breadcrumb.ecName
ro Română

(Interreg V-A) HU-RO - Hungary-Romania

Descrierea programului

Obiective principale

Programul de cooperare are drept obiectiv sporirea gradului de ocupare a forței de muncă, care să permită o creștere economică generală, printr-o utilizare mai bună și mai coordonată a forței de muncă din regiune, bazată pe atuurile zonei eligibile. Programul va consolida totodată rezistența în fața dezastrelor și va facilita o reacție rapidă și coordonată în situații de urgență printr-o dezvoltare armonizată și o utilizare coordonată a capacităților existente. Mai mult, programul va contribui la protejarea valorilor și resurselor comune, utilizându-le ca atracții și dezvoltând turismul în beneficiul ambelor părți implicate. În final, programul va oferi soluții comune la provocările cu care se confruntă zonele defavorizate, atât rurale, cât și urbane, precum și la problemele din sistemul de sănătate, în vederea garantării îmbunătățirii serviciilor la nivelul întregii zone, prin utilizarea mai eficientă a resurselor existente și eliminarea inegalităților majore de la nivelul prestării de servicii.

Priorități de finanțare

Programul se va concentra pe următoarele șase priorități:

  • Protecția comună și utilizarea eficientă a valorilor și resurselor comune (cooperare în materie de valori și resurse comune)
  • Îmbunătățirea mobilității transfrontaliere durabile și eliminarea blocajelor (cooperare în materie de accesibilitate)
  • Creșterea gradului de ocupare a forței de muncă și promovarea mobilității transfrontaliere a forței de muncă (cooperare în materie de ocupare a forței de muncă)
  • Îmbunătățirea serviciilor de sănătate (cooperare în materie de servicii de sănătate și profilaxie)
  • Îmbunătățirea prevenirii riscurilor și a gestionării dezastrelor (cooperare în materie de prevenire a riscurilor și gestionare a dezastrelor)
  • Promovarea cooperării transfrontaliere dintre instituții și cetățeni (cooperare între instituții și comunități)
  • Efecte preconizate:

    • Îmbunătățirea calității râurilor și a cursurilor de apă transfrontaliere (ape de suprafață), precum și a apelor subterane, utilizarea și gestionarea mai durabilă a resurselor de apă existente, îmbunătățirea măsurilor de prevenție – asigurarea protecției împotriva poluării, în special a poluării apelor, eficientizarea comunicării și derularea de acțiuni comune menite să reducă efectele negative ale poluării.
    • Utilizarea durabilă a resurselor, a patrimoniului istoric și cultural din zona eligibilă.
    • Îmbunătățirea accesibilității transfrontaliere prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T.
    • Creșterea rolului transportului public transfrontalier și extinderea și modernizarea traseelor pentru bicicliști.
    • Creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în zona de frontieră.
    • Îmbunătățirea serviciilor de sănătate transfrontaliere.
    • Îmbunătățirea gestionării dezastrelor și a riscurilor transfrontaliere. 
    • Sporirea cooperării transfrontaliere dintre instituții și comunități).

    Fondurile

    Regional Development Fund (ERDF): 189.138.672,00 €

    Priorități tematice

    View the data

    Informații financiare

    Bugetul total al PO: 231.861.764,00 €

    Contribuția totală a UE: 189.138.672,00 €

    View the data