breadcrumb.ecName
ro Română

RECALT – Tratament ocular avansat pentru pacienți la granița dintre România și Serbia

  • 12 April 2019

Centrul regional pentru terapii laser avansate în oftalmologie de la Timișoara, România, oferă gratuit servicii medicale și operații cu laser de înaltă calitate pentru tratarea mai multor boli oculare. Deschis datorită unei investiții a UE în proiectul RECALT, acest centru este unic în regiunea transfrontalieră România-Serbia și în întreg sud-estul Europei.

În cadrul proiectului, investițiile includ echipament medical de ultimă generație pentru diagnoză și intervenții chirurgicale în patologia corneei și a retinei, precum și a bolilor oculare provocate de diabet. Echipamentul instalat la Clinica de oftalmologie din Timișoara este folosit pentru a oferi cetățenilor servicii medicale gratuite.

prof. dr. Mihnea Munteanu – Manager de proiect

Echipamentul medical al centrului include lasere de ultimă generație, care sunt folosite pentru a trata patologii ale corneei și retinei, precum și probleme oculare asociate diabetului. Centrul este găzduit în Clinica de oftalmologie existentă din Timișoara. În cursul proiectului RECALT, centrul ar urma să ajute un număr de 16 000 de persoane. Dintre acestea, aproximativ 10 000 vor fi testate pentru diabet, iar aproximativ 6 000 vor beneficia de investigații oftalmologice specifice. În jur de 400 dintre acești pacienți vor beneficia de intervenții chirurgicale. În cei cinci ani care vor urma finalizării proiectului, doctorii din cadrul centrului vor continua să ajute un număr de cel puțin 1 000 de persoane în fiecare an, fără costuri directe.

Abordarea nevoilor

Noul centru se adresează unei nevoi reale din această regiune transfrontalieră, care are o incidență extrem de ridicată a bolilor oculare și a patologiilor corneei și retinei asociate diabetului. Aspectele legate de stilul de viață, o lipsă a sensibilizării publicului și lipsa unui diagnostic și unui tratament adecvate s-au combinat dând naștere acestei probleme medicale importante. Pe lângă tratarea pacienților, centrul oferă formare profesională medicilor de familie cu privire la bolile oculare, ceea ce ar trebui să ajute în mod semnificativ la îmbunătățirea diagnosticării timpurii.

RECALT vine în completarea altor inițiative lansate de echipa de proiect în ultimii 10 ani pentru crearea de servicii de oftalmologie axate pe diversele părți ale ochiului. Acest proiect acoperă bolile specifice corneei și retinei, închizând astfel cercul diagnozei și al tratamentului.

Totalul investițiilor și al finanțării din partea UE

Totalul investițiilor pentru proiectul „Centrul regional pentru terapii laser avansate în oftalmologie – RECALT” este de 1 905 000 EUR, contribuția UE prin Fondul Interreg IPA fiind de 1 619 250 EUR în cadrul Programului operațional „Interreg IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia” pentru perioada de programare 2014-2020. Investiția face parte din prioritatea „Promovarea ocupării forței de muncă și consolidarea serviciilor de bază pentru o creștere favorabilă incluziunii”.