skip to main content
Newsroom

Overview    News

În unele regiuni din România, starea de sănătate a solului este precară

Carbonul organic din sol (COS) este esențial pentru ca solurile să realizeze numeroase servicii ecosistemice, iar în unele regiuni din România acest indicator privind sănătatea solului prezintă rezultate negative. Nivelul acceptat pentru solurile sănătoase în cazul acestui indicator este de 60 %, în timp ce în Sud-Vest Oltenia este de 93,05 %, în București-Ilfov este de 97,68 %, iar în Sud-Muntenia este de 91,34 %.

EC JRC 2023

Data:  19/04/2023

Link permanentURL-ul principal

Alte linkuriEU Soils dashboard

Nivelurile de COS variază foarte mult în funcție de o serie de factori, în special tipul de sol și clima. Prin urmare, identificarea unui indicator COS care să funcționeze pentru toate solurile și toate tipurile de climă reprezintă o provocare. În conformitate cu indicatorii de degradare a solului incluși în Tabloul de bord al UE privind sănătatea solului, diferența dintre nivelul actual de COS și un nivel „maxim” al conținutului de carbon organic din sol care poate fi atinsă pe termen mediu și lung. Starea de sănătate a solurilor este considerată precară dacă diferența care le separă de nivelul maxim este de peste 60 % din nivelurile actuale.

Tabloul de bord este un nou instrument care cartografiază starea de sănătate a solului în întreaga Europă, evidențiază amplasarea și estimează dimensiunea solurilor a căror stare de sănătate este precară în UE, precum și procesele de degradare care stau la baza acestora. Acesta a fost inclus recent în Observatorul UE al solului, dezvoltat și gestionat de JRC.

Potrivit tabloului de bord, 61 % din solurile din UE au o stare de sănătate precară. Majoritatea solurilor sunt afectate de mai multe tipuri de degradare. Tabloul de bord are la bază un set de 15 indicatori privind procesele de degradare a solului, care acoperă eroziunea solului, poluarea solului, nutrienţii, pierderea carbonului organic din sol, pierderea biodiversității solului, tasarea solului, salinizarea solului, pierderea solurilor organice și impermeabilizarea solului.