a crescut de la -0,4 % în 2018 la -0,6 % în 2019, în 2018 înregistrându-se cel mai scăzut deficit din seriile de timp disponibile.

În UE-27, ponderea datoriei publice în PIB a scăzut de la 79,6 % la sfârșitul anului 2018 la 77,8 % la sfârșitul anului 2019.

La fârșitul anului 2019, ponderea datoriei publice în PIB a variat de la 8,4 % în Estonia la 176,6 % în Grecia.

Datoria publică, 2018 și 2019
(datoria publică brută consolidată, % din PIB)
Sursa: Eurostat (gov_10dd_edpt1)

Prezentul articol examinează evoluția principalelor statistici privind finanțele publice în Uniunea Europeană (UE) și în zona euro (ZE-19). Mai precis, articolul analizează deficitele administrației publice, datoria brută, veniturile totale și cheltuielile totale, precum și impozitele și cotizațiile sociale, care constituie principalele surse de venituri ale administrației publice.

Full article

Introducere

Statisticile privind finanțele publice conțin indicatori esențiali pentru a determina starea de sănătate a economiilor statelor membre ale UE. În conformitate cu condițiile prevăzute în cadrul Pactului de stabilitate și de creștere (PSC) al UE, statele membre s-au angajat să își mențină deficitul bugetar și datoria publică sub anumite limite: deficitul bugetar al unui stat membru nu poate depăși 3 % din produsul intern brut (PIB), în timp ce datoria sa publică nu poate depăși 60 % din PIB. În cazul în care un stat membru nu respectă aceste limite, se declanșează așa-numita procedură aplicabilă deficitelor excesive (PDE). Aceasta implică mai multe etape – inclusiv posibilitatea aplicării de sancțiuni – pentru a încuraja statul membru în cauză să adopte măsurile corespunzătoare pentru a remedia situația. Aceleași limite ale deficitului și datoriei sunt criterii pentru uniunea economică și monetară (UEM) și, prin urmare, pentru aderarea la zona euro. În plus, ultima revizuire a orientărilor integrate privind economia și ocuparea forței de muncă (revizuite în cadrul Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii) include o orientare pentru asigurarea calității și sustenabilității finanțelor publice.

În 2019, deficitul public (necesarul net de finanțare al sectorului consolidat al administrației publice, ca pondere din PIB) atât pentru UE-27, cât și pentru zona euro (ZE-19), a înregistrat o creștere în comparație cu 2018. O scădere a fost observată în ceea ce privește ponderea datoriei publice generale în PIB pentru ambele zone.

Deficitul/excedentul bugetului general

În UE-27, ponderea deficitului public în PIB a crescut de la -0,4 % în 2018 la -0,6 % în 2019, iar în ZE-19 a crescut de la -0,5 % la -0,6 %. Pentru 2018, atât la nivelul UE-27, cât și la nivelul zonei euro, au fost observate cele mai scăzute deficite din seriile de timp disponibile.

În 16 state membre ale UE-27 — Danemarca (+3,7 %), Luxemburg (+2,2 %), Bulgaria (+2,1 %), Cipru și Țările de Jos (ambele cu +1,7 %), Grecia (+1,5 %), Germania (+1,4 %), Austria (+0,7 %), Slovenia, Malta și Suedia (toate cu +0,5 %), Croația și Irlanda (ambele cu +0,4 %), Cehia și Lituania (ambele cu +0,3 %) și Portugalia (+0,2 %) — s-a raportat un excedent al bugetului general în 2019.

Nouă state membre ale UE-27, și anume Letonia, Estonia, Polonia, Finlanda, Slovacia, Italia, Belgia, Ungaria și Spania, au înregistrat în 2019 deficite sub 3,0 % din PIB. Două state membre ale UE-27 au avut deficite mai mari sau egale cu 3,0 % din PIB: Franța (-3,0 %) și România (-4,3 %) (a se vedea figura 1).

Figura 1: Soldul bugetului public, 2018 și 2019
[necesarul net de finanțare (-) sau capacitatea netă de finanțare (+) a sectorului general al administrației publice, % din PIB]
Sursa: Eurostat (gov_10dd_edpt1)

Soldul bugetului general (raportat la PIB) s-a îmbunătățit în 2019 comparativ cu 2018 în 13 state membre ale UE-27, precum și în Regatul Unit, cele mai mari îmbunătățiri la nivelul soldului (de cel puțin 1 punct procentual din PIB) fiind înregistrate în Cipru (+5,4 puncte procentuale din PIB) și în Danemarca (+2,9 puncte procentuale din PIB). Îmbunătățirea pentru Cipru în 2019 comparativ cu 2018 se datorează, în principal, impactului restructurării Cyprus Cooperative Bank Ltd (CCB) — vânzarea activelor nedepreciate ale CCB și integrarea ulterioară a structurii căreia i se transferă activele depreciate rămase — asupra conturilor generale ale administrației publice.

Cipru și Portugalia au trecut de la deficit în 2018 la excedent în 2019, în timp ce niciun alt stat membru nu a trecut de la echilibru bugetar la excedent. Bulgaria, Danemarca, Irlanda, Grecia, Croația, Țările de Jos și Austria au înregistrat un excedent mai ridicat în 2019 decât în 2018.

Niciun stat membru nu a trecut de la excedent public la deficit. Belgia, Spania, Franța, Polonia, România, Slovacia și Finlanda au înregistrat un deficit mai mare în 2019 decât în 2018. Niciun stat membru nu a înregistrat același deficit în 2019 ca în 2018, în timp ce Estonia, Italia, Letonia și Ungaria au înregistrat un deficit mai scăzut în 2019 decât în 2018.

Tabelul 1: Soldul bugetului public și datoria publică, 2016-2019
(% din PIB)
Sursa: Eurostat (gov_10dd_edpt1)

Datoria publică

În UE-27, ponderea datoriei publice în PIB a scăzut de la 79,6 % la sfârșitul anului 2018 la 77,8 % la sfârșitul anului 2019, iar în ZE-19 aceasta a scăzut de la 85,8 % la 84,1 % a se vedea figura 2).

Un total de 11 state membre ale UE-27 au raportat o rată a datoriei de peste 60 % din PIB la sfârșitul anului 2019: cea mai mare dintre acestea a fost înregistrată de către Grecia (176,6 %), urmată de Italia (134,8 %), Portugalia (117,7 %), Belgia (98,6 %), Franța (98,1 %), Cipru și Spania (ambele cu 95,5 %).

Cele mai scăzute valori ale datoriei publice ca pondere din PIB s-au înregistrat în Estonia (8,4 %), Bulgaria (20,4 %), Luxemburg (22,1 %), Cehia (30,8 %), Danemarca (33,2 %), Suedia (35,1 %) și România (35,2 %).

Figura 2: Datoria publică, 2018 și 2019
(datoria publică brută consolidată, % din PIB)
Sursa: Eurostat (gov_10dd_edpt1)

La sfârșitul anului 2019, valorile datoriei publice ca pondere din PIB au crescut pentru patru state membre ale UE-27, comparativ cu sfârșitul anului 2018, în timp ce această pondere a scăzut pentru 21 de state membre, mai ales pentru Cipru (-5,1 puncte procentuale din PIB), Irlanda (-4,8 puncte procentuale din PIB), Grecia (-4,6 puncte procentuale din PIB), Slovenia și Portugalia (-4,3 puncte procentuale din PIB) și Ungaria (-3,9 puncte procentuale din PIB).

Ponderea datoriei în PIB pentru Italia și Franța a rămas neschimbată între 2018 și 2019.

Creșteri ale ponderii datoriei în PIB de la sfârșitul anului 2018 până la sfârșitul anului 2019 au fost observate în Lituania (2,4 puncte procentuale), Luxemburg (1,1 puncte procentuale), România (0,5 puncte procentuale) și Estonia (0,1 puncte procentuale).

Venituri și cheltuieli publice

Importanța sectorului administrației publice în economie se poate evalua prin intermediul veniturilor și cheltuielilor publice totale ca procent din PIB. În UE-27, veniturile publice totale în 2019 s-au ridicat la 46,2 % din PIB (aceeași valoare ca în 2018), iar cheltuielile s-au ridicat la 46,7 % din PIB (înregistrând o creștere de la 46,6 % în 2018). În ZE-19, cheltuielile publice totale s-au ridicat la 47,1 % din PIB în 2019 (înregistrând o creștere de la 47,0 % în 2018), iar veniturile totale s-au ridicat la 46,5 % din PIB (aceeași valoare ca în 2018) — a se vedea figura 3.

Figura 3: Evoluția cheltuielilor și a veniturilor totale, 2009–2019
(% din PIB)
Sursa: Eurostat (gov_10a_main)

Cheltuielile totale ca procent din PIB au atins 50,6 % din PIB în UE-27 în 2009 și 50,9 % și PIB în ZE-19. În ambele zone, cheltuielile totale ca pondere din PIB au scăzut apoi, între 2010 și 2011, au crescut în 2012 și, ulterior, au scăzut în cursul anului 2018, crescând din nou ușor în 2019.

În termeni absoluți, în perioada 2011-2018, atât în UE-27, cât și în ZE-19, cheltuielile publice totale au crescut într-un ritm lent față de veniturile publice totale, determinând astfel o scădere a deficitului. Cu toate acestea, în 2019, cheltuielile au crescut într-un ritm mai rapid decât veniturile atât în UE-27, cât și în ZE-19, determinând o creștere a deficitului.

Figura 4: Evoluția cheltuielilor și a veniturilor totale, 2009–2019
(miliarde EUR)
Sursa: Eurostat (gov_10a_main)

În timp ce cheltuielile publice în UE-27 au crescut în ansamblu cu 1 148 de miliarde EUR între 2009 și 2019, veniturile publice totale din UE-27 au înregistrat o creștere de 1 709 miliarde EUR în aceeași perioadă. Cu toate acestea, între 2018 și 2019, cheltuielile publice au crescut cu 217 miliarde EUR, iar veniturile publice au crescut cu 195 de miliarde EUR. În ZE-19, cheltuielile publice au crescut cu 889 de miliarde EUR în perioada 2009-2019, iar veniturile au crescut cu 1 389 de miliarde EUR. Între 2018 și 2019, cheltuielile publice au crescut cu 179 de miliarde EUR, iar veniturile publice au crescut cu 155 de miliarde EUR (a se vedea figura 4).

Nivelul cheltuielilor și al veniturilor administrației publice variază considerabil între statele membre ale UE-27 (a se vedea figura 5). În 2019, statele membre ale UE cu cele mai ridicate niveluri ale veniturilor și cheltuielilor publice cumulate ca pondere din PIB (peste 100 %) au fost Franța, Finlanda, Danemarca și Belgia; Norvegia a înregistrat, de asemenea, un nivel de peste 100 %. În 2019, șapte dintre statele membre al UE-27 (Irlanda, România, Lituania, Bulgaria, Malta, Letonia și Estonia), precum și Regatul Unit au raportat rate cumulate relativ mici (mai puțin de 80 % din PIB).

Figura 5: Venituri și cheltuieli publice, 2019
(% din PIB)
Sursa: Eurostat (gov_10a_main)

La nivelul UE-27, principalele componente ale veniturilor publice totale sunt impozitele și cotizațiile sociale nete (a se vedea figura 6). În 2019, impozitele au reprezentat 58,1 % din veniturile totale în UE-27 și 56,8 % în ZE-19, în timp ce cotizațiile sociale nete s-au ridicat la 30,8 % din veniturile totale în UE-27 și la 32,4 % în ZE-19. Producția destinată pieței, producția pentru consumul final propriu și plățile pentru producția nedestinată pieței („vânzări/taxe” și formare de capital pentru nevoi proprii) au reprezentat până la 7,0 % din veniturile totale în UE-27 și 7,1 % în ZE-19. Veniturile din proprietate (în special dobânzi, dividende și chirii) au constituit 1,7 % din veniturile totale atât în UE-27, cât și în ZE-19.

Figura 6: Structura veniturilor totale, 2019
(% din veniturile totale)
Sursa: Eurostat (gov_10a_main)

În ceea ce privește statele membre ale UE-27 luate individual, importanța relativă a diferitor categorii de venituri a variat foarte mult. De exemplu, impozitele au reprezentat sub 50 % din veniturile publice în Slovacia, România, Cehia și Slovenia în 2019, dar s-au ridicat la 87,8 % din veniturile publice totale în Danemarca și la 80,5 % în Suedia.

Cotizațiile sociale nete au reprezentat cea mai mare parte din veniturile totale în 2019 în Cehia (37,6%), urmată de Germania (37,2 %), Slovacia (36,7 %) și Slovenia (36,4 %) și cele mai scăzute ponderi din veniturile totale în Danemarca (1,5 %) și Suedia (6,9 % din PIB), precum și în Islanda (8,1 % din PIB).

Cea mai mare pondere a veniturilor din proprietate a fost observată în Norvegia (22,2 %) (a se vedea figura 7).

Figura 7: Principalele componente ale veniturilor publice, 2019
(% din veniturile totale)
Sursa: Eurostat (gov_10a_main)

Cea mai mare parte a cheltuielilor publice din UE-27 în 2019 a reprezentat-o redistribuirea veniturilor sub forma transferurilor sociale în numerar sau în natură (a se vedea figurile 8 și 9).

Figura 8: Structura cheltuielilor totale, 2019
(% din cheltuielile totale)
Sursa: Eurostat (gov_10a_main)

Transferurile sociale (prestațiile sociale și transferurile sociale în natură — producția de piață cumpărată) au reprezentat 46,1 % din cheltuielile totale în UE-27 și 47,8 % în ZE-19. Remunerarea salariaților a reprezentat 21,7 % din cheltuielile publice în UE-27 și 21,0 % în ZE-19. Consumul intermediar a reprezentat 11,9 % din cheltuielile totale în UE-27 și 11,3 % din cheltuielile totale în ZE-19. Veniturile din proprietate plătite — care constau, în cea mai mare parte, în plăți de dobânzi — au reprezentat 3,3 % din cheltuielile publice în UE-27 și 3,5 % în ZE-19. Formarea brută de capital fix (în special, investiții) a reprezentat 6,4 % din cheltuielile totale în UE-27 și 5,9 % în ZE-19.

Figura 9: Principalele componente ale cheltuielilor publice, 2019
(% din cheltuielile totale)
Sursa: Eurostat (gov_10a_main)

Principalele tipuri de venituri publice sunt impozitele pe producție și importuri, impozitele curente pe venit și pe avere etc. și cotizațiile sociale nete. În UE-27, impozitele pe producție și importuri au reprezentat 13,5 % din PIB în 2019, impozitele curente pe venituri, avere etc. 13,0 % din PIB, iar cotizațiile sociale nete 14,2 % PIB. Raportate la PIB, veniturile din impozite pe producție și importuri au crescut în perioada 2009-2014 în UE-27, ponderea acestora în PIB crescând cu 0,9 puncte procentuale (a se vedea figura 10). În perioada 2014-2019, impozitele pe producție și importuri au rămas la o pondere stabilă în PIB. Ca pondere în PIB, impozitele curente pe venituri și avere etc. au atins în 2010 un nivel scăzut, situându-se la 11,7 % din PIB, înainte să crească la 13,0 % din PIB în 2019. Cotizațiile sociale nete au rămas relativ stabile ca pondere în PIB - variind între 14,1 % și 14,4 % din PIB în perioada 2009-2019.

Figura 10: Principalele categorii de impozite și cotizații sociale, UE-27, 2009-2019
(% din PIB)
Sursa: Eurostat (gov_10a_main)

Structura veniturilor fiscale a variat considerabil de la un stat membru UE-27 la altul în 2019 (a se vedea figura 11). După cum era de așteptat, statele membre care au raportat niveluri relativ ridicate ale cheltuielilor au fost, în general, și cele care au colectat mai multe impozite (ca procent din PIB) pentru administrația publică. De exemplu, în 2019, cea mai ridicată pondere din PIB a veniturilor din principalele categorii de impozite și cotizații sociale a fost de 47,3 %, înregistrată în Danemarca, Franța înregistrând 46,7 %, următoarea cea mai ridicată pondere. Ponderea din PIB a acestor venituri s-a situat sub 30 % în două state membre (Irlanda și România).

Figura 11: Principalele categorii de impozite și cotizații sociale, 2019
(% din PIB)
Sursa: Eurostat (gov_10a_main)

Date-sursă pentru tabele și grafice

Statistici privind finanțele publice: tabele și grafice

Surse de date

În conformitate cu procedura aplicabilă deficitelor excesive, statele membre ale UE sunt obligate să furnizeze Comisiei Europene statisticile referitoare la deficitul și datoria lor publică până la datele de 1 aprilie și 1 octombrie ale fiecărui an. În plus, Eurostat colectează date mai detaliate referitoare la statisticile privind finanțele publice în cadrul programului de transmitere a datelor, ceea ce duce la transmiterea de date privind conturile naționale. Principalele agregate pentru administrația publică sunt transmise către Eurostat de două ori pe an, în timp ce statisticile privind funcțiile administrațiilor publice (COFOG) trebuie să fie transmise în termen de un an de la finalul perioadei de referință, iar informațiile detaliate privind încasările din impozite și cotizații sociale trebuie să fie transmise în termen de nouă luni de la finalul perioadei de referință. De patru ori pe an sunt prezentate situații trimestriale nefinanciare și financiare, precum și datoriile publice guvernamentale trimestriale.

Datele prezentate în acest articol corespund unora dintre principalii indicatori ai sectorului administrației publice și sunt compilate pe baza conturilor naționale (SEC 2010).

Diferența dintre veniturile totale și cheltuielile totale – inclusiv cheltuielile de capital (în special, formarea brută de capital fix) – este egală cu capacitatea netă de finanțare/necesarul net de finanțare a administrației publice, care reprezintă, de asemenea, un sold contabil al conturilor publice nefinanciare.

Definirea sectorului administrației publice

Sectorul administrației publice cuprinde toate unitățile instituționale care sunt producători non-piață, a căror producție este destinată consumului individual și colectiv și care sunt finanțate din contribuțiile obligatorii vărsate de unitățile aparținând altor sectoare, precum și toate unitățile instituționale a căror activitate principală constă în efectuarea de operații de redistribuire a veniturilor naționale și a avuției naționale (SEC 2010 §2.111). Sectorul administrației publice este împărțit în patru subsectoare: administrația centrală, administrațiile federale (după caz), administrațiile locale și administrațiile de securitate socială (după caz).

Definiția principalilor indicatori

Soldul bugetului public se definește drept capacitatea netă/necesarul net de finanțare al administrației publice raportată (raportat) pentru procedura aplicabilă deficitelor excesive și se exprimă în raport cu PIB. În conformitate cu protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive, datoria publică reprezintă elemente de pasiv brut în numerar și depozite, titluri de creanță și credite existente la sfârșitul anului în sectorul administrației publice, calculată la valoarea nominală și consolidată.

Principalele venituri ale administrației publice constau în impozite, cotizații sociale, vânzări și venituri din proprietate. Acestea se definesc în SEC 2010 prin trimitere la o listă de categorii: producția destinată pieței, producția pentru consumul final propriu, plăți pentru producția nedestinată pieței, impozite pe producție și importuri, alte subvenții pentru producție, venituri din proprietate, impozite curente pe venit, pe avere etc., cotizații sociale nete, alte transferuri curente și transferuri de capital.

Principalele elemente de cheltuieli constau în remunerarea funcționarilor (administrației publice), prestații sociale (prestațiile sociale și transferurile sociale în natură pentru producția de piață cumpărată de administrația publică), dobândă pentru datoria publică, subvenții și formarea brută de capital fix. Cheltuielile totale ale administrației publice sunt definite în SEC 2010 prin trimitere la o listă de categorii: consumul intermediar, formarea brută de capital, remunerarea funcționarilor, alte impozite pe producție, subvenții, venituri din proprietate, impozite curente pe venit, pe avere etc., prestații sociale, altele decât transferurile sociale în natură, transferurile sociale în natură – producția de piață cumpărată, alte transferuri curente, ajustări pentru variația drepturilor de pensie, transferuri de capital și tranzacții cu active neproduse.

Datele privind administrația publică raportate pentru agregatele principale ale administrației publice în cadrul SEC 2010 trebuie să fie consolidate pentru anumite tranzacții în conturile naționale, ceea ce înseamnă că tranzacțiile specifice între unitățile instituționale din cadrul sectorului administrației publice – venituri din proprietate, alte transferuri curente și transferuri de capital – se elimină sau se anulează. Pentru aceste tranzacții, datele referitoare la subsectoare trebuie să fie consolidate în cadrul fiecărui subsector, dar nu și între subsectoare. Astfel, datele la nivel de sector trebuie să fie egale cu suma datelor referitoare la subsectoare, cu excepția elementelor care vizează veniturile din proprietate, alte transferuri curente și transferurile de capital, care sunt consolidate. Pentru acestea din urmă și, în consecință, pentru veniturile și cheltuielile totale, suma subsectoarelor trebuie să depășească valoarea sectorului.

Impozitele și cotizațiile sociale corespund veniturilor care sunt percepute (în numerar sau în natură) de către administrațiile centrale, federale și locale și de către administrațiile de securitate socială. Aceste sume percepute (cunoscute în general ca impozite) sunt organizate în trei domenii principale, reglementate de următoarele rubrici:

impozitele pe venit și pe avere etc., care includ toate plățile obligatorii, fără contrapartidă, percepute periodic de administrațiile publice pe venitul și pe patrimoniul întreprinderilor și gospodăriilor populației;
impozitele pe producție și importuri, care includ toate plățile obligatorii, fără contrapartidă, percepute de administrațiile publice în legătură cu producția și importul de bunuri și servicii, angajarea forței de muncă, proprietatea sau utilizarea de terenuri, clădiri sau alte active utilizate în producție;
Cotizațiile sociale nete, care includ toate cotizațiile sociale efective ale angajatorilor și angajaților, precum și cotizațiile sociale imputate care reprezintă contrapartida la prestațiile sociale plătite direct de către angajatori, precum și două cotizații suplimentare imputate (cotizațiile sociale suplimentare în sarcina gospodăriilor populației și costurile serviciilor programului de asigurări sociale).

Context

Criza economică și financiară globală din 2007-2008 a creat probleme serioase pentru multe guverne europene. Principalele preocupări au fost legate de capacitatea administrațiilor naționale de a-și rambursa datoriile, de a adopta măsurile necesare pentru a se asigura că țin sub control cheltuielile publice, încercând, în același timp, să promoveze creșterea economică.

Mijloacele disciplinare incluse în Pactul de stabilitate și de creștere (PSC) sunt menite să asigure o sincronizare generală a evoluțiilor economice în UE și mai ales în țările din zona euro. În plus, PSC este menit să împiedice statele membre ale UE să adopte măsuri de politică de care economiile lor ar beneficia în mod necuvenit în detrimentul celorlalte. PSC are două principii esențiale: deficitul (planificat sau real) trebuie să nu depășească 3 % din PIB și raportul dintre datorie și PIB trebuie să nu fie mai mare de (sau trebuie să tindă spre) 60 %. PSC a fost consolidat în mod substanțial în 2011, ca și guvernanța economică a UE, în ansamblu.

În fiecare an, statele membre ale UE transmit Comisiei Europene informații detaliate cu privire la politicile lor economice și la situația finanțelor lor publice. Țările din zona euro furnizează aceste informații în contextul programelor de stabilitate, în timp ce alte state membre le furnizează sub forma programelor de convergență. Comisia Europeană evaluează dacă politicile sunt în conformitate cu obiectivele economice, sociale și de mediu convenite și poate decide să emită un avertisment în cazul în care consideră că un deficit devine anormal de ridicat. Această acțiune poate duce la constatarea de către Consiliu a existenței unui deficit excesiv, care necesită un termen-limită pentru corectare.