Reprezentanţa în România

Coronavirus: Declarația Comisiei referitoare la consultarea statelor membre privind propunerea de extindere a cadrului temporar pentru ajutoarele de stat

/romania/file/stateaidpng_rostateaid.png

stateaid

La 12 iunie, Comisia Europeană a trimis statelor membre, spre consultare, un proiect de propunere vizând extinderea domeniului de aplicare al cadrului temporar privind ajutoarele de stat adoptat la 19 martie 2020 pentru a sprijini economia în contextul pandemiei de coronavirus. Cadrul temporar a fost modificat pentru prima dată la 3 aprilie 2020, pentru a oferi mai multe posibilități de a se obține sprijin public pentru cercetarea, testarea și producerea de produse relevante pentru combaterea pandemiei de coronavirus, pentru a proteja locurile de muncă și pentru a sprijini în continuare economia. La 8 mai 2020, Comisia a extins a doua oară domeniul de aplicare al cadrului temporar pentru a include măsuri de recapitalizare și de datorie subordonată.

15/06/2020

Comisia propune în prezent extinderea din nou a domeniului de aplicare a cadrului temporar, permițând statelor membre (i) să sprijine anumite microîntreprinderi și întreprinderi mici, inclusiv întreprinderile nou-înființate care se aflau deja în dificultate înainte de 31 decembrie 2019, și (ii) să ofere stimulente pentru ca investitorii privați să participe la măsurile de recapitalizare în contextul crizei generate de coronavirus. Statele membre au acum posibilitatea de a formula observații cu privire la proiectul de propunere a Comisiei.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile nou-înființate se confruntă cu provocări specifice ca urmare a crizei generate de pandemia de coronavirus. Aceste întreprinderi sunt esențiale pentru redresarea economică a Uniunii. Iată de ce propunem extinderea cadrului temporar pentru a permite statelor membre să acorde un sprijin suplimentar microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, inclusiv întreprinderilor nou-înființate. În plus, propunem introducerea unor condiții care să ofere stimulente investitorilor privați, astfel încât aceștia să se implice, alături de stat, în eforturile de recapitalizare. Acest lucru este binevenit întrucât reduce nevoia finanțării prin intermediul ajutoarelor de stat, precum și riscul de denaturare a concurenței. Continuăm să colaborăm îndeaproape cu statele membre pentru a ne asigura că întreprinderile europene au acces la lichiditățile de care este nevoie urgentă, pentru a contribui la redresarea economică de după pandemie.”

Scopul principal al cadrului temporar este de a oferi un sprijin specific întreprinderilor viabile care au intrat în dificultate financiară ca urmare a pandemiei de coronavirus. Prin urmare, societățile care se aflau deja în dificultate înainte de 31 decembrie 2019 nu sunt eligibile pentru a primi ajutor în temeiul cadrului temporar, dar pot beneficia de ajutor în temeiul normelor existente privind ajutoarele de stat, în special în temeiul Orientărilor privind salvarea și restructurarea. Aceste orientări stabilesc condiții clare potrivit cărora aceste societăți trebuie să stabilească planuri de restructurare solide care să le permită să atingă viabilitatea pe termen lung.

Mai multe informații sunt disponibile aici.