Reprezentanţa în România

Ştiri

Pages

08/02/2017

Cel de-al nouălea raport de progres privind transferul și relocarea migranților, publicat în 8 februarie, arată că statele membre au continuat să își intensifice eforturile oferind, până în prezent, căi legale și sigure de relocare pentru 13.968 de persoane. S-a menținut, de asemenea, tendința generală pozitivă în ceea ce privește transferurile, numărul total ajungând la 11.966 de persoane.

Categorie:
Relaţii externe şi afaceri externe, Justiţie şi drepturile cetăţenilor
08/02/2017

Comisia Europeană a decis, în data de 8 februarie, că prelungirea schemei de asigurare pentru creditele la export pe termen scurt este în concordanță cu normele europene privind ajutorul de stat și, în special, cu prevederile comunicării pe această temă din 2012. Schema este autorizată pentru funcționare până la data de 31 decembrie 2020.

Categorie:
Economie, finanţe şi impozite / Concurenţă, Relaţii externe şi afaceri externe
07/02/2017

În data de 7 februarie, negociatorii Parlamentului European, statelor membre și Comisiei Europene au ajuns la un acord privind modernizarea normelor UE despre drepturile de autor, propusă de Comisie în cadrul Strategiei privind piața unică digitală. Datorită ei,  cetățenii europeni vor putea în curând să profite pe deplin de abonamentele lor la servicii online pentru filme, evenimente sportive, cărți electronice, jocuri video sau muzică atunci când călătoresc în întreaga UE.

Categorie:
Cultură, educaţie şi tineret, Ocuparea forţei de muncă şi drepturi sociale
07/02/2017

2017 are toate trăsăturile unui an istoric. Este un an al riscurilor, dar și al oportunităților. Un an în care hotărâm care este destinul continentului nostru, după cum a scris mai demult Stefan Zweig că o vom face. Trebuie să alegem între izolaționism, inegalitate și individualism național, pe de o parte, și deschidere, egalitate socială și forță prin solidaritate, pe de altă parte, între regresie și viitor, între insularitate și Europa. 

Categorie:
06/02/2017

De la aderarea la Uniunea Europeană, România și-a îmbunătățit semnificativ performanțele de mediu. Legislația sa reflectă corect cerințele convenite la nivel european, însă se înregistrează încă lacune la punerea în aplicare, în general cauzate de lipsa planificării, coordonării și a unei finanțări adecvate. Domeniile cu astfel de lacune sunt gestionarea deșeurilor și tratarea apelor reziduale. România poate utiliza mai bine fondurile europene alocate pentru a aborda aceste provocări și a spori gradul de coordonare a propriilor mecanisme administrative. Acestea sunt principalele concluzii ale raportului de țară, publicat de Comisia Europeană luni, 6 februarie.

Categorie:
Economie, finanţe şi impozite / Concurenţă, Energie şi resurse naturale, Mediu, consumatori şi sănătate
06/02/2017

Zeci de mii de tineri, din toate statele membre, s-au înscris deja în Corpul european de solidaritate. Comisia are în vedere, în primăvara acestui an, să prezinte o propunere legislativă pentru a conferi baza juridică necesară acestei inițiative. În acest scop, ea a lansat, în 6 februarie, o consultare publică pentru a defini prioritățile-cheie și pentru a identifica modalitățile de implementare a Corpului european de solidaritate. Ea se adresează tinerilor, cadrelor didactice, organizaţiilor neguvernamentale, angajatorilor, autorităților publice și tuturor părților interesate. 

Categorie:
06/02/2017

Comisia Europeană a anunțat, la începutul lunii februarie, lansarea ediției 2017 a Premiului Lorenzo Natali pentru jurnalism. Acesta recompensează excelența în reportaje pe teme legate de dezvoltare și de eradicarea sărăciei. Competiția este deschisă jurnaliștilor profesioniști și amatori, redactorilor de televiziune sau radiodifuziune, precum și bloggerilor. Termenul-limită pentru înscriere este 10 martie 2017. 

Categorie:
Cultură, educaţie şi tineret, UE pe înţelesul tuturor
03/02/2017

Conducătorii celor 28 de state membre au agreat la summitul de la Malta (La Valetta), din 3 februarie, o serie de acţiuni concrete având ca scop mai buna gestionare a migrației şi salvarea cât mai multor vieţi pe ruta central-mediteraneeană. Liderii europeani au discutat și pregătirile necesare pentru aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, în 25 martie 2017.

Categorie:
Ocuparea forţei de muncă şi drepturi sociale, UE pe înţelesul tuturor, Relaţii externe şi afaceri externe
02/02/2017

Comisia Europeană a anunțat astăzi numele câștigătorilor concursului său anual de traducere „Juvenes Translatores”. Câștigătoarea din România este Alina Cristiana Tache, elevă în clasa a XI-a la profilul filologie bilingv engleză, din cadrul Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești.

Categorie:
01/02/2017

Modernizarea economiei Uniunii Europene și tranziția către o eră a emisiilor reduse de carbon reprezintă o realitate, se arată în cel mai recent raport privind Uniunea energetică, publicat de Comisia Europeană în 1 februarie. Astfel, Europa este pe cale de a-și realiza obiectivele pentru 2020 în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră, eficiența energetică și energia din surse regenerabile. ​

Categorie:
Energie şi resurse naturale, Mediu, consumatori şi sănătate

Pages