Reprezentanţa în România

Cât timp din viață muncim?

/romania/file/workingtimejpg_roworking_time.jpg

Durata medie de activitate profesională a românilor a crescut în ultima decadă cu 1,7 ani, se arată într-un recent comunicat de la Eurostat, publicat luni, 14 noiembrie, ei dedicând muncii 32,8 ani din viață. Media europeană a crescut, în același interval de timp, cu 1,9 ani, ea ajungând la 35,4 ani. La nivel european, Suedia este clasată pe primul loc în termeni de durată, cu 41,2 ani petrecuți de lucrători în câmpul muncii. La polul opus, sunt muncitorii italieni, care desfășoară activități profesionale doar 30,7 ani. 

14/11/2016

Bărbații români au o activitate profesională mai lungă decât femeile (36 de ani față de 29,4), durata acesteia crescând în intervalul considerat cu 2,6 ani  pentru bărbați și cu 0,7 ani pentru femei. Creșterea duratei este mai mult decât dublul mediei europene în cazul bărbaților și un sfert din aceasta în cazul femeilor.

Extremele în ce privește creșterea numărului de ani petrecuți în câmpul muncii sunt Malta (5,1 ani) și Danemarca (0,2 ani). La o medie europeană de 1,2 ani, durata activității profesionale pentru bărbați a crescut cel mai mult în Ungaria (4,2 ani) și a scăzut cel mai mult în Cipru (1,9 ani). În ceea ce privește femeile, creșterea duratei de activitate în câmpul muncii se înscrie între 8,6 ani în Malta și 0,4 ani în Danemarca, la o medie europeană de 2,6 ani.  

 

Date de contact pentru presă:

Biroul de presă Eurostat

Vincent BOURGEAIS

Tel: +352-4301-33 444

eurostat-pressoffice@ec.europa.eu

ec.europa.eu/eurostat

 

Pagini utile:

Comunicat de presă

Comunicat Eurostat referitor la durata activității profesionale în UE

Pagina de internet dedicată Eurostat