A doua fază de lucru pe tronsonul liniei 5 a metroului din București dintre stațiile Râul Doamnei și Eroilor este programată pentru finalizare până la mijlocul anului 2018. Finanțarea din partea UE a făcut posibilă construcția unei linii noi, care va îmbunătăți legăturile rapide de tranzit între centrul orașului și sectoarele de vest ale Bucureștiului. Proiectul este în curs de implementare în regiunea de dezvoltare București-Ilfov a Macroregiunii 3 a României.
Extinderea metroului din București pentru îmbunătățirea legăturilor cu sectoarele vestice ale orașului
- 31 May 2018
Tronsonul de metrou acoperit de proiect are o lungime de 6,871 km și cuprinde nouă stații noi. Acestea sunt Râul Doamnei, Constantin Brâncuși, Valea Ialomiței, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Drumul Taberei 34, Favorit, Orizont și Academia Militară.
Linia va face legătura cu liniile existente 1 și 3 la stația Eroilor, iar tronsonul de metrou dintre Romancierilor și Valea Ialomiței va constitui o ramură de 1 km care va conduce spre partea principală a liniei 5. De asemenea, este în construcție un depou.
Durate de călătorie mai scurte
În prezent, călătoriile pe întreaga lungime a traseului care urmează să fie deservit de noua linie de metrou durează 32 de minute, viteza transportului public de-a lungul rutei fiind în medie de 13 km/h. Ca urmare a construcției liniei 5, durata călătoriei ar trebui să scadă la 12 minute, în timp ce viteza medie ar trebui să crească la 36 km/h. Se preconizează că vor beneficia peste 64 000 de călători pe zi.
Prima fază a proiectului a fost finalizată în conformitate cu așteptările, iar în a doua fază se vor finaliza lucrările începute în prima fază. Costul global pentru prima fază a fost de aproape 663 de milioane EUR, în timp ce bugetul pentru a doua fază este de aproximativ 411,5 milioane EUR. Finanțarea din partea UE pentru faza a doua se ridică la aproape 252 de milioane EUR, iar cifra corespunzătoare primei faze depășește 169 de milioane EUR.
În urma implementării proiectului actual, se preconizează extinderi ale liniei 5 de la Eroilor la o altă intersecție cu linia 1 la Pantelimon. Acestea vor avea o lungime de peste 11 km și vor include 12 stații noi.
O rețea cu dezvoltare rapidă
Bucureștiul are un sistem de metrou din 1979, când a fost deschis un tronson de 8,63 km al liniei 1 de la Petrache Poenaru la Timpuri Noi. În prezent există patru linii în funcțiune, urmând a fi adăugată linia 5 și având în desfășurare faza de planificare pentru linia 6.
Linia 1 a fost extinsă treptat și a fost finalizată în 1990. Are o lungime de 31 km și funcționează de la Dristor 2 la Pantelimon. Considerată inițial ca fiind o ramură a liniei 1 care funcționează est-vest, linia 3 a fost deschisă în 1983 și a fost finalizată în 2008. Pe o parte din traseul său de 20 km, aceasta urmează aceeași rută ca și linia 1 și funcționează de la Anghel Saligny la Preciziei.
Linia 2 nord-sud, de 18,7 km, funcționează de la Pipera la Berceni și a fost deschisă în două etape în 1986 și 1987. Inaugurată în anul 2000, cu ultimul tronson finalizat în 2017, linia 4 are o lungime de 8,3 km și funcționează de la intersecția cu linia 1 la Gara de Nord către Nord-Vest spre Străulești. Programată pentru finalizare până în 2021, linia 6 va avea o lungime totală de aproximativ 18 km și va lega Gara de Nord cu Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Totalul investițiilor și al finanțării din partea UE
Totalul investițiilor pentru proiectul „Linia de metrou Magistrala 5. Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă) incl. Valea Ialomiței – faza II” este de 411 508 626 EUR, contribuția UE prin Fondul de coeziune fiind de 251 882 708 EUR în cadrul Programului operațional „Infrastructura mare” pentru perioada de programare 2014-2020.