This site has been archived on (12/11/2014)
12/11/2014

Conferinţa "Fermele de semi-subzistenţă în Uniunea Europeană: situaţia prezentă şi perspective viitoare"

Un viitor pentru fermele mici în Europa

Mă bucur să vă întâlnesc aici, mă bucur că această conferinţă are loc în cetatea medievală a Sibiului – în fosta Capitală Culturală Europeană 2007. Mă bucur că vulcanii din Islanda s-au potolit şi că, în sfârşit, după o întârziere de câteva luni, putem să discutăm aici, astăzi, despre viitorul fermelor mici în Uniunea Europeană.

 

Văd aici în sală oameni foarte competenţi şi sunt sigur că au adus dezbaterilor tot ce e mai bun din experienţa lor.

În Uniunea Europeană, sunt peste 4 milioane şi jumătate de ferme de semi-subzistenţă (11 milioane dacă adăugăm şi fermele de subzistenţă). Sunt milioane de oameni care lucrează în aceste ferme, a căror viaţă depinde de ele şi care aşteaptă de la noi un semnal pozitiv pentru viitorul lor, pentru viitorul fermelor mici, al fermelor familiale, pentru micii producători.

Sunt regiuni întregi în Uniunea Europeană unde fermele mici au un rol crucial, nu numai pe plan economic ci şi pe plan social şi de mediu. Sunt zone  - precum este aceasta în care ne aflăm - unde micul producător este coloana vertebrală a lumii rurale, păstrătorul tradiţiilor şi al conştiinţei ruralităţii. 

Reducerea numărului de ferme nu este o condiţie de reuşită în procesul de restructurare agricolă şi de creştere a performanţei economice în agricultură. Poate fi o consecinţă, dar care nu este nici necesară, nici suficientă.

Reducerea numărului de ferme nu trebuie să fie un obiectiv în sine. Structura fermelor depinde de modelul de dezvoltare care, la rândul lui, depinde de modelul de consum agro-alimentar.

 Creșterea competitivității fermei nu este dată neapărat de creșterea dimensiunii fermei. Putem câștiga în competitivitate prin creșterea valorii adăugate a produselor care ies din fermă.

Când micilor producători nu li se oferă alternative, consecinţele sunt evidente: terenuri nelucrate şi depopularea zonelor rurale.  Eliminarea fermelor de semi-subzistență fără a crea alternative nu duce neapărat la creșterea competitivității fermelor mai mari.

Însă, înainte să vorbim despre viitorul Politicii Agricole Comune şi despre măsurile pe care le avem în vedere pentru sprijinirea fermelor de mici, permiteţi-mi să subliniez trei aspecte: 

 

-       1. Agricultura europeană de azi, într-o Uniune Europeană cu 27 de state membre este o agricultură diversă.

-       politicile publice europene trebuie să integreze şi să pună în valoare această diversitate. Nu cred că există un model unic, pan-european care să se potrivească în toate regiunile Europei.

-       politicile publice europene trebuie să faciliteze accesul pe piaţă pentru toate aceste categorii de exploataţii agricole: mici şi mari, de munte şi de câmpie, din nord sau din sud. 

 

-       2. Competitivitatea economică nu este numai atributul fermelor mari.

-       competitivitatea poate fi asigurată şi de diversitatea structurilor de producţie, în măsura în care această diversitate poate să fie valorificată de o piață bine organizată. 

-       Într-un anumit context de producţie, gospodăriile şi fermele mici pot să-şi găsească locul pe pieţe. Mă gândesc la pieţe locale, la pieţe regionale, la produse de înaltă valoare adăugată, la produse de calitate, la produse tradiţionale.

 

-       3. Agricultura de semi-subzistenţă poate fi o tranziţie către piaţă, pe toate nivelele ei de exprimare, începând cu nivelul local.  

-       politica de dezvoltare rurală oferă deja o gamă de măsuri care pot sprijini micii agricultori şi pot răspunde nevoilor lor de restructurare, de modernizare, de dezvoltare a pieţelor locale şi  a capitalului uman, de creştere a culturii antreprenoriale.

-       dar toate acestea devin posibile numai dacă statele membre, regiunile şi agricultorii înşişi ştiu să profite de aceste posibilităţi.

-       datoria noastră ca şi creatori de politici publice este să le oferim posibilitatea de a-şi alege viitorul.

 

Experienţa de până acum în aplicarea măsurii de sprijin pentru fermele de semi-subzistenţă în 6 state membre din Europa Centrală şi de Est arată deja câteva direcţii : acest tip de sprijin poate duce la o creştere a producţiei şi a vânzărilor, la o creştere a competitivităţii, ajută la menţinerea locurilor de muncă în fermele mici din mediul rural.

Se văd însă şi dificultăţile:

-       fermele mici au o capacitate redusă de cofinanţare şi un acces limitat la credite, mai ales acum când Europa este în convalescenţă după criză 

-       dificultățile birocratice euro-naţionale şi jungla procedurilor, lasă potenţialii beneficiari fără suflu, în vreme ce autorităţile sunt copleşite de povara administrativă a acestor programe

-       micii producători sunt prost informaţi, consiliaţi şi - în general - duc lipsă de sprijin pentru accesarea acestor programe. 

 

Există alte aspecte, care ţin de istoria acestei părţi de Europă:

-       trecuţi prin colectivism forţat, fermierii nu se înghesuie să se asocieze, iar mulţi ascultă cu mirare cuvinte noi, europene, precum spirit antreprenorial, 

-       după o tranziţie spre economia de piaţă care i-a adus într-o situaţia financiară proastă şi un statut social precar, micii producători alunecă spre zona gri a economiei

Reforma trebuie să pornească din acest punct.

Viitoarea politică agricolă comună, conştientă de bogăţia formelor de agricultură în Europa, va trebui să propună răspunsuri următoarelor întrebări: 

-       care este viitorul acestor tipuri de ferme şi al comunităţilor din care fac parte?

-       care este utilitatea publică şi socio-economică a fermelor mici ?

-       cum trecem de la subzistenţa tranziţiei la producţia pentru piaţă şi la diversificare?

-       pentru ce tipuri de pieţe pot produce fermele mici, dată fiind diversitatea cererii în Uniunea Europeană ?

-       cum să susţinem fermele mici fără să le blocăm evoluţia naturală ?   

-       cum le oferim speranţă pentru viitor ?

 

Politică agricolă comună de după 2013 va susţine performanţa agriculturii europene dar şi diversitatea ei.

Iar performanţa fermelor mici se poate măsura nu numai prin competitivitate economică ci şi prin rolul acestora în gestionarea durabilă a resurselor naturale şi în ocuparea teritoriului. 

Sunt direcţii spre care tinde viitoarea politică agricolă comună, care pare să se cristalizeze în jurul a trei mari obiective:

-       securitatea alimentară. 

-       folosirea durabilă a resurselor naturale

-       menţinerea echilibrului teritorial

 

Politica agricolă comună

-       va trebui să asigure în continuare alimente diverse, de calitate, produse în ferme care folosesc durabil resursele de apă şi sol şi care protejează biodiversitatea,

-       va trebui să menţină comunităţi rurale, viabile, dinamice pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

 

Sunt aşteptări legitime ale cetăţenilor europeni. Cu un sprijin mai bine ţintit, mai bine adaptat nevoilor reale de pe teren, sunt convins fermele mici pot răspunde acestor aşteptări.

Instrumentele pe care le are la dispoziţie Politica Agricolă Comună vor trebui ajustate astfel încât să răspundă acestor noi priorităţi:

 

In cadrul primului pilon al Politicii agricole comune - plăţi directe şi măsuri de piaţă,

-       avem în vedere mecanisme simple şi accesibile de sprijin pentru fermele mici, astfel încât să menţinem locuri de muncă în mediul rural, să le permitem să ofere în continuare bunurile publice, pe care le cer cetăţenii europeni. Bunuri publice sunt și peisajele, bunuri publice sunt și calitatea și diversitatea produselor care ies pe piață din aceste ferme și care nu sunt întotdeauna remunerate de piață.  

-       vom propune forme de sprijin pentru tipuri specifice de agricultură precum cele din zonele montane sau zone unde agricultura este considerată deosebit de importantă din motive economice şi/sau sociale.

 

In cadrul pilonului doi al PAC -  dezvoltare rurală,

-       programele de dezvoltare rurală vor acorda o mai mare însemnătate consultanţei agricole, transferului de expertiză, programelor de formare, dar şi mobilizării iniţiativei locale. Agricultorii au nevoie de sprijin accesibil, imediat, pe teren.

-       avem în vedere pachete de măsuri care să răspundă nevoilor specifice ale micilor fermieri sau agricultorilor din zonele montane

-       proiectele de dezvoltare a circuitelor comerciale scurte, a legăturii directe între producător şi cumpărător, prin dezvoltarea pieţelor locale, ţărăneşti vor căpăta o pondere mai mare.

-       cred în coexistenţa modelelor de producţie în funcţie de cerinţele pieţei. Şi când mă refer la pieţe mă gândesc în primul rând  la consumator, nu la cei care vor să orienteze gusturile consumatorilor cu orice preţ spre produse care le aduc mai multe beneficii, fără să  contribuie însă la dezvoltarea de ansamblu şi la partajarea echitabilă a valorii adăugate.

-       dezvoltarea şi valorificarea diversităţii fermelor şi a produselor vor avea un aliat în politica de calitate a Uniunii Europene pentru sectorul agro-alimentar. 

-       ntre altele, în cadrul acestei politici, vom propune crearea mărcilor de calitate „produs de agricultură montană” şi „produs în ferma mea” şi vom oferi soluţii pentru susţinerea iniţiativelor locale şi regionale de comercializare a produselor alimentare.

-       acestea sunt proiecte pe masa mea de lucru. Ca să devină realitate, este nevoie ca statele membre şi producătorii înşişi să vadă această oportunitate pentru dezvoltarea unui tip de agricultură durabilă, în care fermele mici îşi găsesc viabilitatea.

O politica publică trebuie sa ofere şanse egale beneficiarilor ei.

Convingerea mea este că atâta vreme cât fermele mici au cum să-şi comercializeze producţia, să contribuie la menţinerea peisajelor şi a vitalităţii rurale, ele trebuie sprijinite. 

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Ultima actualizare: 14/11/2014 |  Începutul paginii