Reprezentanţa în România

Comisia acordă 450 de milioane de euro pentru cercetarea europeană exploratorie pe termen lung

/romania/file/cercetareeuropeanapng_rocercetare_europeana.png

cercetare_europeana

Comisia a anunțat astăzi, 31 martie, câștigătorii granturilor (Advanced Grants) oferite de Consiliul European pentru cercetare (ERC)  în urma unui concurs ce se desfășoară anual. 185 de cercetători vor primi 450 de milioane de euro, ca parte a programului de cercetare și inovare al UE, Orizont 2020, iar banii le vor permite să inițieze proiecte de cercetare revoluționare și să exploreze ideile inovatoare pe care le-au propus ca răspuns la apelul de anul trecut. Pe lângă consolidarea bazei de cunoștințe a Europei, se preconizează că noile proiecte de cercetare vor duce la crearea a aproximativ 1.800 de locuri de muncă pentru bursieri post-doctorali, doctoranzi și alți cercetători.

31/03/2020

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Viitorul Europei depinde de știință și cercetare. Criza în fața căreia stăm astăzi ne amintește cât de important este să ținem cont de argumentele științifice și să permitem comunității de cercetare să ne ajute să ne pregătim pentru provocările viitorului. Sprijinind cercetarea exploratorie, UE le permite oamenilor de știință de excepție să  testeze limitele cunoașterii pentru beneficiul pe termen lung al tuturor. Nu știm de unde ar putea veni următoarele descoperiri științifice, care anume ar fi sursa de inspirație și ce provocări se află în fața noastră. De aceea avem Consiliul European de Cercetare, o componentă vitală a programului UE Orizont 2020. Felicitări tuturor câștigătorilor acestor granturi. Mizăm pe voi!

Beneficiarii granturilor vor aborda domenii de cercetare dificile, variind de la științele vieții (u viruși, imunitate, cercetarea cancerului, protecția planului de culturi), științe fizice și inginerie (calculul cuantic, fotonica, cercetarea climatică), până șa științe sociale (violența împotriva femeilor, epidemii istorice). Ei își vor derula proiectele la universități și centre de cercetare din 20 de state membre ale UE și în țări partenere. Mai multe informații sunt disponibile în comunicatul de presă ERC. Cercetătorii care doresc să aplice pentru un grant ERC, o pot face în cadrul următoarei runde de finanțare din perioada 14 mai - 26 august 2020. Mai multe informații despre finanțare și aplicații sunt disponibile aici.

 Persoane de contact pentru presă:

Johannes Bahrke – Tel.: +32 229 58615

Marietta Grammenou – Tel.: +32 229 83583