skip to main content
Newsroom

Overview    News

Două laboratoare JRC își deschid porțile pentru cercetătorii români în sprijinul noului Bauhaus european

JRC solicită propuneri de proiecte pentru a experimenta, a testa la nivel de prototip și a demonstra idei pentru noul Bauhaus european. Zidul de reacție al Laboratorului european de verificare a structurilor și Laboratorul de nanotehnologie vor servi drept platformă de colaborare pentru stimularea creativității și inovării în mediul construit.

EU JRC 2021

Data:  14/10/2021

Link permanentURL-ul principal

Cele două laboratoare ale JRC se află la Ispra, în Italia. Cererea de propuneri oferă sprijin pentru deplasare și ședere membrilor instituțiilor care își depun candidatura din România, precum și din alte câteva țări. Cererea de propuneri va fi deschisă până pe 16 ianuarie 2022.

În cadrul noii inițiative a Comisiei Europene privind noul Bauhaus european, lansată de președinta von der Leyen și coordonată de JRC, lista priorităților în materie de cercetare este lungă. Aceasta include renovarea clădirilor în condiții sigure și ecologie, materialele inteligente și sustenabile, inclusiv nanomaterialele, pentru clădiri și construcții, proiectarea și modernizarea pentru reziliență, siguranța infrastructurii construite împotriva mai multor pericole, inclusiv schimbările climatice, noile materiale și tehnologii, materialele de construcție sustenabile și aplicarea unor metode avansate de testare.

JRC oferă cercetătorilor de vârf din întreaga Europă și din afara acesteia acces la instalațiile și laboratoarele sale de talie mondială, permițând cercetarea experimentală de ultimă generație, colaborarea și consolidarea capacităților cu o dimensiune europeană. Acest lucru se realizează prin intermediul programului de acces liber la infrastructurile de cercetare ale JRC.

Noul Bauhaus european este o inițiativă creativă și interdisciplinară, care creează un spațiu de întâlnire pentru conceperea viitoarelor moduri de viață, situat la intersecția dintre artă, cultură, incluziune socială, știință și tehnologie. El aduce Pactul verde european aproape de cetățeni și îndeamnă la efort colectiv pentru a imagina și a construi un viitor sustenabil, incluziv și frumos.