Reprezentanţa în România

Ştiri

Pages

12/04/2017

Cel de-al unsprezecelea raport privind progresele în domeniul transferului și relocării, referitor la perioada 2 martie - 10 aprilie 2017, a fost publicat miercuri, 12 aprilie. În intervalul analizat, a fost stabilit un nou record lunar, 2.465 de persoane fiind transferate în statele membre, iar numărul total al transferurilor ajungând la 16.340. În ceea ce privește relocarea, statele membre au oferit căi sigure și legale de intrare pe teritoriul UE unui număr de 15.492 de persoane.

Categorie:
Ocuparea forţei de muncă şi drepturi sociale, UE pe înţelesul tuturor, Relaţii externe şi afaceri externe, Justiţie şi drepturile cetăţenilor
12/04/2017

Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu l-a primit astăzi, la Bruxelles, pe ministrul român al Transporturilor, Răzvan Cuc. În cadrul întâlnirii cei doi au discutat despre stadiul implementǎrii proiectelor din domeniu, finanţate prin intermediul politicii de coeziune. 

Categorie:
Regiuni şi dezvoltare locală, Transporturi şi călătorii
12/04/2017

Ca urmare a valului recent de migranți sosiți în Uniunea Europeană și a presiunii exercitate de aceștia asupra sistemelor naționale de protecție a copiilor, Comisia Europeană a propus miercuri, 12 aprilie, un set de acțiuni menite să consolideze protecția tuturor copiilor migranți, în toate etapele procesului. Acestea vizează, printre altele, identificarea lor rapidă și acordarea de tratamente adecvate, precum și existența unui personal specializat care să acorde asistență copiilor pe durata determinării statutului și să le ofere perspective sustenabile pe termen lung, printr-un acces mai bun la educație și asistență medicală. 

Categorie:
Ocuparea forţei de muncă şi drepturi sociale, UE pe înţelesul tuturor, Relaţii externe şi afaceri externe
11/04/2017

Într-un raport publicat marți, 11 aprilie, referitor la regiunile din Uniune care sunt rămase în urmă în ceea ce privește creșterea sau bogăția, Comisia identifică modalități clare de sprijinire a strategiilor de creștere regionale, cu ajutorul fondurilor UE.

Categorie:
Economie, finanţe şi impozite / Concurenţă, UE pe înţelesul tuturor, Regiuni şi dezvoltare locală
11/04/2017

Marți, 11 aprilie, comisarul pentru politică regională, Corina Creţu, a lansat inițiativa „Sate inteligente”, împreună cu colegii săi, comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, și comisarul european pentru Transporturi, Violeta Bulc, precum și cu dnii Bogovic Franc și Tibor Szanyi, membri ai Parlamentului European.

Categorie:
Agricultură, pescuit şi alimentaţie, Regiuni şi dezvoltare locală
10/04/2017

Comisia Europeană a publicat, în 10 aprilie, Tabloul de bord privind justiția pentru 2017, ce oferă o imagine de ansamblu comparativă a eficienței, calității și independenței sistemelor de justiție din statele membre ale UE. Scopul său este de a ajuta autoritățile naționale să mărească eficacitatea acestor sisteme. În comparație cu edițiile precedente, Tabloul de bord 2017 explorează noi aspecte legate de funcționarea sistemelor de justiție, cum ar fi facilitatea accesului la justiție pentru consumatori și canale folosite pentru a face reclamații împotriva întreprinderilor. Pentru prima dată, sunt furnizate detalii privind durata procedurilor judiciare penale referitoare la infracțiuni de spălare de bani.

Categorie:
UE pe înţelesul tuturor, Justiţie şi drepturile cetăţenilor
07/04/2017

Comisia Europeană a constatat, în urma unei anchete demarate în octombrie 2016, că nu mai puţin de 235 din 352 de site-uri de comparare a prețurilor și de rezervări de călătorie, deci 75% dintre ele, adaugă elemente suplimentare de preț într-o etapă ulterioară a procesului de rezervare, fără informarea clară a consumatorilor, sau pretind prețurile promoționale care nu corespund niciunui serviciu disponibil. Autoritățile au solicitat site-urilor în cauză să respecte legislația UE privind protecția consumatorilor, care le impune o transparență totală în materie de prețuri și să își prezinte ofertele în mod clar de la începutul procesului de rezervare.

Categorie:
Economie, finanţe şi impozite / Concurenţă, UE pe înţelesul tuturor, Justiţie şi drepturile cetăţenilor
07/04/2017

Egalitatea de tratament și drepturile fundamentale sunt piatra de temelie a Uniunii Europene. Romii se confruntă cu o lungă istorie de excludere socială și de prejudecăți. Minoritatea cea mai numeroasă din Europa – 6 milioane de romi trăiesc în UE – continuă să fie discriminată și marginalizată.

 
Categorie:
UE pe înţelesul tuturor, Justiţie şi drepturile cetăţenilor
06/04/2017

Două companii din România, Indeco Soft SRL (Baia Mare) și SC Vitality Media SRL (București), fac parte dintre cele 184 de IMM-uri selectate pentru finanțare prin Instrumentul dedicat din cadrul programului Orizont 2020. În total, 178 de proiecte vor primi, fiecare, câte 50.000 de euro pentru finanțarea de studii de fezabilitate a introducerii unor produse inovatoare pe piață. Rezultatele selecției au fost anunțate de Comisia Europeană joi, 6 aprilie.

Categorie:
Economie, finanţe şi impozite / Concurenţă, UE pe înţelesul tuturor, Ştiinţă şi tehnologie
06/04/2017

Comisia Europeană a aprobat joi, 6 aprilie, adăugarea „Novacului afumat din Țara Bârsei“ în registrul produselor alimentare de calitate certificate ca indicație geografică protejată (IGP). Acesta este un file de pește afumat la cald, obținut din specia crap novac, care este crescut timp de trei ani în ferme piscicole situate în comunele din zona de centru-vest a României: Dumbrăvița, Feldioara, Halchiu, Bod și Hărman. În această regiune muntoasă, apa curgătoare din râuri este clară și oferă un habitat optim pentru novac. Acesta este cel de-al treilea produs alimentar românesc inclus pe lista produselor cu indicație geografică protejată, după magiunul de Topoloveni și salamul de Sibiu. 

Categorie:
Agricultură, pescuit şi alimentaţie, Regiuni şi dezvoltare locală

Pages