Logoul Comisiei Europene

NEWSLETTER

Numărul 173, 12 mai 2016

Sănătate-UE

Sursa dumneavoastră de informaţii fiabile privind sănătatea publică

Programul în domeniul sănătății: evaluarea trecutului și îmbunătățiri pentru viitor

de John F. Ryan, director interimar, Comisia Europeană - Direcția Generală Sănătate și Siguranță Alimentară

de John F. Ryan, director interimar, Comisia Europeană - Direcția Generală Sănătate și Siguranță Alimentară

Al 2-lea program UE în domeniul sănătății (2008-2013) a jucat un rol important în elaborarea și punerea în aplicare a politicii UE în materie de sănătate. El a sprijinit statele membre în abordarea principalelor probleme de sănătate prin identificarea și difuzarea de bune practici, bazate pe informații și date verificate. Aceasta este concluzia unei evaluări ex-post independente, realizată de experți externi, ale cărei rezultate sunt prezentate într-un raport al Comisiei, adoptat săptămâna aceasta și transmis Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor.  [...]

În acest număr

Ştiri din actualitatea UE » 
Noi publicaţii » 
Premiul UE în domeniul sănătății pentru ONG-uri » 
Comunicate de presă » 
Evenimente viitoare » 
Ştiri din toată Europa  » 
  Abonaţi-vă
  Numere anterioare
  Sugeraţi ştiri şi evenimente
  Trimite unui prieten

Citiţi articolul principal din acest număr  »

Tot în acest număr

Proiectele Programului de sănătate publică »

Baza de date CHAFEA conține proiecte finanțate de UE

 
 

Ştiri din actualitatea UE 

Aviz final privind estimarea cantității de materiale din jucării ingerate de copii  »

Comitetul științific pentru riscurile asupra sănătății și mediului a examinat datele disponibile cu privire la ingerarea de către copii a trei tipuri de materiale prezente în jucării. Acesta confirmă că toate cantitățile menționate în Directiva privind siguranța jucăriilor sunt în continuare adecvate.

Platforma UE privind politica în domeniul sănătății a fost lansată la 21 aprilie 2016: Înregistrați-vă acum!  »

Platforma UE privind politica în domeniul sănătății este menită să faciliteze comunicarea între serviciile Comisiei și părțile interesate din domeniul sănătății. Se dorește ca aceasta să fie incluzivă și să reflecte diversitatea geografică și profesională a participanților.

Proiect-pilot privind inegalitățile în materie de sănătate  »

Acest proiect își propune să contribuie la o mai bună înțelegere a inegalităților în materie de sănătate legate de consumul de alcool, alimentație și activitate fizică.

Ședință inaugurală a Comitetelor științifice independente ale Comisiei pentru marcarea lansării noului mandat de 5 ani  »

Noii membri, care vor oferi Comisiei consultanță științifică independentă în cadrul Comitetului pentru siguranța consumatorilor și al Comitetului pentru riscurile asupra sănătății și mediului și riscurile emergente, s-au reunit la Luxemburg, în zilele de 28 și 29 aprilie 2016.

Indicatorul privind speranța de viață sănătoasă la naștere și la vârsta de 65 ani în funcție de sex: actualizare cu date din 2014  »

Scopul indicatorilor europeni principali privind sănătatea este de a furniza cea mai scurtă și mai adecvată listă de indicatori care pot oferi o imagine de ansamblu fiabilă asupra sănătății și a sistemelor medicale din Europa. Această actualizare corespunde indicatorului ECHI 40a.

Conferința din 21 aprilie 2016 privind bolile cronice: prezentări și afișe disponibile  »

Conferința „Pentru o mai bună prevenire și gestionare a bolilor cronice” a reunit reprezentanți ai Comisiei, ai statelor membre, ai organizațiilor internaționale și ai părților interesate. Aceștia au fost invitați să colaboreze în cadrul activităților de reducere a poverii asociate bolilor cronice.

Noi publicaţii 

EMA și EUnetHTA publică rezultatele planului lor comun de lucru 2012-2015  »

Raportul de evaluare al Agenției Europene pentru Medicamente și al Rețelei europene pentru evaluarea tehnologiei medicale este acum disponibil.

Rapoarte privind standardele de calitate și siguranță pentru sânge, țesuturi și celule umane  »

Comisia a publicat două rapoarte referitoare la punerea în aplicare a legislației UE în domeniu.

Premiul UE în domeniul sănătății pentru ONG-uri 

MedAir  »

Colaborare la nivel comunitar pentru a oferi un răspuns global la epidemia de Ebola în comunitatea Kuntorloh (Sierra Leone).

Medical Mission Institute  »

Răspuns multiplu la criza provocată de epidemia de Ebola în Africa de Vest.

 Mai multe despre premiu

 
  

Comunicate de presă 

Campanie paneuropeană pentru a promova munca sustenabilă și îmbătrânirea în condiții bune de sănătate pentru toți  »

Comisia Europeană, Agenția Europeană pentru Siguranță și Sănătate în Muncă și președinția olandeză a UE au lansat o campanie care va dura doi ani. Este cea mai importantă inițiativă în acest domeniu.

Evenimente viitoare 

Summitul eHealth360° (Budapesta, 14-16 iunie 2016)  »

Organizat de Alianța Europeană pentru Inovare, evenimentul oferă o perspectivă completă asupra sănătății mobile și electronice. Reprezentanți din domeniul industriei, cercetării și sănătății, precum și alte părți interesate de inovare și sănătate se pot înscrie acum.

Săptămâna e-sănătate (Amsterdam, 8-9 iunie 2016)  »

Evenimentul din acest an se axează pe trei teme: „implicarea cetățenilor”, „încredere și standarde” și „inovare și tranziție socială”.

Reuniune privind pregătirea orientărilor UE referitoare la utilizarea prudentă a antimicrobienelor pentru sănătatea umană (Luxemburg, 25 mai 2016)  »

Reprezentanți ai Direcției Generale Sănătate și Siguranță Alimentară, ai Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor, ai statelor membre și ai părților interesate vor discuta despre orientările europene și măsurile care vor fi întreprinse de UE în ceea ce privește rezistența la antimicrobiene.

Curs pentru responsabilii din domeniul sănătății publice - Universitatea din Maastricht (2-5 noiembrie 2016)  »

Cea de-a doua ediție a acestui curs urmărește să îi ajute pe profesioniștii din domeniul sănătății să învețe să dirijeze operațiuni în situații de insecuritate și de pericole majore pentru sănătate.

Ştiri din toată Europa  

Germania devine cea de-a 23-a țară semnatară a Acordului de achiziție comună  [Germania]  »

Odată cu aderarea Germaniei, acordul acoperă acum peste 88 % din populația UE.

În numărul următor

Tutun

Acest buletin informativ este disponibil în 23 de limbi oficiale ale UE
http://ec.europa.eu/health/newsletter

Vă rugăm să nu răspundeţi la acest mesaj, deoarece a fost trimis de pe o adresă de e-mail nemonitorizată.

Dacă nu doriţi să mai primiţi acest buletin informativ,r faceţi clic aici